Motive de recurs ce vizeaza nelegalitatea hotararii - art. 6 CEDO - Decizia de RIL nr. 7/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
(Decizie nr. 606/R din data de 14.10.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov) Interpretarea si aplicarea notiunii „drept la un proces echitabil” in cadrul recursului.
Criticile de recurs fata de modul de stabilire a cuantumului taxei de timbru de catre instanta de apel, contravin deciziei de RIL nr. 7/2014.
Asupra recursului de fata:
Constata ca, prin decizia civila nr. 101/15.06.2015, Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov a dispus urmatoarele:
A respins apelurile formulate de apelantul-reclamant C.N. si apelanta-parata Z.A. impotriva sentintei civile nr.9134/21.07.2014, pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr. 24246/197/2009, pe care a pastrat-o.
A respins cererile apelantilor de acordare a cheltuielilor de judecata.
In baza art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 obliga pe apelanta-parata Z.A. sa restituie statului ajutorul public judiciar de care a beneficiat in cuantum de 4009,5 lei, cu titlu de taxa judiciara de timbru in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta a retinut urmatoarele.
Prin sentinta civila nr. 9134/21.07.2014, pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul nr.24246/197/2009, s-a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul C.N. in contradictoriu cu parata Z.A. si in consecinta:
S-a constatat ca in timpul casatoriei partile au dobandit, cu contributie egala, apartamentul situat in Brasov […] jud. Brasov, intabulat in CF […], top. 6762/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/4/5, in valoare de 178.000 lei.
S-a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea apartamentului catre parata, cu inscrierea in CF a dreptului sau de proprietate exclusiva si cu obligarea sa la plata catre reclamant a unei sulte de 89.000 lei.
S-au compensat cheltuielile de judecata facute de parti cu titlu de onorariu de avocat, fara plata vreunei diferente, iar parata a fost obligata la plata catre reclamant a sumei de 2.979,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti, atat reclamantul, C.N., cat si parata Z.A., considerand-o netemeinica si nelegala
Analizand sentinta apelata prin prisma actelor si lucrarilor din dosar si a motivelor de apel invocate, tribunalul specializat a constatat ca apelurile sunt nefondate, pentru urmatoarele argumente:
Referitor la critica formulata de reclamant privind neincluderea in masa partajabila a imobilului situat in […], compus din teren de 3591 mp, vie, curte, constructii, dobandit prin cumparare si casa de locuit, edificata pe acest teren, se constata ca, desi prin contractul autentificat sub nr. 6096 din 1 iulie 1994 de Notariatul de Stat Local R.S., parata impreuna cu sora acesteia, C.M., a cumparat de la parintii paratei, Z.E. si Z.T., pentru suma de 120.000 lei, in parti egale si in indiviziune, imobilul situat in […], format din 3.591 mp teren arabil, vie si curti constructii, dobandit prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 20.561/92/1994 si casa compusa din doua corpuri edificata pe acesta (fila 80, vol. 2), din titlul de proprietate nr. 20.561/92/19.01.1994 rezulta ca pe terenul de 5400 mp dreptul de proprietate cuvenit defunctului Z.S., care a fost bunicul paratei, s-a reconstituit in favoarea mostenitorilor Z.E. ( tatal paratei), Z.R. si F.M. (fila 42, vol. 2).
Astfel, acest teren nu este inscris in cartea funciara si nu este dezmembrat, fiind in indiviziune cu alti proprietari, astfel incat nu poate face obiect al partajului intre soti, ci situatia lui juridica trebuie rezolvata impreuna cu ceilalti proprietari. De asemenea, proprietarul terenului se prezuma a fi si proprietarul constructiilor care au fost edificate pe acesta, potrivit principiului accesiunii, prevazut de art. 645 din Codul civil de la 1865, motiv pentru care, in mod corect instanta de fond nu a inclus in masa partajabila aceste imobile.
In ceea ce priveste cota de contributie a partilor la dobandirea bunurilor comune, se constata ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat o cota de contributie de 80% in favoarea lui si de 20% in favoarea paratei (fila 3 vol. I dosar fond), iar parata a solicitat prin cererea reconventionala stabilirea cotelor de contributie egala de 50% fiecare (fila 17 vol. I dosar fond). Ulterior, cu ocazia interogatoriului luat paratei ( fila 121 vol. I dosar fond), aceasta a mentionat ca ea a avut o cota de contributie de 80% la dobandirea bunurilor comune, iar reclamantul de 20%. Parata a criticat prin apel faptul ca instanta de fond nu a considerat acest raspuns la interogatoriu ca fiind o precizare in raport cu dispozitiile art.132 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedura civila de la 1865, insa aceasta critica este neintemeiata, deoarece, potrivit art. 6735 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865 instanta de judecata are obligatia de a stabili bunurile supuse impartelii si cota-parte ce se cuvine fiecaruia in raport de probele administrate in cauza, chiar daca partile solicita sau nu o anumita cota de proprietate.
Astfel, in mod corect prima instanta a stabilit ca sotii au contribuit in cota de 50% fiecare la dobandirea bunurilor comune, avand in vedere, atat veniturile realizate de catre acestea, cat si implicarea lor in gospodarie si cresterea celor doua fiice si ajutorul pe care l-au primit de la parinti. Se constata ca, desi parata a lucrat doar o perioada scurta de timp in decursul casatoriei, respectiv octombrie 1984-septembrie 1986, februarie-decembrie 1988 si martie-septembrie 1990 (fila 148, vol. 2 dosar fond), iar reclamantul a fost angajat al M.A.N. (filele 101-103, vol. 2 dosar fond), iar la trecerea in rezerva a beneficiat de 30 de solde cu titlu de plati compensatorii (fila 104, vol. 2 dosar fond), din depozitia martorei E.V., audiata in fata instantei de apel ( fila 189 vol. I dosar) reiese ca parata pleca la tara cate doua luni primavara si toamna la lucrarile agricole si aducea produse, atat pentru consumul familiei, cat si pentru vanzare.
Aceeasi martora a relatat ca l-a cunoscut pe tatal paratei si acesta i-a povestit ca a venit la fiica lui sa-i aduca produse si bani. Aceasta depozitie se coroboreaza cu copia unui carnet CEC al numitului Z.E., tatal paratei, din care rezulta ca parata a fost imputernicita de deponent sa ridice banii depusi si ca la data de 6 decembrie 1991 de pe acest carnet s-a ridicat suma de 13.900 lei (fila 117, vol. 2 dosar fond), iar din contractul de vanzare-cumparare al apartamentului rezulta ca la data de 31 ianuarie 1992 partile au achitat un avans de 16.101 lei, ce a reprezentat a zecea parte din pretul de 161.011 lei, fiind dovedita astfel sustinerea paratei ca la plata avansului apartamentului din B. au contribuit parintii sai.
Cu privire la critica formulata de ambii apelanti ca instanta de fond nu a partajat bunurile mobile, aceasta este neintemeiata, deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine daca aceste bunuri exista si in posesia cui se afla, in conditiile in care afirmatiile partilor sunt contradictorii, respectiv parata a aratat la interogatoriu ca bunurile mobile se afla la reclamant (fila 122 vol. I dosar fond), iar reclamantul a aratat ca stie ca bunurile mobile nu mai exista in totalitate, intrucat rudele paratei au ajutat-o sa le instraineze, insa nu stie ce bunuri mai exista, intrucat de la parasirea domiciliului conjugal nu a mai revenit in locuinta (fila 233, vol. 1 dosar fond). Chiar daca din Rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov din data de 16.01.2008, data in dosarul penal nr. 8972/P/2008 rezulta ca vagonul CFR a fost vandut de catre reclamant cu suma de 2000 lei pentru a putea achita facturile la utilitati, nu exista nicio dovada cu privire la continutul acestuia, daca in acesta existau bunuri mobile comune. Totodata, autoturismul bun comun Dacia 1300 Break nu a mai fost folosit din anul 2003, cand a avut un accident si a fost lasat in paragina pe domeniul public (filele 274-275, 298, 365 vol. I dosar fond), astfel incat nu mai are nici un fel de valoare economica pentru a putea fi inclus in masa partajabila.
In ceea ce priveste solicitarea paratei de a se scadea din valoarea apartamentului a valorii instalatiilor sanitare, a instalatiilor electrice si a celor de incalzire, deoarece expertul L.D. a mentionat ca se impune urgent repunerea instalatiilor sanitare, electrice si de incalzire, se constata ca aceasta cerere nu este admisibila in apel, deoarece parata nu a solicitat, potrivit art.212 alin.2 din Codul de procedura civila de la 1865, o expertiza contrarie la primul termen dupa depunerea raportului de expertiza de evaluare a apartamentului (fila 245 vol. I dosar fond).
Un alt motiv de apel formulat de catre reclamant vizeaza faptul ca apartamentul a fost atribuit in natura paratei, in conditiile in care acesta a avut o contributie majoritara la dobandirea lui. Potrivit art.6739 din Codul de procedura civila de la 1865 la formarea si atribuirea loturilor instanta va tine seama dupa caz, de acordul partilor, de marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia, natura bunului, domiciliul si ocupatia partilor.
In speta, neexistand un acord al partilor in acest sens, iar cota de proprietate fiind egala, in mod corect instanta de fond a tinut seama de faptul ca parata a fost cea care a locuit si locuieste inca in apartamentul domiciliu conjugal de la plecarea din locuinta a reclamantului, acesta neavand posibilitatea de a dobandi o alta locuinta, deoarece nu realizeaza venituri, astfel incat si acest motiv de apel este neintemeiat.
Referitor la critica paratei ca a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand jumatate din taxa de timbru si jumatate din costul expertizei, desi a beneficiat de ajutor public judiciar, aceasta este neintemeiata, avand in vedere ca in procesul de partaj ambele parti au dubla calitate de reclamant si parat, iar acestea trebuie sa suporte cheltuielile de judecata proportional cu cotele lor de proprietate, in speta 50%.
Or, ajutorul public judiciar este o facilitate acordata de legiuitor persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute de art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008 pentru a beneficia de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor judiciare de timbru, de la plata expertilor sau a asistentei juridice printr-un avocat pe parcursul derularii unui proces, cu privire la cheltuielile pe care acestea le-au facut, urmand ca la finalizarea procesului, instanta sa oblige sau nu partea care a beneficiat de astfel de facilitati la plata acestora catre stat in raport cu culpa sa procesuala, nu si cu privire la cheltuielile de judecata pe care trebuie sa le plateasca partii adverse.
Potrivit art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 daca beneficiarul ajutorului public dobandeste prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila bunuri a caror valoare depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public.
In speta, s-a constat ca parata Z.A. a beneficiat in apel de ajutor public judiciar in cuantum de 4009,5 lei, cu titlu de taxa judiciara de timbru, iar prin hotararea de partaj i s-a atribuit apartamentul bun comun, in valoare de 178.000 lei, datorand reclamantului o sulta de 89.000 lei, astfel incat a fost obligata sa restituie statului suma de 4009,5 lei.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta parata Z. (C.A.), in termen.
1. Cererea de recurs contine motive prin care se critica dispozitia instantei de apel de a obliga apelanta la restituirea taxei de timbru catre Statul Roman de care a fost initial scutita prin incuviintarea cererii de ajutor public judiciar. I s-a incalcat astfel dreptul la liberul acces la instanta, drept ocrotit de CEDO.
2. In legatura cu dispozitiile instantei privind plata taxei de timbru datorate in apel, recurenta considera ca a fost pusa sa achite o taxa de timbru disproportionata fata de taxa de timbru pusa in sarcina apelantului reclamant.
3. Solicita ca taxa de timbru pentru recurs sa fie compensata cu suma din taxa de timbru platita in apel in plus.
4. Instanta de apel nu s-a pronuntat in privinta motivului de apel vizand contestarea modului in care au fost stabilite cheltuielile de judecata la fond. Astfel, nu s-a tinut seama de faptul ca onorariul avocatului, in cuantum de 5000 lei a fost achitat de mama acesteia avocatului D. si ca ar fi trebuit avut in vedere la compensarea cheltuielilor de judecata impreuna cu onorariul achitat avocatului D.I..
5. Critica si dispozitia instantei de apel de respingere a cererii apelantei privind completarea raportului de expertiza tehnica de la fondul cauzei de evaluare a apartamentului, dispozitie cuprinsa in incheierea din 80.06.2015 ce constituie si incheierea de amanare a pronuntarii si face parte integranta din decizia atacata.
6. Arata ca in mod nelegal instanta de apel a acceptat considerentele instantei de fond si nu a partajat si bunurile mobile.
Precizeaza ca nu a mai contestat cota de contributie la dobandirea bunurilor din masa de partajat.
Recurenta, prin avocat a solicitat raportat la aceste motive de recurs admiterea recursului, modificarea deciziei iar pentru motivele de recurs prin care sustinea gresit respingerea cererii in probatiune privitoare la completarea raportului de expertiza si respingerea cererii de partajare a bunurilor mobile, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, in scopul administrarii de probe.
Intimatul C.N. nu a formulat intampinare.
Analizand recursul formulat, instanta constata ca nu este fondat.
Aceste critici nu pot constitui motiv de casare a unei hotarari pronuntate in apel, avand in vedere exercitarea recursului ca si cale extraordinara de atac, nedevolutiva.
Recursul promovat nu se inscrie in cadrul recursurilor promovate in temeiul art. 3041 Cod procedura civila, pentru care legiuitorul a permis verificarea sentintei instantei de fond sub toate aspectele retinute la fond, deoarece prezentul litigiu, guvernat de regulile de competenta dupa criteriul valoric a permis si exercitarea apelului, recursului in acest context, presupunand doar invocarea motivelor de nelegalitate.
Desi in parte introductiva a motivelor de recurs se arata ca „hotararea instantei de apel este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept” – critici ce ar putea fi incadrate in motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu toate acestea, in dezvoltarea motivelor de recurs nu se sustine decat un alt mod de interpretare a probatoriului administrat. Asadar, nefiind vorba de evaluarea judecatii anterioare sub toate aspectele permisa in cazul recursului exercitat in baza art. 3041 Cod procedura civila, prezentul recurs nu poate viza decat elemente de nelegalitate a deciziei si nu de netemeinicie rezultata din interpretarea probelor sau de neanalizarea unor probe sau perceperea starii de fapt. Nu se poate retine incalcarea dreptului paratilor prevazut de art. 6 din CEDO.
In acceptiunea Conventiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente si anume: accesul liber la justitie; examinarea cauzei in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil; examinarea cauzei de catre un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege; publicitatea pronuntarii hotararilor judecatoresti.
Pentru ca dreptul de acces la o instanta sa fie respectat, trebuie ca instanta in fata careia este adusa cauza sa se bucure de jurisdictie deplina; ea trebuie sa fie competenta sa analizeze atat aspectele de fapt, cat si cele de drept ale cauzei. Statele nu sunt obligate sa creeze cai de atac. Totusi, daca o fac, ele au obligatia, in temeiul articolului 6 din Conventie, de a asigura respectarea exigentelor unui proces echitabil in caile de atac astfel create. Dreptul de acces la o instanta acopera, asadar, si dreptul de a introduce apel sau recurs, in masura in care astfel de cai de atac sunt reglementate. Recurenta parata a exercitat caile de atac in cauza, promovand atat apel cat si recurs, facilitandu-li-se si timbrajul acestora, prin admiterea cererii de ajutor public judiciar in sensul scutirii acestora de la plata taxei de timbru in apel si in recurs.
Din jurisprudenta organelor de la Strasbourg, rezulta ca dreptul de acces la o instanta are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi insa un drept absolut.
Accesul liber la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental, atat prin art. 6 pct. 1 din Conventie, cat si prin art. 21 din Constitutia Romaniei, prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului, precum si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
Articolul 6 garanteaza, asadar, dreptul fiecarei persoane de a avea acces la o instanta. Acest drept de acces este insa limitat la campul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adica la contestatiile ce poarta asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil.
Accesul efectiv la o instanta presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei. Cerinta din art. 6 pct. 1 al Conventiei, aceea ca o cauza sa fie examinata in mod echitabil, trebuie inteleasa in sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricarui proces si anume principiul contradictorialitatii si principiul dreptului la aparare, ambele asigurand egalitatea deplina a partilor in proces.
Contradictorialitatea este principiul care ingaduie partilor din proces sa participe in mod activ si egal la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfasurarii procesului, mai precis sa discute si sa combata sustinerile facute de fiecare dintre ele si sa-si exprime opinia asupra initiativelor instantei in scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei hotarari legale si temeinice.
In virtutea contradictorialitatii, partile isi aduc reciproc la cunostinta pretentiile, apararile si probele de care inteleg sa se foloseasca in proces, prin cererile scrise adresate instantei, judecata nu se poate face decat dupa legala lor citare, in cursul procesului toate partile sunt ascultate in mod egal, inclusiv asupra imprejurarilor de fapt sau de drept puse in discutie de instanta, in vederea aflarii adevarului in cauza, incuviintarea probelor se face in sedinta publica, dupa prealabila lor discutare de catre parti, iar hotararile judecatoresti sunt comunicate partilor, in vederea exercitarii cailor legale de atac.
Prin urmare, nu sunt aplicabile in speta motivele de casare ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece conform art. 312 alin 3 si alin. 5, hotararile pronuntate in fond si apel au judecat „in fond” cauza, s-au pronuntat pe probele administrate, astfel ca, nu este incidenta in speta situatia unei nesolutionari pe fond a cauzei, sanctionata de legiuitor prin casarea cu trimitere. Aspectele sesizate de recurente, referitoare la nemultumirile acestora in legatura cu modul de interpretare a unor probe nu echivaleaza cu „necercetarea fondului” prevazuta de art. 312 alin. 3 si 5 ca si motiv de casare.
In legatura cu modul de stabilire a taxei de timbru in apel, pe care recurenta o considera stabilita intr-un cuantum disproportionat fata de cel stabilit pentru apelantul reclamant, instanta de recurs constata ca aceasta critica nu este fondata din moment ce referitor la modul de stabilire a taxei de timbru, instanta de apel i-a comunicat ca partea are deschisa calea reexaminarii conform Legii nr. 146/1997 cat si dreptul de a formula cererea de ajutor public judiciar, care a si fost incuviintata. Prin urmare, cata vreme apelantei i s-au adus la cunostinta drepturile procesuale, respectiv reexaminarea impotriva modului de stabilire a taxei de timbru – fila 8 dosar tribunal vol. I, iar acesta beneficiind si de serviciile unui avocat nu s-a prevalat de aceasta cale de atac impotriva modului de stabilire a taxei de timbru, ci a ales doar sa formuleze cerere de ajutor public judiciar, se deduce ca nu a avut obiectii cu privire la cuantumul taxei de timbru. Critica hotararii din apel sub acest aspect nu poate fi primita si prin prisma deciziei de recurs in interesul legii nr.7 din 08.12.2014 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 18 din Legea nr.146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, partea in sarcina careia s-a stabilit obligatia de plata a taxei judiciare de timbru poate formula critici care sa vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare in judecata exclusiv in cadrul cererii de reexaminare, neputand supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015.
Asadar nu se poate retine ca ar fi fondata o cerere de „compensare” a cuantumului taxei de timbru datorate in recurs cu diferenta de taxa achitata in plus in apel, intrucat in apel a fost scutita apelanta de la plata taxei de timbru.
In legatura cu dispozitia de restituire catre stat a taxei de timbru de care a fost scutita initial, critica recurentei nu este fondata, deoarece, aceasta dispozitie a instantei de apel rezulta din aplicarea art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 al carui continut a fost citat in considerentele deciziei de apel, partea primind in lotul atribuit un imobil a carui valoare pentru cota de 50% de contributie a recurentei depaseste de 10 ori cuantumul taxei de timbru de care a fost initial scutita. Aceasta masura nu reprezinta o incalcare a dreptului de acces la o instanta sau a dreptului la un proces echitabil, norma consacrata la art. 6 din CEDO mai sus descris, deoarece, asa cum s-a explicat mai sus, dreptul consacrat de art. 6 din CEDO nu este un drept absolut, statele putand institui limitari prin legislatia interna asa cum s-a prevazut in art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, iar aceste limitari nu au restrans pentru recurenta accesul liber intr-o asemenea masura, incat sa fie afectata insasi esenta dreptului sau de acces la o instanta.
In legatura cu motivul de recurs prin care se arata ca instanta de apel nu s-a pronuntat in privinta modului in care au fost stabilite cheltuielile de judecata la fond, instanta constata critica nefondata. Aceasta critica a constituit motiv de apel pe care instanta l-a avut in vedere si l-a analizat cu expunerea de la pagina 7 a considerentelor. Neprecizarea expresa a modului de solutionare cu privire la compensarea sumelor de 5000 lei si 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata nu echivaleaza cu nepronuntarea asupra unui motiv de apel, instanta avand posibilitatea sa cuprinda mai multe motive de apel similare intr-o singura argumentare juridica.
Pe de alta parte, se constata ca instanta de fond dispunand asupra cheltuielilor de judecata privind onorariul de avocat achitat de parti in sensul compensarii fara plata a vreunei diferente, iar acest mod de compensare - fara plata diferentei - nu a fost criticat in apel nu se mai justifica sustinerea recurentei de includere a sumei de 300 lei, onorariu avocat I.D. justificat cu chitanta de la fila 390 vol. II dosar judecatorie. In ceea ce priveste plata onorariului de avocat in suma de 5000 lei catre avocat D.R., se observa din inscrisul fila 44 vol. I dosar judecatorie ca delegatia acestui avocat pentru sustinerea intereselor paratei din prezentul dosar este emisa in baza contractului de asistenta nr. 12/04.15.2011, iar contractul de asistenta de la fila 249 vol. II dosar judecatorie care intr-adevar contine mentiunea unui onorariu platit de Z.T. in cuantum de 5000 lei, este inregistrat la acelasi avocat D.R., cu nr. 60/14.12.2010, diferit de numarul contractului de asistenta mentionat pe delegatia avocatiala, ceea ce nu permite a se concluziona asa cum cere recurenta, respectiv a se considera ca onorariul de 5000 lei este achitata in aceasta cauza.
In ceea ce priveste cererea de completare a expertizei evaluare bunuri imobile efectuata la fond de expert L.D. pentru imobilul apartament din B., […], instanta de apel a dispus corect asupra cererii apelantei, respingand completarea expertizei pentru motivele din incheierea de la termenul din 08.06.2015 ce reprezinta si incheierea de amanare a pronuntarii si face parte integranta din decizia atacata. Nu sunt intrunite dispozitiile art. 212 Cod procedura civila referitoare la momentul pana la care se poate face o astfel de cerere, pe de alta parte cererea de completare a probei nu este nici fondata, deoarece, din concluziile expertizei, rezulta ca, expertul a tinut seama la evaluare de instalatiile electrice si termice ale apartamentului, nu a retinut ca ele nu exista efectiv ca sa poata fi excluse din valoarea imobilului, ci a retinut ca „s-au facut cu caracter voluptoriu, fiind modificari ale instalatiilor initiale facute fara autorizatie”, iar pe acest considerent nu au fost luate in calcul la stabilirea valorii apartamentului - pagina 2 alineat ultim si pag 3 alin. 1 din expertiza L.D. refacuta aflata la fila 205 vol. I dosar judecatorie. La acest raport de expertiza niciuna din parti nu a formulat obiectiuni - incheierea din 28.01.2013 vol. I dosar judecatorie, desi ambele parti au fost prezente la acest termen la care se puteau face obiectiuni.
In legatura cu modul de solutionare a cererii de partajare a bunurilor mobile, instanta de apel a dispus corect in sensul neprimirii criticii de apel, iar recurenta prin acest motiv de apel nu indica un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, ci cere reevaluarea unei stari de fapt si a unor probe administrate intr-un dosar penal al partilor, aratand ca bunurile au fost vandute de reclamant odata cu vagonul CFR in care se aflau, ori asa cum s-a aratat mai sus in cadrul recursului nu sunt primite critici ce tin de interpretarea probelor si schimbarea starii de fapt, deoarece s-ar infrange caracterul acestei cai de atac.
Pentru toate aceste considerente se impune respingerea recursului, nefiind aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila invocate de recurenta. Consecinta respingerii recursului este aplicarea art. 274 Cod procedura civila si implicit a art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 privind restituirea sumei de 844 lei taxa de timbru de care a fost scutita in recurs recurenta pe calea ajutorului public judiciar, pentru rationamentul pe care i l-a explicat partii si instanta de apel, mentinut prin solutia din prezentul recurs, pe considerentul valorii bunului dobandit in patrimoniu de partea care a beneficiat de scutirea de la plata taxei de timbru, ce depaseste de 10 ori valoarea taxei datorate si scutita in recurs.
Criticile de recurs fata de modul de stabilire a cuantumului taxei de timbru de catre instanta de apel, contravin deciziei de RIL nr. 7/2014.
Asupra recursului de fata:
Constata ca, prin decizia civila nr. 101/15.06.2015, Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov a dispus urmatoarele:
A respins apelurile formulate de apelantul-reclamant C.N. si apelanta-parata Z.A. impotriva sentintei civile nr.9134/21.07.2014, pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul civil nr. 24246/197/2009, pe care a pastrat-o.
A respins cererile apelantilor de acordare a cheltuielilor de judecata.
In baza art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 obliga pe apelanta-parata Z.A. sa restituie statului ajutorul public judiciar de care a beneficiat in cuantum de 4009,5 lei, cu titlu de taxa judiciara de timbru in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta a retinut urmatoarele.
Prin sentinta civila nr. 9134/21.07.2014, pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul nr.24246/197/2009, s-a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul C.N. in contradictoriu cu parata Z.A. si in consecinta:
S-a constatat ca in timpul casatoriei partile au dobandit, cu contributie egala, apartamentul situat in Brasov […] jud. Brasov, intabulat in CF […], top. 6762/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/4/5, in valoare de 178.000 lei.
S-a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea apartamentului catre parata, cu inscrierea in CF a dreptului sau de proprietate exclusiva si cu obligarea sa la plata catre reclamant a unei sulte de 89.000 lei.
S-au compensat cheltuielile de judecata facute de parti cu titlu de onorariu de avocat, fara plata vreunei diferente, iar parata a fost obligata la plata catre reclamant a sumei de 2.979,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti, atat reclamantul, C.N., cat si parata Z.A., considerand-o netemeinica si nelegala
Analizand sentinta apelata prin prisma actelor si lucrarilor din dosar si a motivelor de apel invocate, tribunalul specializat a constatat ca apelurile sunt nefondate, pentru urmatoarele argumente:
Referitor la critica formulata de reclamant privind neincluderea in masa partajabila a imobilului situat in […], compus din teren de 3591 mp, vie, curte, constructii, dobandit prin cumparare si casa de locuit, edificata pe acest teren, se constata ca, desi prin contractul autentificat sub nr. 6096 din 1 iulie 1994 de Notariatul de Stat Local R.S., parata impreuna cu sora acesteia, C.M., a cumparat de la parintii paratei, Z.E. si Z.T., pentru suma de 120.000 lei, in parti egale si in indiviziune, imobilul situat in […], format din 3.591 mp teren arabil, vie si curti constructii, dobandit prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 20.561/92/1994 si casa compusa din doua corpuri edificata pe acesta (fila 80, vol. 2), din titlul de proprietate nr. 20.561/92/19.01.1994 rezulta ca pe terenul de 5400 mp dreptul de proprietate cuvenit defunctului Z.S., care a fost bunicul paratei, s-a reconstituit in favoarea mostenitorilor Z.E. ( tatal paratei), Z.R. si F.M. (fila 42, vol. 2).
Astfel, acest teren nu este inscris in cartea funciara si nu este dezmembrat, fiind in indiviziune cu alti proprietari, astfel incat nu poate face obiect al partajului intre soti, ci situatia lui juridica trebuie rezolvata impreuna cu ceilalti proprietari. De asemenea, proprietarul terenului se prezuma a fi si proprietarul constructiilor care au fost edificate pe acesta, potrivit principiului accesiunii, prevazut de art. 645 din Codul civil de la 1865, motiv pentru care, in mod corect instanta de fond nu a inclus in masa partajabila aceste imobile.
In ceea ce priveste cota de contributie a partilor la dobandirea bunurilor comune, se constata ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat o cota de contributie de 80% in favoarea lui si de 20% in favoarea paratei (fila 3 vol. I dosar fond), iar parata a solicitat prin cererea reconventionala stabilirea cotelor de contributie egala de 50% fiecare (fila 17 vol. I dosar fond). Ulterior, cu ocazia interogatoriului luat paratei ( fila 121 vol. I dosar fond), aceasta a mentionat ca ea a avut o cota de contributie de 80% la dobandirea bunurilor comune, iar reclamantul de 20%. Parata a criticat prin apel faptul ca instanta de fond nu a considerat acest raspuns la interogatoriu ca fiind o precizare in raport cu dispozitiile art.132 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedura civila de la 1865, insa aceasta critica este neintemeiata, deoarece, potrivit art. 6735 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865 instanta de judecata are obligatia de a stabili bunurile supuse impartelii si cota-parte ce se cuvine fiecaruia in raport de probele administrate in cauza, chiar daca partile solicita sau nu o anumita cota de proprietate.
Astfel, in mod corect prima instanta a stabilit ca sotii au contribuit in cota de 50% fiecare la dobandirea bunurilor comune, avand in vedere, atat veniturile realizate de catre acestea, cat si implicarea lor in gospodarie si cresterea celor doua fiice si ajutorul pe care l-au primit de la parinti. Se constata ca, desi parata a lucrat doar o perioada scurta de timp in decursul casatoriei, respectiv octombrie 1984-septembrie 1986, februarie-decembrie 1988 si martie-septembrie 1990 (fila 148, vol. 2 dosar fond), iar reclamantul a fost angajat al M.A.N. (filele 101-103, vol. 2 dosar fond), iar la trecerea in rezerva a beneficiat de 30 de solde cu titlu de plati compensatorii (fila 104, vol. 2 dosar fond), din depozitia martorei E.V., audiata in fata instantei de apel ( fila 189 vol. I dosar) reiese ca parata pleca la tara cate doua luni primavara si toamna la lucrarile agricole si aducea produse, atat pentru consumul familiei, cat si pentru vanzare.
Aceeasi martora a relatat ca l-a cunoscut pe tatal paratei si acesta i-a povestit ca a venit la fiica lui sa-i aduca produse si bani. Aceasta depozitie se coroboreaza cu copia unui carnet CEC al numitului Z.E., tatal paratei, din care rezulta ca parata a fost imputernicita de deponent sa ridice banii depusi si ca la data de 6 decembrie 1991 de pe acest carnet s-a ridicat suma de 13.900 lei (fila 117, vol. 2 dosar fond), iar din contractul de vanzare-cumparare al apartamentului rezulta ca la data de 31 ianuarie 1992 partile au achitat un avans de 16.101 lei, ce a reprezentat a zecea parte din pretul de 161.011 lei, fiind dovedita astfel sustinerea paratei ca la plata avansului apartamentului din B. au contribuit parintii sai.
Cu privire la critica formulata de ambii apelanti ca instanta de fond nu a partajat bunurile mobile, aceasta este neintemeiata, deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine daca aceste bunuri exista si in posesia cui se afla, in conditiile in care afirmatiile partilor sunt contradictorii, respectiv parata a aratat la interogatoriu ca bunurile mobile se afla la reclamant (fila 122 vol. I dosar fond), iar reclamantul a aratat ca stie ca bunurile mobile nu mai exista in totalitate, intrucat rudele paratei au ajutat-o sa le instraineze, insa nu stie ce bunuri mai exista, intrucat de la parasirea domiciliului conjugal nu a mai revenit in locuinta (fila 233, vol. 1 dosar fond). Chiar daca din Rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov din data de 16.01.2008, data in dosarul penal nr. 8972/P/2008 rezulta ca vagonul CFR a fost vandut de catre reclamant cu suma de 2000 lei pentru a putea achita facturile la utilitati, nu exista nicio dovada cu privire la continutul acestuia, daca in acesta existau bunuri mobile comune. Totodata, autoturismul bun comun Dacia 1300 Break nu a mai fost folosit din anul 2003, cand a avut un accident si a fost lasat in paragina pe domeniul public (filele 274-275, 298, 365 vol. I dosar fond), astfel incat nu mai are nici un fel de valoare economica pentru a putea fi inclus in masa partajabila.
In ceea ce priveste solicitarea paratei de a se scadea din valoarea apartamentului a valorii instalatiilor sanitare, a instalatiilor electrice si a celor de incalzire, deoarece expertul L.D. a mentionat ca se impune urgent repunerea instalatiilor sanitare, electrice si de incalzire, se constata ca aceasta cerere nu este admisibila in apel, deoarece parata nu a solicitat, potrivit art.212 alin.2 din Codul de procedura civila de la 1865, o expertiza contrarie la primul termen dupa depunerea raportului de expertiza de evaluare a apartamentului (fila 245 vol. I dosar fond).
Un alt motiv de apel formulat de catre reclamant vizeaza faptul ca apartamentul a fost atribuit in natura paratei, in conditiile in care acesta a avut o contributie majoritara la dobandirea lui. Potrivit art.6739 din Codul de procedura civila de la 1865 la formarea si atribuirea loturilor instanta va tine seama dupa caz, de acordul partilor, de marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia, natura bunului, domiciliul si ocupatia partilor.
In speta, neexistand un acord al partilor in acest sens, iar cota de proprietate fiind egala, in mod corect instanta de fond a tinut seama de faptul ca parata a fost cea care a locuit si locuieste inca in apartamentul domiciliu conjugal de la plecarea din locuinta a reclamantului, acesta neavand posibilitatea de a dobandi o alta locuinta, deoarece nu realizeaza venituri, astfel incat si acest motiv de apel este neintemeiat.
Referitor la critica paratei ca a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand jumatate din taxa de timbru si jumatate din costul expertizei, desi a beneficiat de ajutor public judiciar, aceasta este neintemeiata, avand in vedere ca in procesul de partaj ambele parti au dubla calitate de reclamant si parat, iar acestea trebuie sa suporte cheltuielile de judecata proportional cu cotele lor de proprietate, in speta 50%.
Or, ajutorul public judiciar este o facilitate acordata de legiuitor persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute de art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008 pentru a beneficia de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor judiciare de timbru, de la plata expertilor sau a asistentei juridice printr-un avocat pe parcursul derularii unui proces, cu privire la cheltuielile pe care acestea le-au facut, urmand ca la finalizarea procesului, instanta sa oblige sau nu partea care a beneficiat de astfel de facilitati la plata acestora catre stat in raport cu culpa sa procesuala, nu si cu privire la cheltuielile de judecata pe care trebuie sa le plateasca partii adverse.
Potrivit art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 daca beneficiarul ajutorului public dobandeste prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila bunuri a caror valoare depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public.
In speta, s-a constat ca parata Z.A. a beneficiat in apel de ajutor public judiciar in cuantum de 4009,5 lei, cu titlu de taxa judiciara de timbru, iar prin hotararea de partaj i s-a atribuit apartamentul bun comun, in valoare de 178.000 lei, datorand reclamantului o sulta de 89.000 lei, astfel incat a fost obligata sa restituie statului suma de 4009,5 lei.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta parata Z. (C.A.), in termen.
1. Cererea de recurs contine motive prin care se critica dispozitia instantei de apel de a obliga apelanta la restituirea taxei de timbru catre Statul Roman de care a fost initial scutita prin incuviintarea cererii de ajutor public judiciar. I s-a incalcat astfel dreptul la liberul acces la instanta, drept ocrotit de CEDO.
2. In legatura cu dispozitiile instantei privind plata taxei de timbru datorate in apel, recurenta considera ca a fost pusa sa achite o taxa de timbru disproportionata fata de taxa de timbru pusa in sarcina apelantului reclamant.
3. Solicita ca taxa de timbru pentru recurs sa fie compensata cu suma din taxa de timbru platita in apel in plus.
4. Instanta de apel nu s-a pronuntat in privinta motivului de apel vizand contestarea modului in care au fost stabilite cheltuielile de judecata la fond. Astfel, nu s-a tinut seama de faptul ca onorariul avocatului, in cuantum de 5000 lei a fost achitat de mama acesteia avocatului D. si ca ar fi trebuit avut in vedere la compensarea cheltuielilor de judecata impreuna cu onorariul achitat avocatului D.I..
5. Critica si dispozitia instantei de apel de respingere a cererii apelantei privind completarea raportului de expertiza tehnica de la fondul cauzei de evaluare a apartamentului, dispozitie cuprinsa in incheierea din 80.06.2015 ce constituie si incheierea de amanare a pronuntarii si face parte integranta din decizia atacata.
6. Arata ca in mod nelegal instanta de apel a acceptat considerentele instantei de fond si nu a partajat si bunurile mobile.
Precizeaza ca nu a mai contestat cota de contributie la dobandirea bunurilor din masa de partajat.
Recurenta, prin avocat a solicitat raportat la aceste motive de recurs admiterea recursului, modificarea deciziei iar pentru motivele de recurs prin care sustinea gresit respingerea cererii in probatiune privitoare la completarea raportului de expertiza si respingerea cererii de partajare a bunurilor mobile, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, in scopul administrarii de probe.
Intimatul C.N. nu a formulat intampinare.
Analizand recursul formulat, instanta constata ca nu este fondat.
Aceste critici nu pot constitui motiv de casare a unei hotarari pronuntate in apel, avand in vedere exercitarea recursului ca si cale extraordinara de atac, nedevolutiva.
Recursul promovat nu se inscrie in cadrul recursurilor promovate in temeiul art. 3041 Cod procedura civila, pentru care legiuitorul a permis verificarea sentintei instantei de fond sub toate aspectele retinute la fond, deoarece prezentul litigiu, guvernat de regulile de competenta dupa criteriul valoric a permis si exercitarea apelului, recursului in acest context, presupunand doar invocarea motivelor de nelegalitate.
Desi in parte introductiva a motivelor de recurs se arata ca „hotararea instantei de apel este data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept” – critici ce ar putea fi incadrate in motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu toate acestea, in dezvoltarea motivelor de recurs nu se sustine decat un alt mod de interpretare a probatoriului administrat. Asadar, nefiind vorba de evaluarea judecatii anterioare sub toate aspectele permisa in cazul recursului exercitat in baza art. 3041 Cod procedura civila, prezentul recurs nu poate viza decat elemente de nelegalitate a deciziei si nu de netemeinicie rezultata din interpretarea probelor sau de neanalizarea unor probe sau perceperea starii de fapt. Nu se poate retine incalcarea dreptului paratilor prevazut de art. 6 din CEDO.
In acceptiunea Conventiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente si anume: accesul liber la justitie; examinarea cauzei in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil; examinarea cauzei de catre un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege; publicitatea pronuntarii hotararilor judecatoresti.
Pentru ca dreptul de acces la o instanta sa fie respectat, trebuie ca instanta in fata careia este adusa cauza sa se bucure de jurisdictie deplina; ea trebuie sa fie competenta sa analizeze atat aspectele de fapt, cat si cele de drept ale cauzei. Statele nu sunt obligate sa creeze cai de atac. Totusi, daca o fac, ele au obligatia, in temeiul articolului 6 din Conventie, de a asigura respectarea exigentelor unui proces echitabil in caile de atac astfel create. Dreptul de acces la o instanta acopera, asadar, si dreptul de a introduce apel sau recurs, in masura in care astfel de cai de atac sunt reglementate. Recurenta parata a exercitat caile de atac in cauza, promovand atat apel cat si recurs, facilitandu-li-se si timbrajul acestora, prin admiterea cererii de ajutor public judiciar in sensul scutirii acestora de la plata taxei de timbru in apel si in recurs.
Din jurisprudenta organelor de la Strasbourg, rezulta ca dreptul de acces la o instanta are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi insa un drept absolut.
Accesul liber la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental, atat prin art. 6 pct. 1 din Conventie, cat si prin art. 21 din Constitutia Romaniei, prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului, precum si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
Articolul 6 garanteaza, asadar, dreptul fiecarei persoane de a avea acces la o instanta. Acest drept de acces este insa limitat la campul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adica la contestatiile ce poarta asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil.
Accesul efectiv la o instanta presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei. Cerinta din art. 6 pct. 1 al Conventiei, aceea ca o cauza sa fie examinata in mod echitabil, trebuie inteleasa in sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricarui proces si anume principiul contradictorialitatii si principiul dreptului la aparare, ambele asigurand egalitatea deplina a partilor in proces.
Contradictorialitatea este principiul care ingaduie partilor din proces sa participe in mod activ si egal la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfasurarii procesului, mai precis sa discute si sa combata sustinerile facute de fiecare dintre ele si sa-si exprime opinia asupra initiativelor instantei in scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei hotarari legale si temeinice.
In virtutea contradictorialitatii, partile isi aduc reciproc la cunostinta pretentiile, apararile si probele de care inteleg sa se foloseasca in proces, prin cererile scrise adresate instantei, judecata nu se poate face decat dupa legala lor citare, in cursul procesului toate partile sunt ascultate in mod egal, inclusiv asupra imprejurarilor de fapt sau de drept puse in discutie de instanta, in vederea aflarii adevarului in cauza, incuviintarea probelor se face in sedinta publica, dupa prealabila lor discutare de catre parti, iar hotararile judecatoresti sunt comunicate partilor, in vederea exercitarii cailor legale de atac.
Prin urmare, nu sunt aplicabile in speta motivele de casare ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece conform art. 312 alin 3 si alin. 5, hotararile pronuntate in fond si apel au judecat „in fond” cauza, s-au pronuntat pe probele administrate, astfel ca, nu este incidenta in speta situatia unei nesolutionari pe fond a cauzei, sanctionata de legiuitor prin casarea cu trimitere. Aspectele sesizate de recurente, referitoare la nemultumirile acestora in legatura cu modul de interpretare a unor probe nu echivaleaza cu „necercetarea fondului” prevazuta de art. 312 alin. 3 si 5 ca si motiv de casare.
In legatura cu modul de stabilire a taxei de timbru in apel, pe care recurenta o considera stabilita intr-un cuantum disproportionat fata de cel stabilit pentru apelantul reclamant, instanta de recurs constata ca aceasta critica nu este fondata din moment ce referitor la modul de stabilire a taxei de timbru, instanta de apel i-a comunicat ca partea are deschisa calea reexaminarii conform Legii nr. 146/1997 cat si dreptul de a formula cererea de ajutor public judiciar, care a si fost incuviintata. Prin urmare, cata vreme apelantei i s-au adus la cunostinta drepturile procesuale, respectiv reexaminarea impotriva modului de stabilire a taxei de timbru – fila 8 dosar tribunal vol. I, iar acesta beneficiind si de serviciile unui avocat nu s-a prevalat de aceasta cale de atac impotriva modului de stabilire a taxei de timbru, ci a ales doar sa formuleze cerere de ajutor public judiciar, se deduce ca nu a avut obiectii cu privire la cuantumul taxei de timbru. Critica hotararii din apel sub acest aspect nu poate fi primita si prin prisma deciziei de recurs in interesul legii nr.7 din 08.12.2014 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 18 din Legea nr.146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, partea in sarcina careia s-a stabilit obligatia de plata a taxei judiciare de timbru poate formula critici care sa vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare in judecata exclusiv in cadrul cererii de reexaminare, neputand supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015.
Asadar nu se poate retine ca ar fi fondata o cerere de „compensare” a cuantumului taxei de timbru datorate in recurs cu diferenta de taxa achitata in plus in apel, intrucat in apel a fost scutita apelanta de la plata taxei de timbru.
In legatura cu dispozitia de restituire catre stat a taxei de timbru de care a fost scutita initial, critica recurentei nu este fondata, deoarece, aceasta dispozitie a instantei de apel rezulta din aplicarea art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 al carui continut a fost citat in considerentele deciziei de apel, partea primind in lotul atribuit un imobil a carui valoare pentru cota de 50% de contributie a recurentei depaseste de 10 ori cuantumul taxei de timbru de care a fost initial scutita. Aceasta masura nu reprezinta o incalcare a dreptului de acces la o instanta sau a dreptului la un proces echitabil, norma consacrata la art. 6 din CEDO mai sus descris, deoarece, asa cum s-a explicat mai sus, dreptul consacrat de art. 6 din CEDO nu este un drept absolut, statele putand institui limitari prin legislatia interna asa cum s-a prevazut in art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, iar aceste limitari nu au restrans pentru recurenta accesul liber intr-o asemenea masura, incat sa fie afectata insasi esenta dreptului sau de acces la o instanta.
In legatura cu motivul de recurs prin care se arata ca instanta de apel nu s-a pronuntat in privinta modului in care au fost stabilite cheltuielile de judecata la fond, instanta constata critica nefondata. Aceasta critica a constituit motiv de apel pe care instanta l-a avut in vedere si l-a analizat cu expunerea de la pagina 7 a considerentelor. Neprecizarea expresa a modului de solutionare cu privire la compensarea sumelor de 5000 lei si 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata nu echivaleaza cu nepronuntarea asupra unui motiv de apel, instanta avand posibilitatea sa cuprinda mai multe motive de apel similare intr-o singura argumentare juridica.
Pe de alta parte, se constata ca instanta de fond dispunand asupra cheltuielilor de judecata privind onorariul de avocat achitat de parti in sensul compensarii fara plata a vreunei diferente, iar acest mod de compensare - fara plata diferentei - nu a fost criticat in apel nu se mai justifica sustinerea recurentei de includere a sumei de 300 lei, onorariu avocat I.D. justificat cu chitanta de la fila 390 vol. II dosar judecatorie. In ceea ce priveste plata onorariului de avocat in suma de 5000 lei catre avocat D.R., se observa din inscrisul fila 44 vol. I dosar judecatorie ca delegatia acestui avocat pentru sustinerea intereselor paratei din prezentul dosar este emisa in baza contractului de asistenta nr. 12/04.15.2011, iar contractul de asistenta de la fila 249 vol. II dosar judecatorie care intr-adevar contine mentiunea unui onorariu platit de Z.T. in cuantum de 5000 lei, este inregistrat la acelasi avocat D.R., cu nr. 60/14.12.2010, diferit de numarul contractului de asistenta mentionat pe delegatia avocatiala, ceea ce nu permite a se concluziona asa cum cere recurenta, respectiv a se considera ca onorariul de 5000 lei este achitata in aceasta cauza.
In ceea ce priveste cererea de completare a expertizei evaluare bunuri imobile efectuata la fond de expert L.D. pentru imobilul apartament din B., […], instanta de apel a dispus corect asupra cererii apelantei, respingand completarea expertizei pentru motivele din incheierea de la termenul din 08.06.2015 ce reprezinta si incheierea de amanare a pronuntarii si face parte integranta din decizia atacata. Nu sunt intrunite dispozitiile art. 212 Cod procedura civila referitoare la momentul pana la care se poate face o astfel de cerere, pe de alta parte cererea de completare a probei nu este nici fondata, deoarece, din concluziile expertizei, rezulta ca, expertul a tinut seama la evaluare de instalatiile electrice si termice ale apartamentului, nu a retinut ca ele nu exista efectiv ca sa poata fi excluse din valoarea imobilului, ci a retinut ca „s-au facut cu caracter voluptoriu, fiind modificari ale instalatiilor initiale facute fara autorizatie”, iar pe acest considerent nu au fost luate in calcul la stabilirea valorii apartamentului - pagina 2 alineat ultim si pag 3 alin. 1 din expertiza L.D. refacuta aflata la fila 205 vol. I dosar judecatorie. La acest raport de expertiza niciuna din parti nu a formulat obiectiuni - incheierea din 28.01.2013 vol. I dosar judecatorie, desi ambele parti au fost prezente la acest termen la care se puteau face obiectiuni.
In legatura cu modul de solutionare a cererii de partajare a bunurilor mobile, instanta de apel a dispus corect in sensul neprimirii criticii de apel, iar recurenta prin acest motiv de apel nu indica un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, ci cere reevaluarea unei stari de fapt si a unor probe administrate intr-un dosar penal al partilor, aratand ca bunurile au fost vandute de reclamant odata cu vagonul CFR in care se aflau, ori asa cum s-a aratat mai sus in cadrul recursului nu sunt primite critici ce tin de interpretarea probelor si schimbarea starii de fapt, deoarece s-ar infrange caracterul acestei cai de atac.
Pentru toate aceste considerente se impune respingerea recursului, nefiind aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila invocate de recurenta. Consecinta respingerii recursului este aplicarea art. 274 Cod procedura civila si implicit a art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 privind restituirea sumei de 844 lei taxa de timbru de care a fost scutita in recurs recurenta pe calea ajutorului public judiciar, pentru rationamentul pe care i l-a explicat partii si instanta de apel, mentinut prin solutia din prezentul recurs, pe considerentul valorii bunului dobandit in patrimoniu de partea care a beneficiat de scutirea de la plata taxei de timbru, ce depaseste de 10 ori valoarea taxei datorate si scutita in recurs.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016