Stabilire program vizita minor

Asupra cauzei de fata constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. XXX din data de XXX, reclamantul R.O.S.C. a chemat in judecata pe parata R.S.R.O. solicitand ca, prin hotarare judecatoreasca, sa fie modificat programul de vizita stabilit de Tribunalul Verona-Italia.
In motivare a aratat ca au divortat in Italia, sentinta pronuntata de Tribunalul Verona fiind recunoscuta de Tribunalul Bacau; ca in dosarul de divort au stabilit si un program de vizita a minorei M., precum si anumite aspecte legate de partajul bunurilor comune; ca in prezent el are resedinta in Italia , iar parata si-a gasit un loc de munca in Regatul Unit al Marii Britanii; ca au inteles necesitatea de a fi o echipa in ceea ce priveste cresterea si educarea minorei M., aspect care impune prezenta lor in viata copilului; ca in acest sens parata s-a deplasat in Italia si a dat doua declaratii, precizand programul de vizita actualizat, pe care el urmeaza sa-l respecte, si ca urmeaza a se lua act de intelegerea lor.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.401 Cod civil.
In dovedire, reclamantul a depus inscrisuri, in copie, respectiv, declaratia autentificata sub nr. XXX la XXX, declaratiile autentificate sub nr.XXX si respectiv nr., XXX din data de XXX de Consulatul General al Romaniei la Milano, sentinta nr.XXX a Tribunalului Verona (inclusiv traducere), o fila dintr-un pasaport si sentinta civila nr.XXX a Tribunalului Bacau.
Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru -20 lei.
Parata nu a formulat intampinare in termenul prevazut de art.201 alin.1 Cod pr.civila.
La termenul din data de XXX, a fost invocata din oficiu exceptia necompetentei generale a instantelor romane in solutionarea cauzei, pentru motivele care urmeaza:
Partile s-au casatorit la data de XXX in Bacau, iar ulterior s-au stabilit in Italia, din convietuirea lor rezultand minora M-L ( nascuta la data de XXX in XXX); prin sentinta civila nr. XXX pronuntata de Tribunalul din Verona la data de XXX a fost desfacuta casatoria incheiata de parti, a fost incredintata mamei,  spre crestere si educare, minora M.L., a fost obligat tatal la plata pensiei de intretinere si s-a stabilit in favoarea acestuia un program de vizita a copilului.
Resedinta partilor si a minorei a fost in Italia pana in anul XXX, cand parata s-a mutat, impreuna cu fiica, in Regatul Unit al Marii Britanii; reclamantul a ramas pe teritoriul statului italian.
Avand in vedere aceasta situatie de fapt, instanta  constata ca prezentul litigiu prezinta elemente de  extraneitate, iar  instanta competenta sa solutioneze cauza se stabileste prin raportare la Regulamentul nr.2201/2003 al Consiliului Europei.
Potrivit art.1 alineatul 1 lit.b din  regulament, dispozitiile acestuia se aplica materiilor civile privind „atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totala sau partiala a raspunderii parintesti” iar materiile prevazute la acest alineat cuprind in special „incredintarea si dreptul de vizita” (alineatul 2 lit.a).
Art.8 alin.1 din Regulamentul nr.2201/2003 stabileste ca „instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata”; acest alineat se aplica sub rezerva dispozitiilor art.9,10 si 12 (alineatul al II-lea).
In cauza, rezulta din probatoriul administrat ca la  momentul promovarii prezentei actiuni, minora M.L. avea resedinta in XXXX(declaratia autentificata sub nr. XXX de Consulatul General al Romaniei la Milano, filele 9-10 ); in anii anteriori copilul a locuit  in Italia impreuna cu parintii.
Raportat la situatia de fapt retinuta si la dispozitiile legale sus citate,  exceptia necompetentei generale a instantelor romane este intemeiata, urmand a fi admisa.
Dispozitiile art.12 din Regulamentul n. 2201/2003 nu sunt incidente in cauza.
Astfel, alineatul 1 al acestui articol este aplicabil in cazul in care chestiunea referitoare la raspunderea parinteasca are legatura cu o „cerere de divort, de separare in drept sau de anulare a casatoriei” aflata pe rolul unei instante, instanta care devine competenta sa solutioneze si cererile accesorii daca sunt intrunite cumulativ cele doua conditii enumerate de actul normativ, situatie de fapt care nu se regaseste in cauza.
Nici prevederile alineatului al treilea  al acestui articol  nu sunt incidente, de vreme ce nu se poate retine ca minora M.L. are o legatura stransa cu Romania, in conditiile in care s-a nascut si a crescut in Italia, apoi si-a mutat resedinta in Regatul Unit al Marii Britanii, parintii nu au resedinta obisnuita  pe teritoriul statului roman, iar competenta instantelor romane nu a fost acceptata „in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la procedura, la data sesizarii instantei”.
De altfel , acordul expres al partilor nu ar fi fost suficient (chiar daca ar fi existat) pentru a  atrage competenta instantelor romane, de vreme ce nu sunt indeplinite si celelalte conditii, iar competenta nu este in interesul superior al copilului; sub acest  ultim aspect urmeaza a fi avute in vedere si dispozitiile pct.12 din preambulul Regulamentului nr.2201/2003 potrivit caruia „temeiurile de competenta stabilite………in materia raspunderii parintesti sunt concepute in interesul superior al copilului si, in special, de criteriul  proximitatii. Prin urmare , ar trebui sa fie competente in  primul rand instantele statului membru in care copilul isi are resedinta obisnuita…”.
In cauza erau aplicabile dispozitiile art.9 din regulament, in sensul ca instantele italiene, care au desfacut casatoria partilor si au stabilit programul de vizita in favoarea paratului si-au pastrat competenta de a-l modifica cu respectarea conditiilor enuntate de acest articol.
Art.1081 alin.2 pct.1 Cod pr.civila face referire la ocrotirea minorului sau a persoanei pusa sub interdictie judecatoreasca (si nu la cereri avand ca obiect stabilire / modificare program de vizita) si se aplica sub rezerva respectarii dispozitiilor art.1065 Cod pr.civila.
Astfel cum am retinut deja, resedinta minorei M.L. a fost in Italia, fetita a fost incredintata mamei spre crestere si educare, locuind alaturi de ea pe teritoriul statului italian, iar ulterior s-au mutat in Regatul Unit al Marii Britanii ( in anul XXX); in chiar declaratia de la  fila 9 dosar parata afirma ca minora poate fi gasita oricand la resedinta din XXX (XXX), iar in declaratia de la fila 6 reclamantul isi exprima acordul ca fiica sa sa calatoreasca in Anglia, in perioada  XXX, insotita de mama sa, timp in care va locui in  XXX.
Chiar daca minora a venit in Romania in vacantele scolare sau cu alte ocazii, pentru diferite perioade de timp, nu inseamna ca a avut resedinta pe teritoriul Romaniei.
Conform jurisprudentei CJUE (C-523/07), „resedinta obisnuita” este locul care exprima o anumita integrare a copilului intr-un mediu familial si social; sunt  avute in vedere, sub acest aspect, durata, regularitatea si conditiile  sejurului, locul si conditiile de scolarizare, raporturile de familie si sociale intretinute de copil.
Raportat  la aceste criterii, instanta apreciaza ca minora M.L. nu a avut niciodata resedinta obisnuita in Romania, ci in Italia sau Anglia , astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar.
Vazand si dispozitiile art.17 din Regulamentul nr. 2201/2003;