obligatie de a face - convertirea creditului in lei, la cursul de schimb de la data incheierii contractului ar semnifica o modificare a conditiilor contractuale, ce ar contraveni principiul nominalismului monetar
(Hotarare nr. 18910 din data de 16.10.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 46572/299/2015, la data de 27.05.2015, reclamantul C.D.F. a chemat in judecata parata P.B.R. S.A. si parata P.B.R. S.A. PRIN SUCURSALA PETROSANI,solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta:
- in principal, sa oblige paratii la convertirea in RON a creditului in suma de 22.575 CHF la cursul de schimb valutar CHF-RON de la data incheierii contractului de imprumut din 22.08.2008;
- in subsidiar, sa oblige paratii la calcularea si incasarea de la data prezentei si pana la achitarea integrala a imprumutului, ratele la cursul de schimb valutar CHF-RON de la data incheierii contractului de imprumut din 22.08.2008;
- sa oblige paratii la modificarea / eliminarea din contractul de imprumut de nevoi personale nr. 2202000000646504 din 22.08.2008 a clauzelor abuzive de la art. 3.2 (modalitatea de calcul a dobanzii variabile), art. 8.4 (rata de schimb), art. 8.6 (dobanzi penalizatoare) si art. 6 (dobanda anuala efectiva);
- sa oblige paratii la plata despagubirilor constand in sumele achitate in plus fata de cursul de schimb valutar CHF-RON de la data incheierii contractului de imprumut -22,08.2008, pentru perioada 22.08.2008 – 25.05.2015 si in continuare;
- obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, s-a aratat ca, la data de 22.08.2008, reclamantul a incheiat cu parata contractul de credit nr. 2202000000646504 limita creditului acordat fiind de 22.575 CHF, durata creditului 120 luni.
Sustine reclamantul ca clauzele ce permit bancilor modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor sunt abuzive, deoarece este evident ca asemenea clauze sunt cuprinse in contracte preformulate, carora le lipseste caracterul negociat.
Contractul de credit cu dobanda variabila ar trebui sa contina clauze care sa confere dobanzii cel putin un caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca partile contractante sa poata, la momentul exigibilitatii obligatiei ce reprezinta obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv intinderea acesteia (respectiv cuantumul dobanzii).
Se arata totodata ca este abuziva si clauza referitoare la rata de schimb prevazuta la art. 8.4 si clauza referitoare la DAE, stipulata discretionar de banca.
De asemenea, a precizat ca la data contractarii, valoarea CHF era de 2,1736 lei, in prezent, la 24.02.2015, cursul fiind de 4,2731 lei, astfel ca se impune denominarea in moneda nationala a platilor.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010, Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.
In sustinerea cererii, au fost atasate inscrisuri in copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 7-14).
La data de 2.07.2015, parata P.B.R. S.A. a depus intampinare in dosar, prin care a solicitat respingerea ca lipsite de interes a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind caracterul variabil al dobanzii, respingerea capetelor de cerere ca neintemeiate, cu cheltuieli de judecata.
In aparare, a precizat ca la data contractarii, reclamantul a optat pentru un produs de creditare cu dobanda variabila, optiunea fiind liber exprimata. Ulterior, contractul a fost aliniar prevederilor OUG nr. 50/2010, rata dobanzii fiind stabilita in functie de indicele de referinta Libor la 3 luni la care se adauga marja fixa a bancii. Clauzele contestate nu sunt abuzive, au fost respectate prevederile legale.
In drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010, Codul civil 1864.
In dovedire, parata a depus inscrisuri.
La data de 24.07.2015, reclamantul a depus Raspuns la Intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor paratei si admiterea cererii de chemare in judecata.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 22.08.20087, intre parti, s-a incheiat Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr. 2202000000646504, prin care a fost acordat reclamantul un credit de 22.575 CHF, pe o durata de 120 luni, rata dobanzii pentru primele 80 de luni fiind de 11,25%, iar pentru ultimele 40 de luni de 8,95%, dobanda anuala efectiva (DAE) de 13,24 % (fila 14).
I. Referitor la solicitarile reclamantului avand ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnarii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor si restituirea sumelor rezultate din diferenta de curs valutar :
Clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar tin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parti a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (in speta de fata, deprecierea este suportata de reclamant).
Instanta retine ca acest fapt era cunoscut de catre reclamant la data incheierii conventiei de credit sau cel putin trebuia cunoscut, reclamantlu fiind obligat la a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului incheiat cu banca.
Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de imprumut a fost facuta de reclamant anterior acordarii creditului, avand in vedere solicitarea acordarii in franci elvetieni a unui credit ipotecar, imprumutatul asumandu-si aceste riscuri ale produsului de creditare.
Instanta are in vedere ca reclamantul a avut posibilitatea de a negocia continutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putand opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (nationala sau in valuta), alegand, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de parata, creditele cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivite nevoilor lor. Astfel, in speta de fata, instanta stabileste, in afara oricarui dubiu, ca acordarea creditelor in moneda CHF s-a facut la solicitarea reclamantului, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.
Aceasta optiune a fost facuta constient de catre consumator, in considerarea avantajelor pe care acest tip de credit le oferea in comparatie cu celelalte produse de creditare oferite atat de banca, cat si de alti furnizori de produse bancare: cost mai redus si acces la o suma mai mare de bani.
Prin urmare, instanta nu va retine lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordarii creditului si riscul valutar, fiind evident faptul ca a fost optiunea imprumutatului de a accesa un credit in franci elvetieni.
Intrucat cele trei conditii pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi apreciata, in concret, de catre judecator ca fiind abuziva trebuie indeplinite cumulativ, neputandu-se retine lipsa de negociere in speta de fata, instanta va concluziona ca obligatia reclamantului de restituire a imprumuturilor in moneda in care au fost acordate nu poate fi considerata o clauza abuziva.
In ce priveste aprecierea cursului francului elvetian, instanta retine ca aceasta crestere a fost determinata de un context international, strain de vreo actiune sau inactiune a bancii, clauzele in discutie nefiind modificate unilateral de catre parata.
De asemenea, se impune a fi retinut si faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricarui imprumut in valuta de catre orice persoana fizica sau juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in functie de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara.
Astfel, reclamantul nu a fost obligat sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor.
Raportat la speta dedusa judecatii, instanta constata ca reclamantul si-a insusit contractul de credit in cuprinsul carora este inserata clauza privind suportarea riscului valutar (art. 8.1 din Contractul de credit), aceasta fiind o clauza usor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atentie.
Clauza privind riscul valutar, clauza cu continut clar si inteligibil, imbraca forma unei clauze de impreviziune, admisa unanim de doctrina si practica judiciara, clauza perfect admisibila si in speta, avand in vedere durata indelungata a contractelor incheiate intre parti (120 de luni), in decursul careia sunt posibile modificari insemnate si imprevizibile ale conditiilor sociale si economice, fata de cele avute in vedere la momentul incheierii contractului.
In ceea ce priveste posibilitatea de suportare a riscului valutar, aceasta prevedere nu poate fi apreciata in sine ca fiind imprecisa si abuziva, ci urmeaza ca in concret, in cazul suportarii riscului, sa se aprecieze de catre instanta, de la caz la caz, daca acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii. In plus, instanta va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat sau si de catre banca.
In speta de fata, nu s-a reclamat ca vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificata, ci s-a invocat ca este vorba despre o clauza abuziva in mod generic. Banca nu a impus reclamantului suportarea riscului valutar, iar in cazul in care cursul CHF-RON ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura de catre parata, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data platii.
Totodata, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantului. La data scadenta a ratei lunare, acesta este obligat sa depuna suma datorata in franci elvetieni, deoarece suma imprumutata a fost acordata in franci elvetieni si, conform intelegerii partilor, rambursarea se face in aceeasi moneda.
Pe de alta parte, la momentul incheierii contractului de credit nu se putea stabili evolutia viitoare a valorii francului elvetian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputata bancii parate o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileste nu prin raportare la obligatia de informare, ci prin raportare la obligatia de negociere si la obligatia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Or, reclamantul a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractarii unui imprumut intr-o moneda diferita de cea in care isi incaseaza venitul.
Clauzele contractuale ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul, adica in franci elvetieni, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinta fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna, in esenta, ca in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si incasarea ratelor de credit in valuta nu incalca principii ale regulamentului valutar, intrucat acestor tipuri de operatiuni li se aplica dispozitiile art. 2 si art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodata, reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite catre consumatori, fara limitari din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data incheierii contractului de credit, instanta va retine ca aceasta este contrara clauzei cuprinse la art. 8.1 din Contractul de credit din 22.08.2008, clauza care este valabila, fiind o aplicare fidela a principiului legal al nominalismului monetar, prevazut de art. 1578 si de art. 1584 Cod civil din 1864.
Astfel, avand in vedere ca creditul au fost acordat de catre banca parata in franci elvetieni, fiind virate in contul reclamantului suma de 22.575 CHF, in conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil in speta in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligatia principala a imprumutatului este aceea de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadenta trebuie sa fie restituita suma imprumutata in aceeasi moneda, indiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede ca obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract, iar in cazul intervenirii unei cresteri sau scaderi a pretului monedelor, inainte de a sosi data platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata, nefiind obligat a restitui aceasta suma decat in moneda aflata in curs in momentul platii. Valabilitatea acestui principiu a fost mentinuta in Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede ca, in lipsa unei stipulatii contrare, imprumutatul este tinut sa restituie aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora, iar in cazul in care imprumutul poarta asupra unei sume de bani, imprumutatul nu este tinut sa inapoieze decat suma nominala primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, daca partile nu au convenit altfel.
Creditul in litigiu a fost acordat si tras efectiv in CHF, astfel incat si rambursarea lui se va face in moneda in care s-a acordat, pe care imprumutatul o procura la libera sa alegere, fie de pe piata (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare.
Prin urmare, in speta nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" in CHF, cum se incearca sa se induca ideea in cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata. ,,Denominat’’ inseamna ca suma creditului a fost inregistrata si calculata in valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adica, suma efectiv primita de client) si restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face in moneda nationala.
Aceasta este de altfel diferenta esentiala dintre situatia dedusa judecatii in prezentul dosar si situatia din Ungaria, vizata prin hotararea CJUE din 30 aprilie 2014, pronuntata in cauza C - 26/13, Kásler impotriva bancii. In timp ce in Ungaria reclamantii au primit imprumutul in moneda nationala (forinti), numai denominarea creditului facandu-se prin raportarea la CHF cu titlu de referinta, in Romania, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede ca pot fi efectuate operatiuni, in mod liber, fie in moneda nationala (leu), fie in valuta, cu limitarile prevazute in mod expres.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 si alin. 11 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni care decurg din vanzari de bunuri si prestari de servicii intre rezidenti, indiferent de raportul juridic care le reglementeaza, se realizeaza numai in moneda nationala (leu), cu exceptia operatiunilor prevazute in anexa nr. 2 «Categorii de rezidenti care pot efectua operatiuni in valuta», care se pot efectua si in valuta, iar platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni intre rezidenti care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementeaza, se realizeaza numai in moneda nationala (leu). Insa, conform art. 3 alin. 2 din Regulament, toate celelalte operatiuni intre rezidenti care nu fac obiectul alin. 1 si alin. 11 pot fi efectuate, in mod liber, fie in moneda nationala (leu), fie in valuta.
Pe de alta parte, situatia diferita rezulta din chiar cuprinsul hotararii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014 pronuntata in cauza 26/13 (invocata de reclamanti), in care banca maghiara a acordat un contract de imprumut ipotecar in valoare de 14.400.000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al carui echivalent in franci elvetieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF, iar potrivit contractului imprumutatii au luat act ca, in afara de cuantumul imprumutului, dobanzile aferente, cheltuielile de administrare, precum si dobanzile de intarziere si celelalte cheltuieli se stabilesc in CHF. Totodata, acel contract prevedea ca stabilirea cuantumului in CHF al imprumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumparare al acestei monede aplicat de banca in ziua deblocarii fondurilor, iar reclamantii au contestat in fata instantelor maghiare clauza care permitea bancii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vanzarea CHF, prevalandu-se de natura abuziva a acestei clauze, in masura in care prevede, pentru rambursarea imprumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispozitie a imprumutului.
Prin urmare trebuie evitata o confuzie intre situatia din speta dedusa judecatii in prezentul dosar si cea cu totul diferita din speta Kásler adusa in fata C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise si nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat
contractual), ci doar a explicitat unele notiuni generale din Directiva nr. 1993/13/CEE, in sensul ca articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca: termenii „obiectul principal al contractului” nu acopera o clauza, cuprinsa intr-un contract de imprumut incheiat in moneda straina intre un vanzator sau un furnizor ?i un consumator ?i care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discu?ie in litigiul principal, in temeiul careia pentru calcularea ratelor imprumutului se aplica cursul de schimb la vanzare al acestei valute, decat in cazul in care se constata – ceea ce revine in sarcina instan?ei de trimitere sa verifice avand in vedere natura, economia generala ?i prevederile contractului, precum ?i contextul sau juridic ?i factual – ca respectiva clauza stabile?te o presta?ie esen?iala a acestui contract care, ca atare, il caracterizeaza; o astfel de clauza, in masura in care cuprinde o obliga?ie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, nu poate fi considerata ca cuprinzand o „remunera?ie” al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei presta?ii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul 2 din Directiva 93/13.
De asemenea, C.J.U.E. a stabilit ca articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce prive?te o clauza contractuala precum cea in discu?ie in litigiul principal, cerin?a potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar ?i inteligibil trebuie in?eleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci ?i ca contractul sa expuna in mod transparent func?ionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum ?i rela?ia dintre acest mecanism ?i cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il prive?te.
Cu privire la articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 s-a aratat ca trebuie interpretat in sensul ca, intr-o situa?ie precum cea in discu?ie in litigiul principal, in care un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor ?i un consumator nu poate continua sa existe dupa eliminarea unei clauze abuzive, aceasta dispozi?ie nu se opune unei norme de drept na?ional care permite instan?ei na?ionale sa remedieze nulitatea clauzei respective prin inlocuirea acesteia cu o dispozi?ie de drept na?ional cu caracter supletiv.
In speta, in virtutea principiului nominalismului monetar, sunt intru totul valabile clauzele contractuale deduse judecatii care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele considerate ca fiind abuzive de catre reclamant, ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul (franci elvetieni) nu sunt nelegale, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar, situatiei din prezenta cauza nefiindu-i aplicabila interpretarea data art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin Hotararea C.J.U.E. din 30 aprilie 2014 pronuntata in cauza 26/13, intrucat acestia au primit suma imprumutata in franci elvetieni, iar nu in moneda nationala, iar banca parata nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei straine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel incat nu se poate retine o diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine.
Pentru aceste considerente, avand in vedere ca prin formularea acestor petite, se urmareste de catre reclamant modificarea contractului de credit, desi clauzele care stipuleaza obligativitatea rambursarii creditului in moneda in care au fost acordate nu sunt abuzive, solicitarea acestora fiind contrara art. 969, art. 1073 si art. 1578 Cod civil din 1864, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere avand ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnarii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor si restituirea sumelor rezultate din diferenta de curs valutar.
II. Referitor la solicitarea reclamantului de modificare / eliminare din contractul de imprumut de nevoi personale nr. 2202000000646504 din 22.08.2008 a clauzelor abuzive de la art. 3.2 (modalitatea de calcul a dobanzii variabile), art. 8.4 (rata de schimb), art. 8.6 (dobanzi penalizatoare) si art. 6 (dobanda anuala efectiva) :
Instanta retine faptul ca Legea nr.193/2000 transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directiva care face trimitere la principiul potrivit caruia „persoanele care achizitioneaza marfuri si servicii ar trebui protejate impotriva abuzului de putere de catre cumparator sau furnizor, mai ales impotriva contractelor standard unilaterale si impotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esentiale din contracte”.
Prin urmare, reglementarea analizata asigura protectia a consumatorilor angajati in raporturi juridice generate de contracte de adeziune incheiate cu profesionisti, acestea avand un continut prestabilit si care se incheie in mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fara o negociere directa a acestora.
Art. 4 din Legea 193/2000 califica drept abuziva acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului, prin infrangerea cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Ca atare, din textul normativ enuntat, reglementat de legislatia romaneasca in consens cu dispozitiile Directivei 13/93, rezulta ca, pentru a retine existenta unei clauze abuzive, instanta trebuie sa verifice indeplinirea urmatoarelor conditii:
(1) clauza contractuala in litigiu sa nu fi fost negociata; (2) prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; (3) dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei credinte.
In privinta caracterului nenegociat al clauzelor contractuale, instanta are in vedere, in primul rand, dispozitiile legale din legislatia speciala interna (art. 4 alineatele 2 si 3 din Legea 193/2000) potrivit carora o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Prin urmare, prezumtia relativa a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi rasturnata de profesionist prin dovada contrara.
De altfel, in sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, esentiala pentru acest aspect este dovada asupra posibilitatii consumatorului de a influenta natura ei (de a putea obtine excluderea acestei clauze din conventia de credit).
In privinta conditiilor privind dezechilibrul contractual in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte, instanta retine ca acest dezechilibru contractual presupune alterarea armoniei contractuale care este data, in special, de echivalenta si reciprocitatea prestatiilor; in analiza echilibrului contractual se au in vedere elemente precum continutul drepturilor sau obligatiilor partilor, valoarea la care acestea se raporteaza, precum si existenta clauzelor prin care nu se acorda aceleasi drepturi ambelor parti contractante.
Cu referire la buna credinta instanta are in vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”.
Prin urmare, in cauza, trebuie analizat daca, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vatamate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantului.
1)Astfel, prima clauza contestata de catre reclamant este cea prevazute de art. 3.2. – Rata dobanzii: In primul rand, se considera ca, fata de tipul de produs bancar oferit reclamantului si conditiile particulare stipulate, aceste clauze nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, si nu ofera paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente si, implicit dreptul de a o incasa in detrimentul reclamantului.
Asa cum se arata la inceputul considerentelor prezentei hotarari, parata a acordat reclamantului un credit de 22.575 CHF, pe o durata de 120 luni, rata dobanzii pentru primele 80 de luni fiind de 11,25%, iar pentru ultimele 40 de luni de 8,95%.
Se retine faptul ca s-a stipulat in mod expres ca „dobanda este variabila, fiind diferentiata ca nivel in doua perioade (primele 80 de luni, ultimele 40 de luni)”
Asadar, reclamantul a beneficiat de creditare, cunoscand inca de la momentul contractarii faptul ca aceasta are un caracter variabil si a acceptat o astfel de ipoteza.
La data de 31.12.2008, banca i-a trimis reclamantului Notificare prin care i-a adus la cunostinta ca incepand cu 31.12.2008, marja bancii va fi majorata de la 11,25% la 12%, pentru primele 2/3 din contract, si de la 8,95% la 9,6% pentru ultima treime a contractului.
Mai mult, la data de 19.09.2010, marja bancii pentru primele 2/3 ale contractului a fost diminuata de la 12% la 11,90%, iar de la 9,6% la 9,4%.
Ulterior OUG nr. 50/2010, contractul a fost aliniat noilor prevederi, rata dobanzii fiind stabilita in functie de indicele de referinta LIBoR la 3 luni, la care se aduga marja fixa a bancii pe toata durata contractului.
In cauza, in lipsa unor motive pertinente, instanta de judecata nu poate cenzura vointa partilor, respectiv caracterul variabil al marjei, ci poate doar eventual constata caracterului abuziv al unei astfel de clauze, cu consecinta inlaturarii acesteia din contract, urmand ca partile, prin acelasi acord de vointa exprimat la incheierea contractului sa negociere in continuare conditiile de derulare a contractului.
In niciun caz insa instanta de judecata nu se poate substitui vointei partilor, prin determinarea unei noi formule de calcul, indiferent ca se solicita acest lucru pentru trecut sau pentru viitor.
In acelasi sens este si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care in interpretarea dispozitiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, CJUE a pronuntat si Hotararea din 14.06.2012, in cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA impotriva Joaquin Calderon Camino, statuand ca „articolul 6 alin. 1 din Directiva trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru care permite instantei nationale, atunci cand constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator, sa completeze respectivul contract modificand continutul acestei clauze”. In motivarea acestei hotarari, Curtea a retinut ca din textul art.6 alin.1 din Directiva, rezulta ca „instantele nationale au numai obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzei abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic”.
Din aceasta interpretare data de CJUE rezulta fara echivoc ca, in situatia in care instanta nationala constata caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract incheiat intre un profesionist si un consumator, aceasta are doar posibilitatea de a inlatura aplicabilitatea acelei clauze, contractul urmand sa continue fara respectiva clauza, in masura in care este posibil. In niciun caz reglementarile comunitare nu permit instantelor nationale sa modifice clauzele contractuale considerate abuzive.
Mai mult, asa cum se arata mai sus, reclamantul si-a exercitat optiunea in sensul ca a ales o varianta de creditare in care dobanda era variabila si revizuibila, iar cuprinsul art. 3 si art. 8 din contract sunt descrise pe larg toate aspectele incidente, astfel incat reclamantul si-a asumat si riscurile legate de cresterea dobanzii, respectiv riscul existentei unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile contractuale, astfel incat cerinta existentei relei credinte a paratei nu este indeplinita in cauza.
Fiind vointa partilor sub aspectul modalitatii de calcul al dobanzii, cunoscuta reclamantului din momentul incheierii conventiei, instanta apreciaza ca nu au fost conferite suficiente argumente de catre reclamant prin prisma carora sa se poate constata caracterul abuziv al acestei clauze, prin prisma dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, precum si a relei credinte a profesionistului bancar.
Pentru aceste considerente nu poate fi primita nici cererea reclamantului de obligare a paratei la recalcularea nivelului dobanzii percepute in temeiul contractului de credit si la ajustarea nivelului dobanzii conform prevederilor contractuale si legale.
Bineinteles ca nimic nu opreste partile contractante sa negocieze pentru viitor alte criterii in functie de care sa fie stabilit caracterului variabil al dobanzii, respectiv sa agreeze o alta formula de calcul transparenta a dobanzii.
2) Clauza inserata la art. 8.4. : „Imprumutatul mandateaza Banca sa debiteze unilateral orice cont al imprumutatului deschis la Banca, de unde aceasta poate incasa orice suma datorata de imprumutat/co-platitor, garant, la scadentele prevazute in prezentul contract. Daca moneda oricarui astfel de cont difera de moneda in care sunt datorate obligatiile de plata, Banca poate utiliza disponibilitatile respective pentru a cumpara o suma egala cu cea in moneda obligatiilor de plata, aplicand rata de schimb a bancii si poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpararii sau alte taxe, dupa caz”.
Acesta clauza reglementeaza atat obligatia imprumutatului de a avea in cont la scadenta fiecarei rate suma necesara pentru efectuarea platii partiale scadente, cat si un mandat dat Bancii de toti cei care si-au asumat obligatia de restituire a debitului de a debita orice cont in vederea efectuarii platii partiale scadente, precum si posibilitatea Bancii de a utiliza disponibilitatile banesti ale debitorilor detinute in alte monede decat cea in care trebuie efectuata plata, in vederea cumpararii respectivei monede la cursul de schimb practicat de Banca.
Aceasta clauza nu face parte din categoria celor care se asociaza cu definirea obiectului principal al contractului deoarece nu instituie nici o obligatie caracteristica din cele ce revin imprumutatului in cadrul unui contract de credit bancar, respectiv garantului, intr-un contract de garantie personala.
Drept urmare, in raport de prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, instanta poate verifica daca aceasta clauza are sau nu un caracter abuziv. Asadar, instanta va analiza daca prin ea insasi, clauza contractuala creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, iar dezechilibrul astfel creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
In cauza dedusa judecatii, astfel cum fara echivoc rezulta din interpretarea literala a art. 6.3 alin. 3, obligatia de achizitionare a monedei straine in care trebuie achitate ratele la scadenta (CHF), prin folosirea de catre Banca, in temeiul autorizarii primite de la titularii conturilor in temeiul art. 8.4, a sumelor aflate in conturile curente ale imprumutatului/co-platitorului/garantului, dupa caz, la cursul de schimb al Bancii parate, decurge dintr-un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect moneda straina, iar nu din contractul de imprumut.
Spre deosebire de cauza situatia de fapt din cauza Kásler si Káslerné Rábai, in prezentul litigiu clauzele de art. 8.4 din contractul de credit, care instituie obligatia imprumutatului (si a debitorilor accesorii) de a restitui creditul in CHF si totodata, implicit, si obligatia de a suporta si diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, practicate de Banca parata, nu reprezinta o remuneratie pentru o prestatie efectuata de Banca, ci o prestatie caracteristica a cumparatorului in cadrul contractului de vanzare – cumparare al monedei straine, astfel cum explicit se arata in cuprinsul clauzei de la art. 8.4, in cuprinsul careia se face referire la cumpararea monedei straine de Banca in numele si pe seama clientului, in baza autorizarii date. Contractul de imprumut in temeiul caruia ii revine consumatorului obligatia de restituire a imprumutului in rate lunare este un raport juridic distinct de cel constand in contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect achizitionarea monedei straine in care trebuie platita rata la scadenta.
De altfel, clauza de la art. 8.4 din contractul de credit nu sunt aplicabile decat in subsidiar, in situatia in care nu sunt incidente prevederile art. 8. 1, respectiv atunci cand imprumutatul omite sa depuna cel mai tarziu in ziua scadentei ratei in contul curent suma necesara efectuarii platii partiale, in valuta prevazuta in graficul de rambursare. Nimic nu il impiedica pe imprumutat sa obtina moneda in care trebuie achitata rata in alt mod decat prin cumparare de la banca de la care a imprumutat banii si sa alimenteze la scadenta contul curent in aceasta moneda, in vederea efectuarii platii.
3) Referitor la art. 8.6 (dobanzi penalizatoare), instanta retine faptul ca, in cauza, reclamantul nu a probat in cauza dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, fata de prevederile art. 969 C.civil, si libertatea partilor de a conveni reglementarea unor clauze penale.
In plus, prin actul aditional de aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, s-a adus si reglementari distincte, privind plafonarea dobanzii penalizatoare pentru anumite cazuri justificate, conform art. 38 (3) din OUG nr. 50/2010.
4) Referitor la art. 6 (dobanda anuala efectiva), instanta constata ca reclamantul nu a motivat in ce consta caracterul abuziv al acesteia, drept umrare nu se mai impune analizarea acesteia.
Concluzionand, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru constatarea caracterului abuziv si a nulitatii absolute a clauzelor contestate. Totodata, nu se justifica nici solicitarea reclamantului de convertire a creditului in lei, la cursul de schimb de la data incheierii contractului. Aceasta ar semnifica o modificare a conditiilor contractuale, respectiv chiar a monedei de restituire a creditului, pe care instanta nu o poate dispune in lipsa unor prevederi legale sau contractuale care sa o legitimeze in acest sens. Dimpotriva, o astfel de masura ar contraveni unui principiu consacrat pe cale legala, de Codul civil, si anume principiul nominalismului monetar.
Totodata, in conditiile in care nu se justifica nulitatea vreunei clauze contractuale in temeiul legislatiei speciale din materia drepturilor consumatorilor, sunt pe deplin aplicabile dispozitiile legale de drept comun, inclusiv cele ale art. 969 din Codul Civil de la 1864, conform carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza neintemeiata cererea formulata de reclamant, urmand a o respinge ca atare.
Potrivit art. 453 alin. 1 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata. Vazand aceste dispozitii legale, precum si faptul ca reclamantul a pierdut procesul, instanta va dispune obligarea acestuia la plata catre parata a sumei de 6.301,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariul avocatial.
Avand in vedere ca in sedinta publica din 25.09.2015 a fost admisa exceptia lipsei capacitatii de folosinta, instanta va respinge cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu parata P.B.R. SA PRIN SUCURSALA PETROSANI, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul C.D.F., cu domiciliul ales in …, in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., cu sediul ales ….
Obliga reclamantul sa plateasca paratei cheltuielile de judecata in cuantum de 6.301,40 lei.
Respinge cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu parata P.B.R. SA PRIN SUCURSALA PETROSANI, cu sediul in …., ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.10.2015.
Presedinte, Grefier,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 46572/299/2015, la data de 27.05.2015, reclamantul C.D.F. a chemat in judecata parata P.B.R. S.A. si parata P.B.R. S.A. PRIN SUCURSALA PETROSANI,solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta:
- in principal, sa oblige paratii la convertirea in RON a creditului in suma de 22.575 CHF la cursul de schimb valutar CHF-RON de la data incheierii contractului de imprumut din 22.08.2008;
- in subsidiar, sa oblige paratii la calcularea si incasarea de la data prezentei si pana la achitarea integrala a imprumutului, ratele la cursul de schimb valutar CHF-RON de la data incheierii contractului de imprumut din 22.08.2008;
- sa oblige paratii la modificarea / eliminarea din contractul de imprumut de nevoi personale nr. 2202000000646504 din 22.08.2008 a clauzelor abuzive de la art. 3.2 (modalitatea de calcul a dobanzii variabile), art. 8.4 (rata de schimb), art. 8.6 (dobanzi penalizatoare) si art. 6 (dobanda anuala efectiva);
- sa oblige paratii la plata despagubirilor constand in sumele achitate in plus fata de cursul de schimb valutar CHF-RON de la data incheierii contractului de imprumut -22,08.2008, pentru perioada 22.08.2008 – 25.05.2015 si in continuare;
- obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, s-a aratat ca, la data de 22.08.2008, reclamantul a incheiat cu parata contractul de credit nr. 2202000000646504 limita creditului acordat fiind de 22.575 CHF, durata creditului 120 luni.
Sustine reclamantul ca clauzele ce permit bancilor modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor sunt abuzive, deoarece este evident ca asemenea clauze sunt cuprinse in contracte preformulate, carora le lipseste caracterul negociat.
Contractul de credit cu dobanda variabila ar trebui sa contina clauze care sa confere dobanzii cel putin un caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca partile contractante sa poata, la momentul exigibilitatii obligatiei ce reprezinta obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv intinderea acesteia (respectiv cuantumul dobanzii).
Se arata totodata ca este abuziva si clauza referitoare la rata de schimb prevazuta la art. 8.4 si clauza referitoare la DAE, stipulata discretionar de banca.
De asemenea, a precizat ca la data contractarii, valoarea CHF era de 2,1736 lei, in prezent, la 24.02.2015, cursul fiind de 4,2731 lei, astfel ca se impune denominarea in moneda nationala a platilor.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010, Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.
In sustinerea cererii, au fost atasate inscrisuri in copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 7-14).
La data de 2.07.2015, parata P.B.R. S.A. a depus intampinare in dosar, prin care a solicitat respingerea ca lipsite de interes a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind caracterul variabil al dobanzii, respingerea capetelor de cerere ca neintemeiate, cu cheltuieli de judecata.
In aparare, a precizat ca la data contractarii, reclamantul a optat pentru un produs de creditare cu dobanda variabila, optiunea fiind liber exprimata. Ulterior, contractul a fost aliniar prevederilor OUG nr. 50/2010, rata dobanzii fiind stabilita in functie de indicele de referinta Libor la 3 luni la care se adauga marja fixa a bancii. Clauzele contestate nu sunt abuzive, au fost respectate prevederile legale.
In drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010, Codul civil 1864.
In dovedire, parata a depus inscrisuri.
La data de 24.07.2015, reclamantul a depus Raspuns la Intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor paratei si admiterea cererii de chemare in judecata.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 22.08.20087, intre parti, s-a incheiat Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr. 2202000000646504, prin care a fost acordat reclamantul un credit de 22.575 CHF, pe o durata de 120 luni, rata dobanzii pentru primele 80 de luni fiind de 11,25%, iar pentru ultimele 40 de luni de 8,95%, dobanda anuala efectiva (DAE) de 13,24 % (fila 14).
I. Referitor la solicitarile reclamantului avand ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnarii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor si restituirea sumelor rezultate din diferenta de curs valutar :
Clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar tin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parti a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (in speta de fata, deprecierea este suportata de reclamant).
Instanta retine ca acest fapt era cunoscut de catre reclamant la data incheierii conventiei de credit sau cel putin trebuia cunoscut, reclamantlu fiind obligat la a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului incheiat cu banca.
Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de imprumut a fost facuta de reclamant anterior acordarii creditului, avand in vedere solicitarea acordarii in franci elvetieni a unui credit ipotecar, imprumutatul asumandu-si aceste riscuri ale produsului de creditare.
Instanta are in vedere ca reclamantul a avut posibilitatea de a negocia continutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putand opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (nationala sau in valuta), alegand, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de parata, creditele cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivite nevoilor lor. Astfel, in speta de fata, instanta stabileste, in afara oricarui dubiu, ca acordarea creditelor in moneda CHF s-a facut la solicitarea reclamantului, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.
Aceasta optiune a fost facuta constient de catre consumator, in considerarea avantajelor pe care acest tip de credit le oferea in comparatie cu celelalte produse de creditare oferite atat de banca, cat si de alti furnizori de produse bancare: cost mai redus si acces la o suma mai mare de bani.
Prin urmare, instanta nu va retine lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordarii creditului si riscul valutar, fiind evident faptul ca a fost optiunea imprumutatului de a accesa un credit in franci elvetieni.
Intrucat cele trei conditii pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi apreciata, in concret, de catre judecator ca fiind abuziva trebuie indeplinite cumulativ, neputandu-se retine lipsa de negociere in speta de fata, instanta va concluziona ca obligatia reclamantului de restituire a imprumuturilor in moneda in care au fost acordate nu poate fi considerata o clauza abuziva.
In ce priveste aprecierea cursului francului elvetian, instanta retine ca aceasta crestere a fost determinata de un context international, strain de vreo actiune sau inactiune a bancii, clauzele in discutie nefiind modificate unilateral de catre parata.
De asemenea, se impune a fi retinut si faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricarui imprumut in valuta de catre orice persoana fizica sau juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in functie de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara.
Astfel, reclamantul nu a fost obligat sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor.
Raportat la speta dedusa judecatii, instanta constata ca reclamantul si-a insusit contractul de credit in cuprinsul carora este inserata clauza privind suportarea riscului valutar (art. 8.1 din Contractul de credit), aceasta fiind o clauza usor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atentie.
Clauza privind riscul valutar, clauza cu continut clar si inteligibil, imbraca forma unei clauze de impreviziune, admisa unanim de doctrina si practica judiciara, clauza perfect admisibila si in speta, avand in vedere durata indelungata a contractelor incheiate intre parti (120 de luni), in decursul careia sunt posibile modificari insemnate si imprevizibile ale conditiilor sociale si economice, fata de cele avute in vedere la momentul incheierii contractului.
In ceea ce priveste posibilitatea de suportare a riscului valutar, aceasta prevedere nu poate fi apreciata in sine ca fiind imprecisa si abuziva, ci urmeaza ca in concret, in cazul suportarii riscului, sa se aprecieze de catre instanta, de la caz la caz, daca acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii. In plus, instanta va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat sau si de catre banca.
In speta de fata, nu s-a reclamat ca vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificata, ci s-a invocat ca este vorba despre o clauza abuziva in mod generic. Banca nu a impus reclamantului suportarea riscului valutar, iar in cazul in care cursul CHF-RON ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura de catre parata, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data platii.
Totodata, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantului. La data scadenta a ratei lunare, acesta este obligat sa depuna suma datorata in franci elvetieni, deoarece suma imprumutata a fost acordata in franci elvetieni si, conform intelegerii partilor, rambursarea se face in aceeasi moneda.
Pe de alta parte, la momentul incheierii contractului de credit nu se putea stabili evolutia viitoare a valorii francului elvetian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputata bancii parate o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileste nu prin raportare la obligatia de informare, ci prin raportare la obligatia de negociere si la obligatia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Or, reclamantul a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractarii unui imprumut intr-o moneda diferita de cea in care isi incaseaza venitul.
Clauzele contractuale ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul, adica in franci elvetieni, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinta fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna, in esenta, ca in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si incasarea ratelor de credit in valuta nu incalca principii ale regulamentului valutar, intrucat acestor tipuri de operatiuni li se aplica dispozitiile art. 2 si art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodata, reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite catre consumatori, fara limitari din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data incheierii contractului de credit, instanta va retine ca aceasta este contrara clauzei cuprinse la art. 8.1 din Contractul de credit din 22.08.2008, clauza care este valabila, fiind o aplicare fidela a principiului legal al nominalismului monetar, prevazut de art. 1578 si de art. 1584 Cod civil din 1864.
Astfel, avand in vedere ca creditul au fost acordat de catre banca parata in franci elvetieni, fiind virate in contul reclamantului suma de 22.575 CHF, in conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil in speta in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligatia principala a imprumutatului este aceea de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadenta trebuie sa fie restituita suma imprumutata in aceeasi moneda, indiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede ca obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract, iar in cazul intervenirii unei cresteri sau scaderi a pretului monedelor, inainte de a sosi data platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata, nefiind obligat a restitui aceasta suma decat in moneda aflata in curs in momentul platii. Valabilitatea acestui principiu a fost mentinuta in Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede ca, in lipsa unei stipulatii contrare, imprumutatul este tinut sa restituie aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora, iar in cazul in care imprumutul poarta asupra unei sume de bani, imprumutatul nu este tinut sa inapoieze decat suma nominala primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, daca partile nu au convenit altfel.
Creditul in litigiu a fost acordat si tras efectiv in CHF, astfel incat si rambursarea lui se va face in moneda in care s-a acordat, pe care imprumutatul o procura la libera sa alegere, fie de pe piata (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare.
Prin urmare, in speta nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" in CHF, cum se incearca sa se induca ideea in cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata. ,,Denominat’’ inseamna ca suma creditului a fost inregistrata si calculata in valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adica, suma efectiv primita de client) si restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face in moneda nationala.
Aceasta este de altfel diferenta esentiala dintre situatia dedusa judecatii in prezentul dosar si situatia din Ungaria, vizata prin hotararea CJUE din 30 aprilie 2014, pronuntata in cauza C - 26/13, Kásler impotriva bancii. In timp ce in Ungaria reclamantii au primit imprumutul in moneda nationala (forinti), numai denominarea creditului facandu-se prin raportarea la CHF cu titlu de referinta, in Romania, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede ca pot fi efectuate operatiuni, in mod liber, fie in moneda nationala (leu), fie in valuta, cu limitarile prevazute in mod expres.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 si alin. 11 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni care decurg din vanzari de bunuri si prestari de servicii intre rezidenti, indiferent de raportul juridic care le reglementeaza, se realizeaza numai in moneda nationala (leu), cu exceptia operatiunilor prevazute in anexa nr. 2 «Categorii de rezidenti care pot efectua operatiuni in valuta», care se pot efectua si in valuta, iar platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni intre rezidenti care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementeaza, se realizeaza numai in moneda nationala (leu). Insa, conform art. 3 alin. 2 din Regulament, toate celelalte operatiuni intre rezidenti care nu fac obiectul alin. 1 si alin. 11 pot fi efectuate, in mod liber, fie in moneda nationala (leu), fie in valuta.
Pe de alta parte, situatia diferita rezulta din chiar cuprinsul hotararii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014 pronuntata in cauza 26/13 (invocata de reclamanti), in care banca maghiara a acordat un contract de imprumut ipotecar in valoare de 14.400.000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al carui echivalent in franci elvetieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF, iar potrivit contractului imprumutatii au luat act ca, in afara de cuantumul imprumutului, dobanzile aferente, cheltuielile de administrare, precum si dobanzile de intarziere si celelalte cheltuieli se stabilesc in CHF. Totodata, acel contract prevedea ca stabilirea cuantumului in CHF al imprumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumparare al acestei monede aplicat de banca in ziua deblocarii fondurilor, iar reclamantii au contestat in fata instantelor maghiare clauza care permitea bancii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vanzarea CHF, prevalandu-se de natura abuziva a acestei clauze, in masura in care prevede, pentru rambursarea imprumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispozitie a imprumutului.
Prin urmare trebuie evitata o confuzie intre situatia din speta dedusa judecatii in prezentul dosar si cea cu totul diferita din speta Kásler adusa in fata C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise si nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat
contractual), ci doar a explicitat unele notiuni generale din Directiva nr. 1993/13/CEE, in sensul ca articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca: termenii „obiectul principal al contractului” nu acopera o clauza, cuprinsa intr-un contract de imprumut incheiat in moneda straina intre un vanzator sau un furnizor ?i un consumator ?i care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discu?ie in litigiul principal, in temeiul careia pentru calcularea ratelor imprumutului se aplica cursul de schimb la vanzare al acestei valute, decat in cazul in care se constata – ceea ce revine in sarcina instan?ei de trimitere sa verifice avand in vedere natura, economia generala ?i prevederile contractului, precum ?i contextul sau juridic ?i factual – ca respectiva clauza stabile?te o presta?ie esen?iala a acestui contract care, ca atare, il caracterizeaza; o astfel de clauza, in masura in care cuprinde o obliga?ie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, nu poate fi considerata ca cuprinzand o „remunera?ie” al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei presta?ii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul 2 din Directiva 93/13.
De asemenea, C.J.U.E. a stabilit ca articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce prive?te o clauza contractuala precum cea in discu?ie in litigiul principal, cerin?a potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar ?i inteligibil trebuie in?eleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci ?i ca contractul sa expuna in mod transparent func?ionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum ?i rela?ia dintre acest mecanism ?i cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il prive?te.
Cu privire la articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 s-a aratat ca trebuie interpretat in sensul ca, intr-o situa?ie precum cea in discu?ie in litigiul principal, in care un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor ?i un consumator nu poate continua sa existe dupa eliminarea unei clauze abuzive, aceasta dispozi?ie nu se opune unei norme de drept na?ional care permite instan?ei na?ionale sa remedieze nulitatea clauzei respective prin inlocuirea acesteia cu o dispozi?ie de drept na?ional cu caracter supletiv.
In speta, in virtutea principiului nominalismului monetar, sunt intru totul valabile clauzele contractuale deduse judecatii care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele considerate ca fiind abuzive de catre reclamant, ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul (franci elvetieni) nu sunt nelegale, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar, situatiei din prezenta cauza nefiindu-i aplicabila interpretarea data art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin Hotararea C.J.U.E. din 30 aprilie 2014 pronuntata in cauza 26/13, intrucat acestia au primit suma imprumutata in franci elvetieni, iar nu in moneda nationala, iar banca parata nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei straine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel incat nu se poate retine o diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine.
Pentru aceste considerente, avand in vedere ca prin formularea acestor petite, se urmareste de catre reclamant modificarea contractului de credit, desi clauzele care stipuleaza obligativitatea rambursarii creditului in moneda in care au fost acordate nu sunt abuzive, solicitarea acestora fiind contrara art. 969, art. 1073 si art. 1578 Cod civil din 1864, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere avand ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnarii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor si restituirea sumelor rezultate din diferenta de curs valutar.
II. Referitor la solicitarea reclamantului de modificare / eliminare din contractul de imprumut de nevoi personale nr. 2202000000646504 din 22.08.2008 a clauzelor abuzive de la art. 3.2 (modalitatea de calcul a dobanzii variabile), art. 8.4 (rata de schimb), art. 8.6 (dobanzi penalizatoare) si art. 6 (dobanda anuala efectiva) :
Instanta retine faptul ca Legea nr.193/2000 transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directiva care face trimitere la principiul potrivit caruia „persoanele care achizitioneaza marfuri si servicii ar trebui protejate impotriva abuzului de putere de catre cumparator sau furnizor, mai ales impotriva contractelor standard unilaterale si impotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esentiale din contracte”.
Prin urmare, reglementarea analizata asigura protectia a consumatorilor angajati in raporturi juridice generate de contracte de adeziune incheiate cu profesionisti, acestea avand un continut prestabilit si care se incheie in mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fara o negociere directa a acestora.
Art. 4 din Legea 193/2000 califica drept abuziva acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului, prin infrangerea cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Ca atare, din textul normativ enuntat, reglementat de legislatia romaneasca in consens cu dispozitiile Directivei 13/93, rezulta ca, pentru a retine existenta unei clauze abuzive, instanta trebuie sa verifice indeplinirea urmatoarelor conditii:
(1) clauza contractuala in litigiu sa nu fi fost negociata; (2) prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; (3) dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei credinte.
In privinta caracterului nenegociat al clauzelor contractuale, instanta are in vedere, in primul rand, dispozitiile legale din legislatia speciala interna (art. 4 alineatele 2 si 3 din Legea 193/2000) potrivit carora o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Prin urmare, prezumtia relativa a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi rasturnata de profesionist prin dovada contrara.
De altfel, in sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, esentiala pentru acest aspect este dovada asupra posibilitatii consumatorului de a influenta natura ei (de a putea obtine excluderea acestei clauze din conventia de credit).
In privinta conditiilor privind dezechilibrul contractual in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte, instanta retine ca acest dezechilibru contractual presupune alterarea armoniei contractuale care este data, in special, de echivalenta si reciprocitatea prestatiilor; in analiza echilibrului contractual se au in vedere elemente precum continutul drepturilor sau obligatiilor partilor, valoarea la care acestea se raporteaza, precum si existenta clauzelor prin care nu se acorda aceleasi drepturi ambelor parti contractante.
Cu referire la buna credinta instanta are in vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”.
Prin urmare, in cauza, trebuie analizat daca, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vatamate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantului.
1)Astfel, prima clauza contestata de catre reclamant este cea prevazute de art. 3.2. – Rata dobanzii: In primul rand, se considera ca, fata de tipul de produs bancar oferit reclamantului si conditiile particulare stipulate, aceste clauze nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, si nu ofera paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente si, implicit dreptul de a o incasa in detrimentul reclamantului.
Asa cum se arata la inceputul considerentelor prezentei hotarari, parata a acordat reclamantului un credit de 22.575 CHF, pe o durata de 120 luni, rata dobanzii pentru primele 80 de luni fiind de 11,25%, iar pentru ultimele 40 de luni de 8,95%.
Se retine faptul ca s-a stipulat in mod expres ca „dobanda este variabila, fiind diferentiata ca nivel in doua perioade (primele 80 de luni, ultimele 40 de luni)”
Asadar, reclamantul a beneficiat de creditare, cunoscand inca de la momentul contractarii faptul ca aceasta are un caracter variabil si a acceptat o astfel de ipoteza.
La data de 31.12.2008, banca i-a trimis reclamantului Notificare prin care i-a adus la cunostinta ca incepand cu 31.12.2008, marja bancii va fi majorata de la 11,25% la 12%, pentru primele 2/3 din contract, si de la 8,95% la 9,6% pentru ultima treime a contractului.
Mai mult, la data de 19.09.2010, marja bancii pentru primele 2/3 ale contractului a fost diminuata de la 12% la 11,90%, iar de la 9,6% la 9,4%.
Ulterior OUG nr. 50/2010, contractul a fost aliniat noilor prevederi, rata dobanzii fiind stabilita in functie de indicele de referinta LIBoR la 3 luni, la care se aduga marja fixa a bancii pe toata durata contractului.
In cauza, in lipsa unor motive pertinente, instanta de judecata nu poate cenzura vointa partilor, respectiv caracterul variabil al marjei, ci poate doar eventual constata caracterului abuziv al unei astfel de clauze, cu consecinta inlaturarii acesteia din contract, urmand ca partile, prin acelasi acord de vointa exprimat la incheierea contractului sa negociere in continuare conditiile de derulare a contractului.
In niciun caz insa instanta de judecata nu se poate substitui vointei partilor, prin determinarea unei noi formule de calcul, indiferent ca se solicita acest lucru pentru trecut sau pentru viitor.
In acelasi sens este si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care in interpretarea dispozitiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, CJUE a pronuntat si Hotararea din 14.06.2012, in cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA impotriva Joaquin Calderon Camino, statuand ca „articolul 6 alin. 1 din Directiva trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru care permite instantei nationale, atunci cand constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator, sa completeze respectivul contract modificand continutul acestei clauze”. In motivarea acestei hotarari, Curtea a retinut ca din textul art.6 alin.1 din Directiva, rezulta ca „instantele nationale au numai obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzei abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic”.
Din aceasta interpretare data de CJUE rezulta fara echivoc ca, in situatia in care instanta nationala constata caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract incheiat intre un profesionist si un consumator, aceasta are doar posibilitatea de a inlatura aplicabilitatea acelei clauze, contractul urmand sa continue fara respectiva clauza, in masura in care este posibil. In niciun caz reglementarile comunitare nu permit instantelor nationale sa modifice clauzele contractuale considerate abuzive.
Mai mult, asa cum se arata mai sus, reclamantul si-a exercitat optiunea in sensul ca a ales o varianta de creditare in care dobanda era variabila si revizuibila, iar cuprinsul art. 3 si art. 8 din contract sunt descrise pe larg toate aspectele incidente, astfel incat reclamantul si-a asumat si riscurile legate de cresterea dobanzii, respectiv riscul existentei unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile contractuale, astfel incat cerinta existentei relei credinte a paratei nu este indeplinita in cauza.
Fiind vointa partilor sub aspectul modalitatii de calcul al dobanzii, cunoscuta reclamantului din momentul incheierii conventiei, instanta apreciaza ca nu au fost conferite suficiente argumente de catre reclamant prin prisma carora sa se poate constata caracterul abuziv al acestei clauze, prin prisma dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, precum si a relei credinte a profesionistului bancar.
Pentru aceste considerente nu poate fi primita nici cererea reclamantului de obligare a paratei la recalcularea nivelului dobanzii percepute in temeiul contractului de credit si la ajustarea nivelului dobanzii conform prevederilor contractuale si legale.
Bineinteles ca nimic nu opreste partile contractante sa negocieze pentru viitor alte criterii in functie de care sa fie stabilit caracterului variabil al dobanzii, respectiv sa agreeze o alta formula de calcul transparenta a dobanzii.
2) Clauza inserata la art. 8.4. : „Imprumutatul mandateaza Banca sa debiteze unilateral orice cont al imprumutatului deschis la Banca, de unde aceasta poate incasa orice suma datorata de imprumutat/co-platitor, garant, la scadentele prevazute in prezentul contract. Daca moneda oricarui astfel de cont difera de moneda in care sunt datorate obligatiile de plata, Banca poate utiliza disponibilitatile respective pentru a cumpara o suma egala cu cea in moneda obligatiilor de plata, aplicand rata de schimb a bancii si poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpararii sau alte taxe, dupa caz”.
Acesta clauza reglementeaza atat obligatia imprumutatului de a avea in cont la scadenta fiecarei rate suma necesara pentru efectuarea platii partiale scadente, cat si un mandat dat Bancii de toti cei care si-au asumat obligatia de restituire a debitului de a debita orice cont in vederea efectuarii platii partiale scadente, precum si posibilitatea Bancii de a utiliza disponibilitatile banesti ale debitorilor detinute in alte monede decat cea in care trebuie efectuata plata, in vederea cumpararii respectivei monede la cursul de schimb practicat de Banca.
Aceasta clauza nu face parte din categoria celor care se asociaza cu definirea obiectului principal al contractului deoarece nu instituie nici o obligatie caracteristica din cele ce revin imprumutatului in cadrul unui contract de credit bancar, respectiv garantului, intr-un contract de garantie personala.
Drept urmare, in raport de prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, instanta poate verifica daca aceasta clauza are sau nu un caracter abuziv. Asadar, instanta va analiza daca prin ea insasi, clauza contractuala creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, iar dezechilibrul astfel creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
In cauza dedusa judecatii, astfel cum fara echivoc rezulta din interpretarea literala a art. 6.3 alin. 3, obligatia de achizitionare a monedei straine in care trebuie achitate ratele la scadenta (CHF), prin folosirea de catre Banca, in temeiul autorizarii primite de la titularii conturilor in temeiul art. 8.4, a sumelor aflate in conturile curente ale imprumutatului/co-platitorului/garantului, dupa caz, la cursul de schimb al Bancii parate, decurge dintr-un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect moneda straina, iar nu din contractul de imprumut.
Spre deosebire de cauza situatia de fapt din cauza Kásler si Káslerné Rábai, in prezentul litigiu clauzele de art. 8.4 din contractul de credit, care instituie obligatia imprumutatului (si a debitorilor accesorii) de a restitui creditul in CHF si totodata, implicit, si obligatia de a suporta si diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, practicate de Banca parata, nu reprezinta o remuneratie pentru o prestatie efectuata de Banca, ci o prestatie caracteristica a cumparatorului in cadrul contractului de vanzare – cumparare al monedei straine, astfel cum explicit se arata in cuprinsul clauzei de la art. 8.4, in cuprinsul careia se face referire la cumpararea monedei straine de Banca in numele si pe seama clientului, in baza autorizarii date. Contractul de imprumut in temeiul caruia ii revine consumatorului obligatia de restituire a imprumutului in rate lunare este un raport juridic distinct de cel constand in contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect achizitionarea monedei straine in care trebuie platita rata la scadenta.
De altfel, clauza de la art. 8.4 din contractul de credit nu sunt aplicabile decat in subsidiar, in situatia in care nu sunt incidente prevederile art. 8. 1, respectiv atunci cand imprumutatul omite sa depuna cel mai tarziu in ziua scadentei ratei in contul curent suma necesara efectuarii platii partiale, in valuta prevazuta in graficul de rambursare. Nimic nu il impiedica pe imprumutat sa obtina moneda in care trebuie achitata rata in alt mod decat prin cumparare de la banca de la care a imprumutat banii si sa alimenteze la scadenta contul curent in aceasta moneda, in vederea efectuarii platii.
3) Referitor la art. 8.6 (dobanzi penalizatoare), instanta retine faptul ca, in cauza, reclamantul nu a probat in cauza dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, fata de prevederile art. 969 C.civil, si libertatea partilor de a conveni reglementarea unor clauze penale.
In plus, prin actul aditional de aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, s-a adus si reglementari distincte, privind plafonarea dobanzii penalizatoare pentru anumite cazuri justificate, conform art. 38 (3) din OUG nr. 50/2010.
4) Referitor la art. 6 (dobanda anuala efectiva), instanta constata ca reclamantul nu a motivat in ce consta caracterul abuziv al acesteia, drept umrare nu se mai impune analizarea acesteia.
Concluzionand, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru constatarea caracterului abuziv si a nulitatii absolute a clauzelor contestate. Totodata, nu se justifica nici solicitarea reclamantului de convertire a creditului in lei, la cursul de schimb de la data incheierii contractului. Aceasta ar semnifica o modificare a conditiilor contractuale, respectiv chiar a monedei de restituire a creditului, pe care instanta nu o poate dispune in lipsa unor prevederi legale sau contractuale care sa o legitimeze in acest sens. Dimpotriva, o astfel de masura ar contraveni unui principiu consacrat pe cale legala, de Codul civil, si anume principiul nominalismului monetar.
Totodata, in conditiile in care nu se justifica nulitatea vreunei clauze contractuale in temeiul legislatiei speciale din materia drepturilor consumatorilor, sunt pe deplin aplicabile dispozitiile legale de drept comun, inclusiv cele ale art. 969 din Codul Civil de la 1864, conform carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza neintemeiata cererea formulata de reclamant, urmand a o respinge ca atare.
Potrivit art. 453 alin. 1 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata. Vazand aceste dispozitii legale, precum si faptul ca reclamantul a pierdut procesul, instanta va dispune obligarea acestuia la plata catre parata a sumei de 6.301,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariul avocatial.
Avand in vedere ca in sedinta publica din 25.09.2015 a fost admisa exceptia lipsei capacitatii de folosinta, instanta va respinge cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu parata P.B.R. SA PRIN SUCURSALA PETROSANI, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul C.D.F., cu domiciliul ales in …, in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., cu sediul ales ….
Obliga reclamantul sa plateasca paratei cheltuielile de judecata in cuantum de 6.301,40 lei.
Respinge cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu parata P.B.R. SA PRIN SUCURSALA PETROSANI, cu sediul in …., ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.10.2015.
Presedinte, Grefier,
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016