Emitere decizie concediere in timpul concediului medical. Interpretarea art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii in raport de prevederile art. 77 Codul muncii. Emiterea deciziei de concediere si producerea consecintelor acesteia.

- art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii;
- art. 77 Codul muncii.

Constata ca prin sentinta civila nr. 858/2014, Tribunalul Brasov a admis contestatia formulata si completata de catre contestatoarea M.A.I., in contradictoriu cu C.N.P.R. S.A. si a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 8176/06.09.2013 emisa de intimata.
A dispus reintegrarea contestatoarei in postul detinut anterior concedierii, respectiv, consilier juridic in cadrul C.N. „P.R.” S.A..
A obligat intimata la plata despagubirilor constand in salariile si celelalte drepturi cuvenite incepand cu data concedierii si pana la reintegrarea efectiva.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta sub nr. de dosar 7986/62/2013, contestatoarea M.A. a chemat in judecata pe intimata C.N.P.R. S.A. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna: anularea deciziei de concediere nr. 8167/2013 ca nelegala si abuziva, reintegrarea in munca pe postul detinut anterior cu toate drepturile ce decurg din reintegrare, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia nr. 8176/6.09.2013 emisa de intimata C.N. P.R. S.A. s-a dispus concedierea contestatoarei din functia de consilier juridic, in temeiul dispozitiilor art. 65 si 66 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana sa, ca urmare a desfiintarii postului ocupat, fiind acordat un termen de preaviz de 20 de zile lucratoare, conform art. 75 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel cum rezulta din certificatele de concediu medical depuse la dosar - (filele 23-27) -  contestatoarea s-a aflat in incapacitate temporara de munca in perioada 2.09.2013-18.10.2013, aspect comunicat intimatei, conform inscrisului depus la fila 22.
Prin urmare, la data emiterii decizie contestate, 6.09.2013, salariatul concediat se afla in incapacitate temporara de munca iar angajatorul cunostea aceste aspecte.
In conditiile date, in cauza devin incidente dispozitiile art. 60 lit. a din Codul muncii care interzic concedierile salariatilor care se afla in incapacitate temporara de munca, stabilita prin certificat medical, conform legii.
Intimata s-a mai aparat sustinand ca decizia de concediere si-a produs efectele dupa incetarea perioadei de incapacitate temporara de munca, aparare care nu este sustinuta de actele depuse la dosar.
Astfel, din cuprinsul deciziei de concediere rezulta foarte clar ca ,,incepand cu data expirarii termenului de preaviz (care este de 20 de zile lucratoare, conform deciziei), doamna  M.A. este concediata conform art. 65 din Codul muncii.” Asadar, momentul concedierii este legat de termenul de preaviz de 20 zile, termen care incepe sa curga din momentul emiterii deciziei, respectiv din 6.09.2013, in decizie nefiind facuta o alta distinctie.
Intimata ar fi avut posibilitatea, data fiind procedura de concediere colectiva in curs, sa stabileasca in cuprinsul deciziei, o alta data, la care acesta sa-si produca efectele, avea posibilitatea sa mentioneze starea de incapacitate temporara a salariatului precum si faptul ca termenul de preaviz incepe sa curga din momentul incetarii acestei cauze. Cum nu a procedat astfel, acesta si-a asumat ,,riscul” ca salariatul sa atace decizia si sa invoce motivul de  nulitate  prevazut de art. 60 lit. a din Codul muncii.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata C.N. P.R. S.A., solicitand admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei instantei de fond si pe cale de consecinta, respingerea contestatiei formulate impotriva deciziei de concediere nr.  8176/6.09.2013.
Critica sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie si invoca faptul ca Tribunalul Brasov, in cuprinsul sentintei pronuntate denota o analiza superficiala a situatiei de fapt si de drept existente, situatie invederata de parata prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Situatia de fapt a impus organizarea unei procedurii de concediere colectiva, datorata imprejurarilor economice extrem de precare si pierderilor importante suferite de C.N. P.R. S.A., iar aceasta procedura a fost realizata potrivit dispozitiilor legale, care obligau subscrisa la respectarea imperativa a unor termene clare de efectuare a masurilor subsecvente, nu exista posibilitatea de a emite deciziile de concediere cu incalcarea acestor termene pentru un numar mic dintre salariati, deoarece acest lucru ar fi dus la anularea intregii proceduri de concediere colectiva.
In aceste conditii, au fost emise deciziile de concediere, insa efectele acestor decizii erau suspendate de drept, in temeiul art. 50, alin. 1, lit. b, coroborat cu art. 49, alin. 6 din Codul muncii, care dispun: „Contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii:..b) concediu pentru incapacitate temporara de munca”, respectiv: „In cazul suspendarii contractului individual de munca, se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca.”
Orice aspect legat de contractul individual de munca este suspendat de drept, implicit efectele emiterii deciziei de concediere pentru motive ce nu tin de persoana angajatului, impuse de procedura de reorganizare prin concediere colectiva.
Astfel, emiterea deciziei de concediere de catre C.N. P.R. S.A. a fost impusa de procedura concedierilor colective, insa toate efectele acestei decizii au fost suspendate de drept pana la incetarea starii de incapacitate temporara de munca, in ceea ce priveste efectuarea preavizului, incetarea contractului de munca, precum si a termenului legal de contestare a deciziei de concediere, care a inceput sa curga din momentul in care starea de incapacitate temporara de munca a incetat.
Simpla emitere a deciziei de concediere nu produce efecte asupra salariatului, efectele deciziei producandu-se doar in momentul incetarii starii de incapacitate temporara de munca.
Instanta de fond afirma cu usurinta ca efectele deciziei se produc de la data emiterii ei, nefiind facuta alta distinctie in cuprinsul sau, neluand in seama dispozitiile Codului muncii, care, in mod imperativ dispun ca efectele se produc la data comunicarii deciziei catre salariat, aspect extrem de clar prevazut in cuprinsul deciziei de concediere, in art. 6.
Decizia de concediere a fost comunicata salariatei in data de 21.10.2013, data la care salariata nu mai era in stare de incapacitate temporara de munca, asa cum reiese din insasi decizia de concediere depusa de contestatoare la dosarul cauzei, in care, pe ultima pagina se poate vedea semnatura de primire a salariatei si data la care a fost comunicata personal decizia de concediere catre reclamanta.
Astfel, avand in vedere faptul ca decizia de concediere a fost comunicata reclamantei dupa incetarea starii de incapacitate temporara de munca, nu exista nici un fel de incalcare a dispozitiilor Codului muncii in ceea ce priveste concedierea salariatei M.A.I., aceasta nefiind in vreun fel prejudiciata prin simpla emitere a deciziei de catre C.N.P.R. S.A., nefiind aplicabile dispozitiile art. 60, alin. 1, lit. a).
Analizand apelul formulat, instanta constata ca este fondat.
Instanta de fond a retinut ca decizia de concediere este lovita de nulitate deoarece a fost emisa in 6 septembrie 2013, cand salariata se afla in concediu medical, iar potrivit art. 60 lit. a Codul muncii, nu se pot efectua concedieri ale salariatilor care se afla in incapacitate temporara de munca.
Instanta de fond a aplicat gresit legea (art. 60 lit. a Codul muncii), starii de fapt deduse judecatii si a nesocotit mentiunile din decizia de concediere ce vizau producerea efectelor acesteia dupa expirarea termenului de preaviz si dupa epuizarea perioadei de concediu medical, fara a da o justificare inlaturarii argumentelor emitentului deciziei nr. 8176/6 septembrie 2013.
Asadar, sentinta nu ofera o solutie pe fondul contestatiei, nu analizeaza daca opereaza o concediere reala, efectiva si serioasa si se fundamenteaza pe incalcarea unei dispozitii imperative a Codului muncii, care ar atrage nulitatea ei.
In apel, instanta va verifica raportat la motivele de apel si la apararile contestatoarei ca sanctiunea nulitatii deciziei a fost corect aplicata. Pentru considerentul ca niciuna dintre parti nu a cerut aplicarea art. 480 alin. 3 teza a II-a Noul Cod de procedura civila, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare, in situatia in care instanta de fond a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului, instanta de apel va rejudeca cauza, evocand fondul.
Asadar, nulitatea deciziei de concediere a fost admisa gresit, deoarece dispozitiile art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii, nu vizeaza expres ca momentul emiterii deciziei de concediere nu trebuie plasat pe durata incapacitatii temporare de munca. Este vorba de aplicarea art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, in conformitate cu prevederile art. 77 Codul muncii, care mentioneaza ca decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei.
Deci nu are nici o importanta cand a fost emisa decizia de catre angajator, importanta fiind comunicarea acesteia salariatului afectat de masura dispusa, deoarece data incetarii Contractului individual de munca este data la care se produc efectele deciziei de concediere.
Din examinarea deciziei de concediere rezulta ca, desi a fost emisa in 6 septembrie 2013, cand contestatoarea se afla in concediu medical, concedierea salariatei, in temeiul art. 65 Codul muncii, din motive ce nu tin de persoana salariatului, ca urmare a desfiintarii postului ocupat, are loc „incepand cu data expirarii termenului de preaviz” (art. 1 pct. 1 din decizie).
Termenul de preaviz de 20 de zile lucratoare a fost acordat conform art. 75 alin. 1 din Legea nr.  53/2003 si art. 32.1 din Contractul colectiv de munca  2008-2018 si curge de la data comunicarii deciziei, conform mentiunilor de la art. 2 din cuprinsul deciziei contestate.
Potrivit mentiunii din finalul deciziei atacate, contestatoarea a luat la cunostinta de decizie in 21 octombrie 2013, acesta fiind momentul producerii efectelor deciziei.
In data de 21 octombrie 2013 contestatoarea nu se afla in concediu medical, iar termenul de preaviz de 20 de zile a inceput sa curga de la aceasta data, urmand ca la epuizarea lui sa opereze prevederile art. 1 din decizie, respectiv incetarea Contractului individual de munca prin concediere colectiva – art. 65 Codul muncii.
Retinerile instantei de fond din finalul considerentelor din care rezulta ca nu a putut aprecia ca fondate sustinerile angajatorului, neexistand inscrisuri in probatiune care sa justifice ca decizia de concediere si-a produs efectele dupa incetarea concediului medical nu sunt corecte. In speta, fata de continutul si prevederile deciziei de concediere din care rezulta clar ca decizia produce efecte din momentul luarii la cunostinta de catre contestatoare, iar acest moment este in afara intervalului in care contestatoarea s-a aflat in concediu medical, nu se mai impunea nicio dovada in plus fata de cele administrate deja in cauza.
Prin urmare, instanta de fond a aplicat gresit prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, raportat la datele spetei, constatand gresit nulitatea deciziei de concediere.
In ceea ce priveste masura dispusa, aceea a concedierii colective, instanta constata ca, raportat la motivele invocate de contestatoare, nu se poate retine ca aceasta concediere, desfiintare a postului contestatoarei, nu este legala, serioasa si efectiva.
Potrivit art. 7 din H.G. nr. 371/1998, privind infiintarea C.N.P.R., actiunile Postei sunt detinute de stat, care isi exercita drepturile si obligatiile decurgand din calitatea sa de actionar unic, prin Ministerul Comunicatiilor.
Angajatorul a fost nevoit sa-si reorganizeze activitatea prin redimensionarea personalului raportat la volumul de munca existent, fiind inregistrate pierderi financiare semnificative, astfel incat, incepand cu luna iunie 2013 au fost intreprinse planurile de disponibilizare, fiind adoptata in acest sens H.C.A. nr. 175/14.06.2013.
Prin urmare, concedierea colectiva dispusa, a avut o cauza reala, impusa de dificultati economice, independente de buna sau reaua-credinta a angajatorului.
Organigrama valabila anterior procedurii de concediere colectiva (de la data de 01 aprilie 2013) era cea aprobata prin Hotararea Consiliului de Administratie nr. 131/19.03.2013, in cuprinsul ca¬reia se poate observa ca numarul de posturi din cadrul Departamentului Juridic Litigii si Dispersie Teritoriala era de 28. Ulterior, in Organigrama valabila de la data de 01.09.2013, aprobata prin Hotararile, Consiliului de Administratie nr. 206/30.07.2013 si 218/21.08.2013, este evident ca numarul de posturi din cadrul Departamentului Juridic Li¬tigii si Dispersie Teritoriala era de 23, adica mai mic cu 5, exact numarul de posturi des¬fiintate in urma reorganizarii C.N.P.R. S.A.
In ceea ce priveste postul contestatoarei, in urma procedurii de concediere colectiva, acesta nu mai exista, in conformitate cu propunerile sefilor de com¬partimente, precum si a rezultatelor normarii, astfel incat postul de consilier juridic D.B. a fost desfiintat, potrivit adresei Departamentului Resurse Umane nr. 101.2/6089/16.08.2013.
Prin Hotararea nr. 206 din data de 30.07.2013 a Consiliului de Administratie al C.N.P.R. S.A. s-a aprobat referatul nr. 101.2/5108/30.07.2013, intocmit de Departamentul Resurse Umane, privind aplicarea, prin reducerea posturilor din organigrama C.N.P.R S.A., a planului de disponibilizare aprobat prin H.C.A. nr. 175/14.06.2013 si, pe cale de consecinta, s-a aprobat si initierea procedurilor pri¬vind concedierea colectiva.
Modificarea structurii interne este atributul exclusiv al angajatorului, societatea noastra avand dreptul sa isi organizeze activitatea, astfel incat sa se asigure o functionare eficienta a resurselor umane si materiale.
Criteriile de stabilire a personalului disponibilizat au fost stabilite asa cum am mai aratat anterior, prin Procesul-verbal nr. 101.4/5583/13.08.2013-423/13.08.2013, comple¬tat prin Procesul-verbal nr. 101/4987/14.08.2013-424/14.08.2013 fiind respectate in totali¬tate de angajator in cadrul procedurii de concediere colectiva.
Reclamanta nu a participat la o testare/concurs pentru ocuparea in continuare a postului de consilier juridic in cadrul D.B., deoarece postul contestatoarei era post unic si a fost desfiintat.
Organizarea unui concurs era necesara in cazul in care postul ar fi existat in  continuare, iar pentru ocuparea sa ar fi concurat mai multe persoane.
In situatia concedierilor individuale/colective care sunt dispuse din cauze care nu tin de persoana salariatului, angajatorul nu este obligat sa puna la dispozitia salariatului posturile vacante. In acest sens, s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 6/09.05.2011. Legiuitorul nu se refera si la ipoteza concedierii individuale prevazute de art. 65 din Codul muncii, astfel ca, in cazul desfiintarii locului de munca in situatia concedierilor pentru motive care nu tin de persoana salariatului, angajatorului nu ii revine obligatia de a-i oferi salariatului un alt loc de munca.
In consecinta, concedierea contestatoarei este o masura efectiva, reala si serioasa, drept care se impune mentinerea deciziei de concediere atacate.
In baza art. 480 alin. 3 Noul Cod de procedura civila, instanta va admite apelul si va schimba sentinta in tot, respingand contestatia formulata, pentru toate motivele invocate de contestatoare.