InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Brasov

Recurs condamnat sub aspectul respingerii cererii de intrerupere a executarii pedepsei – respins

(Sentinta penala nr. 7 din data de 29.10.2009 pronuntata de Tribunalul Brasov)

Domeniu Incheierea de sedinta | Dosare Tribunalul Brasov | Jurisprudenta Tribunalul Brasov

      ROMANIA
      TRIBUNALUL BRASOV
      SECTIA PENALA
      
      Recurs condamnat sub aspectul respingerii cererii de intrerupere a executarii pedepsei – respins.
      
      Prin decizia penala …, s-a dispus:
      Respinge recursul declarat de petentul condamnat RD, in prezent detinut in Penitenciarul Codlea impotriva sentintei penale … pronuntata de Judecatoria B in dosarul penal …, pe care o mentine.
In baza art. 189 Cod de Procedura Penala onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de 100 RON se suporta din fondurile Ministerului Justitiei si se include in cheltuielile judiciare.
In baza art. 192 aliniatul 2 Cod de Procedura Penala  obliga petentul sa plateasca statului suma de 160 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitiva.
      Pentru a dispune astfel, s-a retinut:
      Prin sentinta penala 1174 din data de 11.09.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul penal 10089/197/2008 a fost respinsa cererea formulata de petentul condamnat RD avand ca obiect intreruperea executarii pedepsei de 5 ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 164/05.02.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov.
       Instanta de fond a retinut ca prin cererea inregistrata la Judecatoria B sub dosar penal nr. …, petentul condamnat RD a solicitat instantei ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta in cauza sa se dispuna intreruperea executarii pedepsei de 5 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 164/05.02.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov.
In motivarea cererii petentul arata ca executarea in continuare a pedepsei ar avea consecinte deosebit de grave pentru familia sa aflata intr-o situatie extrem de dificila.
Pe fond, instanta de fond a retinut ca petentul condamnat RD se afla detinut in Penitenciarul Codlea in executarea pedepsei privative de libertate de 5 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 164/05.02.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov.
Astfel cum rezulta din concluziile anchetei sociale efectuata de Primaria comunei Crizbav, sotia petentului dna RA in varsta de 24 de ani, casnica locuieste impreuna cu fiul RAD in varsta de 7 ani elev in clasa a II a la Scoala generala din localitatea Crizbav.
Locuinta este compusa dintr-o camera in suprafata de 20 mp construita din barne de lemn lipite cu chirpici partial deteriorate, neavand podea ci doar pamant batatorit. Apa potabila este trasa in locuinta insa imobilul nu este racordat la curent electric. Mobilierul este sumar fiind compus din 2 paturi, un dulap, o masa si o soba, insa casa este bine intretinuta, curata iar copilul este bine ingrijit si nu are probleme de sanatate.
In continuarea camerei au fost ridicati pereti din caramida pentru a se construi inca o camera de 20 mp si alte doua incaperi de 10 mp fiecare, insa din cauza lipsei de fonduri constructia nu a fost finalizata nefiind acoperita. Tot din cauza veniturilor insuficiente familia petentului a fost nevoita sa vanda vaca in urma cu 6 luni.
Venitul familiei este compus din alocatia de stat a copilului in cuantum de 40 de lei lunar, ajutorul social in cuantum de 141 de lei lunar si alocatia complementara in cuantum de 48 de lei lunar.
Situatia familiei petentului, in mod neindoielnic extrem de grea, nu justifica totusi acordarea intreruperii executarii pedepsei. Astfel dispozitiile art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedura penala vorbesc despre imprejurari speciale care ar face ca executarea in continuare a pedepsei sa aiba consecinte grave pentru condamnat si familia sa. Aceste imprejurari speciale trebuie sa aiba un caracter exceptional si nu se pot limita numai la o situatie materiala extrem de precara situatie care nu poate fi ameliorata de prezenta petentului alaturi de familia sa decat poate temporar. 
Pentru aceste considerente, instanta de fond a respins cererea formulata de petentul condamnat RD, in prezent detinut in Penitenciarul Codlea, avand ca obiect intreruperea executarii pedepsei de 5 ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 164/05.02.2008 pronuntata de Judecatoria Brasov.
Impotriva acestor dispozitii, in termenul legal petentul a formulat recurs si a solicitat admiterea acestuia si pe fond sa se dispuna intreruperea executarii pedepsei pentru a-si ajuta familia.
Recursul petentului nu este intemeiat, urmand a fi respins, avand in vedere urmatoarele considerente:
In mod corect instanta de fond a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile exceptionale pentru a se dispune intreruperea executarii pedepsei petentului. In acest sens, se constata ca familia petentului se afla intr-o situatie materiala precara, fiind un caz social, iar scurta liberare din penitenciar a petentului nu ar putea imbunatati cu nimic aceasta situatie.
Eventualele imbunatatiri la imobilul familiei petentului despre care s-a facut vorbire ca motiv de recurs, nu ar putea constitui un motiv pentru intreruperea executarii pedepsei, deoarece nu s-a facut dovada existentei materialelor necesare, iar pe de alta parte, acestea in masura in care ar putea fi procurate, ar putea fi incorporate in imobilul deja existent prin folosirea unei forte de munca externa.
In temeiul considerentelor expuse, in baza art. 385/15 punctul 1 litera b Cod de Procedura Penala  se va respinge recursul petentului.
In baza art. 189 Cod de Procedura Penala onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de 100 RON se suporta din fondurile Ministerului Justitiei si se include in cheltuielile judiciare.
In baza art. 192 aliniatul 2 Cod de Procedura Penala  urmeaza a obliga petentul sa plateasca statului suma de 160 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Incheierea de sedinta

Incheiere de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptie de neconstitutionalitate. - Rezolutie nr. 3/Ic din data de 29.03.2012
Incheieri premergatoare. Cale de atac. Conditii. - Decizie nr. 776 din data de 30.11.2009
Recunoasterea unei hotarari straine conform Legii nr. 302/2004. Netemeinicia cererii - Sentinta penala nr. 11/F din data de 27.02.2006
Propunere arestare preventiva – respingere - Sentinta penala nr. I N C H E I E R E A NR. 4 din data de 30.01.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
REVIZUIRE, ART. 3201 Cod Procedura Penala, INADMISIBILITATE - Sentinta penala nr. 76/S din data de 19.03.2013
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 96/S din data de 01.04.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIARE - ADMITERE - Sentinta penala nr. IN C H E I E R E din data de 24.05.2013
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
INFRACTIUNEA DE OMOR, SOLUTIE DE CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 81/S din data de 19.03.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Contracte - Decizie nr. 212/R din data de 23.03.2012
Contractul de concesiune - Decizie nr. 517/R din data de 08.06.2012
Contestatie la tabelul preliminar de creante - Sentinta civila nr. 105/sind din data de 24.01.2012
Tabelului preliminar rectificativ al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 856/sind din data de 10.04.2012
Creditori-debitori - Sentinta civila nr. 40/CC din data de 21.02.2012
Creante - Sentinta civila nr. 384/SIND din data de 21.02.2012
Tabel creante - Sentinta civila nr. 855/sind din data de 10.04.2012