InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Anulare act

(Hotarare nr. 1913 din data de 21.03.2016 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.06.2015 sub nr. 7180/180/2015, contestatorii X, Y si Z au solicitat in contradictoriu cu intimatii B.E.J. si SC  M S , anularea incheierii nr. 690/14 din data de 21.05.2015 pronuntata de B.E.J.  in dosarul de executare 690/2014, anularea Ofertei de plata nr. 828 din 22.12.2014 si a consemnatiunii sumei de 287.280,50 lei si anularea oricaror acte emise in considerarea acestora.
In motivarea cererii, contestatorii au aratat la data de 04.08.2011, in jurul orei 8,00, acestia se aflau, in calitate de pasageri pe bancheta din spate, in autovehiculul marca ISUZU cu nr. de inmatriculare DB 030 ZC inmatriculat in Italia conform resedintei legale, condus de X.  La data si ora mai sus mentionate autovehiculul in care erau, circula pe raza localitatii L  jud. N (DN 15/E 60 Km 46 + 10) si, fiind opriti fata de coloana de masini care circula in fata acestora, au fost tamponati in partea din spate si proiectati in autovehiculul din fata in raport de care erau opriti la cca 4-5 metri, toate masinile asteptand ca un alt autovehicul, aflat primul in linia in care circulau, sa efectueze virajul la stanga. Reclamantii au aratat ca in urma accidentului rutier a rezultat avarierea autovehiculului cu nr. de inmatriculare DB 030 2 (dauna totala) si vatamarea corporala a acestora, conform Rapoartelor medico-gale administrate in dosarul penal deschis in cauza la Parchetul de pe langa Judecatoria X. Conform Rechizitoriului intocmit la data de 13.06.2014 in dosarul penal nr. 37/P/09.08.2011 inregistrat la Parchetul de pe langa Judecatoria  X (Anexa B), in cadrul procesului penal - dosar instanta nr. l519/251/2014 - s-au retinut calitatea de subiecti procesuali (parti civile) a persoanelor vatamate S si A situatie in raport cu care, la termenul din 09.10.2014 au depus cereri de constituire de parti civile,). In acelasi dosar, la termenul din data de 11 decembrie 2014, instanta a introdus, in cauza, ca persoane vatamate/parti civile si pe reclamantii  X, Y, Z. Prin incheierea din data de 11 decembrie 2014 pronuntata in dosarul nr. 1519/251/2014, s-a dispus disjungerea laturii civile si formarea unui alt dosar avand ca obiect „actiune in raspundere civila delictuala", cu aceleasi parti si calitati procesuale, urmand ca in cadrul solutionarii civile (dosar disjuns nr. 2757/251/2014), instanta sa clarifice calitatile procesuale ale persoanelor vatamate X, Y, Z
Prin Sentinta penala nr. 6 din 13.01.2015 pronuntata in dosarul nr. 1519/251/2014 de Judecatoria  X, inculpatul L.M a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 1 an cu suspendarea executarii, interzicerea unor drepturi si aplicarea unor masuri complementare, sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa, fapte comise in dauna partilor vatamate  XX  (Anexa E).
Parchetul de pe langa Judecatoria  X  a formulat apel fata de Sentinta penala nr. 6 1.01.2015 pronuntata in dosarul nr. 1519/251/2014, iar Curtea de Apel X s-a pronuntat definitiv in data de 14 mai 2015 prin Decizia nr. 255/A (Anexa F) reindividualizand pedeapsa si pastrand celelalte dispozitii ale instantei de fond, cadrul procesual in care toti reclamantii au avut calitatea de parti civile.
Prin incheierea din data de 05 februarie 2015 pronuntata in dosarul nr. 2757/251/2014 jns din dosar nr. 1519/251/2014) s-a constatat „lipsa calitatii de subiecti procesuali a partilor civile XX  fapt ce a determinat nesolutionarea laturii civile fata de acestia lasand deschisa calea unei actiuni civile separate ).
Reclamantii au aratat ca incepand cu data de 25.11.2011 au incercat solutionarea pretentiilor civile formuland, o Cerere de despagubire catre X Asigurari pentru prejudiciile materiale suferite prin avarierea totala a autovehiculului, dar si a unor bunuri transportate in timpul accidentului rutier. Punctul de vedere initial al X Asigurari (Anexa J) a fost acela ca reclamantii nu pot face dovada unui dosar penal, desi inscrisurile eliberate de organele de politie mentionau fara echivoc, existenta unui dosar penal avand ca obiect vatamarea corporala din culpa, iar dispozitiile art. 46 din Ordinul IO emis de CSA permiteau solutionarea pe cale amiabila a pretentiilor de despagubiri, dar, cu rea credinta, a fost in mod sistematic respinsa de catre  X  Asigurari. Mai mult, in toata perioada (peste 3 ani) de la data formularii primei Cereri de despagubire 11.2011) si pana la primul termen din data 09.10.2014 dat in dosarul de instanta nr. 1519/251/2014 (la data de 04.08.2015 se implinesc 4 ani!!!) au incercat solutionarea pretentiilor pe cale amiabila adresand catre  X  Asigurari diferite cereri in acest sens, chiar punand la pozitia acesteia cat mai multe documente justificative, inclusiv Rechizitoiul Parchetului de pe a Judecatoria Ludus prin care inculpatul era trimis in judecata. Dupa primul termen din data de 09.10.2014 dat in dosarul de instanta nr. 1519/251/2014 de Judecatoria  X, termen la care reclamantii au depus constituiri de parti civile in cauza penala, au primit, totusi, de la  X Asigurari o adresa cu un continut eliptic si incomplet, raportat la cauza, care isi exprimau dorinta de a incerca solutionarea pe cale amiabila a pretentiilor de despagubire (Anexa L). Prin aceasta,  X Asigurari a exprimat, fara echivoc, intentia de a achita numai daunele pentru vatamari corporale, iar nu si cele pentru prejudiciile materiale care, numai impreuna cu primele, formau intreaga latura civila a dosarului penal fata de care ar fi fost posibila incheierea unei tranzactii, ca atare. Acest aspect l-am comunicat catre  X solicitand punct de vedere si o abordare serioasa a cauzei (Anexa M). X Asigurari nu a formulat nicun punct de vedere, fapt ce i-a indreptatit pe reclamanti sa considere ca s-a incercat, fara buna credinta, dar pro causa, numai formalizarea unei atitudini si crearea unei arente de buna-credinta.
Oferta reala de plata nr. 828 din 22.12.2014 emisa de X  Asigurari a fost transmisa executorului Executorului Judecatoresc  X pentru a indeplini procedura prevazuta de art. 1005 si urm. C. pr. civ. Fata de aceasta Oferta care le-a fost comunicata reclamantilor la data de 02.03.2015, iar termenul de convocare la BEJ  X  pentru a fi pusa in practica a fost la data de 24.02.2015 (!!!) au transmis o notificare catre X Asigurari inregistrata la aceasta sub nr. 1380/05.03.2015, prin care am si-au exprimat pozitia si argumentele cu privire la netemeinicia si nelegalitatea acesteia, asiguratorul necomunicand nicio pozitie cu privire la aceasta notificare. Chiar daca au notificat neteminicia si nelegalitatea Ofertei reale de plata nr. 828 din L12.2014, X  Asigurari a staruit  in indeplinirea procedurii prevazute la art. 1005 si urm. C. pr. civ. si, la data de 27.05.2015, reclamantilor le-a fost comunicata Somatia emisa in data de 11.05.2015 in dosarul 690/14 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecatoresc  X. Fata de aceasta, au formulat solicitare de comunicare a incheierii prevazute in Somatie, incheiere care le-a fost comunicata in data de 29.05.2015 si pe care o consideram ca fiind netemeinica si nelegala.
Procedura ofertei de plata si consemnatiunii este reglementata de Cartea a Vl-a, Titlul ‘III, art. 1.005-1.012 noul C. pr. civ., dispozitii care se completeaza cu prevederile noului Cod civil privitoare la plata, precum si cu cele referitoare la ofertele de plata si consemnatiuni. Oferta de plata si consemnatiune trebuie sa aiba la baza un raport obligational care stabileste in continutul sau, in esenta, partile, conditiile, termenele si modalitatile de realizare a obiectului acestui raport obligational (in cauza, o suma de bani) si prin care, „debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata" (art. 1164 MCC). Or, in cauza, X  Asigurari a intocmit o Oferta reala de plata fara un temei juridic obligational. partile fiind inca in litigiu (dosar 2757/251/2014 - Judecatoria  X  pentru 2 parti civile si actiune civila promovata la Tribunalul X  pentru celelalte 2 parti civile) tocmai pentru divergente cu privire la evaluarea daunelor pretinse de partile vatamate ceea ce, la aceasta data, nu determina un caracter cert al prejudiciilor suferite de partile vatamate (art. 1226; art. 1531 si urm. NCC). Mai mult, in cauza ce face obiectul dosarului nr. 2757/251/2014 - Judecatoria  X, instanta a admis, deja, la termenul din data de 05.02.2015, administrarea de probe pentru evaluarea prejudiciului atat patrimonial, cat si nepatrimonial (Anexa G), etapa procesuala la care  X  Asigurari a fost prezenta prin reprezentant luand cunostinta de dispozitiile instantei.
Procedura ofertei de plata este pusa de legiuitor la dispozitia debitorului de buna-credinta subordonata refuzului creditorului de a primi plata ce i se datoreaza. Or, in cauza, conform inscrisurilor atasate (ex. cereri, incheieri, corespondenta, notificari partile in litigiu !!!) se poate constata faptul ca, intre partile vatamate si asigurator nu exista un raport juridic obligational (ex. tranzactie, oferta acceptata etc.) din care, acesta din urma, sa rezulte ca are o obligatie certa, ca are cunostinta de termenul la care aceasta obligatie devine exigibila (art.1495 alin. 1 NCC) si ca, fata de un eventual refuz neintemeiat al creditorului, poate apela la procedura prevazuta de art. 1005 si urm. C. pr. civ. Pentru a fi valabila, oferta reala de
a trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii legale: oferta trebuie sa fie facuta de catre debitor; oferta trebuie sa fie facuta creditorului, reprezentantului sau, legal sau conventional, persoanei Picate de acesta ori persoanei autorizate de instanta sa o primeasca; oferta trebuie sa fie facuta pentru intreaga prestatie datorata si la termenul stabilit de parti in raportul obligational; oferta trebuie sa se adreseze creditorului in persoana ca titular al dreptului subiectiv. Pentru motivele aratate si fata de inscrisurile atasate, nefiind indeplinite conditiile legale de mai sus in raport de dispozitiile legale incidente, incheierea nr. 690/14 din data de 21.05.2015 pronuntata de BEJ  X  in dosarul 690/14, Oferta reala de plata nr. 828 din 22.12.2014 emisa de  X  Asigurari si consemnatiunea sumei/de
287.280,50 lei, ca atare, precum si orice act emis/intocmit in considerarea acestora,
sunt lovite de nulitate.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1005 – 1012 C. pr. civ., art. 1164, art. 1204, art. 1226, art.1448 alin. 1, art. 1491 alin.1 rap la art. 1341, art. 1495 alin. 1, art. 1513, art. 1510 – 1511, art. 1531 si urm. C. civ., art. 35 si urm. art. 43 si art. 64 alin. 1 din Ordinul nr. 5/2010.
In dovedire, reclamantii au solicitat administrarea probei cu inscrisuri, dosarul nr. 690/2014 si dosarul de dauna deschis de intimata  X  Asigurari.
Prin cererea modificatoare depusa la data de 26.06.2015, reclamantii au aratat ca inteleg sa-si restranga pretentiile si sa solicite instantei doar  anularea incheierii nr. 690/14 din data de 21.05.2015 pronuntata de B.E.J.  X  in dosarul de executare 690/2014, pentru nerespectarea conditiilor de validitate, fond si forma ale ofertei de plata si consemnatiuni si ca renunta la celelalte capete ale cererii initiale.
Intimatul B.E.J. X  a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive, exceptia insuficientei timbrari, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
La ultimul termen de judecata, instanta a luat act de faptul ca intimatul B.E.J. X  nu a semnat intampinarea formulata la data de 24.08.2015 si a aplicat sanctiunea neluarii in seama a acesteia.
Instanta a incuviintat administrarea probei cu inscrisuri.
La dosarul cauzei, a fost atasat dosarul de executare nr. 690/2014 al B.E.J. X
La ultimul termen de judecata, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a intimatului B.E.J. X
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform dispozitiilor art.  248 alin.1 C.pr.civ, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac inutila  administrarea probelor sau solutionarea in fond a cauzei, exceptia lipsei calitatii procesual pasive a intimatului B.E.J. X  fiind o exceptie de fond,  absoluta si peremptorie. 
Sub aspectul calitatii procesuale, aceasta presupune existenta unei identitati intre cel ce figureaza ca parte in procesul civil si titularul dreptului din raportul juridic de drept substantial. Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta este cea care trebuie sa-si justifice atat propria calitate cat si calitatea procesuala a paratului. Prin indicarea obiectului cererii sale, precum si a temeiurilor de fapt si de drept pe care se bazeaza acest obiect, reclamantul justifica pretentia sa de a obtine recunoasterea dreptului sau pe calea actiunii civile de la un anumit subiect procesual. Pornind de la aceste elemente, instanta trebuie sa constate daca in raportul juridic de drept material dedus judecatii, paratul este cel de la care se poate pretinde recunoasterea dreptului reclamantului
Prin cererea introductiva, reclamantii au solicitat anularea incheierii nr. 690/14 din data de 21.05.2015 pronuntata de B.E.J. X  in dosarul de executare 690/2014. Or, in raportul juridic obligational de drept material dedus judecatii, acesta nu detine nicio calitate. Executorul judecatoresc este un participant la procedura ofertei de plata si consemnatiuni reglementata de art. 1005 si urm C. pr. civ., in sensul ca acesta nu realizeaza actele de executare in considerarea vreunui drept  personal ci actioneaza ca organ special abilitat in acest sens de dispozitiile Legii 188/2000 a executorilor judecatoresti care prevede ca executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public, in procedurile de executare. Executorul judecatoresc, in indeplinirea atributiilor sale prevazute de lege, nu are un drept sau interes propriu si, prin urmare, nu poate fi chemat in judecata in calitate de intimat in cadrul cererii avand ca obiect suspendare executare silita, intrucat recunoasterea dreptului sau interesului dedus judecatii de catre contestator  nu poate fi opusa acestuia.
In consecinta, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a executorului judecatoresc si va respinge cererea formulata de reclamanti in contradictoriu cu intimatul  XX  executor  judecatoresc, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
Pe fondul cauzei, instanta retine ca, la data de 04.08.2011, reclamantii au fost implicati intr-un eveniment rutier ce a avut loc pe raza localitatii X, jud.X, in urma caruia a rezultat avarierea autoturismului cu nr. de inmatriculare DB 030 YC si vatamarea corporala a reclamantilor.
Prin sentinta penala nr. 6/13.01.2015 pronuntata de Judecatoria X in dosar nr. 1519/251/2014, astfel cum a fost modificata prin decizia penala nr. 255/A/14.05.2015 pronuntata de Curtea de Apel  X, s-a retinut ca vinovat de producerea accidentului din data de 04.08.2011 este numitul XX si s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art. 196 alin. 2,3 si 4 C. pen.
Pentru a se pronunta aceasta solutie, s-a retinut ca la data de 04.08.2011, in jurul orei 08.10, numitul XX, in timp ce conducea autotractorul marca Iveco cu nr. de inmatriculare AB – 01 – ETR, care tracta semiremorca cu nr. de inmatriculare AB 08 ETR, pe DN 15 – E60 in localitatea X, jud. X, in aproprierea statiei Petrom, a lovit din spate autoutilitara cu nr. de inmatriculare DB – 030 –ZC, condusa de persoana vatamata  XX iar, in urma impactului, autoutilitara a fost proiectata in spatele autotrenului cu nr. de inmatriculare AB – 02 – ETR.
In urma accidentului, reclamantul XX a pierdut splina si a suferit leziuni vindecabile in 40-50 zile de ingrijiri medicale, reclamanta XX a suferit leziuni vindecabile in 100-120 de zile de ingrijiri medicale, reclamantul XX a suferit leziuni vindecabile in 70-80 de zile de ingrijiri medicale si reclamantul XX a suferit leziuni vindecabile in 7-8 zile de ingrijiri medicale.
La data producerii accidentului, autotractorul marca Iveco cu nr. de inmatriculare AB – 01 – ETR detinea polita de asigurare valabila la parata SC XAsigurari SA.
Sub aspectul laturii civile, reclamantii s-au constituit parti civile in dosarul nr. 1519/251/2014 al Judecatoriei X cu sumele indicate in cuprinsul incheierii de sedinta din data de 09.10.2014, iar prin incheierea din data de 11.12.2014, Judecatoria  X a dispus disjungerea laturii civile si formarea unui nou dosar, fiind format in acest sens dosarul nr. 2757/251/2014, avand ca obiect actiune in raspundere civila delictuala, dosarul aflandu-se la acest moment pe rolul instantei de judecata.
Prin cererea adresata BEJ X la data de 23.12.2014, parata a solicitat comunicarea catre reclamanti o ofertei reale de plata prin care acestia au fost invitati sa ridice suma de 288.197 lei reprezentand despagubiri civile pentru daunele morale si materiale suferite in urma accidentului rutier din data de 04.08.2011.
Prin procesul-verbal de constatare din data de 24.02.2015, executorul judecatoresc a constatat faptul ca creditorii nu s-au prezentat pentru a ridica suma oferita de intimata pentru suferintele rezultate in urma accidentului rutier din data de 04.08.2011, iar prin incheierea nr. 690/14 din data de 21.05.2015 emisa de BEJ X, executorul judecatoresc a constatat efectuata plata in suma de 287.280,5 lei reprezentand contravaloarea despagubiri civile pentru daunele morale si materiale suferite in urma accidentului rutier din data de 04.08.2011, pe care intimata o datoreaza contestatorilor, in calitate de parti civile in dosarul nr. 2757/251/2014 aflat pe rolul Judecatoriei X. Prin aceeasi incheiere, executorul judecatoresc a constatat liberarea debitorului de la plata sumelor de bani indicate in cuprinsul acesteia incepand cu data de 21.05.2015.
In drept, instanta retine ca sediul materiei privind oferta de plata si consemnatiuni se regaseste in cuprinsul art. 1005-1012 C. pr. civ. care se completeaza cu dispozitiile Titlului V Capitolul I ale Codului civil privitoare la plata.
Potrivit art. 1006 C. pr. civ., cand creditorul refuza sa primeasca plata de la debitor, acesta din urma este in drept sa faca oferta reala de plata si sa consemneze ceea ce datoreaza. De asemenea, potrivit art. 1010 alin. 2 C. pr. civ., creditorul poate cere anularea incheierii emise de executorul judecatoresc prin care constata efectuarea platii si liberarea creditorului pentru neindeplinirea conditiilor de validitate, de fond si de forma ale ofertei de plata si consemnatiuni.
Potrivit art. 1488 alin. 1 C. civ., debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea catre creditor a sumei nominale datorate, iar potrivit art. 1490 alin. 1 C. civ., creditorul poate refuza sa primeasca o executare partiala, chiar daca prestatia ar fi divizibila.
Totodata, potrivit art. 1510 C. civ., creditorul poate fi pus in intarziere atunci cand refuza, in mod nejustificat, plata oferita in mod corespunzator de debitor.
Analizand reglementarile legale in materie de plata, instanta retine ca, pentru a fi valabila, oferta de plata trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii cumulative: sa fie facuta persoanei indreptatite sa primeasca executarea obligatiei conform art. 1475 si 1476 C. civ., iar plata sa fie facuta pentru intreaga suma exigibila, precum si pentru toate accesoriile creantei datorate de debitor la data ofertei. Aceasta ultima conditie rezulta din continutul dispozitiilor art. 1490 alin. 1 C. civ., text legal care consacra principiul indivizibilitatii platii, potrivit caruia orice datorie trebuie platita in intregime si printr-o singura prestatie, cu exceptia cazului in care creditorul consimte la o plata partiala.
Asadar, in virtutea principiului indivizibilitatii platii, nu este suficient ca plata facuta de debitor sa cuprinda intreg debitul principal datorat, fiind necesar ca aceasta sa acopere si accesoriile creantei principale constand in penalitati sau dobanzi.
In materia raspunderii civile delictuale, pentru a se putea face o plata valabila, este necesar sa se cunoasca intinderea prejudiciului suferit. Potrivit art. 1386 alin. 1 C. civ., cuantumul despagubirii pentru prejudiciile morale si materiale suferite de victima faptei ilicite delictuale se stabileste prin acordul partilor sau, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca. 
In cauza, instanta constata ca oferta de plata a paratei a fost efectuata cu nesocotirea principiului indivizibilitatii platii reglementat de dispozitiile art. 1490 C. civ.
In acest sens, instanta are in vedere faptul ca dreptul de creanta al reclamantilor s-a nascut ca urmare a faptei ilicite savarsite de catre asiguratul paratei si consta in dreptul acestora de a fi despagubiti pentru prejudiciile fizice si morale suferite in urma accidentului rutier din data de 04.08.2011, cuantumul acestora urmand a fi stabilit in cadrul dosarului nr. 2757/251/2014 avand ca obiect actiune in raspundere civila delictuala, aflat pe rolul Judecatoriei  X
Astfel fiind, cata vreme la momentul la care parata a formulat oferta de plata pentru suma de 287.280,50 lei, nu se cunostea intinderea dreptului de creanta al reclamantilor, iar pe rolul Judecatoriei X se afla dosarul nr. 2757/251/2014, in cadrul caruia urmeaza a fi stabilita intinderea prejudiciului suferit de reclamantii din prezenta cauza ca urmare a faptei ilicite savarsite de asiguratul paratei, instanta constata ca refuzul reclamantilor de a ridica suma de bani oferita de parata este justificat, iar demersurile efectuate de parata potrivit art. 1005 si urm C. pr. civ. prin intermediul BEJ X  finalizate cu emiterea de catre executorul judecatoresc a incheierii nr. 690/14 din data de 21.05.2015 sunt nelegale, intrucat obliga creditorul sa accepte o plata potential partiala, ceea ce este interzis de dispozitiile art. 1490 alin. 1 C. civ. Pentru acest motiv, instanta nu poate primi argumentul potrivit caruia prin consemnarea la dispozitia reclamantilor a sumei de 287.280,50 lei, parata va fi liberata partial de obligatia de despagubire ce-i incumba, reclamantii avand posibilitatea de a solicita orice alte sume ce li s-ar cuveni printr-o hotarare judecatoreasca ulterioara, intrucat a interpreta astfel inseamna a infrange dispozitiile legale in materie de plata anterior enuntate. In acelasi sens, instanta retine ca efectul principal pe care il produce oferta reala urmata de consemnare consta in liberarea debitorului de toate obligatiile sale, aspect ce rezulta din cuprinsul art. 1010 alin. 3 C. pr. civ. raportat la art. 1512 C. civ. Rationamentul potrivit caruia oferta de plata poate produce efectul liberarii partiale a debitorului poate exista numai in masura in care se pleaca de la premisa gresita a posibilitatii efectuarii de catre debitor a unei plati partiale, fara a exista acordul creditorului in acest sens, ceea ce nu este permis, intrucat s-ar nesocoti principiul indivizibilitatii platii.
Totodata, instanta retine ca in conformitate cu dispozitiile art. 1011 C. pr. civ., parata avea posibilitatea de a face oferta de plata a sumei de 287.280,50 lei direct in fata instantei de judecata in cadrul dosarului nr. 2757/251/2014 al Judecatoriei X, context in care justetea platii efectuate ar fi trecut prin filtrul instantei investite cu stabilirea intinderii prejudiciului suferit de reclamanti, ceea ce ar fi putut conduce la respectarea conditiilor de fond si de forma ale ofertei de plata si consemnatiuni efectuate de parata.
In concluzie, pentru motivele anterior aratate, retinand ca incheierea nr. 690/14 din data de 21.05.2015 a BEJ  X prin care s-a constatat efectuata plata in suma de 287.280,50 lei reprezentand contravaloarea despagubirilor civile pentru daunele morale si materiale suferite in urma accidentului rutier din data de 04.08.2011, pe care parata o datoreaza reclamantilor, in calitate de parti civile in dosarul nr. 2757/251/2014 aflat pe rolul Judecatoriei X a fost emisa cu nesocotirea dispozitiilor legale privind conditiile de validitate ale platii, instanta va admite cererea si va dispune anularea incheierii nr. 690/14 din data de 21.05.2015 emisa in dosarul de executare nr. 690/14 al  XX.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017