clauze abuzive – neobligativitatea supunerii unor condi?ii contractuale despre care nu a avut cuno?tin?a la data semnarii contractului;

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 02.02.2016 sub nr. 6063/299/2016, reclamantul C.I. a chemat in judecata pe paratele B.R. si  F.S., solicitand constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la stabilirea dobanzii, de unde lipseste marja bancii, ale contractului de credit nr. C2202/1000/7948/20.08.2008, obligarea paratei la punerea la dispozitie a cotatiei indicelui de referinta Libor/Euribor de la data incheierii contractului si pana la data formularii cererii, la recalcularea nivelului dobanzii, la modificarea contractului de credit in sensul ca rata de dobanda poate fi modificata exclusiv prin fluctuatiile Libor, constatarea ca fiind abuziv a comisionului de acordare, eliminarea clauzelor abuzive de modificare a dobanzii in mod unilateral din partea bancii si de modificare a nivelului taxelor si comisioanelor pe tot parcursul creditului, constatarea ca abuziv a comisionului de rambursare anticipata si restituirea tuturor sumelor platite cu titlu de comision de acordare si dobanda legala nedatorata si a sumelor reprezentand dobanda legala aferenta acestora, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca are calitatea de imprumutat conform contractului de credit mentionat  incheiat cu parata B.R., pentru suma de 70200 CHF.
In raport de continutul contractului, reclamantul a apreciat ca nu au fost exprimate in mod clar ?i neechivoc clauzele contractuale, in a?a fel incat imprumutatul sa aiba posibilitatea de a cunoaste motivele de percepere a comisionului de acordare, a comisionului de rambursare anticipata si a variatiei dobanzii, ?i ca nu au fost negociate de parti. Fata de aceste considerente, s-a sus?inut ca perceperea acestor comisioane si dobanzi creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor contractante, in detrimentul consumatorului, contravenind bunei-credinte.
In drept, au fost invocate dispozi?iile Legii nr. 193/2000, ale art. 194 din Codul de procedura civila, O.U.G. nr. 50/2010 si ale Codul civil din 1864.
Parata, desi legal citata, nu a formulat intampinare.
Prin sentinta civila nr. 5005/22.09.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 18051/3/2015 a fost declinata competenta solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, constituindu-se astfel dosarul nr. 6063/299/2016, ce face obiectul prezentei cauze.
Sub aspect probatoriu, instan?a a incuviin?at ?i administrat pentru par?i proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre partile din prezenta cauza s-a incheiat contractul de credit ipotecar nr. C2202/1000/7948/20.08.2008, prin care parata a acordat reclamantului, in calitate de  imprumutat, un credit ipotecar in valoare de 70200 CHF, pentru o perioada de 360 de luni.
Conform art. 6.1 si 6.2 din contract, la data incheierii contractului rata dobanzii curente este de 7,79%; dobanda se stabileste in forma procentuala ca rata anuala de dobanda; dobanda este variabila, putand fi modificata in mod unilateral de catre banca, in functie de politica bancii, de costurile de finantare ale bancii, de evolutia pietei financiar-bancare, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta (ex: Euribor (Eur)/ Libor (CHF)/ Robor (Ron) etc), fara a exista consimtamantul imprumutatului.
Potrivit art. 7.1 lit. b din contract, pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare de 2%, perceput o singura data la valoarea creditului acordat, iar conform art. 7.1 lit. d banca percepe un comision de rambursare anticipata incepand de la 3% in cazul rambrsarilor efectuate in primii doi ani, pana la 0%, in cazul rambursarilor efectuate ulterior primilor 10 ani.
Potrivit art. 7.3 din contract, pe parcursul derularii creditului, banca  poate modifica nivelul comisioanelor, dobanzilor si taxelor, fara consimtamantul imprumutatului, noul nivel al comisioanelor urmand a fi publicat in tariful de comisioane si afisat la sediile bancii.
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit graficului de rambursare anexa la contract, in care este prevazuta pentru fiecare luna, alaturi de valoarea lunara a creditului rambursat ?i dobanda aferenta.
Potrivit inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, banca nu a modificat unilateral pana la data formularii cererii de chemare in judecata nivelul taxelor si comisioanelor aplicate celor doua contracte de credit si a scazut nivelul dobanzii aplicate creditului acordat reclamantului. 
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art. 4 din lege prevede ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate din Legea nr. 193/2000 stabilesc asadar criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- caracterul transparent;
- caracterul negociat;
- existenta dezechilibrului semnificativ.
Imprejurarea ca articolele in discutie nu au fost negociate direct cu reclamantul - consumator nu constituie, prin ea insasi, un motiv de nulitate a clauzelor si de apreciere a lor ca fiind abuzive. Legea prevede o asemenea sanctiune numai in cazul in care consumatorul este vatamat in derularea raporturilor comerciale.
Pentru a determina daca o anumita prevedere contractuala reprezinta o clauza abuziva, trebuie verificata indeplinirea conditiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
O prima conditie ce trebuie indeplinita este ca aceasta sa nu fi fost negociata direct cu partea contractanta. Alineatul 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 define?te notiunea de clauza ce nu a fost direct negociata, in sensul ca aceasta este inserata in contract fara a da posibilitate consumatorului sa influen?eze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condi?ie esen?iala ce trebuie constatata se refera la crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor, prin aceasta in?elegandu-se ca unul din contractan?i dobande?te un avantaj nejustificat fa?a de situa?ia celeilalte par?i.
De esen?a raporturilor juridice izvorand din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor ?i obliga?iilor, respectiv faptul ca o parte se obliga sa dea, sa faca sau sa se ab?ina de la ceva ?tiind ca ?i cealalta parte va efectua o contrapresta?ie. Daca unei par?i ii incumba numai obliga?ii fara a beneficia  in schimb  ?i de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie sa domine raporturile  juridice, par?ile nemaiaflandu-se pe pozi?ii de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales in situa?ia in care unul din contractan?i este persoana juridica, iar celalalt persoana fizica.
In ipoteza in care o clauza apare inechitabila ?i imorala, trebuie analizat daca se ofera o explica?ie rezonabila de catre comerciant, in concordan?a cu prevederile  contractuale pentru a justifica respectiva clauza.
In fine, cu privire la cea de-a treia cerin?a, aceasta se refera la caracterul contrar bunei credin?e al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerin?a vizeaza  comportamentul neloaial al co-contractantului. 
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute in vedere ?i dispozi?iile art. 4 alin. 5 ?i 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza ?i in functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia, de toate imprejurarile care au determinat incheierea contractului precum ?i de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul pre?-calitate, de produsele ?i serviciile oferite in schimb.
Legat de solicitarea de constatare ca fiind abuzive a clauzelor contractuale mentionate privind modificarea dobanzii, comisionul de acordare a creditului si comisionul de rambursare anticipata, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual  abuziv al acestor clauze, se impune  o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul na?ional a cerin?elor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin. 6 din lege se prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? ?i de plata, pe de o parte, nici cu produsele ?i serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil".
Acest text de lege transpune in legisla?ia na?ionala dispozi?ia comunitara prevazuta la art. 4 alin. 2 conform careia  "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului ?i impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept na?ionale ?i  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau remunera?iei in raport cu serviciul furnizat, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar ?i inteligibil exprimate.
Dobanda anuala, comisioanele etc., intra in sfera no?iunii de pre? al contractului de credit, de vreme ce reprezinta contrapresta?ii lunare sau stabilite la momentul semnarii contractului solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit defini?iilor cuprinse la art. 3 lit. g ?i i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori ?i de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
In cauza dedusa judecatii, dobanda si comisioanele constituie  elemente ale pre?ului, iar prevederile din contract cu privire la dobanda legala, comisionul de acordare si comisionul de rambursare anticipata au fost clare ?i redactate fara echivoc, fiind insu?ite de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va re?ine totodata ca aceste clauze privind dobanzile erau clar exprimate, reclamantul putand opta inca de la semnarea contractului pentru trei variante de dobanda, iar comisionul de acordare si comisionul de rambursare anticipata au fost calculate procentual la valoarea creditului, respectiv a sumei rambursate, iar aceste fapte erau cunoscute de catre reclamant la data incheierii conven?iei de credit, astfel incat nu se poate sus?ine impiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, dobanda si comisioanele, ca ?i componente ale pre?ului creditului, sunt exceptate, in spe?a de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al conven?iei de credit, respectiv pre?ul serviciului de finan?are, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in a?a fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de voin?a, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul conven?iei, iar termenii utiliza?i pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili ?i ap?i de a fi in?ele?i cu ajutorul gandirii logice.
A?adar, potrivit celor mai sus re?inu?e, fiind incidenta in spe?a excep?ia prevazuta de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzelor invocate ca fiind abuzive din contractele incheiate de parti, din perspectiva art. 4 alin. 1 din lege.
Mai mult, chiar daca s-ar verifica indeplinirea condi?iilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instan?a considera ca aceste elemente nu pot fi considerate abuzive pentru urmatoarele argumente:
Cat prive?te prima condi?ie prevazuta de lege, instan?a apreciaza ca, intr-adevar, fa?a de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera ca prevederile mentionate din contracte au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de clauze care au fost impuse reclamantului in forma respectiva, fiind incidente sub acest aspect disp. art. 4.2. din lege.
Cu toate acestea, in opinia instan?ei, inserarea unor asemenea clauze nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor.
Astfel, desi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, in sensul dispozitiilor Legii nr. 193/2000, avand in vedere ca, asa cum afirma insasi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanta constata ca nu sunt incidente in cauza prevederile art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1 si 2 si art. 1 lit. a din Anexa la lege, cata vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Or, dispozi?iile amintite nu pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de acordare si comisionul de rambursare anticipata fiind percepute pentru amortizarea costurilor pe care parata le suporta prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica ?i servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfa?urare a activita?ii Bancii, iar dobanda legala fiind un element indispensabil pentru obtinerea unui profit de catre banca, astfel incat banca nu s-ar fi putut astepta in mod rezonabil sa nu fie acceptate de catre consumator, in conditiile in care acestea sunt motive determinante pentru acordarea imprumutului.
  Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa lipseasca ori sa fie extrem de redusa contraprestatia pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti. In situatia dedusa judecatii, reclamantul invoca tocmai lipsa unei obligatii/prestatii corelative a paratei fata de obligatiile acestuia de a achita comisionul de acordare, comisionul de rambursare anticipata sau dobanda, astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de parti.
Dezechilibrul trebuie sa fie analizat intotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti, cauzat de existenta clauzelor analizate, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractului.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia consta in punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.
Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce reclamanta numeste dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioada de 30 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor.
Or, contractul de credit incheiat cu reclamantul prevede nu numai dreptul bancii de a beneficia de clauze precum cele al caror caracter abuziv este invocat, dar si obligatia acesteia de a pune de indata la dispozitia consumatorului o suma importanta, ce urmeaza a fi restituita intr-un interval extrem de lung (30 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorului de a primi de indata suma importanta ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp.
In plus, pe langa obligatiile directe asumate de parti prin conventiile de credit, exista si o serie intreaga de obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la o banca mai importanta, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.
Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti, iar in cauza de fata, raportat la obligatiile ce incumba Bancii, suma extrem de semnificativa pe care aceasta a pus-o la dispozitia reclamantului (70200 CHF) si intervalul de timp indelungat acordat debitorului pentru restituirea imprumutului (360 de luni), instanta apreciaza ca dispozitiile inserate in conventia de credit nu sunt de natura sa dea nastere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor, si in consecinta, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de alta parte, dupa cum s-a aratat mai sus, instan?a apreciaza ca prevederile mentionate din contract sunt redactate de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirma?iilor reclamantului, fiind de asemenea men?ionat ?i motivul pentru care se percep dobanzi si comisioane, de altfel explicat ?i de instan?a in paragrafele anterioare.
Mai mult, asemenea costuri sunt permise in mod expres de lege, respectiv de dispozitiile O.U.G. nr. 50/2010.
In spe?a, consumatorul nu a fost obligat sa se supuna unor condi?ii contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala de a lua cuno?tin?a la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obliga?iilor acestora.
  De altfel, dupa cum s-a men?ionat in cele in preced, art. 36 din OUG nr. 50/2010 prevede dreptul furnizorului de servicii financiare de a percepe, pe langa dobanda, ?i alte comisioane sau costuri, acestea fiind necesare pentru recuperarea cheltuielilor ?i finan?area activita?ii Bancii.
Reclamantul urmareste ca, prin constatarea caracterului abuziv al clauzelor invocate sa nu mai achite paratei decat rata de credit, de?i la momentul semnarii contractului, ?i-a asumat angajamentul de a plati ?i contravaloarea acestor comisioane si dobanzi, fapt care este permis ?i de lege, neputandu-se face abstrac?ie totodata de prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, care atribuie contractului valoare de lege pentru par?i.
Trebuie de asemenea avut in vedere ?i faptul ca prin incheierea contractului de credit se nasc obliga?ii ?i responsabilita?i importante in sarcina celui imprumutat, de care acesta trebuie sa fie con?tient. Nu se poate admite ca debitorul sa-?i dea acordul la semnarea conven?iei de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implica (primirea unei sume de bani semnificative intr-un interval scurt de timp), iar atunci cand se pune problema executarii propriilor obliga?ii, sa invoce faptul ca masurile Bancii sunt neechivoce, nejustificate ?i abuzive. 
De altfel, la data semnarii contractului, reclamantul cu siguran?a a studiat ofertele Bancii, alegand-o pe cea mai avantajoasa pentru el, ?tiut fiind faptul ca imprumuturile in CHF, cum este cel de fa?a, erau mai accesibile, implicand costuri mai reduse (dobanda mai mica) ?i acces la o suma mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat ?i reclamantul.
In plus, debitorului i s-au adus la cuno?tin?a aceste costuri de la momentul semnarii contractului, cuantumul procentual ?i valoarea acestora fiind men?ionate in contractul de credit ?i in graficul de rambursare anexa la acesta, iar ulterior incheierii contractului de credit nivelul comisioanelor si al dobanzii nu a fost marit in mod unilateral de banca.
In consecin?a, reclamantul nu a fost obligat sa se supuna unor condi?ii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cuno?tin?a la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obliga?iilor sale.
Constatand faptul ca acele clauze invocate de reclamant nu au caracter abuziv, instanta apreciaza ca implicit capetele 2, 3, 4, 6 si 8 de cerere sunt neintemeiate, depinzand de statuarea asupra aspectelor mentionate.
Pentru considerentele de fapt ?i de drept expuse, constatand ca reclamantul nu a facut dovada celor invocate prin ac?iune, de?i sarcina probei ii revenea conform art. 249 din NCPC, instan?a  respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.