Apreciere interes superior al minorului. Modificare program vizita minor. Aplicarea Regulamentului CE 2201/2003, art. 157 din Legea nr. 105/1992 – competenta instantei romane.

Asupra recursului de fata;
Constata ca, prin decizia civila nr. 31/24.02.2014, Tribunalul pentru Minori si Familie Brasov a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-parata N.M., in contradictoriu cu intimatul-parat M.A., impotriva sentintei civile nr. 8237/16.05.2013, pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul nr. 10914/197/2012, pe care o pastreaza.
A obligat apelanta N.M. la plata catre intimatul M.A. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in apel, respectiv onorariu avocatial conform chitantei nr. 0000072/22.08.2013.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:   
Prin sentinta civila nr. 2141/03.03.2009 a Judecatoriei Brasov s-a stabilit un program de vizitare a minorului N.M.M., nascut la data de […], in urmatoarea modalitate: in prima si a treia sambata si duminica din luna, intre orele 10,00-13,00 la domiciliul paratei de atunci, din Brasov, retinandu-se acordul mamei in privinta acestui program.
Impotriva sentintei de mai sus a declarat apel parata N. M., solicitand schimbarea in tot a acesteia, in sensul respingerii actiunii reclamantului.
La termenul din 30.09.2013, tribunalul a pus in discutia partilor, din oficiu, competenta generala a instantelor romane in solutionarea prezentei cauze, in acord cu dispozitiile art. 159 Cod procedura civila, art. 8 si art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 si art. 157 din Legea nr.105/1992. Prin incheierea din 18.11.2013, tribunalul a respins exceptia de necompetenta generala a instantelor romane, constatand ca ambele parti au acceptat in fata primei instante competenta instantelor romane, fiind incidente prevederile art. 12 alin. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, pentru considerentele aratate in cadrul incheierii sus-mentionate.
In prealabil, tribunalul a constatat ca in prezenta cauza nu sunt aplicabile prevederile Codului de procedura civila intrat in vigoare la data de 01.02.2014, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, procesele incepute inainte de intrarea in vigoare a acestuia ramanand supuse dispozitiilor Codului de procedura civila din 1865 (in continuare mentionat drept Cod procedura civila 1865), cu modificarile si completarile ulterioare.
In ceea ce priveste criticile de legalitate aduse sentintei civile apelate, tribunalul constata ca acestea sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, tribunalul constata ca apelanta nu neaga necesitatea mentinerii unor legaturi personale intre copil si tatal acestuia, drept conferit atat prin reglementarile interne (in afara de textele de lege mentionate in cele de mai sus, au fost luate in considerare in acest sens prevederile art. 17 din Legea nr. 272/2004), dar si prin dispozitiile art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care ocrotesc viata de familie, indiferent daca in fapt copilul locuieste sau nu cu parintele in cauza. Desi o astfel de problema s-ar impune a fi transata de catre parinti prin buna intelegere, iar apelanta sustine ca nu l-a impiedicat niciodata pe intimat sa ia legatura si sa viziteze copilul, tribunalul constata ca starea extrem de tensionata existenta intre parti sub aceste aspecte rezulta din chiar existenta litigiului de fata, precum si din modul in care sunt formulate apararile partilor, rezultand cu claritate ca, in pofida disponibilitatii declarative manifestate de catre ambele parti de a conveni asupra acestor aspecte, de fapt parintii se plaseaza pe pozitii antagonice, ceea ce a si justificat interventia instantei de tutela, prin stabilirea unui program de vizitare.
Apelanta a facut referire la dispozitiile sentintei civile nr. 2141/2009 a Judecatoriei Brasov, prin care s-a stabilit anterior un program de vizita in favoarea tatalui, considerand ca acesta era suficient pentru pastrarea legaturilor personale dintre tata si copil si ca oricum intimatul nu s-a aratat interesat sa-l valorifice. Tribunalul observa insa ca respectivul program de vizita (care consta, in esenta, in 3 ore de vizita – sambata si duminica, la fiecare 2 saptamani) a avut in vedere o cu totul alta situatie a copilului si a partilor decat aceea din prezent; astfel, la momentul respectiv apelanta locuia in Brasov, localitate in care se afla familia extinsa a intimatului si in care acesta revine frecvent, chiar daca lucreaza predominant in Cluj-Napoca, iar minorul avea varsta de 5 luni, fiind dependent de ingrijire permanenta din partea mamei. Or, in prezent, minorul N.M.M. are varsta de 5 ani, punandu-se problema reluarii si intaririi legaturilor personale cu tatal sau in cu totul alte conditii, iar apelanta locuieste impreuna cu copilul in Viena, Republica Austria.
Tribunalul a remarcat de altfel ca intimatul a solicitat ca programul de vizita, in componenta ce urmeaza a se desfasura in Romania, sa aiba loc in municipiul Brasov, locul natal al copilului si unde se afla si alti membri ai familiei extinse a minorului (respectiv bunicii paterni), manifestand astfel preocupare pentru sprijinirea minorului sa se acomodeze cu tatal si bunicii sai intr-un mediu oarecum familiar pentru copil. Alegatiile apelantei privind lipsa conditiilor de locuit la apartamentul intimatului, unde urmeaza a fi adus minorul, sunt infirmate in mod obiectiv prin anchetele sociale dispuse la prima instanta, iar simplul fapt ca in imobilul respectiv isi are sediul social o societate comerciala apartinand intimatului nu poate conduce la concluzia contrara, din moment ce ancheta sociala (in urma discutiilor cu seful de scara, cel mai in masura sa cunoasca situatia din teren) evidentiaza ca firma in cauza are numai formal sediul la acea adresa, nedesfasurand activitati comerciale sau de relatii cu publicul sau clientii in sediul respectiv, cu exceptia primirii corespondentei. Apartamentul in cauza este amenajat ca locuinta, iar minorului i-a fost pregatita o camera proprie, mobilata si utilata corespunzator.
Tribunalul a achiesat la concluziile psihologului care a evaluat minorul in ceea ce priveste necesitatea reluarii treptate si graduale a relatiei dintre copil si tatal sau, insa observa ca programul stabilit de catre prima instanta a avut in vedere acelasi aspect, tatal urmand a petrece timp cu copilul o data la doua week-end-uri pe teritoriul Austriei, ceea ce va permite acestora sa reia si sa intareasca relatia de familie care ii leaga, dupa care, in perioada vacantei de vara si a sarbatorilor vor exista perioade mai lungi in care minorul va putea fi adus si la domiciliul tatalui, pentru a se familiariza cu mediul de viata din tara sa natala si membrii familiei extinse.
Astfel, perioada de 30 de zile consecutive in lunile iulie-august este absolut rezonabila si permite ambilor parinti sa petreaca cate jumatate din perioada vacantei de vara cu copilul, parintii urmand a stabili in fiecare an cand anume va fi exact plasata in timp perioada respectiva, ceea ce le va permite acestora sa-si concilieze planurile pentru perioada verii. Oricum ar fi, racirea relatiilor dintre tata si copil impune reluarea imediata si urgenta a legaturilor personale dintre acestia, neexistand motive obiective pentru perpetuarea acestei stari de fapt.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca programul de vizita stabilit de catre prima instanta respecta principiul interesului superior al copilului, astfel cum este acesta definit prin prevederile art. 263 Cod civil, fiind totodata necesar si proportional cu nevoia imperativa ca M. sa reia si sa dezvolte o legatura normala de familie si cu tatal sau, in conditiile 401, 403 si art. 496 alin. 5 Cod civil.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs in termen, motivat recurenta parata  N.M., criticand decizia sub urmatoarele aspecte: prin decizia recurata se incalca normele legale in materia competentei teritoriale a instantei derogandu-se de la competenta speciala instituita de Regulamentul nr. 2201/2003 privind solutionarea actiunii de catre instantele din statul in care minorul isi are resedinta.
Instanta de apel a facut o interpretare necorespunzatoare a probatoriului administrat - in special in ceea ce priveste ancheta sociala si raportul psihologic, de care fie nici nu a tinut cont, fie le-a interpretat intr-o maniera eronata, rupta din context.
Analiza efectuata in speta nu s-a concentrat pe interesul superior al copilului, ci intr-o cu totul alta directie - fiind in fapt focalizata mai degraba pe relatiile si reactiile/motivatiile celor doi parinti biologici astfel ca in final prin hotararea recurata instanta de apel a expus minorul in speta, creand - prin lipsa de raportare la particularitatile spetei - cadrul unor posibile abuzuri si premisele unor consecinte dramatice si iremediabile asupra minorului motive pentru care se apreciaza ca se impune schimbarea in tot a deciziei recurate in sensul respingerii actiunii reclamantului/intimat M.A..
Instanta de apel a actionat pur formal si mecanic, ca un instrument automat de reformare a unei mai vechi sentinte judecatoresti, preluand si raliindu-se in acest sens la considerentele instantei de fond, care la randul ei s-a limitat la a retine ca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere, la momentul stabilirii modalitatii de mentinere a legaturilor parintesti dintre copil si tata.
Instanta de apel a facut o interpretare necorespunzatoare a probatoriului administrat - in special subliniem lipsa de valorificare a anchetei sociale efectuata in Romania si a raportului psihologic, de care instanta fie nici nu a tinut cont, fie le-a interpretat intr-o maniera eronata, rupta din context.
Atat ancheta sociala efectuata in Romania cat si raportul psihologic arata ca „luarea copilului de la domiciliul mamei se va putea realiza doar in momentul in care s-a creat o relatie intre tata si fiu, iar copilul se simte securizat in prezenta tatalui si este pregatit psihic pentru aceasta experienta care presupune schimbarea mediului familial si un timp petrecut exclusiv cu tatal".
Starea de fapt existenta si motivele expuse conform probatoriului administrat in cauza justifica si impun chiar pe deplin mentinerea actualului program de vizitare si restrangerea dreptului reclamantului de a lua copilul de la domiciliul mamei pana la crearea conditiilor necesare ca minorul sa fie pregatit psihic si sa se simta securizat in prezenta tatalui aceasta fiind de altfel si practica CEDO in materie.
Parata-recurenta nu a fost niciodata impotriva mentinerii legaturii personale dintre tata si copil, dar s-a luptat permanent pentru echilibrarea graduala a drepturilor parintesti tinand cont de interesul superior al copilului, care pana la urma are locuinta, deci domiciliul obisnuit la mama, cu toate consecintele ce deriva din acest fapt si drept acordat mamei tot de catre instanta de judecata pentru anumite considerente care se - mentin si la aceasta data.
Este greu de crezut ca tensiunile dintre cei doi parinti vor putea fi gestionate macar la nivelul actual - in situatia in care copilul va fi luat de langa mama timp de 30 de zile si adus din Viena in Brasov.
Acesta este elementul esential pe care instanta de apel ar fi trebuit sa-l aiba in considerare atunci cand a decis in sensul admiterii actiunii reclamantului si largirii la extrem a dreptului acestuia de vizitare a minorului.
Cu privire la recursul formulat, intimatul reclamant a formulat concluzii scrise solicitand respingerea ca nefondat a recursului.
Analizand recursul formulat, instanta constata ca este fondat in parte, doar pentru criticile cu privire la realizarea programului de vizitare pe parcursul celor 30 de zile din cuprinsul vacantei de vara (iulie – august).
Normele de competenta generala stabilite prin Regulamentul 2201/2003  nu au fost incalcate de instantele anterioare, iar instanta de apel corect a retinut incidenta art. 12 din regulamentul aratat ce instituie o prorogare de competenta in favoarea instantelor statului cu care copilul are o stransa legatura, daca competenta instantelor acelui stat a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul copilului. In speta partile sunt cetateni romani, exista o stransa legatura intre minorul in cauza si Romania chiar daca acesta nu locuieste in Romania, insa a avut resedinta in Romania si unul din parinti continua sa domicilieze in Romania. Asadar, nu poate fi primita aceasta exceptie invocata ca si critica, in recurs avand in vedere ca inca de la judecata in fond, la Judecatoria Cluj Napoca, inainte de declinarea competentei teritoriale in solutionarea cauzei la Judecatoria Brasov a intervenit si alegerea competentei instantelor romane de catre ambele parti care au fost de acord ca solutionarea cauzei potrivit legislatiei interne, de catre instanta nationala, singurul aspect ce a atras declinarea de competenta teritoriala fiind acela al domiciliului legal al paratei, in temeiul art. 5 Cod procedura civila.  
Recurenta parata nu se opune ca reclamantul sa aiba legaturi personale cu minora, aspect pe care chiar aparatorul reclamantului l-a invocat la solutionarea in  fond a cauzei, insa sustinand interesul superior al minorului, considera ca, afectiv, emotional, psihologic, minora ar fi afectata de exercitarea unui astfel de  program flexibil pe durata verii doar impreuna cu reclamantul, dintr-o data.
Instanta de apel retine ca starea de fapt a fost corect perceputa de instanta de fond, in sensul ca atitudinea reticenta a minorului fata de tatal sau, nu s-a schimbat, insa apreciaza ca poate fi acceptata cererea acestuia de exercitare a unui program de vizitare extins, in sensul ca minorul sa-si petreaca si noptile in cadrul programului stabilit initial, la domiciliul tatalui.
Reunirea unui parinte cu un minor care a locuit o perioada de timp cu celalalt parinte este  posibil sa nu aiba loc imediat si poate necesita luarea de masuri pregatitoare, masuri care vor depinde de circumstantele fiecarui caz, in contextul in care intelegerea si cooperarea tuturor celor implicati este intotdeauna un factor important iar aplicarea acestora prin forta trebuie limitata, deoarece interesele, ca si drepturile si libertatile tuturor celor implicati, trebuie luate in conformitate cu art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care reglementeaza dreptul la respectarea vietii private si de familie. Cand contactele cu parintele par sa ameninte aceste interese ori sa interfereze cu acele drepturi, este sarcina instantei sa stabileasca echilibrul intre ele, deoarece dreptul lui putea fi afectat in mod ireparabil in caz de intarziere.
Curtea apreciaza ca in contextul actual este in interesul tuturor partilor implicate ca legaturile dintre tata si minor sa se ia gradual, interesul actual fiind acela de a se urma un program de vizita stabilit de instanta de fond care sa nu afecteze minorul, dar care sa permita tatalui sa demareze reluarea unor legaturi care vor putea sta la baza unui program mai flexibil si mai variat pentru viitor, adaptat si la varsta minorului.
Instanta europeana, in cauza Cristescu contra Romaniei, a apreciat ca in cauze care implica divergente profunde intre fostii soti, este de asteptat sa fie nevoie de trecerea unei perioade consistente de timp pentru ca ambii parteneri sa surmonteze traumele emotionale severe si sa inceapa sa se concentreze pe interesul minorilor.
Astfel, desi Tribunalul pentru minori si familie a avut in vedere concluziile raportului psihologic din 08.03.2012- fila 75 dosar Judecatoria Brasov, aratand in considerente ca  „achieseaza” la concluziile psihologului care a evaluat minorul, in ceea ce priveste necesitatea reluarii treptate si graduale a relatiei tata - fiu, respinge ca nefondat apelul paratei care avea in vedere chiar acest raport in sustinerea motivelor de apel ce vizau derularea programului de vizitare pe durata celor 30 de zile din iulie august ale fiecarui an, cand tatal trebuia sa stea efectiv cu minorul.
 Doar pentru aceste considerente, instanta de recurs constata ca decizia atacata  trebuie modificata in scopul protejarii interesului superior al minorului si atingerii unui echilibru in relatia dintre tata si fiu.
 Programul de vizitare asa cum a fost stabilit de instanta de fond nu va fi schimbat, doar modalitatea de derulare a sa va fi modificata conform celor din dispozitivul prezentei, tocmai pentru a fi respectate si observatiile psiho-diagnostice din raportul psihologic intocmit in cauza, insusite chiar si de instanta de apel conform considerentelor.
Asadar, in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila raportat la art. 263 Cod civil, instanta de recurs va modifica decizia din apel, va admite apelul paratei in parte doar pentru critica ce tine de efectuarea programului de vizita pe parcursul celor 30 de zile in timpul lunilor de vara iulie august la domiciliul tatalui cu luarea minorului de la domiciliul minorului si din prezenta mamei.
Aceasta trecere de la desfasurarea activitatilor zilnice ale minorului in prezenta mamei, la situatia nou intervenita de a desfasura activitatile zilnice  fara mama, doar cu tatal biologic, trebuie sa se realizeze gradual, in raport si cu varsta minorului, ce are la acest moment  aproximativ 6 ani, atingerea perioadei maxime stabilita prin sentinta judecatoriei, de 30 de zile in perioada verii  (lunile iulie-august) urmand sa se realizeze gradual, crescand cu cate 10 zile consecutive in fiecare vara, dupa vara anului 2015, imediat urmatoare momentului pronuntarii prezentei decizii.
Restul motivelor de recurs nu sunt fondate, deoarece programul de vizitare asa cum s-a stabilit initial de catre Judecatoria Brasov nu afecteaza minorul, perioada  vizata nefiind atat de mare cum era cea din timpul verii, iar petrecerea sarbatorilor: Craciunul si Pastele si in Romania la domiciliul tatalui este necesara deoarece asigura minorului si o cunoastere obiectiva a traditiilor si obiceiurilor din tara natala.
Motivul de recurs referitor la diminuarea cuantumului onorariului  avocatial al partii adverse, va fi admis conform dispozitivului prezentei,  prin prisma prevederilor art. 276 Cod procedura civila, fata de solutia admiterii in parte a recursului si admiterea in parte a apelului cu consecinta schimbarii in parte a sentintei doar in ceea ce priveste exercitarea programului de vizitare pe durata celor 30 de zile din perioada verii.
In cadrul recursului, pentru admiterea in parte a recursului, intimatul ii va achita recurentei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata - onorariu avocat partial din totalul de 2500 lei cat s-a solicitat. In temeiul art. 276 Cod procedura civila, pentru admiterea in parte a apelului vor fi acordate partial si cheltuielile de judecata de la fond si apel.