Anulare act nulitate act juridic

Prin cererea formulata si inregistrata la data de ………., sub numar dosar ……., reclamantii H.E. au solicitat in contradictoriu cu paratele Piraeus Bank Romania S.A. si Piraeus Bank Romania S.A., , constatarea nulitatii absolute a clauzei prevazute la art.1.3 lit.a din Contractul de credit nr………. din data de …. privind comisionul de acordare intrucat aceasta este abuziva si incalca prevederile Legii nr.193/2000, obligarea paratei la restituirea reclamantilor suma de 11571 lei, echivalentul a 2710 CHF (calculate la un curs de 4,27 lei valabil in data de 17.04.2015) reprezentand comisionul de acordare credit ; constatarea nulitatii absolute a clauzelor cuprinse la punctele 1.2 cu privire la marja variabila, 5.1 si 5.4 din contractul de credit nr….. din data de 26.11.2007 privind modalitatea de stabilire si de modificare a dobanzii, cu motivarea ca acestea sunt abuzive si incalca prevederile Legii nr.193/2000, inlocuirea clauzelor privind dobanda cu o prevedere care sa stabileasca dobanda in functie de Libor plus Marja Bancii de la momentul incheierii contractului de 4,3 pe an, fixa, prevedere legala ce se regaseste in art.16 din Legea nr.288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractele de credit, obligarea paratei la restituirea catre reclamanti a sumei reprezentand dobanda achitata suplimentar fata de dobanda initiala, calculata dupa formula Libor la 3 luni plus marja Bancii de 4,3 %, in urma modificarilor unilaterale facute de catre Banca, calculata din momentul incheierii contractului si pana la ramanarerea definita a hotararii, constatarea nulitatii absolute a clauzei de risc valutar inserata la punctul 6.3 din contractul de credit nr…….. din data de ……, raportat la faptul ca aceasta este abuziva si contravine prevederilor Legii nr.193/2000, sa se dispuna stabilizarea si aplicarea pe tot parcursul contractului de credit a unui curs CHF egal cu cel existent la momentul semnarii contractului de credit, obligarea paratei la restituirea sumei de 91653 lei achitata ca diferenta de curs, calculata incepand cu data incheierii contractului si pana la data introducerii actiunii si obligarea paratei la achitarae cheltuielilor de judecata.
In fapt, au aratat reclamantii ca intre acestia si Piraeus Bank Romania S.A. s-a incheiat in data de ….. contractul de credit nr…….prin care au imprumutat suma de 135 000 CHF, obligandu-se in schimb la restituirea sumei in rate lunare. Au precizat reclamantii ca la momentul incheierii contractului de credit in cauza, raportat la circumstantele economice, la arternativele prezentate de parata si capacitatea reclamantilor de intelegere a clauzelor contractuale si a efectelor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF a fost reprezentata ca cea mai buna alternativa. La baza luarii deciziei de a incheia contractul de credit au contat marja Bancii, unda dintre cele mai mici pe piata si cursul scazut al CHF, respectiv de 2,37 lei. Pe parcursul derularii contractului, costul lunar al creditului a crescut accelerat, ajungand sa plateasca o suma aproape dubla fata de cea la care s-au angajat sa o restituie initial.
Reclamantii apreciaza ca prezentul contract de credit contine clauze abuzive astfel cum sunt definitive de art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000. Astfel, clauza privind incasarea comisionului de acordare nu a fost direct negociata de catre parti, contractul fiind unul de adeziune, reclamantii neavand posibilitatea de a modifica clauzele acestuia, ci doar de a accepta sau nu conventia, iar perceperea acestui comision creeaza un dezechilibru semnificativ intre obligatiile contractuale, in detrimentul imprumutatului din moment ce reprezinta costuri suplimentare ale creditului.
In ceea ce priveste clauza de la art.1.2 din contract-modalitatea de calcul si de modificare a dobanzii, aceasta a permis Bancii sa majoreze marja incepand cu anul 2009 cu 2 puncte procentuale, in mod unilateral, fara acordarea consimtamantului de catre imprumutati, incadrandu-se astfel in categoria clauzelor abuzive prevazute de Legea nr.193/2000.
Reclamantii mentioneaza ca ceea ce determina caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la punctele de1.2, 5.1. si 5.4.  din contract, in plus, este si exprimarea intr-un limbaj inaccesibil pentru consumator, care sa-i permita acestuia sa inteleaga motivele pentru care banca poate sa modifice unilateral dobanda si sa preconizeze intervenirea unor astfel de situatii, lipsa unui motiv intemeiat pentru care Banca poate sa modifice unilateral dobanda precum si inexistenta unei libertati efective a consumatorului de a rezilia contractul.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor de inlocui o clauza contractuala abuziva cu o prevedere legala, s-a aratat ca jurisprudenta CJUE a statuat ca instanta nationala poate inlocui o clauza declarata abuziv cu o prevdere legala din dreptul national, in cazul in care respectiva clauza este esentiala in contract si inlaturarea sa ar avea ca efect incetarea contractului. Reclamantii arata ca perceperea unei dobanzi la suma imprumutata este de esenta contractului de credit bancar, clauzele privind calculul dobanzii si modificarea acesteia fiind clauze esentiale, ce intra in sfera de aplicare a jurisprudentei CJUE , iar, pe de alta parte, calcularea dobanzii din contractul de credit dupa formula Libor plus Marja Bancii fixa este prevazuta in dreptul intern, respectiv in Legea nr.288/2010.
Cu privire la clauza de risc valutar, de asemenea, reclamantii o apreciaza ca fiind abuziva intrucat aplicarea acesteia determina un dezechilibru major intre drepturile si obligatiile asumate de catre parti, banca omitand sa informeze consumatorul asupra riscului de hiper valorizare a CHF, iar la momentul incheierii contractului nu au avut posibilitatea reala de a negocia continutul clauzei. Avand in vedere dezechilibru contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinand executare unor obligatii excesiv de oneroase de catre reclamanti, se apreciaza ca se impune restabilirea prestatiilor asumate initial prin semnarae contractului, prin stabilirea cursului de schimb CHF –leu la cel din momentul semnarii contractului.
In final, au aratat reclamantii ca intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de catre parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinta, efectele au ajuns sa fie altele decat cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, devin aplicabile dispozitiile Noului Cod civil privind revizuirea efectelor contractului, consacrate jurisprudential si anterior intrarii in vigoare a noilor dispozitii legale.
Cererii formulate i-au fost atasate urmatoarele inscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul: contractul de credit nr. ……DIN  ….., notificare din ……. si grafic de rambursare.
Cererea de chemare in judecata si inscrisurile aferente au fost comunicate paratei, iar la data de ……. parata Piraeus Bank Romania S.A. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii formulate. Apreciaza parata ca prezentul contract de credit nu contine clauze abuzive, clauzele contractuale fiind negociate direct de catre parti, din moment ce ele au recomandat parata si au determinat alegerea sa drept furnizor de servicii financiare.
 In ceea ce priveste incasarea comisionului de acordare credit prevazut la art.1.3 lit.a din contract conform caruia banca va percepe un comision de acordare de 2710 CHF care se va retine la data tragerii creditului, arata parata ca potrivit dispozitiilor art.15 din Legea nr.190/1999 modif. privind creditul ipotecar ,,in sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit, constituirii ipotecii si garantiilor aferente.” Astfel, acest comision a fost perceput pentru acordarea creditului, respectiv analiza documentatiei referitoare la contractul de credit si, in plus, dobanda bancara impreuna cu comisionul de acordare credit reprezinta pretul contractului de credit. Mai mult, acest comision constituie obiect al conventiei partilor, obligatia asumata de reclamanti fiind clara, previzibila si nu este in masura sa creeze confuzii, nefiind indeplinite conditiile din art.4 din Legea nr.193/2000. In situatia admiterii capatului principal de cerere, solicita parata ca instanta sa nu dispuna restituirea sumei achitata de catre reclamanti, intrucat contractul de credit este unul cu executare succesiva, iar reclamantii se afla in imposibilitate de a restitui folosinta sumei de bani acordata de cealalta parte.
In ceea ce priveste riscul valutar a aratat parata ca acesta este definit in art.3 alin.1 lit.l din Norma BNR nr.17/2003 ca fiind acea componenta a riscului de plata care apare din fluctuatiile pe piata ale cursului valutar, iar factorii care influenteaza acest risc sunt in afara controlului Bancii. Mai mult, conform principiului nominalismului monetar aplicabil potrivit art.1578 din Codul civil de la 1864, suma acordata cu titlu de imprumut trebuie restituita intocmai indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia si este firesc ca imprumutatul sa isi asigure riscul valutar generat de deprecierea monedei in care isi realizeaza veniturile fata de moneda in care a contractat creditul si in care trebuie sa il restituie. De altfel, ambele parti si-au asumat riscul ca pe parcursul executarii contractului suma restituita de imprumutat sa valoreze mai putin la momentul restituirii decat la momentul acordarii.
In acest sens este si principiul respectarii fortei obligatorii a contractului prevazut de art.969 Cod civil de la 1864 si principiul nominalismului monetar in cazul contractelor de imprumut  potrivit caruia ,,in cazul imprumutului in bani, la scadenta trebuie restituita suma imprumutata indiferent de scaderea sau sporirea valorii banilor”.
In drept, au fost invocate prevederile legale ale OUG nr.80/2013, Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, OG 21/1992.
In dovedire, a fost solicitata proba cu inscrisuri.
Prin sentinta civila nr.469/14.09.2015 instanta a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Bacau si a declinat competenta de solutionare a cauzei catre Tribunalul ……, retinand in motivare ca aceasta este instanta competenta dupa valoarea integrala a obiectului cererii.
 Prin sentinta civila nr….. din ….. Tribunalul …… a admis exceptia necompetentei materiale a instantei, a declinat competenta de solutionare catre Judecatoria Bacau si, constatand ivit conflictul negativ de competenta a trimis cauza catre Curtea de Apel Bacau.
Asupra conflictului negativ de competenta, prin sentinta civila nr.81 pronuntata in sedinta din camera de consiliu din 07.12.2015 Curtea de Apel Bacau s-a dispus in sensul stabilirii competentei de solutionare in favoarea Judecatoriei Bacau.
La termenul de judecata din 22.02.2016 instanta a amanat judecarea cauzei in vederae comunicarii unui exemplar de pe cererea precizatoare si inscrisurile aferente depuse de catre reclamanti catre parata.
Prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei in data de 11.04.2016 parata a invederat faptul ca, potrivit clauzelor contractului avea dreptul sa modifice marja care intra in formula de calcul a dobanzii si, in concret, marja a fost majorata cu 2 puncte procentuale, iar incepand cu alinierea contractului la prevederile OUG 50/2010, marja Bancii a fost inghetata devenind fixa, la valoarea de 6,3% valabila la data alinierii si acceptata de catre reclamanti. Anterior anului 2010, cand variatia marjei era posibila potrivit contractului de credit,modificarea marjei a fost influentata in mod direct de cresterea costurilor de finantare ale Bancii, crestere impusa de factori externi asupra carora Banca nu a avut nicio influenta. Mai  mult, potrivit notificarii efectuata in conformitate cu prevederile alin.1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, reclamantii au avut posibilitatea ca, in termen de 30 de zile de la primirea notificarii sa declare Bancii ca nu accepta noile rate ale dobanzii si sa restituie creditul utilizat prin refinantarea soldului fie de la parata, fie de la o alta banca, insa reclamantii au ales continuarea relatiilor contractuale cu Banca.
La termenul de judecata din …….. instanta a dispus amanarea cauzei pentru a li se da posibilitatea reclamantilor sa ia cunostinta de inscrisurile comunicate de catre parata.
In sedinta publica din data de ……. instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, a luat act de renuntarea reclamantilor la proba cu expertiza contabila intrucat parata nu a contestat sumele solicitate de catre acestia si a incuviintat administrarea probei testimoniale din oficiu.
La termenul de judecata din data de …… instanta a administrat proba cu interogatoriul reclamantilor, a constatat incheiata cercetarea judecatoreasca, a acordat cuvantul pe fondul cauzei si a ramas in pronuntare.

Analizand cererea formulata prin raportare la situatia de fapt si dispozitiile legale incidente, instanta retine urmatoarele:

In fapt, instanta retine ca intre parata S.C. Piraeus Bank Romania S.A., in calitate de banca si H.O. , casatorit cu H.M.E, in calitate de imprumutati, s-a incheiat Conventia de credit nr.  …..  din data de ……, in temeiul careia parata a acordat reclamantilor un credit in valoare de 135000  CHF, pe o durata de 19 ani.
Avand in vedere ca incheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 si art. 3 si art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (citata in continuare Lege), reclamantii avand calitatea de consumator in sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoane fizice parti la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar parata avand calitatea de comerciant in sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta va avea in vedere Legea nr. 193/2000 in forma republicata in Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv conditiile de validitate ale acestuia si cauzele de nulitate, sunt supuse legii in vigoare la momentul incheierii conventiei).
De asemenea, instanta retine care caracterul derogator, special al dispozitiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedura civila. Astfel, la solutionarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor incheiate intre comercianti si consumatori trebuie avuta in vedere Legea nr.193/2000 indiferent daca persoana pretins prejudiciata s-a adresat direct instantei de judecata, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, potrivit art.8-14 din Lege. Aceasta imprejurare reiese in mod evident din chiar formularea art.14 - consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila: contractele incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi sunt contractele in care au fost stipulate clauze abuzive; dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila devin aplicabile in conditiile principiului ”legea speciala se completeaza cu legea generala”.
Pe fondul cauzei, instanta apreciaza ca  reclamantii au calitatea de consumatori in sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar parata S.C. Piraeus Bank Romania S.A. are calitatea de comerciant - imprumutator incheind contractul de credit in cadrul activitatii sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeasi lege, deci conventia de credit intra sub incidenta Legii nr. 193/2000. Instanta retine ca interesul protectiei consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel ca incalcarea interdictiei de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absoluta.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicata, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeasi lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara indeplinirea cumulata a urmatoarelor conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti, pe piata produsului sau serviciului respectiv. Instanta retine ca negocierea unei clauze implica posibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei contractuale.
Conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, indicarea exacta a preturilor si tarifelor si, dupa caz, a conditiilor de garantie.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 republicata, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, in raport cu serviciul furnizat, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate. Comisionul de acordare credit intra in sfera notiunii de „pret a contractului de credit”, de vreme ce reprezinta o contraprestatie solicitata de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit. g si i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) „costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa Ie suporte consumatorul  in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale...”; (i) dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului...”.
Riscul de credit este in stransa legatura cu riscul de diminuare a valorii creantei, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Instanta apreciaza ca textul de lege indicat limiteaza interventia instantei in definirea notiunilor de obiect al contractului, de pret al contractului si de plata, insa nu interzice instantei sa evalueze modul cum se calculeaza o parte din pretul contractului.
Desi, in principiu, clauzele asociate obiectului principal al contractului nu pot forma obiect de analiza din perspectiva aplicarii regulilor protectiei consumatorului, in situatia in care aceste clauze nu sunt suficient de clar exprimate, intr-un limbaj usor inteligibil, este permisa analizarea acestora si aprecierea lor ca avand caracter abuziv.
De altfel, potrivit jurisprudentei CJUE(Cauza C484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid impotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc)), dispozitiile articolul 4 alineatul (2) si articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil.
In hotararea din 30 aprilie 2014 in cauza Kasler contra OTP Ungaria, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a oferit o interpretare a prevederilor art. 4 din Directiva 1993/13 CEE a Consiliului, stabilind ca  judecatorul national trebuie sa califice in ce masura o clauza intra in sfera de obiect (principal) al contractului, apoi sa evalueze daca o clauza este redactata clar si inteligibil si in final in masura in care o clauza este declarata abuziva, judecatorul national poate sa o inlocuiasca cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.
Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legea nr.193/2000 in cazul conventiei de credit incheiate intre parti, instanta constata ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de catre parata. Instanta nu poate considera ca actul juridic incheiat intre parti reprezinta contracte negociate, din moment ce in cazul contractelor negociate partile negociaza toate clauzele, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Sarcina probei referitoare la negocierea prevederilor contractuale, anterior incheierii conventiei,  revine paratei, in calitate de profesionist, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, insa nu a facut nicio dovada in acest sens. Dimpotriva, aceasta a aratat prin intampinarea depusa la dosar ca reclamantii aveau posibilitatea de a alege furnizorul de servicii de creditare si tipul de contract de credit, dar nu sa negocieze clauzele vreunui contract de credit, clauza privind comisionul de acordare credit fiind prestabilita de catre banca intr-un cuantum fix care nu putea fi modificat.
Pentru a putea fi inclusa in sfera notiunii de obiect principal al contractului, este necesar ca o clauza sa fie esentiala in asumarea obligatiilor partilor. Fata definitia uzuala a unui imprumut (credit) si a pretului pentru imprumutul (creditul) acordat,  un comision reprezinta un cost distinct de dobanda, care este pretul contractului, in intelesul obisnuit al termenilor. Intelesul obisnuit al termenilor nu ar trimite automat la caracterizarea unui comision ca fiind o componenta esentiala a unui contract de credit.
Mai mult decat atat, prin hotararea pronuntata in cauza C-602/10,  SC Volksbank Romania SA impotriva Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Calarasi (CJPC), CJUE a retinut ca articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat in sensul ca nu se opune ca o masura nationala menita sa transpuna aceasta directiva in dreptul intern sa impuna institutiilor de credit obligatii, care nu sunt prevazute de directiva mentionata, in ceea ce priveste tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe in cadrul unor contracte de credit de consum care intra in domeniul de aplicare al respectivei masuri, precum si ca normele din Tratatul FUE in materie de libera prestare a serviciilor trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei dispozitii de drept national prin care institutiilor de credit li se interzice sa perceapa anumite comisioane bancare.
In plus, in hotararea recenta pronuntata in C 143/13 Matei  impotriva S.C. Volksbank S.A., CJUE a retinut  la par. 78 ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte,” nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un „comision de risc” perceput de acesta. Revine insa instantei de trimitere sarcina sa verifice aceasta calificare a clauzelor contractuale mentionate avand in vedere natura, economia generala si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si factual in care se inscriu acestea.
Prin urmare, instanta poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecatii in prezenta cauza, avand in vedere considerentele expuse mai sus, precum si dispozitiile art. 11 alin. 1 din Constitutia Romaniei, in conformitate cu care Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
Includerea comisionului de acordare credit in capitolul „costuri” nu implica in mod automat calificarea acestuia ca facand parte din obiectul principal al contractului si excluderea sa de la analiza din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor care il stipuleaza.

1. Cu privire la comisionul de acordare credit instanta retine ca potrivit art. 1.3. din contract Clientul se obliga sa plateasca urmatoarele comisioane: comision de acordare credit de 2710 CHF.
Potrivit sustinerilor paratei comisionul de acordare credit reprezinta costul suportat de banca pentru serviciile de analiza a documentatiei prezentate de client pentru acordarea creditului Respectivul comision fost retinut o singura data, in momentul acordarii creditului.
In primul rand, s-a aratat ca in cadrul contractelor de credit de acest tip incheiate intre banca si clientii sai, cuantumul comisionului de acordare credit este intotdeauna acelasi, iar din moment ce clientul are posibilitatea sa aleaga furnizorul de servicii bancare si tipul de credit, iar din moment ce a ales acest tip de credit si parata ca institutie de creditare, a fost in cunostinta de cauza cu privire la comisionul de acordare credit ce urma a fi incasat si si-a exprimat vointa de a-l plati.
In continuare, a aratat parata ca in vederea analizarii profilului imprumutatului, ca potential client al bancii, subscrisa indisponibilizeaza importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamantii sa primeasca aprobarea creditului. De asemenea, cuantumul acestui comision poate fi usor stabilit intrucat este exprimat intr-un procent fix aplicat la valoarea initiala a creditului, astfel incat consumatorul cunoaste inca de la inceput ce suma urmeaza sa pluteasca pentru acordarea creditului.
Cu toate acestea, instanta apreciaza ca perceperea unui comision de 2.710 CHF din valoarea creditului strict pentru analiza dosarului clientului, apare ca vadit disproportionat, creand un dezechilibru intre contraprestatii.
In acest sens, instanta are in vedere ca, in concret banca efectueaza aceleasi operatiuni de analiza dosar pentru fiecare client. Astfel a percepe un comision de 2.710 CHF pentru un serviciu care nu apare definit in conventia partilor apare ca fiind abuziv. Acest comision apare prin cuantumul sau ca fiind nejustificat si disproportionat de vreme ce pentru acest cost al creditului nu este explicitata nici o conditie sau situatie care il impune ca necesar, fie determinata in concret fie determinabila in raport de anumiti factori de piata. Pur si simplu, se afirma ca acest comision de acordare credit se datoreaza de catre client „Pentru creditul acordat”. Mai mult decat atat, instanta retine din cuprinsul interogatoriului administrat in cauza ca banca a fost cea care a prezentat clientilor acest tip de credit ca fiind cel mai favorabil acestora astfel incat posibilitatea reclamantilor de apreciere asupra continutului si efectelor clauzelor contractuale a fost inexistent.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca art. 4.1 teza a II-a privitoarea la comisionul de acordare credit este abuziva si in consecinta va constata nulitatea absoluta.

2. Referitor la clauza contractuala prevazuta la art. 1.2  din contract potrivit careia tipul dobanzii este variabila, calculata in functie de indicele de referinta si de marja bancii. Indicele de referinta :Libor la 3 luni, Marja:4,3 puncte procentuale pe an, variabila. De asemenea, conform art.51 si 5.4 din contract ,,dobanda este stabilita in functie de indicele de referinta si de marja variabila a bancii care, la data incheierii contractului este cea mentionata la art.1.2 din contract. Dobanda se poate modifica in functie de variatia indicelui de referinta si a marjei, conform deciziei bancii. Avand in vedere ca dobanda poate varia in functie de indicele de referinta, informatie publica, imprumutatul este obligat sa urmareasca fluctuatiile indicelui de referinta ti sa se prezinte la banca ori de cate ori va fi necesar pentru a primi noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat/co-platitor si garant fara a fi necesara semnatura lor si indiferent daca acestia au primit sau nu graficul de rambursare. In cazul in care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rata a dobanzii va fi comunicata imprumutatului prin scrisoare impreuna cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat.
Astfel cum s-a aratat anterior Clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) si definirea termenilor („motivatiile intemeiate”) trebuie formulate intr-un astfel de mod incat sa ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterala a contractului. Astfel cum este formulat, art. 1.2, art.5.1. si 5.4  din contract ii ofera Bancii dreptul exclusiv si discretionar de a modifica nivelul dobanzii, iar clauza analizata este abuziva, intrucat exclude, prin modul in care este formulata, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.
Practic Banca nu a prevazut nici un motiv pentru care isi rezerva dreptul de a modifica dobanda, acesta ramanand exclusiv la discretia bancii.
Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea paratei - banca, servind intereselor acesteia, fara a da posibilitatea reclamantilor de a verifica daca modificarea invocata de banca este judicios dispusa si daca este necesara si proportionala prin raportare la obligatiile reciproce.
 Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru introducerea de noi costuri ulterior semnarii contractului si modificarea nivelului dobanzii este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, anumite costuri vor surveni sau comisioanele deja stabilite vor fi majorate. Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta  judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru modificarea comisioanelor
Astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca  motivul avut in vedere de banca, conditiile de piata monetara, respectiv cresterea costurilor de finantare ale Bancii este intemeiat sau nu, astfel incat consumatorul nu poate aprecia daca aceste schimbari intervenite pe piata financiara sunt semnificative si indreptatesc activarea clauzei.
Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit. O astfel de posibilitate nu este insa prevazuta in contractul de fata.
Banca trebuie sa se conformeze dispozitiilor legii si sa prevada in contract situatia clara care sa-i fi permis modificarea unilaterala a ratei dobanzii astfel incat la momentul contractarii clauza sa fie previzibila, adica consumatorul sa fie in posesia tuturor informatiilor si sa stie ca, daca aceasta situatie se va produce, atunci dobanda va fi modificata, or aceasta situatie face ca toate riscurile modificarii pietei financiare sa se transfere in sarcina clientilor fara ca banca sa suporte o parte dintre acestea.
In consecinta, instanta retine ca art. 1.2, 5.1 si 5.4 teza a II-a privind modificarea dobanzii prevazuta in conventia de credit  reprezinta o clauza ce incalca drepturile consumatorului care a intrat in raporturi contractuale cu parata S.C. astfel ca instanta o va declara abuziva, consecinta fiind nulitatea absoluta a acesteia.

3. Referitor la solicitarea reclamantilor de modificare  a contractului in sensul de a se inlocui clauza privind dobanda cu o prevedere care sa stabileasca dobanda in functie de Libor plus marja Bancii de la momentul incheierii contractului, de 4,3 pe an, fixa, instanta o va respinge ca neintemeiata.
In primul rand, instanta are in vedere faptul ca prin contract s-a prevazut expres faptul ca dobanda aplicabila imprumutului este o dobanda variabila. Fiind vorba despre o dobanda variabila, de esenta acesteia este inregistrarea unor fluctuatii, a unor modificari fie in sensul cresterii ei, fie in sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut si agreat de catre ambele parti, atat de catre consumatori, cat si de catre banca la momentul incheierii contractului.
Practic, contractele de credit ipotecar/de credit de consum au, in privinta caracterului variabil al dobanzii, caracter aleatoriu, ambele parti avand atat sansa unui castig, cat si riscul unei pierderi. in cazul in care dobanda scade, cel care castiga este consumatorul, daca dobanda creste, cea care obtine un castig este banca. Nu mai putin, acest risc a existat si a fost asumat de ambele parti la momentul incheierii contractului, iar nu doar pentru consumator.
Astfel, instanta retine ca reclamantii urmaresc practic transformarea unui contract cu dobanda variabila intr-un contract cu dobanda fixa, prin concursul instantei. Or, o asemenea interventie a instantei nu ar fi legala intrucat s-ar incalca principiul consensualismului ce guverneaza actele juridice, instanta trebuind sa modifice acordul de vointa al partilor de la data contractarii.
Aceasta interpretare a fost confirmata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-618/10. Banca Espanol de Credito S.A. impotriva Joaqiun –Calderon Camino, care a statuat ca „ instantele au doar obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea insa posibilitatea de a modifica continutul acelei clauze”.
De asemenea si Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat ca este gresita interpretarea reclamantilor ca instanta poate interveni asupra clauzei constatate ca abuziva, in sensul modificarii ei, in forma solicitata de reclamanti, deoarece instanta poate interveni asupra contractului doar in sensul anularii acelei clauze sau parti din clauza care este gasita abuziva, contractul urmand sa continue doar daca partile accepta acest lucru. Acest fapt rezulta si din jurisprudenta CJUE, prin care s-a statuat ca instanta nationala nu poate modifica continutul unei clauze abuzive care figureaza intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator. Atunci cand constata existenta unei astfel de clauze, instanta nationala trebuie sa dispuna ca aceasta nu se aplica. (Decizia nr. 3234 din 23 octombrie 2014 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare clauza abuziva)
In conditiile in care reclamantii au optat pentru incheierea unui contract cu dobanda variabila si nu fixa, instanta nu poate trece peste acordul de vointa al partilor.

5. Referitor la capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si stabilizarea si aplicarea de catre instanta pe tot parcursul derularii contractului de credit, a unui curs CHF-LEU egal cu cel existent la momentul semnarii contractului de credit, instanta il va respinge ca neintemeiat.
Instanta apreciaza ca nu se poate stabiliza/ingheta cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului intrucat in art. 6.3 partile au stabilit ca orice plata se face in valuta prevazuta in graficul de rambursare si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului in moneda acordata intrucat aceasta se raporteaza la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 si la Codul civil vechi aplicabil contractului - art. 1584 si 1578 -.
Cum banca nu impune realizarea schimbului valutar la unitatile sale, lasand petentilor posibilitatea sa gaseasca cel mai bun schimb valutar este exclus a se constata ca restituirea creditului in moneda acordata are caracter abuziv.
 Caracterul comutativ al prestatiilor nu este unul valabil intrucat intinderea prestatiilor se apreciaza in moneda creditului la momentul rambursarii efective conform art. 1578 alin. 2 Cod civil vechi, iar caracterul imprevizibil al cursului de schimb la data platii nu determina modificarea intinderilor prestatiilor cu atat mai mult cu cat rata de schimb nu este sub controlul bancii creditoare.
Referirea la principiul bunei-credinte prevazut de art. 970 Cod civil vechi se face fortand limitele textului legal intrucat in contract nu s-a prevazut nici o paritate CHF-leu pentru a se invoca ca s-au schimbat imprejurarile din momentul semnarii contractului, iar art. 970 alin. 2 Cod civil  prevede ca ele ( conventiile)” obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.
In acest sens legea consacra principiul nominalismului monetar si restituirea unui imprumut in aceeasi moneda in care a fost acordat, iar echitatea trebuie sa vizeze analiza obligatiei de restituire prin prisma efectelor fata de ambele parti. 
Chiar daca in prezent restituirea imprumutului in CHF este impovaratoare pentru reclamanti ea nu reprezinta un castig pentru banca, in schimb inghetarea cursului de schimb valutar la data incheierii contractului ar reprezenta o pierdere pentru banca care ar infrange principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 Cod Civil vechi aplicabil in cauza in raport de momentul incheierii contractului.
Instanta nu poate aplica teoria impreviziunii  prevazuta de art. 1271 Cod civil nou intrucat art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului Civil prevede ca acest text legal se aplca doar contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil.
Contractul de credit in valuta contine un element de risc valutar, insa acesta nu il transforma automat intr-un contract abuziv. Dimpotriva. Semnificativ este faptul ca atat Codul civil din 1864 cat si noul Cod civil consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii,  nu si dispozitiile legale. Astfel, prin Hotararea CEJ din 30 aprilie 2014, pronuntata in procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a retinut ca: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanta va respinge acest capat de cerere ca neintemeiat.

 6. Cu privire la capatul de cerere privind restituirea sumelor incasate de parata cu titlu de comision de acordare credit in cuantum de 2710 CHF (calculate la un curs de 4,27 lei valabil in data de 17.04.2015-data platii) si a dobanzii achitata suplimentar fata de dobanda initiala astfel cum a fost stabilita prin Contractul de credit nr……. /……-Libor la 3 luni plus marja Bancii de 4,3% de la data incheierii conventiei de credit, instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil ce consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Principiul restabilirii situatiei anterioare este unul dintre principiile care guverneaza efectele nulitatii actului juridic civil si presupune ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.
 Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sanctiunea constand in lipsirea actului juridic, total sau partial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, este nulitatea. Legea nu mentioneaza expres daca este vorba de o nulitate absoluta sau una relativa, fapt pentru care stabilirea felului nulitatii se face prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma juridica nerespectata, cu luarea in considerare si a cauzei de nulitate, a terminologiei folosite in cuprinsul normei juridice, a regimului juridic al sanctiunii.
Instanta apreciaza ca articolul mentionat stabileste sanctiunea nulitatii absolute pentru ipoteza prevederii in contract a unei clauze abuzive, avand in vedere ca textul legal foloseste sintagma cu caracter imperativ ”clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele ”anulabile” sau ”pot fi anulate”, caracteristice nulitatii relative. In plus, prin stipularea in contract a unei clauze abuzive, care incalca echilibrul contractual si contravine bunei-credinte, prin profitarea de pozitia subordonata a cocontractantului, autorul acesteia urmareste un scop ilicit si/sau imoral, iar cauza ilicita reprezinta un motiv de nulitate absoluta, si nu de nulitate relativa. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmareste doar vicierea consimtamantului consumatorului (falsa reprezentare a unei imprejurari la incheierea contractului, care determina o persoana sa incheie actul juridic respectiv in anumite conditii, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obtinerea unor venituri mai mari, profitand de starea de nevoie in care consumatorul se afla, si care il determina pe acesta din urma sa incheie actul juridic in conditiile impuse de cocontractantul aflat intr-o pozitie economica privilegiata.
Nu in ultimul rand, instanta apreciaza ca lipsirea de efecte a clauzelor abuzive din contractele de adeziune, nenegociate de parti, are rolul de a ocroti un interes general, al tuturor consumatorilor prin protejarea acestora impotriva tendintei comerciantilor de a abuza de pozitia dominanta economic pe care o detin, fiind vorba de norme juridice de ordine publica cu un evident caracter imperativ.
Avand in vedere solutia ce urmeaza a fi pronuntata cu privire la clauzele contractuale cuprinse in art.1.3 lit.a privitoare la comisionul de acordare credit, 1.2, 5.1 si 5.4 teza a IIa privind modificarea dobanzii prevazuta in Conventia de credit nr. nr. ……/……, instanta, facand aplicarea principiului retroactivitatii (nulitatea produce efecte atat pentru viitor, cat si pentru trecut, din chiar momentul incheierii actului juridic) si a principiului restabilirii situatiei anterioare (ceea ce s-a executat in baza unui act juridic sau a unei clauze anulate trebuie restituit), va dispune restituirea prestatiilor efectuate de catre reclamanta in baza acestor clauze abuzive anulate.
Conform art. 1092 alin. 1 Cod civil, orice plata presupune o datorie si ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii. In contextul constatarii nulitatii absolute a comisionului de administrare, se va considera, retroactiv, ca aceasta obligatie nu a existat, fiind vorba de o plata facuta fara temei si care trebuie restituita de cel care a primit-o.
Astfel, instanta va obliga parata sa restituie reclamantei suma in cuantum de 2710 CHF  la cursul de la data platii de catre reclamanti, reprezentand contravaloare comision de acordare credit.
Totodata, instanta va obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei reprezentand dobanda achitata suplimentar fata de dobanda initiala astfel cum a fost stabilita prin Contractul de credit nr……./…….. - Libor la 3 luni plus marja Bancii de 4,3%.
In temeiul dispozitiilor art. 453 din Noul Cod de procedura civila, fata de solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cauza, va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat achitat de aceasta conform chitantei depusa la dosarul cauzei.