Legalitatea masurii dispuse de ITM privind obliga?ia initierii procedurii de negociere colectiva in vederea incheierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate.

Legalitatea masurii dispuse de ITM privind obliga?ia initierii procedurii de negociere colectiva in vederea incheierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate.


             In vederea valorificarii garantiilor constitutionale referitoare la dreptul angajatilor la negocieri colective si a caracterului obligatoriu al conventiilor colective si pentru a nu goli de continut acest drept ridicat la rangul de principiu constitutional, reclamanta avea obligatia initierii negocierii. In acest sens, reclamanta avea la indemana remedii, putand sa efectueze diligente minime pentru initierea negocierilor, cum ar fi, cu titlu exemplificativ, sa puna in vedere angajatilor sa isi desemneze reprezentantii, in conditiile legii, pentru a participa la negocieri, insa un asemenea fapt nu a avut loc.

 Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 179/03  februarie 2016. In acela?i sens, decizia nr. 178/03  februarie 2016, decizia nr. 513/28  martie 2016, decizia nr.377/09  martie  2016.

Prin sentinta administrativa nr…/CA/2015, pronuntata de Tribunalul Sibiu – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal in dosar nr…/85/2014, a fost admisa cererea de suspendare formulata de reclamanta S.C. I.C. S.R.L. impotriva paratului Inspectoratul Teritorial de Munca si in consecinta s-a dispus suspendarea executarii masurii nr. 1 dispusa  prin  Anexa  la  Procesul verbal de control  seria  SB  nr… din 22.09.2014  intocmit  de  I.T.M. S.  pana la solutionarea  definitiva a cauzei. 
Prin aceeasi sentinta, a fost admisa actiunea in contencios – administrativ formulata de reclamanta in contradictoriu cu acelasi parat cu consecinta anularii Adresei nr…/13.11.2014 intocmita de I.T.M. S., reprezentand raspunsul la plangerea prealabila formulata de reclamanta, precum si a anularii in parte a procesului - verbal de control seria SB  nr… din 22.09.2014, in ceea ce priveste masura nr.1 dispusa  prin  Anexa la acesta, referitoare la initierea de catre angajator  a procedurilor de negociere a contractului colectiv de munca la nivel de unitate pana la data de 13.10.2014, cu obligarea paratului la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
           Impotriva acestei hotarari paratul Inspectoratul Teritorial de Munca S. a declarat recurs, criticand-o pentru nelegalitate, motiv pentru care, invocand incidenta in cauza a motivului de casare prevazut de art.488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, a solicitat admiterea recursului, casarea hotararii atacate si respingerea actiunii formulata de reclamanta, urmare a rejudecarii procesului in fond.
In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, ca in privinta cererii de suspendare a executarii masurii nr. 1 dispusa prin procesul verbal si contestata de reclamanta, nu sunt indeplinite niciuna dintre conditiile cumulative prevazute de art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, recurenta a aratat ca instanta de fond a retinut eronat, in privinta pagubei iminente, ca aplicarea unei sanctiuni contraventionale nu creeaza premisele existentei unei asemenea situatii, nefiind de natura a reprezenta o paguba in dauna societatii, reclamanta avand la indemana calea unei eventuale plangeri impotriva procesului verbal de contraventie.
In privinta cererii de anulare a masurii nr. 1 dispusa prin procesul verbal de control intocmit de acesta, paratul a aratat ca prevederile art.129 si art.141 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretate coroborat, in scopul producerii de efecte juridice si in vederea ducerii la indeplinire a principiului initierii negocierii colective la nivel de unitate.
Recurentul a mentionat ca art. 141 alin. 3 din lege nu reprezinta o exceptie de la prevederile art.129 alin.1 si 2, pentru ca in situatia in care s-ar acorda angajatorilor posibilitatea de a conveni la negocierea contractului colectiv de munca in orice moment, scopul legii nu ar mai putea fi atins. Desi Legea nr. 62/2011 a intrat in vigoare la data de 31.08.2011, reclamanta nu a procedat la initierea negocierilor colective de munca nici pana la data efectuarii controlului, insa nu pot fi aplicabile prevederile art.141 alin.3 in vederea justificarii motivului pentru care nu s-a dus la indeplinire principiul prevazut de art.129 alin.1 si 2 din lege.
Pe de alta parte, a mentionat recurentul, daca s-ar imbratisa opinia instantei de fond, s-ar crea o diferentiere intre angajatorii care au incheiat contracte colective de munca si cei care nu au astfel de contracte, fiind incalcat principiul prevazut de art.41 din Constitutie care prevede ca dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate, potrivit principiului egalitatii de tratament care guverneaza relatiile de munca, fata de toti salariatii si angajatorii, reglementat de art.5 alin.1 si art.6 alin.2 din Codul muncii.
Astfel, a mai mentionat recurentul, prin neinitierea negocierii colective, sunt privati de drepturile ce le revin din lege, atat angajatii, cat si angajatorii, rolul negocierii fiind de a reglementa relatiile de munca ori de serviciu dintre cele doua parti, precum si orice alte acorduri in probleme de interes comun.
In plus, s-a mai aratat in motivarea recursului, exista o diferenta substantiala intre notiunile de „negociere” si cea de „incheiere” a contractelor colective de munca, acestea fiind reglementate de lege in cadrul unor capitole distincte, sens in care inspectorii de munca au dispus masura contestata in ceea ce priveste respectarea art.129 din Legea nr.62/2011, respectiv initierea negocierii, nefacand trimitere la incheierea contractului. Fata de aceste aspecte, recurentul a mentionat ca in mod eronat instanta de fond a retinut ca negocierea poate incepe in orice moment, doar daca ambele parti sunt de acord cu privire la acest aspect. Or, in cazul reclamantei nu a fost identificata nicio forma de manifestare a initiativei intentiei de a negocia, conform art.129 alin.1 din lege, in timp ce dispozitiile art. 140 alin. 1 prevad ca in scopul asigurarii participarii la negocierea contractelor colective de munca, angajatorii sau organizatiile patronale vor transmite tuturor partilor indreptatite sa negocieze contractul anuntul privind intentia de incepere a negocierilor colective.
Din moment ce reclamanta nu a inteles sa transmita anuntul privind intentia de incepere a negocierilor colective, nici salariatii nu au fost organizati pentru alegerea reprezentantilor. Conform art. 221-222 din Codul muncii, a conchis recurentul, in situatia in care in cadrul unitatii nu este constituita o organizatie sindicala, angajatorul ia masuri in vederea alegerii reprezentantilor salariatilor in cadrul unei adunari generale, numarul de reprezentanti stabilindu-se in numai de comun acord cu angajatorul, in raport de numarul de salariati ai acestuia.
In drept au fost invocate prevederile Legii nr.554/2004, Codul de procedura civila, Codul de procedura fiscala si Legea nr.108/1999.
Prin intampinarea reclamanta intimata S.C. I.C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic si nelegal, cu consecinta mentinerii hotararii pronuntata de instanta de fond.
In sustinerea pozitiei sale procesuale, reclamanta a invederat ca prevederile art.129  alin.1-4 din Legea  nr.62/2011  nu stabilesc o obligatie legala a angajatorului de a initia negocierea colectiva de munca, astfel ca, in privinta suspendarii actului administrativ atacat, sunt intrunite conditiile impuse de art.14 alin. 1 din Legea nr.554/2004, existand premisele cazului bine justificat, conturat de indoiala serioasa ce planeaza asupra legalitatii actului administrativ, sub forma inexistentei obligatiei angajatorului de a initia negocieri colective.
In privinta pagubei iminente, reclamanta a aratat ca este justificata de avertizarea consemnata in finalul anexei la procesul verbal de control, prin care se face trimitere la dispozitiile legale care sanctioneaza neindeplinirea sau indeplinirea partiala a masurilor dispuse de inspectorul de munca, respectiv amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicarea sanctiunii fiind iminenta in conditiile in care a fost depasit termenul de realizare a masurii, inca inainte de primirea raspunsului la plangerea prealabila, ceea ce ar aduce unitatii un prejudiciu material care este previzibil.
Referitor la fondul cauzei, intimata a aratat, in esenta, ca, prin raportare la dispozitiile art.6 alin.2, pct. a, lit.b si g din Legea nr.108/1999, procedura prevazuta de art.129 din Legea nr.62/2011 excede atributiilor de control ale Inspectiei Muncii, situatie in care masura dispusa de catre organele de control este lipsita de temei legal si sanctionata cu anularea ei.
In al doilea rand, intimata a mentionat ca masura dispusa este nelegala deoarece excede normelor legale, inspectorii de munca interpretand gresit dispozitiile art.129 din Legea nr.62/2011, in sensul ca angajatorul ar avea obligatia sa initieze negocierea colectiva. in realitate, dispozitiile legale mentionate ofera angajatorului dreptul de optiune intre a exercita sau nu initierea negocierii colective, interpretare care se impune prin coroborarea alin. 2 si 4 din norma legala evocata.
In plus, la  nivelul unitatii, a mentionat intimata, nu exista partener caruia angajatorul sa-i transmita invitatia la negociere, datorita faptului ca nu a fost constituit sindicat si nici nu au fost alesi reprezentantii salariatilor, fara a exista vreo piedica din partea angajatorului.
In drept, au fost invocate prevederile art.205 Cod procedura civila.
Analizand hotararea pronuntata de instanta de fond prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea a constatat ca recursul declarat de aceasta este fondat, pentru considerentele in continuare expuse:
          Postulatul  dreptului la negocieri colective in materie de munca, privit ca o componenta a conceptului de protectie sociala a muncii, in cadrul sferei drepturilor fundamentale, isi gaseste consacrare constitutionala in cuprinsul art. 41 alin.5 din Constitutia Romaniei, care garanteaza acest drept, precum si caracterul obligatoriu al conventiilor colective.
        Astfel, in aplicarea concreta a acestui principiu constitutional, potrivit art. 6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariatilor care presteaza o munca le este recunoscut dreptul la negocieri colective, negocieri care se materializeaza prin incheierea contractului colectiv de munca.
Ca orice contract, si contractul colectiv de munca presupune autonomia de vointa a partenerilor sociali intre care se incheie, prin aplicarea principiului libertatii contractuale, in limitele respectarii legii, ordinii publice si a bunurilor moravuri.
El reprezinta legea partilor, in acest sens fiind si norma cu caracter special prevazuta de art.229 alin.4 din Codul muncii care ridica la rang de lege contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale.
Prin incheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine conventionala, creat de angajatori si salariati, in functie de conditiile economice si sociale precum si de interesele celor doua parti. Astfel, in conceptia legiuitorului, contractul colectiv de munca reprezinta forma de exprimare concreta a normelor juridice de munca, clauzele acestuia avand valoare normativa, alcatuind un drept al muncii propriu celor care il incheie.
Revenind la cauza dedusa judecatii, Curtea  a retinut  ca masura contestata de catre reclamanta - intimata, respectiv cea regasita la pct. 1 din Anexa la procesul verbal de control nr…/22.09.2014 incheiat de catre recurentul - parat, consta in respectarea si aplicarea prevederilor art. 129  din Legea nr. 62/2011, in sensul initierii procedurii de negociere colectiva in vederea incheierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate, masura nefacand referire la negocierile efective sau incheierea acordului colectiv.
Fiind o societate  care  are  peste 21 de angajati, dupa cum reclamanta sustine in actiunea introductiva, negocierea colectiva este/era obligatorie, conform prevederilor art.129 alin.1 din Legea nr.62/2011.
           Partile contractului colectiv de munca, potrivit art.134 din aceeasi lege, sunt angajatorii si angajatii, acestia participand la negocieri prin reprezentanti. In cazul unitatii reclamante, datorita faptului ca nu exista sindicat, in temeiul art. 135 alin.1 lit. b teza a II-a, negocierea se face numai de catre reprezentantii angajatilor, acestia avand printre altele, ca principala atributie, conform prevederilor art. 223 din Codul muncii, coroborat cu prevederile art. 129-131 din Legea nr.62/2011, negocierea si incheierea contractele colective de munca.
Insa, datorita faptului ca in cadrul relatiilor de munca angajatorul actioneaza, de regula, de pe o pozitie de superioritate, legea dispune, in termeni clari si lipsiti de echivoc, ca initiativa negocierii apartine angajatorului sau organizatiilor patronale (art.129 alin. 2 din Legea nr.62/2011).
Or, in speta, tocmai lipsa dovezilor privind initiativa negocierii a fost constatata de catre inspectorii de munca, pe cale de consecinta acestia punand in vedere reclamantei sa respecte si sa aplice prevederile legale anterior evocate.
Masura este intemeiata avand in vedere ca, nici chiar in fata instantei, reclamanta nu a facut probat manifestarea initiativei negocierii colective.
Dispozitiile art. 129 alin. 4 din Legea nr. 62/2011, potrivit carora, in cazul in care angajatorul sau organizatia patronala  nu initiaza negocierea, aceasta va incepe la cererea scrisa a organizatiei sindicale reprezentative sau a reprezentantilor angajatilor, nu au relevanta in cauza, astfel incat sa exonereze reclamanta de obligatia de a manifesta initiativa negocierii, intrucat, dupa cum reclamanta sustine, in cadrul unitatii nu exista sindicat iar angajatii nu si-au desemnat reprezentanti.
Prin urmare, ipoteza reala a lipsei sindicatului sau a reprezentantilor salariatilor nu este de natura a transfera obligatia initiativei negocierilor de la reclamanta angajatoare. Dimpotriva, in vederea valorificarii garantiilor constitutionale referitoare la dreptul angajatilor la negocieri colective si a caracterului obligatoriu al conventiilor colective si pentru a nu goli de continut acest drept ridicat la rangul de principiu constitutional, reclamanta avea obligatia initierii negocierii. In acest sens, reclamanta avea la indemana remedii, putand sa efectueze diligente minime pentru initierea negocierilor, cum ar fi, cu titlu exemplificativ, sa puna in vedere angajatilor sa isi desemneze reprezentantii, in conditiile legii, pentru a participa la negocieri, insa un asemenea fapt nu a avut loc.
De asemenea, sunt lipsite de relevanta si dispozitiile art.141 alin.3 din Legea nr.62/2011, referitoare la posibilitatea partilor de a conveni negocierea contractului colectiv de munca in orice moment, in cazul in care intr-o unitate nu exista un contract colectiv de munca, intrucat, in speta,  inspectorii de munca nu au stabilit masuri referitoare la negocierea contractului colectiv ci doar referitoare la initierea negocierilor.
De asemenea, aspectul de nelegalitate al masurii contestate, pentru faptul ca procedura prevazuta de art. 129 din Legea nr. 62/2011 excede atributiilor de control ale Inspectiei Muncii este neintemeiata. Conform art. 6 alin. 1 lit. a din Legea nr. 108/1999,  Inspectia  Muncii  prin inspectoratele teritoriale de munca are ca atributie generala ”controlul aplicarii prevederilor legale, generale si speciale, in domeniile relatiilor de munca, securitatii si sanatatii in munca si supravegherii pietei”, inclusiv a prevederilor Legii nr. 62/2011, cum este in cazul de fata.
In consecinta, pentru considerentele de fapt si de drept anterior expuse, retinand ca actul administrativ atacat de catre reclamanta este temeinic si legal, in temeiul art. 496 si 498 alin. 1 Cod procedura civila, coroborat cu dispozitiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, Curtea  a admis  recursul declarat de catre paratul I.T.M. S. impotriva sentintei pronuntata de instanta de fond pe care casat-o si procedand la rejudecarea procesului in fond a dispus respingerea actiunii formulata de reclamanta.
Solutia se impune atat cu privire la cererea de anulare a actului administrativ, cat si cu privire la cererea de suspendare a executarii acestuia, avand in vedere solutia ce se preconizeaza a fi acordata asupra cererii de anulare si intinderea in timp a efectelor suspendarii, potrivit prevederilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, decizia instantei de recurs fiind definitiva.