InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Amanare aplicarii pedepsei. Art. 83 din noul Cod penal. Comparatie cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Art. 81 din vechiul Cod penal.

(Decizie nr. 65/A din data de 27.01.2015 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Amnistii, gratieri, suspendari ale executarii pedepsei | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

Amanare aplicarii pedepsei. Art. 83 din noul Cod penal. Comparatie cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Art. 81 din vechiul Cod penal.

Este adevarat ca ambele institutii, atat cea a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, reglementata de vechiul Cod penal, cat si cea a amanarii aplicarii pedepsei, reglementata de noul Cod penal, au ca efect imediat neexecutarea efectiva a pedepsei de catre inculpat, dar nu se poate spune ca noua institutie este o preluare a celei vechi, deoarece intre acestea exista o deosebire de esenta si anume: pe cand suspendarea conditionata a executarii pedepsei, reglementata de art. 81 din Codul penal, reprezinta o modalitate alternativa la executarea unei pedepsei, subsecventa unei solutii de condamnare, amanarea aplicarii pedepsei, reglementata de art. 83 din noul Cod penal, este o alternativa la condamnare, astfel cum se desprinde din dispozitiile art. 396 alin. 1 si 4 din Codul de procedura penala, care trateaza solutia de amanare a aplicarii pedepsei distinct de solutia de condamnare.

Sec?ia  penala  ?i pentru  cauze  cu minori  - Decizia penala nr.65/A/ 27  ianuarie 2015

Prin sentinta penala nr. 154/15.10.2014, pronuntata in dosarul nr.2207/85/2014 al Tribunalului Sibiu, s-au hotarat urmatoarele:
A fost respinsa cererea pentru schimbarea incadrarii juridice.
In baza art.254 alin.2 Cod penal  1969 raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal si art.375 Cod procedura penala si art.396 alin.10 Cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul J.S. la 3 ani inchisoare si 1 an pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969  pentru infractiunea de luare a mita.
In baza art. 85 Cod penal 1969 a fost anulata suspendarea conditionata pentru pedeapsa  rezultanta de 2 ani inchisoare aplicata condamnatului prin sentinta penala  nr.103 din 21.05.2014 a Tribunalului Sibiu si au fost repuse in individualitatea lor pedepsele de: 2 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248 Cod penal 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal 1969; 2 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de  art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la  art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 si 2 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art. 325 Cod penal.
In baza art. 34 lit. b Cod penal 1969 si art. 35 alin. 1 Cod penal 1969, au fost contopite cele trei pedepse de cate 2 ani inchisoare cu pedeapsa de 3 ani inchisoare si 1 an pedeapsa complementara  a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a,b, c Cod penal 1969 si  s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 3 ani inchisoare si 1 an pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b, c Cod penal  1969.
In baza art. 71 alin. 2 Cod penal 1969 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
In baza art.861 Cod penal  1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de  3 ani inchisoare pe o durata de 5 ani ce constituie termen de incercare.
Pe durata termenului de incercare s-a dispus ca inculpatul sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere :
a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probatiune S.;
b) sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta,  si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta;
In baza art.71 alin.5 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii  pe durata suspendarii sub supraveghere a pedepsei inchisorii.
I s-a atras atentia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendarii sub supraveghere prevazute de art.864 Cod penal 1969
In baza art. 257 alin.1 Cod penal 1969 raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal si art. 375 Cod procedura penala  si art. 396 alin.10 Cod procedura penala, a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de influenta.
In baza art. 255 alin. 1 Cod penal 1969 raportat la art.6 din Legea nr.678/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal  si art.375 Cod procedura penala si art. 396 alin.10 Cod procedura penala a fost condamnat acelasi inculpat la 1 an inchisoare pentru infractiunea de dare de mita.
In baza art.34 lit.b Cod penal 1969 au fost contopite pedepsele de 2 ani inchisoare si 1 an  inchisoare si s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani inchisoare.
In baza art.71 alin.2 Cod penal 1969 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii  drepturilor prevazute de art.64 lit.a si b Cod penal 1969
In baza art. 81 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea conditionata a pedepsei rezultante de  2 ani inchisoare pe o durata de 4 ani ce constituie termen de incercare.
In baza art.71 alin.5 Cod penal  1969 s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a pedepsei inchisorii.
I s-a atras atentia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendarii sub supraveghere prevazute de art. 83 Cod penal  1969.
In baza art. 257 alin.2 Cod penal  1969 raportat la art.256 alin.2 Cod penal 1969 s-a confiscat de la inculpatul G.V. suma de 2.200 lei.
A fost obligat fiecare inculpat sa plateasca statului cate  2.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a constatat urmatoarele:
Prin rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial A.I. din 20 mai 2014 au fost trimisi in judecata inculpatii J.S. pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. de art. 6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal si G.V. pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal si dare de mita prev. de art. 6 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 255 alin. 1 Cod penal  1969 cu  aplicarea art.5 Cod penal, si art. 33 lit. a, art. 34 Cod penal 1969.
In actul de sesizare se arata ca inculpatul J.S., in cursul lunii iunie 2013, in calitate de presedinte al comisiei de bacalaureat organizata la nivelul  Centrului Zonal  de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., a acceptat direct, pentru sine,  promisiunea remiterii unei sume de bani pentru a  asigura promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat in sesiunea iunie-iulie 2013 de catre  numitul  S.T.S., ceea ce intruneste elementele  constitutive ale infractiunii de luare de mita prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal.
De asemenea, cu privire la inculpatul G.V., se mai arata ca in cursul lunii iunie 2013, a pretins  direct, pentru sine si pentru altul, remiterea unei sume de bani de la numitul  Stanca Toma Stefan, afirmand ca are influenta asupra unui membru al comisiei de bacalaureat organizata la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S. si promitandu-i ca ii va asigura promovarea frauduloasa a examenului  de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, ceea ce intruneste elementele constitutive ale  infractiunii de trafic de influenta prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal. Tot in ce-l priveste pe acelasi inculpat, se arata ca, in cursul lunii iunie 2013, a promis inculpatului J.S., presedinte al comisiei de bacalaureat organizata la nivelul Centrului Zonal  de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., ca ii va remite o suma de bani provenita de la S.T.S., pentru a-i asigura promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat in sesiunea iunie – iulie 2013,  ceea ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de dare de mita prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.255 alin.1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.5  Cod penal, si art.33 lit.a, art.34 Cod penal  1969.
In cauza au fost ascultati inculpatii, au fost audiati martorii S.O., M.M.,  V.M., R. M., R.F.M., D.L.D., F.M.G., C.C.,  F.B.M., M.A.S., S.R.N.,  C.M.A., C.G., O.C.C.,  L.O., G.S.D., au fost depuse probele scrise ale candidatilor in discutie, procese verbale de perchezitie, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, alte inscrisuri.
Mai inainte de inceperea cercetarii judecatoresti inculpatii au solicitat ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate in timpul urmaririi penale.
Fata de aceasta imprejurare judecata in prima instanta a avut loc in conditiile art.375 Cod procedura penala.
Din probele administrate in cauza in timpul urmaririi penale prima instanta a retinut urmatoarele:
In sesiunea august – septembrie 2012 a examenului de bacalaureat, prin decizia nr.602/24.08.2012 a Inspectoratului Scolar Judetean S., la  Centrul Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S. a fost numita comisia de examen  in urmatoarea componenta : J.S. – presedinte, C.E.– vicepresedinte, S.L.– secretar si V.M., S.D., M.L. si N.M. – membri.
Potrivit metodologiei de desfasurare a examenului de bacalaureat, astfel cum a fost stabilita prin Ordinul MECTS nr.4799/31.08.2010, comisia din  centrul zonal de evaluare are ca principale atributii urmatoarele:
- primirea, in zilele   in care se sustin probele scrise, cu proces verbal semnat de presedinte si vicepresedinte/secretar/un membru, lucrarile scrise  aduse de delegatii din fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate;
- asigurarea  securitatii si integritatii lucrarilor scrise, pe perioada in care acestea se afla asigura evaluarea lucrarilor scrise, respectand baremul de evaluare si notare;
- inregistrarea in catalogul electronic a notelor la fiecare proba scrisa pentru fiecare candidat arondat centrului;
- calcularea mediilor generale si inregistrarea in catalogul electronic;
- predarea, prin presedinte si vicepresedinte, cu proces verbal, a catalogului electronic si doua exemplare din forma tiparita a catalogului  electronic completat, semnat de catre profesorii evaluatori si stampilat, catre  delegatii Centrului de examen.
In concret, dupa fiecare proba scrisa, delegatii din centrele de examen arondate aduceau si predau cu proces-verbal  lucrarile scrise la comisia zonala pentru corectare. Membrii comisiei zonale de evaluare primeau lucrarile din toate centrele de examen si le repartizau, dupa ce in prealabil erau amestecate, profesorilor evaluatori desemnati pentru corectare. Fiecare lucrare era corectata de 2 profesori evaluatori, pe rand fiecare, in sali diferite, fara sa cunoasca nota pusa de celalalt corector. Nota aplicata de un profesor era trecuta  mai intai intr-un borderou, fiecare evaluator primind un borderou separat, iar dupa terminarea  corecturii se aplica cele doua note efectiv pe fiecare lucrare in parte. Presedintele  comisiei calculeaza apoi media finala, ca medie aritmetica cu doua zecimale a notelor acordate de profesorii evaluatori, fara rotunjire, care este trecuta de asemenea pe lucrare, presedintele semnand alaturi de evaluatori fiecare lucrare  pentru conformitate. La terminarea corecturii tuturor lucrarilor de la o disciplina de examen, in prezenta profesorilor  evaluatori si a tuturor membrilor comisiei se deschideau lucrarile, respectiv coltul sigilat cu numele candidatilor, iar apoi notele erau introduse imediat in catalogul electronic de catre secretarul comisiei. La final, dupa toate probele de examen, catalogul complet se tipareste, cu notele de la probele scrise si media generala, se semneaza de profesorii evaluatori, de presedintele, vicepresedintele si secretarul comisiei si se preda delegatilor comisiei din fiecare centru de examen arondat pentru afisare.
In ceea ce priveste verificarea realitatii datelor inscrise in catalogul informatic, potrivit metodologiei de desfasurare a examenului presedintele comisiei  avea obligatia expresa de a verifica daca toate notele au fost transcrise corect de pe lucrari pe catalog, obligatie pe care cu stiinta inculpatul Joanta Sorin nu si-a indeplinit-o , rezultatul fiind ca un numar de 8 candidati au promovat in mod fraudulos examenul de bacalaureat.
Astfel, pentru lamurirea aspectelor sesizate legat de fraudarea examenului de bacalaureat, au fost verificate  toate lucrarile candidatilor din sesiunea august – septembrie 2013, lucrari corectate la CZE 300 „C.” S., constatandu-se ca in cazul a 9 candidati, toti absolventi ai Colegiului tehnic „I.”, notele aplicate efectiv pe lucrari sunt mai mici decat cele din catalogul tiparit si afisat in centrul de examen, pentru 8 dintre aceste persoane fiind eliberata apoi si diploma de bacalaureat.
Mai mult, cercetarile efectuate au stabilit faptul ca dupa introducerea notelor in mod corect in catalogul electronic, ulterior, dar inainte de tiparirea si afisarea catalogului final, acestor candidati le-au fost modificate in mod fraudulos calificativele obtinute, astfel ca au fost declarati admisi.
In concret este vorba despre numitii :
- C.G., notele obtinute la disciplinele fizica – 1,30 si matematica -1,00, au fost modificate in baza de date informatica in 6.90 si respectiv 5,90. Cu notele astfel modificate acest candidat a fost declarat admis cu media 6,03. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat seria Y nr…, iar in prezent este student la facultatea de jurnalism din cadrul  Universitatii „L.B.” din S. in anul II de studii.
- C.M.A., notele obtinute la disciplinele limba romana – 3,70; matematica – 1,00 si chimie – 2,35 au fost modificate in baza de date informatica in 5,80;  5,50 si 6,90. Cu notele astfel modificate acest candidat a fost declarat admis cu media 6.06. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat seria Y nr...
- G.S.D., nota obtinuta la disciplina limba romana – 3,00 a fost modificata in baza de date informatica in 7,30. Cu nota astfel modificata acest candidat a fost declarat admis cu media 6,08. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat seria Y nr...
- H.M., nota obtinuta la disciplina matematica – 1,30 a fost modificata  in baza de date informatica in 6,60. Nu a  fost declarat totusi admis la examenul de bacalaureat intrucat a fost absent la proba de fizica.
- L.O., nota obtinuta la disciplina limba romana – 5,00 a fost modificata in baza de date informatica in 6,70. Cu nota astfel modificata acest  candidat a fost declarat admis cu media 6,20. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat seria Y nr...
- M.A.S., nota obtinuta la disciplina limba romana a fost modificata in baza de date informatica din 5,10 in 7,60. Cu nota astfel modificata acest candidat a fost declarat admis cu media 6,05. Ulterior i s-a  eliberat si diploma de bacalaureat seria Y nr...
- O.C.C.,  nota obtinuta la disciplina limba romana – 5,00 a fost modificata in baza de date informatica in 6,90, nota obtinuta la  disciplina chimie -2,10 a fost modificata in 5,30, iar nota obtinuta la disciplina  matematica -1,85 a fost modificata in 5,85. Cu notele astfel modificate acest  candidat a fost declarat admis cu media 6,01. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat  seria Y nr...
- P.M.F.,  nota obtinuta la disciplina limba romana – 1,40 a fost modificata in baza de date informatica in 6,40, iar nota obtinuta la disciplina  matematica -1,00 a fost modificata in 6,70. Cu notele astfel modificate acest  candidat a fost declarat admis cu media 6,05. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat  seria Y nr...
- S.R.N.,  nota obtinuta la disciplina biologie a fost modificata in baza de date informatica din 5.00 in 8.00. Cu nota astfel modificata acest  candidat a fost declarat admis cu media 6,03. Ulterior i s-a eliberat si diploma de bacalaureat  seria Y nr…, ia la acest moment este student la  facultatea de inginerie din S. in anul II de studii.
Trebuie subliniat ca pentru a obtine diploma de bacalaureat un candidat trebuie sa obtina media 6.00 si o nota de minim 5.00 la fiecare disciplina de examen.
Pentru sesiunea inie – iulie 2013 a examenului de bacalaureat, prin  decizie nr.2515/28.06.2013 a Inspectoratului Scolar Judetean S., la CZE  300 – Colegiul Tehnic „C.” S. a fost desemnata  comisia de examen in urmatoarea componenta : J.S. – presedinte, V.M. – vicepresedinte, S.L. – secretar si D.D., R.M., R.F. si F.G.M. - membrii.
In aceasta calitate de presedinte al comisiei, inculpatul J.S., in schimbul promisiunii unei sume de bani, a modificat in baza informatica de date  nota 1.00 obtinuta de S.T.S. la prima proba a examenului, limba si literatura romana, in nota 7,55, ceea ce a dus la promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat.
Legatura intre cei doi inculpati s-a realizat prin intermediul inculpatului G.V., care a pretins si a  primit de la S.T.S. suma de 2.200 lei, echivalentul a 500 euro, pretinzand ca are influenta  asupra unui membru din comisie si ca in schimbul banilor va interveni pe langa acesta pentru a-l ajuta sa obtina diploma de bacalaureat.
Din acesti bani inculpatul G.V. urma sa remita, conform  intelegerii prealabile, suma de 300 euro inculpatului J.S., care a acceptat  promisiunea primirii acestor bani pentru a  asigura nota de trecere la bacalaureat pentru inculpatul S.T.S., remitere care nu a mai avut loc datorita interventiei organelor judiciare.
Aceasta stare de fapt rezulta  din declaratiile de recunoastere date in cauza  de inculpatul S.T.S., care se coroboreaza cu discutiile telefonice  si in mediul ambiental purtate in perioada respectiva de inculpati, interceptate si inregistrate cu  autorizatia prealabila a instantei, a retinut prima instanta.
In drept, prima instanta a retinut urmatoarele:
Fapta inculpatului J.S., in calitate de presedinte al comisiei de bacalaureat, a acceptat in luna iunie 2013, promisiunea  remiterii unei sume de bani pentru promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat de catre numitul S.T.S. intruneste elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita, asa cum este reglementata atat in art. 259 Cod penal si in art.254 alin.2 C.pen.1969, in ambele ipoteze si prin raportare la art. 6 din Legea nr.78/2000.
Fapta inculpatului G.V., care in luna iunie 2013 a pretins pentru sine si pentru altul o suma de 2.200 lei de la invinuitul S.T.S., spunandu-i ca are influenta  asupra unui membru al Comisiei de  bacalaureat si promitandu-i ca ii va asigura promovarea frauduloasa a acestui examen intruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta, asa cum este reglementata in art.291 alin.1 Cod penal  si in art.257 alin.1 Cod penal 1969, in ambele ipoteze si prin raportare la art.6 din Legea nr.78/2000.
Fapta aceluiasi inculpat care in cursul aceleiasi luni i-a promis inculpatului J.S. ca ii va da o suma de bani pentru promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat de catre numitul S.T.S., intruneste elementele constitutive  ale infractiunii de dare de mita asa cum este reglementata in art.290 alin.1 Cod penal si in art.255 alin.1 Cod penal 1969, in ambele ipoteze si prin raportare la art.6 din Legea nr.78/2000.
In ceea ce il priveste pe inculpatul J.S., prima instanta a aratat ca trebuie avuta in vedere si o alta imprejurare.
Astfel, prin sentinta penala nr. 103 din 21 mai 2014 a acestei instante, ramasa definitiva la data de 11 iunie 2014, s-a admis acordul de recunoastere a vinovatiei intervenit intre acesta si Ministerul Public. In consecinta a  fost condamnat  la 2 ani inchisoare pentru infractiunea prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248 Cod penal 1969 cu art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, 2 ani pentru  participatie improprie la  fals intelectual prev. de art.52 alin.3  Cod penal raportat la art.321 Cod penal  cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969 si 2 ani pentru fals informatic prev. de art.325 Cod penal.
S-a dispus, in urma contopirii conform art.34 alin.1  lit.b Cod  penal 1969, ca execute 2 ani inchisoare. Conform art.83 Cod penal s-a dispus amanarea executarii pedepsei rezultante  pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Din  considerentele acestei sentinte mai reiese ca cele  trei infractiuni sunt concurente cu infractiunea pentru care inculpatul este judecat in dosarul de fata.
Revenind la dosarul de fata, pentru motivele aratate, prima instanta i-a condamnat pe inculpati astfel cum mai sus s-a aratat.
La individualizarea pedepselor prima instanta a avut in vedere situatia procesuala a fiecaruia, faptul ca au fost sinceri si cooperanti, dar si pericolul concret al infractiunilor, reiesit din faptele concrete si din pozitia detinuta de fiecare.
In cauza prima instanta a retinut ca se mai pune problema si a aplicarii legii penale  mai favorabile conform art. 5 Cod penal  avand in vedere ca de la data  comiterii infractiunilor si pana la momentul judecarii au fost in vigoare succesiv codul penal din 1969 iar de la 1 februarie 2014 actualul Cod penal.
In opinia primei instante legea penala mai favorabila pentru cei doi inculpati este Codul penal  din 1969  prin prisma aplicarii  mai multor institutii. Este vorba de pedepsirea concursului de infractiuni (in codul anterior fiind prevazuta doar sporirea facultativa a pedepsei rezultante si  nu obligatorie ca in cazul celui in vigoare), continutul pedepselor  accesorii si complementare (mai restrans in codul anterior decat  in cel  actual), continutul mai putin restrictiv al supravegherii  in cazul suspendarii sub supraveghere si posibilitatea aplicarii   suspendarii conditionate care, de asemenea, are un caracter mai putin restrictiv decat amanarea aplicarii pedepsei din actualul Cod.
Asa fiind, in conformitate cu prevederile art.5 Cod penal la stabilirea in concret a raspunderii penale pentru cei doi inculpati prima instanta a avut in vedere prevederile Codului penal din 1969.
In acest context mai prima instanta a aratat ca trebuie avuta in vedere si cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptelor formulata de Ministerul Public. Analizand continutul  normelor de incriminare, corespunzatoare infractiunilor deduse judecatii, din ambele reglementari, prima instanta a constatat ca nu exista deosebiri, ceea ce face ca,  cererea  mentionata  sa fie neintemeiata. De altfel, aplicarea dispozitiilor art. 5 Cod penal cu privire la legea penala mai favorabila face inutila o asemenea operatie, a mai precizat prima instanta.
In consecinta, avand in vedere dispozitiile art.254 alin.2 Cod penal 1969 raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 si cu aplicarea art.375 si art.396 alin.10 Cod procedura penala (reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsa) inculpatul J.S. a fost condamnat la 3 ani inchisoare si 1 an  pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b si c Cod  penal pentru infractiunea de luare de mita.
Este de la sine inteles, a mentionat prima instanta, ca aceasta pedeapsa trebuie contopita cu cele trei la care s-a facut referire mai sus, fiind vorba de infractiuni concurente.
Contopirea, in cazul inculpatului, presupune doua operatiuni care sa o preceada si anume: anularea amanarii aplicarii pedepsei rezultante de 2 ani si repunerea in individualitatea lor a pedepselor componente, a mai retinut prima instanta.
Temeiul legal al anularii aplicarii pedepsei, in viziunea primei instante, il constituie prevederile art. 89 Cod penal, care nu este insa aplicabil in cauza pe considerentul ca sunt aplicabile doar dispozitiile Codului penal din 1969. A face aplicarea concomitenta a unor dispozitii din ambele coduri inseamna a crea pe cale judiciara lex tertia, ceea ce este inadmisibil asa dupa cum a aratat si Curtea Constitutionala  prin decizia nr.265 din 6 mai  2014.
Iesirea dintr-un asemenea impas se poate face, a aratat prima instanta, printr-o comparatie rationala a unor institutii similare din cele doua Coduri. Este vorba de suspendarea conditionata din Codul penal din 1969 si amanarea  aplicarii pedepsei din actualul Cod care in esenta lor semnifica aceeasi idee, cea a neexecutarii pedepsei  inchisorii pe o anumita durata de timp si in anumite conditii. Odata ajuns la o asemenea concluzie si apreciind ca amanarea  executarii pedepsei este tot o suspendare conditionata este posibil a se face aplicarea prevederilor art. 85 Cod penal 1969 in sensul ca se va anula suspendarea conditionata pentru pedeapsa  rezultanta de 2 ani inchisoare aplicata condamnatului prin  sentinta penala  nr.103 din 21.05.2014 a Tribunalului Sibiu si se va repune in  individualitatea lor pedepsele de: 2 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 Cod penal. 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. 1969; 2 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de  art.52 alin.3  Cod penal raportat la  art.321 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969 si 2 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.325 Cod penal, a conchis prima instanta.
Conform art. 34 lit. b Cod penal 1969 si art.35 alin.1 Cod penal 1969 prima instanta a contopit cele trei pedepse de cate 2 ani inchisoare cu pedeapsa de 3 ani inchisoare si 1 an pedeapsa complementara  a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a,b, c Cod penal 1969 si  a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 3 ani inchisoare si 1 an pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
Potrivit  art.71 alin.2 Cod penal 1969 prima instanta a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
In raport de prevederile art.861 Cod penal 1969 prima instanta a apreciat ca scopul pedepsei in cazul acestui inculpat poate fi atins si daca nu va fi efectiv privat de libertate si a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe o perioada de 5 ani, care constituie termen de incercare si a facut aplicare art. 863, art. 864 si art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, astfel cum mai sus s-a aratat.
Si in ceea ce il priveste pe inculpatul G.V. prima instanta a facut aplicarea  ca lege mai favorabila  in conformitate  cu art.5 Cod penal a dispozitiilor Codului penal din 1969 pentru aceleasi considerente ca si in cazul celuilalt inculpat.
De asemenea, prima instanta a retinut ca ii sunt aplicabile si dispozitiile art.375 si 396 alin.10 Cod procedura penala privind reducerea cu o treime a limitelor legale de pedeapsa.
Drept urmare si pentru considerentele aratate, prima instanta l-a condamnat si pe acest inculpat la 2 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de influenta prevazuta de art.257 alin.1 Cod penal 1969 si la 1 an inchisoare pentru infractiunea de dare de mita prev. de art.255 alin.1 Cod penal  ambele prin raportare la art.6 din Legea nr.78/2000.
In baza art.34 lit.b  Cod penal 1969 prima instanta a contopit pedepsele de 2 ani inchisoare si 1 an  inchisoare si a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani inchisoare.
Conform art.71 alin.2 Cod penal  1969  prima instanta a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii  drepturilor prevazute de art.64 lit.a si b Cod  penal 1969.
Fiind indeplinite cerintele art.81 Cod penal 1969 si apreciind ca reeducarea inculpatului se poate asigura si fara privarea acestuia  de libertate,  prima instanta a dispus suspendarea conditionata a pedepsei rezultante de  2 ani inchisoare pe o durata de 4 ani ce constituie termen de incercare, facand si aplicarea art. 71 alin. 3 din vechiul Cod penal si punand in vedere inculpatului dispozitiile art. 83 din vechiul Cod penal.
In acelasi timp suma de 2.200 lei a fost confiscata de catre prima instanta de la inculpatul G.V.  conform art.257 alin.2 Cod penal 1969 raportat la art.256 alin.2 Cod penal  1969
In final, prima instanta l-a obligat pe fiecare inculpat sa plateasca statului cate  2.000 lei cheltuieli judiciare, potrivit art. 274 Cod procedura penala.
Impotriva acestei sentinte au declarat, in termen, apel DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTI – SEVICIUL TERITORIAL A.I. si inculpatul J.S.
 Prin apelul sau DNA a solicitat desfiintarea sentintei si, in rejudecare,
- a se inlatura dispozitiile art. 85 din vechiul Cod penal cu referire la inculpatul J., cu motivarea, in esenta, ca aceste dispozitii nu sunt aplicabile deoarece pedeapsa aplicata inculpatului prin sentinta penala nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu nu a fost suspendata conditionat ci a fost amanata la executare conform art. 83 din Codul penal, intre cele doua institutii existand diferente de regim juridic;
- a se aplica inculpatului J. o pedeapsa indestulatoare in sensul majorarii ei si al executarii in regim de detentie, cu motivarea, in esenta, ca trebuie avuta in vedere intreaga activitate infractionala a acestuia, astfel cum aceasta a fost conturata si in dosarul in care a fost pronuntata sentinta penala nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu;
- a se majora si pedeapsa aplicata inculpatului G. si a se dispune executarea in regim de detentie, cu motivarea ca activitatea lui infractionala impune aceasta majorare de pedeapsa si executarea in regim de detentie.
Prin apelul sau inculpatul J. a solicitat desfiintarea sentintei si, in rejudecare,
- a se dispune  reducerea pedepsei aplicate in cauza la minimul special obtinut prin reducerea cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 din Codul de procedura penala, cu motivarea, in esenta, ca prima instanta trebuia sa admita cerere de schimbare a incadrarii juridice in infractiunea de luare de mita incriminata de vechiul Cod penal, din moment ce a aplicat pedeapsa potrivit acelei legi si cu motivarea ca prima instanta nu a dat cea mai potrivita aplicare criteriilor de individualizare a pedepsei;
- a se inlatura dispozitiile art. 85 din vechiul Cod penal, cu motivarea, in esenta, ca nu a fost condamnat, prin sentinta penala nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu, la o pedeapsa cu suspendarea conditionata ci a fost condamnat la o pedeapsa cu amanarea executarii, conform art. 83 din Codul penal actual, amanare care poate fi anulata numai in conditiile art. 89 din acelasi cod, conditii neindeplinite deoarece infractiunea care sa atraga anularea a fost descoperita concomitent cu cele pentru care s-a dispus amanare si nu in termenul de amanare.
 Inculpatul G. si-a exprimat pozitia procesuala in sensul respingerii apelului DNA, cu motivarea ca prima instanta a tinut cont de activitatea infractionala redusa si de atitudinea sincera de recunoastere dar si de concluziile referatului de evaluare.
Analizand sentinta primei instante pe baza motivelor invocate in cele doua apeluri dar si in acord cu dispozitiile art. 417 alin. 2 din Codul de procedura penala, curtea retine urmatoarele:
Cu titlu general
Prima instanta a retinut o corecta stare de fapt, astfel cum aceasta rezulta din ansamblul materialului probatoriu al dosarului si cum a fost, de altfel, recunoscuta de inculpati.
Astfel, rezulta din probele dosarului, fara putere de tagada, ca inculpatul J.S., in calitate de presedinte al comisiei de bacalaureat, organizata la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., a acceptat, in luna iunie 2013, promisiunea  primirii unei sume de bani pentru promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat de catre numitul S.T.S., iar inculpatul G.V., in luna iunie 2013, a pretins pentru sine si pentru altul o suma de 2.200 lei de la invinuitul S.T.S., spunandu-i ca are influenta asupra unui membru al Comisiei de bacalaureat (inculpatul J.) si promitandu-i ca ii va asigura promovarea frauduloasa a acestui examen si a promis inculpatului J.S. ca ii va da o suma de bani pentru promovarea frauduloasa a examenului de bacalaureat de catre numitul S.T.S.
Cu privire la critica referitoare la incadrarea juridica a faptei comise de inculpatul J., critica formulata prin apelul acestui inculpat.
Prima instanta a realizat o corecta incadrare juridica a faptei inculpatului Joanta in infractiunea de luare de mita, prev. de art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea  nr.78/2000, efectuand si o justa analiza a celor doua legi penale succesive cu vocatie de aplicare la speta.
Desi inculpatul a solicitat ca prima instanta sa incadreze fapta in infractiunea prevazuta de aceleasi texte de lege, prima instanta nu a procedat gresit atunci cand nu a schimbat incadrarea juridica a faptei din infractiunea de luare de mita, astfel cum aceasta este incriminata in noua legislatie penala (inculpatul fiind trimis in judecata sub aceasta incadrare juridica), in aceeasi infractiune, dar in incriminarea prevazuta de legea veche, deoarece, atunci cand cele doua legi pastreaza conditiile din incriminare si continutul constitutiv al infractiunii, nu este necesar procedeul schimbarii incadrarii juridice, in astfel de ipoteze fiind suficient a instanta sa constate ca o alta lege decat cea la care s-a oprit procurorul in actul de trimitere in judecata este mai favorabila inculpatului.
Cu privire la critica referitoare la temeinicia pedepselor aplicate inculpatilor, critica formulata prin apelul DNA si al inculpatului J.
Curtea nu poate retine ca valid argumentul DNA prin care se arata ca prima instanta ar fi trebuit sa aplice inculpatului J. o pedeapsa mai aspra si in regim de executare prin raportare la intreaga s-a activitate infractionala, astfel cum aceasta a fost conturata si in dosarul in care a fost pronuntata sentinta penala nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu.
Este adevarat ca fapta inculpatului J. este concurenta cu cele pentru care inculpatul a fost definitiv condamnat, ca urmare a admiterii unui acord de recunoastere, prin sentinta penala nr. 103/21.05.2014, pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosarul nr. 1970/85/2014, insa pentru respectivele fapte, care nu fac obiectul prezentului dosar, in sarcina inculpatului au fost stabilite pedepse cu inchisoarea, dispunandu-se amanarea aplicarii lor pe temeiul art. 83 din Codul penal.
Aceasta modalitate de individualizare a sanctiunilor penale stabilite in sarcina inculpatului J. pentru faptele care nu fac obiectul prezentului dosar a fost considerata de catre DNA ca fiind legala si temeinica, directia alegand sa nu exercite apelul impotriva sentintei penale nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu. A solicita, in prezenta cauza, in care acelasi inculpat este trimis in judecata pentru o alta fapta, este adevarat, concurenta cu cele din dosarul nr. 1970/85/2014, ca instanta sa aiba in vedere, la individualizarea sanctiunii pentru prezenta fapta si faptele din amintitul dosar definitiv solutionat, inseamna a solicita ca instanta sa depaseasca limitele investirii prevazute de art. 371 din Codul de procedura penala.
De altfel, curtea mai considera ca daca DNA ar fi dorit ca intreaga activitate infractionala a inculpatului J. sa fie dedusa judecatii intr-un singur dosar, ar fi trebuit sa nu aleaga calea disjungerii faptei facand obiectul prezentului dosar de cele facand obiectul dosarului nr. 1970/85/2014 al Tribunalului Sibiu si a incheierii unui acord de recunoastere pentru aceste din urma fapte.
Desigur, in ipoteza in care curtea a constatat existenta concursului intre prezenta infractiune si infractiunile din dosarul nr. 1970/85/2014 al Tribunalului Sibiu si ar fi posibila aplicarea regimului sanctionator al concursului de infractiuni, curtea ar putea (sau chiar ar fi obligata, potrivit noului Cod penal) sa aplice un spor de pedeapsa, dar nu ca urmare a luarii in considerare a „intregii activitati infractionale” ci ca un echivalent al pedepselor care nu se executa.
Curtea este, in schimb, de acord cu argumentele inculpatului apelant in sensul ca pedeapsa aplicata in prezenta cauza este prea aspra prin raportare la criteriile de individualizare prev. de art. 72 din vechiul Cod penal.
In conditiile in care inculpatul este o persoana fara antecedente penale, care a absolvit studii superiore si care este bine integrata in societate, in conditiile in care fapta de luare de mita savarsita este de o periculozitate medie prin urmarile ei si prin raportare la modul neelaborat de comitere si in conditiile in care inculpatul a avut o atitudine sincera de recunoastere pe tot parcursul procesului penal, aplicarea unei pedepse cu un an peste limita minima obtinuta prin reducerea prev. de art. 396 alin. 10 din Codul de procedura penala nu este justificata, mai potrivita fiind, pentru asigurarea dezideratelor de preventie speciala si generala, o pedeapsa mai redusa, de 2 ani si 6 luni inchisoare.
In ceea ce priveste regimul de suspendare a executarii pedepsei, curtea s-a oprit asupra suspendarii conditionate a executarii pedepsei astfel cum acesta este prevazut de art. 81 din vechiul Cod penal, apreciind ca, data fiind pregatirea scolara superioara a inculpatului, acesta prezinta resursele de inteligenta apte sa-i asigure reeducarea si fara executarea efectiva a pedepsei, simpla pronuntare a acesteia si riscul revocarii suspendarii fiind suficiente pentru a atrage in mod eficient atentia inculpatului ca astfel de comportamente sunt reprobabile si ele nu trebuie repetate. 
Cu privire la inculpatul G., curtea  a apreciat  ca prima instanta a realizat, in acord cu criteriile prev. de art. 72 din vechiul Cod penal, o justa individualizare judiciara a pedepselor aplicate, atat sub aspectul duratei cat si sub aspectul modalitatii de suspendare a executarii pedepsei, curtea fiind incredintata ca si acest inculpat, caracterizat de lipsa antecedentelor penale si de o pregatire scolara medie, se poate reeduca fara executarea pedepsei rezultante in regim de detentie.
Cu privire la critica referitoare la nelegalitatea aplicarii dispozitiilor art. 85 din vechiul Cod penal, critica formulata prin apelul DNA si al inculpatului J.
Curtea a retinut ca fiind intemeiata critica referitoare la nelegalitatea aplicarii de catre prima instanta a dispozitiilor art. 85 din vechiul Cod penal.
Dispozitiile art. 85 din vechiul Cod penal reglementeaza institutia anularii suspendarii conditionate a executarii pedepsei, suspendare prevazuta de art. 81 din acelasi cod.
Dispozitiile art. 83 din Codul penal actual reglementeaza o institutie cu totul noua, intitulata „Amanarea aplicarii pedepsei”.
Este adevarat ca ambele institutii, atat cea a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, reglementata de vechiul Cod penal, cat si cea a amanarii aplicarii pedepsei, reglementata de noul Cod penal, au ca efect imediat neexecutarea efectiva a pedepsei de catre inculpat, dar nu se poate spune ca noua institutie este o preluare a celei vechi, deoarece intre acestea exista o deosebire de esenta si anume:
- pe cand suspendarea conditionata a executarii pedepsei, reglementata de art. 81 din Codul penal, reprezinta o modalitate alternativa la executarea unei pedepsei, subsecventa unei solutii de condamnare,
- amanarea aplicarii pedepsei, reglementata de art. 83 din noul Cod penal, este o alternativa la condamnare, astfel cum se desprinde din dispozitiile art. 396 alin. 1 si 4 din Codul de procedura penala, care trateaza solutia de amanare a aplicarii pedepsei distinct de solutia de condamnare.
Aceasta deosebire de esenta dintre cele doua institutii face sa fie nelegala anularea amanarii aplicarii pedepsei pe temeiul dispozitiilor art. 85 din vechiul Cod penal.
De altfel, noul Cod penal, in art. 89, prevede sanctiunea anularii amanarii aplicarii pedepsei, insa numai daca infractiunea care atrage anularea ar fi descoperita pe parcursul termenului de supraveghere al amanarii, conditie care nu este indeplinita in speta deoarece toate infractiunile savarsite de inculpat, atat cea din prezenta cauza, cat si cele facand obiectul dosarului nr. 1970/85/2014 al Tribunalului Sibiu, au fost descoperite in acelasi timp, fiind chiar cercetate, pana la momentul disjungerii, in acelasi dosar de urmarire penala.
In ipoteza neindeplinirii conditiei de incidenta a art. 89 din Codul penal actual, curtea considera ca amanarea aplicarii pedepsei rezultante de 2 ani inchisoare, dispuse prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, nu poate fi anulata pe temeiul dispozitiilor art. 85 din vechiul Cod penal, urmand ca cele doua termene (cel de supraveghere de 2 ani, prev. de art. 84 alin. 1 din Codul penal actual, dispus prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu si cel de incercare, prev. de art. 82 alin. 1 din vechiul Cod penal, dispus in prezenta cauza) sa curga in paralel, fiecare cu efectul si conditionarile care-i sunt asociate.
Verificand cauza si sub celelalte aspecte de fapt si de drept, in acord cu dispozitiile art. 417 alin. 2 din Codul de procedura penala, curtea a mai descoperit o singura nelegalitate, constand in neprecizarea de catre prima instanta a continutului dreptului interzis ca si pedeapsa complementara pe temeiul art. 64 alin. 1 lit. c din vechiul Cod penal.
Avand in vedere ca inculpatul s-a folosit de functia de presedinte de comisie de bacalaureat pentru a comite fapta, curtea a considerat ca exercitarea acestei functii ar fi trebuit precizata in mod expres ca fiind interzisa.
Pentru toate aceste considerente, vazand si dispozitiile art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedura penala, curtea a admis apelurile declarate de DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTI – SEVICIUL TERITORIAL A.I. si de inculpatul J.S.  impotriva sentintei penale nr. 154/15.10.2014, pronuntata in dosarul nr. 2207/85/2014 al Tribunalului Sibiu, pe care o va desfiinta numai sub aspectul dispozitiei intitulate „de anulare a suspendarii conditionate pentru pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare aplicata inculpatului J.S. prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu” si al individualizarii pedepsei aplicate aceluiasi inculpat pentru infractiunea din prezenta cauza si, rejudecand in aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultanta principala de 3 ani inchisoare, aplicata inculpatului  J.S., in elementele ei componente, astfel:
- 2 ani inchisoare, pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, pentru infractiunea prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000  rap. la art. 248 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 din acelasi cod, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal;
- 2 ani inchisoare, pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, pentru infractiunea prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 din noul Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal;
- 2 ani inchisoare, pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, pentru infractiunea prev. de art. 325 din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal;
- 3 ani inchisoare, pedeapsa aplicata in prezenta cauza pentru infractiunea de luare de mita, prev. de art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Lg. 78/2000, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal, in conditiile art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedura penala.
A inlaturat dispozitia intitulata „de anulare a suspendarii conditionate pentru pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare aplicata inculpatului J.S. prin sentinta penala nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu”.
 A mentinut  dispozitia de condamnare a inculpatului J.S.  pentru comiterea infractiunii de luare de mita, prev. de art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal, in conditiile art.396 alin. 10 din noul Cod de procedura penala si a redus pedeapsa principala aplicata pentru aceasta infractiune de la 3 ani inchisoare la 2 ani si 6 luni inchisoare.
A mentinut pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii pe timp de 1 an a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b si c  din Codul penal din 1969 si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii acelorasi drepturi, cu precizarea ca interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c se refera la dreptul de a ocupa functia de presedinte de comisie de bacalaureat.
In temeiul art. 81 alin. 1 si art. 82 alin. 1 din Codul penal din 1969, a suspendat conditionat pedeapsa principala de 2 ani si 6 luni inchisoare pe durata unui termen de incercare de 4 ani si 6 luni.
In temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata termenului de incercare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale, s-a suspendat si executarea pedepsei accesorii.
Curtea a atras atentia inculpatului J.S. asupra dispozitiilor art. 83 din Codul penal din 1969, conform carora suspendarea conditionata a executarii pedepsei se revoca in cazul savarsirii de noi infractiuni.
Curtea a mentinut restul dispozitiilor sentintei apelate, in masura in care nu contravin prezentei decizii.
In baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat in apel  au ramas  in sarcina acestuia.
Curtea a acordat onorariul partial in suma de 50 lei doamnei avocat N.V., pentru asistenta inculpatului J.S. in apel, onorariu stabilit conform art. 5 si art. 6 din Protocolul privind onorariile aparatorilor din oficiu si care, potrivit art. 272 din noul Cod de procedura penala, s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justitiei.
 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Amnistii, gratieri, suspendari ale executarii pedepsei

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017