InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Anulare act

(Hotarare nr. 5353 din data de 07.10.2015 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

Deliberand asupra prezentei cereri retine urmatoarele; Prin cererea inregistrata sub nr. X din data de X reclamanta X a chemat in judecata paratele X si X si a solicitat ca in urma probatoriului administrat sa se dispuna anularea procesului verbal de analiza a abaterilor nr. X, anularea procesului verbal de stabilire a despagubirilor nr. X si anularea notei de constatare a consumului fraudulos din data de 30.05.2014, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 60 lei.
In motivarea cererii reclamanta arata, in rezumat, ca la data de 30 mai 2014 s-au prezentat la adresa de consum din B, str. M H nr. X, ap. X, doi lucratori al X., au motivat ca trebuie sa schimbe contorul fabricat in 1986, avand ca data de verificare metrologica anul 2006. Reclamanta mentioneaza ca la adresa de consum se afla U A N, proprietara imobilului la acea data si ca la momentul constatarii asa-ziselor nereguli, cei doi nu au dat posibilitatea vizualizarii acestora, nu au prelevat probe in eventualitatea constatarii furtului de energie si nu au consemnat elementele utilizate pentru consumul fraudulos(instalatii artizanale, clandestine etc.), precum si ca afirmatia ca verificarea s-a efectuat in prezenta martorei U O care nu a avut vreo obiectiune cu privire la constatarile lucratorilor X, este eronata deoarece la momentul la care angajatii X au sunat la usa, contorul era deja demontat, iar acestia nu au precizat decat ca urmeaza sa schimbe contorul, nu si ca ar exista suspiciuni cu privire la un eventual consum fraudulos. Reclamanta arata ca respectivul contor este montat pe casa scarii intr-o cutie metalica la care are acces orice persoana care intra in scara blocului, tablou care nu a fost vreodata incuiat.
Cu privire la consum, reclamanta sustine ca in apartamentul in cauza locuieste o singura persoana, cumnata sa, care lucreaza in strainatate cel putin 7 luni pe an.
In ce priveste procesul verbal de stabilire abateri, nota de constatare si procesul verbal de stabilire despagubiri, reclamanta arata ca s-a stabilit cuantumul energiei electrice distribuite si neinregistrata, mai exact 3796 kwh, precum si obligatia de plata a sumei de 243,23 lei reprezentand taxa servicii. Reclamanta arata ca aceste procese verbale sunt netemeinice deoarece in conformitate cu prevederile art. 56  alin. 1 din Legea nr. 13/2007 consumatorul de energie electrica raspunde de daunele cauzate furnizorului din culpa sa in conditiile stabilite de contractul de furnizare si conform alineatului 3 in cazul consumului fraudulos, consumatorul va fi deconectat de la reteaua electrica, fiind obligat la plata contravalorii energiei electrice, ca in temeiul art. 86 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 1007/2004, furnizorul este indreptatit sa recalculeze, impreuna cu consumatorul, pentru o perioada anterioara, atunci cand se constata defectarea contorului, durata pentru care se face recalcularea si procedura de calcul, lucru pe care parata nu l-a facut.
Reclamanta invoca si faptul ca X nu a precizat metodele folosite in vederea consumarii, in mod fraudulos, a energiei electrice, nu s-a constatat existenta vreunei instalatii inainte de grupul de masurare, de natura a afecta modalitatea de masurare a energiei electrice, nu s-a precizat daca si in ce masura „urmele de violare” asupra contorului pot afecta masurarea corecta a energiei electrice distribuite si ca la acest contor ar fi putut avea acces oricine, spatiul destinat acestuia nefiind sigilat vreodata, aflandu-se pe casa scarii.
Cu privire la consumul stabilit, consumul pausal trebuie determinat astfel incat sa fie in mod rezonabil, in aceeasi ordine de marime ca si in cazul masurarii acestuia prin mijloace de masurare si chiar in cazul consumului fraudulos, determinarea acestuia trebuie sa fie reala, sistemul pausal nefiind o sanctiune pentru consumator, contrar, obligatia de plata determina o imbogatire fara justa cauza a paratei. In cauza consumul a fost stabilit fara a se face trimitere la art. 142 alin. 2 din Regulament, iar parata nu a mentionat ce inseamna „durata de utilizare normata.”
In dovedirea cererii reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei cu martori, a probei cu interogatoriu si a probei cu expertiza tehnica de specialitate.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 60 alin. 1 din Legea nr. 123/2012, art. 86 lit. d), art. 90, art. 104, art. 110 si art. 142 din H.G. nr. 1007/2004 in vigoare la momentul intocmirii proceselor verbale cat si la data formularii cererii.
Parata X a formulat intampinare(filele 40-50 dos.) in care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei B, exceptia de netimbrare a cererii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a X privind anularea inscrisurilor emise de X  si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, exceptii solutionate prin incheierea din 04.03.2015(filele 121-122). Pe fond parata a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si netemeinica intrucat verificarea instalatiei a avut o baza legala, constatarea interventiei asupra unitatii de masura si a consumului fraudulos s-a facut de persoane de specialitate avand cunostintele necesare si pregatirea sa faca astfel de verificari, constatarile echipei de constatare au fost confirmate de de Comisia de analiza a abaterilor, consumul fraudulos este prevazut de lege, actele intocmite de acestia si contestate de reclamanta sunt corecte, conforme cu realitatea si legal intocmite, motiv pentru care nu se justifica anularea lor.
In aparare parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
In intampinarea formulata de parata X aceasta a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii reclamantei(respinsa prin incheierea din 04.03.2015), iar pe fond parata arata ca in urma verificarilor locului de consum din Bacau, str. Martir Horia nr. 2, bl. 2, ap. 6, ocazie cu care s-a constata ca grupul de masura format din contorul cu seria 28009846, montat in FDCP pe palierul blocului, avea plombe metrologice neconforme, sigiliul din partea superioara a contorului prezenta urme de interventie, iar suruburile de la carcasa contorului erau zgariate. S-u intocmit actele de constatare contestate in cauza. Parata invoca prevederile art. 90 alin. 2 lit. b din H.G. nr. 1007/2004 care prevede ca prin consum fraudulos se intelege orice interventie in instalatia electrica care afecteaza functionarea corecta a grupului de masura, precum si ale art. 110 din H.G. nr. 1007/2004 si contractul cadru de furnizare a energiei electrice potrivit carora consumatorii au obligatia sa nu intervina asupra grupurilor de masura, plombelor metrologice si plombelor furnizorului de la capacul de borne, or din analiza situatiei de fapt consemnata in documente, tocmai acest lucru s-a intamplat. Se arata in acelasi timp de parata ca gasirea plombelor contrafacute creeaza o prezumtie simpla ca s-a intervenit asupra contorului, desi legea interzice acest lucru, iar singura persoana interesata sa plateasca o cantitate de energie mai mica decat cea real consumata si careia ii foloseste o astfel de interventie este consumatorul.
In sustinerea intampinarii parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei cu martori, a probei cu interogatoriu si a probei cu expertiza tehnica de specialitate.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriu.
Din analiza probelor cauzei instanta retine urmatoarele;
Reclamanta U OG a incheiat cu S.D. Bin calitate de furnizor, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 30270 din 21 februarie 2001, avand ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum din B str. X nr. X, sc. X, apX. (filele 79-81 dos.).
La data de 30.05.2014, la adresa din B, str. X nr. X, sc. X, ap. X s-au prezentat angajati ai X care au verificat grupul de masura a energiei electrice seria 2809846, montat pe casa scarii, ocazie cu care au constatat ca acesta prezenta urme de interventie asupra sigiliului, plombele neconforme si suruburile de la carcasa zgariate. In acest sens a fost intocmita nota de constatare  NC nr. 0505427 din 30.05.2014(filele 95-96) si, urmare a acesteia o comisie a paratei X a incheiat procesul verbal de analiza a abaterilor nr. 1051129/02.07.2014 hotarand ca la grupul de masurare ce apartine reclamantei a avut loc o interventie neautorizata care a condus la neinregistrarea intregii cantitati de energie electrica consumata(fila 98). In consecinta, conform fisei de evaluare a energiei electrice consumate si neinregistrate nr. 505427/02.07.2014 s-au stabilit in sarcina reclamantei, in calitate de consumator, despagubirile care reprezinta 3797 kwh si 243,23 lei taxe de prestari servicii efectuate de operatorul de distributie, conform procesului verbal de stabilire a despagubirilor nr. 1051129 din 02.07.2014(fila 86 dos.).  
Reclamanta a contestat ca ar fi intervenit in vreun mod asupra grupului de masurare a energiei electrice, invocand faptul ca parata nu a indicat elementele utilizate pentru consumul fraudulos, insa in nota de constatare este detaliat interventia asupra sigiliului metrologic de plumb, suruburile carcasei zgariate si sigiliul de plumb montat neconform. In plus, instanta retine ca persoana care a fost gasita acasa de lucratorii paratei, numita U N, a declarat ca nu are nici „o obiectie fata de delegatia  X si a semnat nota de constatare. In acest context, desi reclamanta a invocat ca la momentul cand angajatii X au sunat la usa, contorul era deja demontat, cum sustinerea nu a fost dovedita, nu poate fi primita.
Totodata, in ceea ce priveste consumul stabilit de parata, desi reclamanta a contestat modul sau de calcul, in cauza acesteia i s-a incuviintat proba cu expertiza tehnica energetica(fila 130) care putea avea ca obiectiv si acest aspect. La ultimul termen de judecata insa reclamanta a fost decazuta din administrarea probei cu expertiza energetica avand in vedere ca nu a facut dovada achitarii onorariului de expert.
In drept, in temeiul art. 90 alin. 2 lit. a si b din H.G. nr. 1007/2004(in vigoare la data intocmirii notei de constatare si a proceselor verbale contestate), prin consumul fraudulos prevazut la alin. (1) se intelege:
    a) conectarea oricarui receptor sau a instalatiei de utilizare inainte de grupul de masurare;
    b) orice interventie in instalatia electrica, ce afecteaza functionarea corecta a grupului de masurare.
Potrivit art. 110 din aceeasi hotarare, se interzice consumatorului sa intervina sub orice forma asupra grupurilor de masurare a energiei electrice sau la celelalte instalatii ale operatorului de retea sau sa blocheze accesul furnizorului/operatorului de retea la acestea.
In consecinta, cum in cauza nu au fost aduse dovezi in sensul celor sustinute in cerere si care sa determine anularea procesului verbal de analiza a abaterilor nr. 1051129/02.07.2014, a procesului verbal de stabilire a despagubirilor nr. 1051129/02.07.2014 si a notei de constatare a consumului fraudulos din data de 30.05.2014, in considerarea celor retinute va respinge cererea in contradictoriu cu parata X, ca nefondata si, fata de solutia asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei E.ON X., va respinge cererea in contradictoriu cu aceasta, fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017