pretentii daune morale – raspundere civila delictuala: lipsa unei trasaturi esentiale pentru a putea aprecia fapta ca fiind calomnioasa; utilizarea unei cai de comunicare privata pentru transmiterea mesajului catre un numar finit de persoane, fara intenti
(Hotarare nr. 21617 din data de 29.11.2016 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)Deliberand asupra cauzei, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata la data de 27.06.2016 pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti sub nr…., reclamantul E.O.T. a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul V.T.A., obligarea paratului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale si la publicarea in trei cotidiene si asigurarea difuzarii de catre trei posturi de televiziune cu acoperire nationala, a hotararii ce va fi pronuntata in cauza, in termen de 5 zile de la ramanerea definitiva a acesteia, iar in cazul in care paratul nu se va conforma, sa dispuna instanta autorizarea sa la publicarea hotararii pe cheltuiala paratului; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamantul a invederat instantei, in esenta, urmatoarele:
La data de 30 aprilie 2016, fostul ministru al Culturii - V.T.A., a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare publica care contine un atac virulent la persoana sa, scrisoare care a fost preluata si citata de un numar important de mijloace de informare in masa, presa scrisa si audiovizuala.
Invedereaza reclamantul ca afirmatiile paratului din aceasta scrisoare publica i-au adus grave prejudicii onoarei si reputatiei, atat ca om, cat si ca specialist si manager al Muzeului National de Istorie al Romaniei.
Prin modul perfid in care V.T.A. si-a construit prima fraza din scrisoarea sa din 30 aprilie 2016, care se refera la persoana sa: "La Muzeul National de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrari de consolidare interminabile intreprinse cu o firma condusa de un afacerist penal, E.O.T...."-, acesta a incercat sa induca publicului ideea ca ar fi personal vinovat de faptul ca Muzeul National de Istorie a Romaniei este inchis pentru public de 14 ani, dar si ca ar fi, in realitate, afaceristul penal a carui firma ar efectua lucrarile de consolidare a cladirii sau ca are o legatura cu un afacerist penal.
In aceeasi scrisoare publica paratul sugereaza ca ar fi avut o activitate ilicita, contestata, in legatura cu achizitii de piese pentru Muzeul National de Istorie, acuzandu-l de asemenea si de conflict de interese, fapta deosebit de grava care, daca ar fi reala, i-ar putea atrage o sanctiune penala.
Faptul ca afirmatiile calomnioase veneau din partea Ministrului in exercitiu, a fost de natura sa induca ideea publicului ca afirmatiile sunt veridice, fiind greu de conceput ca un ministru lanseaza informatii neadevarate in legatura cu managerul unei institutii din subordine.
Paratul a urmarit prin discursul sau sa il discrediteze si aceasta nu in virtutea libertatii de exprimare, ci in mod deliberat, crezand (in mod nefondat) ca ar fi un candidat la functia de ministru, pe care asa a inteles sa si-o protejeze, probabil.
In realitate, invedereaza reclamantul, situatia de fapt este cu totul alta, realitatea factuala fiind urmatoarea:a fost numit manager interimar al Muzeului National de Istorie a Romaniei la data de 1 iulie 2010 si manager de la data de 22 iulie 2011, deci la o distanta de circa 8 ani de la inceperea lucrarilor de catre firma R. SA, care a castigat licitatia pentru reabilitarea muzeului in 2002 si la 4 ani si 7 luni, de la sistarea acestora, ca urmare a deciziei Ministerului Culturii.
Prin urmare, nu numai ca nu a avut vreo implicare in proiectul esuat de consolidare si refacere a Muzeului National de Istorie a Romaniei incredintat, in anul 2002, firmei R. SA, condus de domnul V.T. si stopat la data de 22 decembrie 2006, in urma unui raport al Corpului de Control al Primului Ministru de atunci, dar sub mandatul sau managerial Muzeul National de Istorie a Romaniei a castigat toate procesele pe care i le-a intentat compania R. SA, care a cerut compensatii financiare consistente (800.000 lei) pentru pagubele pe care i le-ar fi produs incetarea lucrarilor in 2006 si suma de 24.000.000 Euro, drept conditie pentru rezilierea contractului cu Muzeul National de Istorie a Romaniei.
Mai mult decat atat, sub mandatul sau, a obtinut rezilierea contractului cu firma R. SA, la data de 20 septembrie 2012, fapt pe care paratul il cunoaste, sau ar fi trebuit sa-1 cunoasca, mai inainte de a asocia, in mod deliberat, in actul public, persoana sa cu "afaceri penale".
De asemenea, in urma demersurilor intreprinse la conducerile succesive ale Ministerului Culturii, la membrii Comisiilor de Cultura ale Camerei Deputatilor si Senatului si de sensibilizare a opiniei publice si mediului politic, in 2015, printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat a fost prevazuta o suma dedicata finantarii pregatirii organizarii unui concurs international de solutii de arhitectura pentru refacerea Muzeului National de Istorie a Romaniei. In cursul anului 2015 au fost efectuate toate studiile si expertizele tehnice necesare, a fost intocmit caietul de sarcini si regulamentul de concurs. Acestea au facut posibile lansarea, la 1 februarie 2016, a concursului international de solutii de arhitectura Noul MNIR sub egida Uniunii Internationale a Arhitectilor, concurs care se va finaliza pe 1 iulie 2016, cand un juriu international va desemna castigatorul, caruia i se va incredinta proiectarea refacerii Muzeului National de Istorie a Romaniei.
In scrisoarea sa paratul afirma ca exercitarea mandatului sau ar fi contestata pentru ca a achizitionat obiecte descoperite cu detectorul de metale, sugerand ca ar fi avut o activitate frauduloasa, susceptibila de a fi contestata, in legatura cu achizitionarea unor vestigii. Ceea ce omite sa spuna in mod deliberat paratul, tocmai pentru a da o alta conotatie unor demersuri legale, este ca Muzeul National de Istorie a Romaniei are obligatia legala, legata chiar de misiunea institutiei, de a achizitiona, colectiona si prezerva artefacte legate de patrimoniul cultural national, achizitie care s-a facut cu respectarea prevederilor legale si care a avut ca finalitate imbogatirea patrimoniului public al Statului, administrat de catre Muzeul National de Istorie a Romaniei.
Invedereaza reclamantul ca paratul V.T.A., in calitate de ministru, ca si toti predecesorii lui, a fost informat de el, personal, asupra situatiei reale a Muzeului National de Istorie a Romaniei, precum si asupra unor demersuri legate de recuperarea patrimoniului cultural national intreprinse, ca parte a efortului mai multor institutii nationale iar in cazul in care ar fi avut dubii asupra datelor furnizate, ar fi putut sa solicite informatii si din alte surse oficiale despre starea, de fapt, a institutiei.
Afirmatiile paratului, arata reclamantul, l-au supus oprobiului public, intr-o perioada in care opinia publica este foarte sensibila la orice asociere cu fapte penale sau cu persoane cercetate penal sau susceptibile de o urmarire penala. Mai mult, la nivel institutional, autoritatile publice incearca sa se desisteze, pe cat posibil, de persoane asupra carora planeaza suspiciunea unor fapte ilicite, or tocmai acest rezultat 1-a urmarit paratul, in condi?iile in care afirmatiile si acuzatiile sale vin in contextul in care urma sa fie evaluat profesional la sfarsit de mandat, conform OUG 189/2008, iar de aceasta evaluare depinde continuarea activitatii de manager in anumite conditii.
Cu atat mai grav este prejudiciul ce i-a fost adus, cu cat el stirbeste o reputatie, morala si profesionala, de larga recunoastere, pe de o parte, iar, pe de alta parte, consecintele, daunele morale cauzate sunt mari pentru ca afirmatiile calomnioase facute de V.T.A. vin din partea unei persoane de importanta si notorietate publica si au fost preluate de mijloacele de informare in masa.
De altfel, chiar recent, in Emisiunea “...", difuzata de ..., la data de 05.05.2016, realizatorul L.M. a citat pe postul de televiziune, aceste pasaje din scrisoarea lui V.T.A., pasaje care au fost publicate pe ecran si puse in discutia invitatilor, la o ora de maxima audienta, orele 2130.
Ipoteza ca, in atari situatii, prejudiciul rezulta ex re, a fost unanim admisa atat de literatura de specialitate, cat si de practica judiciara in materia delictelor ce privesc limitele libertatii de exprimare, indiferent de mijloacele prin care aceasta libertate se exercita. Prejudiciul nu se impune a fi dovedit, el fiind consecinta directa si nemijlocita a delictului civil savarsit de catre paratul V.T.A.. Prejudiciul rezulta ex re din afirmatiile nereale si denigratoare la adresa sa continute in scrisoarea publica a lui V.T.A..
Preluarea si citarea acestei scrisori de catre mijloacele de informare in masa l-au supus oprobiul public, au fost si sunt de natura sa creeze convingerea, in randul consumatorilor de presa, ca E.O.T. este o persoana corupta moral si profesional.
Invedereaza reclamantul ca in cuantificarea daunelor morale instanta trebuie sa tina cont de faptul ca este un om cunoscut, o persoana publica ce se bucura, pana la momentul aparitiei scrisorii, de o larga si buna reputatie morala si profesionala.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art.30 din Constitutia Romaniei, art. 10 din Conventia E.D.O, art. 72, art. 252, 253 si 1357 C.civ.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 100 lei, conform art. 7 din OUG 80/2013(f.92).
Paratul V.A. a formulat Intampinare(f.95-111 vol I) prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii; cu cheltuieli de judecata, invederand instantei, in aparare, in esenta, urmatoarele:
Scrisoarea din care reclamantul a extras pasajele care au stat la baza actiunii sale nu a fost publica, ci a fost un mesaj electronic (e-mail) privat adresat membrilor Grupului pentru Dialog Social.
Invedereaza paratul ca a exercitat mandatul de ministru al Culturii in Guvernul Dacian Ciolos, incepand de la data de 17 noiembrie 2015 pana la data de 04 mai 2016 cand a fost eliberat din functie, insa, inca din data de 27.04.2016 a publicat pe pagina sa de Facebook faptul ca isi da demisia. La data de 30 aprilie 2016 Grupul pentru Dialog Social al carui membru este a redactat si transmis catre Revista 22 un comunicat de sustinere la adresa reformei pe care ministrul demisionar a intreprins-o in Ministerul Culturii. Potrivit uzantelor G.D.S. acest mesaj a fost trimis pe email tuturor membrilor pentru observatii si completari inaintea publicarii. Un membru al GDS, si anume dl. A.O., 1-a rugat sa-si formuleze opinia cu privire la comunicat. Mesajul a fost privat, adresat unui numar finit de destinatari, toti membri ai G.D.S.;la data transmiterii email-ului, demisionase din functia de ministru; scopul mesajului a fost acela de a prezenta mandatul incheiat sub aspectul actiunilor si deciziilor luate pentru implementarea reformei in domeniul culturii si de aceea referirile la managerul Muzeului de istorie nu reprezinta decat 1 paragraf din cele 11 in total ale mesajului.
In aceeasi data, mai exact la orele 13.00, mesajul a ajuns fara stirea si fara consimtamantul sau la televiziunea ..., probabil comunicat de unul din cei aprox. 30 membri ai G.D.S. Ulterior, scrisoarea a fost intr-adevar preluata si citata de un numar important de mijloace de informare in masa, presa scrisa si audio vizuala, dar nu gratie paratului, ci din cauza unei scurgeri de informatii.Pe pagina de Facebook a paratului scrisoarea a fost postata pentru prima data de catre C.L.V., cu urmatorul comentariu: Cultura lipseste din viata celor mai multi romani, dar exista ca institutie si naste rinoceri. O scrisoare document semnata de V.A. - si urmeaza reprodus textul integral al scrisorii catre G.D.S.Imediat dupa aceea, pe aceeasi pagina de Facebook a paratului, textul scrisorii catre G.D.S. a fost reprodus si comentat de alte persoane (……., etc.)Imediat ce a observat scurgerea de informatie si faptul ca scrisoarea sa catre G.D.S. a devenit publica, acesta a postat pe pagina sa de Facebook urmatorul mesaj" (30.04.2016): “O scrisoare a mea catre membrii Grupului pentru Dialog Social, in care sunt membru autosuspendat pe durata mandatului, a ajuns in presa fara voia mea. Precizez ca ea era destinata exclusiv informarii celor care au redactat comunicatul GDS de sustinere a mea. Ea nu a fost destinata publicitatii. Am reusit sa gestionez adecvat situatiile prezentate acolo in exercitarea atributiilor mele, si de aceea in legatura cu subiectele expuse acolo nu am nimic de adaugat. Sper ca masurile de reforma pe care le-am luat la Ministerul Culturii beneficiaza in continuare de sustinerea Prim-Ministrului. Nu am dorit sa conditionez in acest mod in vreun fel ramanerea mea in Guvern”. Aceasta dezmintire a sa a fost preluata imediat de cele mai importante agentii de stiri, cum ar fi de exemplu M. si H..
Consiliul Director al Grupului pentru Dialog Social a publicat de asemenea imediat pe site-ul propriu (http://www.gds.ong.ro/) o precizare a GDS cu privire la scrisoarea d-lui V.A., in care arata: "Grupul pentru Dialog Social tine sa precizeze ca scrisoarea adresata de d-l V.A., ministrul Culturii, membrilor GDS pe data de 30 aprilie 2016, avea un caracter strict confidential, nefiind destinata publicitatii. Printr-o regretabila si culpabila circumstanta ea a ajuns totusi in presa."
Sustinerile din scrisoare nu au constituit un atac la adresa reclamantului, ci au prezentat o scurta informare adresata G.D.S. cu privire la actiunile incercate a fi intreprinse in timpul mandatului sau. Prin urmare, acest mesaj nu a fost destinat publicitatii.
In ceea ce priveste continutul mesajului, paratul a invederat, in esenta, urmatoarele: nu a existat nicio asociere intre afacerist penal si E.O.T.. Pentru orice persoana, chiar si fara studii juridice, este evident faptul ca sintagma de "afacerist penal" se refera la situatia delimitata de virgule, si anume la societatea comerciala condusa de un afacerist penal (V.T.).
Problema achizitionarii de catre Muzeul National de Istorie a pieselor descoperite cu detectoarele de metale era controversata, cu mult inaintea mandatului paratului, atat din punctul de vedere al aplicarii legii cat si la nivelul comunitatii stiintifice.
Inca din anul 2014, cu mult inainte de a incepe mandatul sau de ministru (noiembrie 2015), Directia Juridica si Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii a inaintat adrese prin care solicita Muzeelor sa verifice daca aceste descoperiri respecta conditiile legale, in sensul de a fi intamplatoare, daca la achizitionare s-au respectat dispozitiile art. 49 alin. 1, 2 si 3 si art. 46 din Legea nr. 182/2000, daca provin din zone de patrimoniu arheologic conform O.G. nr. 43/2000, daca zona in care s-au realizat descoperirile a fost delimitata in jurul locului descoperirii arheologice conform art. 13 din O.G. nr. 43/2000 etc.
La data de 10.06.2015, tot inaintea mandatului paratului, Directia Generala Juridica si Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii a inaintat catre Ministrul Culturii de atunci (I.V.) o Nota Interna privind adresa Muzeului National de Istorie a Romaniei nr. 4021/10.06.2015 cu privire la achizitionarea unor obiecte / tezaure de patrimoniu oferite spre achizitionare catre Muzeul National de Istorie a Romaniei.De asemenea, la data de 3.03.2016 in calitatea sa de ministru al Culturii, a primit la Ministerul Culturii un Memoriu semnat de 22 de arheologi din Muzeul National de Istorie al Romaniei care ii solicitau formularea unui punct de vedere al Ministerului Culturii fata de modul in care s-a efectuat „imbogatirea patrimoniului" colectiilor MNIR prin achizitionarea unor piese arheologice si numismatice descoperite cu detectorul de metale, respectiv acceptarea donarii unor asemenea piese fara a lua in considerare necesitatea efectuarii unor cercetari arheologice."
Memoriul inaintat Ministrului Culturii a fost de asemenea publicat, sub forma unei scrisori deschise preluate de A. pe data de 03.03.20162. In aceste conditii, dupa primirea in audienta a dlui. O.T. si consultarea cu directiile Ministerului Culturii, fostul ministru a decis emiterea Instructiunii nr. 2/2016, care scotea mai clar in evidenta prevederile legale legate de natura si limitele sintagmei „descoperire arheologica intamplatoare" si unde, pentru prima data in Romania, s-a definit „braconajul arheologic" in concluzie, in mesajul email adresat membrilor G.D.S. nu s-a spus niciun neadevar cu privire la faptul ca dl. E.O.T. este contestat in legatura cu achizitii de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale, acuzatia acestuia fiind neintemeiata.
In ceea ce priveste problema unui posibil conflict de interese legat de pozitia profesionala a sotiei reclamantului, invedereaza paratul ca, dintr-o simpla cautare pe Linkedln se poate observa ca afirmatia sa, potrivit careia dna. Irina O.T. este consilier al Consilierului Prezidential S.N. - Departamentul Cultura, Culte si Centenar, este perfect adevarata. Cu privire la posibilitatea ca reclamantul sa fie un posibil nou ministru al Culturii, aflat pe lista scurta a potentialilor candidati, potrivit unor surse guvernamentale, sta dovada extrasul de pe Stiri TVR.Ro din 02.05.2016, ora 18.51.Faptul ca intr-un mesaj privat a avansat ideea unui potential conflict de interese in cazul unei persoane cu sanse de a fi numit ministru al culturii, avand sotia consilier al Presedintelui Romaniei, nu este in masura prin ea insasi sa atraga consecinte negative de imagine asupra reclamantului.
In concluzie, invedereaza paratul, raportat la circumstantele de fapt ale spetei, nu se poate retine intrunirea conditiilor cumulative ale raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita si vinovatia.
In drept, paratul a invocat dispozitiile art. 205 - 208, art. 254 N.C.P.C, art. 70 (1), art. 71(1), art. 72, art. 1372, art. 252, art. 253 (1) si (4) N.C.Civ., art. 10, art. 17, art. 18 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 30 (1) si (6) Constitutia Romaniei.
La termenul de judecata din 1.11.2016, instanta a incuviintat, in conditiile art. 254 rap. la art. 258 C.pr.civ, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri, pentru reclamant si proba cu interogatoriul paratului iar pentru parat si proba testimoniala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt
La data de 30 aprilie 2016 pe pagina de Facebook a paratului V.T.A., a fost postata o scrisoare adresata de parat membrilor Grupului pentru Dialog Social scrisoare care a fost preluata si citata de un numar important de mijloace de informare in masa, presa scrisa si audiovizuala.
In partea care priveste prezenta cauza, scrisoarea are urmatorul continut: "La Muzeul National de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrari de consolidare interminabile intreprinse cu o firma condusa de un afacerist penal, E.O.T. se afla si el Ia incheierea mandatului de director, si asteapta evaluarea de sfarsit de mandat peste doua luni. In contextul in care este contestat in legatura cu achizitii de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale";
"I.O.T., sotia lui, este consiliera lui S.N., consilierul Presedintelui pentru Cultura. Ei impreuna au reusit sa il convinga pe Presedinte sa vorbeasca impotriva mea. Ei doresc numirea lui E.O.T. ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na O.T. a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul National al Patrimoniului".
Invedereaza reclamantul ca aceasta scrisoare reprezinta un mesaj public al unui ministru, transmis cu intentia de a-l discredita, de a-i afecta onoarea si reputatia, avand un evident continut defaimator si care nu are nicio baza factuala reala.
In drept: instanta retine ca fiind incidente dispozitiile art. 73 C.civ, art. 1349 C.civ, 1357 C.civ, art. 8, art. 10 din Conventia E.D.O.
Astfel, conform art. 73 C.civ:„Orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale. Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75„
Conform art. 8 din Conventia E.D.O: „ Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decit in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
Conform art. 10 din Conventia E.D.O: “Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si pevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”
Conform art. 19 paragraful 3 din Pactul interna?ional asupra drepturilor civile ?i politice: “Exercitarea libertatilor prevazute la paragraful 2 al prezentului articol comporta obligatii si raspunderi speciale. In consecinta, ea poate fi supusa anumitor limitari care trebuie insa stabilite in mod expres prin lege si care sunt necesare”
Atat art. 10 din Conven?ia Europeana a Drepturilor Omului, cat si paragraful 3 al art. 19 al Pactului stabilesc ca exerci?iul dreptului la libera exprimare trebuie facut in anumite limite, mai ales atunci cand acesta intra in conflict cu alte interese individuale sau colective.
In acelasi sens, paragraful 3 al art. 19 din Pact dispune ca exerci?iul acestui drept comporta indatoriri deosebite si responsabilita?i speciale, ceea ce inseamna ca acesta poate fi supus unor restric?ii care trebuie sa fie expres prevazute de lege, restric?ii care au ca scop respectarea drepturilor si reputa?iei altor persoane sau sunt necesare pentru salvgardarea siguran?ei na?ionale, a ordinii publice, a sanata?ii sau a moralei publice.
Pentru a determina justul echilibru intre asigurarea dreptului garantat de articolul 10 din Conven?ie, men?inand in acela?i timp garan?iile oferite de articolul 8 respectului datorat reputa?iei ?i drepturilor altora, Curtea a dezvoltat, in jurispruden?a sa, unele principii. Astfel, obliga?ia statelor de a lua masuri pentru respectarea reputa?iei indivizilor poate aparea ?i in cadrul raporturilor intre particulari. Al doilea element deosebit de important este necesitatea ca publicarea in mass media a oricarui fel de informa?ii sa serveasca interesului general, sa intereseze marele public.
A?a cum a subliniat si Instan?a Suprema, „dreptul la opinie si la libera exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat in limitele sale fire?ti, neputand prejudicia drepturile si interesele legitime ale celorlalte persoane”. Astfel, sanc?ionarea exercitarii abuzive a dreptului la exprimare corespunde nevoii de aparare a reputatiei, cerinta dedusa din prevederile art. 10 alin. 2 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, dar si din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 1349 C.civ: „orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar in cazul in care incalca aceasta obligatie raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.
De asemenea, potrivit art. 1357 C.civ.: „ cel ce cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare”. Prin urmare, pentru a antrena raspunderea civila delictuala a unei persoane, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: sa existe o fapta ilicita, sa existe un prejudiciu, sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, sa existe vinovatia autorului faptei ilicite si prejudiciabile.
Fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale este orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand altei persoane.
Pentru ca fapta constand in transmiterea unui mesaj, unei informatii, exprimarea unei opinii, a unei judecati de valoare, sa aiba ca si consecinta afectarea reputatiei, a demnitatii si a onoarei unei persoane, trebuie in mod necesar ca fapta sa fie adusa la cunostinta publicului prin canale de comunicatie destinate in mod direct publicului(cum ar fi presa scrisa sau audiovizuala, transmiterea mesajului intr-o adunare publica) sau accesibile publicului.
Din aceasta ultima categorie face parte si pagina unei retele de socializare, cum este Facebook-ul, potrivit jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, invocata chiar de reclamant. Astfel, prin Decizia civila nr.4546/27.11.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal, instanta suprema retine urmatoarele: “Prin urmare, nu se poate retine ca reteaua de socializare B ar fi un spatiu privat compatibil cu o cutie postala electronica, intrucat cutia postala electronica este controlata de catre proprietar, sub aspectul continutului informational transmis, respectiv depozitat, in timp ce B este o retea de socializare(informationala)publica, receptiva perpetuu in web(internet), bazata pe un site web la care utilizatorii se pot inscrie si interactiona liber cu alti utilizatori, deja inscrisi”.
Prin urmare, este necesara stabilirea intentiei autorului mesajului ca acesta sa ajunga la cunostinta publicului, intentie care nu poate fi prezumata, ci dovedita.
Circumstantele particulare ale spetei si modalitatea efectiva prin care acest mesaj a ajuns la cunostinta publicului, nu conduc insa la aceasta concluzie, respectiv ca intentia paratului a fost ca mesajul apreciat de catre reclamant ca avand caracter defaimator sa fie adus la cunostinta publicului.
Astfel, asa cum rezulta din probele administrate in cauza, la data de 30.04.2016, ora 11,00, paratul a transmis, prin intermediului postei electronice, membrilor Grupului pentru Dialog Social, mesajul care contine pasajele incriminate care fac referire la reclamant(f.132 vol. I). Asa cum rezulta din raspunsul la interogatoriu al paratului, coroborat cu depozitia martorului C.L.A.(f.1-7 vol III), acest mesaj a reprezentat raspunsul paratului la mesajul de sustinere a sa, ca Ministru al Culturii, publicat de Grupul pentru Dialog Social in Revista 22, revista editata de Grupul pentru Dialog Social(denumit in continuare GDS).
Mesajul paratului catre membrii GDS a fost postat la aceeasi data de catre C.L.V. pe pagina de Facebook a paratului devenind in acest fel un mesaj public, fara a putea fi stabilit care este acel membru al GDS care a facut public acest mesaj si a fost difuzat, tot la aceeasi data de televiziune ..., fiind preluat ulterior de presa scrisa si audiovizuala, facand obiectul inclusiv a unor dezbateri televizate.
Cu toate ca acest mesaj a ajuns la cunostinta publicului, acest fapt nu poate fi imputat, in opinia instantei, paratului.In acest sens, instanta re?ine ca mesajul reprezinta o corespondenta electronica privata, adresata unui numar finit de persoane-respectiv membrilor GDS, prin trasmiterea acestuia pe adresa de email a acestora, prezumandu-se astfel ca doar destinatarii acestui mesaj pot lua cunostinta de continutul acestuia.
Chiar daca acest mesaj a fost transmis si pe adresa oficiala a Grupului pentru Dialog Social, paratul, in calitate de membru suspendat al acestui grup, pe perioada mandatului de ministru, avea reprezentarea faptului, ca, potrivit uzantelor GDS(martorul C.L.A. invederand ca nu exista un regulament scris in acest sens), acest mesaj nu va fi facut public fara acceptul sau. In acest context, asa cum rezulta din depozitia martorului C.L.A., intre membrii grupului, “exista o prezumtie de confidentialitate” si “ceea ce discutam fara presa este menit sa ramana confidential”Mai mul?i dintre membrii GDS au fost socati ca ceea ce trebuia sa ramana confidential a ajuns in presa. Au mai existat membrii ai GDS care la predarea mandatului unei functii publice au prezentat membrilor GDS explicatii cu privire la activitatea lor. Aceste mesaje nu le-am facut publice, dupa stiinta mea, niciodata, este insa posibil ca autorii acestor explicatii sa fi facut publice ulterior explicatiile”.De asemenea, martorul invedereaza ca nu ar fi facut public acest mesaj fara acordul paratului.
Relevant in acest sens este si aspectul ca, imediat dupa preluarea acestui mesaj de mass media, la aceeasi data de 30.04.2016, paratul a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de dezmintire publica a intentiei sale de a face public mesajul adresat GDS(f.136 vol I), acest mesaj de dezmintire fiind preluat ulterior de publicatiile online M..ro, H..ro(f.137-141). De asemenea, Consiliul Director al GDS a publicat, la aceeasi data, pe site-ul oficial, o informare privind faptul ca scrisoarea paratului avea un caracter strict confidential, nefiind destinata publicitatii.
Cu privire la teza sustinuta de catre reclamant, respectiv ca, prin transmiterea acestui mesaj unui numar de 54 de persoane dar si Grupului pentru Dialog Social care se defineste ca: „ centru de influenta„si are ca scop: „dialogul social cu diferite componente ale societatii„ si „interventia activa in viata publica si culturala prin intermediul Revistei 22”, mesajul paratului a devenit unul public, instanta retine ca numarul de persoane caruia i-a fost transmis acest mesaj nu are relevanta prin el insusi, nu acest numar definind caracterul public sau privat, in contextul in care modalitatea de transmitere a acestui mesaj s-a facut pe o cale de comunicare privata.
De asemenea, scopul Grupului pentru Dialog Social nu are la randul sau relevanta prin el insusi ca fapt doveditor al intentiei paratului de a face public acest mesaj in contextul in care paratul, ca membru suspendat al GDS, avea reprezentarea faptului ca acest mesaj nu va fi transmis publicitatii decat in conditiile in care s-ar fi obtinut acordul sau prealabil.
Prin urmare, instanta apreciaza ca faptei ii lipseste o trasatura esentiala pentru a putea fi apreciata ca fiind calomnioasa, paratul utilizand o cale de comunicare privata pentru transmiterea acestui mesaj catre un numar finit de persoane, fara a avea intentia ca, direct sau indirect, prin intermediul unuia dintre acesti destinatari, mesajul sa devina unul public. Prin urmare paratul nu poate fi tras la raspundere pentru eventualele consecinte negative asupra onoarei si reputatiei reclamantului generate de transmiterea in mass media a mesajului paratului.
In subsidiar, daca am admite ca transmiterea mesajului pe adresa de email oficiala a GDS si pe adresa de e-mail privata a unor personalitati din viata politica si culturala romaneasca, formatori de opinie, este suficienta pentru indeplinirea conditiei caracterului public al acestui mesaj, raportat la numarul de destinatari ai mesajului si la influenta pe care acestia o exercita asupra opiniei publice romanesti, instanta retine ca afirmatiile paratului, in contextul in care au fost facute si interpretate in mod riguros si nu tendentios, nu au caracter defaimator si nu aduc atingere onoarei si reputatiei reclamantului.
Astfel, acest mesaj a fost lansat in contextul finalului de mandat al paratului ca Ministru al Culturii, ca o dare de seama succinta cu privire la dificultatile pe care le-a intampinat, din perspectiva sa, ca Ministru al Culturii in incercarea de a realiza reformele pe care si le-a propus in acest domeniu.
Conform unei jurisprudente constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, limitele criticii la care se expun oamenii politici, alte personalitati publice, chiar si functionarii publici, sunt mai largi decat in cazul unor simpli particulari(Oberschlick c. Austriei, Janowski c. Poloniei ) prin urmare, prin functia pe care o ocupa, aceea de manager al Muzeului de Istorie a Romanei, paratul este expus, ab initio, unei limite a criticii activitatii sale, mai largi decat a unui particular.
Analizand din aceasta perspectiva mesajul paratului, instanta retine, cu titlu prealabil, distinctia pe care Curtea E.D.O. o face intre afirma?ii factuale si judeca?i de valoare. (cauza Lingens c. Austria).
Astfel, cele din prima categorie vizeaza afirmarea unor fapte determinate, caz in care autorului lor i se poate pretinde sa demonstreze adevarul acestora, in timp ce judecatile de valoare privesc exprimarea opiniei unei persoane asupra calita?ilor profesionale, morale si personale ale altuia.
Daca drepturile unei persoane sunt lezate atat prin afirma?ii care ar putea fi calificate ca fiind judeca?i de valoare, cat si prin imputarea unor fapte determinate, Curtea va lua in considerare tipul de afirma?ie care a lezat cel mai important drepturile respective, calificand in func?ie de aceasta afirma?ia litigioasa in ansamblul ei (cauza Dichand si al?ii c. Austria).
Analizand din aceasta perspectiva mesajul paratului instanta retine, sub un prim aspect ca acesta contine afirmatii factuale si nu judecati de valoare si, prin urmare, se impune ca acestea, in masura in care fac referire la reclamant si pot fi apreciate ca defaimatoare, sa aiba o baza factuala suficienta.
Desi constructia frazei: "La Muzeul National de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrari de consolidare interminabile intreprinse cu o firma condusa de un afacerist penal, E.O.T. se afla si el Ia incheierea mandatului de director, si asteapta evaluarea de sfarsit de mandat peste doua luni. In contextul in care este contestat in legatura cu achizitii de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale"; nu este una la adapost de critici, o lecturare atenta si cu buna credinta a acesteia nu poate conduce decat la o singura concluzie: ca afaceristul „penal” la care face referire paratul nu este altul decat persoana care conduce firma de constructii care realizeaza lucrarile de consolidare la Muzeul National de Istorie si, in nici un caz, reclamantul.
De asemenea, in privinta achizitiei de piese descoperite cu detectorul de metale, instanta retine ca aceasta modalitate de achizitionare de piese de patrimoniu a fost, intr-adevar, subiectul unor controverse in domeniu, asa cum rezulta din memoriile transmise Ministrului Culturii de catre Comisia de Receptie, Evaluare, achizitii de obiecte de patrimoniu din cadrul Muzeului National de Istorie a Romaniei(f.24-45 vol II), prin urmare, exista o baza factuala suficienta care sustine aceasta afirmatie iar paratul nu si-a exprimat nicio opinie personala cu privire la legalitatea sau corectitudinea acestei modalitati de achizitionare, astfel ca paratul nu poate fi acuzat de faptul ca ar fi transmis mesajul savarsirii de catre reclamant a unor ilegalitati in acest sens. In mod evident deciziile unui manager al unei institutii publice pot face obiectul unor controverse asupra corectitudinii sau oportunitatii acestora, insa aceasta nu inseamna in mod automat ca exprimarea dezacordului unui factor decizional superior fata de aceasta decizie este de natura a-l discredita pe cel care a luat decizia contestata.
Cu privire la afirmatia paratului: “"I.O.T., sotia lui, este consiliera lui S.N., consilierul Presedintelui pentru Cultura. Ei impreuna au reusit sa il convinga pe Presedinte sa vorbeasca impotriva mea. Ei doresc numirea lui E.O.T. ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na O.T. a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul National al Patrimoniului", instanta retine ca functiile pe care se afirma ca le-a detinut/ le detine sotia paratului sunt confirmate de CV-ul acesteia si de declaratia de avere a acesteia(f.53-56 vol II) iar faptul ca reclamantul era un posibil candidat la functia de Ministru al Culturii a fost confirmat de presa audiovizuala, asa cum rezulta din extrasul stirii prezentate pe “ ….“, depusa in probatiune de parat(f.57 vol II). In acest context, instanta apreciaza ca afirmatia paratului despre conflicul de interese in care s-ar afla reclamantul nu a avut un caracter tendentios, paratul nu a intentionat sa-l acuze pe reclamant de savarsirea unei fapte penale ci afirmatia face referire la eventualul conflict de interese in care, in opinia paratului, s-ar putea afla reclamantul in cazul desemnarii acestuia ca Ministru al Culturii, atata timp cat sotia acestuia ocupa o functie in cabinetul consilierului Presedintelui pentru Cultura.
Faptul ca aceste afirmatii pot fi interpretate, scoase din context, in diferite moduri de presa scrisa si audiovizuala este o realitate care nu poate fi negata, insa ceea ce conteaza in aceste situatii este stabilirea intentiei autorului acestor afirmatii, a scopului pe care acesta l-a urmarit prin lansarea publica a acestor mesaje iar in aprecierea instantei, raportat la probele administrate in cauza, inclusiv raspunsurile la interogatoriu a paratului, acesta nu a urmarit, in niciun fel, sa-l discrediteze pe reclamant, sa-i aduca atingeri onoarei sau reputatiei profesionale de care se bucura acesta, presupusa finalitate nefiind, de altfel, atinsa de catre parat, in concret, reclamantul bucurandu-se de aceeasi probitate si reputatie profesionala, nefacand dovada care ar fi, in concret, consecintele negative pe care le-a suferit ca urmare a publicarii acestui mesaj.
De altfel, instanta retine ca reclamantul, la randul sau, a inteles ca o manifestare a dreptului la replica si ca urmare a aprecierii sale privind consecintele negative ale mesajului paratului, sa critice, in termeni duri, o anumita componenta a activitatii paratului ca Ministru al Culturii, in interviul publicat pe site-ul “ …..“ la data de 12.08.2016 (filele 59-63) care, desi nu face obiectul analizei in prezenta cauza, este relevant sub aspectul intelegerii de catre parat a limitelor largi ale criticii la care, ca si persoane publice, este supusa activitatea lor.
Asadar, retinand, pentru toate aceste considerente, ca nu exista fapta ilicita si fiind inutila in acest context cercetarea celorlalte conditii ale raspunderii civile delictuale si anume existenta prejudiciului, a raportului de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita si a vinovatiei paratilor, nefiind indeplinite conditiile prevazute in mod cumulativ de art. 1349 si art. 1357 C.civ. pentru angajarea raspunderii delictuale a paratului, instanta va respinge actiunea, ca neintemeiata.
Cheltuieli de judecata
Avand in vedere solutia de respingere a cererii de chemare in judecata, in speta sunt incidente dispozitiile art. 453 C.pr.civ, paratul fiind indreptatit la obtinerea, cu titlu de cheltuieli de judecata, a onorariul achitat avocatului care l-a reprezentat in speta, intrucat exista fundamentul juridic al acordarii acestor cheltuieli, respectiv culpa procesuala a reclamantului, motiv pentru care va admite cererea cu acest obiect formulata de parat si va obliga reclamantul la plata catre reclamant a sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocatial conform chitantelor de la filele 12-19 vol III.
Instanta retine ca prin concluziile orale de la termenul din 15.11.2016 cand instanta a ramas in pronuntare, reclamantul si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul E.O.T. cu domiciliu ales ….. in contradictoriu cu paratul A.V.T. cu domiciliul in …
Admite cererea paratului de obligare a reclamantului la plata de cheltuieli de judecata.
Obliga reclamantul la plata catre parat a sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.11.2016.
PRESEDINTE Grefier
Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata la data de 27.06.2016 pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti sub nr…., reclamantul E.O.T. a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul V.T.A., obligarea paratului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale si la publicarea in trei cotidiene si asigurarea difuzarii de catre trei posturi de televiziune cu acoperire nationala, a hotararii ce va fi pronuntata in cauza, in termen de 5 zile de la ramanerea definitiva a acesteia, iar in cazul in care paratul nu se va conforma, sa dispuna instanta autorizarea sa la publicarea hotararii pe cheltuiala paratului; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamantul a invederat instantei, in esenta, urmatoarele:
La data de 30 aprilie 2016, fostul ministru al Culturii - V.T.A., a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare publica care contine un atac virulent la persoana sa, scrisoare care a fost preluata si citata de un numar important de mijloace de informare in masa, presa scrisa si audiovizuala.
Invedereaza reclamantul ca afirmatiile paratului din aceasta scrisoare publica i-au adus grave prejudicii onoarei si reputatiei, atat ca om, cat si ca specialist si manager al Muzeului National de Istorie al Romaniei.
Prin modul perfid in care V.T.A. si-a construit prima fraza din scrisoarea sa din 30 aprilie 2016, care se refera la persoana sa: "La Muzeul National de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrari de consolidare interminabile intreprinse cu o firma condusa de un afacerist penal, E.O.T...."-, acesta a incercat sa induca publicului ideea ca ar fi personal vinovat de faptul ca Muzeul National de Istorie a Romaniei este inchis pentru public de 14 ani, dar si ca ar fi, in realitate, afaceristul penal a carui firma ar efectua lucrarile de consolidare a cladirii sau ca are o legatura cu un afacerist penal.
In aceeasi scrisoare publica paratul sugereaza ca ar fi avut o activitate ilicita, contestata, in legatura cu achizitii de piese pentru Muzeul National de Istorie, acuzandu-l de asemenea si de conflict de interese, fapta deosebit de grava care, daca ar fi reala, i-ar putea atrage o sanctiune penala.
Faptul ca afirmatiile calomnioase veneau din partea Ministrului in exercitiu, a fost de natura sa induca ideea publicului ca afirmatiile sunt veridice, fiind greu de conceput ca un ministru lanseaza informatii neadevarate in legatura cu managerul unei institutii din subordine.
Paratul a urmarit prin discursul sau sa il discrediteze si aceasta nu in virtutea libertatii de exprimare, ci in mod deliberat, crezand (in mod nefondat) ca ar fi un candidat la functia de ministru, pe care asa a inteles sa si-o protejeze, probabil.
In realitate, invedereaza reclamantul, situatia de fapt este cu totul alta, realitatea factuala fiind urmatoarea:a fost numit manager interimar al Muzeului National de Istorie a Romaniei la data de 1 iulie 2010 si manager de la data de 22 iulie 2011, deci la o distanta de circa 8 ani de la inceperea lucrarilor de catre firma R. SA, care a castigat licitatia pentru reabilitarea muzeului in 2002 si la 4 ani si 7 luni, de la sistarea acestora, ca urmare a deciziei Ministerului Culturii.
Prin urmare, nu numai ca nu a avut vreo implicare in proiectul esuat de consolidare si refacere a Muzeului National de Istorie a Romaniei incredintat, in anul 2002, firmei R. SA, condus de domnul V.T. si stopat la data de 22 decembrie 2006, in urma unui raport al Corpului de Control al Primului Ministru de atunci, dar sub mandatul sau managerial Muzeul National de Istorie a Romaniei a castigat toate procesele pe care i le-a intentat compania R. SA, care a cerut compensatii financiare consistente (800.000 lei) pentru pagubele pe care i le-ar fi produs incetarea lucrarilor in 2006 si suma de 24.000.000 Euro, drept conditie pentru rezilierea contractului cu Muzeul National de Istorie a Romaniei.
Mai mult decat atat, sub mandatul sau, a obtinut rezilierea contractului cu firma R. SA, la data de 20 septembrie 2012, fapt pe care paratul il cunoaste, sau ar fi trebuit sa-1 cunoasca, mai inainte de a asocia, in mod deliberat, in actul public, persoana sa cu "afaceri penale".
De asemenea, in urma demersurilor intreprinse la conducerile succesive ale Ministerului Culturii, la membrii Comisiilor de Cultura ale Camerei Deputatilor si Senatului si de sensibilizare a opiniei publice si mediului politic, in 2015, printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat a fost prevazuta o suma dedicata finantarii pregatirii organizarii unui concurs international de solutii de arhitectura pentru refacerea Muzeului National de Istorie a Romaniei. In cursul anului 2015 au fost efectuate toate studiile si expertizele tehnice necesare, a fost intocmit caietul de sarcini si regulamentul de concurs. Acestea au facut posibile lansarea, la 1 februarie 2016, a concursului international de solutii de arhitectura Noul MNIR sub egida Uniunii Internationale a Arhitectilor, concurs care se va finaliza pe 1 iulie 2016, cand un juriu international va desemna castigatorul, caruia i se va incredinta proiectarea refacerii Muzeului National de Istorie a Romaniei.
In scrisoarea sa paratul afirma ca exercitarea mandatului sau ar fi contestata pentru ca a achizitionat obiecte descoperite cu detectorul de metale, sugerand ca ar fi avut o activitate frauduloasa, susceptibila de a fi contestata, in legatura cu achizitionarea unor vestigii. Ceea ce omite sa spuna in mod deliberat paratul, tocmai pentru a da o alta conotatie unor demersuri legale, este ca Muzeul National de Istorie a Romaniei are obligatia legala, legata chiar de misiunea institutiei, de a achizitiona, colectiona si prezerva artefacte legate de patrimoniul cultural national, achizitie care s-a facut cu respectarea prevederilor legale si care a avut ca finalitate imbogatirea patrimoniului public al Statului, administrat de catre Muzeul National de Istorie a Romaniei.
Invedereaza reclamantul ca paratul V.T.A., in calitate de ministru, ca si toti predecesorii lui, a fost informat de el, personal, asupra situatiei reale a Muzeului National de Istorie a Romaniei, precum si asupra unor demersuri legate de recuperarea patrimoniului cultural national intreprinse, ca parte a efortului mai multor institutii nationale iar in cazul in care ar fi avut dubii asupra datelor furnizate, ar fi putut sa solicite informatii si din alte surse oficiale despre starea, de fapt, a institutiei.
Afirmatiile paratului, arata reclamantul, l-au supus oprobiului public, intr-o perioada in care opinia publica este foarte sensibila la orice asociere cu fapte penale sau cu persoane cercetate penal sau susceptibile de o urmarire penala. Mai mult, la nivel institutional, autoritatile publice incearca sa se desisteze, pe cat posibil, de persoane asupra carora planeaza suspiciunea unor fapte ilicite, or tocmai acest rezultat 1-a urmarit paratul, in condi?iile in care afirmatiile si acuzatiile sale vin in contextul in care urma sa fie evaluat profesional la sfarsit de mandat, conform OUG 189/2008, iar de aceasta evaluare depinde continuarea activitatii de manager in anumite conditii.
Cu atat mai grav este prejudiciul ce i-a fost adus, cu cat el stirbeste o reputatie, morala si profesionala, de larga recunoastere, pe de o parte, iar, pe de alta parte, consecintele, daunele morale cauzate sunt mari pentru ca afirmatiile calomnioase facute de V.T.A. vin din partea unei persoane de importanta si notorietate publica si au fost preluate de mijloacele de informare in masa.
De altfel, chiar recent, in Emisiunea “...", difuzata de ..., la data de 05.05.2016, realizatorul L.M. a citat pe postul de televiziune, aceste pasaje din scrisoarea lui V.T.A., pasaje care au fost publicate pe ecran si puse in discutia invitatilor, la o ora de maxima audienta, orele 2130.
Ipoteza ca, in atari situatii, prejudiciul rezulta ex re, a fost unanim admisa atat de literatura de specialitate, cat si de practica judiciara in materia delictelor ce privesc limitele libertatii de exprimare, indiferent de mijloacele prin care aceasta libertate se exercita. Prejudiciul nu se impune a fi dovedit, el fiind consecinta directa si nemijlocita a delictului civil savarsit de catre paratul V.T.A.. Prejudiciul rezulta ex re din afirmatiile nereale si denigratoare la adresa sa continute in scrisoarea publica a lui V.T.A..
Preluarea si citarea acestei scrisori de catre mijloacele de informare in masa l-au supus oprobiul public, au fost si sunt de natura sa creeze convingerea, in randul consumatorilor de presa, ca E.O.T. este o persoana corupta moral si profesional.
Invedereaza reclamantul ca in cuantificarea daunelor morale instanta trebuie sa tina cont de faptul ca este un om cunoscut, o persoana publica ce se bucura, pana la momentul aparitiei scrisorii, de o larga si buna reputatie morala si profesionala.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art.30 din Constitutia Romaniei, art. 10 din Conventia E.D.O, art. 72, art. 252, 253 si 1357 C.civ.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 100 lei, conform art. 7 din OUG 80/2013(f.92).
Paratul V.A. a formulat Intampinare(f.95-111 vol I) prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii; cu cheltuieli de judecata, invederand instantei, in aparare, in esenta, urmatoarele:
Scrisoarea din care reclamantul a extras pasajele care au stat la baza actiunii sale nu a fost publica, ci a fost un mesaj electronic (e-mail) privat adresat membrilor Grupului pentru Dialog Social.
Invedereaza paratul ca a exercitat mandatul de ministru al Culturii in Guvernul Dacian Ciolos, incepand de la data de 17 noiembrie 2015 pana la data de 04 mai 2016 cand a fost eliberat din functie, insa, inca din data de 27.04.2016 a publicat pe pagina sa de Facebook faptul ca isi da demisia. La data de 30 aprilie 2016 Grupul pentru Dialog Social al carui membru este a redactat si transmis catre Revista 22 un comunicat de sustinere la adresa reformei pe care ministrul demisionar a intreprins-o in Ministerul Culturii. Potrivit uzantelor G.D.S. acest mesaj a fost trimis pe email tuturor membrilor pentru observatii si completari inaintea publicarii. Un membru al GDS, si anume dl. A.O., 1-a rugat sa-si formuleze opinia cu privire la comunicat. Mesajul a fost privat, adresat unui numar finit de destinatari, toti membri ai G.D.S.;la data transmiterii email-ului, demisionase din functia de ministru; scopul mesajului a fost acela de a prezenta mandatul incheiat sub aspectul actiunilor si deciziilor luate pentru implementarea reformei in domeniul culturii si de aceea referirile la managerul Muzeului de istorie nu reprezinta decat 1 paragraf din cele 11 in total ale mesajului.
In aceeasi data, mai exact la orele 13.00, mesajul a ajuns fara stirea si fara consimtamantul sau la televiziunea ..., probabil comunicat de unul din cei aprox. 30 membri ai G.D.S. Ulterior, scrisoarea a fost intr-adevar preluata si citata de un numar important de mijloace de informare in masa, presa scrisa si audio vizuala, dar nu gratie paratului, ci din cauza unei scurgeri de informatii.Pe pagina de Facebook a paratului scrisoarea a fost postata pentru prima data de catre C.L.V., cu urmatorul comentariu: Cultura lipseste din viata celor mai multi romani, dar exista ca institutie si naste rinoceri. O scrisoare document semnata de V.A. - si urmeaza reprodus textul integral al scrisorii catre G.D.S.Imediat dupa aceea, pe aceeasi pagina de Facebook a paratului, textul scrisorii catre G.D.S. a fost reprodus si comentat de alte persoane (……., etc.)Imediat ce a observat scurgerea de informatie si faptul ca scrisoarea sa catre G.D.S. a devenit publica, acesta a postat pe pagina sa de Facebook urmatorul mesaj" (30.04.2016): “O scrisoare a mea catre membrii Grupului pentru Dialog Social, in care sunt membru autosuspendat pe durata mandatului, a ajuns in presa fara voia mea. Precizez ca ea era destinata exclusiv informarii celor care au redactat comunicatul GDS de sustinere a mea. Ea nu a fost destinata publicitatii. Am reusit sa gestionez adecvat situatiile prezentate acolo in exercitarea atributiilor mele, si de aceea in legatura cu subiectele expuse acolo nu am nimic de adaugat. Sper ca masurile de reforma pe care le-am luat la Ministerul Culturii beneficiaza in continuare de sustinerea Prim-Ministrului. Nu am dorit sa conditionez in acest mod in vreun fel ramanerea mea in Guvern”. Aceasta dezmintire a sa a fost preluata imediat de cele mai importante agentii de stiri, cum ar fi de exemplu M. si H..
Consiliul Director al Grupului pentru Dialog Social a publicat de asemenea imediat pe site-ul propriu (http://www.gds.ong.ro/) o precizare a GDS cu privire la scrisoarea d-lui V.A., in care arata: "Grupul pentru Dialog Social tine sa precizeze ca scrisoarea adresata de d-l V.A., ministrul Culturii, membrilor GDS pe data de 30 aprilie 2016, avea un caracter strict confidential, nefiind destinata publicitatii. Printr-o regretabila si culpabila circumstanta ea a ajuns totusi in presa."
Sustinerile din scrisoare nu au constituit un atac la adresa reclamantului, ci au prezentat o scurta informare adresata G.D.S. cu privire la actiunile incercate a fi intreprinse in timpul mandatului sau. Prin urmare, acest mesaj nu a fost destinat publicitatii.
In ceea ce priveste continutul mesajului, paratul a invederat, in esenta, urmatoarele: nu a existat nicio asociere intre afacerist penal si E.O.T.. Pentru orice persoana, chiar si fara studii juridice, este evident faptul ca sintagma de "afacerist penal" se refera la situatia delimitata de virgule, si anume la societatea comerciala condusa de un afacerist penal (V.T.).
Problema achizitionarii de catre Muzeul National de Istorie a pieselor descoperite cu detectoarele de metale era controversata, cu mult inaintea mandatului paratului, atat din punctul de vedere al aplicarii legii cat si la nivelul comunitatii stiintifice.
Inca din anul 2014, cu mult inainte de a incepe mandatul sau de ministru (noiembrie 2015), Directia Juridica si Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii a inaintat adrese prin care solicita Muzeelor sa verifice daca aceste descoperiri respecta conditiile legale, in sensul de a fi intamplatoare, daca la achizitionare s-au respectat dispozitiile art. 49 alin. 1, 2 si 3 si art. 46 din Legea nr. 182/2000, daca provin din zone de patrimoniu arheologic conform O.G. nr. 43/2000, daca zona in care s-au realizat descoperirile a fost delimitata in jurul locului descoperirii arheologice conform art. 13 din O.G. nr. 43/2000 etc.
La data de 10.06.2015, tot inaintea mandatului paratului, Directia Generala Juridica si Patrimoniu Cultural din Ministerul Culturii a inaintat catre Ministrul Culturii de atunci (I.V.) o Nota Interna privind adresa Muzeului National de Istorie a Romaniei nr. 4021/10.06.2015 cu privire la achizitionarea unor obiecte / tezaure de patrimoniu oferite spre achizitionare catre Muzeul National de Istorie a Romaniei.De asemenea, la data de 3.03.2016 in calitatea sa de ministru al Culturii, a primit la Ministerul Culturii un Memoriu semnat de 22 de arheologi din Muzeul National de Istorie al Romaniei care ii solicitau formularea unui punct de vedere al Ministerului Culturii fata de modul in care s-a efectuat „imbogatirea patrimoniului" colectiilor MNIR prin achizitionarea unor piese arheologice si numismatice descoperite cu detectorul de metale, respectiv acceptarea donarii unor asemenea piese fara a lua in considerare necesitatea efectuarii unor cercetari arheologice."
Memoriul inaintat Ministrului Culturii a fost de asemenea publicat, sub forma unei scrisori deschise preluate de A. pe data de 03.03.20162. In aceste conditii, dupa primirea in audienta a dlui. O.T. si consultarea cu directiile Ministerului Culturii, fostul ministru a decis emiterea Instructiunii nr. 2/2016, care scotea mai clar in evidenta prevederile legale legate de natura si limitele sintagmei „descoperire arheologica intamplatoare" si unde, pentru prima data in Romania, s-a definit „braconajul arheologic" in concluzie, in mesajul email adresat membrilor G.D.S. nu s-a spus niciun neadevar cu privire la faptul ca dl. E.O.T. este contestat in legatura cu achizitii de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale, acuzatia acestuia fiind neintemeiata.
In ceea ce priveste problema unui posibil conflict de interese legat de pozitia profesionala a sotiei reclamantului, invedereaza paratul ca, dintr-o simpla cautare pe Linkedln se poate observa ca afirmatia sa, potrivit careia dna. Irina O.T. este consilier al Consilierului Prezidential S.N. - Departamentul Cultura, Culte si Centenar, este perfect adevarata. Cu privire la posibilitatea ca reclamantul sa fie un posibil nou ministru al Culturii, aflat pe lista scurta a potentialilor candidati, potrivit unor surse guvernamentale, sta dovada extrasul de pe Stiri TVR.Ro din 02.05.2016, ora 18.51.Faptul ca intr-un mesaj privat a avansat ideea unui potential conflict de interese in cazul unei persoane cu sanse de a fi numit ministru al culturii, avand sotia consilier al Presedintelui Romaniei, nu este in masura prin ea insasi sa atraga consecinte negative de imagine asupra reclamantului.
In concluzie, invedereaza paratul, raportat la circumstantele de fapt ale spetei, nu se poate retine intrunirea conditiilor cumulative ale raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita si vinovatia.
In drept, paratul a invocat dispozitiile art. 205 - 208, art. 254 N.C.P.C, art. 70 (1), art. 71(1), art. 72, art. 1372, art. 252, art. 253 (1) si (4) N.C.Civ., art. 10, art. 17, art. 18 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 30 (1) si (6) Constitutia Romaniei.
La termenul de judecata din 1.11.2016, instanta a incuviintat, in conditiile art. 254 rap. la art. 258 C.pr.civ, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri, pentru reclamant si proba cu interogatoriul paratului iar pentru parat si proba testimoniala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt
La data de 30 aprilie 2016 pe pagina de Facebook a paratului V.T.A., a fost postata o scrisoare adresata de parat membrilor Grupului pentru Dialog Social scrisoare care a fost preluata si citata de un numar important de mijloace de informare in masa, presa scrisa si audiovizuala.
In partea care priveste prezenta cauza, scrisoarea are urmatorul continut: "La Muzeul National de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrari de consolidare interminabile intreprinse cu o firma condusa de un afacerist penal, E.O.T. se afla si el Ia incheierea mandatului de director, si asteapta evaluarea de sfarsit de mandat peste doua luni. In contextul in care este contestat in legatura cu achizitii de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale";
"I.O.T., sotia lui, este consiliera lui S.N., consilierul Presedintelui pentru Cultura. Ei impreuna au reusit sa il convinga pe Presedinte sa vorbeasca impotriva mea. Ei doresc numirea lui E.O.T. ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na O.T. a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul National al Patrimoniului".
Invedereaza reclamantul ca aceasta scrisoare reprezinta un mesaj public al unui ministru, transmis cu intentia de a-l discredita, de a-i afecta onoarea si reputatia, avand un evident continut defaimator si care nu are nicio baza factuala reala.
In drept: instanta retine ca fiind incidente dispozitiile art. 73 C.civ, art. 1349 C.civ, 1357 C.civ, art. 8, art. 10 din Conventia E.D.O.
Astfel, conform art. 73 C.civ:„Orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale. Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute la art. 75„
Conform art. 8 din Conventia E.D.O: „ Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decit in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
Conform art. 10 din Conventia E.D.O: “Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si pevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”
Conform art. 19 paragraful 3 din Pactul interna?ional asupra drepturilor civile ?i politice: “Exercitarea libertatilor prevazute la paragraful 2 al prezentului articol comporta obligatii si raspunderi speciale. In consecinta, ea poate fi supusa anumitor limitari care trebuie insa stabilite in mod expres prin lege si care sunt necesare”
Atat art. 10 din Conven?ia Europeana a Drepturilor Omului, cat si paragraful 3 al art. 19 al Pactului stabilesc ca exerci?iul dreptului la libera exprimare trebuie facut in anumite limite, mai ales atunci cand acesta intra in conflict cu alte interese individuale sau colective.
In acelasi sens, paragraful 3 al art. 19 din Pact dispune ca exerci?iul acestui drept comporta indatoriri deosebite si responsabilita?i speciale, ceea ce inseamna ca acesta poate fi supus unor restric?ii care trebuie sa fie expres prevazute de lege, restric?ii care au ca scop respectarea drepturilor si reputa?iei altor persoane sau sunt necesare pentru salvgardarea siguran?ei na?ionale, a ordinii publice, a sanata?ii sau a moralei publice.
Pentru a determina justul echilibru intre asigurarea dreptului garantat de articolul 10 din Conven?ie, men?inand in acela?i timp garan?iile oferite de articolul 8 respectului datorat reputa?iei ?i drepturilor altora, Curtea a dezvoltat, in jurispruden?a sa, unele principii. Astfel, obliga?ia statelor de a lua masuri pentru respectarea reputa?iei indivizilor poate aparea ?i in cadrul raporturilor intre particulari. Al doilea element deosebit de important este necesitatea ca publicarea in mass media a oricarui fel de informa?ii sa serveasca interesului general, sa intereseze marele public.
A?a cum a subliniat si Instan?a Suprema, „dreptul la opinie si la libera exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat in limitele sale fire?ti, neputand prejudicia drepturile si interesele legitime ale celorlalte persoane”. Astfel, sanc?ionarea exercitarii abuzive a dreptului la exprimare corespunde nevoii de aparare a reputatiei, cerinta dedusa din prevederile art. 10 alin. 2 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, dar si din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 1349 C.civ: „orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar in cazul in care incalca aceasta obligatie raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.
De asemenea, potrivit art. 1357 C.civ.: „ cel ce cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare”. Prin urmare, pentru a antrena raspunderea civila delictuala a unei persoane, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: sa existe o fapta ilicita, sa existe un prejudiciu, sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, sa existe vinovatia autorului faptei ilicite si prejudiciabile.
Fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale este orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand altei persoane.
Pentru ca fapta constand in transmiterea unui mesaj, unei informatii, exprimarea unei opinii, a unei judecati de valoare, sa aiba ca si consecinta afectarea reputatiei, a demnitatii si a onoarei unei persoane, trebuie in mod necesar ca fapta sa fie adusa la cunostinta publicului prin canale de comunicatie destinate in mod direct publicului(cum ar fi presa scrisa sau audiovizuala, transmiterea mesajului intr-o adunare publica) sau accesibile publicului.
Din aceasta ultima categorie face parte si pagina unei retele de socializare, cum este Facebook-ul, potrivit jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, invocata chiar de reclamant. Astfel, prin Decizia civila nr.4546/27.11.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal, instanta suprema retine urmatoarele: “Prin urmare, nu se poate retine ca reteaua de socializare B ar fi un spatiu privat compatibil cu o cutie postala electronica, intrucat cutia postala electronica este controlata de catre proprietar, sub aspectul continutului informational transmis, respectiv depozitat, in timp ce B este o retea de socializare(informationala)publica, receptiva perpetuu in web(internet), bazata pe un site web la care utilizatorii se pot inscrie si interactiona liber cu alti utilizatori, deja inscrisi”.
Prin urmare, este necesara stabilirea intentiei autorului mesajului ca acesta sa ajunga la cunostinta publicului, intentie care nu poate fi prezumata, ci dovedita.
Circumstantele particulare ale spetei si modalitatea efectiva prin care acest mesaj a ajuns la cunostinta publicului, nu conduc insa la aceasta concluzie, respectiv ca intentia paratului a fost ca mesajul apreciat de catre reclamant ca avand caracter defaimator sa fie adus la cunostinta publicului.
Astfel, asa cum rezulta din probele administrate in cauza, la data de 30.04.2016, ora 11,00, paratul a transmis, prin intermediului postei electronice, membrilor Grupului pentru Dialog Social, mesajul care contine pasajele incriminate care fac referire la reclamant(f.132 vol. I). Asa cum rezulta din raspunsul la interogatoriu al paratului, coroborat cu depozitia martorului C.L.A.(f.1-7 vol III), acest mesaj a reprezentat raspunsul paratului la mesajul de sustinere a sa, ca Ministru al Culturii, publicat de Grupul pentru Dialog Social in Revista 22, revista editata de Grupul pentru Dialog Social(denumit in continuare GDS).
Mesajul paratului catre membrii GDS a fost postat la aceeasi data de catre C.L.V. pe pagina de Facebook a paratului devenind in acest fel un mesaj public, fara a putea fi stabilit care este acel membru al GDS care a facut public acest mesaj si a fost difuzat, tot la aceeasi data de televiziune ..., fiind preluat ulterior de presa scrisa si audiovizuala, facand obiectul inclusiv a unor dezbateri televizate.
Cu toate ca acest mesaj a ajuns la cunostinta publicului, acest fapt nu poate fi imputat, in opinia instantei, paratului.In acest sens, instanta re?ine ca mesajul reprezinta o corespondenta electronica privata, adresata unui numar finit de persoane-respectiv membrilor GDS, prin trasmiterea acestuia pe adresa de email a acestora, prezumandu-se astfel ca doar destinatarii acestui mesaj pot lua cunostinta de continutul acestuia.
Chiar daca acest mesaj a fost transmis si pe adresa oficiala a Grupului pentru Dialog Social, paratul, in calitate de membru suspendat al acestui grup, pe perioada mandatului de ministru, avea reprezentarea faptului, ca, potrivit uzantelor GDS(martorul C.L.A. invederand ca nu exista un regulament scris in acest sens), acest mesaj nu va fi facut public fara acceptul sau. In acest context, asa cum rezulta din depozitia martorului C.L.A., intre membrii grupului, “exista o prezumtie de confidentialitate” si “ceea ce discutam fara presa este menit sa ramana confidential”Mai mul?i dintre membrii GDS au fost socati ca ceea ce trebuia sa ramana confidential a ajuns in presa. Au mai existat membrii ai GDS care la predarea mandatului unei functii publice au prezentat membrilor GDS explicatii cu privire la activitatea lor. Aceste mesaje nu le-am facut publice, dupa stiinta mea, niciodata, este insa posibil ca autorii acestor explicatii sa fi facut publice ulterior explicatiile”.De asemenea, martorul invedereaza ca nu ar fi facut public acest mesaj fara acordul paratului.
Relevant in acest sens este si aspectul ca, imediat dupa preluarea acestui mesaj de mass media, la aceeasi data de 30.04.2016, paratul a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de dezmintire publica a intentiei sale de a face public mesajul adresat GDS(f.136 vol I), acest mesaj de dezmintire fiind preluat ulterior de publicatiile online M..ro, H..ro(f.137-141). De asemenea, Consiliul Director al GDS a publicat, la aceeasi data, pe site-ul oficial, o informare privind faptul ca scrisoarea paratului avea un caracter strict confidential, nefiind destinata publicitatii.
Cu privire la teza sustinuta de catre reclamant, respectiv ca, prin transmiterea acestui mesaj unui numar de 54 de persoane dar si Grupului pentru Dialog Social care se defineste ca: „ centru de influenta„si are ca scop: „dialogul social cu diferite componente ale societatii„ si „interventia activa in viata publica si culturala prin intermediul Revistei 22”, mesajul paratului a devenit unul public, instanta retine ca numarul de persoane caruia i-a fost transmis acest mesaj nu are relevanta prin el insusi, nu acest numar definind caracterul public sau privat, in contextul in care modalitatea de transmitere a acestui mesaj s-a facut pe o cale de comunicare privata.
De asemenea, scopul Grupului pentru Dialog Social nu are la randul sau relevanta prin el insusi ca fapt doveditor al intentiei paratului de a face public acest mesaj in contextul in care paratul, ca membru suspendat al GDS, avea reprezentarea faptului ca acest mesaj nu va fi transmis publicitatii decat in conditiile in care s-ar fi obtinut acordul sau prealabil.
Prin urmare, instanta apreciaza ca faptei ii lipseste o trasatura esentiala pentru a putea fi apreciata ca fiind calomnioasa, paratul utilizand o cale de comunicare privata pentru transmiterea acestui mesaj catre un numar finit de persoane, fara a avea intentia ca, direct sau indirect, prin intermediul unuia dintre acesti destinatari, mesajul sa devina unul public. Prin urmare paratul nu poate fi tras la raspundere pentru eventualele consecinte negative asupra onoarei si reputatiei reclamantului generate de transmiterea in mass media a mesajului paratului.
In subsidiar, daca am admite ca transmiterea mesajului pe adresa de email oficiala a GDS si pe adresa de e-mail privata a unor personalitati din viata politica si culturala romaneasca, formatori de opinie, este suficienta pentru indeplinirea conditiei caracterului public al acestui mesaj, raportat la numarul de destinatari ai mesajului si la influenta pe care acestia o exercita asupra opiniei publice romanesti, instanta retine ca afirmatiile paratului, in contextul in care au fost facute si interpretate in mod riguros si nu tendentios, nu au caracter defaimator si nu aduc atingere onoarei si reputatiei reclamantului.
Astfel, acest mesaj a fost lansat in contextul finalului de mandat al paratului ca Ministru al Culturii, ca o dare de seama succinta cu privire la dificultatile pe care le-a intampinat, din perspectiva sa, ca Ministru al Culturii in incercarea de a realiza reformele pe care si le-a propus in acest domeniu.
Conform unei jurisprudente constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, limitele criticii la care se expun oamenii politici, alte personalitati publice, chiar si functionarii publici, sunt mai largi decat in cazul unor simpli particulari(Oberschlick c. Austriei, Janowski c. Poloniei ) prin urmare, prin functia pe care o ocupa, aceea de manager al Muzeului de Istorie a Romanei, paratul este expus, ab initio, unei limite a criticii activitatii sale, mai largi decat a unui particular.
Analizand din aceasta perspectiva mesajul paratului, instanta retine, cu titlu prealabil, distinctia pe care Curtea E.D.O. o face intre afirma?ii factuale si judeca?i de valoare. (cauza Lingens c. Austria).
Astfel, cele din prima categorie vizeaza afirmarea unor fapte determinate, caz in care autorului lor i se poate pretinde sa demonstreze adevarul acestora, in timp ce judecatile de valoare privesc exprimarea opiniei unei persoane asupra calita?ilor profesionale, morale si personale ale altuia.
Daca drepturile unei persoane sunt lezate atat prin afirma?ii care ar putea fi calificate ca fiind judeca?i de valoare, cat si prin imputarea unor fapte determinate, Curtea va lua in considerare tipul de afirma?ie care a lezat cel mai important drepturile respective, calificand in func?ie de aceasta afirma?ia litigioasa in ansamblul ei (cauza Dichand si al?ii c. Austria).
Analizand din aceasta perspectiva mesajul paratului instanta retine, sub un prim aspect ca acesta contine afirmatii factuale si nu judecati de valoare si, prin urmare, se impune ca acestea, in masura in care fac referire la reclamant si pot fi apreciate ca defaimatoare, sa aiba o baza factuala suficienta.
Desi constructia frazei: "La Muzeul National de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrari de consolidare interminabile intreprinse cu o firma condusa de un afacerist penal, E.O.T. se afla si el Ia incheierea mandatului de director, si asteapta evaluarea de sfarsit de mandat peste doua luni. In contextul in care este contestat in legatura cu achizitii de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale"; nu este una la adapost de critici, o lecturare atenta si cu buna credinta a acesteia nu poate conduce decat la o singura concluzie: ca afaceristul „penal” la care face referire paratul nu este altul decat persoana care conduce firma de constructii care realizeaza lucrarile de consolidare la Muzeul National de Istorie si, in nici un caz, reclamantul.
De asemenea, in privinta achizitiei de piese descoperite cu detectorul de metale, instanta retine ca aceasta modalitate de achizitionare de piese de patrimoniu a fost, intr-adevar, subiectul unor controverse in domeniu, asa cum rezulta din memoriile transmise Ministrului Culturii de catre Comisia de Receptie, Evaluare, achizitii de obiecte de patrimoniu din cadrul Muzeului National de Istorie a Romaniei(f.24-45 vol II), prin urmare, exista o baza factuala suficienta care sustine aceasta afirmatie iar paratul nu si-a exprimat nicio opinie personala cu privire la legalitatea sau corectitudinea acestei modalitati de achizitionare, astfel ca paratul nu poate fi acuzat de faptul ca ar fi transmis mesajul savarsirii de catre reclamant a unor ilegalitati in acest sens. In mod evident deciziile unui manager al unei institutii publice pot face obiectul unor controverse asupra corectitudinii sau oportunitatii acestora, insa aceasta nu inseamna in mod automat ca exprimarea dezacordului unui factor decizional superior fata de aceasta decizie este de natura a-l discredita pe cel care a luat decizia contestata.
Cu privire la afirmatia paratului: “"I.O.T., sotia lui, este consiliera lui S.N., consilierul Presedintelui pentru Cultura. Ei impreuna au reusit sa il convinga pe Presedinte sa vorbeasca impotriva mea. Ei doresc numirea lui E.O.T. ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na O.T. a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul National al Patrimoniului", instanta retine ca functiile pe care se afirma ca le-a detinut/ le detine sotia paratului sunt confirmate de CV-ul acesteia si de declaratia de avere a acesteia(f.53-56 vol II) iar faptul ca reclamantul era un posibil candidat la functia de Ministru al Culturii a fost confirmat de presa audiovizuala, asa cum rezulta din extrasul stirii prezentate pe “ ….“, depusa in probatiune de parat(f.57 vol II). In acest context, instanta apreciaza ca afirmatia paratului despre conflicul de interese in care s-ar afla reclamantul nu a avut un caracter tendentios, paratul nu a intentionat sa-l acuze pe reclamant de savarsirea unei fapte penale ci afirmatia face referire la eventualul conflict de interese in care, in opinia paratului, s-ar putea afla reclamantul in cazul desemnarii acestuia ca Ministru al Culturii, atata timp cat sotia acestuia ocupa o functie in cabinetul consilierului Presedintelui pentru Cultura.
Faptul ca aceste afirmatii pot fi interpretate, scoase din context, in diferite moduri de presa scrisa si audiovizuala este o realitate care nu poate fi negata, insa ceea ce conteaza in aceste situatii este stabilirea intentiei autorului acestor afirmatii, a scopului pe care acesta l-a urmarit prin lansarea publica a acestor mesaje iar in aprecierea instantei, raportat la probele administrate in cauza, inclusiv raspunsurile la interogatoriu a paratului, acesta nu a urmarit, in niciun fel, sa-l discrediteze pe reclamant, sa-i aduca atingeri onoarei sau reputatiei profesionale de care se bucura acesta, presupusa finalitate nefiind, de altfel, atinsa de catre parat, in concret, reclamantul bucurandu-se de aceeasi probitate si reputatie profesionala, nefacand dovada care ar fi, in concret, consecintele negative pe care le-a suferit ca urmare a publicarii acestui mesaj.
De altfel, instanta retine ca reclamantul, la randul sau, a inteles ca o manifestare a dreptului la replica si ca urmare a aprecierii sale privind consecintele negative ale mesajului paratului, sa critice, in termeni duri, o anumita componenta a activitatii paratului ca Ministru al Culturii, in interviul publicat pe site-ul “ …..“ la data de 12.08.2016 (filele 59-63) care, desi nu face obiectul analizei in prezenta cauza, este relevant sub aspectul intelegerii de catre parat a limitelor largi ale criticii la care, ca si persoane publice, este supusa activitatea lor.
Asadar, retinand, pentru toate aceste considerente, ca nu exista fapta ilicita si fiind inutila in acest context cercetarea celorlalte conditii ale raspunderii civile delictuale si anume existenta prejudiciului, a raportului de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita si a vinovatiei paratilor, nefiind indeplinite conditiile prevazute in mod cumulativ de art. 1349 si art. 1357 C.civ. pentru angajarea raspunderii delictuale a paratului, instanta va respinge actiunea, ca neintemeiata.
Cheltuieli de judecata
Avand in vedere solutia de respingere a cererii de chemare in judecata, in speta sunt incidente dispozitiile art. 453 C.pr.civ, paratul fiind indreptatit la obtinerea, cu titlu de cheltuieli de judecata, a onorariul achitat avocatului care l-a reprezentat in speta, intrucat exista fundamentul juridic al acordarii acestor cheltuieli, respectiv culpa procesuala a reclamantului, motiv pentru care va admite cererea cu acest obiect formulata de parat si va obliga reclamantul la plata catre reclamant a sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocatial conform chitantelor de la filele 12-19 vol III.
Instanta retine ca prin concluziile orale de la termenul din 15.11.2016 cand instanta a ramas in pronuntare, reclamantul si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul E.O.T. cu domiciliu ales ….. in contradictoriu cu paratul A.V.T. cu domiciliul in …
Admite cererea paratului de obligare a reclamantului la plata de cheltuieli de judecata.
Obliga reclamantul la plata catre parat a sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.11.2016.
PRESEDINTE Grefier
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016