Partaj judiciar – iesire din indiviziune . Exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare.
(Hotarare nr. 6839 din data de 18.04.2016 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)Prin incheierea de la 13.02.2014 (f.467-471 vol. II) in temeiul art. 6736 C.proc.civ., instanta a admis in principiu cererea principala cu privire la capatul de cerere referitor la iesirea din indiviziune, a admis in principiu cererea reconventionala cu privire la capatul de cerere privind iesirea din indiviziune, a constatat ca masa partajabila este compusa din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sector 1, inscris in cartea funciara nr. 209374, compus din teren in suprafata de de 437,82 mp din masuratori si 440 mp din acte, constructii C1 cu o suprafata construita la sol de 141,60 mp si C2 cu o suprafata construita la sol de 46,90 mp, a constatat ca reclamantul-parat VA, reclamantul-parat SA si parata-reclamanta VAR detin fiecare cate o cota de 1/3 din imobil.
Prin incheierea de sedinta de la 30.04.2014 instanta a desemnat, pentru efectuarea expertizei in specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare, expertul IDC, specialist acreditat de catre Ministerul Culturii.
La 29.08.2014 expertul DCI a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza tehnica (f. 513-536 vol.II).
Prin incheierea de sedinta de la 02.10.2014 instanta a admis exceptia tardivita?ii formularii cererii de recuzare a expertului si a respins cererea de recuzare a expertului IDC, ca tardiv formulata.
Prin notele de sedinta depuse la 06.11.2014 (f.670 vol.II) parata-reclamanta a solicitat anularea raportului de expertiza intocmit de expertul IDC si efectuarea unei noi expertize de catre un nou expert.
Prin incheierea de sedinta de la 06.11.2014 instanta a admis cererea formulata de parata-reclamanta cu privire la anularea raportului de expertiza, a anulat raportul de expertiza efectuat de expertul IDC, a obligat expertul IDC sa restituie, in termen de 30 de zile, in contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare onorariul incasat, in temeiul art. 22 indice 1 din Legea nr. 2/2000 si a respins cererea de efectuare a unei contraexpertize, ca ramasa fara obiect.
La termenul de judecata de la 08.01.2015 (f.705 vol.II) instanta a desemnat, prin tragere la sorti, pe expertul PBO.
Raportul de expertiza tehnica intocmit de expertul PBO a fost depus la dosarul cauzei la 25.06.2015 (f.35-99 vol.III), expertul solicitand majorarea onorariului provizoriu de expert.
Partile au formulat obiectiuni la raportul de expertiza intocmit de expertul PBO, astfel ca prin incheierea de sedinta de la 01.10.2015 instanta a incuviintat obiectiunile formulate de parti.
La data de 07.01.2016 expertul PBO a depus punctul sau de vedere exprimat cu privire la obiectiunile formulate de parti (f.1-9 vol.IV).
La 18.02.2016 parata-reclamanta a depus precizare la cererea reconventionala, in sensul majorarii catimii obiectului cererii, solicitand obligarea reclamantilor-parati la plata sporului de valoare adus imobilului prin reparatiile efectuate, proportional cu cota-parte detinuta de fiecare dintre acestia, respectiv cate 106.294,3 euro fiecare.
In drept au fost invocate dispozi?iile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ. 1864.
Prin precizarea depusa la 18.02.2016 reclamantii-parati au solicitat cota de 2/3 din valoarea imobilului supus partajului, precum si contravaloarea lipsei de folosinta a acestuia.
Prin incheierea de sedinta de la 18.02.2016 instanta a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulata de expert PBO si a majorat onorariul cu suma de 1500 lei. Prin aceeasi incheiere, instanta a stabilit taxa de timbru in completare, in sarcina partilor, dupa cum urmeaza: reclamantii-parati diferenta de taxa de timbru in cuantum de 58.835,81 lei si parata-reclamanta diferenta de taxa de timbru in cuantum de 6814,65 lei.
Prin incheierea de la 15.03.2016 instanta a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulata de reclamantii-parati, ca neintemeiata si, in temeiul dispozitiilor art. 29 alin.4 din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocata de reclamantii-parati.
Analizand exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare de catre parata-reclamanta asupra careia se va pronunta cu prioritate, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanta retine urmatoarele:
Prin intampinarea si cererea reconventionala depuse la data de 01.02.2013, prin intermediul serviciului Registratura, parata-reclamanta VAR a solicitat:
- admiterea cererii de iesire din indiviziune a partilor cu privire la imobilul situat in Bucuresti, str. Louis Blank nr. 32, aratand ca detine o cota de 2/3 din imobil, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de catre BNP VSP;
- constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de catre BNP ER in ceea ce priveste cota de 1/3 din imobil ce ar fi fost donata de RM reclamantului-parat VA, pentru lipsa consimtamantului acesteia la intocmirea actului;
- atribuirea imobilului, avandu-se in vedere marimea cotei parti detinute, faptul ca are domiciliul in acest imobil si nu detine un alt imobil pe care sa il foloseasca drept locuinta, precum si reparatiile necesare efectuate pentru mentinerea imobilului in stare de folosinta;
- obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate pentru mentinerea constructiei in stare de folosinta si pentru indeplinirea obligatiilor legale ce cad in sarcina proprietarilor de monumente istorice, in cuantum corespunzator cotei de proprietate din imobil ce se va stabili ca li se cuvine acestora.
La termenul de judecata din data de 18.02.2016, parata-reclamanta VAR a depus o cerere modificatoare a cererii reconventionale prin care a solicitat obligarea reclamantilor-parati la plata sporului de valoare adus imobilului prin reparatiile efectuate (f. 24 vol. IV).
La termenul de judecata din data de 17.03.2016, reclamantii-parati au invocat exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare de catre parata-reclamanta avand in vedere ca aceasta vizeaza nu doar o majorare a catimii obiectului cererii, ci o modificare a obiectului cererii reconventionale.
Deliberand asupra exceptiei tardivitatii formularii cererii modificatoare, instanta constata ca cererea depusa in sedinta publica din data de 18.02.2016 prin care parata-reclamanta a solicitat obligarea paratilor-reclamanti la plata sporului de valoare adus imobilului prin reparatiile efectuate nu reprezinta o cerere precizatoare de marire a catimii obiectului cererii, asa cum in mod eronat a sustinut parata-reclamanta, ci o cerere modificatoare, pentru ca prin intermediul ei parata-reclamanta urmareste sa modifice un element esential al cererii reconventionale: obiectul unui capat de cerere. In acest sens, instanta are in vedere ca prin cererea reconventionala parata-reclamanta a solicitat obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate pentru mentinerea constructiei in stare de folosinta si pentru indeplinirea obligatiilor legale ce cad in sarcina proprietarilor de monumente istorice.
Cererea modificatoare a fost formulata de parata-reclamanta cu mult dupa prima zi de infatisare, astfel incat aceasta cerere nu poate fi primita de instanta avand in vedere invocarea de catre reclamantii-parati a tardivitatii formularii acestei cereri.
Avand in vedere dispozitiile art. 132 C.proc.civ., rezolvarea cererii modificatoare depusa peste termenul prevazut de lege nu se realizeaza prin respingerea ei ca tardiva, ci prin constatarea decaderii din dreptul de a modifica cererea (art. 132 raportat la art. 103 alin. 1 C.proc.civ.).
Fata de toate aceste considerente, avand in vedere depasirea momentului procedural al primei zile de infatisare si pozitia reclamantilor-parati care au invocat tardivitatea formularii cererii modificatoare, instanta va admite exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare de catre parata-reclamanta, constatand ca parata-reclamanta este decazuta din dreptul de a modifica cererea reconventionala.
In ceea ce priveste invocarea de catre parata-reclamanta a decaderii reclamantilor-parati din dreptul de a invoca exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare prin intermediul concluziilor scrise depuse dupa ce instanta a amanat pronuntarea, instanta nu va analiza acest aspect care nu a fost invocat de parata-reclamanta la termenul de judecata din data de 17.03.2016 cand reclamantii-parati au invocat exceptia tardivitatii.
Desi parata-reclamanta beneficiaza de asistenta juridica din partea unui avocat, acesta din urma fiind cel care a semnat concluziile scrise, fie nu cunoaste, fie incalca in mod voit principii fundamentale ale dreptului.
Dupa inchiderea dezbaterilor (art. 150 C. proc. civ.) judecatorii ce alcatuiesc completul de judecata vor delibera in vederea pronuntarii hotararii. Astfel, dupa inchiderea dezbaterilor nu mai pot fi formulate cereri noi sau invocate exceptii prin intermediul concluziilor scrise, intrucat, in caz contrar, s-ar incalca principiul contradictorialitatii dezbaterilor, al dreptului la aparare.
Contradictorialitatea reprezinta un principiu fundamental al dreptului procesual civil, in sensul ca in temeiul acestuia, partile pot sa formuleze cereri, sa propuna, sa administreze probe si sa puna concluzii cu privire la toate problemele de fapt si de drept de care depinde corecta solutionare a procesului. El este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars – sa fie ascultata si cealalta parte, rezumand esenta intregului proces.
Pentru a interveni decaderea, aceasta trebuia invocata si apoi pronuntata de instanta intrucat aceasta sanctiune nu opereaza de drept. Intrucat norma juridica are caracter de ordine privata, decaderea putea fi invocata numai de partea interesata, in speta de parata-reclamanta, si numai la termenul cand a cunoscut motivul de decadere, respectiv la termenul din data de 17.03.2016.
Analizand materialul probator administrat in cauza in vederea stabilirii situatiei de fapt, instanta retine urmatoarele:
Prin incheierea de admitere in principiu pronuntata de la data de 13.02.2014 (f. 467-471 vol. II) instanta a admis in principiu atat cererea principala, cat si cererea reconventionala cu privire la capatul de cerere privind iesirea din indiviziune, constatand compunerea masei partajabile si cotele-parti ale reclamantilor-parati si paratei-reclamante.
Pentru considerentele expuse pe larg in incheierea de la acea data instanta a constatat ca reclamantul-parat VA, reclamantul-parat SA si parata-reclamanta VAR detin cate o cota de 1/3 din imobil, iar masa partajabila este compusa din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sectorul 1 inscris in cartea funciara nr. 209374, compus din teren in suprafata de 437,82 mp din masuratori si 440 mp din acte si constructie C1 cu o suprafata construita la sol de 141,60 mp si C2 cu o suprafata construita la sol de 46,90 mp.
Avand in vedere necesitatea expunerii situatiei de fapt si in cuprinsul prezentei hotarari, instanta va relua in continuare considerentele care au stat la baza pronuntarii incheierii de admitere in principiu:
Potrivit certificatului de mostenitor nr. 851/14.09.1977 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 (f. 17), in urma decesului numitei RM au ramas ca mostenitori fiicele acesteia, respectiv RM, RE si GE, fiecare avand cate o cota de 1/3 din mostenire, masa succesorala fiind constituita din imobilul situat in B., str. L.B., nr. 32, sector 1, compus din constructie din caramida si terenul aferent in suprafata de 440 mp.
Prin Contractul de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de BNP ER (f. 34) numitele RE si RM au donat reclamantului-parat VA cota de indiviza de 2/3 din imobilul situat in B., str. L.B., nr. 32, sector 1, rezervandu-si dreptul de uzufruct viager asupra bunului imobiliar donat. La acest moment, cealalta cota de 1/3 a ramas in proprietatea numitei GE.
La randul sau, reclamantul-parat VA a donat reclamantului-parat SAV cota de ½ din cota de 2/3, respectiv cota de 1/3 din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sector 1 prin Contractul de donatie autentificat sub nr. 289/23.02.2006 de BNP CE (f. 35-36).
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP, parata-reclamanta VAR a dobandit nuda proprietate a unei cote de 2/3 din constructia si terenul situate in str. LB, nr. 32, vanzatoarea GE, rezervandu-si dreptul de uzufruct viager. In contract s-a mentionat ca vanzatoarea GE dobandise cota de 1/3 conform Certificatului de mostenitor nr. 851/14.09.1977 emis de Notariatul de Stat Sector 1 Bucuresti si cota de 1/3 conform sentintei civile nr. 1488/27.02.2004 pronuntata de Judecatoria Sector 1 definitiva conform Deciziei civile nr. 1353A pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti si irevocabila prin nerecurare, si anularea Certificatului de mostenitor nr. 9/18.03.2002 si prin constatarea valabilitatii testamentului nr. 4235/1999 si a declaratiei de acceptare a succesiunii de pe urma surorii RM care, initial, la 16.10.1998 a donat impreuna cu RE cota de 1/3 lui VA. Prin Actul aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004, contractul de vanzare-cumparare mentionat a fost modificat in sensul ca in tot continutul acestuia se va citi cota de 1/3 din imobil in loc de cota de 2/3, fiind radiat paragraful care mentiona modul de dobandire al celei de-a doua cote de 1/3.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 sub numar de dosar 28384/299/2006 reclamantul-parat VA a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP si a actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004, cererea judecandu-se si in contradictoriu cu parata-reclamanta VAR. Prin sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 (f. 148-152) pronuntata in dosarul nr. 28384/299/2006, instanta a respins actiunea ca neintemeiata retinand ca motivul de nulitate fundamentat pe instrainarea, prin contractul de vanzare-cumparare atacat, a unei cote de 1/3 din dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului este neintemeiat. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a avut in vedere imprejurarea ca, desi in cuprinsul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP P. s-a stipulat ca vanzarea are ca obiect nuda proprietate asupra cotei de 2/3 din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sector 1, prin actul aditional incheiat in aceeasi zi, in fata aceluiasi notar public, s-au operat modificari in sensul precizarii ca s-a transmis nuda proprietate asupra cotei de 1/3 din acest imobil si ca in tot cuprinsul contractului se va citi cota de 1/3 in loc de cota de 2/3 din imobil. Aceste modificari aduse contractului autentic de vanzare-cumparare au urmarit in mod evident inlaturarea si indreptarea unei erori materiale din continutul contractului, cu privire la cota-parte din dreptul de proprietate pe care GE a inteles sa o vanda paratei VAR, inlocuindu-se in tot cuprinsul contractului cota de 2/3 cu cea de 1/3, astfel incat dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost afectat.
Sustinerile in sensul ca actul aditional intocmit sub semnatura legalizata nu poate produce efecte juridice intrucat nu respecta principiul simetriei actelor juridice, nu au fost retinute de instanta, deoarece s-a considerat ca actul aditional a carui valabilitate este contestata nu reprezinta un act juridic in temeiul caruia opereaza un transfer de proprietate si nici nu modifica in substanta lor conditiile transferului care a operat in temeiul contractului autentic, ci constituie o modalitate de concretizare a vointei partilor de a remedia eroarea cuprinsa in contract cu privire la cota-parte instrainata, dand expresie vointei reale a partilor cu privire la aceasta cota.
De asemenea, in aceeasi sentinta, instanta a mai retinut ca insusi reclamantul VA s-a prevalat de efectele acestui act aditional, avand in vedere faptul ca, potrivit contractului de donatie autentificat sub nr. 289/23.02.2006 de BNP CE, acesta a instrainat cu titlu gratuit o cota de ½ din cota sa de 2/3 din imobilul in litigiu, la o data ulterioara incheierii contractului de vanzare-cumparare si a actului aditional la acesta a caror valabilitate este contestata in prezenta cauza. In consecinta, contractul de vanzare-cumparare a carui nulitate se invoca nu a avut drept efect instrainarea cotei de 1/3 apartinand reclamantului, din moment ce acesta a fost in masura sa dispuna de aceasta cota si sa ramana inregistrat cu cealalta cota-parte de 1/3 din imobil. Argumentul reclamantului potrivit caruia actiunea formulata urmareste reintoarcerea cotei de 1/3 in patrimoniul sau este lipsit de suport faptic, deoarece in realitate contractul de vanzare-cumparare contestat a produs efecte juridice exclusiv cu privire la cota de 1/3 apartinand vanzatoarei GE, reclamantul insusi efectuand acte de dispozitie asupra cotei sale de 2/3 din imobil la o data ulterioara acestei vanzari.
Sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 28384/299/2006 a ramas definitiva prin respingerea apelului (Decizia 59A/02.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 11649/3/2010 – f. 153-158) si irevocabila prin nerecurare. Analizand criticile aduse sentintei de fond, Tribunalul a retinut, la randul sau, ca, desi actul aditional nu a fost incheiat in forma autentica, acest lucru nici nu era necesar, raportat la faptul ca, asa cum in mod corect a retinut prima instanta, prin acest act s-a procedat doar la indreptarea unei erori materiale strecurata in actul autentic. In conformitate cu dispozitiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 „actele notariale care prezinta erori materiale sau omisiuni vadite pot fi indreptate sau completate de catre notarul public, la cerere sau din oficiu, daca lucrarile cuprind date care fac posibila indreptarea greselilor sau completarea omisiunilor. Acordul partilor se prezuma daca, fiind legal citate, nu-si manifesta opunerea.” Or, in cauza de fata, actul autentic a fost rectificat sub aspectul unei erori materiale cu acordul tuturor partilor, fiind respectate dispozitiile sus-citate. De asemenea, Tribunalul a mai retinut, ca nu era necesara forma autentica, pe de o parte, deoarece era vorba de o simpla rectificare a unei erori materiale si, pe de alta parte, deoarece acest act nu presupunea instrainarea dreptului de proprietate asupra unei suprafete suplimentare de teren. De altfel, prin indreptarea erorii materiale au fost protejate tocmai drepturile apelantului-reclamant, nefiind atins dreptul sau de coproprietate asupra imobilului in litigiu.
Instanta retine ca prin intampinarea si cererea reconventionala formulate in cauza, parata-reclamanta VAR a sustinut ca Actul aditional la contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP nu este un act valabil care sa produca efecte juridice, cel putin sub aspectul simetriei actelor juridice, aspect invocat de reclamantul-parat VA in cauza ce a facut obiectul dosarului nr. 28384/299/2006.
Rezulta ca, prin hotararea judecatoreasca pronuntata in dosarul nr. 28384/299/2006, opozabila paratei-reclamante VAR, care a fost parte in procesul solutionat prin respectiva hotarare, s-a transat problema validitatii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP si a Actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004 tocmai sub aspectele puse in discutie in prezenta cauza.
Ca hotarare irevocabila, sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti se bucura de putere de lucru judecat, conform art.377 alin.(2) pct.1 C.proc.civ. cu referire la art.1200 pct.4 si art.1202 alin.(2) C.civ., asa incat dezlegarea data, prin aceasta sentinta, problemei de drept se impune in prezenta cauza, fara posibilitatea de a mai fi contrazisa.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifesta ca prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti, venind sa demonstreze modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care nu prezinta tripla identitate cu primul, dar care are legatura cu aspectul litigios dezlegat anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.
Aceasta reglementare a puterii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararilor judecatoresti. Prezumtia nu opreste judecata celui de-al doilea proces, ci doar usureaza sarcina probatiunii, aducand in fata instantei constatari ale unor raporturi juridice facute cu ocazia judecatii anterioare si care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., in relatia dintre parti, prezumtia lucrului judecat are caracter absolut, inseamna ca ceea ce s-a dezlegat jurisdictional intr-un prim litigiu va fi opus partilor din acel litigiu si succesorilor lor in drepturi, fara posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, intr-un proces ulterior, care are legatura cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja solutionat.
Intrucat puterea de lucru judecat are caracter absolut fata de parti, parata-reclamanta nu poate sa pretinda in prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste fata de ea insasi in litigiul anterior cu privire la eficacitatea Actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004, pentru ca aceasta ar insemna incalcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotararii irevocabile susmentionate.
Pe cale de consecinta, instanta va da eficienta puterii de lucru judecat a sentintei civile nr. 12087/26.10.2009, retinand ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP la care s-a incheiat, in aceeasi zi, Actul aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004 parata-reclamanta VAR a dobandit o cota de 1/3 din imobilul in litigiu.
Mai mult decat atat, prin intampinarea depusa in dosarul nr. 8155/299/2007 (avand ca obiect cererea de interventie fortata a Directiei pentru Cultura si Culte si Patrimoniul Cultural National a Municipiului Bucuresti formulata de VA disjunsa din dosarul nr. 28384/299/2006 si ulterior conexata la acelasi dosar) parata-reclamanta VAR, prin avocat, a invederat instantei ca i-a fost instrainata „numai cota de 1/3 din imobil si in niciun caz cota de 2/3”, dreptul de proprietate al reclamantului-parat VA „nefiind in niciun fel incalcat prin perfectarea acestor acte” (f. 197-198). Sustinerile paratei-reclamante, in sensul ca acestea sunt simple supozitii care nu ii pot fi atribuite intrucat poarta semnatura unui avocat, nu vor fi retinute de instanta avand in vedere ca au fost facute o persoana mandatata de parata sa o reprezinte in litigiul respectiv, iar pe tot parcursul judecarii acestuia, parata nu a revenit asupra afirmatiilor respective.
De asemenea, analizand ansamblul inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatul de mostenitor nr. 851/14.09.1977 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 (f. 17), Contractul de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de BNP ER (f. 34), sentinta civila nr. 1488/27.02.2004 pronuntata de Judecatoria Sector 1 definitiva conform Deciziei civile nr. 1353A pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti si irevocabila prin nerecurare (prin care a fost anulat Certificatul de mostenitor nr. 9/18.03.2002), testamentul nr. 4235/1999 si declaratia de acceptare a succesiunii de pe urma surorii RM, instanta constata ca potrivit principiului ce guverneaza incheierea contractului de vanzare – cumparare in sensul ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi asupra bunului instrainat, numita GE nu ar fi putut instraina in mod valabil o cota de 2/3 din imobil atat timp cat detinea numai o conta de 1/3, avand in vedere ca numita RM donase nuda proprietate a cotei sale de 1/3 reclamantului-parat VA prin Contractul de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de BNP ER (f. 34) incheiat anterior testamentului nr. 4235/1999, astfel incat la data testamentului nuda proprietate a acestei cote nu se mai afla in patrimoniul testatoarei.
Fata de toate aceste aspecte, imprejurarea ca exemplarul din contract prezentat de parata-reclamanta nu contine mentiunea olografa a notarului public in sensul rectificarii prin act aditional si simplele sustineri ale paratei-reclamante in sensul ca nu isi mai aminteste cand a semnat actul aditional la contractul de vanzare-cumparare sunt irelevante si nu pot conduce la o alta solutie.
In ceea ce priveste invocarea de catre parata-reclamanta a principiului error communis facit ius, instanta apreciaza ca acest principiu nu este aplicabil in speta. Astfel, acest principiu, denumit si principiul validitatii aparentei in drept, inlatura nulitatea unui act juridic incheiat intr-o situatie de eroare comuna, obsteasca, aplicatii ale acestui principiu regasindu-se in materia actelor de stare civila (intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila), in materia reprezentarii (in ceea ce priveste consecintele lipsei ori depasirii imputernicirii de a reprezenta, daca este vorba de o reprezentare aparenta, actul juridic incheiat de reprezentant cu tertul cocontractant va fi valabil prin aplicarea principiului enuntat), admitandu-se aplicabilitatea acestui principiu si in cazul in care o persoana a dobandit un imobil de la mostenitorul aparent (daca sunt indeplinite conditiile ca actul juridic sa fie cu titlu particular si oneros, tertul a fost de buna-credinta si dovedeste ca a existat o eroare comuna si invincibila asupra calitatii de mostenitor a celui care i-a transmis imobilul).
Instanta retine ca, in speta, nu este aplicabila regula error communis facit ius, fata de imprejurarea ca nu este pusa in discutie nulitatea vreunui act juridic. Astfel cum s-a aratat si anterior, contractul de vanzare-cumparare de care se prevaleaza parata-reclamanta este valabil, cererea reclamantului-parat VA prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP si a actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004 fiind respinsa prin sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 (f. 148-152) pronuntata in dosarul nr. 28384/299/2006. De asemenea, parata-reclamanta nu a solicitat la vreun moment anularea sau constatarea nulitatii absolute a acestui contract, astfel incat principiul invocat nu isi gaseste aplicabilitate in speta.
Mai mult decat atat, instanta apreciaza ca principiul error communis facit ius ar putea fi invocat in cazul unei erori comune si invincibile asupra calitatii unei persoane, nu cu privire la obiectul unui contract (cand ar putea fi incidente, dupa caz si cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege, eroarea viciu de consimtamant sau leziunea).
In ceea ce priveste inscrierile efectuate la OCPI si DITL, acestea nu pot fi invocate pentru a sustine dobandirea unei anumite cote din dreptul de proprietate, acestea neechivaland cu un titlu de proprietate.
Aceasta fiind situatia de fapt, instanta retine ca potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate ramane in indiviziune, oricare dintre coproprietari putand cere sistarea starii de indiviziune, solicitand partajul oricand, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv.
Partajul este operatiunea juridica prin care se pune capat starii de coproprietate in sensul ca bunurile stapanite in comun pe cote-parti sunt impartite materialmente intre copartasi, fiecare dintre acestia devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau parti materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietatii.
Pe calea partajului judiciar, instanta este tinuta a hotari modalitatile concrete de partajare, adica de a stabili fie atribuirea bunului in proprietatea exclusiva a unuia dintre coproprietari cu obligarea acestuia la plata unei sulte catre ceilalti coproprietari, fie de a forma loturi si de a le atribui in natura fiecarui coproprietar, fie, in ultima analiza, de a dispune vanzarea bunului si de a imparti echivalentul banesc intre copartasi potrivit cotelor fiecaruia dintre ei.
Potrivit dispozitiilor art. 736 Cod civil fiecare dintre coerezi poate cere partea sa in natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Prin urmare, in principiu, partajul judiciar urmeaza a se face in natura, fiind inadmisibil ca, fara consimtamantul coindivizarilor, sa se atribuie unora dintre ei toate bunurile in natura, iar altora numai contravaloarea partii ce li se cuvine, cand este posibil sa se dea fiecaruia bunuri in natura. Inegalitatea loturilor se compenseaza prin plata unor sume de bani, potrivit dispozitiilor art. 742 Cod civil.
Avand in vedere dispozitiile art. 673 ind. 5 alin. 2 C.proc.civ., principala modalitate de realizare a partajului este partajul in natura prin formarea de loturi si atribuirea acestora coproprietarilor.
In speta, avand in vedere ca masa partajabila este formata dintr-un imobil compus din constructie demisol+parter+pod si teren, instanta constata ca acesta nu este comod partajabil in natura, conform cotelor detinute de parti.
De asemenea, instanta retine ca, la momentul dezbaterilor asupra fondului cauzei, atat reclamantii-parati, cat si parata-reclamanta au solicitat atribuirea imobilului in intregime catre aceasta din urma. In considerarea celor ce preced, avand in vedere si manifestarea de vointa a partilor, in temeiul art. 61414 alin. 1 rap. la art. 67310 cod proc. civ., instanta va atribui in natura imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sectorul 1 compus din teren si constructie, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza intocmit de expert PBO, paratei-reclamante VAR.
Pentru a determina intinderea sultei la care reclamantii-parati sunt indreptatiti, se retine faptul ca, potrivit raportului de expertiza tehnica imobiliara intocmit de expert PBO (f. 35-57 vol. III) valoarea de circulatie a imobilului este de 515.990 euro, astfel ca, in conformitate cu art. 67310 C.proc.civ., instanta va obliga parata-reclamanta sa plateasca reclamantilor-parati suma de 343.993,2 euro (revenind cate 171.996,6 euro fiecaruia), in echivalent in lei la cursul BNR de la data platii, cu titlul de sulta corespunzatoare cotei de 2/3 detinute de acestia.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care s-a solicitat obligarea paratei-reclamante la plata catre reclamantii-paratii a contravalorii lipsei de folosinta asupra cotei din bun care le apartine reclamantilor, pe perioada ultimilor trei ani anteriori formularii cererii de chemare in judecata, precum si acordarea contravalorii lipsei de folosinta si pentru perioada ulterioara introducerii actiunii, instanta retine ca este necesar a se verifica daca reclamantii-parati au fost lipsiti de folosinta imobilului pentru a putea avea un drept la primirea contravalorii lipsei de folosinta.
Sub acest aspect, instanta retine ca in cauza s-a facut dovada impiedicarii reclamantilor-parati de a folosi imobilul asupra caruia partile erau coproprietari in cote indivize de cate 1/3.
Atat prin raspunsurile partilor la interogatoriu (raspunsurile paratei-reclamante la intrebarile nr. 1, 4, 5 din interogatoriul propus de reclamantul-parat SA – f. 334 vol. II, raspunsurile paratei-reclamante la intrebarile nr. 3, 6, 10, 13 din interogatoriul propus de reclamantul-parat VA – f. 336-337 vol. II, raspunsurile reclamantului-parat SA la intrebarile nr. 5, 6 din interogatoriul propus de parata-reclamanta – f. 339 vol. II, raspunsurile reclamantului-parat VA la intrebarile nr. 2, 3, 8 din interogatoriul propus de parata-reclamanta – f. 340-341 vol. II), cat si prin inscrisurile depuse de reclamantii-parati reprezentand contracte de comodat incheiate de parata-reclamanta cu societati in care avea calitatea de asociat (f. 56-58, 59-62 vol. I, f. 63-67 vol. I), sesizarile facute de reclamantii-parati catre autoritati si institutii publice precum Primaria Municipiului B., ISC, Ministerul Culturii si Cultelor, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 in incercarea de a opri executarea lucrarilor demarate de parata-reclamanta fara a detine autorizatie de construire (f. 29-34 vol. I, f. 381-389 vol. II) s-a facut dovada ca relatiile dintre reclamantii-parati si parata-reclamanta nu au fost bune, reclamantii-parati manifestandu-si intentia de a folosi imobilul in litigiu, intentie care le-a fost refuzata de parata-reclamanta.
Mai mult, parata-reclamanta a exploatat imobilul, acesta devenind sediu social pentru mai multe societati comerciale la care aceasta avea calitatea de asociat (f. 56-59, f. 63-67 vol. I), imobilul nefiind in egala masura la dispozitia tuturor coproprietarilor, ci doar a paratei-reclamante.
Fata de motivele invocate de reclamantii-parati in sustinerea acestui capat de cerere, rezulta ca temeiul acestor pretentii a fost reprezentat de dreptul lor de coproprietate asupra imobilului, reclamantii-parati invocand exercitarea unei folosinte exclusive si abuzive de catre parata- reclamanta, coproprietar asupra aceluiasi imobil, in sensul opunerii nejustificate a acesteia la a le permite accesul in imobil si la exercitarea folosintei asupra acestui imobil, efectuarea de lucrari de constructii asupra acestuia fara acordul celorlalti coproprietari (raspunsul paratei-reclamante la intrebarea 5 din interogatoriul propus de reclamantul-parat SA – f. 334 vol. II, raspunsul paratei-reclamante la intrebarea nr. 13 din interogatoriul propus de reclamantul VA – f. 337 vol. II) si incheierea de contracte cu privire la folosinta acestuia, fara acordul lor.
Intr-adevar, in cazul proprietatii comune pe cote-parti, intrucat niciunul dintre coproprietari nu stapaneste in exclusivitate o parte din bun, este necesar ca exercitarea atributelor proprietatii sa fie colectiva.
In acest sens, in practica si doctrina de specialitate s-a conturat principiul unanimitatii, regula dedusa din ideea unitatii materiale a bunului. Potrivit acestui principiu, exercitarea atributului folosintei in cazul coproprietatii obisnuite, in situatia in care nu exista un partaj de folosinta – cum este cazul si in speta –, de catre toti coproprietarii presupune existenta unui acord expres sau tacit intre acestia, esential fiind ca utilizarea bunului de catre un coproprietar sa nu excluda accesul celorlalti coproprietari la o asemenea utilizare si sa nu duca la schimbarea destinatiei bunului sau la transformarea modului obisnuit de utilizare.
Ca urmare, este firesc ca, daca un coproprietar profita integral si utilizeaza bunul in intregime, fara acordul expres sau tacit al celorlalti coproprietari, o perioada de timp, sa plateasca celorlalti coproprietari echivalentul banesc al acestei utilizari, corespunzator cotelor-parti din drept ale acestora, temeiul restituirii fiind raspunderea civila delictuala, indiferent de buna sau reaua-credinta a celui care foloseste efectiv imobilul.
Pentru toate aceste considerente, instanta va obliga parata-reclamanta sa plateasca reclamantilor-parati suma de 80.731 euro (in echivalent in lei la cursul BNR de la data platii) cu titlul de contravaloare lipsa de folosinta a imobilului pentru perioada 27.07.2008 (3 ani anteriori formularii actiunii) – data pronuntarii prezentei hotarari, instanta neputand acorda sume cu acest titlu si pentru viitor.
Suma de 80.731 euro (71.335 euro + 9396 euro) a fost obtinuta pornind de la concluziile raportului de expertiza care a cuantificat contravaloarea lipsei de folosinta pentru cota de 2/3 pentru perioada 27.07.2008 – 21.05.2015 (f. 39-42 vol. III) la 71.335 euro. Avand in vedere ca expertul a determinat o contravaloare lunara a lipsei de folosinta pentru intreg imobilul pentru anul in curs de 1305 euro/luna rezulta ca pentru perioada de la 22.05.2015 pana la data pronuntarii sentintei, respectiv pentru 10 luni si 24 zile, contravaloarea lipsei de folosinta este de 9396 euro [(10 luni *1305 euro* 2/3 (cota)) = 8700 euro + (24 zile * 1305 euro/30 zile * 2/3 = 696 euro).
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei-reclamante la plata dobanzii legale, instanta retine ca creditorii au dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a creantei lor, si in caz contrar au dreptul la dezdaunare. Asadar, reclamantii-parati sunt indreptatiti si la obtinerea dobanzii legale aferente sumei acordate cu titlul de contravaloare lipsa de folosinta calculata de la data introducerii cererii de chemare in judecata pana la achitarea efectiva.
Referitor la capatul de cerere din cererea reconventionala prin care parata-reclamanta a solicitat obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate, instanta retine, in prealabil, ca in aplicarea principiului egalitatii copartajantilor, la efectuarea partajului trebuie luata in considerare valoarea bunului de la data judecatii, iar nu valoarea existenta in momentul nasterii starii de coproprietate, astfel incat diminuarea valorii sau sporul de valoare sa fie suportat, respectiv sa profite tuturor.
Efectuarea de catre unul dintre copartasi a unor lucrari de reparatii, cu caracter de intretinere a imobilului sau de sporire a confortului acestuia, ar putea da nastere doar la un drept de creanta, fara a fi afectate cotele de proprietate ale copartasilor.
In aceste conditii, contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului nu va fi scazuta din valoarea de circulatie actuala a imobilului partajat, putand reprezenta o cerere separata in pretentii indreptata impotriva celorlalti copartasi, astfel cum este cazul si in speta, parata-reclamanta solicitand obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate prin raportare la cota-parte detinuta de acestia, cerere apreciata de instanta ca fiind intemeiata.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza intocmit in cauza si raspunsului la obiectiunile formulate de parti (f. 1-9 vol. IV), prin lucrarile efectuate de parata-reclamanta nu s-au produs alterari ale monumentului istoric (f. 44 vol. III), iar lucrarile au fost apreciate de expert ca fiind necesare si utile – atat lucrarile de consolidare a structurii de rezistenta, cat si lucrarile de izolatii, finisaje si instalatii (f. 54-55 vol. III), ele fiind evaluate la un total de 926.300 lei (f. 54 vol. III), suma ce cuprinde actualizarea cu rata inflatiei, astfel incat instanta va obliga reclamantii-parati sa plateasca paratei-reclamante suma de 617.533,33 lei reprezentand 2/3 din contravaloarea reparatiilor efectuate.
Contrar sustinerilor paratei-reclamante, instanta apreciaza ca in mod corect expertul a procedat la actualizarea valorii reparatiilor avand in vedere indicele preturilor de consum pentru perioada august 2010 – aprilie 2015, respectiv de la ultima factura de lucrari (factura AG nr. 142/30.07.2010), parata-reclamanta neputand pretinde actualizarea intregii sume prin raportare la anul 2006 pentru ca, in caz contrar, s-ar imbogati fara just temei prin actualizarea cheltuielilor facute ulterior anului 2006 cu un indice de inflatie raportat la anul 2006.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, avand in vedere ca onorariul de expert a fost suportat atat de reclamantii-parati, cat si de parata-reclamanta proportional cu cota-parte detinuta de fiecare, in temeiul art. 276 C.proc.civ., instanta va compensa aceste cheltuieli de judecata.
Referitor la celelalte cheltuieli efectuate de parti, avand in vedere faptul ca prin admiterea cererii de partaj obtin avantaje atat reclamantul-parat, cat si parata-reclamanta, precum si faptul ca reclamantii-parati au suportat cheltuielile de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru in cuantum de 68.859,96 lei aferenta partajului si taxa judiciara de timbru in cuantum de 7621,85 lei aferenta capatului de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosinta, instanta constata ca reclamantii-parati au o creanta impotriva paratei-reclamante in cuantum de 30.575,17 lei reprezentand cheltuieli de judecata compusa din 7621,85 lei reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta capatului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinta care a fost apreciat intemeiat de instanta + o cota de 1/3 din taxa judiciara de timbru de 68.859,96 lei aferenta partajului.
In ceea ce priveste capetele de cerere admise din cererea reconventionala, instanta va constata ca parata-reclamanta are o creanta impotriva reclamantilor-parati in cuantum de 19.213,83 lei reprezentand cheltuieli de judecata compusa din 8927,5 lei reprezentand contravaloarea onorariului avocatial achitat de parata-reclamanta pentru a beneficia de asistenta juridica in cauza + 10.286,33 lei reprezentand taxa judiciara de timbru calculata conform Legii nr. 146/1997 prin raportare la valoarea pretentiilor admise cu titlul de contravaloare reparatii (617.533,33 lei).
Asadar, instanta va proceda la compensarea cheltuielilor de judecata pana la concurenta celei mai mici sume, astfel incat in temeiul art. 276 C.proc.civ., compenseaza partial cheltuielile de judecata pana la concurenta sumei de 19.213,83 lei si, pe cale de consecinta, obliga parata-reclamanta sa plateasca reclamantilor-parati suma de 11.361,34 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Prin incheierea de sedinta de la 30.04.2014 instanta a desemnat, pentru efectuarea expertizei in specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare, expertul IDC, specialist acreditat de catre Ministerul Culturii.
La 29.08.2014 expertul DCI a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza tehnica (f. 513-536 vol.II).
Prin incheierea de sedinta de la 02.10.2014 instanta a admis exceptia tardivita?ii formularii cererii de recuzare a expertului si a respins cererea de recuzare a expertului IDC, ca tardiv formulata.
Prin notele de sedinta depuse la 06.11.2014 (f.670 vol.II) parata-reclamanta a solicitat anularea raportului de expertiza intocmit de expertul IDC si efectuarea unei noi expertize de catre un nou expert.
Prin incheierea de sedinta de la 06.11.2014 instanta a admis cererea formulata de parata-reclamanta cu privire la anularea raportului de expertiza, a anulat raportul de expertiza efectuat de expertul IDC, a obligat expertul IDC sa restituie, in termen de 30 de zile, in contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare onorariul incasat, in temeiul art. 22 indice 1 din Legea nr. 2/2000 si a respins cererea de efectuare a unei contraexpertize, ca ramasa fara obiect.
La termenul de judecata de la 08.01.2015 (f.705 vol.II) instanta a desemnat, prin tragere la sorti, pe expertul PBO.
Raportul de expertiza tehnica intocmit de expertul PBO a fost depus la dosarul cauzei la 25.06.2015 (f.35-99 vol.III), expertul solicitand majorarea onorariului provizoriu de expert.
Partile au formulat obiectiuni la raportul de expertiza intocmit de expertul PBO, astfel ca prin incheierea de sedinta de la 01.10.2015 instanta a incuviintat obiectiunile formulate de parti.
La data de 07.01.2016 expertul PBO a depus punctul sau de vedere exprimat cu privire la obiectiunile formulate de parti (f.1-9 vol.IV).
La 18.02.2016 parata-reclamanta a depus precizare la cererea reconventionala, in sensul majorarii catimii obiectului cererii, solicitand obligarea reclamantilor-parati la plata sporului de valoare adus imobilului prin reparatiile efectuate, proportional cu cota-parte detinuta de fiecare dintre acestia, respectiv cate 106.294,3 euro fiecare.
In drept au fost invocate dispozi?iile art. 132 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ. 1864.
Prin precizarea depusa la 18.02.2016 reclamantii-parati au solicitat cota de 2/3 din valoarea imobilului supus partajului, precum si contravaloarea lipsei de folosinta a acestuia.
Prin incheierea de sedinta de la 18.02.2016 instanta a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulata de expert PBO si a majorat onorariul cu suma de 1500 lei. Prin aceeasi incheiere, instanta a stabilit taxa de timbru in completare, in sarcina partilor, dupa cum urmeaza: reclamantii-parati diferenta de taxa de timbru in cuantum de 58.835,81 lei si parata-reclamanta diferenta de taxa de timbru in cuantum de 6814,65 lei.
Prin incheierea de la 15.03.2016 instanta a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulata de reclamantii-parati, ca neintemeiata si, in temeiul dispozitiilor art. 29 alin.4 din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocata de reclamantii-parati.
Analizand exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare de catre parata-reclamanta asupra careia se va pronunta cu prioritate, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanta retine urmatoarele:
Prin intampinarea si cererea reconventionala depuse la data de 01.02.2013, prin intermediul serviciului Registratura, parata-reclamanta VAR a solicitat:
- admiterea cererii de iesire din indiviziune a partilor cu privire la imobilul situat in Bucuresti, str. Louis Blank nr. 32, aratand ca detine o cota de 2/3 din imobil, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de catre BNP VSP;
- constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de catre BNP ER in ceea ce priveste cota de 1/3 din imobil ce ar fi fost donata de RM reclamantului-parat VA, pentru lipsa consimtamantului acesteia la intocmirea actului;
- atribuirea imobilului, avandu-se in vedere marimea cotei parti detinute, faptul ca are domiciliul in acest imobil si nu detine un alt imobil pe care sa il foloseasca drept locuinta, precum si reparatiile necesare efectuate pentru mentinerea imobilului in stare de folosinta;
- obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate pentru mentinerea constructiei in stare de folosinta si pentru indeplinirea obligatiilor legale ce cad in sarcina proprietarilor de monumente istorice, in cuantum corespunzator cotei de proprietate din imobil ce se va stabili ca li se cuvine acestora.
La termenul de judecata din data de 18.02.2016, parata-reclamanta VAR a depus o cerere modificatoare a cererii reconventionale prin care a solicitat obligarea reclamantilor-parati la plata sporului de valoare adus imobilului prin reparatiile efectuate (f. 24 vol. IV).
La termenul de judecata din data de 17.03.2016, reclamantii-parati au invocat exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare de catre parata-reclamanta avand in vedere ca aceasta vizeaza nu doar o majorare a catimii obiectului cererii, ci o modificare a obiectului cererii reconventionale.
Deliberand asupra exceptiei tardivitatii formularii cererii modificatoare, instanta constata ca cererea depusa in sedinta publica din data de 18.02.2016 prin care parata-reclamanta a solicitat obligarea paratilor-reclamanti la plata sporului de valoare adus imobilului prin reparatiile efectuate nu reprezinta o cerere precizatoare de marire a catimii obiectului cererii, asa cum in mod eronat a sustinut parata-reclamanta, ci o cerere modificatoare, pentru ca prin intermediul ei parata-reclamanta urmareste sa modifice un element esential al cererii reconventionale: obiectul unui capat de cerere. In acest sens, instanta are in vedere ca prin cererea reconventionala parata-reclamanta a solicitat obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate pentru mentinerea constructiei in stare de folosinta si pentru indeplinirea obligatiilor legale ce cad in sarcina proprietarilor de monumente istorice.
Cererea modificatoare a fost formulata de parata-reclamanta cu mult dupa prima zi de infatisare, astfel incat aceasta cerere nu poate fi primita de instanta avand in vedere invocarea de catre reclamantii-parati a tardivitatii formularii acestei cereri.
Avand in vedere dispozitiile art. 132 C.proc.civ., rezolvarea cererii modificatoare depusa peste termenul prevazut de lege nu se realizeaza prin respingerea ei ca tardiva, ci prin constatarea decaderii din dreptul de a modifica cererea (art. 132 raportat la art. 103 alin. 1 C.proc.civ.).
Fata de toate aceste considerente, avand in vedere depasirea momentului procedural al primei zile de infatisare si pozitia reclamantilor-parati care au invocat tardivitatea formularii cererii modificatoare, instanta va admite exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare de catre parata-reclamanta, constatand ca parata-reclamanta este decazuta din dreptul de a modifica cererea reconventionala.
In ceea ce priveste invocarea de catre parata-reclamanta a decaderii reclamantilor-parati din dreptul de a invoca exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare prin intermediul concluziilor scrise depuse dupa ce instanta a amanat pronuntarea, instanta nu va analiza acest aspect care nu a fost invocat de parata-reclamanta la termenul de judecata din data de 17.03.2016 cand reclamantii-parati au invocat exceptia tardivitatii.
Desi parata-reclamanta beneficiaza de asistenta juridica din partea unui avocat, acesta din urma fiind cel care a semnat concluziile scrise, fie nu cunoaste, fie incalca in mod voit principii fundamentale ale dreptului.
Dupa inchiderea dezbaterilor (art. 150 C. proc. civ.) judecatorii ce alcatuiesc completul de judecata vor delibera in vederea pronuntarii hotararii. Astfel, dupa inchiderea dezbaterilor nu mai pot fi formulate cereri noi sau invocate exceptii prin intermediul concluziilor scrise, intrucat, in caz contrar, s-ar incalca principiul contradictorialitatii dezbaterilor, al dreptului la aparare.
Contradictorialitatea reprezinta un principiu fundamental al dreptului procesual civil, in sensul ca in temeiul acestuia, partile pot sa formuleze cereri, sa propuna, sa administreze probe si sa puna concluzii cu privire la toate problemele de fapt si de drept de care depinde corecta solutionare a procesului. El este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars – sa fie ascultata si cealalta parte, rezumand esenta intregului proces.
Pentru a interveni decaderea, aceasta trebuia invocata si apoi pronuntata de instanta intrucat aceasta sanctiune nu opereaza de drept. Intrucat norma juridica are caracter de ordine privata, decaderea putea fi invocata numai de partea interesata, in speta de parata-reclamanta, si numai la termenul cand a cunoscut motivul de decadere, respectiv la termenul din data de 17.03.2016.
Analizand materialul probator administrat in cauza in vederea stabilirii situatiei de fapt, instanta retine urmatoarele:
Prin incheierea de admitere in principiu pronuntata de la data de 13.02.2014 (f. 467-471 vol. II) instanta a admis in principiu atat cererea principala, cat si cererea reconventionala cu privire la capatul de cerere privind iesirea din indiviziune, constatand compunerea masei partajabile si cotele-parti ale reclamantilor-parati si paratei-reclamante.
Pentru considerentele expuse pe larg in incheierea de la acea data instanta a constatat ca reclamantul-parat VA, reclamantul-parat SA si parata-reclamanta VAR detin cate o cota de 1/3 din imobil, iar masa partajabila este compusa din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sectorul 1 inscris in cartea funciara nr. 209374, compus din teren in suprafata de 437,82 mp din masuratori si 440 mp din acte si constructie C1 cu o suprafata construita la sol de 141,60 mp si C2 cu o suprafata construita la sol de 46,90 mp.
Avand in vedere necesitatea expunerii situatiei de fapt si in cuprinsul prezentei hotarari, instanta va relua in continuare considerentele care au stat la baza pronuntarii incheierii de admitere in principiu:
Potrivit certificatului de mostenitor nr. 851/14.09.1977 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 (f. 17), in urma decesului numitei RM au ramas ca mostenitori fiicele acesteia, respectiv RM, RE si GE, fiecare avand cate o cota de 1/3 din mostenire, masa succesorala fiind constituita din imobilul situat in B., str. L.B., nr. 32, sector 1, compus din constructie din caramida si terenul aferent in suprafata de 440 mp.
Prin Contractul de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de BNP ER (f. 34) numitele RE si RM au donat reclamantului-parat VA cota de indiviza de 2/3 din imobilul situat in B., str. L.B., nr. 32, sector 1, rezervandu-si dreptul de uzufruct viager asupra bunului imobiliar donat. La acest moment, cealalta cota de 1/3 a ramas in proprietatea numitei GE.
La randul sau, reclamantul-parat VA a donat reclamantului-parat SAV cota de ½ din cota de 2/3, respectiv cota de 1/3 din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sector 1 prin Contractul de donatie autentificat sub nr. 289/23.02.2006 de BNP CE (f. 35-36).
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP, parata-reclamanta VAR a dobandit nuda proprietate a unei cote de 2/3 din constructia si terenul situate in str. LB, nr. 32, vanzatoarea GE, rezervandu-si dreptul de uzufruct viager. In contract s-a mentionat ca vanzatoarea GE dobandise cota de 1/3 conform Certificatului de mostenitor nr. 851/14.09.1977 emis de Notariatul de Stat Sector 1 Bucuresti si cota de 1/3 conform sentintei civile nr. 1488/27.02.2004 pronuntata de Judecatoria Sector 1 definitiva conform Deciziei civile nr. 1353A pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti si irevocabila prin nerecurare, si anularea Certificatului de mostenitor nr. 9/18.03.2002 si prin constatarea valabilitatii testamentului nr. 4235/1999 si a declaratiei de acceptare a succesiunii de pe urma surorii RM care, initial, la 16.10.1998 a donat impreuna cu RE cota de 1/3 lui VA. Prin Actul aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004, contractul de vanzare-cumparare mentionat a fost modificat in sensul ca in tot continutul acestuia se va citi cota de 1/3 din imobil in loc de cota de 2/3, fiind radiat paragraful care mentiona modul de dobandire al celei de-a doua cote de 1/3.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 sub numar de dosar 28384/299/2006 reclamantul-parat VA a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP si a actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004, cererea judecandu-se si in contradictoriu cu parata-reclamanta VAR. Prin sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 (f. 148-152) pronuntata in dosarul nr. 28384/299/2006, instanta a respins actiunea ca neintemeiata retinand ca motivul de nulitate fundamentat pe instrainarea, prin contractul de vanzare-cumparare atacat, a unei cote de 1/3 din dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului este neintemeiat. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a avut in vedere imprejurarea ca, desi in cuprinsul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP P. s-a stipulat ca vanzarea are ca obiect nuda proprietate asupra cotei de 2/3 din imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sector 1, prin actul aditional incheiat in aceeasi zi, in fata aceluiasi notar public, s-au operat modificari in sensul precizarii ca s-a transmis nuda proprietate asupra cotei de 1/3 din acest imobil si ca in tot cuprinsul contractului se va citi cota de 1/3 in loc de cota de 2/3 din imobil. Aceste modificari aduse contractului autentic de vanzare-cumparare au urmarit in mod evident inlaturarea si indreptarea unei erori materiale din continutul contractului, cu privire la cota-parte din dreptul de proprietate pe care GE a inteles sa o vanda paratei VAR, inlocuindu-se in tot cuprinsul contractului cota de 2/3 cu cea de 1/3, astfel incat dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost afectat.
Sustinerile in sensul ca actul aditional intocmit sub semnatura legalizata nu poate produce efecte juridice intrucat nu respecta principiul simetriei actelor juridice, nu au fost retinute de instanta, deoarece s-a considerat ca actul aditional a carui valabilitate este contestata nu reprezinta un act juridic in temeiul caruia opereaza un transfer de proprietate si nici nu modifica in substanta lor conditiile transferului care a operat in temeiul contractului autentic, ci constituie o modalitate de concretizare a vointei partilor de a remedia eroarea cuprinsa in contract cu privire la cota-parte instrainata, dand expresie vointei reale a partilor cu privire la aceasta cota.
De asemenea, in aceeasi sentinta, instanta a mai retinut ca insusi reclamantul VA s-a prevalat de efectele acestui act aditional, avand in vedere faptul ca, potrivit contractului de donatie autentificat sub nr. 289/23.02.2006 de BNP CE, acesta a instrainat cu titlu gratuit o cota de ½ din cota sa de 2/3 din imobilul in litigiu, la o data ulterioara incheierii contractului de vanzare-cumparare si a actului aditional la acesta a caror valabilitate este contestata in prezenta cauza. In consecinta, contractul de vanzare-cumparare a carui nulitate se invoca nu a avut drept efect instrainarea cotei de 1/3 apartinand reclamantului, din moment ce acesta a fost in masura sa dispuna de aceasta cota si sa ramana inregistrat cu cealalta cota-parte de 1/3 din imobil. Argumentul reclamantului potrivit caruia actiunea formulata urmareste reintoarcerea cotei de 1/3 in patrimoniul sau este lipsit de suport faptic, deoarece in realitate contractul de vanzare-cumparare contestat a produs efecte juridice exclusiv cu privire la cota de 1/3 apartinand vanzatoarei GE, reclamantul insusi efectuand acte de dispozitie asupra cotei sale de 2/3 din imobil la o data ulterioara acestei vanzari.
Sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 28384/299/2006 a ramas definitiva prin respingerea apelului (Decizia 59A/02.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 11649/3/2010 – f. 153-158) si irevocabila prin nerecurare. Analizand criticile aduse sentintei de fond, Tribunalul a retinut, la randul sau, ca, desi actul aditional nu a fost incheiat in forma autentica, acest lucru nici nu era necesar, raportat la faptul ca, asa cum in mod corect a retinut prima instanta, prin acest act s-a procedat doar la indreptarea unei erori materiale strecurata in actul autentic. In conformitate cu dispozitiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 „actele notariale care prezinta erori materiale sau omisiuni vadite pot fi indreptate sau completate de catre notarul public, la cerere sau din oficiu, daca lucrarile cuprind date care fac posibila indreptarea greselilor sau completarea omisiunilor. Acordul partilor se prezuma daca, fiind legal citate, nu-si manifesta opunerea.” Or, in cauza de fata, actul autentic a fost rectificat sub aspectul unei erori materiale cu acordul tuturor partilor, fiind respectate dispozitiile sus-citate. De asemenea, Tribunalul a mai retinut, ca nu era necesara forma autentica, pe de o parte, deoarece era vorba de o simpla rectificare a unei erori materiale si, pe de alta parte, deoarece acest act nu presupunea instrainarea dreptului de proprietate asupra unei suprafete suplimentare de teren. De altfel, prin indreptarea erorii materiale au fost protejate tocmai drepturile apelantului-reclamant, nefiind atins dreptul sau de coproprietate asupra imobilului in litigiu.
Instanta retine ca prin intampinarea si cererea reconventionala formulate in cauza, parata-reclamanta VAR a sustinut ca Actul aditional la contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP nu este un act valabil care sa produca efecte juridice, cel putin sub aspectul simetriei actelor juridice, aspect invocat de reclamantul-parat VA in cauza ce a facut obiectul dosarului nr. 28384/299/2006.
Rezulta ca, prin hotararea judecatoreasca pronuntata in dosarul nr. 28384/299/2006, opozabila paratei-reclamante VAR, care a fost parte in procesul solutionat prin respectiva hotarare, s-a transat problema validitatii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP si a Actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004 tocmai sub aspectele puse in discutie in prezenta cauza.
Ca hotarare irevocabila, sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti se bucura de putere de lucru judecat, conform art.377 alin.(2) pct.1 C.proc.civ. cu referire la art.1200 pct.4 si art.1202 alin.(2) C.civ., asa incat dezlegarea data, prin aceasta sentinta, problemei de drept se impune in prezenta cauza, fara posibilitatea de a mai fi contrazisa.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifesta ca prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti, venind sa demonstreze modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care nu prezinta tripla identitate cu primul, dar care are legatura cu aspectul litigios dezlegat anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.
Aceasta reglementare a puterii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararilor judecatoresti. Prezumtia nu opreste judecata celui de-al doilea proces, ci doar usureaza sarcina probatiunii, aducand in fata instantei constatari ale unor raporturi juridice facute cu ocazia judecatii anterioare si care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., in relatia dintre parti, prezumtia lucrului judecat are caracter absolut, inseamna ca ceea ce s-a dezlegat jurisdictional intr-un prim litigiu va fi opus partilor din acel litigiu si succesorilor lor in drepturi, fara posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, intr-un proces ulterior, care are legatura cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja solutionat.
Intrucat puterea de lucru judecat are caracter absolut fata de parti, parata-reclamanta nu poate sa pretinda in prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste fata de ea insasi in litigiul anterior cu privire la eficacitatea Actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004, pentru ca aceasta ar insemna incalcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotararii irevocabile susmentionate.
Pe cale de consecinta, instanta va da eficienta puterii de lucru judecat a sentintei civile nr. 12087/26.10.2009, retinand ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP la care s-a incheiat, in aceeasi zi, Actul aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004 parata-reclamanta VAR a dobandit o cota de 1/3 din imobilul in litigiu.
Mai mult decat atat, prin intampinarea depusa in dosarul nr. 8155/299/2007 (avand ca obiect cererea de interventie fortata a Directiei pentru Cultura si Culte si Patrimoniul Cultural National a Municipiului Bucuresti formulata de VA disjunsa din dosarul nr. 28384/299/2006 si ulterior conexata la acelasi dosar) parata-reclamanta VAR, prin avocat, a invederat instantei ca i-a fost instrainata „numai cota de 1/3 din imobil si in niciun caz cota de 2/3”, dreptul de proprietate al reclamantului-parat VA „nefiind in niciun fel incalcat prin perfectarea acestor acte” (f. 197-198). Sustinerile paratei-reclamante, in sensul ca acestea sunt simple supozitii care nu ii pot fi atribuite intrucat poarta semnatura unui avocat, nu vor fi retinute de instanta avand in vedere ca au fost facute o persoana mandatata de parata sa o reprezinte in litigiul respectiv, iar pe tot parcursul judecarii acestuia, parata nu a revenit asupra afirmatiilor respective.
De asemenea, analizand ansamblul inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatul de mostenitor nr. 851/14.09.1977 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 (f. 17), Contractul de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de BNP ER (f. 34), sentinta civila nr. 1488/27.02.2004 pronuntata de Judecatoria Sector 1 definitiva conform Deciziei civile nr. 1353A pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti si irevocabila prin nerecurare (prin care a fost anulat Certificatul de mostenitor nr. 9/18.03.2002), testamentul nr. 4235/1999 si declaratia de acceptare a succesiunii de pe urma surorii RM, instanta constata ca potrivit principiului ce guverneaza incheierea contractului de vanzare – cumparare in sensul ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi asupra bunului instrainat, numita GE nu ar fi putut instraina in mod valabil o cota de 2/3 din imobil atat timp cat detinea numai o conta de 1/3, avand in vedere ca numita RM donase nuda proprietate a cotei sale de 1/3 reclamantului-parat VA prin Contractul de donatie autentificat sub nr. 434/16.10.1998 de BNP ER (f. 34) incheiat anterior testamentului nr. 4235/1999, astfel incat la data testamentului nuda proprietate a acestei cote nu se mai afla in patrimoniul testatoarei.
Fata de toate aceste aspecte, imprejurarea ca exemplarul din contract prezentat de parata-reclamanta nu contine mentiunea olografa a notarului public in sensul rectificarii prin act aditional si simplele sustineri ale paratei-reclamante in sensul ca nu isi mai aminteste cand a semnat actul aditional la contractul de vanzare-cumparare sunt irelevante si nu pot conduce la o alta solutie.
In ceea ce priveste invocarea de catre parata-reclamanta a principiului error communis facit ius, instanta apreciaza ca acest principiu nu este aplicabil in speta. Astfel, acest principiu, denumit si principiul validitatii aparentei in drept, inlatura nulitatea unui act juridic incheiat intr-o situatie de eroare comuna, obsteasca, aplicatii ale acestui principiu regasindu-se in materia actelor de stare civila (intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila), in materia reprezentarii (in ceea ce priveste consecintele lipsei ori depasirii imputernicirii de a reprezenta, daca este vorba de o reprezentare aparenta, actul juridic incheiat de reprezentant cu tertul cocontractant va fi valabil prin aplicarea principiului enuntat), admitandu-se aplicabilitatea acestui principiu si in cazul in care o persoana a dobandit un imobil de la mostenitorul aparent (daca sunt indeplinite conditiile ca actul juridic sa fie cu titlu particular si oneros, tertul a fost de buna-credinta si dovedeste ca a existat o eroare comuna si invincibila asupra calitatii de mostenitor a celui care i-a transmis imobilul).
Instanta retine ca, in speta, nu este aplicabila regula error communis facit ius, fata de imprejurarea ca nu este pusa in discutie nulitatea vreunui act juridic. Astfel cum s-a aratat si anterior, contractul de vanzare-cumparare de care se prevaleaza parata-reclamanta este valabil, cererea reclamantului-parat VA prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1259/01.10.2004 de BNP VSP si a actului aditional cu incheiere de legalizare de semnatura nr. 5279/01.10.2004 fiind respinsa prin sentinta civila nr. 12087/26.10.2009 (f. 148-152) pronuntata in dosarul nr. 28384/299/2006. De asemenea, parata-reclamanta nu a solicitat la vreun moment anularea sau constatarea nulitatii absolute a acestui contract, astfel incat principiul invocat nu isi gaseste aplicabilitate in speta.
Mai mult decat atat, instanta apreciaza ca principiul error communis facit ius ar putea fi invocat in cazul unei erori comune si invincibile asupra calitatii unei persoane, nu cu privire la obiectul unui contract (cand ar putea fi incidente, dupa caz si cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege, eroarea viciu de consimtamant sau leziunea).
In ceea ce priveste inscrierile efectuate la OCPI si DITL, acestea nu pot fi invocate pentru a sustine dobandirea unei anumite cote din dreptul de proprietate, acestea neechivaland cu un titlu de proprietate.
Aceasta fiind situatia de fapt, instanta retine ca potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate ramane in indiviziune, oricare dintre coproprietari putand cere sistarea starii de indiviziune, solicitand partajul oricand, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv.
Partajul este operatiunea juridica prin care se pune capat starii de coproprietate in sensul ca bunurile stapanite in comun pe cote-parti sunt impartite materialmente intre copartasi, fiecare dintre acestia devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau parti materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietatii.
Pe calea partajului judiciar, instanta este tinuta a hotari modalitatile concrete de partajare, adica de a stabili fie atribuirea bunului in proprietatea exclusiva a unuia dintre coproprietari cu obligarea acestuia la plata unei sulte catre ceilalti coproprietari, fie de a forma loturi si de a le atribui in natura fiecarui coproprietar, fie, in ultima analiza, de a dispune vanzarea bunului si de a imparti echivalentul banesc intre copartasi potrivit cotelor fiecaruia dintre ei.
Potrivit dispozitiilor art. 736 Cod civil fiecare dintre coerezi poate cere partea sa in natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Prin urmare, in principiu, partajul judiciar urmeaza a se face in natura, fiind inadmisibil ca, fara consimtamantul coindivizarilor, sa se atribuie unora dintre ei toate bunurile in natura, iar altora numai contravaloarea partii ce li se cuvine, cand este posibil sa se dea fiecaruia bunuri in natura. Inegalitatea loturilor se compenseaza prin plata unor sume de bani, potrivit dispozitiilor art. 742 Cod civil.
Avand in vedere dispozitiile art. 673 ind. 5 alin. 2 C.proc.civ., principala modalitate de realizare a partajului este partajul in natura prin formarea de loturi si atribuirea acestora coproprietarilor.
In speta, avand in vedere ca masa partajabila este formata dintr-un imobil compus din constructie demisol+parter+pod si teren, instanta constata ca acesta nu este comod partajabil in natura, conform cotelor detinute de parti.
De asemenea, instanta retine ca, la momentul dezbaterilor asupra fondului cauzei, atat reclamantii-parati, cat si parata-reclamanta au solicitat atribuirea imobilului in intregime catre aceasta din urma. In considerarea celor ce preced, avand in vedere si manifestarea de vointa a partilor, in temeiul art. 61414 alin. 1 rap. la art. 67310 cod proc. civ., instanta va atribui in natura imobilul situat in B., str. LB, nr. 32, sectorul 1 compus din teren si constructie, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza intocmit de expert PBO, paratei-reclamante VAR.
Pentru a determina intinderea sultei la care reclamantii-parati sunt indreptatiti, se retine faptul ca, potrivit raportului de expertiza tehnica imobiliara intocmit de expert PBO (f. 35-57 vol. III) valoarea de circulatie a imobilului este de 515.990 euro, astfel ca, in conformitate cu art. 67310 C.proc.civ., instanta va obliga parata-reclamanta sa plateasca reclamantilor-parati suma de 343.993,2 euro (revenind cate 171.996,6 euro fiecaruia), in echivalent in lei la cursul BNR de la data platii, cu titlul de sulta corespunzatoare cotei de 2/3 detinute de acestia.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care s-a solicitat obligarea paratei-reclamante la plata catre reclamantii-paratii a contravalorii lipsei de folosinta asupra cotei din bun care le apartine reclamantilor, pe perioada ultimilor trei ani anteriori formularii cererii de chemare in judecata, precum si acordarea contravalorii lipsei de folosinta si pentru perioada ulterioara introducerii actiunii, instanta retine ca este necesar a se verifica daca reclamantii-parati au fost lipsiti de folosinta imobilului pentru a putea avea un drept la primirea contravalorii lipsei de folosinta.
Sub acest aspect, instanta retine ca in cauza s-a facut dovada impiedicarii reclamantilor-parati de a folosi imobilul asupra caruia partile erau coproprietari in cote indivize de cate 1/3.
Atat prin raspunsurile partilor la interogatoriu (raspunsurile paratei-reclamante la intrebarile nr. 1, 4, 5 din interogatoriul propus de reclamantul-parat SA – f. 334 vol. II, raspunsurile paratei-reclamante la intrebarile nr. 3, 6, 10, 13 din interogatoriul propus de reclamantul-parat VA – f. 336-337 vol. II, raspunsurile reclamantului-parat SA la intrebarile nr. 5, 6 din interogatoriul propus de parata-reclamanta – f. 339 vol. II, raspunsurile reclamantului-parat VA la intrebarile nr. 2, 3, 8 din interogatoriul propus de parata-reclamanta – f. 340-341 vol. II), cat si prin inscrisurile depuse de reclamantii-parati reprezentand contracte de comodat incheiate de parata-reclamanta cu societati in care avea calitatea de asociat (f. 56-58, 59-62 vol. I, f. 63-67 vol. I), sesizarile facute de reclamantii-parati catre autoritati si institutii publice precum Primaria Municipiului B., ISC, Ministerul Culturii si Cultelor, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 in incercarea de a opri executarea lucrarilor demarate de parata-reclamanta fara a detine autorizatie de construire (f. 29-34 vol. I, f. 381-389 vol. II) s-a facut dovada ca relatiile dintre reclamantii-parati si parata-reclamanta nu au fost bune, reclamantii-parati manifestandu-si intentia de a folosi imobilul in litigiu, intentie care le-a fost refuzata de parata-reclamanta.
Mai mult, parata-reclamanta a exploatat imobilul, acesta devenind sediu social pentru mai multe societati comerciale la care aceasta avea calitatea de asociat (f. 56-59, f. 63-67 vol. I), imobilul nefiind in egala masura la dispozitia tuturor coproprietarilor, ci doar a paratei-reclamante.
Fata de motivele invocate de reclamantii-parati in sustinerea acestui capat de cerere, rezulta ca temeiul acestor pretentii a fost reprezentat de dreptul lor de coproprietate asupra imobilului, reclamantii-parati invocand exercitarea unei folosinte exclusive si abuzive de catre parata- reclamanta, coproprietar asupra aceluiasi imobil, in sensul opunerii nejustificate a acesteia la a le permite accesul in imobil si la exercitarea folosintei asupra acestui imobil, efectuarea de lucrari de constructii asupra acestuia fara acordul celorlalti coproprietari (raspunsul paratei-reclamante la intrebarea 5 din interogatoriul propus de reclamantul-parat SA – f. 334 vol. II, raspunsul paratei-reclamante la intrebarea nr. 13 din interogatoriul propus de reclamantul VA – f. 337 vol. II) si incheierea de contracte cu privire la folosinta acestuia, fara acordul lor.
Intr-adevar, in cazul proprietatii comune pe cote-parti, intrucat niciunul dintre coproprietari nu stapaneste in exclusivitate o parte din bun, este necesar ca exercitarea atributelor proprietatii sa fie colectiva.
In acest sens, in practica si doctrina de specialitate s-a conturat principiul unanimitatii, regula dedusa din ideea unitatii materiale a bunului. Potrivit acestui principiu, exercitarea atributului folosintei in cazul coproprietatii obisnuite, in situatia in care nu exista un partaj de folosinta – cum este cazul si in speta –, de catre toti coproprietarii presupune existenta unui acord expres sau tacit intre acestia, esential fiind ca utilizarea bunului de catre un coproprietar sa nu excluda accesul celorlalti coproprietari la o asemenea utilizare si sa nu duca la schimbarea destinatiei bunului sau la transformarea modului obisnuit de utilizare.
Ca urmare, este firesc ca, daca un coproprietar profita integral si utilizeaza bunul in intregime, fara acordul expres sau tacit al celorlalti coproprietari, o perioada de timp, sa plateasca celorlalti coproprietari echivalentul banesc al acestei utilizari, corespunzator cotelor-parti din drept ale acestora, temeiul restituirii fiind raspunderea civila delictuala, indiferent de buna sau reaua-credinta a celui care foloseste efectiv imobilul.
Pentru toate aceste considerente, instanta va obliga parata-reclamanta sa plateasca reclamantilor-parati suma de 80.731 euro (in echivalent in lei la cursul BNR de la data platii) cu titlul de contravaloare lipsa de folosinta a imobilului pentru perioada 27.07.2008 (3 ani anteriori formularii actiunii) – data pronuntarii prezentei hotarari, instanta neputand acorda sume cu acest titlu si pentru viitor.
Suma de 80.731 euro (71.335 euro + 9396 euro) a fost obtinuta pornind de la concluziile raportului de expertiza care a cuantificat contravaloarea lipsei de folosinta pentru cota de 2/3 pentru perioada 27.07.2008 – 21.05.2015 (f. 39-42 vol. III) la 71.335 euro. Avand in vedere ca expertul a determinat o contravaloare lunara a lipsei de folosinta pentru intreg imobilul pentru anul in curs de 1305 euro/luna rezulta ca pentru perioada de la 22.05.2015 pana la data pronuntarii sentintei, respectiv pentru 10 luni si 24 zile, contravaloarea lipsei de folosinta este de 9396 euro [(10 luni *1305 euro* 2/3 (cota)) = 8700 euro + (24 zile * 1305 euro/30 zile * 2/3 = 696 euro).
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei-reclamante la plata dobanzii legale, instanta retine ca creditorii au dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a creantei lor, si in caz contrar au dreptul la dezdaunare. Asadar, reclamantii-parati sunt indreptatiti si la obtinerea dobanzii legale aferente sumei acordate cu titlul de contravaloare lipsa de folosinta calculata de la data introducerii cererii de chemare in judecata pana la achitarea efectiva.
Referitor la capatul de cerere din cererea reconventionala prin care parata-reclamanta a solicitat obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate, instanta retine, in prealabil, ca in aplicarea principiului egalitatii copartajantilor, la efectuarea partajului trebuie luata in considerare valoarea bunului de la data judecatii, iar nu valoarea existenta in momentul nasterii starii de coproprietate, astfel incat diminuarea valorii sau sporul de valoare sa fie suportat, respectiv sa profite tuturor.
Efectuarea de catre unul dintre copartasi a unor lucrari de reparatii, cu caracter de intretinere a imobilului sau de sporire a confortului acestuia, ar putea da nastere doar la un drept de creanta, fara a fi afectate cotele de proprietate ale copartasilor.
In aceste conditii, contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului nu va fi scazuta din valoarea de circulatie actuala a imobilului partajat, putand reprezenta o cerere separata in pretentii indreptata impotriva celorlalti copartasi, astfel cum este cazul si in speta, parata-reclamanta solicitand obligarea reclamantilor-parati la plata contravalorii reparatiilor efectuate prin raportare la cota-parte detinuta de acestia, cerere apreciata de instanta ca fiind intemeiata.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza intocmit in cauza si raspunsului la obiectiunile formulate de parti (f. 1-9 vol. IV), prin lucrarile efectuate de parata-reclamanta nu s-au produs alterari ale monumentului istoric (f. 44 vol. III), iar lucrarile au fost apreciate de expert ca fiind necesare si utile – atat lucrarile de consolidare a structurii de rezistenta, cat si lucrarile de izolatii, finisaje si instalatii (f. 54-55 vol. III), ele fiind evaluate la un total de 926.300 lei (f. 54 vol. III), suma ce cuprinde actualizarea cu rata inflatiei, astfel incat instanta va obliga reclamantii-parati sa plateasca paratei-reclamante suma de 617.533,33 lei reprezentand 2/3 din contravaloarea reparatiilor efectuate.
Contrar sustinerilor paratei-reclamante, instanta apreciaza ca in mod corect expertul a procedat la actualizarea valorii reparatiilor avand in vedere indicele preturilor de consum pentru perioada august 2010 – aprilie 2015, respectiv de la ultima factura de lucrari (factura AG nr. 142/30.07.2010), parata-reclamanta neputand pretinde actualizarea intregii sume prin raportare la anul 2006 pentru ca, in caz contrar, s-ar imbogati fara just temei prin actualizarea cheltuielilor facute ulterior anului 2006 cu un indice de inflatie raportat la anul 2006.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, avand in vedere ca onorariul de expert a fost suportat atat de reclamantii-parati, cat si de parata-reclamanta proportional cu cota-parte detinuta de fiecare, in temeiul art. 276 C.proc.civ., instanta va compensa aceste cheltuieli de judecata.
Referitor la celelalte cheltuieli efectuate de parti, avand in vedere faptul ca prin admiterea cererii de partaj obtin avantaje atat reclamantul-parat, cat si parata-reclamanta, precum si faptul ca reclamantii-parati au suportat cheltuielile de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru in cuantum de 68.859,96 lei aferenta partajului si taxa judiciara de timbru in cuantum de 7621,85 lei aferenta capatului de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosinta, instanta constata ca reclamantii-parati au o creanta impotriva paratei-reclamante in cuantum de 30.575,17 lei reprezentand cheltuieli de judecata compusa din 7621,85 lei reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta capatului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosinta care a fost apreciat intemeiat de instanta + o cota de 1/3 din taxa judiciara de timbru de 68.859,96 lei aferenta partajului.
In ceea ce priveste capetele de cerere admise din cererea reconventionala, instanta va constata ca parata-reclamanta are o creanta impotriva reclamantilor-parati in cuantum de 19.213,83 lei reprezentand cheltuieli de judecata compusa din 8927,5 lei reprezentand contravaloarea onorariului avocatial achitat de parata-reclamanta pentru a beneficia de asistenta juridica in cauza + 10.286,33 lei reprezentand taxa judiciara de timbru calculata conform Legii nr. 146/1997 prin raportare la valoarea pretentiilor admise cu titlul de contravaloare reparatii (617.533,33 lei).
Asadar, instanta va proceda la compensarea cheltuielilor de judecata pana la concurenta celei mai mici sume, astfel incat in temeiul art. 276 C.proc.civ., compenseaza partial cheltuielile de judecata pana la concurenta sumei de 19.213,83 lei si, pe cale de consecinta, obliga parata-reclamanta sa plateasca reclamantilor-parati suma de 11.361,34 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016