Pretentii

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau in data de 18.07.2014, sub nr.10687, reclamantul D. V. au chemat in judecata pe parata S.C. V. R.S.A., solicitand instantei sa constate existenta clauzei abuzive prevazute la art. 5 lit. a) – perceperea comisionului de risc din conventia de credit ., sa constate sumele platite cu titlu de comision de risc ca fiind plati anticipate si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea cauzei.
In motivarea in fapt a cererii reclamantul a aratat ca la data de 26.09.2007 a incheiat conventia de credit nr. cu parata. Reclamantul sustine ca in momentul incheierii conventiei nu a avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta de toate clauzele contractuale, banca fiind cea care a impus conditiile creditarii, acestea nefiind negociate. Apreciaza ca a avut o pozitie inegala in raport cu banca, nu a avut posibilitatea de a studia conventia, iar graficul scadentar i-a fost inmanat ulterior.
Reclamantul apreciaza ca fiind abuziva clauza inserata la art. 5 lit. a din contract deoarece impunerea unui comision de risc este nejustificata in cazul unui tip de credit ipotecar. Astfel printre conditiile impus de parata la momentul acordarii creditului sunt: acordarea unei sume de bani la plafonul maxim de 75% din valoare imobilului ipotecat (banca alocandu-si o marja de risc de 25% din aceasta valoare), ipoteca de rang I in favoarea bancii, obligarea debitorului de a incheia un contract de asigurare cu o societate agreata de banca, contract in urma caruia, pe toata perioada derularii contractului, plateste o suma de bani pentru acoperirea tuturor riscurilor ce decurg din folosinta imobilelor ipotecate, polita de asigurare cesionata in favoarea bancii.
Reclamantul considera ca orice eventual risc, inclusiv inflationist, erau acoperite de aceste clauze contractuale, comisionul de risc neavand nici o acoperire, nefiind negociat de parti si creand un dezechilibru semnificativ intre obligatiile partilor. Reclamantul arata ca, pe de o parte exista clauze speciale in contract pentru fiecare situatie ce presupune un risc de neexecutare din partea debitorului, iar, pe de alta parte, se percepe un comision de risc pentru  care nu exista o explicatie clara a riscului pe care il acopera, sumele de bani platite cu acest scop fiind nejustificate si nefiind returnate niciodata chiar daca se dovedeste ca nu a existat vreun risc pana la finele relatiei contractuale.
Cu privire la comisionul de administrare reclamantul arata ca in punerea in aplicare a dispozitiilor OUG nr. 50/2010 banca a asteptat pana la sfarsitul perioadei obligatorii pana la care puteau fi incheiate actele aditionale cu consumatorii, impunand un act aditional nesemnat de reclamant prin care denumirea comisionului de risc a fost schimbata in comision de administrare.
In drept au fost invocate prevederile art. 117 din OUG nr. 99/2006, art. 1-5 si urm. din Legea nr. 193/2000, art. 998-1003 si art. 1088 Cod civil, art. 30 si urm. Cod proc. civ.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a depus la dosar conventia de credit, graficul de rambursare initial, graficul de rambursare emis dupa implementarea OUG nr. 50/2010 (f. 9-22).

Parata S.C. V. S.A. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a invocat, pe cale de exceptie, prescriptia dreptului la actiune si lipsa de obiect a cererii iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca nefondata, cu obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Referitor la prescriptia dreptului material la actiune, parata a aratat ca in data de 26.09.2007 a fost incheiata conventia de credit, prin care a acordat reclamantilor un credit in suma de 42.000 CHF, pe o perioada de 180 de luni, garantat cu ipoteca constituita asupra imobilului apartament compus din 2 camere si dependinte situat in Bacau , proprietatea acestora.
A aratat parata ca actiunea in raspundere civila pentru paguba cauzata prin fapta ilicita si cazuri asimilate are caracterul unei actiuni patrimoniale si personale si, in raport de prevederile art.8 alin.1 si 2 din Decretul nr.167/1958, reclamantii aveau posibilitatea si trebuiau sa cunoasca pretinsul prejudiciu inca de la momentul perceperii sumelor, astfel ca actiunea introdusa de acestia la data de 23.06.2014 este prescrisa.
Parata a aratat ca, in cazul in care instanta ar trece peste aceste aparari, nu se pot solicita decat sumele din ultimii 3 ani.
In ceea ce priveste lipsa de obiect a cererii, parata a aratat ca, in conformitate cu dispozitiile art.95 din O.U.G. nr.50/2010, parata a propus reclamantului un act aditional conventiei de credit prin care a eliminat practic clauzele contractuale referitoare la art.5 lit.a) fiind eliminat comisionul de risc si introdus comisionul de administrare intrucat aceasta operatiune a fost impusa de art. 36 din OUG nr. 50/2010 care nu includea decat patru comisioane admis.
A precizat parata ca actul aditional a fost propus si aplicat in mod tacit, intrucat potrivit prevederilor art.95 alin.5 din O.U.G. nr.50/2010, nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale este considerata acceptare tacita, reclamantul nedepunand la parata o notificare din care sa rezulte ca nu sunt de acord cu actul aditional.
In ceea ce priveste comisionul de risc/administrare, parata a aratat ca reclamantul a optat pentru un credit garantat cu ipoteca asupra bunului imobil si ca imobilul adus in garantie a fost asigurat doar pentru anumite riscuri, limitativ prevazute, astfel ca sustinerea reclamantului potrivit careia acest comision nu are nicio acoperire este desueta.
Parata a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea nr.193/2000 pentru a fi considerate clauza abuzive. In acest sens, parata a aratat ca aceasta clauza referitoare la comisionul de risc nu poate face obiectul analizei caracterului abuziv, deoarece comisionul de risc face parte din pretul contractului iar Legea nr.193/2000 exclude de la analiza caracterului abuziv clauzele care face parte din obiectul contractului. De asemenea, a aratat ca aceasta clauza a fost negociata, reclamantul semnand conventia si stabilind conditiile generale si speciale impreuna cu reprezentantii bancii. A mai aratat parata ca reclamantul a venit singur la sediul bancii si a optat pentru un anumit produs bancar si le considera abuzive la mai bine de 7 ani dupa incheierea conventiei de credit si ca nu exista vreo conventie incheiata cu o societate de asigurari pentru riscul de neplata, intrucat acest produs bancar este garantat.
Parata a aratat ca, specific domeniului bancare este ca, de principiu, contractele incheiate de institutiile de credit sa fie formate din mai multe documente contractuale, printre care Conditiile Speciale, care se negociaza si se discuta cu fiecare client in parte si Conditiile Generale standardizate, care reprezinta o carta a efectelor contractului si nu se confunda cu manifestarea de vointa pe care o exprima banca in vederea incheierii fiecarui contract in parte.
A apreciat parata ca, doar conditiile generale ridica, din perspectiva dreptului de consum, problema clauzelor abuzive, justificat de caracterul nenegociabil al acestora si imposibilitatea obiectiva a clientului de a influenta continutul acestora, legislatia retinand prezumtia inexistentei negocierii clauzelor numai in ceea ce priveste conditiile standard preformulate, nu si in cazul conditiilor speciale, fata de care eventuala proba a inexistentei negocierii cade in sarcina consumatorului.
Parata a aratat si faptul ca aceasta clauza privind comisionul de risc nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si nu este contrara bunei-credinte, reclamantul nefacand dovezi in acest sens. A precizat parata ca a imprumutat o suma, pe care spera sa o recupereze intr-un interval indelungat de timp, iar din partea reclamantului nu mai exista vreun risc de a nu obtine plata sumelor imprumutate, insa pentru parata subzista riscul de a nu primi sumele imprumutate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie.
A indicat parata ca aceasta clauza a fost prevazuta in mod transparent in contract, astfel incat nu se poate sustine ca nu a fost de buna-credinta la incheierea conventiei, fiind clara, fara echivoc, stabilita in cuantum procentual, fiind cunoscuta si insusita de parti prin semnarea contractului. A mai aratat ca, avand in vedere termenul de rambursare mare si cuantumul mic al comisionului, acesta nu este in sine de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Parata a precizat si faptul ca, in situatia in care s-ar elimina comisionul de risc din conventia de credit, s-ar produce un dezechilibru contractual in defavoarea bancii, consecinta fiind diminuarea DAE, asupra careia reclamantii au fost de acord la semnarea contractului.
Privitor la constatarea sumelor incasate cu titlu de comision de risc de la data incheierii conventiei de credit ca fiind plati anticipate parata arata ca reclamantul nu a indicat temeiul de drept aferent acestui capat de cerere si raportat la temeiurile de drept indicate in cuprinsul cererii de chemare in judecata acest capat de cerere apare ca inadmisibil. In opinia paratei conventia de credit incheiata intre parti este un contract cu executare succesiva, un contract de imprumut de consumatie in care obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului este de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani, ce se intinde pe intreaga perioada contractuala.
Obligarea paratei la restituirea sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc ar presupune si obligatia corelativa a reclamantului la restituirea folosintei sumei de bani, iar acest lucru este evident imposibil, ceea ce arata ca in cazul contractelor cu executare succesiva, contraprestatiile nu se pot returna, nefiind aplicabila aplicarea principiului restitutio in integrum.
In drept, parata a invocat prevederile art.969 Cod civil, Legea nr.193/2000, O.U.G. nr.50/2010, Legea nr.288/2010, art.453 din Noul Cod de procedura civila.
In dovedirea cererii, parata a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriu reclamantului si a atasat la dosarul cauzei o serie de inscrisuri si practica judiciara(filele 29-70).
Prin incheierea din 21.11.2014, instanta a respins, ca neintemeiata, exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si lipsei de obiect, invocate de parata prin intampinare, pentru motivele expuse pe larg in aceasta incheiere.
In cauza, instanta a incuviintat si administrat la solicitarea partilor proba cu inscrisurile depuse de acestea la dosar in sustinerea si combaterea cererii si pentru parata proba cu interogatoriu reclamantului.
Analizand in mod coroborat materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Intre parata S.C. V. R. S.A., in calitate de banca si reclamantul D. V., in calitate de imprumutat, s-a incheiat Conventia de credit , in temeiul careia parata a acordat reclamantului un credit in valoare de 42.000 CHF, pe o durata de 180 de luni, pentru acoperirea unor cheltuieli personale curente si pentru (filele 10-18). Restituirea acestui credit a fost garantata cu instituirea unei ipoteci asupra imobilului apartinand imprumutatului si garantului ipotecar D. E.-D..
In prezenta speta, reclamantul are calitatea de consumator in sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar parata S.C. V. R. S.A. are calitatea de comerciant - imprumutator incheind contractele de credit in cadrul activitatii sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeasi lege, deci conventia intra sub incidenta Legii nr.193/2000. Instanta retine ca interesul protectiei consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel ca incalcarea interdictiei de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absoluta.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicata, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeasi lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara indeplinirea cumulata a urmatoarelor conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr.193/2000 prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti, pe piata produsului sau serviciului respectiv. Instanta retine ca negocierea unei clauze implica posibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei contractuale.
Conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, indicarea exacta a preturilor si tarifelor si, dupa caz, a conditiilor de garantie.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 republicata, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.
Pentru a se putea trece insa la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei mai sus mentionate se impune o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. La art. 4 alin.6 din lege se prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Acest text de lege transpune in legislatia nationala dispozitia comunitara, prevazuta la art. 4 alin. 2 conform careia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, in raport cu serviciul furnizat, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate. Comisionul de risc intra in sfera notiunii de „pret a contractului de credit”, de vreme ce reprezinta contraprestatii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit. g si i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) „costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa Ie suporte consumatorul  in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale...”; (i) dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului...”.
Riscul de credit este in stransa legatura cu riscul de diminuare a valorii creantei, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Instanta apreciaza ca textul de lege indicat limiteaza interventia instantei in definirea notiunilor de obiect al contractului, de pret al contractului si de plata, insa nu interzice instantei sa evalueze modul cum se calculeaza o parte din pretul contractului.
Cu privire la clauza cuprinsa de art.5 lit.a) privind comisionul de risc/administrare, instanta retine ca in Conditii speciale ale conventiei incheiate de parti, la pct. 5 lit. a), a fost stipulata clauza potrivit careia imprumutatii datoreaza bancii un comision de risc de 0,15% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata durata de derulare a Conventiei de credit(fila 10).
Creditul acordat urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexa la  contract, in care este prevazuta, pentru fiecare luna, alaturi de valoarea lunara a creditului rambursat si dobanda aferenta, si valoarea comisionului de risc la care face referire pct.5 lit.a) din conventie.
Cu privire la negocierea acestei clauze, desi parata a sustinut ca prevederile contractuale a caror nulitate absoluta se cere a fi constatata nu au caracter abuziv intrucat sunt clauze negociate, cuprinse in Conditiile Speciale ale contractului, prevederile din Conditiile Speciale prezentand toate caracteristicile unui contract cu forta obligatorie intre parti incheiat in urma exprimarii libere a vointei din partea ambilor cocontractanti, instanta nu este de acord cu aceasta sustinere, apreciind ca datele spetei conduc la o alta concluzie.
Astfel, analizand sectiunea Conditii Generale ale conventiei de credit  intervenita intre parti, instanta constata ca art. 3.5 instituie obligatia reclamantilor de a achita un comision de risc. Astfel, se stipuleaza ca, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plateste lunar pe toata perioada creditului; modul de calul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale. Prin urmare, o eventuala negociere ce a avut loc intre parti s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plata si termenele scadente, nu si asupra posibilitatii inserarii sau nu a obligatiei de plata a unei asemenea sume, reclamantul neputand astfel influenta nasterea unei asemenea obligatii in sarcina lui, conform art. 4 alin.2 din Legea nr. 193 din 2000.
Instanta apreciaza ca, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamantii intrucat contractele incheiate cu acestia au fost tip, preformulate, cu clauze nenegociabile, aspect confirmat si de catre reclamant prin raspunsurile la interogatoriu.
Imprejurarea invocata de parata prin intampinare si anume ca reclamantul a avut cunostinta atat de existenta cat si de intinderea obligatiilor ce-i reveneau, sub aspectul valorii si sub cel al perioadelor si a fost de acord, prin semnarea conventiei, cu plata comisionului de risc, dispunand de posibilitatea de a refuza semnarea conventiei daca nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidenta a prevederilor Legii nr.193/2000.
A valida un astfel de rationament ar echivala cu lipsirea, in mare parte, de aplicabilitate a dispozitiilor acestui act normativ, in conditiile in care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmarit sa protejeze tocmai consumatorii care deja au incheiat contracte ce ar putea contine clauze abuzive. Codul civil consacra principiul libertatii contractuale, dar art. 969 Codul civil confera putere de lege doar conventiilor legal facute, Legea nr.193/2000 reglementand tocmai situatii in care clauze contractuale consimtite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Instanta va inlatura apararile paratei conform carora Legea nr.193/2000 instituie doar pentru clauzele standardizate o prezumtie de nenegociere, retinand ca toate clauzele unui contract de credit, indiferent ca sunt situate in partea speciala sau generala si ca sunt preformulate sau scrise olograf pot face obiectul analizei instantei pentru a se stabili daca sunt abuzive sau nu, paratei revenindu-i obligatia de a face dovada faptului ca au fost negociate.
De asemenea, nu se poate sustine ca dispozitiile Conditiilor generale reprezinta doar o carta a efectelor contractului, contract in sensul de negotium iuris fiind Conditiile speciale impreuna cu Conditiile Generale.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 in privinta dispozitiei de la pct. 5 lit. a din Conditiile speciale ale conventiilor de credit, se impune si ca aceasta clauza sa fi creat, in detrimentul reclamantilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Potrivit paratei, comisionul de risc prevazut la pct. 5 lit.a) din Conditiile speciale ale conventiei de credit reprezinta un element al pretului bancii, pentru acoperirea riscului bancar, intrucat pe parcursul derularii conventiei exista posibilitatea ca banca sa sufere o pierdere, prin nerecuperarea sumelor acordate si ca acest credit si ca imobilul adus in garantie au fost asigurate doar pentru anumite riscuri.
Instanta nu contesta faptul ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar apreciaza ca aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere factori precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului sau garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului, insa desfasurarea oricarei activitati comerciale implica o serie de riscuri pentru comerciant, pe care acesta trebuie sa si le asume odata ce a ales sa se implice in respectiva activitate.
Analizand continutul contractului incheiat de catre parti, instanta constata ca nu sunt mentionate destinatia comisionului de risc si nici justificarea perceperii acestuia, astfel incat pentru acordarea creditului, parata a perceput dobanda si comision fara evidentierea distinctiei dintre acestea, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000 ce impun exprimarea clauzelor intr-un limbaj usor inteligibil.
In plus, acest text afirma ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, insa in cazul de fata, dupa cum s-a aratat, Banca nu a oferit niciun produs sau serviciu in schimbul perceperii acestui comision, el reprezentand un beneficiu unilateral. Includerea sa expresa in „pretul contractului” ar fi dat posibilitatea consumatorului sa aprecieze in mod clar asupra naturii sale si ar fi dus la scoaterea sa din discutia cu privire la clauzele abuzive. Insa, desi el pare a fi destul de evident un element al pretului, problema este tocmai faptul ca Banca a incercat (si incearca in continuare) sa-i ofere o alta justificare decat dreptul sau de a face profit, ceea ce evidentiaza si mai mult caracterul deloc usor inteligibil al clauzei care il prevede. In consecinta, Banca nu poate beneficia de efectul exclusiv al art. 4 alin. 6, tocmai din cauza modalitatii sale de exprimare si explicare a comisionului de risc.
De asemenea, se retine ca parata nu a facut proba ca ar fi avut, la incheierea  contractului, suspiciuni fondate cu privire la comportamentul viitor al reclamantului in desfasurarea raportului contractual in discutie, comportament de natura sa genereze o probabilitate crescuta de a prejudicia banca, astfel ca punerea in sarcina reclamantului, anticipat si nediferentiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea intampina banca, contravine cerintelor bunei-credinte. De asemenea, reclamantul s-a obligat si la plata de dobanzi penalizatoare, comision de penalizare, comision de rambursare in avans, comision de gestiune, comision de analiza.
Mai mult, nu este stipulata in contract posibilitatea restituirii catre imprumutati a valorii, cel putin partiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a conventiei, daca se constata ca riscurile pentru a caror acoperire a fost prevazut acest comision nu s-au produs.
Totodata, potrivit art. 8.1 lit. d) din Conditiile generale ale Conventiilor de credit, banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, impreuna cu dobanda si toate celelalte costuri datorate de client, in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator. Avand in vedere ansamblul acestor date, instanta nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus parata prin acordarea creditului, risc legat de persoana reclamantilor.
Instanta retine si faptul ca  potrivit planului de rambursare al creditului, cuantumul comisionului de risc este destul de ridicat raportat la valoarea totala a ratelor de credit si a dobanzilor. Acest fapt, coroborat si cu cele aratate mai sus, conduce la concluzia ca prin stipularea clauzei care prevede acest comision s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante.
Faptul ca reclamantul a inteles sa isi ceara in instanta protectia drepturilor la mai mult de 7 ani de la incheierea acestui contract de credit nu are relevanta in cauza, acesta fiind liber sa actioneze la momentul oportun, un rol important avand si mediatizarea spetelor similare.
In ceea ce priveste comisionul de administrare, instanta retine ca, potrivit sustinerilor paratei, in contextul modificarilor impuse de noul cadru legislativ creat de O.U.G. nr.50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel incat sa se incadreze in enumerarea limitativ prevazuta de art. 36 din cuprinsul O.U.G. nr. 50/2010.
Comisionul denumit de parata „comision de administrare” reprezinta, in esenta, comisionul de risc indicat in cuprinsul Conventiei de credit si vizeaza administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre parata prin punerea la dispozitie a imprumutului (fila 34).
 Desi in cuprinsul Actului aditional, este oferita o definitie a comisionului ce urmeaza a fi incasat cu titlu de comision de administrare, instanta apreciaza ca aceleasi ratiuni avute in vedere in analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile si in analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare. Insasi banca a precizat ca, in Actul aditional, a fost eliminat comisionul de risc si introdus comisionul de administrare intrucat aceasta operatiune a fost impusa de art. 36 din OUG nr. 50/2010 care nu includea decat 4 comisioane admise.
Instanta retine ca, in sensul art. 40 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, in cazul modificarilor impuse prin legislatie, nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. 1 este considerata acceptare tacita. In acest caz se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele impuse prin legislatie. Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse prin legislatie sunt considerate nule de drept.
Conform art. II din Legea nr. 288/2010, actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi (02.01.2011).
In speta, instanta constata ca la dosarul cauzei nu a fost depusa de catre parata nici o dovada privind notificarea prin scrisoare recomandata si confirmare de primire a actului aditional sau o alta dovada de comunicare sau luare la cunostinta de catre acesta.
Avand in vedere ca nu s-a facut dovada comunicarii catre reclamant a acestui act aditional, instanta apreciaza ca in toata perioada contractul trebuia sa se deruleze astfel cum a fost acesta agreat la data incheierii lui.
Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 5 lit. a) privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare din Contractul de credit, incheiat de parti, consecinta fiind nulitatea absoluta acestei clauze.
Referitor la capetele de cerere privind constatarea sumelor platite cu titlu de comision de risc/comision de administrare ca fiind plati anticipate si plata dobanzii legale aferente instanta constata ca in Sectiunea 6) „Rambursari anticipate” din Conditiile Generale ale Conventiei  imprumutatul va putea efectua rambursarea integrala/partiala in avans a Sumei principale, oricand pana la sfarsitul Duratei creditului (Scadenta finala), cu conditia notificarii prealabile a intentiei sale, depunand in acest sens la Banca o cerere scrisa cu minimum 3 (trei) zile lucratoare bancare inaintea scadentei unei rate. Rambursarea se va efectua doar in zile de scadenta si numai dupa plata comisionului aferent calculat conform Sectiunii 3) punctul 3.7.) din Conditiile Generale, precum si a dobanzilor acumulate de la scadentele precedente pana la data rambursarii anticipate.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 35 Cod proc. civ. cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege.
Asadar cererea in constatare are un caracter subsidiar fata de cererea in realizare, urmand ca cererea sa fie respinsa daca partea poate cere realizarea dreptului.
in speta instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil ce consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Principiul restabilirii situatiei anterioare este unul dintre principiile care guverneaza efectele nulitatii actului juridic civil si presupune ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.
Intrucat s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, aceasta fiind nula absolut, platile efectuate de reclamanti catre parata, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare anexa celor doua contracte de credit, capata caracter de plati nedatorate, dar reclamantul nu a solicitat restituirea acestei sume astfel incat nu poate solicita constatarea acestor sume ca fiind plati anticipate si nici obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente care este un accesoriu al obligatiei principale.
Instanta va retine si faptul ca rambursarea integrala/partiala a sumei imprumutate presupune o procedura reglementata contractual intre parti, respectiv notificarea paratei printr-o cerere scrisa formulata intr-un anumit termen urmata de acceptul/refuzul acesteia si efectuarea, in cazul acceptarii platii, a unor calcule privind dobanzile si comisioanele datorate de reclamant.
Instanta nu poate, prin hotararea pronuntata, sa se substituie manifestarii de vointa a unei parti din contract in executarea clauzelor acelui contract atat timp cat nu exista o neexecutare/o executare necorespunzatoare din partea partii contractante.
Pentru aceste motive instanta va respinge capetele de cerere privind constatarea sumelor platite cu titlu de comision de risc/comision de administrare ca fiind plati anticipate si plata dobanzii legale aferente.
Instanta observa ca prin concluziile scrise depuse la dosar de reclamant la data de 21.01.2015 acesta a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata, dar in ultimul paragraf al concluziilor solicita respingerea apararilor paratei si admiterea cererii de chemare in judecata si pe cale de consecinta sa constatati ca fiind abuziva clauza contractuala de la art. 5 lit. a) din conventia de credit, cu obligarea paratei la restituirea sumei incasate cu titlu de comision de risc/comision de administrare. In temeiul art. 1088 cod civil va rog sa obligati parata si la plata dobanzii legale catre reclamant, calculata la debitul stabilit de instanta.
Aceste doua noi cereri ( restituirea sumei incasate cu titlu de comision de risc/comision de administrare si stabilirea unui debit in sarcina paratei ) au fost formulate de reclamant pe calea concluziilor scrise, depuse la dosar dupa momentul procesual al inchiderii dezbaterilor.
Instanta constata ca la termenul din data de 13.01.2015 a constatat incheiata cercetarea judecatoreasca, intreband partile daca mai sunt cereri, exceptii procesuale sau aparari care nu au fost solutionate/invocate in cursul procesului, cu respectarea dispozitiilor art. 390 Cod proc. civ. Deoarece partile au declarat ca nu mai au cereri de formulat si numai sunt incidente de solutionat, in temeiul art. 392 Cod proc. civ. presedintele a deschis dezbaterile asupra fondului cauzei, dand cuvantul partilor, in ordinea si conditiile prevazute de art. 216 Cod proc. civ., pentru ca fiecare sa isi sustina cererile si apararile formulate in proces. Partile au pus concluzii asupra cererilor si apararilor formulate in timpul procesului, presedintele inchizand dezbaterile asupra fondului cauzei in temeiul art. 394 alin. 1 Cod proc. civ..
Privind dispozitiile art. 389 si art. 392 Cod proc. civ. instanta apreciaza ca in etapa dezbaterilor in fond partile isi sustin cererile si apararile formulate in proces, neputand lua in seama cereri noi formulate in aceasta etapa procesuala.
In reglementarea actuala, trecerea la etapa dezbaterilor in fond este marcata de incheierea cercetarii procesului, care se declara prin incheiere in momentul in care judecatorul apreciaza ca este lamurit. Momentul procesual reprezentat de incheierea cercetarii procesului constituie un punct de referinta intre etapa cercetarii si etapa dezbaterilor in fond, pana la care pot fi efectuate actele de procedura necesare pregatirii dezbaterii in fond a procesului, iar dincolo de aceasta limita, asemenea acte de procedura nu mai pot fi facute decat in conditiile strict prevazute de lege. Date fiind aceste consecinte ale declararii incheierii cercetarii procesului, acest moment va fi precedat de ascultarea partilor potrivit dispozitiilor art. 390 cod proc. civ.
In limitele acestor dispozitii procedurale instanta concluzioneaza ca formularea unor noi cereri in etapa dezbaterilor asupra fondului si, cu atat mai mult, pe calea concluziilor scrise  depuse dupa declararea inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, are ca sanctiune neluarea in seama a acestora (sanctiune similara dispozitiilor art. 394 alin. 3 Cod proc. civ. in ceea ce priveste depunerea unor noi inscrisuri la dosarul cauzei dupa inchiderea dezbaterilor), motiv pentru care nu se va pronunta asupra acestor noi cereri invocate dupa inchiderea dezbaterilor.