Desfiintarea sentintei primei instante in apel cu trimitere pentru rejudecare conform art.297 alin.(l) Cod procedura civila. Nelegalitatea deciziei din apel.

      Prin decizia civila nr.304/AC/17.11.2008 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr.6883/279/2007 a fost admis apelul formulat de reclamantul V. M., impotriva sentintei civile nr.2029/2008 a Judecatoriei Piatra Neamt, a fost desfiintata in totalitate sentinta apelata si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
      Prin sentinta civila nr. 1029 din 28.02.2008 Judecatoria Piatra Neamt a respins ca nefondata actiunea pentru partaj bunuri comune formulata de reclamantul V. M. in contradictoriu cu parata A. S., care a fost obligat sa ii plateasca acesteia suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
       La pronuntarea hotararii prima instanta a retinut ca partile s-au casatorit la 12.03.1994 iar prin sentinta civila nr. 1216 din 21.03.2007 Judecatoria Piatra Neamt a desfacut prin divort aceasta casatorie.
      A mai retinut ca la data de 13.04.1992 parata a cumparat, cu plata pretului in rate, un apartament situat in municipiul Piatra Neamt, str. A., bl. B 12, nr. 59, in baza Contractului de vanzare - cumparare nr. 6420/1991, ocazie cu care a fost incheiat si Contractul pentru cumpararea de locuinte din fondul locativ de stat cu plata in rate nr. 5647/1991, in care reclamantul si sora lui figureaza ca si garanti ai cumparatoarei.
      Intrucat dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost dobandit la data incheierii contractului de vanzare - cumparare si intrucat la acel moment partile nu erau casatorite, prima instanta a apreciat ca revine reclamantului obligatia de a proba faptul ca are calitatea de coproprietar. Nu are relevanta sub acest aspect cine a platit ulterior ratele lunare si nici cine a efectuat imbunatatiri la apartament.
        Cei doi martori propusi de reclamant si inscrisurile pe care le-a depus la dosar nu au convins insa prima instanta ca a existat o conventie a partilor in sensul ca apartamentul in discutie sa devina bun comun si nici ca reclamantul ar fi avut vreo contributie la achitarea avansului. in lipsa acestor dovezi s-a considerat ca nu are relevanta nici eventuala relatie de concubinaj a partilor la momentul achizitionarii apartamentului care, din declaratiile martorilor propusi de parata, se pare ca nu a existat la acel moment.
        In aceasta situatie judecatoria a considerat ca eventuala contributie a reclamantului la plata pretului nu ii poate conferi acestuia decat un drept de creanta si nu un drept de proprietate asupra apartamentului ce se solicita a fi partajat.
        Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul, gresit intitulat recurs atat in raport de prevederile art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila, conform carora hotararile judecatoresti date in prima instanta in litigiile al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv sunt supuse apelului, cat si in raport de valoarea apartamentului supus partajarii, apreciata la aprox. 60.000 Euro.
        Apelantul a criticat sentinta invocand ca din probele administrate reiese ca relatia sa de concubinaj cu parata a debutat anterior anului 1990, intrucat aceasta era divortata de primul ei sot inca din anul 1986, ca impreuna cu ea a cumparat cu plata pretului in rate, in anul 1991, apartamentul solicitat a fi partajat, cu intentia de a constitui bun comun dupa casatorie, ca pana la casatoria incheiata in anul 1994 au achitat impreuna ratele in regim de coachizitie iar ratele platite dupa acest moment au in mod evident caracter de bun comun.
       In dovedire a depus copia sentintelor civile nr. 3107 din 07.07.1986 si nr. 1029 din 28.02.2008 ale Judecatoriei Piatra Neamt.
        Parata - intimata A. S. a depus intampinare (f. 20 - 21) in care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei apelate ca legala si temeinica deoarece semnarea de catre reclamant si de catre sora acestuia a contractului de vanzare - cumparare cu plata in rate a apartamentului nu constituie o dovada a calitatii acestuia de coproprietar.
        A mai invocat ca a locuit in acest apartament din anul 1987 cu titlu de chirias, impreuna cu fiul ei, ca la data achizitionarii lui nu era in relatie de concubinaj cu reclamant, relatie ce a debutat la inceputul lui 1994, an in care s-au si casatorit, si ca acest apartament este proprietatea sa deoarece reclamant nu a avut nici o contributie la achitarea avansului si a ratelor deoarece trebuia sa plateasca atat pensie de intretinere pentru copilul nascut din prima lui casatorie cat si ratele la un autoturism achizitionat tot atunci. O dovada in plus in acest sens o constituie si faptul ca apelantul si-a facut mutatia la adresa acestui apartament abia in septembrie 1998.
Analizand motivele invocate tribunalul a apreciat ca apelul este fondat.
        Prima instanta a respins actiunea reclamantului pe motiv ca parata ar fi dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului la data incheierii contractului de vanzare - cumparare, moment ce se situeaza inainte ca partile sa se fi casatorit, iar reclamantul nu a facut dovada ca a contribuit la achitarea avansului si a conventiei ca apartamentul sa devina bun comun dupa casatorie.
      Din considerentele sentintei civile de divort nr. 1216 din 21.03.2007 reiese insa ca partile au intrat in relatii de concubinaj cand minorul N. - L., nascut din prima casatorie a paratei la 11.01.1980, avea doar 5 ani, asadar cu mult timp inainte de 13.04.1992 cand aceasta a cumparat apartamentul.
        Ori, in aceste conditii, in virtutea rolului activ prevazut de art. 129 Cod procedura civila, prima instanta trebuia sa lamureasca situatia reala a relatiilor dintre parti deoarece este greu de presupus ca partile intentionau sa convietuiasca si chiar sa se casatoreasca si, in acelasi timp, sa dobandeasca bunuri in mod separat.
      De asemenea, prima instanta a apreciat gresit ca nu ar avea relevanta cine a platit ulterior ratele la apartament si nici cine a efectuat imbunatatiri la acesta pe considerentul ca eventuala contributie in acest sens a reclamantului i-ar conferi doar un drept de creanta si nu un drept de proprietate asupra apartamentului ce se solicita a fi partajat. Dreptul de creanta ii confera reclamantului posibilitatea de a fi despagubit cu contravaloarea cotei lui de contributie la achitarea pretului apartamentului si de aceea prima instanta trebuia ca, pe baza de probe, sa determine care este aceasta contributie si nu sa respinga ca nefondata actiunea.
      Procedand astfel, tribunalul a apreciat ca prima instanta nu a intrat in cercetarea fondului cauzei motiv pentru care in temeiul art. 297 teza I Cod procedura civila, a admis apelul reclamantului si a desfiintat in totalitate sentinta apelata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
      Impotriva hotararii pronuntate de instanta de apel a declarat recurs parata A. S., care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii pronuntate in apel si mentinerea ca temeinica si legala a hotararii pronuntate de prima instanta.
        Recurenta a aratat ca netemeinic si nelegal tribunalul a considerat ca instanta de fond nu a intrat in cercetarea fondului cauzei si in consecinta a facut aplicarea dispozitiilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila.
Curtea a constatat recursul fondat, pentru urmatoarele considerente:
        Solutia Tribunalului Neamt a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila.
        Potrivit acestor prevederi legale, in cazul in care se constata ca in mod gresit prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
        Textul de lege mentionat prevede expres si limitativ doua situatii in care instantele de apel pot desfiinta hotararea primei instante cu trimitere spre rejudecare.
        In cauza, Tribunalul Neamt a facut o aplicare gresita a prevederilor art.297 alin. 1 Cod procedura civila deoarece din considerentele hotararii apelate, rezulta cu certitudine ca litigiul dedus judecatii a fost examinat pe fond, cata vreme prima instanta a analizat sustinerile partilor implicate in proces prin prisma dispozitiilor ce reglementeaza comunitatea de bunuri, respectiv a dispozitiilor art.30 din Codul familiei.
        Faptul ca instanta nu a lamurit situatia reala a relatiilor dintre parti la data dobandirii bunului a carei partajare se solicita nu echivaleaza cu o necercetare a fondului procesului.
        Instanta de fond a concluzionat in mod expres de ce apartamentul in litigiu nu are caracter de bun comun si prin urmare este incontestabil faptul ca fondul litigiului a fost solutionat.
        Tribunalul, ca instanta de apel, constatand ca nu au fost lamurite toate aspectele pentru a califica imobilul in cauza ca bun comun sau bun propriu avea posibilitatea sa lamureasca acest aspect avand in vedere caracterul devolutiv al apelului.
        Aplicarea gresita a dispozitiilor art.297 alin.l Cod procedura civila, a impiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel si a determinat o necercetare a fondului caii de atac, situatie in care s-a constatat ca sunt incidente dispozitiile art.312 pct.5 Cod procedura civila si in consecinta a fost admis recursul, casata hotararea recurata si trimisa cauza la tribunal pentru rejudecarea apelului.