Actiune in raspundere delictuala. Prescriptia extinctiva.

Actiune in raspundere delictuala. Prescriptia extinctiva.


 Potrivit art. 8 alin.1 din  Decretul nr.167/1958 „Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.”


 - Articolul 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958

In ceea ce priveste sustinerea intimatilor reclamanti potrivit careia era necesara cunoasterea in concret si a persoanei juridice in sarcina careia va fi retinuta obligatia de despagubire (intimata parata - asigurator), Curtea a apreciat-o ca fiind neintemeiata avand in vedere ca imprejurarea ca asiguratorul a fost chemat in judecata in temeiul art. 49- 50 din Legea nr. 136/1995 pentru a fi obligat la plata despagubirilor nu influenteaza si cu atat mai putin nu schimba persoana celui care raspunde de paguba si care este, indubitabil, autorul accidentului.
 

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.814 A din 17.05.2016)


Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov  in data de 14.10.2014,  G. P., G. M., G. A.-E. in contradictoriu cu parata SC E. R. A. R. SA si intervenientul  I. C., au solicitat obligarea paratei la plata despagubirilor cu titlu de daune morale pentru G. P., pentru decesul fiului G. M. I., suma de 1.000.000 lei, pentru G. M., pentru decesul fiului G. M. I., suma de 1.000.000 lei si pentru G. A. E., pentru decesul fratelui G. M. I., suma de 500.000 lei.
Parata SC E. R. A. R. SA,  formulat intampinare prin care a solicitat admiterea in parte a actiunii si diminuarea cuantumului daunelor morale.
Reclamantii au formulat raspuns la intampinare  prin care au reluat sustinerii invederate in actiune.  Au solicitat respingerea apararilor paratei si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
Intervenientul I. C. a depus la dosar raspuns la intampinarea formulata de parata, prin care a solicitat respingerea apararilor din intampinare a neintemeiate si admiterea cererii de chemare in judecata.
 Prin sentinta civila nr. 2330/23.09.2015 pronuntata de Tribunalul Ilfov - Sectia Civila, in dosarul nr. 3098/93/2014 a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata si obligata parata sa plateasca fiecaruia dintre reclamantii G. P. si G. M. suma de 700 000 de lei, reprezentand daune morale; a fost obligata parata sa plateasca reclamantei G.A.E. suma de 200 000 de lei, reprezentand daune morale; a fost obligata parata sa plateasca reclamantilor suma de 6518,91 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand cheltuieli transport si onorariu avocat.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca in data de 20.07.2011, intervenientul a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare CT-19-EPR pe drumurile publice, a pierdut controlul volanului pe fondul lipsei de experienta, iar autoturismul a patruns pe contrasens, lovind-o din spate pe reclamanta G. M., care a cazut jos peste fiul sau, G. M.I., pe care il tinea in brate in premomentul impactului.
Din raportul de expertiza medico-legala de necropsie ce a fost efectuat de S.M.L. Ialomita (fila 11), in urma autopsierii cadavrului numitului G.M.I. a rezultat ca moartea acestuia a fost violenta si s-a datorat caderii mamei sale, G.  M..
In urma evenimentului rutier mai sus descris a fost inregistrat dosarul penal nr.1560/P/2011, al Parchetului de pe langa  Judecatoria Fetesti.
Prin sentinta penala nr.121, din data de 10.09.2014, pronuntata de Judecatoria Fetesti in dosarul nr.2415/229/2013, intervenientului din cauza de fata, pentru fapta anterior mentionata, i-a fost aplicata o masura educativa.
Tribunalul a retinut ca la data de 20.07.2011, autoturismul cu numarul de inmatriculare CT-19-EPR, condus de intervenient,  era asigurat RCA la societatea de asigurari parata , astfel cum rezulta din interogarea bazei de date CEDAM (fila 18).
In ceea ce priveste legea civila substantiala aplicabila in prezenta cauza, tribunalul retine ca sunt incidente dispozitiile noului cod civil, astfel cum rezulta din interpretarea prevederilor art.103 din Legea nr.71/2011, potrivit carora: „obligatiile nascute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa  caz, savarsirii lor.” Prin urmare, sunt aplicabile dispozitiile art.998-999 C.civ. 1864, relative la raspunderea pentru fapta proprie, intrucat fapta pretins ilicita s-a produs la data de 20.07.2011, deci inainte de intrarea in vigoare a noului cod civil.
Tribunalul a apreciat ca fiind indeplinite conditiile privind raspunderea civila delictuala in persoana intervenientului. Temeiul platii despagubirii de catre asiguratorul autoturismului condus de catre acesta il reprezinta Legea nr.136/1995.
Astfel, potrivit art.50 din Legea 136 din 1995: “Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri.”, iar potrivit art.54 din acelasi act normativ : „ Despagubirea se stabileste si se efectueaza conform art. 43 si 49, iar in cazul stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, stabilita in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor raspunzatoare de producerea accidentului in calitate de intervenienti fortati.”
 De asemenea, potrivit art.49 din Ordinul CSA nr.14/2011: „La stabilirea despagubirilor in cazul vatamarii corporale sau al decesului unor persoane, se au in vedere urmatoarele:    ...2...    d) daunele morale: in conformitate cu legislatia si jurisprudenta din Romania.”
 In ceea ce priveste conditiile raspunderii civile delictuale, tribunalul a retinut ca din interpretarea dispozitiilor art.998-999 C.civ.1864 rezulta cele patru conditii pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: savarsirea unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, precum si vinovatia.
 In ceea ce priveste fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, tribunalul retine ca aceasta reprezinta orice actiune sau inactiune prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce apartine altei persoane.
Astfel, s-a constatat indeplinita conditia savarsirii de catre intervenient a unei fapte ilicite care rezulta din inscrisurile existente la dosarul cauzei, si anume din sentinta penala nr.121, din data de 10.09.2014, pronuntata de Judecatoria Fetesti in dosarul nr.2415/229/2013.
 In ceea ce priveste prejudiciul, ca element al raspunderii civile delictuale, acesta consta in rezultatul, efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsita de o alta persoana. In cauza civila de fata se pune problema repararii patrimoniale a unui prejudiciu fara  caracter patrimonial, respectiv a acordarii daunelor morale pretinse de reclamanti pentru incalcarea  unor drepturi subiective civile nepatrimoniale.
Sub aspectul daunelor morale, tribunalul a retinut ca acestea sunt consecinta prejudiciului nepatrimonial, si anume suferinta de ordin afectiv provocata de moartea numitului G.   M. I. in accidentul rutier din data de 20.07.2011.
Prejudiciul moral suferit de reclamanti este unul cert, existenta acestuia fiind dincolo de orice indoiala.
Tribunalul a mai retinut ca nu se pune problema  caracterului cert in ceea ce priveste posibilitatea de evaluare, avand in vedere specificul daunelor morale. Astfel, judecatorul cauzei este singurul care, in raport cu imprejurarile concrete ale cauzei, poate sa aprecieze o suma globala reprezentand echivalentul prejudiciului suferit. In ceea ce priveste proba intinderii prejudiciului moral, estimarea acestuia se face de catre  instanta investita cu solutionarea cauzei, prin luarea in considerare a circumstantelor de savarsire a faptei ilicite si consecintele cele mai probabile pe care aceasta fapta le-ar putea produce asupra unui om din respectiva categorie, sociala ori profesionala.
In consecinta, tribunalul a avut in vedere relatiile de familie existente intre defunct si reclamanti, afectate in mod ireversibil de decesul lui G.M.I., ce a determinat, fara  echivoc, suferinte psihice greu de suportat pentru orice persoana. Totodata, a avut in vedere impactul emotional puternic resimtit de reclamanti in urma pierderii fiului, respectiv fratelui lor, in varsta de doar 2 ani, fiind afectate in mod fundamental toate aspectele sociale ale vietii acestora, cu luarea in considerare si a modalitatii concrete in care a intervenit decesul, si anume prin caderea fortata a mamei acestuia, care il tinea in brate.
 In ceea ce priveste evaluarea prejudiciului moral, astfel cum a fost retinuta de tribunal, a precizat ca s-a avut in vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substantial al despagubirilor pentru prejudiciul moral produs prin fapta ilicita, ce nu trebuie privit ca o sursa de inavutire pentru reclamanti, ci, dimpotriva, trebuie sa constituie o reparatie echitabila a prejudiciului produs dar sa fie si de natura a descuraja, pe viitor, o conduita asemanatoare cu cea a soferului vinovat de producerea accidentului rutier din data de 20.07.2011 din partea altor persoane. Din acest ultim punct de vedere, nu se pune problema acordarii unor „despagubiri exemplare”, ci doar a unor despagubiri care sa aiba si o eficienta practica in realitatea obiectiva, care sa fie de natura sa descurajeze neglijenta celor care desfasoara o anume activitate, precum cea de a conduce autovehicule, in contextul actual, marcat de o crestere substantiala a numarului de accidente rutiere.
In cauza este indeplinita si conditia privind legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul suferit de reclamanti, astfel cum rezulta din probele administrate in cauza.
 Vinovatia, ca element al raspunderii civile delictuale, reprezinta atitudinea subiectiva pe care autorul faptei a avut-o fata  de aceasta si de urmarile acesteia, la momentul la care a savarsit-o. Pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesar ca fapta ilicita sa fie imputabila autorului ei. Or, din inscrisurile existente la dosar rezulta ca, intr-adevar, fapta ilicita a fost savarsita cu vinovatie, sub forma culpei.
    Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata S.C. E.R.A. – R. S.A. in contradictoriu cu reclamantii: -G. P., G. M., G.A.E. si a solicitat admiterea apelului  si rejudecand cauza, schimbarea in tot a sentintei pronuntate  in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind prescrisa; in subsidiar a solicitat  admiterea apelului si schimbarea sentintei in sensul  diminuarii daunelor morale acordate in cauza de catre aceasta instanta de judecata reclamantilor.
In dezvoltarea primului motiv de apel parata a aratat ca  cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanti a fost promovata la data de 14.10.2014 moment la care, fata  de prevederile art. 3 din Decretul lege 167/1958 coroborat cu art. 8 din acelasi act normativ, dreptul la actiune al acestora s-a prescris.
 A aratat ca reclamantii  au cunoscut data producerii accidentului de circulatie in care si-a pierdut viata fiul/fratele lor G.M.I. chiar la momentul respectiv-20.07.2011 ,acestia promovand actiunea de fata la data de 14.10.2014, cu depasirea termenului de 3 ani conferit de lege pentru promovarea unei actiuni de acest gen; reclamantii  au cunoscut atat faptul cauzator de prejudiciu in dauna lor cat si autorul faptei ilicite-intervenientul fortat - astfel ca nu pot invoca necunoasterea vreunuia dintre aceste elemente (esentiale in promovarea unei astfel de cereri de chemare in judecata).
A solicitat sa se retine ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.   
 Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detasat momentul inceperii curgerii prescriptiei de la momentul nasterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicita si implicit, al nasterii dreptului la actiune, luand in considerare momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel raspunzator de repararea lui, stabilind ca prescriptia incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea. In cazul de fata reclamantii au cunoscut aceste lucruri, accidentul fiind provocat de catre intervenientul fortat (cel care si-a si recunoscut vinovatia in cauza-nu este ipoteza  unui accident cu autor necunoscut).
De indata ce sunt intrunite cerintele legale pentru nasterea raspunderii -prejudiciu, fapta ilicita savarsita in principiu, cu vinovatie si raportul la cauzalitate intre cele doua elemente - un drept la reparatie exista, desigur inca nedesavarsit, deoarece intinderea prejudiciului, ca si modalitatea de reparare a lui nu sunt inca certe si cunoscute.
Ca urmare, la momentul la care reclamantii cunosteau cele 2 elemente,( 20.07.2011 ) acestia aveau posibilitatea de a promova o actiune civila in despagubiri impotriva subscrisei urmand ca intinderea concreta a prejudiciului sa fie stabilita ulterior pe baza probatoriului ce s-ar fi efectuat in cauza.
Mai mult decat atat sustinerea reclamantilor apelanti in sensul ca nu ar fi putut promova o astfel de actiune pana la solutionarea definitiva a dosarului penal este neintemeiata, fata de faptul ca in numeroase cazuri se promoveaza o astfel de actiune care poate fi suspendata in baza art 413 alin 1 pct 2 ,in cazul in care vinovatia inculpatului nu a fost stabilita.
Judecata se reia apoi la momentul la care hotararea din procesul penal devine definitiva, dreptul la actiune al reclamantilor in dosarul civil fiind conservat.
A mai aratat ca a fost vorba de o lipsa de diligenta a reclamantilor care au inteles, pe de o parte sa nu actioneze in nici un fel in dosarul penal, neconstituindu-se parti civile si nu au introdus nici actiune in instanta civila . Nici o dispozitie legala nu impune astfel ca actiunea civila sa fie promovata numai dupa stabilirea vinovatiei in producerea faptei ilicite (cauzatoare de prejudiciu ) sau dupa momentul pronuntarii unei hotarari definitive de condamnare a inculpatului .Instantele au aratat in acest sens ca :"potrivit art. 19 alin 1 C.proc.pen. persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila in dosarul penal poate introduce la instanta civila actiune pentru repararea pagubelor materiale si morale pricinuite prin infractiune .Promovarea actiunii civile nu este dependent de solutionarea procesului penal ,in care se valorifica un raport juridic de drept public, prin care se urmareste stabilirea raspunderii penale a persoanei vinovate (...)iar faptul ca anumite elemente din raportul penal (...) se bucura de autoritate de lucru judecat conform art. 22 din C.proc.pen. nu inseamna ca dreptul material la actiunea in raspundere civila delictuala curge de la data stabilirii acestor elemente, neexistand nici o dispozitie care sa prevada aceasta exceptie ")- extras din dec 1567/2015 pron de catre CA Bucuresti. Fara  a se pronunta asupra acestei aparari pe care am formulat-o inca din fondul cauzei, instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica .
In cadrul celui de al doilea motiv de apel a aratat, in esenta, ca fara a contesta suferintele si trauma prin care au trecut reclamantii ca urmare a nefericitului accident soldat cu decesul fiului/fratelui lor, daunele morale acordate de catre instanta de fond intr-un cuantum exagerat.
Intimatii reclamanti au formulat intampinare si au solicitat  respingerea ca nefondat a apelului formulat in cauza de parata si mentinerea ca fiind legala si temeinica a hotararii pronuntate in fondul cauzei de Tribunalul Ilfov.
In ceea ce priveste primul motiv de apel au aratat ca dispozitiile imperative ale textului de lege al art. 8 din Decretul nr. 167/1958 sunt mai mult decat graitoare si nu lasa loc niciunei interpretari personale sau rau intentionate.
In mod determinat se stabileste in cuprinsul textului de lege enuntat ca, in cazul actiunii in raspundere pentru o paguba cauzata prin fapta ilicita (cum a fost actiunea dedusa judecatii), prescriptia incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei si pe cel care raspunde de ea.
Opinia exprimata de inalta Curte de Casatie si Justitie in cuprinsul Deciziei nr. 2963 pronuntata in cursul anului 2011, intr-o speta in care au fost solicitate cu titlu de dezdaunare despagubiri materiale si morale, a stabilit, in interpretarea textului de lege al art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, doua momente alternative de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva.
Astfel, cu respectarea dispozitiilor art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila, pentru determinarea inceputului prescriptiei extinctive se impune analizarea a doua momente alternative de la care incepe sa curga prescriptia , fie momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel care raspunde de ea; fie momentul obiectiv al datei la care trebuie, dupa imprejurari sa cunoasca aceste elemente. Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin savarsirea unei fapte ilicite nu incepe deci sa curga de la data cand s-a produs paguba.
Pentru a ocroti drepturile victimelor, legiuitorul a detasat momentul inceperii curgerii prescriptiei de la momentul nasterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicita si implicit, al nasterii dreptului la actiune, luand in considerare momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel raspunzator de repararea lui, stabilind ca prescriptia incepe sa curga numai de la data cand victima a cunoscut paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Fata  de imprejurarea ca, in cauza de fata  repararea prejudiciului incercat de reclamanti urmeaza, prin efectul legii, va fi reparat de societatea asiguratoare, fara dubiu se poate exprima opinia potrivit careia persoanele pagubite au cunoscut aceste detalii la un moment pentru care raportarea exclusiva la data de 20 iulie 2011, ca moment incipient al curgerii termenului de prescriptive, este unul total eronat si nu exprima vointa legiuitorului.
In ceea ce priveste raspunderea civila delictuala, care presupune intrunirea cumulativa a conditiilor referitoare la existenta prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul si a raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, se constata ca, in cauza nu se poate retine posibilitatea reclamantilor de a cunoaste aceste elemente, inca de la data producerii accidentului. Norma instituie cerinta cunoasterii persoanei care raspunde pentru paguba si nu a persoanei care a cauzat prejudiciul.
Un considerent important ce trebuie avut in vedere este cuprins in dispozitiile art. 49 si art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile in Romania. Instantele de judecata obliga la plata de despagubiri doar societatile de asigurare, care nu pot fi cunoscute decat ulterior producerii accidentului. Persoanele vatamate, avand conform dispozitiilor art. 54 din Legea speciala o actiune directa impotriva societatilor de asigurare.
Au aratat ca intimatii - reclamanti, terte persoane fata de contractul de asigurare, nu pot intra in posesia datelor privind asiguratorul, altfel decat prin intermediul organelor de cercetare ale accidentului ce actioneaza in aceste privinte numai la termenele si cu posibilitatile conferite lor de legile speciale.
La dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe langa Judecatoria Fetesti nu a fost depusa o copie a politei RCA. De altfel, in cursul cercetarii judecatoresti incepute in data de 13 noiembrie 2013T Judecatoria Fetesti a facut demersuri in vederea aflarii societatii de asigurare raspunzatore in cauza, iar la termenul de judecata din data de 11 iunie 2014 s-a dispus amanarea cauzei pentru a se primi detaliile privind asiguratorul. La termenul de judecata din data de 10 septembrie 2014, data judecarii in fond a cauzei, FPVS a depus la dosar o adresa prin care se indica numarul politei incheiata pentru vehiculul inmatriculat sub nr. CT.19. EPR, se confirma valabilitatea acesteia si se arata in concret societatea E. A. SA ca fiind raspunzatoare in cauza.
 Fata de aceste aspecte au sustinut ca  in cauza dedusa judecatii acesta poate fi identificat ca fiind momentul de la care toate partile implicate au cunoscut in concret si persoana juridica in sarcina careia va fi retinuta obligatia de despagubire, complinindu-se astfel si cea de a doua cerinta a textului de lege al art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
In sustinerea acestei opinii au atasat  Decizia nr. 950/A/2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul nr. 12546/3/2014, hotarare in cuprinsul careia se arata in mod determinat ca textul de lege al art. 8 impune cunoasterea persoanei "care raspunde de paguba" si nu a persoanei care a produs efectiv prejudiciul.
 Au mai aratat ca pretentiile civile pentru care partile au investit Tribunalul Ilfov isi au sorgintea in savarsirea unei fapte penale, respectiv evenimentul rutier din data de 20 iulie 2011 soldat cu decesul minorului in varsta de numai 2 ani G. M. I..
Atat in teorie cat si in practica s-a stabilit ca, desi dreptul subiectiv la repararea pagubei pricinuite printr-o fapta ilicita se poate naste la data savarsirii faptei, totusi dreptul obiectiv, dreptul la actiune se naste ulterior, prescriptia extinctiva incepand sa curga la momentul indeplinirii cumulative a conditiilor impuse de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu privire la paguba si cel care raspunde de ea, dar si dupa stabilirea si determinarea pe cale judecatoreasca a elementelor raspunderii civile delictuale - Decizia ICCJ nr. 903/2015.
Fata de acest considerent, se retine ca dreptul material la actiune, in mod obiectiv, nu putea sa aiba ca punct de plecare data producerii accidentului, pentru ca acesta intervine numai dupa ce persoane calificate, prin masuri si mijloace stiintifice pot preciza cu certitudine modalitatile de producere a accidentelor de circulatie, vinovatiile cat si persoanele raspunzatoare.
In acceptiunea juridica notiunea de persoana vinovata este confirmata si indubitabil stabilita odata cu hotararea de condamnare a celui ce se face vinovat de producerea unei fapte penale. In speta dedusa judecatii, instanta de fond - Judecatoria Fetesti - a pronuntat o hotarare de condamnare a numitului I. C. in data de 10 septembrie 2014, data la care acesta a fost gasit vinovat de producerea accidentului rutier din iulie 2011, eveniment rutier in urma caruia a survenit decesul minorului G. M. – I.- fiul, respectiv fratele intimatilor - reclamanti.
Pana la momentul solutionarii cauzei penale, pana la pronuntarea unei hotarari de condamnare, nicio persoana nu poate fi decat presupusa a fi vinovata. In orice alta situatie procesul penal, cu toate fazele sale, nu si-ar gasi utilitatea. Rationamentul logic este acela ca nicio persoana sa nu fie condamnata fara a i se stabili in mod concret vinovatia.
Au mai aratat ca „dreptul la actiune se naste in mod complet, abia cand se cunoaste atat paguba cat si pe autorul acesteia" (A. H., Despre noua reglementare a prescriptiei extinctive, in L.P. nr.8/1958, p.3).
Din punct de vedere strict juridic si logic, in cauza de fata, momentul la care incepe sa curga prescriptia este raportat direct la data pronuntarii unei hotarari de condamnare, momentul la care recunoasterea vinovatiei persoanei care a savarsit o fapta penala este consfintita printr-o hotarare judecatoreasca.
Astfel, introducerea actiunii in cursul lunii octombrie 2014, este facuta deopotriva cu respectarea dispozitiilor textului de lege al art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 si in termen legal fata de data pronuntarii hotararii penale din cursul lunii septembrie 2014.
Pentru considerentele expuse, se constata ca data curgerii prescriptiei extinctive nu poate coincide cu data producerii evenimentului rutier generator de prejudicii, ci numai data cunoasterii concluziilor organelor de specialitate, ca rezultat al cercetarii penale finalizate cu sesizarea instantei penale, care stabileste autorul si culpa sa in determinarea faptului prejudiciabil.
 Au mai aratat ca opinia exprimata de apelanta - parata, potrivit careia partile puteau investi instanta civila pe tot parcursul procesului penal, cu solutia juridica a suspendarii pana la data solutionarii definitive a cauzei penale, nu isi poate gasi aplicabilitatea in cauza de fata, intrucat identificarea societatii asiguratoare s-a facut la ultimul termen de judecata, in data de 10 septembrie 2014. Potrivit dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995 „drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia”. Cu indeplinirea tuturor dispozitiilor legale in materie de asigurari, promovarea prezentei actiuni s-a facut in cursul lunii octombrie 2014.
Au mai aratat ca pentru a nu se mai da curs unor abuzuri si interpretari personale rau voite cu privire la inceputul cursului prescriptiei in astfel de situatii, legiuitorul, prin Noul Cod civil, in cuprinsul textului de lege al art. 1394, a dispus prorogarea termenului de prescriptie, astfel ca, in toate cazurile in care despagubirea deriva dintr-un fapt supus de legea penala unei prescriptii mai lungi decat cea civila, termenul de prescriptie a raspunderii penale se aplica si dreptului la actiune in raspundere civila. Aceasta regula reprezinta o exceptie numai cand fapta prejudiciabila intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.
In privinta celui de al doilea motiv de apel au aratat, in esenta,  ca  parata a solicitat reducerea despagubirilor morale dar nu se aduc  niciun moment in discutie sumele exorbitante incasate anual de societatile de asigurare de la toti participantii la trafic, sume care in mare parte se transforma in profit pentru cei care sunt la conducerea acestor societati; ca dreptul al despagubiri reprezinta un drept recunoscut prin lege persoanelor prejudiciate si ca despagubirea este intr-un cuantum de natura sa complineasca modificarile survenite in viata familiei.
Au fost anexate intampinarii , cu titlu de jurisprudenta, hotarari judecatoresti pronuntate in spete similare, de natura a contura convingerea instantei de control judiciar asupra justetei pretentiilor formulate, atat in ceea ce priveste dreptul reclamantilor, cat si in ceea ce priveste intinderea acestora.
   Intimata apelanta a formulat  raspuns la intampinarea formulata de intimatii reclamanti si a aratat ca isi mentine punctul de vedere cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si cu privire la solicitarea de diminuare a despagubirilor morale acordate de prima instanta.
 Analizand hotararea apelata prin prisma motivelor de apel Curtea retine urmatoarele:
Apelanta parata a sustinut, in cadrul primului motiv de apel ca termenul de prescrip?ie incepe sa curga de la data savar?irii accidentului, 20.07.2011, moment fa?a de care ac?iunea, introdusa in data de 14.10.2014 este prescrisa, iar in combaterea acestei sustineri, intimatii reclaman?i au sustinut prin intampinare ca termenul de prescrip?ie curge de la data de 10.09.2014, data care este pe de o parte, data la care au cunoscut in concret si persoana juridica in sarcina careia va fi retinuta obligatia de despagubire iar pe de alta parte, este  data la care s-a stabilit printr-o sentinta penala vinovatia celui care a savarsit fapta.
In conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4 ?i art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescrip?iile extinctive incepute ?i neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozi?iilor legale ce le-au instituit.
Astfel, conform art. 1 ?i 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, aplicabil in cauza, dreptul la ac?iune se prescrie in termenul general de 3 ani, termen care se calculeaza cu incepere de la momentul na?terii dreptului la ac?iune.
Potrivit art. 8 alin.1 din  Decretul nr. 167/1958 „Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.”
  Curtea retine ca faptul ilicit cauzator de prejudicii, existen?a prejudiciului si persoana care raspunde de ea au fost cunoscute de reclamanti la data decesului victimei accidentului, 20.07.2011. Astfel, fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu este reprezentata de accidentul avand ca autor pe intervenientul fortat I. C., soldat cu decesul fiului/fratele reclaman?ilor, care a avut loc la data de 20.07.2011.
 Curtea apreciaza ca reclamantii au cunoscut la data producerii accidentului persoana care raspunde de paguba (potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958),  astfel ca termenul de prescrip?ie de 3 ani al dreptului material la ac?iune a inceput sa curga de la data de 20.07.2011, fiind implinit la momentul formularii cererii de chemare in judecata, 10.10.2014, data retinuta conform plicului aflat la fila 29 dosar fond. Fata de mentiunile de pe plicul cu care a fost inaintata catre instanta de judecata cererea de chemare in judecata, Curtea nu va retine data de 14.10.2014 sustinuta de apelanta parata ca fiind cea a depunerii cererii de chemare in judecata ci data de 10.10.2014.
In ceea ce priveste sustinerea intimatilor reclamanti potrivit careia era necesara cunoasterea  in concret si a persoanei juridice in sarcina careia va fi retinuta obligatia de despagubire (intimata parata din cauza) Curtea o apreciaza ca fiind neintemeiata avand in vedere ca imprejurarea ca asiguratorul a fost chemat in judecata in temeiul art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 pentru a fi obligat la plata despagubirilor nu influenteaza si cu atat mai putin nu schimba persoana celui care raspunde de paguba si care este, indubitabil, autorul accidentului.
Chiar data fiind natura speciala a litigiului (prin cererea de chemare in judecata urmarindu-se repararea prejudiciului moral incercat ca urmare a unui accident de circulatie) sintagma folosita de art. 8 alin.1 „cel care raspunde de ea” nu poate primi interpretarea sustinuta de reclamanti, respectiv ca inceputul termenului de prescriptie este legat de momentul cunoasterii persoanei juridice care va achita despagubirea.
  Astfel, imprejurarea ca reclamantii nu au cunoscut datele asiguratorului decat mult dupa data producerii accidentului, in cursul solutionarii dosarului penal, nu are nicio relevanta in conditiile in care dispozitiile art. 8 alin.1 nu impun cunoasterea asiguratorului ca persoana care va repara prejudiciul ci a persoanei care a savarsit fapta ilicita.
Or, in cauza, autorul accidentului a fost cunoscut la data producerii acestuia, 20.07.2011, dat fiind faptul ca mama minorului a fost de asemenea, implicata in accidentul de circulatie, aspect care rezulta din rechizitoriul intocmit in data de 14.10.2013 de Parchetul de pe langa Judecatoria Fetesti.(f.20 dosar fond)
Astfel, imprejurarea ca doar in cursul solutionarii dosarului penal, la termenul de judecata din data de 14.09.2014, FPVS  a depus la dosarul cauzei o adresa prin care s-a indicat numarul politei incheiate pentru vehiculul inmatriculat sub nr. CT 19EPR nu are nicio influenta asupra inceperii termenului de prescriptie, care a inceput sa curga in conditiile art. 8 alin.1 la data de 20.07.2011.
In ceea ce priveste sustinerea intimatilor reclamanti potrivit careia, in cauza,  momentul la care incepe sa curga prescriptia este raportat direct la data pronuntarii unei hotarari de condamnare, momentul la care recunoasterea vinovatiei persoanei care a savarsit o fapta penala este consfintita printr-o hotarare judecatoreasca Curtea nu o va retine apreciind ca este nefondata deoarece o astfel de interpretare contravine dispozitiilor care reglementeaza prescriptia extinctiva, existenta unui proces penal nefiind mentionata printre cauzele de intrerupere a cursului prescriptiei.
In opinia instantei  o asemenea interpretare, in sensul ca prescriptia incepe sa curga de la data la care prin hotarare definitiva a fost stabilit gradul de culpa al autorului accidentului si raspunderea sa penala, poate fi aplicabila in situa?ia in care ac?iunea civila ar fi fost pornita in cadrul procesului penal ?i ar fi ramas nesolu?ionata, intrucat, potrivit art. 20 C.proc.pen. persoana vatamata constituita parte civila in procesul penal poate sa porneasca ac?iune in fa?a instan?ei civile, daca instan?a penala, prin hotararea ramasa definitiva, a lasat nesolu?ionata ac?iunea civila.
Or in speta aceasta ipoteza nu se regaseste in speta intrucat reclamantii nu s-au constituit par?i civile in procesul penal astfel cum rezulta din  sentinta penala nr. 121/14.09.2014.(f.65-70 dosar fond)
Curtea apreciaza ca pronuntarea unei hotarari de condamnarea a autorului accidentului in data de 10 septembrie 2014 nu reprezenta in nici un caz un impediment in formularea unei cereri de obligare a acestuia la repararea prejudiciului suferit de reclamanti, fie in cadrul procesului penal, fie in cadrul unui proces civil distinct.
Intimatii reclamanti au sustinut in combaterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune ca dreptul material la actiune, in mod obiectiv, nu putea sa aiba ca punct de plecare data producerii accidentului, pentru ca acesta intervine numai dupa ce persoane calificate, prin masuri si mijloace stiintifice pot preciza cu certitudine modalitatile de producere a accidentelor de circulatie, vinovatiile cat si persoanele raspunzatoare; In acceptiunea juridica notiunea de persoana vinovata este confirmata si indubitabil stabilita odata cu hotararea de condamnare a celui ce se face vinovat de producerea unei fapte penale. 
Curtea retine ca nu exista nicio dispozi?ie legala care sa condi?ioneze formularea unei ac?iuni in raspundere civila delictuala de pronun?area prealabila a unei hotarari penale (in situa?ia in care fapta ilicita respectiva este ?i infrac?iune), ci, mai mult, exista prevederi legale din care rezulta clar ca nu exista o asemenea condi?ionare, partea avand deschis dreptul la ac?iune.
Astfel, potrivit art. 19 alin. 1 ?i 2 din C.proc.pen. 1968 (in vigoare la data producerii accidentului rutier) „persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila in procesul penal poate introduce la instanta civila actiune pentru repararea pagubei materiale si a daunelor morale pricinuite prin infractiune(alin.1); judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale (alin.2)”.
Rezulta astfel ca suspendarea procesului civil de care vorbe?te art. 19 alin. 2 C.proc.pen. („penalul ?ine in loc civilul”) nu echivaleaza nicidecum cu o imposibilitate de formulare a ac?iunii civile, ci este justificata pur ?i simplu de voin?a legiuitorului de a se evita situa?ia in care o instan?a civila sa pronun?e o hotarare care sa fie contrazisa ulterior de o hotarare penala, in condi?iile in care potrivit art. 22 C.proc.pen. „(1) Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia. (2) Hotararea definitiva a instantei civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat in fata organului de urmarire penala si a instantei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia”
Pentru aceste considerente este nefondata si sustinerea potrivit careia termenul de prescriptie a inceput sa curga la data de 10.09.2014, data pronuntarii sentintei penale  nr. 121 in dosarul nr. 2415/229/2013 prin care, pentru infractiunile retinute in sarcina sa, a fost aplicata autorului accidentului masura educativa neprivativa de liberate a asistarii zilnice pe o durata de sase luni.
Fa?a de cele de mai sus, apreciind fondat motivul de apel invocat de apelanta parata privind prescrip?ia dreptului material la ac?iune, Curtea constata ca nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel prin care parata a criticat cuantumul daunelor morale acordate de prima instan?a.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca apelul este intemeiat, in temeiul art. 480 alin.2  C.proc.civ.  l-a admis si a schimbat sentinta apelata in sensul ca a admis  exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a respins actiunea ca prescrisa.