Angajarea raspunderii solidare a administratorului asociat in temeiul art. 27 alin. 2 lit. c si d Cod procedura fiscala. Conditia relei - credinte.

Angajarea raspunderii solidare a administratorului asociat in temeiul art. 27 alin. 2 lit. c si d Cod procedura fiscala. Conditia relei - credinte.


            Pentru a putea fi antrenata raspunderea solidara a administratorului societatii este necesar ca acesta sa nu-si fi indeplinit obligatiile constand in  a solicita instantei competente deschiderea procedurii insolventei si in neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale cu rea credinta.
             In raport de imprejurarile cauzei, in conditiile in care nu au fost determinate imprejurari concrete de natura a contura intentia administratorului de a se sustrage obligatiilor de plata (ex. existenta surselor financiare necesare pentru plata obligatiilor, instrainarea unor bunuri apartinand societatii in vederea sustragerii de la executare silita)  nu se poate prezuma ca acesta a actionat cu rea-credinta.
         
 Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 2693/21 septembrie 2015. In acelasi sens, decizia nr. 2817/28 septembrie 2015.


            Prin sentinta nr. 19/CA/2015 a Tribunalului Sibiu – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a fost admisa  in parte  actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul  S.P.C.  in contradictoriu cu parata  ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE S.
Au fost anulate deciziile nr… din 22.10.2013 privind angajarea raspunderii solidare a administratorului asociat si nr…/17.12.2013 privind solutionarea contestatiei formulate de reclamant.
A fost obligata parata sa restituie reclamantului sumele incasate in baza deciziei nr… din 22.10.2013 privind angajarea raspunderii solidare a administratorului asociat.
A fost respinsa cererea de suspendare a executarii  actului administrativ fiscal.
Impotriva hotararii instantei de fond a declarat recurs parata ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE S. solicitand admiterea recursului, casarea hotararii atacate si respingerea actiunii reclamantului.
Parata a invocat motivul de casare prevazut de art. 488, pct.8 Noul Cod de procedura  civila.
In dezvoltarea motivului de recurs se arata ca instanta de fond a retinut in mod nelegal faptul ca reclamantul nu a putut sa solicite deschiderea procedurii insolventei intrucat ar fi inregistrat obligatii fiscale restante in cuantum de 37.532 lei, sub valoarea prag de 45.000 lei prevazuta de art. 3 din Legea nr.85/2006.
Prevederile legale avute in vedere de instanta de judecata nu sunt aplicabile in cazul cererilor de deschidere a procedurii insolventei formulate de catre debitori. Aceste prevederi sunt aplicabile doar in cazul formularii cererilor de deschidere a procedurii de catre creditori, ceea ce nu este cazul in speta prezenta.
Asadar, societatea debitoare putea sa solicite deschiderea procedurii insolventei avand o creanta chiar si sub valoarea prag, cu conditia ca aceasta sa fie scadenta de cel putin 90 de zile.
Or, in acest context, in care societatea, prin reprezentantul ei, nu a solicitat deschiderea procedurii insolventei, desi indeplinea toate conditiile legale, apreciaza ca in mod netemeinic si nelegal a retinut instanta de fond ca nu exista rea-credinta.
Reaua credinta a reclamantului rezulta si din faptul ca organele de executare silita desi s-au deplasat la sediul social declarat al societatii in vederea luarii legaturii cu reprezentantii legali, acestia nu au fost de gasit, astfel incat, considera ca in mod corect a fost angajata raspunderea solidara.
Se observa practic faptul ca, reprezentantii societatilor comerciale actioneaza si sunt de gasit doar in momentul in care actele administrativ-fiscale vizeaza propriul lor patrimoniu, ramanand in pasivitate cand este vorba de acte administrativ-fiscale emise pe numele societatilor comerciale.
In acest context, apreciaza ca in mod corect s-a considerat ca reclamantul este de rea-credinta, dispunandu-se angajarea raspunderii solidare a acestuia pentru obligatiile fiscale restante ale debitoarei SC C.&C.  SRL, astfel ca, in mod netemeinic si nelegal instanta de fond a admis actiunea reclamantului.
In drept, se invoca dispozitiile art.27 alin. 2, lit. c si d si art. 205 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si art.205 Noul Cod de  procedura  civila.
Reclamantul S.P.C. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului.
In motivarea intampinarii se arata ca desi art.488 pct.8 Cod  procedura civila se refera la pronuntarea hotararii cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, recurenta nu arata care sunt normele legale incalcate sau aplicate gresit.
Critica adusa hotararii atacate se refera la aprecierea gresita de catre instanta de fond a starii de fapt, precum si a probelor administrate in cauza. Dar o astfel de situatie ar putea viza netemeinicia hotararii si nu nelegalitatea acesteia, imprejurare fata de care apreciaza ca motivul de casare nu subzista.
Se mai mentioneaza ca prima instanta a retinut in mod corect ca din documentatia depusa la dosar de autoritatea fiscala parata nu rezulta indeplinirea conditiilor art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 pentru a exista obligatia in sarcina reclamantului de a solicita deschiderea procedurii insolventei ca reclamantul in calitatea sa de administrator si asociat nu este cel care a determinat neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale, ca reclamantul a facut demersuri in anul 2009 pentru a suspenda temporar activitatea firmei unde era asociat si administrator, urmand ca, dupa trecerea crizei economice, sa reia activitatea si sa achite datoriile restante, ca acesta nu a actionat cu rea-credinta in neindeplinirea obligatiilor prevazute de art. 27 alin. 2 lit. c si d din O.G. nr. 92/2003.
In drept, se invoca dispozitiile art.205 si 453 alin.1 Noul Cod de procedura civila.
Recursul este neintemeiat avand in vedere urmatoarele:
Din decizia atacata rezulta ca atragerea raspunderii reclamantului, in calitate de administrator al SC C. & C. SRL a avut loc in temeiul art.27, alin. 2, lit. c si d Cod procedura fiscala.
Prin sentinta atacata a fost admisa actiunea reclamantului, fiind anulate deciziile nr… /22.10.2013 privind angajarea raspunderii solidare a administratorului asociat si nr…/17.12.2013 privind solutionarea contestatiei formulate de reclamant, Tribunalul retinand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 27, alin. 2, lit. c si d Cod procedura fiscala, nefiind dovedita reaua-credinta a reclamantului.
  Parata apreciaza ca reaua-credinta a reclamantului a fost dovedita, concluzia instantei de fond fiind gresita.
Sustinerea paratei nu poate fi primita.
Potrivit art.27, alin. 2 Cod procedura fiscala pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:
• administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, cu rea credinta, nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate (lit. c);
• administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale (lit. d).
Asadar, asa cum a retinut si instanta de fond pentru a putea fi antrenata raspunderea solidara a administratorului societatii este necesar ca acesta sa nu-si fi indeplinit obligatiile mentionate anterior (de a solicita instantei competente deschiderea procedurii insolventei si neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale) cu rea credinta.
Parata a apreciat ca reaua credinta a reclamantului rezulta din urmatoarele imprejurari: neonorarea invitatiei nr…/25.11.2010, legal comunicata, prin care administratorul a fost invitat la sediul organului fiscal in vederea stabilirii de masuri care sa duca la stingerea creantelor fiscale ale societatii si constatarea cuprinsa in nota nr…/21.10.2013 potrivit careia societatea SC C. & C. SRL nu exista si nu functioneaza la sediul social declarat, nefiind gasit nici un reprezentant al societatii la respectiva adresa.
Aceste aspecte sunt reale, insa in conditiile in care nu au fost determinate imprejurari concrete de natura a contura intentia administratorului de a se sustrage obligatiilor de plata (ex. existenta surselor financiare necesare pentru plata obligatiilor, instrainarea unor bunuri apartinand societatii in vederea sustragerii de la executare silita)  nu se poate prezuma ca acesta a actionat cu rea-credinta.
De asemenea, elementele identificate de parata nu demonstreaza ca neformularea unei cereri de deschidere a procedurii insolventei chiar daca erau indeplinite conditiile prevazute de lege, este rezultatul relei credinte a acestuia.
Este cunoscut ca buna credinta se prezuma, iar cel care doreste rasturnarea acestei prezumtii legale si relative are sarcina de a dovedi reaua credinta.
Or, parata nu a probat reaua credinta a reclamantului, astfel ca solutia Tribunalului de anulare a celor doua decizii atacate este corecta.
In consecinta, fata de considerentele de fapt si de drept anterior expuse, in temeiul art. 496, alin.1 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul declarat de parata, ca nefondat.