actiune in constatare clauze abuzive – caracterul abuziv al comisionului de acordare si al comisionului de gestionare/administrare.

                                                             INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, instanta constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.06.2015, sub nr. 76844/299/2015, reclamanta P. (B.) M. a solicitat, in contradictoriu cu patata B.G.S.G.  S.A., constatarea caracterului abuziv si implicit nulitatea absoluta a clauzelor contractului de credit bancar nr. 4285045/23.09.2008, prevazute de art. 7, art. 8.1., art. 8.2., art. 8.3 din Conditiile speciale si art. 3.3., art. 3.4., art. 3.5 si art. 3.6 din Conditiile generale si pe cale de consecinta, sa se dispuna eliminarea acestor clauze abuzive, obligarea paratei la restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de intocmire dosar in cuantum de 825 lei si a celor cu titlu de comision de emitere a adresei de finantare in cuantum de 50 euro, sa se dispuna obligarea paratei la restituirea sumei incasate cu titlu de comision de gestionare pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoreti, sa se constate ca pentru contractul de credit 4285045/23.09.2008, rata anuala a dobanzii curente aferenta pana la restituirea integrala a creditului este de 15,50% pe an, astfel cum a fost stabilita la momentul contractarii, sa fie obligata parata la restituirea sumelor incasate peste rata anuala a dobanzii de 15,50% pe an ca urmare a unei majorari abuzive a ratei anuale a dobanzii incepand cu data modificarii unilaterale de catre banca a acesteia pana la ramanerea definitiva a hotararii, obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente tuturor sumelor ce urmeaza a fi restituite si a cheltuielilor de judecata din prezentul dosar.
  In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, la data de 23.09.2008 a incheiat cu parata contractul de credit bancar nr. 4285045/23.09.2008, pentru un credit acordat in valoare de 33.000 lei, pe o perioada de 120 luni, la acel moment rata dobanzii fiind in cuantum de 15,5%, acest contract fiind unul de adeziune fara ca reclamanta sa poata negocia clauzele. Cu privire la clauzele prevazute de art. 8.1 privind comisionul de intocmire dosar calculat la valoarea creditului, respectiv 825 lei, precum si art. 8.4  privind comisionul de emitere adresa de refinantare, reclamanta a precizat ca aceste clauze contravin dispozitiilor Legii nr. 193/2000, aceste comisioane fiind impuse de banca fara a exista o justificare a destinatiei acestor comisioane, banca profitand de starea de nevoie in care se afla reclamanta la acel moment. In ceea ce priveste comisionul de gestionare de 0,30 % prevazut de art. 8.2 din contract, reclamanta a indicat ca acest cuantum este unul excesiv, nefiind negociat si vadit disproportionat in raport cu orice alt serviciu prestat de banca, creand in patrimoniul reclamantei un dezechilibru semnificativ prin achitarea sumei de 6.329 lei. Cu privire la comisionul de rambursare anticipata de 3%, reclamanta a aratat ca acesta este abuziv, nu a fost negociat si este in neconcordanta cu dispozitiile OUG 50/2010.
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 3.4 din contractul de credit - conditii generale privind rata dobanzii ( ce poate fi fixa sau variabila), reclamanta a aratat ca este o clauza nenegociata si contravine dispozitiilor Legii 193/2000, aceste comisioane, calculate si percepute lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului si creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, de asemenea, sunt abuzive si clauzele care prevad posibilitatea bancii de a modifica rata dobanzii unilateral, contrar dispozitiilor Legii 193/2000 anexa art. 1, lit. A, continand o conditie pur potestativa pentru banca sanctionata cu nulitatea absoluta de art. 1010 Cod civil.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, OUG 99/2006, OUG 50/2010, Legea nr. 288/2010, nr. 363/2007, art. 15 din Constitutia Romaniei, art. 194 si urmatoarele Cod.proc.civ., art. 480, 992 Cod civil.
In probatiune, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisurile depuse.
Prin intampinarea depusa la data de 25.08.2015, parata B.G.S.G. S.A. a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia lipsei de interes si exceptia inadmisibilitatii motivat de faptul ca clauzele indicate sunt exceptate de la control avand in vedere ca fac referire la obiectul contractului analizat, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
Sub aspectul inadmisibilitatii, parata a invederat instantei ca art.4 alin.6 din Legea 193/2000 impiedica instanta sa evalueze caracterul abuziv al clauzelor care se asociaza cu definirea obiectului principal al contractului, cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, in acest sens fiind interpretate si de jurisprudenta nationala si a CJUE in Hotararea Kasler impotriva OTP. In motivarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune in privinta restituirii sumelor achitate pentru perioade mai mari de 3 ani de la data introducerii cererii, parata a aratat instantei ca, fata de data incheierii contractului, sunt aplicabile dispozitiile art. 1,3 si 12 din Decretul 167/1958, dreptul la actiune fiind prescris.
 In motivare, parata a aratat ca, urmare a intrarii in vigoare a dispozitiilor OUG 50/2010, comitetul de Directie al ] a aprobat, prin procesul-verbal nr. 1251/16.08.2014, alinierea creditelor acordate persoanelor fizice la prevederile OUG 50/2010, clientii fiind informati cu privire la necesitatea semnarii actelor aditionale, prin extrasele de cont, prin afisele postale la ghiseele bancii, prin informatiile prezentate pe site, prin afisarile de la ATM- urile B., prin B. TV, dar si prin mesaj scris SMS, care a fost transmis pe numarul de telefon al reclamantei la data de 19.08.2010. Astfel, la data de 17.09.2010, a intrat in vigoare actul aditional nr. 1 la contactul de credit, cuprinzand modificarile impuse de aplicarea dispozitiilor legale prevazute de OUG 50/2010, in sensul ca a fost mentinuta dobanda fixa de 15,5 % pe an, dobanda penalizatoare a fost redusa la 2 puncte procentuale, comisionul de gestionare a fost redenumit comision de administrare, comisionul de rambursare anticipata a fost redus la 1% din valoarea creditului si a fost eliminat comisionul de emitere a adresei de refinantare. A mai precizat ca, reclamanta nu a formulat nicio cerere de modificare a dispozitiilor contractuale, toate clauzele fiind negociate si acceptate de catre aceasta.
A mai aratat parata faptul ca a respectat dispozitiile legale in vigoare la data semnarii contractului de credit, legislatia de  la acel moment nu interzicea niciuna din clauzele enumerate de catre reclamanta, posibilitatea de a percepe un comision de intocmire dosar fiind mentinuta si prin dispozitiile OUG 50/2010, acesta reprezentand contravaloarea unor servicii prestate de banca in vederea analizarii documentelor din dosarul de credit, a procesarii cererii de refinantare, a pretului serviciilor analistilor de credite, a procesarii creditelor, evaluarii bonitatii clientului, accesarii bazelor de date, banca fiind obligata sa analizeze in mod temeinic si detaliat situatia financiara, bonitatea, seriozitatea, gradul de indatorare a solicitantului, cuantumul de 800 lei fiind justificat fata de activitatile desfasurate.
Cu privire la comisionul lunar de gestionare/administrare a creditului, parata a aratat ca acest comision este un cost prevazut si reglementat de lege, care prin art. 36 din OUG 50/2010, a stabilit ca pentru operatiunile de monitorizare, inregistrare si efectuare de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului, acest comision corespunzand serviciilor prestate de banca, accesorii si inseparabile de creditul acordat, respectiv administrarea lunara a creditului, cuantumul comisionului de 0,30% fiind cunoscut de catre reclamanta inca de la data incheierii contractului. Cu privire la comisionul de rambursare anticipata care a fost modificat prin actul aditional la procentul de 1%, parata a aratat ca acest comision este prevazut de OUG 50/2010, stabilind o metoda de calcul a compensatiei clara si usor verificabila.
Referitor la clauzele prevazute de art. 3.3, 3.4, 3.5 si art. 3.6 din conditiile general, parata a precizat ca reclamanta face o serie de precizari care nu corespund realitatii si care sunt straine de clauzele contractului analizat in cauza, in conditiile in care prin contract s-a stabilit de la inceput ca banca percepe o dobanda fixa si nu una variabila, aceasta nefiind modificata pe parcursul derularii contractului, iar referitor la clauza privind dobanda penalizatoare, a aratat ca aceasta a fost redusa prin actul aditional la 2%, dar si faptul ca reclamanta nu a motivat de ce apreciaza ca aceasta clauza ar fi una abuziva, aceasta fiind acceptata de lege.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 205 si urmatoarele C.proc.civ., Legea 193/2000 si OUG 50/2010.
In probatiune, parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisurile depuse si a probei cu interogatoriul reclamantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, intre parti s-au derulat relatii contractuale concretizate prin contractul de credit nr. 4285045/23.09.2008 (filele 19-28), banca acordand reclamantei suma de 33.000 lei pe o perioada de 120 luni, pentru refinantarea unui alt credit. Conform art. 7 din Conditii particulare, creditul se acorda cu o dobanda fixa de 15,50% pe an, iar potrivit art. 8, imprumutatul va plati bancii: comision de intocmire dosar de 2,50%, comision lunar de gestionare a creditului de 0,30 % din sold, comision de rambursare anticipata de 3% si comision de emitere adresa de refinantare de 50 euro. Conform art. 9 din conditii particulare, in caz de neachitare la termen a ratelor scadente, banca este indreptatita sa perceapa dobanda penalizatoare de 3 puncte procentuale peste dobanda curenta, calculata la soldul creditului restant pe numar de zile intarziere.
Conform art. 3.3, 3.4, 3.5 si 3.6 din conditiile generale la contract, dobanda poate fi fixa sau variabila, insa in cazul de fata dobanda a fost fixa de la incheierea contractului.
In drept, potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Instanta va analiza exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parata.
Conform art. 4 alin.6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Sub aspectul procedural, instanta retine ca inadmisibilitatile sunt exemple de exceptii procesuale care au ca efect particular, spre deosebire de toate exceptiile peremptorii care tind spre a impiedica judecata in fond, respingerea cererii ca inadmisibila ori dispozitiile precitate nu stabilesc o asemenea finalitate prin precizarea expresa a sanctiunii inadmisibilitatii ba mai mult instanta constata ca aprecierea pe care ar trebui sa o faca pentru solutionarea unei astfel de exceptii ar conduce, in mod efectiv la o judecata asupra fondului. Pentru a determina elementele ce reprezinta pret si plata, produsele si serviciile oferite in schimb sau obiectul principal al contractului instanta procedeaza la o analiza in fond asupra pretentiilor deduse judecatii iar nu doar cercetarea unor anumite lipsuri ale dreptului la actiune.
Chiar si procedand la interpretarea contrara, in hotararea pronuntata la data de 30.04.2014 in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai, pct. 49 si 50, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca se circumscriu notiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestatiile esentiale ale contractului si care, ca atare, il caracterizeaza, in timp ce clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii „obiectul principal al contractului”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Astfel instanta apreciaza clauza privitoare la comisioane ca avand un caracter accesoriu, si nu este de esenta contractului care presupune imprumutarea unei sume de bani cu o dobanda ce exprima profitul bancii. Daca dobanda reprezinta o expresie a pretului si a obiectului principal al contractului, consumatorul consimtind la un anumit procent cu titlu de dobanda, costurile administrative cum ar fi comisionul de acordare, administrare/gestionare, invocate de profesionisti cu titlu de pret ar pune in imposibilitate instanta de a cerceta impunerea unor clauze ce pot masca o dobanda deghizata impusa consumatorului, ori o asemenea interpretare ar fi de natura a infrange insusi scopul si destinatia legii.
Pentru considerentele anterior expuse instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune, instanta va determina care este momentul curgerii termenului de prescriptie extinctiva si implicit legea aplicabila.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori nu prevede ca sanctiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este identic cu cel al nulitatii absolute. Astfel, consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, nefiind aplicabila sanctiunea existenta in cazul nulitatii relative, si anume anularea clauzei respective. In ceea ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul ca legea ocroteste o categorie generica, aceea a consumatorilor, si nu o persoana particulara. In acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, ale carei dispozitii, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, sunt de ordine publica. In consecinta, neputand fi vorba de o nulitate relativa, ci de nulitate absoluta, care poate fi invocata oricand, dreptul la actiune al reclamantilor nu poate fi apreciat ca prescris (Decizia 686/21.02.2013 a Sectiei a II-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).
Instanta constata ca sub aspectul regimului juridic al nulitatii absolute, succesiunea de legi civile nu a adus modificari in ceea ce priveste posibilitatea de invocare a acesteia, astfel ca dreptul material la constatarea nulitatii absolute este imprescriptibil, atat in interpretarea doctrinara si jurisprudentiala a imprescriptibilitatii nulitati absolute conform C.civ. 1864 cat si conform art.1249 alin.1 C.civ.
Conform art. 201 din Legea 71/2011 si art. 6 alin.4 C.civ., prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit .
Din interpretarea per a contrario a dispozitiilor precitate, instanta constata ca prescriptia extinctiva este guvernata, in cauza, de Codul civil intrucat dreptul la actiune s-a nascut la data constatarii caracterului abuziv al clauzei, ori in acest caz termenul de prescriptie curge de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, pentru aceste considerente instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in privinta restituirii sumelor achitate pentru perioade mai vechi de 3 ani de la data introducerii cererii ca neintemeiata.
Fata de dispozitiile art. 33 C.proc.civ. care prevad ca interesul de a actiona trebuie sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual, instanta apreciaza ca reclamantul are interes sa solicite anularea unei clauze privitoare la dobanda, apararile formulate de catre parata urmand a fi analizate pe fondul cauzei, motiv pentru care instanta va respinge exceptia lipsei de interes, invocata de parata, ca neintemeiata.
Fata de situatia de fapt expusa, se impune, in primul rand, precizarea ca, avand in vedere incheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 si art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituita in asociatii care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale industriale sau de productie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se intelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori literale, cat si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acestuia”.
Parata este comerciant in sensul legii, intrucat este o persoana juridica  autorizata care, in temeiul unor contracte ce intra sub incidenta legilor privind protectia consumatorilor, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale. Reclamantul este consumator in sensul aceleiasi legi, intrucat in contractul incheiat cu parata a actionat in scopuri personale, astfel cum rezulta si din denumirea contractului.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, fiind interzis comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Art. 4 din aceasta Lege stabileste ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. 
 O prima conditie ce trebuie indeplinita pentru ca o clauza sa fie abuziva este ca aceasta sa nu fi fost negociata direct cu partea contractanta. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 defineste notiunea de clauza ce nu a fost direct negociata, in sensul ca aceasta este inserata in contract fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua conditie esentiala ce trebuie constatata se refera la crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, prin aceasta intelegandu-se ca unul din contractanti dobandeste un avantaj nejustificat fata de situatia celeilalte parti.
In fine, cu privire la cea de-a treia cerinta, aceasta se refera la caracterul contrar bunei credinte al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerinta vizeaza  comportamentul neloaial al co-contractantului. 
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute in vedere si dispozitiile art.4 alin.5 si 6 din Legea nr.193/2000, potrivit carora natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza ?i in functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia, de toate imprejurarile care au determinat incheierea contractului precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul pre?-calitate, de produsele si serviciile oferite in schimb. 
In ceea ce priveste Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C2204/1120/4619/30.08.2007, instanta stabileste ca acesta reprezinta contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementeaza desfasurarea relatiilor contractuale, acestea fiind preformulate de catre banca.
Sustinerile paratei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vadit neintemeiate, intrucat aducerea la cunostinta clientului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta intre diferite servicii oferite de banca nu reprezinta negociere, avand in vedere ca pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobanda fixa sau credit cu dobanda variabila) exista un contract preformulat de catre prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificari.
Cum banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu reclamantul clauzele a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, prezumtia relativa instituita de lege nu a fost rasturnata. In atare situatie, instanta retine ca aceste contracte de credit sunt preformulate de banca, standardizate, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corecta si completa asupra tuturor conditiilor de creditare.
In acest sens, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit carora daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Astfel, observand conventia de credit intervenita intre reclamanta si parata, este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatul sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau inlatura, forma conventiei fiindu-i impusa de catre banca.
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de intocmire dosar prevazut de art. 8.1 de 2,50%, instanta retine ca acesta este intemeiat, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE.
Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 8.1 din contract, instanta invedereaza ca, asa cum s-a aratat mai sus, acesta se regaseste cu privire la toate comisioanele percepute de unitatea bancara, fiind vadit neintemeiata sustinerea paratei in sensul ca aceasta clauza are caracter negociat. Aducerea la cunostinta clientului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare al consumatorului, iar faptul ca imprumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisioanelor la incheierea contractului de credit este in afara oricarui dubiu, avand in vedere ca obligatia de plata a comisionului de acordare este prevazuta la art. 8.1 din contract.
Instanta apreciaza, insa, ca perceperea de catre banca a comisionului de intocmire dosar a creditului, in procent de 2,5% din valoarea totala a creditului acordat creeaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, nefiind justificata de serviciile pe care le-a presupus deschiderea contului de credit, virarea in acest cont a sumei imprumutate si emiterea graficului de rambursare.
Totodata, instanta constata ca valoarea comisionului de intocmire dosar este mare in raport de valoare creditului, creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si neputand fi justificat de catre parata, in conditiile in care elementele enumerate in intampinare care determina in opinia sa perceperea acestuia nu sunt in masura sa conduca la achitarea acestuia intr-un asemenea cuantum.
Daca justificarea acestui comision o reprezinta acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, atunci nu se explica de ce cuantumul acestuia este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului (mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Sustinerile paratei cu privire la manifestarea unui acord de vointa din partea consumatorului si care obliga partea inclusiv in privinta acestui comision nu pot fi primite. Aceasta deoarece consimtamantul dat de consumator la momentul incheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent, intrucat a fost exprimat in contextul unei stari de constrangere financiara, stare de care parata, in calitate de comerciant, a inteles sa se foloseasca si astfel sa impuna obligatii excesive cocontractantului aflat intr-o pozitie defavorabila.
Prin urmare, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de intocmire dosar, prevazute la art. 8.1 din Contractul de credit, va dispune inlaturarea din contract si, pe cale de consecinta, va obliga parata sa restituie reclamantei suma de 800 lei. Instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei dobanda legala penalizatoare asupra obligatiei de restituire a sumei incasate cu titlu de comision de intocmire dosar de la data incasarii si pana la stingerea obligatiei principale.
In ceea ce priveste comisionul de administrare de 0,30% (la data incheierii contractului) stipulat prin art. 8.2 din contract instanta retine ca acest comision creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte,  un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, abuziv fiind cuantumul foarte ridicat si nu existenta efectiva a acestuia in contract.
Analizand aceasta clauza prin raportare la prevederile Legii 193/2000, instanta  apreciaza ca acestea determina un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile  partilor. Cu privire la buna credinta, instanta are in vedere ca potrivit considerentului 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”.
Per a contrario, fata de considerentele mai sus expuse se retine ca furnizorul de servicii, in speta parata, nu a actionat corect si echitabil, in conditiile in care nu a explicat reclamantei pentru ce se datoreaza comisionul de administrare si a incercat mascarea unei alte dobanzi prin intermediul acestui comision. De asemenea, terminologia folosita - comision de gestionare/administrare- nu este descrisa in contract, astfel incat reclamanta sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care este perceput acest comision. Conditiile perceperii comisionului de administrare trebuie sa fie suficient de clar determinate ori in speta, nu au fost indicate elemente precise si individualizate cu privire la comisionul de administrare. Prin urmare, fata de caracterul neclar al clauzei, nici aceasta nu este exceptata de la aplicarea art. 4, contrat sustinerilor paratei. Astfel se constata ca desi comisionul de administrare este inclus in pretul contractului, aceasta nu este exclusa de la aprecierea caracterului abuziv intrucat pentru a beneficia de disp. art. 4 al. 6 din Legea 193/2000, este necesar ca aceasta sa fie clara. Or, astfel cum mai sus s-a aratat, o astfel de clauza nu este clara, inteligibila, fara echivoc, intrucat consumatorul nu are posibilitatea de la inceput de a-si prefigura conditiile de modificare a dobanzii. Din contra, o astfel de clauza permite paratei sa modifice dupa bunul plac dobanda, invocand existenta unor schimbari la nivelul pietei financiare sau bancare, pe care de altfel nici pana in prezent nu le-au indicat, ce exced controlului unui consumator neprofesionist. Acest  aspect, apreciaza instanta ca este contrar exigentei principiului bunei credinte.
Imperativul protectiei consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile si disproportionate cu serviciile prestate, cu atat mai mult cu cat acestea au fost deja cuantificate in calculul dobanzii variabile. Totodata, se retine ca specificul activitatii unui profesionist  il reprezinta organizarea pe riscul sau. Or, comisionul de administrare exprimat procentual lunar introdus printr-o clauza a carei negociere nu este posibila transfera practic asupra consumatorului in integralitate costurile de activitate a bancii legata de activitatea de creditare.
Ratiunea de a exista a unui profesionist este de a organiza o activitate periodica in urma careia sa obtina profit dobandit in urma preturilor practicate, astfel incat in prezenta cauza comisioanele nu trebuie sa inglobeze o parte a pretului creditului intrucat acestea nu sunt negociabile si implicit nici negociate.
In concluzie, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 8.2 din contract, va dispune inlaturarea sa din Contractul de credit mai sus mentionat, si va obliga parata la restituirea sumelor incasate in perioada 23.09.2008 si pana in prezent, precum si sumele ce urmeaza a fi achitate cu titlu de comision de administrare/ gestionare, pana la ramanerea definitiva a hotararii. Instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei dobanda legala penalizatoare asupra obligatiei de restituire a sumei incasate cu titlu de comision de gestionare/administrare de la data incasarii si pana la stingerea obligatiei principale.
Analizand dispozitiile contractuale prevazute de art. 9 referitor la dobanzile penalizatoare si vazand prevederile art. 1 al. 3 din Legea 193/2000, conform caruia ”Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii” precum si ale art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, potrivit caruia ”O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau imperuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor” instanta apreciaza ca acest articol nu reprezinta o clauza abuziva, ci manifestarea dreptului partilor de a  stabili o clauza penala pentru executarea cu intarziere a obligatiilor. De altfel aceste penalitati sunt excluse de la aplicarea O.G. 9/2000. Mai mult, reclamanta nu a dovedit in ce consta dezechilibrul semnificativ presupus a fi generat de aceasta clauza iar modalitatea de calcul a penalitatilor a fost modificata de societatea bancara, prin actul aditional nr. 1/2010.
Fata de aceste aspecte se retine ca aceasta clauza nu intruneste conditiile prev. de art. 4 din legea 193/2000.
Referitor la comisionul de rambursare anticipata prevazut de art. 8.3 din contractul de credit, se retine ca acesta a fost redus prin actul aditional nr. 1/2010 la 1% pentru credit cu dobanda fixa, iar acesta nu a fost perceput anterior reducerii sale, motiv pentru care instanta apreciaza ca acest comision respecta dispozitiile art. 67 din OUG 50/2010, la fel, cu privire la comisionul de emitere a adresei de refinantare instanta constata ca acest comision a fost eliminat prin actul aditional, nefiind dovedit un dezechilibru semnificativ in cauza, motiv pentru care instanta va respinge aceste capete de cerere, ca neintemeiate.
In ceea ce priveste apararile reclamantei referitoare la dobanda variabila, instanta nu le va analiza deoarece nu au nicio legatura cu situatia de fata, in care dobanda a fost fixa, in cuantum de 15,50 % pe an si nu s-a modificat niciodata, in conditiile generale fiind descrise ambele tipuri de credite, cu dobanda fixa sau variabila, insa, fata de conditiile particulare, contractul de credit analizat este unul cu dobanda fixa, motiv pentru care va fi respins si acest capat de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
   IN NUMELE LEGII
 HOTARASTE
            Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ca neintemeiata.
            Respinge exceptia lipsei de interes, invocata de parata, ca neintemeiata.
            Respinge exceptia inadmisibilitatii cererii, ca neintemeiata.
Admite in parte cererea de chemare in judecata privind pe reclamanta P. (B.) M. cu  domiciliul ales in …. si pe parata B.G.S.G. S.A., cu sediul in ….
Constata caracterul abuziv al urmatoarelor clauze, prevazute in contractul de credit  nr. 4285045/23.09.2008: - art. 8.1 in ceea ce priveste comisionul de acordare si art. 8.2 in ceea ce priveste comisionul de gestionare/administrare. 
Dispune inlaturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive din contractul de credit nr. 4285045/23.09.2008.
Obliga parata sa restituie reclamantei suma achitata cu titlu de comision de acordare in cuantum de 800 lei si a sumelor incasate in perioada 23.09.2008 si pana in prezent, precum si sumele ce urmeaza a fi achitate cu titlu de comision de administrare/ gestionare, pana la ramanerea definitiva a hotararii.
Obliga parata sa plateasca reclamantei dobanda legala penalizatoare asupra obligatiei de restituire a sumelor incasate cu titlu de comision de acordare si cu titlu de comision de administrare/gestionare de la data incasarii lor si pana la stingerea obligatiei principale.
Respinge in rest cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmand a se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin grefa, azi, 25.11.2015.

     PRESEDINTE, GREFIER,