Litigiu de asigurari sociale avand ca obiect indemnizatiile reparatorii prevazute de art. 4 alin. 4 si art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004.

Domeniul: asigurari sociale
 Litigiu de asigurari sociale avand ca obiect indemnizatiile reparatorii prevazute de art. 4 alin. 4 si art. 5 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 341/2004. Netemeinicia pretentiilor privind recalcularea acestor indemnizatii prin raportare la castigul salarial mediu brut  utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale de stat. Incidenta dispozitiilor Deciziei in Interesul Legii nr. 22/18.11.2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Apel respins.

- Legea nr. 285/2010, art. 10

Fata de obiectul si natura acestor capete de cerere, in speta trebuie avute in vedere considerentele si dispozitivul Deciziei nr. 22/18.11.2013, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in completul prevazut de art. 516 Cod Procedura Civila, decizie care este obligatorie pentru instantele judecatoresti din Romania, sens in care sunt prevederile art. 517 alin. 4 din acelasi cod.
Astfel, prin aceasta hotarare a instantei supreme s-au admis recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Avocatul Poporului si s-a stabilit ca �in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (4) si art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, �.indemnizatiile lunare reparatorii si indemnizatiile lunare prevazute de Legea nr. 341/2004 se calculeaza, in anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizatiei aflat in plata in luna octombrie 2010.�
Avand in vedere continutul considerentelor si dispozitivului deciziei precitate, concluzia care se impune este aceea ca  indemnizatiile lunare reparatorii si indemnizatiile lunare prevazute de Legea nr. 341/2004 se calculeaza in anul 2011 prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizatiei aflat in plata in luna octombrie 2010, iar nu asa cum s-a cerut prin actiunea formulata de apelantul-reclamant.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI � SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALA, DECIZIA NR. 2963 DIN 10 SEPTEMBRIE 2015)


Prin sentinta civila nr. 9654 din data de 17.10.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr.21241/3/2014, s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul M.H, in contradictoriu cu parata CLPS5 prin CPMB, actiune prin care s-a solicitat:
- recalcularea indemnizatiei reparatorii ce i se cuvine in baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 pana la zi prin raportare la castigul salarial mediu brut  utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale de stat, aprobat prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat aferenta anului pentru care se face plata ; 
- recalcularea indemnizatiei lunare ce i se cuvine in baza art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 pana la zi;
- achitarea diferentelor dintre indemnizatiile recalculate si cele efectiv incasate pentru perioada ianuarie 2011 la zi.
Reclamantul a declarat apel, criticand sentinta suscitata sub urmatoarele aspecte, in esenta:
Instanta de fond nu a avut in vedere motivul actiunii, potrivit caruia in conditiile art. 67 (3) din Legea 24/2000, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute in cazul actelor normative speciale ale caror dispozitii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generala a materiei, decat daca acest lucru este exprimat expres.
Asadar, avand in vedere ca nici pana la acest moment dispozitiile art. 4 alin. 4 raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, din Legea 341/2004, in ce priveste indemnizatia reparatorie si art. 5 alin. 1 lit. m) raportat la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 in ce priveste indemnizatia lunara,  aplicarea coeficientilor de 1,1 si respectiv 0,6% pentru plata acestor  indemnizatii trebuia efectuata la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, corespunzator anului pentru care s-a efectuat plata si nu Ia salariul mediu brut din anul 2010,
 Pe de alta parte, in cauza nu poate fi retinuta ca fiind incidenta  Decizia nr. 22/18.11.2013 a ICCJ si pentru anul 2012 si 2013, cata vreme aceasta decizie stabileste modalitatea de calcul numai pentru 2011 si priveste, numai pentru anul 2011, aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizatiei aflat in plata in octombrie 2010 - si nu are legatura cu obiectul cauzei � aplicarea dispozitiilor exprese ale Legii 341/2004 in ce priveste calculul si plata indemnizatiei reparatorii si lunare prin aplicarea coeficientilor de 1,1 % si 0,6 % la salariul mediu brut/castigul salarial mediu brut din anul in care se face plata.
Astfel, se impune constatarea faptului ca indemnizatiile au fost calculate gresit, cu nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 341/2004 potrivit celor de mai sus, coeficientii de 1,1 % si 0,6% fiind aplicati la salariul/castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, pentru anul 2010 si nu corespunzator anului pentru care s-a efectuat plata.
Legea nr. 285/2010, pe de o parte, constituie dreptul comun in ce priveste salarizarea personalului platit din fonduri publice; pe de alta parte, art. 10 din Legea nr. 285/2010 nu face nici o referire expresa la faptul ca indemnizatiile se majoreaza cu 15% fata de cuantumul aflat in plata in luna octombrie 2010; de asemenea, aceste dispozitii  constituie norme de drept comun in raport de dispozitiile legii speciale Legea 341/2004.
Principiul de drept conform cu care norma speciala primeaza fata de norma generala si care trebuie aplicat atunci cand devin concurente norme de acelasi rang din dreptul intern, a fost lasat neaplicat, fiind lipsit  de substanta.
De asemenea, trebuie avut in vedere o lege generala mai recenta nu are prioritate fata de legea speciala mai veche, daca aceasta din urma contine reglementarea speciala, iar legea noua nu contine o prevedere referitoare la  aplicarea legii in timp.
In acest sens sunt prevederile art. 67 (3) din Legea nr. 24/2000 - privind normele de tehnica legislativa.
In ce priveste cuantumul indemnizatiei lunare, indemnizatie prevazuta de art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004 pentru anii 2011, 2012 si 2013, acesta in mod similar este calculat eronat tot prin raportare la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, pentru anul 2010, desi procentul de 0,6% trebuia raportat la salariul mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, pentru fiecare an in care s-a efectuat plata indemnizatiei in raport de cuantumul anual al salariului/castigului salarial brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor de stat.
Dreptul stabilit si platit a fost raportat in mod incorect si nelegal la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, pentru anul 2010.
Tot astfel si pentru anul 2013 s-a calculat in mod gresit indemnizatia lunara, coeficientul de 0,6% fiind aplicat la valoarea salariului mediu/castigului salarial mediu brut pe anul 2010, in loc de anul 2013, corespunzator dispozitiilor legii speciale avand in vedere ca plata s-a acordat pentru anul 2013.
In consecinta, prin neactualizarea indemnizatiilor in raport de criteriile prevazute in Legea nr. 341/2004, s-a acordat un cuantum al indemnizatiilor necorespunzator legii, calculat cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor legale, fiind afectat dreptul cuvenit fiecarui reclamant.
Sub un alt aspect, indemnizatia reparatorie prevazuta de aceste dispozitii reprezinta un bun aflat sub protectia art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum a constatat si statuat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 88/2013 obligatorie erga omnes, in conformitate cu care "indemnizatiile prevazute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun" in sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale" dispozitiile art. 44 din Constitutie interpretat in conformitate cu art. 11 si 20 din Constitutie potrivit art. 1 din CEDO in conformitate cu art. 1 din Protocolul 1 aditional la CEDO astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele: Stec si altii impotriva Regatului Unit, 2006, si Cauza Andrejeva impotriva Letoniei, 2009 prin care Curtea a stabilit ca: art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie nu vizeaza un drept de a dobandi proprietatea in sistemul regimului de securitate sociala, fiind la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acorda in oricare dintre aceste regimuri singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art. 14 din Conventie privind nediscriminarea, daca, in schimb, statui a adoptat o legislatie care reglementeaza drepturi provenite din sistemul de asigurari sociale - indiferent daca acestea rezulta sau nu din plata unor contributii - acea legislatie trebuie sa fie considerata ca generand un interes patrimonial in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie.
Aceste hotarari sunt obligatorii si pentru instanta de judecata in conditiile art. 1 alin. 5, art. 15, art. 124 alin. 3 din Constitutie, coroborate cu art. 1 din CEDO si art. 991 din Legea 304/2004. Astfel, odata ce legiuitorul roman a reglementat acest drept si a stabilit criteriile si conditiile de acordare a indemnizatiei, se naste obligatia statului de a acorda indemnizatia persoanelor  care indeplinesc conditiile stabilite in Legea nr. 341/2004, potrivit jurisprudentei  constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului astfel cum a fost retinuta in cauzele Stec si altii impotriva Regatului Unit, si Andrejeva impotriva Letoniei. Faptul indeplinirii conditiilor de catre reclamanti a fost confirmat prin eliberarea de catre institutiile abilitate ale statului a documentelor doveditoare depuse si la dosarul cauzei in ce priveste pe fiecare reclamant respectiv.
Avand in vedere ca dreptul la indemnizatia reparatorie in cauza constituie o prestatie sociala care trebuie acordata in conformitate cu jurisprudenta constanta a CEDO astfel cum aceasta a fost mentionata anterior, afectarea acesteia cu titlu definitiv pentru anul 2011, in sensul acordarii unui cuantum nelegal stabilit, aduce atingere dreptul legal de proprietate al reclamantilor.
 In acest context, dat fiind ca obligatia respectarii legilor consacrata de art. 1 alin. 5 art. 15 si art. 53 din Constitutie, nu presupune, prin continutul sau, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil, interventia legislativa fiind necesara pentru a asigura un cadru normativ unitar, iar interpretarea judiciara trebuie sa contribuie la o mai buna aplicare a legii si la indepartarea oricaror situatii echivoce sau inechitati in aplicarea legii, astfel cum se poate desprinde din Decizia nr. 1237/06.10.2010 pronuntata de Curtea Constitutionala.
Potrivit art. 15 din Constitutie, cetatenii beneficiaza de drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile stabilite prin acestea.
Existenta si calitatea legii este supusa controlului Curtii Europene a Drepturilor Omului, in acceptiunea careia legea trebuie sa realizeze cumulativ doua conditii: (A) sa existe ca legislatie in vigoare si (B) sa prezinte un cumul de trasaturi juridice. A. Existenta legii se apreciaza in sens material. Atingerile aduse drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sunt definite de statele insele ce apreciaza circumstantele care le pot justifica. Legea trebuie sa existe, sa fie in vigoare la momentul restrictiei aduse dreptului, sa statueze asupra garantiilor adecvate ce insotesc restrictiile aduse dreptului si sa prezinte un minim de efectivitate.
Trasaturile juridice ale legii au ca scop evitarea arbitrarului din partea autoritatilor nationale si semnifica compatibilitatea legii cu preeminenta dreptului mentionata explicit in Preambulul Conventiei, acesta din urma impunand urmatoarele exigente: a) sa fie accesibila, b) sa fie previzibila.
Previzibilitatea legii este determinata de o serie de circumstante: continutul textului in discutie, domeniul de aplicare a legii si destinatarii ei, precum si de interpretarea judiciara a fiecarei cauze, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent. Evaluarea circumstantelor si a consecintelor ce pot decurge dintr-un anumit act poate fi si rezultatul activitatii persoanei in cauza, precum si rezultatul consultarii opiniilor unor specialisti. Indeplinirea cerintelor privind accesibilitatea si previzibilitatea legii se analizeaza la momentul producerii ingerintei din partea autoritatilor nationale.
Suprematia legii inseamna superioritatea juridica a legii, in sistemul de drept fiind astfel asigurata conformitatea tuturor actelor juridice cu legea. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinta a principiului suprematiei legii, se aplica oricarui act ce emana de la alte organe. Cat priveste actele administrative (individuale si normative), acestea fiind acte de executare a legii, conditia de conformitate este indiscutabila. De altfel, acest principiu al conformitatii actelor administrative cu legea rezulta in mod expres si din dispozitiile constitutionale sus-citate.
Pe cale de consecinta, si indemnizatia reparatorie ca prestatie sociala necontributiva pe care statul s-a obligat sa o plateasca este inclusa in notiunea de bun, astfel cum aceasta notiune este privita de Curtea Europeana, intrucat aceste sume de bani reprezinta o valoare patrimoniala, facand astfel parte din dreptul de proprietate.
Prin neacordarea drepturilor banesti intocmai potrivit celor prevazute de lege se restrange dreptul persoanelor care indeplinesc conditiile legale de a avea efectiv in patrimoniul lor sumele stabilite prin lege, in conditiile in care cel putin doua dintre conditiile prevazute in teza II a art. 1 din Primul Protocol nu sunt indeplinite, in sensul ca nu suntem in prezenta unei cauze de utilitate publica si nici a principiilor generale ale dreptului international, ci numai in prezenta unei interpretari si aplicari gresite a legii de catre institutiile  parate�.
Sub un alt aspect se impune cu necesitate asigurarea unei securitati indispensabile relatiilor juridice existente intre autoritatea publica, pe de o parte, si persoanele administrate, pe de alta parte; dreptul persoanei administrate care si-a adaptat comportamentul functie de legea existenta la un moment dat, de a se baza in mod legitim pe mentinerea situatiei de drept (asa numita "incredere legitima") in caz contrar stabilitatea raporturilor juridice consfintite prin lege ar fi complet bulversata.
Altfel spus, asa cum practica judiciara a statuat, acolo unde incepe dreptul cetateanului, se incheie dreptul de apreciere al autoritatii publice. In cazul concret al OUG nr. 84/2012, autoritatea parata a dispus "mai presus de lege", prin incalcarea drepturilor omului si prin incalcarea legii si a creat o reducere a drepturilor cuvenite reclamantilor.
Nu s-au propus noi dovezi in cauza. Totodata, s-a solicitat judecarea pricinii in lipsa partilor conform art. 411 Cod Procedura Civila.
Curtea, vazand prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedura Civila si apreciind ca in raport de pretentiile deduse judecatii, de probatoriul administrat si de normele juridice relevante, solutia primei instante este legala si temeinica, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Criticile exprimate in motivarea apelului nu pot fi primite, Tribunalul procedand corect atunci cand a respins actiunea cu care a fost sesizat, actiune prin care s-a solicitat recalcularea indemnizatiei reparatorii ce se cuvine in baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 pana la zi prin raportare la castigul salarial mediu brut  utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale de stat, aprobat prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat aferenta anului pentru care se face plata; recalcularea indemnizatiei lunare ce se cuvine in baza art. 5 alin. 1 lit. m din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011 pana la zi; achitarea diferentelor dintre indemnizatiile recalculate si cele efectiv incasate pentru perioada ianuarie 2011 la zi.
Fata de obiectul si natura acestor capete de cerere, in speta trebuie avute in vedere considerentele si dispozitivul Deciziei nr. 22/18.11.2013, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in completul prevazut de art. 516 Cod Procedura Civila, decizie care este obligatorie pentru instantele judecatoresti din Romania, sens in care sunt prevederile art. 517 alin. 4 din acelasi cod.
Astfel, prin aceasta hotarare a instantei supreme s-au admis recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Avocatul Poporului si s-a stabilit ca �in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (4) si art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, �.indemnizatiile lunare reparatorii si indemnizatiile lunare prevazute de Legea nr. 341/2004 se calculeaza, in anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizatiei aflat in plata in luna octombrie 2010.�
Avand in vedere continutul considerentelor si dispozitivului deciziei precitate, concluzia care se impune este aceea ca indemnizatiile lunare reparatorii si indemnizatiile lunare prevazute de Legea nr. 341/2004 se calculeaza in anul 2011 prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizatiei aflat in plata in luna octombrie 2010, iar nu asa cum s-a cerut prin actiunea formulata de apelantul-reclamant.
Cat priveste modul de calcul al acelorasi indemnizatii pentru anii 2012 si 2013, trebuie sa se tina seama de prevederile OUG nr. 80/2010 completata prin Legea nr. 283/2011, precum si de cele ale OUG nr. 19/2012.
Astfel, potrivit art. II, art. 8 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010, completata prin Legea nr. 283/2011, in anul 2012, cuantumul drepturilor prevazute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2011.
Potrivit art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2012, incepand cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevazute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza cu 2,3% fata de cuantumul aflat in plata in luna mai 2012, fara a depasi nivelul in vigoare in luna iunie 2010. 
In anul 2013 indemnizatiile  se supun legislatiei in vigoare, adica tot art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2012, care arata ca  incepand cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevazute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza cu 2,3% fata de cuantumul aflat in plata in luna mai 2012, fara a depasi nivelul in vigoare in luna iunie 2010.
Dispozitiile Deciziei in Interesul Legii nr. 22/2013, ca si cele ale OUG nr. 80/2010 si 19/2012, sunt extrem de clare si nu pot conduce la alta concluzie decat cea mai sus expusa, anume aceea ca indemnizatiile la care fac referire apelantii nu pot fi calculate si platite in modul in care s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata.
In acest context, in speta nu se poate pune problema incidentei dispozitiilor art. 67 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa.
Cat priveste imprejurarea ca indemnizatiile in discutie ar constitui un �bun� in sensul art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventia EDO, sens in care ar fi considerentele Deciziei nr. 88/2013 a Curtii Constitutionale a Romaniei, trebuie aratat mai intai ca prin decizia in discutie nu s-a admis vreo exceptie de neconstitutionalitate, situatie in care, date fiind prevederile art. 147 alin. 1 si 4 din Constitutie, respectiva decizie nu are putere obligatorie.
In al doilea rand, prin amintita decizie a Curtii Constitutionale s-a respins o exceptie de neconstitutionalitate ridicata tocmai impotriva OUG nr. 80/2010, adica a unui act normativ mentionat mai sus si care nu sprijina punctul de vedere impartasit de apelant, ci dimpotriva, dupa cum s-a aratat anterior
In raport de toate cele ce preced, cererea de apel apare ca nefondata si va fi respinsa ca atare.