Contencios fiscal
(Sentinta civila nr. 181/AF din data de 19.11.2008 pronuntata de Tribunalul Brasov)SENTINTA CIVILA NR. 181/AF
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cererii formulata in baza legii contenciosului administrativ si fiscal de reclamanta SC ” N. R ” SRL B., in contradictoriu cu paratele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. si DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE B. , avand ca obiect ”anulare act de control taxe si impozite”.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor.
Procedura indeplinita.
S-a facut referatul cauzei dupa care;
Dezbaterile in litigiul comercial de fata au avut loc in sedinta publica din de 5 noiembrie 2008 , cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, pentru a se depune concluzii scrise la dosar, a amanat pronuntarea pentru data de 12 noiembrie 2008, iar apoi din lipsa de timp pentru deliberare pentru data de 19 noiembrie 2008.
T R I B U N A L U L
Constata ca, prin actiunea inregistrata la aceasta instanta sub nr. de mai sus, reclamanta SC ” N. R. ” SRL Brasov, in contradictoriu cu paratele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. si DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea raportului de inspectie fiscala nr.120497/2007 si a deciziei de impunere nr. 233/2007 intocmite de intimata Administratia Finantelor Publice B., obligarea intimatei la emiterea unei decizii privind solutionarea pe fond a contestatiei, iar in temeiul dispozitiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executarii actelor atacate pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.
In motivarea actiunii se arata ca, in urma controlului efectuate de catre inspectorii fiscali in perioada 1 iunie – 5 iunie 2007 s-a stabilit ca suma reprezentand TVA pentru care societatea are drept de rambursare este de 20.020 RON, iar suma de 20.770 reprezentand TVA nu se justifica la rambursare.
Se mai arata ca actele contestate sunt nelegale in parte, urmand ca in urma solutionarii contestatiei sa se stabileasca ca societatea are dreptul la rambursare si a sumei de 20.770 RON.
Se arata ca organul de control a diminuat TVA deductibila cu suma de 963 lei, retinandu-se in mod eronat ca nu a prezentat documentele pe baza carora s-au facut inregistrari, lipsind documentele originale.
Se mai arata ca organul de control a constatat ca societatea a dedus TVA in suma de 9577 lei aferenta achizitiei de materiale si lucrari de constructii incorporate in imobilul situat in B. Str. C. nr. 1, bl.1, sc. C, ap.2, spatiu pentru care societatea a incheiat contract de comodat din data de 1 august 2004 cu o persoana fizica.
Se mai arata ca societatea ar fi dedus TVA in suma de 10.230 RON aferenta achizitiei de aparatura medicala, instrumentar medical, echipament de lucru, pe care acestea au fost puse in mod gratuit la dispozitia cabinetului medical de diagnostic si tratament ambulatoriu SC ” N.” SRL, iar investitiile au fost puse in mod gratuit la dispozitie persoanei fizice proprietara imobilului.
Reclamanta sustine ca punctul de vedere al organului de control este eronat si vine in contradictie flagranta cu dispozitiile legii, intrucat activitatea societatii presupune organizarea si desfasurarea studiilor clinice in domeniul medicamentului in centre clinice, iar aceasta activitate nu se poate desfasura decat in clinici autorizate, societatea nefiind autorizata pentru specialitati medicale.
Toate cheltuielile efectuate, atat cu amenajarea spatiului cat si cu aparatura fiind aferente si absolut necesare desfasurarii activitatii de cercetare.
In continuare se mai arata ca toata aparatura este folosita pentru efectuarea studiilor clinice, obiect al activitatii societatii.
In probatiune s-au depus inscrisuri, s-a propus admis si administrat proba cu expertiza tehnica specialitatea contabilitate.
La termenul de judecata din data de 23 noiembrie 2007 reclamanta a depus la dosar completare la actiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 187/2007 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice prin care s-a respins contestatia formulata de societatea reclamanta impotriva masurilor stabilite de organele de control al Administratiei Finantelor Publice B. in raportul de inspectie fiscala nr. 120497/2007 si decizia de impunere nr. 233/2007.
Intimatele Administratia Finantelor Publice B. si Directia Generala a Finantelor Publice B. au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii pe considerent ca prin actele fiscale contestate de reclamanta s-a respins de la rambursare TVA in valoare de 20.770 lei si s-a aprobat la rambursare TVA in suma de 20.020 lei.
In aparare se arata ca suma de 20.770 lei contestata de reclamanta se compune din 963 lei TVA respinsa la deducere si 19.807 lei TVA colectata suplimentar.
Organul de inspectie fiscala a considerat ca nedeductibila fiscal TVA in valoare de 963 lei aferenta facturilor inregistrate in evidentele contabile ale societatii si prezentate in copii xerox avand in vedere ca prevederile art. 145 alin.8 lit. a Cod fiscal pentru perioada 1 aprilie 2004 – 31 decembrie 2006 si art. 146 alin.1 lit. a din Codul fiscal pentru perioada 01.01.2007 – 31.03.2007.
Urmare a verificarii s-a constatat ca societatea a dedus TVA in valoare de 9577 lei aferenta achizitiei de materiale si lucrari de constructie incorporate in imobilul din B. str. C. nr. 1, bl. 1, sc. E ap.2 , spatiu pentru care societatea a incheiat un contract de comodat la data de 1 august 2004 cu persoana fizica P. A. I..
De asemenea in perioada verificata petenta a mai dedus TVA in valoare de 10.230 lei achizitiei de aparatura medicala, instrument medical, echipament de lucru, pe care petenta le-a pus in mod gratuit la dispozitie Cabinetului Medical de Diagnostic si Tratament Ambulator N. S.R.L.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin raportul de inspectie fiscala nr. 12049 A /27 iunie 2007 organul de inspectie fiscala a colectat suplimentar T.V.A. in valoare de 19.807 lei ( 9.577 + 10.230) aferenta achizitiilor de bunuri si prestari de servicii puse in mod gratuit la dispozitia persoanei fizice si persoanei juridice , avand in vedere prevederile art. 129 alin.3 ( art. 128 alin.4 lit. 2 si 4) din Legea nr. 571/2003.
Starea de fapt este cea mentionata in actul de control si reclamanta a inregistrat in evidentele contabile si a dedus TVA in valoare de 963 lei, desi s-a apreciat de catre organul fiscal ca aceasta suma nu este deductibila fiscal deoarece facturile inregistrate in evidentele contabile ale societatii au fost prezentate in copii xerox, in considerarea prevederilor art. 145 alin.8 Cod fiscal si a art. 51 din HG nr. 44/2004, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 martie 2007 sunt aplicabile prevederile art. 146 alin.1 , lit. a Cod fiscal si art. 46 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Instanta retine ca in mod justificat organele de control au retinut si au impus societatii reclamante suma de 963 lei reprezentand TVA dedusa in evidentele contabile, deoarece aceasta suma este nedeductibila fiscal fiind aferenta facturilor nr. 1240409/16 septembrie 2004, nr. 6844214/16 februarie 2005, nr.7779192/28 august 2006, nr. 06754974/30 octombrie 2006 si nr. 000795944 din 27 februarie 2007 ce au fost prezentate in copii xerox.
Sustinerea reclamantei ca facturile fiscale in baza carora a fost dedus TVA in cuantum de 963 lei cuprind toate informatiile prevazute de art. 155 alin. 5 din Codul fiscal nu poate fi primita, atata timp cat prevederile punctului 51 din H.G nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal ( pentru perioada 7 mai 2004 – 31 decembrie 2006) stipuleaza ca ” justificarea deducerii taxei pe valoarea adaugata se face numai in baza exemplarului original al documentelor prevazute de art. 145 alin.8 Cod fiscal . In cazuri exceptionale de pierderea, sustragerea documentului de justificare, deducerea poate fi justificata cu documentul reconstituit potrivit legii.
In acest sens sunt si prevederile punctului 46 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal in vigoare pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007.
In aceste conditii, in mod intemeiat s-a constatat ca in mod nelegal societatea a dedus TVA in valoare de 963 lei pe baza unor facturi in copie xerox.
In ceea ce priveste TVA in valoare de 19.807 colectata prin Decizia nr. 233/27 iunie 2007, aceasta suma se compune din 10.230 lei reprezentand TVA colectata suplimentar asupra aparaturii medicale, instrumentului medical si echipamentului medical si suma de 9577 lei TVA colectata suplimentar asupra investitiei efectuata la imobilul situat in B. Str. C. nr.1, bl.1, sc. C, ap.2.
Suma de 10.230 lei reprezinta TVA colectat suplimentar asupra aparaturii medicale, instrumentului medical si echipamentului medical, s-a constatat ca in perioada 7 mai 2004 – 31 martie 2007 reclamanta a achizitionat aceste bunuri care au fost utilizate pentru dotarea SC ” Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu N. ” S.R.L.
In drept, sunt aplicabile prevederile art. 127 si art. 128 coroborate cu prevederile art. 137 Cod fiscal potrivit carora bunurile achizitionate pentru a fi utilizate in scopuri care nu au legatura cu activitatea economica desfasurata sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane in mod gratuit constituie livrare de bunuri.
In speta, obiectul de activitate principal al societatii reclamante este activitatea de ”cercetare, dezvoltare in stiinte fizice si naturale”, respectiv organizarea si conducerea proiectelor medicale de cercetare in colaborare cu universitatile, clinicile si doctorii practicieni in Romania si in alte tari, verificarea clinica a noilor produse medicale, a medicamentelor, a dispozitivelor medicale si a aparatelor de diagnosticare.
Din declaratiile date de administratorul societatii reclamante rezulta ca aparatura medicala a fost utilizata pentru dotarea cabinetelor medicale de dermatoneurologice, medicina generala, obstetrica-ginecologie, otorinolaringologie cabinete care apartin SC ”Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu N.” S.R.L.
Cum din inscrisurile de la dosar si nota explicativa a administratorului societatii reclamante rezulta ca societatea nu este autorizata pentru efectuarea studiilor clinice, astfel ca aparatura medicala achizitionata pentru care a fost exercitat dreptul de deduce a fost utilizata in alte scopuri ce nu au legatura cu activitatea economica a societatii reclamante fiind pusa la dispozitia altei societati SC ”Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu N.” S.R.L.
Pe cale de consecinta, se constata legala masura si actele administrativ fiscale in sensul colectarii TVA in valoare de 10.230 lei.
Referitor la TVA in valoare de 9577 lei colectata suplimentar asupra investitiei efectuate la imobilul din B. str. C. nr. 1, bl.1, sc.C, ap.2 s-a constatat ca nici acest spatiu nu este folosit exclusiv in scopul desfasurarii activitatii economice a societatii reclamante ci a fost pus la dispozitia persoanei fizice A. I. P. si a SC ”Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu N.” S.R.L.
Astfel prin contractul de comodat din 8 august 2005 societatea reclamanta in calitate de comodant pune la dispozitia SC ”Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu N.” S.R.L sub forma de imprumut cu titlu gratuit spatiul mai sus identificat, iar predarea bunului a avut loc la data de 1 august 2004.
Proprietara acestuia spatiu este persoana fizica P. A. I. care a incheiat cu societatea reclamanta contract de comodat la data de 1 august 2004, insa incepand cu aceasta data reclamanta a predat spatiul SC ” ”Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu N.” S.R.L.
In aceste conditii, nu se justifica efectuarea investitiilor si lucrarilor de amenajare a spatiului realizate de societatea reclamanta pe perioada 1 august 2004 – 31 decembrie 2006 si nici deducerea T.V.A-ului aferent, cat timp imobilul este folosit de o alta persoana juridica si aceste bunuri profita acestei persoane juridice SC ” Clinica N.”.S.R.L.
In analizarea materialului probatoriu, instanta nu va avea in vedere concluziile expertului contabil C. M. S. care apreciaza ca se impune a fi rambursata societatii reclamante suma de 19.807 lei, pe considerent ca SC ” N. R.” S.R.L si Clinica N. sunt legate intre ele prin activitatile care se intreprind.
Din punct de vedere juridic, cele doua societati sunt entitati distincte, iar cadrul legal aplicabil deducerii R.V.A-ului face referire stricta la obtinerea de venituri de catre societate din utilizarea imobilului asupra caruia s-au efectuat amenajarile, respectiv a echipamentelor si instrumentelor.
In speta, sunt incidente prevederile art. 128 din Legea nr. 471/2003 privind Codul fiscal conform carora bunurile achizitionate sau prestarile de servicii efectuate in mod gratuit de o persoana impozabila pentru a fi utilizate in scopuri care nu au legatura cu activitatea desfasurata sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane in mod gratuit constituie livrare de bunuri efectuate cu plata sau prestare de servicii cu plata in conditiile in care T.V.A. a fost dedusa total sau partial.
Fata de aceste considerente, instanta constata ca sunt temeinice si legale actele administrativ fiscale contestate, astfel ca va respinge actiunea promovata de reclamanta SC ” N. R. ” SRL B..
Pentru aceste motive,
In numele legii,
H O T A R A S T E
Respinge actiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta SC ” N. R. ” SRL B., cu sediul in B., Str. M. Nr. 3, Bl. A 20, Sc. C, Ap.9, in contradictoriu cu paratele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE B. si ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., ambele cu sediul in B. B-dul M. K. nr. 7.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 19 noiembrie 2008.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Asistenta juridica
Modalitatea comunicarii actelor administrative atacate. Termenul de introducere a plangerii prealabile si a actiunii in contencios administrativ ( art. 5 din Legea nr. 29/1990). Exceptia de tardivitate. - Decizie nr. 223/R din data de 13.10.2005LIPSA UNEI CONVOCARI SCRISE PENTRU EFECTUAREA CERCETARII PREALABILE.CONSECINTE - Decizie nr. 1941/M din data de 07.10.2005
Propunere arestare preventiva – respingere - Sentinta penala nr. I N C H E I E R E A NR. 4 din data de 30.01.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
REVIZUIRE, ART. 3201 Cod Procedura Penala, INADMISIBILITATE - Sentinta penala nr. 76/S din data de 19.03.2013
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
OMOR DEOSEBIT DE GRAV - CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 96/S din data de 01.04.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIARE - ADMITERE - Sentinta penala nr. IN C H E I E R E din data de 24.05.2013
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
INFRACTIUNEA DE OMOR, SOLUTIE DE CONDAMNARE - Sentinta penala nr. 81/S din data de 19.03.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Contracte - Decizie nr. 212/R din data de 23.03.2012
Contractul de concesiune - Decizie nr. 517/R din data de 08.06.2012
Contestatie la tabelul preliminar de creante - Sentinta civila nr. 105/sind din data de 24.01.2012
Tabelului preliminar rectificativ al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 856/sind din data de 10.04.2012
Creditori-debitori - Sentinta civila nr. 40/CC din data de 21.02.2012
Creante - Sentinta civila nr. 384/SIND din data de 21.02.2012
Tabel creante - Sentinta civila nr. 855/sind din data de 10.04.2012
Despagubiri civile - Decizie nr. 217/R din data de 23.03.2012