Aplicarea obligatorie a Deciziei nr.53/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite, rationament continuat prin Decizia nr.33/2008 si nr.27/2011, aceste decizii statuand asupra inadmisibilitatii actiunii in revendicare intemei

Aplicarea obligatorie a Deciziei nr.53/2007  pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite, rationament continuat prin Decizia nr.33/2008 si nr.27/2011, aceste decizii  statuand asupra inadmisibilitatii  actiunii in revendicare intemeiate pe dreptul comun,  a imobilelor care fac obiectul Legii nr.10/2001.

Asa cum s-a retinut atat prin decizia nr.33/2008, cat si prin decizia nr.53/2007 (ambele pronuntate de ICCJ in recurs in interesul legii), „prin dispozitiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare a imobilelor nationalizate si, fara sa diminueze accesul la justitie, a adus perfectionari sistemului reparator, subordonandu-l, totodata, controlului judecatoresc prin norme de procedura cu caracter special.”
Potrivit deciziei nr.33/2008 a ICCJ, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art. 480 din Codul civil. Cu atat mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, actiuni in revendicare avand in vedere regula electa una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO (cauza Brumarescu contra Romaniei).
In urma solutionarii notificarii formulate in temeiul Legii nr.10/2001 a fost recunoscut dreptul reclamantelor asupra unui bun, respectiv asupra despagubirilor ce li se cuvin pentru imobilul expropriat. Asadar, nu a fost incalcat dreptul de proprietate al acestora, garantat de art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
Chestiunea ineficientei mecanismului de despagubire a fost analizata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza – pilot Atanasiu contra Romaniei. Legiuitorul roman s-a conformat hotararii – pilot a Curtii si a adoptat Legea nr.165/2013, prin care a stabilit termene clare pentru solutionarea cererilor depuse la Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrala din cadrul ANPR), precum si modalitatea concreta de plata a despagubirilor.
Prin urmare, nu se poate retine ca lipsa de finalitate a procedurii instituite de Legea nr.10/2001, in sensul nesolutionarii cererii inaintate de reclamante catre Comisia Centrala, reprezinta o incalcarea a dreptului de proprietate al acestora in sensul art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
Dimpotriva, cata vreme reclamantelor le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, prin echivalent, asupra imobilului in litigiu, admiterea actiunii in revendicare si atribuirea in natura a imobilelor rezultate in urma parcelarii, reprezinta o dubla reparatie, ceea ce echivaleaza cu o imbogatire fara justa cauza.

Sectia I Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia civila nr.287/ 02 iunie  2015.

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Alba  reclamantele  S.G. si S.I.M. au solicitat in contradictoriu cu paratii S.R.  prin M.F..P, Municipiul si SC E.  SA:
- sa se constate nelegalitatea masurii de expropriere efectuata prin Decretul nr.123/1989 asupra imobilului situat administrativ in A., str. M., nr…, proprietatea tabulara a lui B.I., antecesoarea reclamantelor;
- sa se dispuna obligarea paratilor la recunoasterea dreptului de proprietate asupra unei cote parti a imobilului in litigiu in favoarea reclamantelor in calitate de mostenitoare testamentare ale fostului proprietar de carte funciara in cota de ½ fiecare, conform propunerii de parcelare efectuat in prezenta cauza de catre expertul topograf,
- sa se dispuna catre O.C.P.I.   A.   intabularea  dreptului de  proprietate in favoarea reclamantelor in cota de ½ parti fiecare,  asupra imobilelor evidentiate sub numerele topografice mai sus mentionate.
Prin sentinta civila nr…/2014 Tribunalul Alba a admis actiunea reclamantelor in contradictoriu cu paratii si in consecinta:
A constatat nelegalitatea masurii dispuse prin Decretul nr.123/1982 cu privire la imobilul situat administrativ in A., str. M., nr…, proprietatea tabulara a antecesorului reclamatelor – B.I.
A dispus parcelarea imobilului identificat sub nr… topo noi, o parcela ramanand pe  vechii proprietari, iar o alta parcela fiind  atribuita in favoarea reclamantelor in cota de 1/1  parti,  conform raportului de expertiza intocmit in cauza.
A dispus anularea partiala a incheierilor de intabulare nr.../2006 si nr. …/2009 in favoarea paratelor de ordin 2 si 3, cu privire la imobilul ce constituie parcela nr. 2, precum si a incheierii …/1992 in favoarea Statului Roman, a obligat paratele de ordin 2, 3 sa predea in favoarea reclamantelor imobilul ce formeaza parcela nr. 2 conform pozitiei prezentei sentinte si sa plateasca in favoarea reclamantelor suma de 729 lei cheltuieli de judecata.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra parcelei nr. 2 si a respins actiunea formulata in contradictoriu cu paratul Municipiul.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
Imobilul teren a fost identificat  din punct de vedere administrativ cu parte din imobilul situat in A., str. M., nr… , avand ca proprietar pe B.I.
Acest imobil impreuna cu altele au trecut in  proprietatea Statului Roman in baza Decretului de expropriere nr.123/1982.
Prin incheierea nr…/1992,  suprafata expropriata de 4649 mp a fost inscrisa in noua CF  A. Exproprierea s-a dispus in vederea construirii C.D.E.E. A. in prezent SC E. SA, care a obtinut, in baza HGR nr. 834/1991, Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra suprafetei de 3317 mp. Din cei 3317 mp o suprafata de 1604 mp reprezinta fosta proprietate a antecesorilor  reclamantelor. Aceasta suprafata a fost parcelata in doua loturi, lotul nr.1 si 2 ce constituie proprietatea paratei SC  E.  SA si lotul 3 ce constituie proprietatea acesteia in indiviziune cu parata SC  F.E. SA.
Imobilul expropriat a fost solicitat in baza Legii nr.10/2001, fiind emise Dispozitia nr…/24.02.2006 de catre Primarul A. pentru suprafata ramasa in proprietatea Statului  si  Decizia …/9.03.2005 emisa de SC  E. SA. Prin aceste dispozitii s-a propus acordarea in favoarea reclamantelor de masuri reparatorii prin echivalent retinandu-se imposibilitatea restituirii in natura. Desi aceste dispozitii insotite de documentatia aferenta au fost inaintate Comisiei Centrale pentru acordarea despagubirilor, acestea nu au fost acordate pana in prezent.
In acest context, reclamantele au uzat de dispozitiile art.480 Cod civil, solicitand pe calea dreptului comun imobilul expropriat, invocand incalcarea Protocolului nr.1 din CEDO, precum si  Decizia nr.33/2008 a ICCJ.
Cat priveste admisibilitatea actiunilor de retrocedare fundamentate pe dispozitiile dreptului comun, respectiv art.480 Cod  civil, prima instanta a apreciat ca aceasta a fost transata  prin  Decizia nr.33/2008   pronuntata  de  ICCJ. Aceasta a stabilit ca, in cazul concursului intre legea speciala si generala, acesta se rezolva in favoarea legii speciale conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr.10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. In speta, Tribunalul a considerat ca exista o astfel de neconcordanta, ceea ce-i confera  caracter de admisibilitate actiunii de fata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii  S.R., prin M.F.P., SC E. SA, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul respingerii actiunii formulate de reclamante.
In expunerea motivelor, paratul S.R. sustine in esenta ca instanta de fond a interpretat gresit decizia ICCJ nr.33/2008 si ca reclamantele nu mai aveau posibilitatea de a opta pentru actiunea in revendicare, intrucat in cauza sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001, de care acestea au si uzitat.
Recurenta SC E. SA  sustine ca imobilul in litigiu a facut obiectul Legii nr.10/2001, procedura in care au fost emise doua decizii de acordare de masuri reparatorii in favoarea reclamantelor. Recurenta invoca si dispozitiile Legii nr. 165/2013, in raport cu care, actiunea este inadmisibila. Se mai sustine ca recurenta a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, prin certificat de atestare a acestui drept, act care nu a fost anulat si ca terenul restituit reclamantelor nu este liber in sensul legii.
Recurenta SC F.E. SA sustine ca hotararea primei instante este nelegala deoarece imobilul in litigiu a fost expropriat prin decret prezidential, iar pentru acest imobil SC E. SA a dobandit drept de proprietate conform H.G. nr.834/1991, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nefiind anulat.
Se mai arata ca imobilul a fost solicitat in procedura prevazuta de Legea nr.10/2001, astfel ca, fata de decizia nr.33/2008 a ICCJ, el nu mai poate fi revendicat pe calea dreptului comun, si ca terenul restituit reclamantelor este ocupat de constructii necesare pentru exploatarea imobilului paratei si pentru normala desfasurare a activitatii acesteia.
Prin Decizia nr.287/2015, instanta de recurs a admis recursurile declarate de parate, a modificat sentinta Tribunalului si a respins actiunea reclamantelor, retinand in considerente urmatoarele:
Imobilul in litigiu, proprietatea antecesorului reclamantelor a fost expropriat prin Decretul Prezidential nr.123/1982 pentru realizarea obiectivului de investitii aferent C.E.M.  A., scop care a fost indeplinit. Niciuna dintre parti nu contesta ca acest imobil intra sub incidenta Legii nr.10/2001 privind acordarea de masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv in timpul regimului comunist. De altfel, antecesorul reclamantelor B.I. a formulat notificare in temeiul Legii nr.10/2001, solicitand acordarea de despagubiri corespunzatoare valorii imobilului. Aceasta notificare a fost solutionata, fiind emise dispozitii nr…/09.03.2005 de catre SC   E.  SA si dispozitia nr…/2006, de catre Primarul mun. A. Prin ambele dispozitii s-a retinut imposibilitatea restituirii in natura a imobilului si s-a propus acordarea de masuri reparatorii.
Fata de aceasta stare de fapt, retinuta de prima instanta, Curtea a constatat ca prima instanta a dat o interpretare gresita deciziei nr…/2008, data de  ICCJ in recurs in interesul legii. Prin aceasta decizie s-a transat modalitatea de solutionare a concursului dintre legea generala, reprezentata de dispozitiile art. 480 din vechiul Cod civil, si legea speciala, respectiv  Legea nr.10/2001. Instanta suprema a retinut in mod expres ca intre cele doua acte normative exista o suprapunere in ceea ce priveste campul lor de reglementare, statuand ca pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada  06.03.1945 - 22.12.1989 se aplica legea speciala si nu dreptul comun.
Asa cum s-a retinut atat prin decizia nr.33/2008, cat si prin decizia nr. 53/2007 (ambele pronuntate de ICCJ in recurs in interesul legii), „prin dispozitiile sale,  Legea nr.10/2001 a  suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare a imobilelor nationalizate si, fara sa diminueze accesul la justitie, a adus perfectionari sistemului reparator, subordonandu-l, totodata, controlului judecatoresc prin norme de procedura cu caracter special.”
Potrivit deciziei nr.33/2008 a ICCJ, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile  Legii  nr.10/2001  nu  au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art.480  din  Codul  civil. Cu atat mai mult, persoanele care au utilizat procedura  Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, actiuni in revendicare avand in vedere regula electa una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO (cauza Brumarescu contra Romaniei).
Instanta de fond retine in mod gresit ca intre Legea nr.10/2001 si Conventia Europeana sunt neconcordante, constand in functionarea defectuoasa a procedurii de acordare a masurilor reparatorii, care nu conduce la acordarea efectiva a despagubirilor.
Este de retinut in primul rand ca, in urma solutionarii notificarii formulate in temeiul  Legii  nr.10/2001, a fost recunoscut dreptul reclamantelor asupra unui bun, respectiv asupra despagubirilor ce li se cuvin pentru imobilul expropriat. Asadar, nu a fost incalcat dreptul de proprietate al acestora, garantat de art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
Chestiunea ineficientei mecanismului de despagubire a fost analizata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza – pilot Atanasiu contra Romaniei. Curtea a retinut ca lipsa unor termene pentru analizarea dosarelor de catre Comisia Centrala constituie un punct slab al mecanismului intern de despagubire si ca, in lipsa unui termen legal constrangator, obligatia analizarii dosarelor intr-un termen rezonabil risca sa fie teoretica si iluzorie. Avand in vedere acumularea de disfunctionalitati ale mecanismului de restituire sau de despagubire, Curtea Europeana a apreciat ca este imperativ ca statul sa ia de urgenta masuri cu caracter general, care sa poata conduce la realizarea efectiva a dreptului la restituire sau la despagubire, pastrand un just echilibru intre diferitele interese in cauza. Astfel, refacerea totala a legislatiei, care sa conduca la reguli de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despagubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale carui prevederi sunt dispersate in mai multe legi, ordonante si hotarari. Plafonarea despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai lunga ar putea sa reprezinte, de asemenea, masuri capabile sa pastreze un just echilibru intre interesele fostilor proprietari si interesul general al colectivitatii.
Curtea Europeana a conchis retinand ca, fata de numarul mare de persoane vizate si de consecintele importante ale unui astfel de dispozitiv, al carui impact asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale raman suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Ministrilor, masurile generale ce trebuie integrate in ordinea juridica interna pentru a pune capat incalcarilor constatate. Ca urmare, Curtea a hotarat sa suspende pentru o perioada de 18 luni, analiza tuturor cererilor care ridica problema ineficientei mecanismului de despagubire, in asteptarea adoptarii de catre autoritatile romane a unor masuri capabile sa ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparatie.
Legiuitorul roman s-a conformat hotararii – pilot a Curtii si a adoptat Legea  nr.165/2013, prin care a stabilit termene clare pentru solutionarea cererilor depuse la Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrala din cadrul ANPR), precum si modalitatea concreta de plata a despagubirilor.
Prin urmare, nu se poate retine ca lipsa de finalitate a procedurii instituite de Legea nr.10/2001, in sensul nesolutionarii cererii inaintate de reclamante catre Comisia Centrala, reprezinta o incalcarea a dreptului de proprietate al acestora in sensul art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
Dimpotriva, cata vreme reclamantelor le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, prin echivalent, asupra imobilului in litigiu, admiterea actiunii in revendicare si atribuirea in natura a imobilelor rezultate in urma parcelarii, reprezinta o dubla reparatie, ceea ce echivaleaza cu o imbogatire fara justa cauza.
Ca urmare, Curtea a constatat fondate criticile referitoare la interpretarea gresita a Deciziei nr.33/2008 a ICCJ, ceea ce face inutila analizarea celelalte critici vizand dobandirea dreptului de proprietate de catre parate, astfel ca, in temeiul art.312 Cod  procedura civila, au fost admise recursurile paratilor, modificata  sentinta in sensul ca respingerii actiunea reclamantelor si fata de acesti paratii recurenti.