Servicii prestate care nu sunt in legatura cu bunurile imobile. Lipsa de relevan?a a locului prestarii acestora. Jurispruden?a CJUE.
(Decizie nr. 546 din data de 04.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)Servicii prestate care nu sunt in legatura cu bunurile imobile. Lipsa de relevan?a a locului prestarii acestora. Jurispruden?a CJUE.
In ceea ce priveste interpretarea art.47 din Directiva TVA (referitor la locul prestarii serviciilor), in jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a definit conditiile pentru aplicarea acestei dispozitii in sensul ca trebuie sa existe o „legatura suficient de directa” intre prestarea de servicii si bunul imobil in cauza. In opinia Curtii aceasta interpretare se impune pentru motivul ca ar fi in contradictie cu economia generala a acestei dispozitii sa plaseze in domeniul de aplicare al acestei norme speciale fiecare prestare de servicii care prezinta o legatura minora, chiar una foarte indepartata, cu un bun imobil, deoarece numeroase servicii au legatura intr-un fel sau altul cu un bun imobil (C-166/07 Heger).
De asemenea, in cauza C-155/12 RR Donnelley Global Turnkey Solutions ,Curtea a constatat ca pentru ca o prestare de servicii sa intre in sfera de aplicare a art. 47, aceasta prestare trebuie sa fie legata de un bun imobil determinat in mod expres si ca, in plus, este necesar ca prestarea serviciilor sa aiba ca obiect bunul imobil in sine. Aceasta este situatia atunci cand un bun imobil trebuie considerat a fi un element constitutiv al unei prestari de servicii intrucat constituie un element central si indispensabil al acestuia.
Or, in prezenta cauza nu exista o legatura suficient de consistenta intre serviciile prestate de reclamant si bunurile imobile la care se refera ( instalatii de turnare situate in otelarii din Romania).
Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 546/04 aprilie 2016
Prin sentinta administrativa nr…/CA/2015 Tribunalul Hunedoara – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a admis in parte cererea formulata de reclamantul L.P.C. PFA in contradictoriu cu paratele DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. si ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE H.
A anulat decizia nr…/…/17.09.2014 emisa de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice T .
A anulat decizia de impunere nr…/26.06.2014 emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice H.
A respins cererea de anulare a Raportului de inspectie fiscala partiala nr. …/26.06.2014 emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice H.
A dispus restituirea cautiunii de 15.846,70 lei achitata de reclamanta cu chitanta nr…/31.07.2007.
A obligat paratele la plata cheltuielilor de judecata, catre reclamanta, in suma de 5340 lei.
Impotriva hotararii instantei de fond a declarat recurs parata DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si respingerea actiunii.
In motivarea recursului se arata ca sentinta atacata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale, motiv de casare prevazut de art. 488, pct. 8 NCPC.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs mentioneaza ca reclamantul intimat efectueaza servicii de supraveghere asistenta la montare a produselor refractare livrate de catre RHI A., instruieste personalul cu privire la exploatarea acestora, analizeaza si intocmeste rapoarte cu privire la comportamentul acestor produse pe fluxul tehnologic. Materialele refractare, reprezentate de caramizi refractare, subincorporate in instalatia de turnare, respectiv oala de turnare, cuptorul electric, sunt indispensabile functionarii si derularii procesului tehnologic din cadrul unei otelarii.
Astfel, materialele refractare in legatura cu care reclamanta oferea servicii de consultanta si asistenta tehnica, desi sunt bunuri mobile, prin incorporarea acestora in instalatiile de turnare din cadrul otelariilor, ca si parti componente indispensabile functionarii acestora, dobandesc calitatea de bun imobil.
Astfel, nu se poate sustine ca ar fi vorba de o observare a functionarii unor bunuri mobile, intrucat luate in individualitatea lor aceste piese nu necesita un asemenea serviciu, in lipsa integrarii lor intr-un ansamblu ele fiind nefunctionale.
In acest sens sunt si prevederile art.538 C.civ. conform carora „materialele aduse pentru a fi intrebuintate in locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul in care au dobandit aceasta destinatie.”
Or, in aceasta situatie devin incidente prevederile art.133 alin. 4, lit. a Cod fiscal, conform carora locul prestarii este locul unde se regasesc bunurile imobile, pentru servicii prestate in legatura cu acestea.
Derogarea este conforma cu art. 45 din Directiva CEE 2006/112.
Astfel, serviciile prestate de reclamant sunt in legatura directa cu bunurile imobile situate pe teritoriul Romaniei.
Conform jurisprudentei CJUE (cauzele nr. C/05 - Heger rudi GmbH vs Finanzamt Graz – Stadt si nr. C /12 - Donnelley Global Turnkeysolutios ) pentru ca o prestare de servicii sa fie considerata prestare de servicii in legatura cu un bun imobil relevante sunt urmatoarele criterii: prestarea de servicii trebuie sa se refere la un bun imobil individual determinat si anume la un bun imobil care este identificabil prin pozitia unica ocupata la sol, obiectul prestarii de servicii trebuie sa fie un bun imobil concret sau prestarea de servicii trebuie efectuata in legatura cu/pentru bunul imobil concret (nu in legatura cu/pentru un bun imobil oarecare), acest bun imobil concret trebuie sa reprezinte esenta prestarii de servicii efectuate, sa constituie componenta centrala, sa fie inerent prestarii, sa defineasca scopul principal al acesteia si sa-i determine continutul, fapt care trebuie inteles in sensul ca prestarea de servicii poate fi efectuata exclusiv in legatura directa cu bunul imobil respectiv, iar nu cu un alt bun imobil, in absenta unui bun imobil individual determinat, prestarea de servicii este lipsita de orice ratiune de a fi, iar efectuarea sa nu este posibila.
Raportand consideratiile din practica Curtii Europene de Justitie la speta de fata, rezulta ca, in ceea ce priveste prestarea de servicii rezultata urmare a incheierii contractului de servicii de consultanta, aceasta are loc in locatii din Romania, respectiv otelariile din O.R., R., Roman, Targoviste, etc., iar intre prestarea de servicii si bunurile imobile situate la aceste locatii exista o legatura directa.
Avand in vedere faptul ca reclamantul intimat L.P.C. PFA efectueaza servicii de supraveghere, analiza si instruire de personal in legatura cu montarea si exploatarea produselor furnizate de catre RHI A., produse care sunt montate in otelarii ( D.S.O.R., M.T., S.M.R.B., A.R., T.M.K.R.), in mod corect organele de inspectie fiscala au stabilit ca activitatile descrise mai sus au suficienta legatura cu respectivele bunuri imobile si au locul prestarii la locul unde este situat bunul imobil.
Astfel, prestarile de servicii efectuate de L.P.C. PFA se incadreaza in prevederile art.133 din Legea nr.571/2003 referitoare la locul de prestare a serviciilor, in sensul ca, locul prestarii este considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestarile de servicii efectuate in legatura cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experti si agenti imobiliari.
In drept, se invoca prevederile art. 483 alin. 1, art.488 alin.1 punctul 8 NCPC, art.133 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Reclamantul L.P.C. PFA a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului.
In motivarea recursului reclamantul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei in ceea ce priveste solicitarea de anulare a deciziei de impunere care a fost emisa de AJFP H.
In ceea ce priveste fondul cauzei, se arata ca instanta de fond a facut o corecta aplicare, atat a dreptului intern, cat si a dreptului comunitar si nu exista absolut nici un temei legal care sa justifice reformarea acestei sentinte, in sensul celor cerute de recurenta.
Se mai arata ca serviciile prestate de reclamant nu au nici o legatura cu bunurile imobile, pentru a le putea fi aplicabile dispozitiile art. 133, alin. 4 din Codul fiscal.
Cu privire la produsele refractare livrate de catre societatea din Elvetia catre combinatele din Romania, arata ca acestea sunt consumabile, ele neavand cum sa devina parte din bunul imobil.
In aceste conditii nu pot fi incidente dispozitiile art.538 alin. 2 VCC la care face trimitere parata, deoarece aceste dispozitii nu se refera la materialele consumabile;
De asemenea, reclamantul nu a intretinut, reparat, inspectat ori supravegheat masini, utilaje sau echipamente care se califica drept bunuri imobile.
Potrivit art.47 din Directiva TVA, asa cum este el interpretat prin deciziile CJUE, serviciile in legatura cu bunurile imobile sunt servicii prestate sau orientate spre bunul in sine. Ele au ca obiect modificarea fizica sau juridica a bunurilor imobile. Or, acest lucru este exclus sa se intample ca urmare a serviciilor prestate catre firma S.
Avand in vedere cele aratate mai sus, in mod corect a concluzionat instanta de fond ca "in speta locul prestarii serviciilor nu poate fi considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile" si, in consecinta, a dispus anularea deciziilor de impunere nelegal emise.
In drept, intampinarea nu este motivata.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
In ceea ce priveste exceptia invocata prin intampinare:
Exceptia invocata de reclamant prin intampinare este neintemeiata avand in vedere ca obiectul actiunii in contencios administrativ in situatia actelor administrative fiscale il constituie decizia emisa in solutionarea contestatiei, iar aceasta decizie a fost emisa de recurenta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice T.
Mai trebuie retinut ca prin decizia de solutionare a contestatiei a fost respinsa contestatia formulata de reclamant impotriva deciziei de impunere, ceea ce inseamna o validare, atat a solutiei, cat si a motivelor cuprinse in decizia contestata, astfel ca nu se poate sustine ca organul de solutionare a contestatiei nu poate declara recurs impotriva sentintei prin care au fost anulate ambele decizii.
Recursul paratei a fost respins datorita urmatoarelor considerente:
In ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea retine ca in mod corect a stabilit instanta de fond ca serviciile prestate de reclamant nu sunt legate de bunuri imobile, astfel ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 133, alin. 4, lit. a C.fisc. care stabilesc ca locul de prestare a serviciilor legate de bunuri imobile este locul unde este situat bunul imobil.
Suplimentar fata de cele retinute de instanta de fond Curtea aminteste ca in ceea ce priveste interpretarea art. 47 din Directiva TVA (referitor la locul prestarii serviciilor), in jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a definit conditiile pentru aplicarea acestei dispozitii in sensul ca trebuie sa existe o „legatura suficent de directa” intre prestarea de servicii si bunul imobil in cauza. In opinia Curtii aceasta interpretare se impune pentru motivul ca ar fi in contradictie cu economia generala a acestei dispozitii sa plaseze in domeniul de aplicare al acestei norme speciale fiecare prestare de servicii care prezinta o legatura minora, chiar una foarte indepartata, cu un bun imobil, deoarece numeroase servicii au legatura intr-un fel sau altul cu un bun imobil (C-166/07 Heger).
De asemenea, in cauza C-155/12 RR Donnelley Global Turnkey Solutions Curtea a constatat ca pentru ca o prestare de servicii sa intre in sfera de aplicare a art. 47, aceasta prestare trebuie sa fie legata de un bun imobil determinat in mod expres si ca, in plus, este necesar ca prestarea serviciilor sa aiba ca obiect bunul imobil in sine. Aceasta este situatia atunci cand un bun imobil trebuie considerat a fi un element constitutiv al unei prestari de servicii intrucat constituie un element central si indispensabil al acestuia.
Or, in prezenta cauza nu exista o legatura suficient de consistenta intre serviciile prestate de reclamant (din inscrisurile aflate la dosar - contract, rapoarte de serviciu - rezulta ca serviciile prestate de reclamant constau in: promovarea materialelor refractare RHI, instruirea personalului in legatura cu folosirea acestor produse, urmarirea instalarii acestora in conformitate cu procedurile si instructiunile de lucru ale societatii producatoare) si bunurile imobile la care se refera ( instalatii de turnare situate in otelarii din Romania). De asemenea, bunurile imobile nu reprezinta un element central si indispensabil al prestarii de servicii.
Nu se poate sustine nici ca serviciile prestate au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statului juridic a respectivelor bunuri imobile.
Asadar, chiar daca o parte dintre activitatile prestate de reclamant (cele privind supravegherea instalarii produselor in conformitate cu procedurile si instructiunile de societatii producatoare) au o legatura minora cu bunurile imobile, acest lucru nu face ca ansamblul activitatilor prestate de acesta sa fie catalogate ca avand o legatura suficient de directa cu bunurile imobile in cauza, asa cum sustine parata.
Avand in vedere cele aratate mai sus, in mod corect a retinut instanta de fond ca locul prestarii serviciilor nu poate fi considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile, astfel ca solutia de anulare a deciziilor emise de organele fiscale este legala.
In consecinta, motivul de recurs prevazut de art.488, pct. 8 NCPC nefiind intemeiat, in temeiul art. 496, alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins recursul declarat de parata.
Avand in vedere ca recursul a fost respins, in temeiul art.453, alin. 1 NCPC a fost obligata recurenta sa plateasca intimatei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In ceea ce priveste interpretarea art.47 din Directiva TVA (referitor la locul prestarii serviciilor), in jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a definit conditiile pentru aplicarea acestei dispozitii in sensul ca trebuie sa existe o „legatura suficient de directa” intre prestarea de servicii si bunul imobil in cauza. In opinia Curtii aceasta interpretare se impune pentru motivul ca ar fi in contradictie cu economia generala a acestei dispozitii sa plaseze in domeniul de aplicare al acestei norme speciale fiecare prestare de servicii care prezinta o legatura minora, chiar una foarte indepartata, cu un bun imobil, deoarece numeroase servicii au legatura intr-un fel sau altul cu un bun imobil (C-166/07 Heger).
De asemenea, in cauza C-155/12 RR Donnelley Global Turnkey Solutions ,Curtea a constatat ca pentru ca o prestare de servicii sa intre in sfera de aplicare a art. 47, aceasta prestare trebuie sa fie legata de un bun imobil determinat in mod expres si ca, in plus, este necesar ca prestarea serviciilor sa aiba ca obiect bunul imobil in sine. Aceasta este situatia atunci cand un bun imobil trebuie considerat a fi un element constitutiv al unei prestari de servicii intrucat constituie un element central si indispensabil al acestuia.
Or, in prezenta cauza nu exista o legatura suficient de consistenta intre serviciile prestate de reclamant si bunurile imobile la care se refera ( instalatii de turnare situate in otelarii din Romania).
Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 546/04 aprilie 2016
Prin sentinta administrativa nr…/CA/2015 Tribunalul Hunedoara – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a admis in parte cererea formulata de reclamantul L.P.C. PFA in contradictoriu cu paratele DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. si ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE H.
A anulat decizia nr…/…/17.09.2014 emisa de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice T .
A anulat decizia de impunere nr…/26.06.2014 emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice H.
A respins cererea de anulare a Raportului de inspectie fiscala partiala nr. …/26.06.2014 emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice H.
A dispus restituirea cautiunii de 15.846,70 lei achitata de reclamanta cu chitanta nr…/31.07.2007.
A obligat paratele la plata cheltuielilor de judecata, catre reclamanta, in suma de 5340 lei.
Impotriva hotararii instantei de fond a declarat recurs parata DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si respingerea actiunii.
In motivarea recursului se arata ca sentinta atacata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale, motiv de casare prevazut de art. 488, pct. 8 NCPC.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs mentioneaza ca reclamantul intimat efectueaza servicii de supraveghere asistenta la montare a produselor refractare livrate de catre RHI A., instruieste personalul cu privire la exploatarea acestora, analizeaza si intocmeste rapoarte cu privire la comportamentul acestor produse pe fluxul tehnologic. Materialele refractare, reprezentate de caramizi refractare, subincorporate in instalatia de turnare, respectiv oala de turnare, cuptorul electric, sunt indispensabile functionarii si derularii procesului tehnologic din cadrul unei otelarii.
Astfel, materialele refractare in legatura cu care reclamanta oferea servicii de consultanta si asistenta tehnica, desi sunt bunuri mobile, prin incorporarea acestora in instalatiile de turnare din cadrul otelariilor, ca si parti componente indispensabile functionarii acestora, dobandesc calitatea de bun imobil.
Astfel, nu se poate sustine ca ar fi vorba de o observare a functionarii unor bunuri mobile, intrucat luate in individualitatea lor aceste piese nu necesita un asemenea serviciu, in lipsa integrarii lor intr-un ansamblu ele fiind nefunctionale.
In acest sens sunt si prevederile art.538 C.civ. conform carora „materialele aduse pentru a fi intrebuintate in locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul in care au dobandit aceasta destinatie.”
Or, in aceasta situatie devin incidente prevederile art.133 alin. 4, lit. a Cod fiscal, conform carora locul prestarii este locul unde se regasesc bunurile imobile, pentru servicii prestate in legatura cu acestea.
Derogarea este conforma cu art. 45 din Directiva CEE 2006/112.
Astfel, serviciile prestate de reclamant sunt in legatura directa cu bunurile imobile situate pe teritoriul Romaniei.
Conform jurisprudentei CJUE (cauzele nr. C/05 - Heger rudi GmbH vs Finanzamt Graz – Stadt si nr. C /12 - Donnelley Global Turnkeysolutios ) pentru ca o prestare de servicii sa fie considerata prestare de servicii in legatura cu un bun imobil relevante sunt urmatoarele criterii: prestarea de servicii trebuie sa se refere la un bun imobil individual determinat si anume la un bun imobil care este identificabil prin pozitia unica ocupata la sol, obiectul prestarii de servicii trebuie sa fie un bun imobil concret sau prestarea de servicii trebuie efectuata in legatura cu/pentru bunul imobil concret (nu in legatura cu/pentru un bun imobil oarecare), acest bun imobil concret trebuie sa reprezinte esenta prestarii de servicii efectuate, sa constituie componenta centrala, sa fie inerent prestarii, sa defineasca scopul principal al acesteia si sa-i determine continutul, fapt care trebuie inteles in sensul ca prestarea de servicii poate fi efectuata exclusiv in legatura directa cu bunul imobil respectiv, iar nu cu un alt bun imobil, in absenta unui bun imobil individual determinat, prestarea de servicii este lipsita de orice ratiune de a fi, iar efectuarea sa nu este posibila.
Raportand consideratiile din practica Curtii Europene de Justitie la speta de fata, rezulta ca, in ceea ce priveste prestarea de servicii rezultata urmare a incheierii contractului de servicii de consultanta, aceasta are loc in locatii din Romania, respectiv otelariile din O.R., R., Roman, Targoviste, etc., iar intre prestarea de servicii si bunurile imobile situate la aceste locatii exista o legatura directa.
Avand in vedere faptul ca reclamantul intimat L.P.C. PFA efectueaza servicii de supraveghere, analiza si instruire de personal in legatura cu montarea si exploatarea produselor furnizate de catre RHI A., produse care sunt montate in otelarii ( D.S.O.R., M.T., S.M.R.B., A.R., T.M.K.R.), in mod corect organele de inspectie fiscala au stabilit ca activitatile descrise mai sus au suficienta legatura cu respectivele bunuri imobile si au locul prestarii la locul unde este situat bunul imobil.
Astfel, prestarile de servicii efectuate de L.P.C. PFA se incadreaza in prevederile art.133 din Legea nr.571/2003 referitoare la locul de prestare a serviciilor, in sensul ca, locul prestarii este considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestarile de servicii efectuate in legatura cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experti si agenti imobiliari.
In drept, se invoca prevederile art. 483 alin. 1, art.488 alin.1 punctul 8 NCPC, art.133 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Reclamantul L.P.C. PFA a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului.
In motivarea recursului reclamantul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei in ceea ce priveste solicitarea de anulare a deciziei de impunere care a fost emisa de AJFP H.
In ceea ce priveste fondul cauzei, se arata ca instanta de fond a facut o corecta aplicare, atat a dreptului intern, cat si a dreptului comunitar si nu exista absolut nici un temei legal care sa justifice reformarea acestei sentinte, in sensul celor cerute de recurenta.
Se mai arata ca serviciile prestate de reclamant nu au nici o legatura cu bunurile imobile, pentru a le putea fi aplicabile dispozitiile art. 133, alin. 4 din Codul fiscal.
Cu privire la produsele refractare livrate de catre societatea din Elvetia catre combinatele din Romania, arata ca acestea sunt consumabile, ele neavand cum sa devina parte din bunul imobil.
In aceste conditii nu pot fi incidente dispozitiile art.538 alin. 2 VCC la care face trimitere parata, deoarece aceste dispozitii nu se refera la materialele consumabile;
De asemenea, reclamantul nu a intretinut, reparat, inspectat ori supravegheat masini, utilaje sau echipamente care se califica drept bunuri imobile.
Potrivit art.47 din Directiva TVA, asa cum este el interpretat prin deciziile CJUE, serviciile in legatura cu bunurile imobile sunt servicii prestate sau orientate spre bunul in sine. Ele au ca obiect modificarea fizica sau juridica a bunurilor imobile. Or, acest lucru este exclus sa se intample ca urmare a serviciilor prestate catre firma S.
Avand in vedere cele aratate mai sus, in mod corect a concluzionat instanta de fond ca "in speta locul prestarii serviciilor nu poate fi considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile" si, in consecinta, a dispus anularea deciziilor de impunere nelegal emise.
In drept, intampinarea nu este motivata.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
In ceea ce priveste exceptia invocata prin intampinare:
Exceptia invocata de reclamant prin intampinare este neintemeiata avand in vedere ca obiectul actiunii in contencios administrativ in situatia actelor administrative fiscale il constituie decizia emisa in solutionarea contestatiei, iar aceasta decizie a fost emisa de recurenta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice T.
Mai trebuie retinut ca prin decizia de solutionare a contestatiei a fost respinsa contestatia formulata de reclamant impotriva deciziei de impunere, ceea ce inseamna o validare, atat a solutiei, cat si a motivelor cuprinse in decizia contestata, astfel ca nu se poate sustine ca organul de solutionare a contestatiei nu poate declara recurs impotriva sentintei prin care au fost anulate ambele decizii.
Recursul paratei a fost respins datorita urmatoarelor considerente:
In ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea retine ca in mod corect a stabilit instanta de fond ca serviciile prestate de reclamant nu sunt legate de bunuri imobile, astfel ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 133, alin. 4, lit. a C.fisc. care stabilesc ca locul de prestare a serviciilor legate de bunuri imobile este locul unde este situat bunul imobil.
Suplimentar fata de cele retinute de instanta de fond Curtea aminteste ca in ceea ce priveste interpretarea art. 47 din Directiva TVA (referitor la locul prestarii serviciilor), in jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a definit conditiile pentru aplicarea acestei dispozitii in sensul ca trebuie sa existe o „legatura suficent de directa” intre prestarea de servicii si bunul imobil in cauza. In opinia Curtii aceasta interpretare se impune pentru motivul ca ar fi in contradictie cu economia generala a acestei dispozitii sa plaseze in domeniul de aplicare al acestei norme speciale fiecare prestare de servicii care prezinta o legatura minora, chiar una foarte indepartata, cu un bun imobil, deoarece numeroase servicii au legatura intr-un fel sau altul cu un bun imobil (C-166/07 Heger).
De asemenea, in cauza C-155/12 RR Donnelley Global Turnkey Solutions Curtea a constatat ca pentru ca o prestare de servicii sa intre in sfera de aplicare a art. 47, aceasta prestare trebuie sa fie legata de un bun imobil determinat in mod expres si ca, in plus, este necesar ca prestarea serviciilor sa aiba ca obiect bunul imobil in sine. Aceasta este situatia atunci cand un bun imobil trebuie considerat a fi un element constitutiv al unei prestari de servicii intrucat constituie un element central si indispensabil al acestuia.
Or, in prezenta cauza nu exista o legatura suficient de consistenta intre serviciile prestate de reclamant (din inscrisurile aflate la dosar - contract, rapoarte de serviciu - rezulta ca serviciile prestate de reclamant constau in: promovarea materialelor refractare RHI, instruirea personalului in legatura cu folosirea acestor produse, urmarirea instalarii acestora in conformitate cu procedurile si instructiunile de lucru ale societatii producatoare) si bunurile imobile la care se refera ( instalatii de turnare situate in otelarii din Romania). De asemenea, bunurile imobile nu reprezinta un element central si indispensabil al prestarii de servicii.
Nu se poate sustine nici ca serviciile prestate au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statului juridic a respectivelor bunuri imobile.
Asadar, chiar daca o parte dintre activitatile prestate de reclamant (cele privind supravegherea instalarii produselor in conformitate cu procedurile si instructiunile de societatii producatoare) au o legatura minora cu bunurile imobile, acest lucru nu face ca ansamblul activitatilor prestate de acesta sa fie catalogate ca avand o legatura suficient de directa cu bunurile imobile in cauza, asa cum sustine parata.
Avand in vedere cele aratate mai sus, in mod corect a retinut instanta de fond ca locul prestarii serviciilor nu poate fi considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile, astfel ca solutia de anulare a deciziilor emise de organele fiscale este legala.
In consecinta, motivul de recurs prevazut de art.488, pct. 8 NCPC nefiind intemeiat, in temeiul art. 496, alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins recursul declarat de parata.
Avand in vedere ca recursul a fost respins, in temeiul art.453, alin. 1 NCPC a fost obligata recurenta sa plateasca intimatei suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Taxa pe valoare adaugata
Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017