Drept civil. Valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile, fara ca acestea sa fie inregistrate in contabilitatea vanzatoarei persoana juridica, fata de care au fost instituite masuri asiguratorii de catre organele fiscale in t
(Decizie nr. 839 din data de 20.12.2013 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)Drept civil. Valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile, fara ca acestea sa fie inregistrate in contabilitatea vanzatoarei persoana juridica, fata de care au fost instituite masuri asiguratorii de catre organele fiscale in temeiul art. 129 alin. 2 din O.G . nr. 92/2003.
Potrivit art. 400 alin. 2 Cod procedura civila, contestatia la executare poate fi introdusa de catre o terta persoana care pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit. Contestatorii au depus contracte de vanzare-cumparare, legalizate la notar, cu care sustin ca fac dovada indeplinirii cerintei impuse de art. 400 alin. 2 Cod procedura civila. Obiectul acestor contracte il reprezinta bunuri mobile, astfel ca, sub aspectul incheierii lor valabile, sunt incidente dispozitiile art.1295 din vechiul Cod civil, aplicabil in cauza. Conform acestui articol, dreptul de proprietate „este de drept stramutat la cumparator” din momentul in care partile s-au inteles „asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat”. Cata vreme aceste contracte nu au fost desfiintate, ele trebuie considerate valabile, producand efectele specifice prevazute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Sectia I civila - Decizia nr.839/20 decembrie 2013
Prin sentinta civila nr. 3139/2012, pronuntata de Judecatoria Deva in dosar nr. 578/221/2012, s-a admis in parte contestatia la executare formulata de contestatorii SC S SRL, MN si CV in contradictoriu cu intimata AFP, s-a dispus anularea in parte a deciziei de instituire a masurilor asiguratorii si anularea in parte a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, reprezentand autoturisme.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, urmare a unei inspectii fiscale la care a fost supusa societatea contestatoare SC S SRL, organele de control au stabilit in sarcina acesteia obligatii fiscale in cuantum de 267.184 lei si au instituit masuri asiguratorii in temeiul art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003.
In baza deciziei de instituire a masurilor asiguratorii s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale societatii si s-au poprit disponibilitatile banesti din conturile societatii la ING Bank si sumele de bani pe care debitorul CC le datora societatii.
Fata de dispozitiile art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003, instanta a retinut ca o conditie ce trebuie indeplinita pentru luarea masurilor asiguratorii este aceea ca bunurile vizate sa fie proprietatea debitorului. Din probele administrate in cauza, respectiv actele de instrainare a unor autovehicule, s-a constatat ca masura sechestrului asigurator nu respecta aceste prevederi legale, intrucat o parte din bunurile sechestrate au fost anterior instrainate contestatorilor MN si CV. Fata de data incheierii acestor conventii de instrainare, rezulta ca ele au intervenit anterior luarii masurii asiguratorii a sechestrului – 30.12.2011 – si sunt supuse dispozitiilor art. 1295 C. civ., potrivit caruia vanzarea-cumpararea este un contract consensual si translativ de proprietate, astfel incat prin simplul acord de vointa al partilor si fara indeplinirea vreunei formalitatii se produce nu numai incheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietar de la vanzator la cumparator.
Ca atare, instanta a constatat ca vehiculele instrainate erau iesite din patrimoniul societatii contestatoare la momentul instituirii sechestrului asigurator, astfel ca asupra lor nu puteau fi dispuse masuri de garantare a executarii obligatiilor fiscale puse in sarcina SC S SRL. Este adevarat ca reprezentantul societatii nu a formulat obiectiuni la intocmirea procesului verbal de sechestru si ca nimeni nu poate invoca propria culpa pentru a se exonera de raspundere, in speta pentru a se obtine anularea procesului verbal de sechestru. Insa, in cauza intervin si interesele cumparatorilor acestor autovehicule, deveniti proprietari potrivit legii si conventiilor, interese ce primeaza dreptului statului, in calitate de creditor, la garantarea executarii obligatiilor contribuabililor.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs intimata in contestatie la executare DGFP, solicitand modificarea ei, in sensul respingerii, ca neintemeiate, a contestatiei la executare.
In motivare, s-a aratat ca elementele de identificare a bunurilor mobile au fost preluate de organele de inspectie fiscala din evidenta contabila a societatii, astfel cum au fost prezentate organelor de control si care nu au fost contestate de catre reprezentantii societatii si ca procesul-verbal de sechestru a fost semnat de imputernicitul societatii, fara obiectiuni.
Au mai sustinut ca debitoarea avea obligatia sa prezinte organului fiscal, la momentul instituirii masurilor asiguratorii, lista mijloacelor fixe, iar transferul de proprietate trebuia operat in actele contabile a societatii si ca debitoarea a procedat la incheierea conventiilor, fara sa fie inregistrate in contabilitate, nici in sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe si nici in sensul inregistrarii veniturilor obtinute ca urmare a vanzarii lor.
Prin decizia civila nr. 65/R/2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, s-a admis ca fondat recursul intimatei si s-a modificat in parte sentinta atacata, in sensul respingerii contestatiei la executare.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii care a fost admis prin decizia civila nr. 453/2013 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, dispunandu-se casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei aceleiasi instante, pentru solutionare ca instanta de apel.
In rejudecare, dosarul a fost inregistrat sun nr. 578/221/2012*.
Prin decizia civila nr. 201/A/2012, Tribunalul Hunedoara – Sectia I Civila a admis apelul intimatei DGFP Hunedoara si a schimbat in parte sentinta primei instante in sensul respingerii in totalitate a contestatiei la executare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut ca la dosarul cauzei s-au depus conventiile de instrainare a acestor autovehicule, sub forma unor inscrisuri sub semnatura privata, incheiate intre contestatoarea SC S SRL si contestatorii MN si CV.
Tribunalul a apreciat ca aceste conventii nu sunt opozabile organului fiscal, dat fiind faptul ca nu au fost inregistrate in contabilitatea societatii debitoare, nici in sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe si nici in sensul inregistrarii veniturilor obtinute cu titlu de pret, ca urmare a vanzarii lor, iar in cartile de identitate ale autovehiculelor sechestrate figureaza ca detinatoare contestatoarea SC S SRL Deva. La intocmirea procesului-verbal de sechestru asigurator s-a tinut seama de situatia prezentata de imputernicitul societatii privind evidenta bunurilor aflate in patrimoniul ei la acea data, respectiv fisa mijloacelor fixe si registrul imobilizarilor, semnate si stampilate de administratorul debitoarei.
S-a considerat ca trebuie avuta in vedere si imprejurarea ca procesul-verbal de sechestru a fost semnat fara obiectiuni de reprezentantul societatii, precum si ca acele conventii de instrainare invocate de contestatoare au fost incheiate in cursul inspectiei fiscale, ceea ce denota reaua credinta si intentia de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule a comunicat ca in evidentele sale toate autovehiculele ce fac obiectul sechestrului asigurator figureaza inmatriculate pe SC S SRL, in calitate de proprietar. Impotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii solicitand modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul respingerii apelului declarat de intimata si mentinerea hotararii primei instante.
Prin decizia 839/20.12.2013 Curtea de Apel a admis recursul declarat de contestatorii SC S SRL, MN si CV impotriva deciziei civile nr. 201/2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – Sectia I Civila, a modificat decizia atacata in sensul ca a respins apelul declarat de intimata DGRFP impotriva sentintei civile nr. 3139/2012 a Judecatoriei Deva, pe care a mentinut-o.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut ca potrivit art. 400 alin. 2 C. pr. civ., contestatia la executare poate fi introdusa de catre o terta persoana care pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit. In cauza, contestatorii MN si CV sunt terti fata de executarea silita in cadrul careia s-au luat masurile asiguratorii contestate in prezenta cauza, astfel ca fundamentul juridic al cererii lor il reprezinta dispozitiile mentionate anterior.
Din economia acestui text legal rezulta ca tertul trebuie sa faca dovada ca bunul urmarit se afla in proprietatea sa, situatie in care actele de executare avand ca obiect acest bun urmeaza a fi anulate.
In speta, contestatorii au depus contracte de vanzare-cumparare, legalizate la notar, cu care sustin ca fac dovada indeplinirii cerintei impuse de art. 400 alin. 2 C. pr. civ. Obiectul acestor contracte il reprezinta bunuri mobile, astfel ca, sub aspectul incheierii lor valabile, sunt incidente dispozitiile art. 1295 din vechiul C. civ., aplicabil in cauza. Conform acestui articol, dreptul de proprietate „este de drept stramutat la cumparator” din momentul in care partile s-au inteles „asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat”.
Potrivit acestor dispozitii, contractul de vanzare-cumparare a bunurilor mobile este un contract consensual, transferul de proprietate intervenind in momentul acordului de vointa. In cauza, cei doi contestatori terti, care sustin ca sunt proprietarii bunurilor supuse sechestrului, au dovedit ca intre ei, in calitate de cumparatori si contestatoarea debitoare, in calitate de vanzator, a intervenit acordul de vointa de instrainare a bunurilor, depunand in acest sens contractele de vanzare-cumparare legalizate la notar. Cata vreme aceste contracte nu au fost desfiintate, ele trebuie considerate valabile, producand efectele specifice prevazute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Normele legale in vigoare la momentul incheierii acestor contracte nu impun nicio formalitate pentru a le face opozabile tertilor. Inregistrarea lor in evidentele societatii este o obligatie ce cade in sarcina debitoarei, iar neindeplinirea ei nu poate afecta dreptul de proprietate al dobanditorului, astfel ca nu se poate retine ca, in lipsa acestor operatiuni, contractele de vanzare-cumparare nu sunt opozabile creditoarei intimate, chiar daca reprezentantul debitoarei nu a adus la cunostinta organului fiscal existenta acestor contracte.
De asemenea, faptul ca nu au fost efectuate operatiunile de radiere, respectiv inmatriculare pe numele noului proprietar a vehiculelor ce au format obiectul vanzarii, nu poate afecta transferul dreptului de proprietate, deoarece, pe de-o parte, acest efect al contractului este conditionat numai de existenta acordului de vointa al partilor contractante, iar, pe de alta parte, formalitatile de inmatriculare sunt ulterioare dobandirii dreptului de proprietate si reprezinta obligatii de natura administrativa, a caror neindeplinire pot sa atraga eventuale sanctiuni administrative.
In ce o priveste pe contestatoarea debitoare, se constata ca toate bunurile ce au facut obiectul masurilor asiguratorii au fost lasate in custodia sa, cu obligatia de a le pune la dispozitia organului de executare silita, ori aceasta obligatie nu ar putea fi indeplinita cu privire la bunurile care, potrivit contractelor de vanzare-cumparare, nu se mai aflau in patrimoniul societatii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat ca instanta de apel a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 1295 C. civ., motiv pentru care recursul a fost admis in temeiul art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
Potrivit art. 400 alin. 2 Cod procedura civila, contestatia la executare poate fi introdusa de catre o terta persoana care pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit. Contestatorii au depus contracte de vanzare-cumparare, legalizate la notar, cu care sustin ca fac dovada indeplinirii cerintei impuse de art. 400 alin. 2 Cod procedura civila. Obiectul acestor contracte il reprezinta bunuri mobile, astfel ca, sub aspectul incheierii lor valabile, sunt incidente dispozitiile art.1295 din vechiul Cod civil, aplicabil in cauza. Conform acestui articol, dreptul de proprietate „este de drept stramutat la cumparator” din momentul in care partile s-au inteles „asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat”. Cata vreme aceste contracte nu au fost desfiintate, ele trebuie considerate valabile, producand efectele specifice prevazute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Sectia I civila - Decizia nr.839/20 decembrie 2013
Prin sentinta civila nr. 3139/2012, pronuntata de Judecatoria Deva in dosar nr. 578/221/2012, s-a admis in parte contestatia la executare formulata de contestatorii SC S SRL, MN si CV in contradictoriu cu intimata AFP, s-a dispus anularea in parte a deciziei de instituire a masurilor asiguratorii si anularea in parte a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, reprezentand autoturisme.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, urmare a unei inspectii fiscale la care a fost supusa societatea contestatoare SC S SRL, organele de control au stabilit in sarcina acesteia obligatii fiscale in cuantum de 267.184 lei si au instituit masuri asiguratorii in temeiul art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003.
In baza deciziei de instituire a masurilor asiguratorii s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale societatii si s-au poprit disponibilitatile banesti din conturile societatii la ING Bank si sumele de bani pe care debitorul CC le datora societatii.
Fata de dispozitiile art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003, instanta a retinut ca o conditie ce trebuie indeplinita pentru luarea masurilor asiguratorii este aceea ca bunurile vizate sa fie proprietatea debitorului. Din probele administrate in cauza, respectiv actele de instrainare a unor autovehicule, s-a constatat ca masura sechestrului asigurator nu respecta aceste prevederi legale, intrucat o parte din bunurile sechestrate au fost anterior instrainate contestatorilor MN si CV. Fata de data incheierii acestor conventii de instrainare, rezulta ca ele au intervenit anterior luarii masurii asiguratorii a sechestrului – 30.12.2011 – si sunt supuse dispozitiilor art. 1295 C. civ., potrivit caruia vanzarea-cumpararea este un contract consensual si translativ de proprietate, astfel incat prin simplul acord de vointa al partilor si fara indeplinirea vreunei formalitatii se produce nu numai incheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietar de la vanzator la cumparator.
Ca atare, instanta a constatat ca vehiculele instrainate erau iesite din patrimoniul societatii contestatoare la momentul instituirii sechestrului asigurator, astfel ca asupra lor nu puteau fi dispuse masuri de garantare a executarii obligatiilor fiscale puse in sarcina SC S SRL. Este adevarat ca reprezentantul societatii nu a formulat obiectiuni la intocmirea procesului verbal de sechestru si ca nimeni nu poate invoca propria culpa pentru a se exonera de raspundere, in speta pentru a se obtine anularea procesului verbal de sechestru. Insa, in cauza intervin si interesele cumparatorilor acestor autovehicule, deveniti proprietari potrivit legii si conventiilor, interese ce primeaza dreptului statului, in calitate de creditor, la garantarea executarii obligatiilor contribuabililor.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs intimata in contestatie la executare DGFP, solicitand modificarea ei, in sensul respingerii, ca neintemeiate, a contestatiei la executare.
In motivare, s-a aratat ca elementele de identificare a bunurilor mobile au fost preluate de organele de inspectie fiscala din evidenta contabila a societatii, astfel cum au fost prezentate organelor de control si care nu au fost contestate de catre reprezentantii societatii si ca procesul-verbal de sechestru a fost semnat de imputernicitul societatii, fara obiectiuni.
Au mai sustinut ca debitoarea avea obligatia sa prezinte organului fiscal, la momentul instituirii masurilor asiguratorii, lista mijloacelor fixe, iar transferul de proprietate trebuia operat in actele contabile a societatii si ca debitoarea a procedat la incheierea conventiilor, fara sa fie inregistrate in contabilitate, nici in sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe si nici in sensul inregistrarii veniturilor obtinute ca urmare a vanzarii lor.
Prin decizia civila nr. 65/R/2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, s-a admis ca fondat recursul intimatei si s-a modificat in parte sentinta atacata, in sensul respingerii contestatiei la executare.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii care a fost admis prin decizia civila nr. 453/2013 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, dispunandu-se casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei aceleiasi instante, pentru solutionare ca instanta de apel.
In rejudecare, dosarul a fost inregistrat sun nr. 578/221/2012*.
Prin decizia civila nr. 201/A/2012, Tribunalul Hunedoara – Sectia I Civila a admis apelul intimatei DGFP Hunedoara si a schimbat in parte sentinta primei instante in sensul respingerii in totalitate a contestatiei la executare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut ca la dosarul cauzei s-au depus conventiile de instrainare a acestor autovehicule, sub forma unor inscrisuri sub semnatura privata, incheiate intre contestatoarea SC S SRL si contestatorii MN si CV.
Tribunalul a apreciat ca aceste conventii nu sunt opozabile organului fiscal, dat fiind faptul ca nu au fost inregistrate in contabilitatea societatii debitoare, nici in sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe si nici in sensul inregistrarii veniturilor obtinute cu titlu de pret, ca urmare a vanzarii lor, iar in cartile de identitate ale autovehiculelor sechestrate figureaza ca detinatoare contestatoarea SC S SRL Deva. La intocmirea procesului-verbal de sechestru asigurator s-a tinut seama de situatia prezentata de imputernicitul societatii privind evidenta bunurilor aflate in patrimoniul ei la acea data, respectiv fisa mijloacelor fixe si registrul imobilizarilor, semnate si stampilate de administratorul debitoarei.
S-a considerat ca trebuie avuta in vedere si imprejurarea ca procesul-verbal de sechestru a fost semnat fara obiectiuni de reprezentantul societatii, precum si ca acele conventii de instrainare invocate de contestatoare au fost incheiate in cursul inspectiei fiscale, ceea ce denota reaua credinta si intentia de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule a comunicat ca in evidentele sale toate autovehiculele ce fac obiectul sechestrului asigurator figureaza inmatriculate pe SC S SRL, in calitate de proprietar. Impotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii solicitand modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul respingerii apelului declarat de intimata si mentinerea hotararii primei instante.
Prin decizia 839/20.12.2013 Curtea de Apel a admis recursul declarat de contestatorii SC S SRL, MN si CV impotriva deciziei civile nr. 201/2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – Sectia I Civila, a modificat decizia atacata in sensul ca a respins apelul declarat de intimata DGRFP impotriva sentintei civile nr. 3139/2012 a Judecatoriei Deva, pe care a mentinut-o.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut ca potrivit art. 400 alin. 2 C. pr. civ., contestatia la executare poate fi introdusa de catre o terta persoana care pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit. In cauza, contestatorii MN si CV sunt terti fata de executarea silita in cadrul careia s-au luat masurile asiguratorii contestate in prezenta cauza, astfel ca fundamentul juridic al cererii lor il reprezinta dispozitiile mentionate anterior.
Din economia acestui text legal rezulta ca tertul trebuie sa faca dovada ca bunul urmarit se afla in proprietatea sa, situatie in care actele de executare avand ca obiect acest bun urmeaza a fi anulate.
In speta, contestatorii au depus contracte de vanzare-cumparare, legalizate la notar, cu care sustin ca fac dovada indeplinirii cerintei impuse de art. 400 alin. 2 C. pr. civ. Obiectul acestor contracte il reprezinta bunuri mobile, astfel ca, sub aspectul incheierii lor valabile, sunt incidente dispozitiile art. 1295 din vechiul C. civ., aplicabil in cauza. Conform acestui articol, dreptul de proprietate „este de drept stramutat la cumparator” din momentul in care partile s-au inteles „asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat”.
Potrivit acestor dispozitii, contractul de vanzare-cumparare a bunurilor mobile este un contract consensual, transferul de proprietate intervenind in momentul acordului de vointa. In cauza, cei doi contestatori terti, care sustin ca sunt proprietarii bunurilor supuse sechestrului, au dovedit ca intre ei, in calitate de cumparatori si contestatoarea debitoare, in calitate de vanzator, a intervenit acordul de vointa de instrainare a bunurilor, depunand in acest sens contractele de vanzare-cumparare legalizate la notar. Cata vreme aceste contracte nu au fost desfiintate, ele trebuie considerate valabile, producand efectele specifice prevazute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Normele legale in vigoare la momentul incheierii acestor contracte nu impun nicio formalitate pentru a le face opozabile tertilor. Inregistrarea lor in evidentele societatii este o obligatie ce cade in sarcina debitoarei, iar neindeplinirea ei nu poate afecta dreptul de proprietate al dobanditorului, astfel ca nu se poate retine ca, in lipsa acestor operatiuni, contractele de vanzare-cumparare nu sunt opozabile creditoarei intimate, chiar daca reprezentantul debitoarei nu a adus la cunostinta organului fiscal existenta acestor contracte.
De asemenea, faptul ca nu au fost efectuate operatiunile de radiere, respectiv inmatriculare pe numele noului proprietar a vehiculelor ce au format obiectul vanzarii, nu poate afecta transferul dreptului de proprietate, deoarece, pe de-o parte, acest efect al contractului este conditionat numai de existenta acordului de vointa al partilor contractante, iar, pe de alta parte, formalitatile de inmatriculare sunt ulterioare dobandirii dreptului de proprietate si reprezinta obligatii de natura administrativa, a caror neindeplinire pot sa atraga eventuale sanctiuni administrative.
In ce o priveste pe contestatoarea debitoare, se constata ca toate bunurile ce au facut obiectul masurilor asiguratorii au fost lasate in custodia sa, cu obligatia de a le pune la dispozitia organului de executare silita, ori aceasta obligatie nu ar putea fi indeplinita cu privire la bunurile care, potrivit contractelor de vanzare-cumparare, nu se mai aflau in patrimoniul societatii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat ca instanta de apel a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 1295 C. civ., motiv pentru care recursul a fost admis in temeiul art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte
Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017