Detentie precara. Intervertirea precaritatii. Imobil preluat de catre statul comunist si ramas in stapanirea persoanei de la care s-a facut preluarea. Posibilitatea de a invoca uzucapiunea.

.  DOMENIU – Uzucapiune. Prescriptia achizitiva.
Detentie precara. Intervertirea precaritatii. Imobil preluat de catre statul comunist si ramas in stapanirea persoanei de la care s-a facut preluarea. Posibilitatea de a invoca uzucapiunea. 
- art. 1853, 1855, 1858 Cod civil

Preluarea de catre stat a imobilului a operat pierderea posesiei legitime. Drept consecinta,  ulterior preluarii, exercitarea de catre aceeasi persoana de la care s-a facut preluarea a unei stapaniri a imobilului se face  cu titlu de detentor precar, conform art. 1853 si 1855 C.civ., deci nu este  apta sa conduca la dobandirea proprieta?ii prin uzucapiune, atata timp cat  nu se face proba intervertirii precarita?ii,  in conditiile art. 1858 C.civ.. Nu poate primi  nici o semnificatie juridica imprejurarea ca in evidentele fiscale figureaza inscrisa inca persoana de la care s-a facut preluarea sau ca aceasta ar fi platit in continuare impozitele aferente si dupa data preluarii,  atata timp cat aceasta situatie nu poate fi incadrata in textele art. 1858 C.civ. referitoare la intervertirea precaritatii. Imprejurarea ca scopul exproprierii nu s-ar fi atins  ar putea fi invocata intr-o cerere de restituire a bunului formulata in conditiile art. 35 din Legea nr. 33/ 1994 sau in contextul Legii nr. 10/ 2001, insa nu are relevanta in ce priveste constatarea intervenirii uzucapiunii, atata timp cat intr-o asemenea cerere se discuta exercitarea posesiei utile pe durata prescrisa de lege. 

( decizia civila nr. 167 R/  21.03.2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti,  Sectia a IV- a  civila )

 
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, reclamantul CC a solicitat, in contradictoriu cu paratii  IS, UMa, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Municipiul Bucuresti prin Primar General, ca instanta sa constate ca a dobandit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului teren in suprafata totala de 200 mp situat in Bucuresti, str.   nr. 38, sectorul 2.
 Prin sentinta civila nr. 14081/15.12.2015 Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice si a respins actiunea in contradictoriu cu aceasta parte ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti, a admis actiunea si a constatat ca reclamantul a dobandit prin uzucapiunea de 30 de ani, prin jonctiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 199 mp situat in Bucuresti, str.  , nr., sector 2.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, urmatoarele:
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice nu este subiect al raportului juridic dedus judecatii in prezenta cauza, astfel ca a respins actiunea formulata in contradictoriu cu acest parat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a paratului Municipiului Bucuresti, instanta s-a pronuntat in sensul respingerii ei, Municipiul Bucuresti prin Primar General avand calitate procesuala pasiva in prezenta cauza.
Autoarea reclamantului, respectiv CE, a intrat in posesia terenului in suprafata de 199 mp si a constructiei edificate pe acest teren in urma cumpararii acestuia de la numitii UM, IS si NI la prin chitanta de mana – inscris sub semnatura privata incheiat la 20.04.1972.  Potrivit inscrisurilor depuse la dosar, reclamantul este unicul mostenitor al autoarei sale CE. Terenul a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.  /1948 incheiat de autorii paratelor, respectiv IN si DN, iar ulterior decesului acestora, imobilul a fost mostenit de descendentii acestora NI, UM si IS. In urma decesului lui NI dreptul de proprietate a revenit paratelor UM si IS.
Reclamantul a platit taxele si impozitele aferente terenului aflat in posesia lor situat pe str.   nr. 38.
Sustinerile reclamantului sunt confirmate de declaratiile martorilor audiati, care arata ca reclamantul si autorii acestuia au stapanit ca proprietari, public, neintrerupt si netulburati terenul situat in Bucuresti, str.   38, sector 2.
In ce priveste identificarea terenului si a constructiei, instanta retine ca au fost efectuate doua expertize – expertiza in specialitatea topografie si expertiza in specialitatea evaluatorie – pe care instanta le-a retinut ca probe legal administrate si lamuritoare sub toate aspectele. Din analiza raportului de expertiza specialitatea topografie, intocmit de expert IFC, instanta retine ca terenul in litigiu situat in Bucuresti, str.   nr. 38, are o suprafata totala de 199 mp si se identifica avand urmatoarele dimensiuni si vecinatati: la Nord teren aferent trotuarului strazii  , la EST imobil situate la nr. 36 pe str.  , la Sud str.   si la Vest cu teren aferent trotuarului strazii .
In drept, instanta retine prevederile art. 1837, 1846- 1855, 1859 si 1860 C.civ, pe care le citeaza si,  raportand la cele de mai sus posesia exercitata de reclamant si autorii acestuia, prin jonctiunea posesiilor, retinand declaratiile martorilor audiati, astfel cum au fost aratate mai sus, instanta concluzioneaza ca sunt indeplinite caracteristicile unei posesii utile timp de 30 de ani prin jonctiunea posesiilor, conducand la dobandirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra  terenului in suprafata totala de 199 mp situat pe str.   nr. 38, sector 2, astfel cum este identificat prin raportul de expertiza topografica intocmit in cauza.
Prin decizia civila nr. 3537 A din 29.09.2016, Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-parat Municipiul Bucuresti prin Primar General, impotriva acestei sentinte civile.
Pentru a decide astfel,   tribunalul a retinut urmatoarele:
Cu privire la criticile privind modul de solutionare al exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti prin Primar General, tribunalul constata ca din adresa emisa de apelant – Directia Evidenta Imobiliara Cadastrala nr. /22.07.2008, rezulta ca terenul pentru care se solicita constatarea uzucapiunii  a trecut in patrimoniul statului in baza Decretului C.S nr. 463/30.12.1984 anexa 19, pozitia  , deci terenul este in domeniul privat al Municipiului Bucuresti.
Totodata, dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind domeniul privat al statului, precum si cele ale art. 21 din Legea nr. 215/2001 in conformitate cu care unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu. Unitatile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in conditiile legii. De asemenea, acelasi text de lege prevede ca in justitie, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, dupa caz, de primar sau de presedintele consiliului judetean. O alta prevedere aplicabila in cauza este cea cuprinsa in art. 26 din Legea nr. 18/1991 rep. in conformitate cu care terenurile situate in intravilanul localitatii, care au apartinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, in ambele cazuri fara mostenitori, trec in proprietatea comunei, orasului sau a municipiului. Astfel fiind, instanta apreciaza ca Municipiul Bucuresti prin Primarul General are calitate procesuala pasiva pe capatul de cerere privind uzucapiunea, criticile pe acest aspect fiind nefondate.
Cu privire la detentia precara exercitata de intimatii-reclamanti, sustinerea apelantului in aceste sens nu poate fi retinuta ca fondata, din probele administrate in fata instantei de fond rezultand fara dubiu ca acestia au exercitat o posesie sub nume de proprietar, apelantul parat nefacand dovada exercitarii unei tulburari de drept sau a imprejurarii ca intimatii-reclamanti au posedat imobilul in numele sau, pentru a se putea retine precaritatea posesiei.
Cata vreme nu s-a facut dovada ca terenul este bun public, tribunalul a apreciat ca insusi faptul posesiei pe perioada de peste 30 de ani exercitata de intimatii-reclamanti confirma imprejurarea ca bunul nu este proprietate publica, deci sustinerea in sensul ca acesta era imprescriptibil achizitiv, este nefondata.
Impotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General, care a sustine urmatoarele critici:
 Motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila: hotarare a pronuntata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca autorii reclamantului au intrat in posesia terenului in suprafata de 199 mp si a constructiei edificate pe acel teren in urma cumpararii de la numitii UM, IS si NI prin chitanta de mana incheiat la data de 20.04.1972. Potrivit inscrisurilor depuse la dosar, reclamantul este unicul mostenitor al autoarei sale CE.
Terenul a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr.  /1948, incheiat de autorii paratelor, respectiv IN si DN, iar ulterior decesului acestora, imobilul a fost mostenit de descendentii acestora UM, IS si NI . 
In urma decesului lui Nicolae Ionel dreptul de proprietate a revenit paratelor UM si IS. 
Prin Decizia Sectiilor Unite al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. IV din 16.01.2006 s-a statuat ca in cazul posesiilor incepute inainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare a acestor legi, astfel ca dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca au dobandit dreptul de proprietate privind terenurilor respective.
Potrivit art. 1846 alin. 2 Cod civil posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau altul in numele nostru, iar art. 1854 Cod civil prevede ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul.
In conformitate cu dispozitiile art. 1847 si urm. Cod civil. Institutia uzucapiunii presupune o posesie neviciata, utila, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar.
Prin raportare la intregul material probator administrat in mod gresit instanta de apel a constatat ca autorii intimatului reclamant a exercitat o posesie publica,sub nume de proprietar,iar intimatul reclamanti continuand posesia utila timp de 30 ani si ca nicio proba nu duce la concluzia ca acesti a ar fi detinut bunul ca detentori precari.
Astfel, uzucapiunea este o sanctiune ce opereaza impotriva ultimului proprietar nediligent.
Se reitereaza exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Municipiului Bucuresti, avand in vedere ca la dosarul cauzei nu exista nicio proba concludenta din care sa reiasa ca Municipiul Bucuresti este proprietarul terenului solicitat, aceasta calitate procesual pasiva consta in existenta unei identitati intre persoana chemata in judecata in calitate de parat, si persoana obligata prin raportul juridic nascut intre parti, fondat pe act sau fapt juridic.
Posesia ca stare de fapt protejata juridic, inseamna ca persoana se comporta ca un proprietar, iar nu ca se crede proprietar, astfel cum au sustinut in mod constant intimatul reclamant.
Totodata,  din probele administrate in acest dosar si avand in vedere ca nu exista nicio dovada certa a faptului ca reclamantul intimat s-a comportat ca adevarat proprietar, comportandu-se cel mult ca un detentor precar si avand in vedere ca uzucapiune curge fata de ultimul proprietar, lucru ce nu-i confera, eventualei posesii sustinute de reclamant decat cel mult caracterul unei detentii precare care nu poate conduce la intervenirea uzucapiunii. Astfel, detentia precara ori posesia viciata, oricat de mult ar dura in timp, nu va putea conduce niciodata la dobandirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii.
Se observa ca in art. 47 Cod Civil, respectiv, posesia invocata nu reprezinta o posesie exercitata sub nume de proprietar. Intimatul reclamant detinea bunul cu titlul precar, iar nu sub nume de proprietar, cata vreme acesta si autorii reclamantului au folosit terenul, obiect al litigiului cu titlul de detentie precara, iar nu ca posesori, nefiind indeplinite conditiile impuse de art. 1847 din Codul civil, respectiv posesia invocata nu reprezinta o posesie exercitata sub nume de proprietar.
Cata vreme prescriptia achizitiva de lunga durata sa-si produca efectele este necesara indeplinirea conditiilor impuse de dispozitiile art. 1846 si urm Cod civil si art. 1890 Cod civil fiind necesar ca reclamantii intimati sa dovedeasca existenta unei posesii utile, a bunei credinte si a termenului cerut de lege.
Conform Constitutiei Romaniei din 1991 – proprietatea este publica sau privata art. 135 pct.2, legea fundamentala a tarii este primul act normativ care face diferentierea intre domeniul public si privat al statului.
Conform Legii nr. 18/1991 a fondului funciar terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate publica sau privata.
Avand in vedere aceste considerente, termenul de prescriptie asupra terenului nu putea sa inceapa sa curga dupa anul 1991, in consecinta nu poate opera uzucapiunea de 30 ani. In acest caz, sunt indeplinite conditiile art. 1852 Cod civil, posesia exercitata de intimatii-reclamanti fiind clandestina.
Cum in speta nu a avut loc o intervertire a precaritatii astfel cum prevede art. 1858 Cod civil, detinatorii au ramas in continuare detentori precari si deci nu poate uzucapa.
De asemenea, este stiut faptul ca uzucapiunea apare ca o sanctiune impotriva vechiului proprietar care da dovada de lipsa de diligenta.
Pe de alta parte, pentru a constata dreptul de proprietate al intimatilor reclamanti trebuie indeplinite cumulativ conditiile impuse de dispozitiile art. 1846 si urm. Cod civil si art. 1890 Cod civil, fiind necesar ca reclamantii sa dovedeasca existenta unei posesii utile, a bunei credinte si a termenului cerut de lege.
Conform art. 136 din Constitutia Romaniei din 2003, proprietatea poate fi publica sau privata, iar proprietatea publica apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, in anexa 3 din lege sunt indicate ca facand parte din domeniul public al municipiilor, comunelor, drumurile, strazile, pietele, lacurile, retelele de alimentare cu apa, terenurile si cladirile in care-si desfasoara activitatea consiliul local precum si institutii publice de interes local.
Conform art. 136 alin. 3 din Constitutie bogatiile de interes public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. 3 din anexa si din: altele bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean.
Conform art. 1847 Cod civil, este considerata utila posesia continua neintrerupta netulburata, publica si sub nume de proprietar exercitata cu buna credinta iar termenul cerut de lege pentru a prescrie este de 30 de ani.
Conform dispozitiilor art. 1846 Cod civil este detinerea unui lucru posesia exercitata de noi insine sau de altul in numele nostru asupra unui lucru.
In cazul de fata, desi s-a folosit terenul timp de 30 de ani, intimatii reclamanti nu a exercitat o posesie in sensul legii fiind doar detentori precari.
Pentru a exista posesia persoana care o invoca trebuie sa dovedeasca ca intruneste ambele elemente ale posesiei respectiv animus si corpus.
Intimatul-reclamant a dovedit doar faptul ca au exercitat elementul corpus, dar nu a reiesit din probatoriul administrat si faptul ca folosinta exercitata asupra bunului litigios s-a facut sub nume de proprietar.
Apreciaza total eronate argumentele instantei de judecata din considerentele hotararii, cata vreme neindeplinirea acestei conditii nu poate duce potrivit legii la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia nefacandu-se si sub nume de proprietar, ci doar in calitate de detentor precar.
In recurs au fost administrate inscrisuri.
Solu?ionand recursul formulat,  Curtea il constata fondat ?i, in baza art. 312 Cod procedura civila, il va admite.
Curtea constata, inainte de toate, nefondate criticile recurentului parat referitoare la lipsa calitatii sale procesuale pasive.
Astfel, din adresa emisa de PMB- Directia Evidenta Imobiliara Cadastrala nr. /22.07.2008 ( f. 14 dosar fond ), rezulta ca terenul pentru care se solicita constatarea uzucapiunii  a trecut in patrimoniul statului in baza Decretului C.S nr. 463/30.12.1984 anexa 19, pozitia  , deci terenul este in domeniul privat al Municipiului Bucuresti.
La solicitarea Curtii a fost comunicat extras din acest Decret ( f. 54 si urm. dosar recurs, din care rezulta ca, intr-adevar, imobilul din Bucuresti, Str. M. nr. 38, sector 2, figureaza ca expropriat prin Decretul nr. 463/ 1984, fiind mentionat la pozitia   in anexa 19 cu 107 mp. teren expropriata, impreuna cu constructii, proprietarii imobilului expropriat fiind mentionati CE, UM, IS si NI. 
De altfel, insisi reclamantii au precizat constant ca imobilul a fost expropriat, constructiile au fost daramate de catre stat in urma exproprierii, sustinand insa ca nu s-a realizat niciodata scopul exproprierii.
Fata de aceasta situatie, Curtea constata ca se justifica chemarea in judecata a Municipiului Bucuresti, intrucat preluarea imobilului de catre stat in baza decretului de expropriere mentionat pune in discutie dreptul de proprietate al unitatii administrativ teritoriale asupra acestui teren, dobandit prin expropriere, iar, pe de alta parte, aceasta unitate administrativ teritoriala apare ca fiind titulara de patrimoniu, in cadrul caruia intra si terenurile aflate pe teritoriul sau si care nu reprezinta proprietatea unor persoane fizice sau juridice, in conditiile Legii nr. 213/1998 si ale Legii nr. 215/2001.
Pe fondul cauzei, Curtea constata insa fondate criticile recurentului parat referitoare la caracterul stapanirii exercitata de reclamant ( si autoarea acestuia CE ) dupa data exproprierii de a fi fost facuta cu titlu de detentor precar.
Astfel, fara sa se conteste de catre Curte utilitatea posesiei exercitata de reclamant si autoarea acestuia anterior Decretului de expropriere nr. 463/ 1984, Curtea constata ca acest act de expropriere a operat pierderea posesiei legitime de catre autoarea reclamantului (CE, decedata in anul 2004 )  si de catre reclamant, cu consecinta exercitarii de catre acestia incepand cu anul 1984 a unei stapaniri a terenului ( in masura in care s-a exercitat ) cu titlu de detentor precar.
Intr-adevar, art. 1846 C.civ. prevede ca ”Orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii. Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru”. Iar art. 1864 C.civ. instituie o prezumtie de stapanire sub nume de proprietar, deci o prezumtie a exercitarii stapanirii cu elementul psihologic animus, astfel: ”Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul”.
In cauza, decretul de expropriere a constituit o preluare a proprietatii de la autorul reclamantului ( si reclamant, acesta sustinand ca el a posedat alaturi de mama sa CE ) si un transfer de proprietate catre statul expropriator, acest lucru fiind cert, avand in vedere definitia insasi a exproprierii.
Asadar, urmare a actului de expropriere, incepand cu anul 1984 posesia anterior exercitata ( eventual utila ) a fost pierduta, iar stapanirea terenului in continuare de catre reclamant si autoarea sa, in masura in care s-a exercitat efectiv, nu mai poate fi considerata ca exercitata sub nume de proprietar, ci cu titlu de detentor precar, conform art. 1853 C.civ., deci nu a fost apta sa conduca la dobandirea proprieta?ii prin uzucapiune..
Mai departe, in cauza devin aplicabile dispozitiile art. 1855 Cod civil, care prevad ca stapanirea inceputa cu titlu de detentor precar se prezuma a fi fost continuata cu acest titlu, atata timp cat  nu s-a facut proba intervertirii precarita?ii, intervertire care putea avea loc doar in conditiile art. 1858 C.civ..
Revenea de data aceasta reclamantului sarcina probei contrare, in sensul ca ulterior decretului de expropriere a intervenit unul din cazurile de intervertire a precaritatii in posesie utila, cazuri reglementate strict de disp. art. 1858 C.civ., insa aceasta proba nu a fost facuta in cauza.
Se observa ca in discutie este un teren viran, despre care expertul IFC a aratat ca nu era imprejmuit la data de 27.01.2014, cand s-a deplasat la fata locului ( f. 215 dosar fond ), iar martorul IM, audiata la cererea reclamantului ( f. 184 dosar fond ), a aratat ca terenul a fost imprejmuit in urma cu aproximativ 3 ani.
Oricare ar fi situatia, fie cea aratata de martor, fie cea indicata de expert, cert este ca in cauza nu s-a sustinut si nici nu s-a dovedit ca atare ca ar fi operat intervertirea precaritatii in posesie utila intr-unul dintre modurile prescrise de art. 1858 C.civ., .
Nu are nicio semnificatie juridica imprejurarea ca in evidentele fiscale figureaza inscris inca reclamantul si autorii acestuia sau ca acestia ar fi platit in continuare impozitele aferente si dupa data exproprierii, odata ce evidentele fiscale nu intereseaza decat aspectele de fiscalitate. In discutie este insa exercitarea unei stapaniri sub nume de proprietar, ceea ce prespune existenta elementului material corpus, precum si a elementului psihologic. Elementul psihologic, insa, nu poate fi extras numai din faptul platii in continuare a impozitelor, atata timp cat aceasta situatie nu poate fi incadrata in textele art. 1858 C.civ. referitoare la intervertirea precaritatii.
In ce priveste imprejurarea ca scopul exproprierii nu s-ar fi atins, Curtea constata ca aceasta ar fi putut fi invocata, eventual, intr-o cerere de restituire a bunului formulata in conditiile art. 35 din Legea nr. 33/ 1994 sau ar fi putut fi invocata in contextul Legii nr. 10/ 2001, insa nu are relevanta in ce priveste constatarea intervenirii uzucapiunii, atata timp cat intr-o asemenea cerere se discuta exercitarea posesiei utile pe durata prescrisa de lege. 
Curtea constata, de asemenea, ca nu are semnificatie juridica faptul ca terenul a fost stapanit, conform sustinerilor reclamantului, de autoarea sa a inca din anul 1972, cand l-a cumparat prin chitanta sub semnatura privata, intrucat in cauza s-a solicitat constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, durata care in mod evident nu era implinita la data exproprierii in anul 1984.  
Situatia este aceeasi indiferent de suprafata de teren stapanita ( reclamantul sustine ca a stapanit intreaga suprafata aferenta imobilului de 200 mp. – 199 mp. masurati de expert, iar in decretul de expropriere figureaza expropriati 107 mp. teren ), intrucat fiind vorba de un corp de proprietate unic, in cadrul caruia nu a fost delimitata suprafata de 107 mp. mentionata ca expropriata, incetarea posesiei a privit intregul teren.
In concluzie, Curtea constata fondate criticile recurentului parat referitoare la neindeplinirea conditiilor unei posesii utile pentru a uzucapa, solutia recurata fiind data cu aplicarea gresita a legii, respectiv a disp. art. 1846 si urm. C.civ., motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Pentru aceste motive, in baza art. 312 C.pr.civ., va fi admis recursul, va fi modificata decizia recurata, va fi admis apelul si va fi schimbata in parte sentinta apelata, in sensul respingerii actiunii in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti, ca neintemeiata. Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei, care nu au facut obiectul recursului.
Curtea constata ca, desi situatia juridica a imobilului, retinuta mai sus, este, prin natura ei, aceeasi in raporturile juridice cu oricare dintre parati, solutia pronuntata in contradictoriu cu paratii persoane fizice nu a fost atacata in caile de atac, motiv pentru care acest raport juridic nu poate fi pus in discutie in recurs.
Curtea ia act ca recurentul nu a solicitat cheltuielile de judecata facute cu plata taxei de timbru.