Prima instanta nu avea temei sa retina imposibilitatea reclamantului de a procura inscrisuri doveditoare, iar declaratiile date de reclamant si de martori au fost valorizate excesiv si peste actul autentic

            Fata de declaratiile martorilor, care au indicat ca apartinand familiei reclamantului  o casa construita din piatra, acoperita cu tabla, compusa din 15 camere, pivnita de marimea casei zidita in piatra, anexe gospodaresti compuse din grajduri, hambare si cosare de porumb in suprafata de 2.500 mp, curte in suprafata de 15.000mp,  imobil denumit conac de reclamant in cererea olografa, Curtea considera ca adeverinta nr. 833/20.08.2004 emisa de Primaria C. conform careia  in arhiva primariei nu s-a pastrat nici o informatie despre familia reclamantului si bunurile acesteia nu reprezinta un suport probator care sa permita primei instante a retine ca reclamantul a fost in imposibilitatea de a procura acte doveditoare, certificate de autoritati, deoarece o constructie de o asemenea anvergura nu  poate disparea fara urma.
Desi declaratiile date de martori, la un interval de timp de 60 de ani, socotit de la data la care familia reclamantului s-a refugiat din Basarabia, exceleaza in multimea si precizia datelor referitoare la bunurile detinute de autorul T., nu se poate ignora ca  sunt identice la  o distanta de 10 ani, asa incat sinceritatea si memoria martorilor nu pot lasa loc decat de indoiala.
Prima instanta nu avea temei sa retina  imposibilitatea reclamantului de a procura inscrisuri doveditoare, iar declaratiile date de reclamant si de martori au fost valorizate excesiv si peste actul autentic, fiind ignorate prevederile imperative ale Legii nr. 290/2003 si ale H.G. nr.1120/2006.

                Asupra recursului de fata:
Prin sentinta civila 2867/CA/18.12.2014, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul C.C. in contradictoriu cu paratele A.N.R.P.–Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 si COMISIA JUDETEANA B. DE APLICARE A LEGII NR.290/2003 din cadrul Institutiei Prefectului Judetului B.1,  si in consecinta a fost anulata  Decizia nr. 464/07.04.2014 emisa de parata A.N.R.P. si Hotararea nr. 165/24.09.2009 emisa de parata Comisia Judeteana B.1 de Aplicare a Legii nr.290/2003 de pe langa Institutia Prefectului Judetului B.1.
Au fost obligate paratele sa plateasca reclamantului despagubiri in baza Legii nr. 290/2003 pentru urmatoarele bunuri: teren agricol in suprafata de 100 ha, din care 5 ha in intravilan; casa de piatra, compusa din 15 camere si pivnita, in suprafata de 570 mp, anexe gospodaresti in suprafata de 2.500 mp si curte de 15.000 mp; recolta neculeasa pentru 20 ha cultivate cu soia, 15 ha cultivate cu floarea soarelui, 10 ha cultivate cu grau si 10 ha cu porumb.
Au fost obligate paratele sa plateasca reclamantului suma de 2.230 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, in esenta, prima instanta a retinut ca din actele de stare civila, coroborate cu declaratia de notorietate nr. 359/12.05.2014, cu Extrasul  principal din condica de proprietati ale Arhivei Notariale din B.2, anul 1928, si cu declaratiile martorilor, reclamantul a facut dovada autorului  C.T., a vocatiei  succesorale  a reclamantului si a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile situate in Comuna C. Judetul B.2..
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata A.N.R.P., criticand solutia instantei de fond ca nefiind  legala, pentru urmatoarele motive:
In conditiile in care reclamantul nu a depus la dosar  decat copii ale corespondentei purtate  cu Arhivele Nationale, din care rezulta doar ca aceasta institutie nu dispune de informatii privind proprietatile lui C.T., iar dovada demersurilor la Primaria Localitatii C. unde se aflau bunurile nu s-a facut, declaratiile pe propria raspundere ale reclamantului si ale martorilor nu sunt suficiente pentru dovedirea faptului ca la data refugiului, autoarea C.M. a detinut in proprietate o casa construita din piatra, compusa din 15 camere si o pivnita de marimea casei, anexe gospodaresti, curte si teren agricol de 100 ha cultivat, intrucat singurul inscris, contractul de donatie din 1928, atesta faptul ca autorul a primit 33,333 ha teren agricol si 2 ha vie, iar  dovada  continuitatii dreptului de proprietate din anul 1928 pana la data refugiului  nu s-a facut.
In ceea ce priveste obligarea sa la plata despagubirilor, recurenta arata ca pe numele reclamantului nu s-a emis inca o hotarare prin care sa se stabileasca o anumita suma, iar in contextul intrarii in vigoare a Legii nr. 164/2014, A.N.R.P. nu mai are obligatii privind plata despagubirilor, aceasta fiind in sarcina M.F.P..
Cat despre dreptul de despagubire pentru terenul agricol in suprafata de 100 ha, arata recurenta ca reclamantul ar putea beneficia  de despagubiri doar pentru suprafata de 50 ha teren agricol, conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 coroborat cu art. 7 din H.G. 1120/2006, iar pentru terenul aferent locuintei numai in limita prevazuta de  art. 12 din H.G. nr. 753/1991, si anume 1000 mp (pentru localitatile rurale).
Este criticata si obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, recurenta solicitand  aplicarea art. 451 alin. 2 Nodul Cod de procedura civila.
Intimatul - reclamant C.C. depune intampinare in care solicita respingerea recursului ca nefondat, intrucat recurenta nu a combatut dovezile privind existenta conditiilor privind cetatenia romana, calitatea de refugiat si dreptul de proprietate. Institutiile abilitate, respectiv Primaria G. si Arhivele Nationale ale Republicii Moldova, au raspuns solicitarilor in limita posibilitatilor, iar dispozitiile legale permit inlocuirea inscrisurilor cu declaratii notariale, martorii aratand ca au luat la cunostinta de inscrisuri prin intermediul parintilor care se vizitau.
Cat despre Legea nr. 164/2014, arata ca aceasta nu are aplicabilitate in cauza, intrucat nu era in vigoare la data introducerii actiunii, iar criticile privind cuantumul onorariului de avocat  sunt nefondate.
Intimata Comisia Judeteana B.1 de Aplicare a legii 290/2003, a formulat intampinare in care a solicitat admiterea recursului declarat de A.N.R.P., aratand ca H.G. nr. 1120/2006 introduce cerinta ca petentul sa dovedeasca imposibilitatea procurarii  actelor certificate de autoritati, numai in aceasta situatie fiind posibila completarea cererii cu declaratia autentica a petentului, insotita de declaratiile a cel putin doi membri, de asemenea autentificate, insa din actele dosarului nu rezulta un asemenea demers.
In faza procesuala a recursului nu s-a administrat proba cu inscrisuri suplimentare.
Analizand hotararea atacata prin prisma probelor administrate si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea apreciaza recursul declarat  de parata A.N.R.P. ca fiind fondat pentru urmatoarele considerente:
La data de 12.05.2004 reclamantul C.C. a adresat cererea nr. 3711 (fila 81) Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii Judetului B.1, prin care a solicitat, in baza art. 3 din acest act normativ, recunoasterea dreptului de a beneficia de despagubiri sau compensatii pentru bunurile ramase in Basarabia, de pe urma autorilor sai defunctii C.M. si T., respectiv pentru proprietatile acestora abandonate in martie 1944 in Comuna C.  Judetul B.2.
Prin Hotararea nr. 165/24.09.2009 a Comisiei Judetene B.1 de aplicare a Legii nr. 290/2003 (filele 60-62), cererea a fost respinsa, retinandu-se ca reclamantul nu a facut dovada proprieta?ii asupra bunurilor, conform prevederilor  art. 5 alin. 1 din Legea nr. 290/2003 coroborat cu art. 2 alin. 4 si  5 din H.G. nr.1120/2006.
Impotriva acestei hotarari s-a formulat contestatie la A.N.R.P., inregistrata sub numarul 9172/29.10.2009, care a fost respinsa de parata A.N.R.P. prin Decizia nr. 464/07.04.2014 (filele 56-58), motivat de faptul ca reclamantul nu a facut dovada refugiului/decesului autorului C.T., nu a facut dovada proprietatii si nici a vocatiei succesorale dupa autori.
Recurenta critica gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 290/2003 numai pe considerente legate de dovada dreptului de proprietate, motive ce se incadreaza in dispozitiile art. 488 pct. 8 Cod procedura civila  si care sunt intemeiate:
Art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006 de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 impune conditia ca, pentru a beneficia de masurile reparatorii prevazute de legea speciala, persoanele indreptatite trebuie sa faca dovada ca au avut in proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicita acordarea masurilor reparatorii, art. 2 alin. 4 teza I din H.G. nr. 1120/2006 prevazand in mod explicit ca dovada refugiului si a proprietatii se face cu acte doveditoare certificate de autoritati, doar in situatia imposibilitatii dovedite de a procura aceste acte admitandu-se completarea cererii cu declaratia autentica a petentului, insotita de declaratiile a cel putin doi martori, de asemenea, autentificate.
Instanta de fond a retinut ca dovada dreptului de proprietate  rezulta din  documentul numit Extrasul principal din condica de proprietati ale Arhivei Notariale din B.2, pe Judetul B.2, anul 1928, coroborata cu declaratiile martorilor, insa examinarea critica a  acestor probe impune o alta concluzie:
Astfel,  documentul mentionat atesta ca in anul 1928, autorul reclamantului, C.T.M.,  a primit prin donatie 2 ha  pamant sub vie in vatra satului si  o suprafata de 33,333 ha dintr-un trup de 100 ha teren cultivabil, deci arabil, din care a instrainat conform certificatului  nr. 21.304 din 30 aprilie 1938 (fila 24 dosar Tribunal)  6 hectare la 03.07.1932, doua hectare  la 03.02.1933 si 1,5 ha la 16.03.1936.
Existand asadar acte doveditoare certificate de autoritati, nu se poate admite declaratia reclamantului peste  actul autentic,  in sensul ca suprafata reala donata de E.C. ar fi fost de 100 ha, iar declaratia martorei C.L. ca a vazut  actele de proprietate in original  (fila 21 dosar Tribunal) trebuie privita cu retinere, intrucat  martora  avea varsta de 7 ani in 1944, fiind incerta capacitatea ei de a citi, cu atat mai mult de a intelege sensul celor citite; cu atat mai mult  pentru recolta neculeasa, pentru care nu puteau exista acte, declaratia nu putea fi valorificata.
    Cat despre declaratia  martorului  Z.N., acesta a aratat (fila 22 dosar Tribunal) ca a cunoscut familia C. prin intermediul parintilor care se vizitau in acea perioada, insa copilul de 8 ani putea sesiza eventual cateva amanunte legate de locuinta si curte, in nici un caz de intinderea dreptului de proprietate, fara a mai aminti ca dintr-o Istorie a satului C., cel mai vechi sat din Republica Moldova, accesibila cu usurinta in spatiul virtual, rezulta ca atat in perioada 22 iunie-2 iulie  1941, cat si in martie 1944, Satul C. a fost teatrul unor lupte crancene, in care au murit zeci de sateni, ceea ce exclude  atmosfera pasnica evocata de  martor.
Insa nici actul autentic nu face dovada  proprietatii la momentul refugiului, intrucat in perioada  1928-1938 autorul reclamantului a instrainat  9,5 ha si se naste o prezumtie simpla ca era posibila instrainarea si  altor suprafete pana in 1941 cand a incetat in mod tragic din viata, iar ulterior de catre sotia supravietuitoare, C.M., pana in 1944.
 Referitor la celelalte  bunuri imobile pretins a fi situate in intravilanul  Localitatii C., Extrasul principal din condica de proprietati ale Arhivei Notariale din B.2, pe Judetul B.2, anul 1928, atesta ca in anul 1928, autorul reclamantului, C.T.M.,  a primit prin donatie  2 ha  pamant sub vie in vatra satului, in timp ce declaratiile autentice indica 6 ha de vie nobila si pomi fructiferi, iar cererea olografa a reclamantului (filele 7-8 dosar Tribunal) indica 5 ha, din nou peste actul autentic.
Se mai vorbeste de o casa construita din piatra, acoperita cu tabla, compusa din 15 camere, pivnita de marimea casei zidita in piatra, anexe gospodaresti compuse din grajduri, hambare si cosare de porumb in suprafata de 2.500 mp, curte in suprafata de 15.000 mp, declaratia reclamantului si a martorilor evocand un adevarat domeniu, denumit conac de reclamant in cererea olografa, si de aceea Curtea considera ca adeverinta nr. 833/20.08.2004 emisa de Primaria C. conform careia in arhiva primariei nu s-a pastrat nici o informatie despre familia reclamantului si bunurile acesteia nu reprezinta un suport probator care sa permita primei instante a retine ca reclamantul a fost in imposibilitatea de a procura acte doveditoare, certificate de autoritati, deoarece o constructie de o asemenea anvergura nu  poate disparea fara urma.
Cum reclamantul a enumerat cu o mare precizie bunurile ce pretindea ca, acum peste 60 de ani, s-au aflat in proprietatea lui C.T., este evident ca, prin dimensiunile sale  (staul  cu 350 oi, 8 perechi de boi, 6 perechi de cai, 5 vaci, utilaje agricole), aceasta exploatatie agricola depasea cu mult dimensiunile unei gospodarii taranesti traditionale pentru acele timpuri si pentru zona Basarabiei si ca nu exista nici o referire a reclamantului sau a celorlalte persoane care au dat declaratii  cu privire la data si conditiile in care C.T., a carui ocupatie este incerta,  agricultor (fila 85 dosar Tribunal) sau profesor (fila 127 dosar Tribunal), le-a dobandit.
Desi declaratiile date de C.L. si Z.N., la un interval de timp de 60 de ani, socotit de la data la care familia C. s-a refugiat din Basarabia, exceleaza in multimea si precizia datelor referitoare la bunurile detinute de autorul T., nu se poate ignora ca atat cele din 2004 (filele 69 si 71 dosar Tribunal) cat si cele din 2014 (filele 21, 22) sunt identice ca forma cu declaratia data de reclamant in 2004 (fila 70), asa incat sinceritatea si memoria martorilor nu pot lasa loc decat de indoiala.
Concluzionand, Curtea apreciaza ca prima instanta nu avea temei sa retina  imposibilitatea reclamantului de a procura inscrisuri doveditoare, iar declaratiile date de reclamant si de martori au fost valorizate excesiv si peste actul autentic, fiind ignorate prevederile imperative ale Legii nr. 290/2003 si ale H.G. nr. 1120/2006, drept pentru care, in temeiul art. 496 Cod procedura civila, recursul promovat de parata A.N.R.P. urmeaza a fi admis in sensul casarii in totalitate a sentintei si respingerii actiunii formulate de reclamantul C.T..