Actiune in constatare clauze abuzive. Declinare. Conflict de competenta

Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Totodata, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune in sarcina judecatorului obligatia de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.
In aceste conditii, instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, exceptie de procedura, absoluta si dilatorie, pe care o va admite, cu urmatoarea motivare:
Competenta materiala presupune o delimitare intre instantele de grad diferit, iar normele de competenta materiala sunt stabilite sub aspect functional (dupa felul atributiilor jurisdictionale) si sub aspect procesual (dupa obiectul, valoarea sau natura cererii) in Codul de procedura civila si in alte acte normative speciale.
Competenta materiala functionala este aceea care determina si precizeaza functia si rolul atribuite fiecareia dintre categoriile instantelor judecatoresti, in timp ce competenta materiala procesuala este aceea care determina categoria de pricini ce pot fi rezolvate, in concret, de o categorie de instante judecatoresti.
Normele care reglementeaza competenta materiala sunt norme de ordine publica, acestea avand caracter absolut, astfel incat partile nu pot conveni sa deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instantei. In acest sens sunt si dispozitiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statueaza ca necompetenta este de ordine publica in cazul incalcarii competentei materiale, cand procesul este de competenta unei instante de alt grad.
De asemenea, instanta retine ca necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti ori de catre judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ.,  la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante, judecatorul fiind obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnand in cuprinsul incheierii de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta instantei sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judeca in prima instanta toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante. Textul legal antementionat consacra noua optica pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata in prima instanta, stabilind ca tribunalul are plenitudine de jurisdictie pentru judecata in prima instanta. Deci, ori de cate ori legea nu prevede competenta altei instante, tribunalului ii revine competenta de a solutiona pricina in prima instanta.
In speta, reclamantul a sesizat instanta de judecata cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constata incidenta art.99 C.proc.civ., potrivit caruia: (1) Cand reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de cerere intemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenta se stabileste in raport cu valoarea sau, dupa caz, cu natura ori obiectul fiecarei pretentii in parte. Daca unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta sesizata va dispune disjungerea si isi va declina in mod corespunzator competenta.  (2) In cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt.”
In acest sens, capatul 1 de cerere are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, fiecare avand insa specificul sau, evaluabila sau neevaluabila in bani.
Astfel, relativ la clauza prevazuta la art.9.1 din contract, instanta retine ca aceasta prevede modul in care urmeaza a se face rambursarea creditului, respectiv in rate lunare, conform graficului de rambursare anexa la contract.
Desi se refera la modul in care urmeaza sa se efectueze rambursarea creditului si s-ar putea considera ca din acest motiv are caracter evaluabil, in realitate, instanta retine ca aceasta clauza nu este evaluabila in sine, intrucat de esenta acestei clauze este reglementarea modului practic in care se va rambursa creditul.
Relativ la clauzele prevazute la art.9.4, art.10.2 si art.10.3, instanta retine ca acestea prevad moneda in care se va rambursa creditul si alte posibilitati ale clientului si ale bancii, modul in care poate proceda banca in legatura cu disponibilitatile din conturile deschise ale reclamantului, faptul ca banca poate sa-i debiteze conturile reclamantului in vederea platii ratelor lunare datorate si a altor sume datorate bancii.
Instanta retine ca de esenta acestor clauze este reglementarea modului in care poate proceda banca cu privire la recuperarea ratelor lunare, prin toate mijloacele descrise pe larg in cuprinsul respectivelor clauze, iar nu sumele efectiv aflate sau nu in conturile reclamantului la un moment dat, care oricum nu pot fi determinate la acest moment. Cu alte cuvinte, aspectul care il nemultumeste pe reclamant cu privire la continutul acestor clauze este reprezentat de posibilitatea bancii de a actiona intr-un anumit mod pentru a-si asigura recuperarea sumelor de bani datorate de reclamant, mod pe care acesta il considera abuziv.
Astfel, instanta retine ca aceste clauze nu au nicio componenta pecuniara, neputandu-se considera ca dobandesc un continut economic pentru simplul motiv ca au fost inserate intr-un contract de imprumut, iar imprumutul in sine are, desigur, natura patrimoniala.
Totodata, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele insele, ci tot prin raportare la valoarea totala a contractului, avand in vedere ca acestea nu cuprind o valoare pecuniara in sine, ci doar permit paratei sa actioneze in anumite moduri, fara insa a putea fi evaluate in bani, cel putin anterior aplicarii lor.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., cand reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete de cerere principale, intemeiate pe un titlu comun, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt.
Conform art.95 Cod procedura civila, tribunalul este instanta de drept comun pentru solutionarea cererilor in prima instanta, judecatoria avand o competenta limitata, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j.  Cererea avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile in bani nu se incadreaza in prevederile art.94 pct.1 lit. a-j si, prin urmare, nu este de competenta judecatoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate in cauza atrag competenta materiala a unor instante diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanta constata ca cererea formulata de reclamant se incadreaza in ipoteza prevazuta de art.99 alin.2 Cod procedura civila, intrucat cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competenta tribunalului, instanta mai mare in grad decat judecatoria.
Prin art.94 C.proc.civ. nu se prevede competenta judecatoriei pentru solutionarea tuturor capetelor de cerere, sens in care competenta revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanta de grad mai inalt.
Mai mult, chiar si in situatia in care s-ar aprecia ca in cauza este aplicabila Decizia nr.32/09.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie–Sectiile Unite in solutionarea unui recurs in interesul legii (opinie pe care instanta nu o impartaseste insa) si s-ar considera ca actiunea referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar are un caracter evaluabil in bani, in masura in care reclamantul intelege sa valorifice prin aceasta drepturi de natura patrimoniala, oricum competenta ar apartine Tribunalului, intrucat creditul a fost acordat pe o perioada de 35 de ani (a se vedea art.3 contract), iar solicitarea de a se dispune stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, produce efecte si pentru viitor, ceea ce inseamna ca beneficiul patrimonial obtinut de reclamant prin admiterea acestei solicitari este mult mai mare, depasind in mod cert pragul de 200.000 lei, in conditiile in care suma de restituit este mult mai mare decat suma efectiv imprumutata (de 48.550 CHF), respectiv 109.502,40 CHF, fiind compusa din suma imprumutata si dobanda, astfel cum rezulta din graficul de rambursare de la filele 137-141 vol. I dosar Tribunal.
Prin urmare, instanta apreciaza ca in speta trebuie avuta in vedere diferenta in lei generata de cresterea cursului valutar in raport de valoarea totala a contractului, respectiv 109.502,40 CHF, iar nu calculul efectuat de reclamant si depus la fila 76 vol. I dosar Tribunal, cu privire la diferenta in lei generata de cresterea cursului valutar si din care a rezultat suma de 98.626,98 lei, intrucat acesta a avut in vedere numai suma efectiv imprumutata de reclamant, respectiv 48.550 CHF, iar nu suma pe care reclamantul este obligat sa o ramburseze in realitate si in final bancii, care este mult mai mare, respectiv 109.502,40 CHF, fiind compusa din suma imprumutata si dobanda, astfel cum rezulta din graficul de rambursare de la filele 137-141 vol. I dosar Tribunal.
In fine, se mai retine si ca in cauza sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori se regaseste in cuprinsul dispozitiilor din Legea nr.193/2000, aceste dispozitii fiind invocate si de reclamant in cererea formulata.
Dispozitiile art.12 din Legea nr.193/2000 prevad ca, „In cazul in care constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, organele de control prevazute la art.8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit art. 11.
(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la art. 30 si 32 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, precum si modificarea contractelor aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozitiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii.
De asemenea, art.14 din aceeasi lege stabileste urmatoarele:                   ,,Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.”
Din dispozitiile Legii nr.193/2000 nu transpare intentia legiuitorului de a acorda competenta distincta in favoarea a doua categorii de instante cu grad diferit–judecatorii si tribunale-in functie de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevazute la art.8 din lege si asociatiile pentru protectia consumatorului sau consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care instanta apreciaza ca prezenta actiune avand ca obiect constatarea clauzelor abuzive este de competenta tribunalului.
Avand in vedere toate aspectele de fapt si de drept retinute, in temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 si art.130 alin.2, instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Totodata, facand aplicarea dispozitiilor art.132 alin.1 si 3 C.proc.civ., instanta va declina competenta solutionarii prezentei cauze in favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a Civila.
Instanta va constata ivit conflictul negativ de competenta intre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si Tribunalul Bucuresti-Sectia a VI-a Civila si va inainta cauza la Curtea de Apel Bucuresti, pentru solutionarea conflictului negativ.
De asemenea, instanta va suspenda judecata pana la solutionarea conflictului negativ de competenta.