Exceptie de neconstitutionalitate. Abuz de drept. Consecinte

Exceptie de neconstitutionalitate. Abuz de drept. Consecinte


In conditiile in care recurentul invoca neconstitutionalitatea unei dispozitii legale care ii este favorabila, se apreciaza ca scopul urmarit nu este cel de a obtine verificarea de catre Curtea Constitutionala a conformitatii textului cu legea fundamentala, ci chiar efectul stabilit - de regula - de lege, ca efect al invocarii exceptiei, respectiv suspendarea cauzei, pana la solutionarea exceptiei.
Asa fiind, dreptul conferit de lege este dirijat catre un alt scop decat cel pentru care a fost recunoscut, astfel incat, prin invocarea exceptiei de neconstitutionalitate, recurentul a savarsit un abuz de drept, care se impune a fi sanctionat prin respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale.

(decizia comerciala nr. 194R/08.02.2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala)


Prin incheierea pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala la data de 16.11.2006, in dosarul nr. 1506/3/2004, a fost respinsa, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 alin. 2 - in ceea ce priveste referirea la art. 98 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, invocata de J.A., ca inadmisibila; totodata, s-a acordat un nou termen, in vederea continuarii procedurii.
Pentru a dispune astfel, judecatorul-sindic a retinut ca semnatarul exceptiei, J.A., este reprezentant al actionarilor, putand participa la solutionarea cererii de admitere in principiu a planului de reorganizare. A mai constatat ca dispozitiile art. 98 alin. 1 si 2 din Legea nr. 85/2006 ii sunt favorabile semnatarului exceptiei, asa incat a apreciat ca scopul invocarii exceptiei il constituie tergiversarea cauzei. Totodata, prima instanta a apreciat ca exceptia contravine dispozitiilor art. 29 alin. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992, republicata, motiv pentru care a respins-o, ca inadmisibila.
Impotriva acestei incheieri, J.A. a declarat recurs, solicitand casarea sa si trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instante.
In motivare, recurentul a aratat ca incheierea atacata a fost pronuntata cu neobservarea formelor legale prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 C.proc.civ., sub un dublu aspect - al respingerii cererii de amanare, pentru pregatirea apararii, dar si a cererii de stenografiere a dezbaterilor. De asemenea, recurentul a mai apreciat ca incheierea atacata a fost pronuntata cu incalcarea legii; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 5 si 9 C.proc.civ.
In dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul a sustinut ca in mod nelegal, judecatorul-sindic a respins cererea de amanare a cauzei, formulate in vederea pregatirii apararii de catre debitoare si de catre administratorul special. Recurentul a apreciat ca, in conditiile in care fusese denuntat contractul de asistenta juridica incheiat cu D-na avocat C.L., noului avocat ar fi trebuit sa ii fie incuviintata cererea de amanare a cauzei, in vederea pregatirii apararii, cu atat mai mult cu cat intre momentul emiterii imputernicirii avocatiale si termenul de judecata, dosarul nu s-a aflat in arhiva, astfel incat nu a putut fi studiat.
In continuare, recurentul a aratat ca, desi in mod formal, la termenul de dezbateri asupra cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, a fost reprezentat de un avocat, angajat in ziua termenului, respectarea dreptului la aparare in lumina dreptului conventional european impunea ca, in raport de complexitatea cauzei si de caracterul extrem de vast al materialului probator administrat, apararea sa beneficieze de un termen util pentru a fi pregatita. In acest context, recurentul a apreciat ca una din garantiile procesuale conferite de dreptul la un proces echitabil o constituie tocmai dreptul partii de a fi asistata sau reprezentata de un avocat, drept care nu poate subzista decat daca apararea este facuta in cunostinta de cauza. Cum dreptul la aparare este un principiu general al procedurii civile si, in consecinta, o forma procedurala extrinseca a oricarui act de procedura, recurentul a sustinut ca neobservarea acesteia, dublata de producerea unei vatamari procesuale, conduce in lumina prevederilor art. 105 alin. 2, rap. la art. 304 pct. 5 C.proc.civ., la incidenta nulitatii si, implicit, la casarea hotararii pronuntate cu nerespectarea dreptului la aparare.
Pe de alta parte, recurentul a mai aratat ca judecatorul-sindic a respins, in mod nelegal, cererea de stenografiere a dezbaterilor, incalcand astfel prevederile art. 149 C.proc.civ. si afectand in acest fel insusi dreptul la aparare.
In dezvoltarea motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurentul a precizat ca judecatorul-sindic a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, fara a efectua examenul obligatoriu al conditiilor de admisibilitate a acestei cereri.
Astfel, a citat prevederile art. 29 alin. 6 teza I din Legea nr. 47/1992 republicata si a aratat ca dispozitiile art. 29 alin. 1, 2 si 3 din aceeasi lege reglementeaza conditiile de admisibilitate ale exceptiei de neconstitutionalitate si, totodata, ale cererii de sesizare a instantei de contencios constitutional. Subliniind caracterul special al procedurii declansarii contenciosului constitutional, recurentul a afirmat ca art. 29 din Legea nr. 47/1992 se va putea completa cu normele dreptului comun numai cu privire la aspectele nereglementate in cadrul normei speciale.
In continuare, recurentul a aratat ca dispozitiile art. 29 alin. 4 si 6 teza I din Legea nr. 47/1992 - de stricta interpretare si aplicare - prevad ca solutiile ce pot fi pronuntate de instantele judecatoresti sau arbitrale in procedura declansarii contenciosului constitutional pot fi fie admiterea - cand instanta in fata careia s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate constata intrunite cumulativ conditiile de admisibilitate, fie respingerea, ca inadmisibila - cand aceste conditii nu sunt intrunite cumulativ.
Din analiza art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, recurentul a aratat care sunt conditiile de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate si a sustinut ca cererea de sesizare a Curtii Constitutionale le intruneste cumulativ.
Astfel, a precizat ca dispozitiile art. 98 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 - pretins neconstitutionale - fac parte dintr-o lege in vigoare la momentul invocarii exceptiei si ele au legatura cu solutionarea cauzei, intrucat ele vizeaza stabilirea cadrului procesual subiectiv in care au loc dezbaterile in fata judecatorului-sindic asupra cererii de admitere a planului de reorganizare. S-a mai apreciat ca dispozitiile procedurale atacate au o indisolubila relatie cu solutionarea oricaror incidente procedurale care se pot ivi in legatura cu citarea participantilor la procedura insolventei, context in care suprimarea citarii unui participant la procedura - cum este si cazul autorului exceptiei - conduce la aplicarea fata de acesta a unui tratament procesual aflat in vadita contradictie cu dreptul la un proces echitabil si principiul dreptului la aparare reglementate de legiuitorul constituant si dreptul conventional european. Recurentul a mai precizat ca nu este necesar ca dispozitiile atacate sa priveasca fondul procesului, fiind suficient ca ele sa aiba legatura cu solutionarea cauzei.
S-a mai aratat ca si prevederile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 au fost respectate - caci exceptia a fost ridicata la cererea unei parti, dar si ca dispozitiile atacate nu au fost anterior declarate neconstitutionale prin vreo alta decizie a Curtii Constitutionale, astfel incat este intrunita si cerinta impusa de art. 29 alin. 3 din aceeasi lege.
Analizand actele dosarului, precum si incheierea atacata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a retinut urmatoarele:
Primul motiv de recurs invocat nu este fondat.
Potrivit dispozitiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozitiile legii procedurii insolventei se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila.
Astfel, art. 156 alin. 1 C.proc.civ. prevede ca instanta va putea da un singur termen pentru lipsa de aparare, temeinic motivata.
Acordarea unui termen constituie o facultate, iar nu o obligatie a instantei, care este indrituita sa refuze amanarea cauzei, atunci cand dim imprejurarile cauzei rezulta ca prin cererea formulata se urmareste doar tergiversarea judecatii.
Mai mult decat atat, recurentul a beneficiat de o aparare calificata in fata primei instante, chiar daca nu s-a acordat un nou termen pentru lipsa de aparare, iar cele de mai sus rezulta cu prisosinta din aspectele consemnate in practicaua incheierii atacate.
De altfel, judecatorul-sindic a procedat in conformitate cu art. 156 alin. 2 C.proc.civ., amanand pronuntarea - in conditiile respingerii cererii de amanare -, astfel incat dreptul la aparare, inteles ca o garantie procesuala, a fost respectat.
Nici respingerea cererii de stenografiere a dezbaterilor nu poate constitui un motiv de casare a incheierii, in temeiul art. 304 pct. 5 C.proc.civ., deoarece recurentul nu a dovedit vatamarea ce i-ar fi fost, in acest mod, produsa. Dimpotriva, Curtea a constatat ca - dupa cum rezulta din practicaua incheierii atacate -, dezbaterile au fost in mod amplu consemnate, iar o cerere de stenografiere, in conditiile in care Ministerul Justitiei a comunicat ca nu exista specialisti stenografi, denota doar o incercare de tergiversare a procedurii.
In ceea ce priveste ultimul motiv de recurs, s-a retinut ca recurentul a invocat in fata judecatorului-sindic exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 98 alin. 2 (in ceea ce priveste referirea la alin. 1) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 98 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, "Judecatorul-sindic va convoca o sedinta, in termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul si persoanele mentionate la alin. 1 si in care planul va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, dupa audierea persoanelor citate.", alineatul 1 al art. 98 referindu-se la debitor, prin administratorul special, la administratorul judiciar si la comitetul creditorilor.
In esenta, s-a apreciat de catre recurent ca textul este neconstitutional, datorita faptului ca el nu indica, in randul persoanelor citate in vederea discutarii planului, si asociatii/actionarii debitorului, iar administratorul special nu are decat atributiile limitativ prevazute de art. 18 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Curtea a retinut insa ca semnatarul exceptiei este si administrator special al debitorului S.C. S. S.A., fiind desemnat in aceasta calitate la data de 25.09.2006, prin Hotararea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor debitorului.
In acest context, Curtea a mai constatat ca art. 18 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabileste ca administratorul special reprezinta interesele asociatilor/actionarilor debitorului, astfel incat asociatii/actionarii nu mai participa direct la procedura, caci ei sunt reprezentati de administratorul special.
Prin urmare, rezulta ca textul atacat pentru neconstitutionalitate cuprinde prevederi favorabile recurentului.
Legea nr. 47/1992 reglementeaza procedura ce trebuie urmata pentru invocarea si solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate.
Scopul controlului de constitutionalitate consta in stabilirea conformitatii sau non-conformitatii unei dispozitii legale cu Constitutia.
Prin urmare, subsumata controlului de constitutionalitate, partilor li se recunoaste dreptul de a invoca o exceptie de neconstitutionalitate.
Efectul invocarii unei exceptii de neconstitutionalitate este acela ca instanta nu mai poate pasi la solutionarea cauzei, pana la momentul stabilirii de catre Curtea Constitutionala a conformitatii prevederilor pretins neconstitutionale cu legea fundamentala.
De regula, in vederea prezervarii drepturilor partilor, legiuitorul a stabilit, in art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicata si modificata, un alt efect al invocarii exceptiei de neconstitutionalitate, si anume suspendarea judecatii cauzei, pe perioada solutionarii exceptiei.
Cu titlu de exceptie, art. 8 alin. final din Legea nr. 85/2006 ingaduie judecatorului-sindic sa nu suspende judecata cauzei, in situatia in care dispozitiile pretins neconstitutionale au facut deja obiect al cel putin unei decizii a Curtii Constitutionale.
Prin urmare, desi partilor li se recunoaste dreptul de a solicita verificarea de catre Curtea Constitutionala a conformitatii cu Constitutia a unei/unor prevederi legale care au legatura cu cauza, acesta trebuie exercitat cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege, potrivit art. 723 alin. 1 C.proc.civ.
In speta, in conditiile in care recurentul a inteles sa invoce neconstitutionalitatea unei dispozitii legale care ii este favorabila, Curtea a apreciat ca scopul urmarit nu este cel de a obtine verificarea de catre Curtea Constitutionala a conformitatii textului cu legea fundamentala, ci chiar efectul stabilit - de regula - de lege, ca efect al invocarii exceptiei, si anume suspendarea cauzei, pana la solutionarea exceptiei.
Asa fiind, dreptul conferit de lege este dirijat catre un alt scop decat cel pentru care a fost recunoscut, asa incat Curtea a apreciat ca, prin invocarea exceptiei de neconstitutionalitate, recurentul a savarsit un abuz de drept, care se impune a fi sanctionat prin respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale.
In acest context, Curtea a inlaturat sustinerea recurentului, potrivit careia interpretarea dispozitiei cuprinse in art. 723 alin. 2 C.proc.civ. conduce la concluzia ca partea care foloseste drepturile procedurale in mod abuziv poate fi obligata doar la plata daunelor-interese, caci sanctiunea cea mai potrivita este lipsirea actului abuziv de efectele in vederea carora a fost realizat.
Prin urmare, incheierea atacata este legala, astfel incat Curtea, in temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., cu aplicarea art. 29 alin. final din Legea nr. 47/1992, republicata si modificata, a respins recursul, ca nefondat.