Constatare nulitate act juridic.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 15.08.2006, s-a incheiat contractul de credit nr. 7014000/15.08.2006(f.22), prin care B.- S.A. a acordat reclamantului MD, in calitate de imprumutat, un credit in valoare de 7.000 lei, pe o perioada de 84 luni, creditul fiind acordat cu o dobanda variabila de 13,90% pe an.
Potrivit art. 4.1 lit. b si d din Conditiile generale ale contractului de credit, imprumutatul datoreaza bancii un comision lunar de gestiune a creditului(0,30 % din soldul creditului- cf. art. 8 din contract) si un comision lunar de administrare a creditului restant, in cazul nerespectarii prevederilor contractuale referitoare la rambursarea ratelor si plata dobanzilor(6,50 lei- cf. art. 9 din contract).
La data de 07.04.2011, intre aceleasi parti a fost incheiat contractul de credit nr. 940508/07.04.2011(f.59), avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 5.120 lei, pentru o perioada de 64 de luni, cu o dobanda fixa de 8,5% pe an, in preambulul acestui contract mentionandu-se ca intrucat la data de 15.08.2006 banca a acordat imprumutatului un credit in suma de 7.000 lei prin contractul nr. 7014000 si la data de 30.01.2009 un card de credit in suma de 2.000 lei, iar imprumutatul inregistreaza o deteriorare a situatiei financiare si/sau a serviciului datoriei, de comun acord partile au convenit reesalonarea integrala a datoriei.
Potrivit art. 7 din contract, imprumutatul datoreaza bancii un comision analiza dosar in cuantum de 200 lei, un comision lunar de administrare a creditului in valoare de 0,40 % din soldul creditului, iar pentru servicii prestate la cererea imprumutatului pe parcursul derularii contractului de credit, banca va percepe un comision in valoare de 50 EUR sau echivalent in valuta creditului.
Conform art. 8 din contract, imprumutatul incheie o polita de asigurare de viata pe perioada de creditare, iar primele de asigurare se platesc de catre imprumutat lunar si se calculeaza prin aplicarea cotei de 0,087%  la soldul lunar al creditului.
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata B.- S.A., instanta retine urmatoarele:
Calitatea procesuala pasiva in dreptul civil presupune existenta unei identitati intre persoana chemata in judecata si persoana care poate fi obligata, prin hotarare, la executarea unei prestatii catre reclamant ori careia ii poate fi opus un drept sau o situatie de fapt.
Nulitatea este acea sanctiune de drept civil ce consta in lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. Ca urmare a aplicarii acestei sanctiuni, in baza principiului retroactivitatii efectelor nulitatii, se inlatura toate efectele actului juridic anulat ce s-au produs intre momentul incheierii acestuia si cel al anularii efective.
Art. 969 C.civ. din 1864(art. 1270 din noul Cod civil) instituie principiul fortei obligatorii a actului juridic civil (pacta sunt servanda), potrivit caruia actul juridic civil bilateral este obligatoriu pentru toate partile sale, si principiul irevocabilitatii actului juridic civil, potrivit caruia efectele actului juridic bilateral nu pot inceta prin vointa unei singure parti.
Ca o consecinta a celor doua principii ale efectelor actului juridic civil, aplicarea sanctiunii nulitatii, pe cale judiciara, trebuie solicitata in contradictoriu cu toate partile actului,   nefiind posibil ca un act juridic bilateral sa produca efecte numai fata de una din partile sale, in timp ce fata de cealalta, efectele au incetat sa se mai produca.
In prezenta cauza, reclamantul solicita constatarea caracterului abuziv/anularea unor contractele de credit incheiate cu B.- S.A.
E.  SRL nu a fost parte la contractul de credit, ci are calitatea de cesionar, in temeiul unui contract de cesiune incheiat cu B.- S.A.
Cu privire la natura juridica a acestui din urma contract, instanta retine ca noul Cod civil reglementeaza atat cesiunea de creanta (art. 1566-1592 NCC), cat si cesiunea contractului (art. 1315-1320 NCC).
Daca ambele institutii se fundamenteaza pe un transfer, deosebirile dintre cele doua concepte sunt de substanta. Astfel, prin cesiunea contractului nu se transfera un drept – cum se intampla intr-o cesiune de creanta, ci o pozitie contractuala, un ansamblu de drepturi si obligatii ce apartin unei parti in contract.
Cesiunea de creanta este un contract consensual, pentru validitatea sa nefiind necesara, de regula, o forma speciala. De asemenea, cu exceptia unei stipulatii contrare, nu este necesar acordul cedatului. Dimpotriva, cesiunea contractului poate fi realizata doar cu consimtamantul celeilalte parti contractante [art. 1315 alin. (1) NCC] si in forma ceruta de lege pentru validitatea contractului initial [art. 1317 alin. (1) NCC].
Cum, prin contractul de cesiune s-a avut in vedere transmiterea raportului obligational numai sub aspectul laturii sale active si fara ca debitorul cedat sa fie parte in acel contract, instanta constata ca, in speta, ne aflam in prezenta unei cesiuni de creanta, iar nu a unei cesiuni de contract.
In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de parata B.- S.A.
Asupra fondului cauzei, instanta retine ca a fost investita atat cu o actiune in constatarea caracterului abuziv al clauzelor ce instituie obligatia de a achita comisioanele prevazute in contractele de credit nr. 70..../15.08.2006 si nr. 94.../07.04.2011, fiind invocate prevederile Legii nr. 193/2000, cat si cu  o actiune in anularea contractului de credit nr. 94.../07.04.2011, fiind invocate doua cauze de anulabilitate, respectiv incheierea contractului prin vicierea consimtamantului prin eroare si dol.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Cat priveste cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor privind comisioanele din contractele de credit nr. 7014000/15.08.2006 si nr. 940508/07.04.2011, pentru a se putea trece la analiza  caracterului eventual  abuziv al acestor clauze,  se impune  o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere in dreptul na?ional a cerin?elor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? ?i de plata, pe de o parte, nici cu produsele ?i serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil".
Acest text de lege transpune in legisla?ia na?ionala dispozi?ia comunitara prevazuta la art.4 alin.2 conform careia  "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului ?i impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept na?ionale ?i  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau remunera?iei in raport cu serviciul furnizat, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar ?i inteligibil exprimate.
Dobanda anuala, comisioanele etc., intra in sfera no?iunii de pre? a contractului de credit, de vreme ce reprezinta contrapresta?ii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit.g ?i i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori ?i de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
In cauza dedusa judecatii, comisioanele percepute constituie un element al pre?ului, iar prevederile din contracte cu privire la comisionul de administrare/gestionare a creditului au fost clare ?i redactate fara echivoc, fiind insu?ite de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va re?ine totodata ca acest comision este perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului si ca obliga?ia de plata a acestui comision a fost inserata in contractul de credit incheiat ini?ial de par?i, iar acest fapt era cunoscut de catre reclamant la data incheierii conven?iei de credit, astfel incat nu se poate sus?ine impiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca ?i componenta a pre?ului creditului, este exceptat in spe?a de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al conven?iei de credit, respectiv pre?ul serviciului de finan?are, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in a?a fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de voin?a, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conven?iei, iar termenii utiliza?i pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili ?i ap?i de a fi in?ele?i cu ajutorul gandirii logice.
A?adar, potrivit celor mai sus re?inute, fiind incidenta in spe?a excep?ia prevazuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare/gestionare a creditului din contractele incheiate de parti, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
  Mai mult, chiar daca s-ar aprecia verifica indeplinirea condi?iilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instan?a considera ca acest comision nu poate fi considerat abuziv.
Aceasta deoarece, de?i ne aflam in prezen?a unui contract de adeziune, clauza privind comisionul de administrare/gestionare a creditului nu afecteaza echilibrul contractual, intrucat nu ofera furnizorului de servicii financiare alte drepturi decat cele permise ?i de art.35 din OUG nr.50/2010 ?i art.9 ind.3 lit.e pct.1 ?i 2 din OG nr.21/1992 privind protec?ia consumatorilor, care interzic doar majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricaror altor costuri mentionate in contract ?i/sau introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost mentionate in contract.
Or, comisionul de administrare/gestionare a creditului, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, a fost inserat ab initio in contractul par?ilor, nefiind nici majorat pe parcursul derularii contractului ?i nici perceput ulterior incheierii acestuia, prin voin?a unilaterala a Bancii, pentru a deveni abuziv.
Art.36 din OUG nr.50/2010 prevede ca „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Mai mult, acest comision nu a atras majorarea ratei lunare datorate de reclamant, astfel ca nu poate fi re?inut in spe?a un eventual dezechilibru semnificativ suferit de reclamant prin includerea unui comision de administrare in costul creditului.
Fa?a de aspectele semnalate, clauza privind comisionul de administrare/gestionare a creditului din contract nu reprezinta, in opinia instan?ei, o clauza abuziva in in?elesul art.4 din Legea nr. 193/2000, in condi?iile in care reclamantul a achitat ratele in cuantumul convenit la data incheierii contractului, iar parata nu a perceput costuri superioare celor convenite cu debitorul sau, astfel incat sus?inerile acestuia cu privire la prejudiciul suferit sunt lipsite de fundament.
    In plus, clauza contractuala privind comisionul de administrare/gestionare a creditului este redactata de o maniera clara, neechivoca, in a?a fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de voin?a, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conven?iei, iar termenii utiliza?i pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi ?i accesibili, fiind de asemenea men?ionat ?i motivul pentru care se percepe acest comision.
 In plus, acest cost a fost stabilit inca de la data incheierii conven?iei, este clar precizat, este dimensionat in func?ie de o valoare concreta (soldul creditului) si are stabilita scaden?a.
  Aceste prevederi clare ?i fara echivoc, exprimate intr-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamant la momentul incheierii contractului de credit, astfel ca nu se poate sus?ine ca reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului, avand posibilitatea reala de a lua cuno?tin?a, la data conven?iei de credit, de toate condi?iile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obliga?iilor sale.
Nu se poate considera ca acest comision este avantaj material pe care Banca il ob?ine nejustificat, cum s-a sus?inut, fiind vorba fara indoiala de un element al pre?ului contractului de credit, distinct de dobanda, care reprezinta echivalentul folosin?ei banilor imprumuta?i.
El constituie un element al pre?ului ?i in spe?a, prevederea perceperii acestui comision a fost clara ?i fara echivoc, fiind insu?ita de catre consumator, prin semnarea contractului, devenind potrivit art.969 C.civ., lege intre par?i.
In spe?a, consumatorul nu a fost obligat sa se supuna unor condi?ii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cuno?tin?a la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obliga?iilor acestuia.
Fata de aceste considerente, instanta va respinge solicitarea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al comisionului de administrare/gestionare a creditului, apreciind ca prin acesta nu se aduce atingere drepturilor garantate consumatorului de dispozitiile legale incidente in aceasta materie.
Clauza privind comisionul de administrare a creditului restant reglementeaza dreptul bancii, in cazul in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatiile de plata, de a percepe un comision suplimentar. Or, aceasta clauza nu poate fi considerata nelegala fiind vorba, de fapt de o clauza penala, reglementata legal prin dispozitiile art. 1066 din Codul civil de la 1864. De asemenea, cuantumul comisionului de administrare a creditului restant a fost clar determinat, iar perceperea acestuia este conditionata de culpa reclamantului, constand in neindeplinirea de catre aceasta a obligatiilor de plata. Asadar, nu exista un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor si nici nu sunt incalcate, prin aceasta clauza, exigentele bunei-credinte.
Cu privire la comisionul de analiza si prima de asigurare, reiese clar care este destinatia acestora, respectiv acoperirea cheltuielilor pentru reesalonarea imprumutului, in cazul comisionului de analiza, si a pierderilor suferite de banca in cazul in care imprumutatul nu si-ar indeplini obligatia de rambursare a creditului, in cazul primei de asigurare. Or, este evident ca aceste comisioane nu pot fi considerate o dobanda mascata, intrucat dobanda in cazul unui contract de credit reprezinta un fruct civil, pretul folosintei capitalului.
Asadar, aceste sustineri ale reclamantului sunt neintemeiate, iar clauzele contestate sunt apreciate de instanta legale, atat timp cat in contract au fost identificate, cu exactitate, procentele percepute de parata cu acest titlu. Nu se poate retine, deci, existenta vreunui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, contrar exigentelor bunei-credinte, atat timp cat sumele sunt echivalentul unor servicii sau costuri, sunt clar determinate in contract, astfel incat reclamantul si le-a insusit in deplina cunostinta de cauza.
Tot astfel, instanta apreciaza ca nici perceperea unor comisioane pentru servicii de inlocuire card, plata pentru alta sucursala, administrare card CIP, nu este abuziva, avand in vedere ca plata acestor comisioane se face pentru prestarea de servicii suplimentare, aceste comisioane facand parte din categoria celor reglementate de art. 36 alin. 1 teza finala din OUG nr. 50/2010, potrivit carora „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
In consecinta, actiunea va fi respinsa ca nefondata sub acest aspect.
Referitor la cererea de anulare a contractului de credit nr. 94../07.04.2011, instanta retine ca nulitatea este sanctiunea de drept civil care lipseste actul juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. Prin urmare, in analiza valabilitatii unor clauze contractuale este necesara raportarea la legislatia in vigoare la momentul incheierii contractului.
Astfel, sunt aplicabile prevederile Codului civil de la 1864, avand in vedere ca, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.
Pentru a fi valabil incheiat, actul juridic trebuie sa cuprinda o serie de componente, vointa juridica reprezentand un astfel de element fundamental. Consimtamantul, adica exteriorizarea hotararii de a incheia un act juridic civil, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte in mod cumulativ, una dintre acestea fiind aceea de a nu fi alterat de vreun viciu de consimtamant.
In alcatuirea erorii-obstacol, ca viciu de consimtamant, instanta retine ca intra un singur element de natura psihologica, constand in falsa reprezentare a realitatii la incheierea actului juridic, iar, pentru a opera, eroarea trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ doua conditii, si anume, aceea ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator, determinant pentru incheierea actului, precum si aceea ca cocontractantul sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este determinant.
Or, in speta, in cererea de restructurare credit(f.225) completata de reclamant pe 11.03.2011, cu o luna inainte de incheierea contractului de credit nr. 94../07.04.2011, acesta a aratat ca nu detine intreaga suma pentru a-si plati datoria, rezultand ca reclamantul a ales reesalonarea creditului.
Instanta mai retine ca dolul presupune utilizarea de catre una din partile contractante a unor mijloace viclene, in lipsa carora cealalta parte nu ar fi contractat (art. 960 Cod civil).
In ce priveste pretinsele manopere dolosive utilizate de angajata B. in lipsa carora reclamantul nu ar fi incheiat actul, instanta retine ca nu s-a administrat nicio proba concludenta pe acest aspect.
In consecinta, fata de dispozitiile art. 960 alin. 2 Cod civil, care prevad ca dolul nu se presupune, ceea ce inseamna ca reclamantul avea obligatia de a dovedi prin probe pertinente in ce au constat mijloacele viclene folosite de parata pentru a il determina sa incheie actul convenit, instanta retine ca, in speta, reclamantul nu a reusit sa faca dovada pozitiva a celor mai sus aratate, astfel ca nu au rezultat manopere frauduloase ale paratei la incheierea contractului de credit nr. 94.../07.04.2011, nefiind indeplinite conditiile art. 953 si 954 Cod civil.
Avand in vedere considerentele expuse, instanta va respinge actiunea, ca neintemeiata.
Fata de solutia care va fi pronuntata asupra actiunii formulate de reclamant, instanta, in temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca neintemeiata cererea acestuia privind acordarea cheltuielilor de judecata. Totodata, instanta va lua act ca parata B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. isi rezerva dreptul de a solicita pe cale separata cheltuielile de judecata.