Deducere TVA. Conditia prevazuta de art. 145 Cod fiscal – utilizare bun in folosul operatiunilor taxabile. Sarcina probei apartine contribuabilului.

          Nu sunt indeplinite cerintele legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului, deoarece contribuabilul nu a prezentat pentru cele doua autoturisme, documente justificative care sa dovedeasca utilizarea lor pentru activitatea firmei, iar pe de alta parte, la data incheierii ambelor contracte de leasing, avea in folosinta si in exploatare cate un autoturism, ceea ce nu justifica achizitia de noi autoturisme, cu atat mai mult cu cat PFA a avut un singur angajat  in functia de vanzatoare, in luna ianuarie 2007 s-a achizitionat marfa prin doua facturi, iar in lunile urmatoare maximum  doua facturi lunar, iar reclamanta nu a dovedit ca  autoutilitara  Dacia Double Cab  pe care o detinea  din septembrie 2006 ar fi fost insuficienta pentru acest volum de activitate si nici ca ar fi fost intr-o stare tehnica improprie utilizarii.

           Prin sentinta civila nr. 6486/CA/20.12.2013 a Tribunalului Brasov - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a fost respinsa actiunea formulata de reclamanta P.F.A. T.A. in contradictoriu cu parata D.G.F.P. B.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamanta P.F.A. T.A. a chemat in judecata pe parata D.G.F.P. B., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze decizia nr. 223/25.06.2012 emisa de parata, cu privire la respingerea contestatiei formulate de ea impotriva masurilor stabilite de organele de control de la Activitatea de Inspectie Fiscala din cadrul D.G.R.F.P. B., prin Raportul de Inspectie Fiscala nr. 1422/28.02.2012 si Deciziilor de impunere nr. 32, nr. 34, nr. 35 emise la data de 28.02.2012.
A mai solicitat reclamanta anularea Raportului de inspectie fiscala nr. 1422/28.02.2012 si a Deciziilor de impunere nr. 32, nr. 34, nr. 35 emise la data de 28.02.2012 si a tuturor actelor subsecvente, precum si recalcularea obligatiei de plata cu privire la TVA, a penalitatilor aferente TVA, a impozitului pe venit net pentru anul 2008 si a impozitului pe venit net pentru anul 2010, urmand ca reclamanta sa fie exonerata de plata obligatiilor bugetare impuse in mod netemeinic si nelegal. Cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca obiectul sau de activitate il constituie „Comertul cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun.” Se mai arata ca in perioada 19.01.2012 – 27.02.2012, a facut obiectul unei inspectii fiscale generale efectuata pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2010 la impozitul pe venit, din activitati independente si pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2011 la taxa pe valoare adaugata. Urmare a acestei inspectii generale au fost emise deciziile de impunere  nr. 32, nr. 34, nr. 35 emise la data de 28.02.2012, referitor la obligatiile fiscale suplimentare in baza Raportului de inspectie fiscala nr. 1422/28.02.2012. A mentionat reclamanta ca organele de inspectie fiscala au stabilit in sarcina sa mai multe obligatii de plata, respectiv TVA stabilit suplimentar la plata si accesoriile aferente, precum si diferente la impozitul net din activitati independente.
In ceea ce priveste TVA in suma de 10.817 lei stabilit suplimentar, reclamanta a aratat ca aceasta suma rezulta din facturile emise in baza Contractului de leasing financiar nr. 682/15.06.2006 pentru perioada ianuarie 2007 – mai 2008, pentru autovehiculul Renault Megane Sedan, respectiv suma de 2.220 lei din facturile emise in baza contractului de leasing financiar nr. 874/24.08.2007 pentru perioada august 2007 – august 2010, pentru autovehicolul Renault Megane II Dynamique.
Reclamanta a apreciat ca parata a facut in mod nelegal aplicarea prevederilor art. 48 alin. 4, art. 145 alin. 1 si 2, art. 129 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003, procedand eronat la colectarea TVA in suma de 10.817 lei.
In sustinerea cererii, reclamanta a mentionat ca este nevoita sa desfasoare operatiuni de aprovizionare cu marfa si in acest sens a achizitionat mai multe autoturisme: Renault Clio (contractul de leasing financiar nr. 340/28.04.2004), Renault Megane Sedan (contractul de leasing financiar nr. 682/15.06.2006), Dacia Double Cab 1,9 d (achizitionat in anul 2006, cu factura nr. AGZDR 5309001PJ/19.06.2006), Renault Megane II Dynamique (contractul de leasing financiar nr. 874/24.08.2007). A precizat reclamanta ca achizitia autoturismelor a fost determinata exclusiv de volumul de marfa necesar desfasurarii activitatii, precum si de starea tehnica a autoturismelor detinute la un moment dat. Cu privire la cele doua autoturisme Renault Megane Sedane si Megane II Dynamique, reclamanta a aratat ca acestea au fost achizitionate deoarece autoturismele pe care le detinea la acel moment prezentau frecvent deficiente tehnice, situatie ce avea ca efect exercitarea cu dificultate a activitatii, in special a operatiunii de aprovizionare cu marfa.
Cu privire la retinerea organului fiscal, in sensul ca salariata sa a fost angajata pe functia de vanzatoare, reclamanta a precizat ca potrivit contractului de munca nr. 57819/12.10.2004, de fapt, aceasta a fost angajata pe postul de sofer. Totodata, reclamanta invedereaza ca la data de 10.11.2007, a instrainat atat autoturismul Renault Clio, cat si autoturismul Dacia Double Cab, situatie adusa la cunostinta organului fiscal care a ignorat aceste operatiuni, desi prin acestea se demonstreaza faptul ca incheierea contractelor de leasing s-a realizat in mod exclusiv in scopul desfasurarii activitatii sale comerciale.
A apreciat reclamanta ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 145 alin. 2 lit. a si ale art. 129 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003, sustinand ca singurele conditii care trebuie indeplinite pentru deducerea TVA sunt cele de la art. 145 ce impune in mod expres ca achizitiile realizate de persoana impozabila sa fie destinate utilizarii in folosul desfasurarii operatiunilor taxabile, respectiv ca persoana impozabila sa detina o factura care sa cuprinda informatiile prevazuta in art. 155 alin. 5 din Codul fiscal, conditii pe care le indeplineste cumulativ.
In ceea ce privesc majorarile de intarziere in suma de 6.613 lei si penalitatile de intarziere in suma de 1623, conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”, nedatorand suma de 10.817 lei cu titlu de TVA suplimentar, nu datoreaza nici majorari de intarziere in suma de 6.613 lei si nici penalitatile de intarziere in suma de 1.623 lei.
Cu privire la cheltuielile de amortizare a celor doua autovehicule achizitionate in baza contractelor de leasing, reclamanta considera ca aceste cheltuieli, de 10.817 lei, aferenta anului 2007, suma de 6.951 lei, aferenta anului 2007, 20.772 lei aferenta anului 2008, 6.951 lei aferenta anului 2009 si suma de 4.53 lei aferenta anului 2010 sunt cheltuieli deductibile fiscal, avand in vedere faptul ca autovehiculele au fost utilizate pentru desfasurarea activitatii comerciale, astfel cum rezulta din dispozitiile art. 24 si art. 48 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 si pct. 38 din H.G. nr. 44/2004.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 8 si urmatoarele, art. 16 si urmatoarele  din Legea nr.  554/2004, art. 6 din Cod procedura fiscala, art. 48 alin. 1, art. 129, art. 145 si art. 155 din Codul fiscal, art. 112 si urm, art. 274 Cod procedura civila, art. 998 si urmatoarele  Cod civil din 1864.
In probatiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Pentru termenul de judecata din 10.09.2013, parata D.G.F.P. B. a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii formulate de reclamanta, anexand totodata inscrisuri in probatiune.
In cauza a fost incuviintata si administrata pentru ambele parti proba cu inscrisuri, fiind respinsa proba cu expertiza contabila solicitata de reclamanta.
Examinand cauza in raport de actele si lucrarile dosarului, avand in vedere dispozitiile legale incidente, instanta  a constatat ca reclamanta a contestat Decizia nr. 223/15.06.2012 prin care a fost respinsa contestatia sa formulata impotriva deciziilor de impunere nr. 32, 34 si 35/28.02.2012, solicitand totodata anularea acesteia, precum si a deciziilor de impunere anterior mentionate si a Raportului de Inspectie Fiscala nr. 1422/28.02.2012, sub aspectul obligatiei de plata a TVA, penalitati aferente TVA, impozit pe venit net pentru anii 2008 si 2010, sustinand ca cele doua autoturisme Renault Megane Sedane si Renault Megane II Dynamique au fost achizitionate determinat exclusiv de volumul de marfa necesar desfasurarii activitatii persoanei fizice autorizate.
In urma inspectiei fiscale efectuate, ce a avut ca obiect verificarea impozitului pe venit in perioada 01.01.2007 – 31.12.2010 si respectiv, taxa pe valoare adaugata in perioada 01.01.2007 – 31.12.2011, organul de inspectie fiscala a emis deciziile de impunere nr. 32, 34 si 35/28.02.2012, prin care a stabilit obligatii fiscale in cuantum de: 3.665 lei, reprezentand diferenta de impozit pe venitul net anual stabilita in minus, pentru anul 2008 (decizia de impunere nr. 32/2012 – fila 77); 172 lei reprezentand diferenta de impozit pe venitul net anual stabilita in minus, pentru anul 2010 (decizia nr. 34/2010 – fila 84) si respectiv, in cuantum de 10.817 lei cu titlu de TVA suplimentar pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2011, 6.613 lei – dobanzi/majorari de intarziere si 1.623 lei – penalitati de intarziere (decizia nr. 35/2012 – fila 68 si urmatoarele).
In ceea ce priveste TVA deductibila, organul de inspectie fiscala a constatat ca autoturismele Renault Megane Sedane, in perioada ianuarie 2007 – mai 2008 si Renault Megan II Dynamique, in perioada august 2007 – august 2010, nu au fost destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile, astfel ca TVA deductibila a fost diminuata pentru perioada verificata cu suma de 10.231 lei, apreciindu-se ca nu au fost indeplinite de reclamanta dispozitiile art. 145 alin. 1 si 2 din Legea nr.  571/2003.
Suma de 10.231 lei reprezentand TVA considerata nedeductibila este formata din: 2.220 lei care reprezinta TVA dedusa de reclamanta din facturile emise in baza Contractului de leasing financiar nr. 682/15.06.2006 pentru perioada ianuarie 2007 – mai 2008, iar suma de 8.011 lei reprezinta TVA dedusa din facturile emise in baza Contractului de leasing financiar nr. 874/24.08.2007 pentru perioada august 2007 – august 2010.
De asemenea, organele fiscale au stabilit ca pentru perioada mai 2009 – iulie 2010, reclamanta nu are drept de deducere TVA in suma de 586 lei, aferenta partii din ratele de leasing ce reprezinta valoarea reziduala, fata de dispozitiile art. 1451  si art. 129 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003, apreciind ca pentru valoarea reziduala stabilita prin contractul de leasing financiar nr. 682/2006, nu se putea deduce TVA.
In ceea ce priveste impozitul net datorat de reclamanta pe anul 2008, instanta retine urmatoarele:
Organul de inspectie fiscala a constatat ca reclamanta a inregistrat in mod eronat in Registrul jurnal de incasari si plati, atat incasarile cat si platile inclusiv cu TVA, desi potrivit O.M.F.P. nr. 1040/2004 prevede ca sumele incasate sau platite se inregistreaza „exclusiv TVA”. Astfel, intre venitul net declarat de contribuabila, in cuantum de 50.237 lei si venitul net constatat ca urmare a inspectiei fiscale, in suma de 53.009, s-a constatat o diferenta in cuantum de 2.772 lei.
Aceasta suma a rezultat din faptul ca, diferenta de 18.000 lei cu care s-a diminuat venitul brut al anului 2008 a fost datorata inregistrarii eronate a facturii fiscale seria BV VER nr. 4725452/10.11.2007, incasata cu chitanta nr. 1/30.11.2007, la pozitia nr. 109 din Registrul jurnal de incasari si plati aferent anului 2008, iar diferenta in cuantum de 20.772 lei ce reprezinta cheltuieli nedeductibile a reiesit din cheltuiala in cuantum de 4.552 lei, cu amortizare fiscala inregistrata de reclamanta pentru perioada 01.01.2008 – 31.05.2008 aferenta autoturismului Renault Megane Sedane (contract leasing 2006) si respectiv, cheltuiala de 16.220 lei, cu amortizarea fiscala inregistrata de reclamanta pentru anul 2008, aferenta autoturismului Renault Megane II Dynamique (contract leasing 2007).
Din venitul net aferent anului 2008 constatat de organele fiscale, conform art. 80 alin. 1 si 3 din Legea nr. 571/2003 au fost scazute pierderile fiscale din anii 2006 (2.977 lei) si 2007 (22.702 lei), rezultand un venit net anual impozabil recalculat, de 27.330 lei, pentru care impozitul este de 4.373 lei (27.330 x 16%), rezultand o diferenta de impozit pe venitul net anual stabilita de organele de inspectie in minus, in suma de 3.665 lei (din 8.038 lei – impozit pe venitul anual impozabil stabilit prin decizia nr. 8408144136543 (fila 122), se scade impozitul recalculat, de 4.373 lei).
In ceea ce priveste impozitul net datorat de reclamanta pe anul 2010, instanta retine ca prin decizia de impunere anuala nr. 8408143983137 a fost stabilit un impozit pe venitul net anual datorat in suma de 179 lei. Ca si in cazul anului 2008, inspectia fiscala a constatat ca reclamanta a inregistrat eronat in Registrul de Incasari si plati, atat incasarile cat si platile, inclusiv cu TVA, cu nerespectarea O.M.F.P. nr. 1040/2004, care prevede ca se inregistreaza sumele incasate sau platite, exclusiv fara TVA. Intre venitul net declarat de reclamanta pentru anul 2010, in cuantum de 1.120 lei si venitul net constatat de organul de inspectie fiscala, in suma de 5.173 lei, rezulta o diferenta de 4.053 lei, care reprezinta cheltuieli nedeductibile.
Pentru a se retine in acest sens, prin raportul de inspectie fiscala stabilit ca suma de 4.053 lei reprezinta cheltuiala cu amortizare fiscala inregistrata de reclamanta pentru anul 2010 aferenta autoturismului Renault Megane II Dynamique (contract leasing 2007) si neacceptata de organele fiscale ca si cheltuiala deductibila, intrucat autoturismul nu a fost utilizat de reclamanta in interesul direct al activitatii economice, nefiind incidente dispozitiile pct. 37 lit. a raportat la art. 48 din Legea nr. 571/2003.
Prin urmare, din venitul net aferent anului 2010, constatat de organele de inspectie fiscala – 5.173 lei, a fost dedusa conform art. 80 alin. 1 si 3 din Legea nr. 571/2003, pierderea fiscala aferenta anului 2009 – 5.130 lei, rezultand un venit net anual impozabil recalculat, de 43 lei, pentru care impozitul calculat este de 7 lei (43 x 16%). Din impozitul net stabilit initial pentru anul 2010, de 179 lei se scade impozitul anual recalculat in cuantum de 7 lei, rezultand o diferenta de impozit pe venitul net anual 2010, in minus, in cuantum de 172 lei.
Instanta  a constatat ca Decizia nr. 223/15.06.2012 prin care a fost respinsa contestatia formulata de reclamanta, Deciziile de impunere nr. 32, 34 si 35/28.02.2012 si Raportul de inspectie fiscala nr. nr. 1422/28.02.2012 au fost emise cu respectarea dispozi?iilor legale.
In ceea ce priveste TVA deductibila, organul de inspectie fiscala a constatat in mod intemeiat ca autoturismele Renault Megane Sedane (in perioada ianuarie 2007 – mai 2008) si Renault Megan II Dynamique, (perioada august 2007 – august 2010), nu au fost destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile.
In cauza s-a retinut ca autoturismul Renault Megane Sedane a fost achizitionat de reclamanta in baza contractului de leasing financiar nr. 682/15.06.2006, iar autoturismul Renault Megan II Dynamique a fost achizitionat in baza contractului de leasing nr. 874/24.08.2007.
La momentul achizitionarii celor doua autoturisme Renault Megane (2006, 2007), reclamanta detinea autoturismul Renault Clio, din data de 28.04.2004, pe care l-a instrainat la data de 20.05.2008, iar la data de 19.09.2006 a achizitionat autoturismul Dacia Double Cab 1,9 D, pe care l-a instrainat la data de 10.11.2007.
Conform inscrisurilor administrate in probatiune, activitatea principala a reclamantei este reprezentata de comertul cu amanuntul in magazinele nespecializate, in special a produselor alimentare, bauturi si tutun.
Fiind solicitate explicatii reclamantei, de catre organele de inspectie fiscala, aceasta a justificat folosirea celor patru autovehicule in perioada verificata, in activitatea transportului de marfuri si la deplasarile catre diversi colaboratori pentru incheierea de conventii sau contracte. In acest sens, reclamanta a indicat si o serie de facturi, pentru a dovedi multitudinea deplasarilor efectuate in scopul achizitiei de marfuri.
Analizand frecventa efectuarii acestor deplasari (fila 104), instanta a retinut ca aprecierea paratei in sensul nedemonstrarii de catre reclamanta a utilizarii folosirii concomitente a mai multor autoturisme, in folosul realizarii de operatiuni taxabile, este intemeiata. De altfel, organele de inspectie fiscala nu au regasit in evidentele contabile ale reclamantei documente justificative in acest sens.
S-a retinut  de asemenea ca, sustinerea reclamantei facuta in motivarea actiunii (fila 4), prin care justifica achizitia autoturismelor Renault Megane, prin raportare la volumul mare de marfa si a starii tehnice a autoturismelor detinute la momentul achizitionarii celor doua anterior mentionate, este nedovedita. Dimpotriva, facturile mentionate de reclamanta cu prilejul explicatiilor date organelor fiscale releva ca activitatea de achizitie a marfurilor era una scazuta, respectiv, una, cel mult doua achizitii lunare de la furnizori in perioada 2007 – 2008 si mult mai scazuta in anii 2009 – 2010.
Mai mult, autoturismele Renault Megane achizitionate in sistem leasing de reclamanta nu sunt destinate transportului de marfa, ci familiei.
Potrivit art. 145 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003, orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul unor operatiuni taxabile.
Asa cum s-a retinut anterior, reclamanta nu a facut dovada ca cele doua autoturisme marca Renault Megan au fost achizitionate pentru desfasurarea activitatii persoanei fizice autorizate, in folosul unor operatiuni taxabile, nefiind justificata necesitatea achizitionarii acestora, cata vreme detinea doua autovehicule (din care unul, chiar destinat transportului de marfa), iar volumul achizitiei de marfuri era unul scazut, fiind astfel incidente dispozitiile art. 48 alin. 7 lit. a din Legea nr. 571/2003, conform caruia, nu sunt cheltuieli deductibile sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale.
In acest sens sunt retinute si dispozitiile pct. 37 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, conform carora, „Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, astfel cum rezulta din evidentele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (4) - (7) din Codul fiscal.
     Reguli generale aplicabile pentru deducerea cheltuielilor efectuate in scopul realizarii veniturilor sunt si urmatoarele:
    a) sa fie efectuate in interesul direct al activitatii;
    b) sa corespunda unor cheltuieli efective si sa fie justificate cu documente;
    c) sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursul caruia au fost platite, inclusiv in cazul cheltuielilor reprezentand plati efectuate in avans care se refera la alte exercitii fiscale.”
Or, desi prin raportul de inspectie fiscala (fila 105), parata a retinut ca organele de inspectie fiscala nu au regasit in evidenta contabila, documente justificative care sa demonstreze utilitatea folosirii concomitente a mai multor autoturisme, in folosul realizarii de operatiuni taxabile, reclamanta nu a combatut sustinerea acestora prin depunerea la dosarul cauzei a inscrisurilor, in acest sens.
Mai mult, potrivit art. 1451  alin. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003, in cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, se deduce 50% din taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor acestor vehicule si, respectiv, 50% din taxa aferenta achizitiilor de combustibil destinat utilizarii pentru vehiculele care au aceleasi caracteristici, aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile, cu exceptia vehiculelor utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui contract de leasing financiar sau operational.
Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, se considera prestare de servicii orice operatiune care nu constituie livrare de bunuri, asa cum este definita la art. 128.
Alin. 3 lit. a al aceluiasi articol, prevede ca prestarile de servicii cuprind operatiuni cum sunt: inchirierea de bunuri sau transmiterea folosintei bunurilor in cadrul unui contract de leasing.
Conform pct. 7 alin. 3 din H.G. nr. 44/2004, „Transmiterea folosintei bunurilor in cadrul unui contract de leasing este considerata prestare de servicii conform art. 129 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfarsitul perioadei de leasing, daca locatorul/finantatorul transfera locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operatiunea reprezinta o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se considera a fi sfarsitul perioadei de leasing si data la care locatorul/finantatorul transfera locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, situatie in care valoarea de transfer va cuprinde si suma ratelor care nu au mai ajuns la scadenta, inclusiv toate cheltuielile accesorii facturate odata cu rata de leasing. Daca transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre locatar/utilizator se realizeaza inainte de derularea a 12 luni consecutive de la data inceperii contractului de leasing, se considera ca nu a mai avut loc o operatiune de leasing, ci o livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispozitia locatarului/utilizatorului”.
Incidenta acestei din urma teza nu a fost dovedita in prezenta cauza.
Din coroborarea textelor de lege anterior invocate, se retine ca dispozitiile art. 1451 din Legea nr. 571/2003 privind limitarea dreptului de deducere a TVA, respectiv, la 50% din TVA, nu sunt aplicabile ratelor de leasing platite de reclamanta, intrucat acestea reprezinta prestari de servicii, in sensul art. 129 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003, insa, aceste dispozitii se vor aplica la sfarsitul perioadei de leasing, la transferul dreptului de proprietate asupra autoturismelor.
Prin urmare, in mod intemeiat, organele de inspectie fiscala au stabilit ca pentru perioada mai 2009 – iulie 2010, reclamanta nu are drept de deducere pentru valoarea reziduala, reprezentand 20% din valoarea ratei – contract leasing nr. 682/15.06.2006, motiv pentru care, constatand ca Decizia nr. 223/15.06.2012 prin care a fost respinsa contestatia formulata de reclamanta, Deciziile de impunere nr. 32, 34 si 35/28.02.2012 si Raportul de inspectie fiscala nr. 1422/28.02.2012 au fost emise cu respectarea dispozi?iilor legale, instanta a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta P.F.A. T.A.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, in termen legal, solicitand casarea sentintei si  trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, pentru administrarea probei cu expertiza contabil-fiscala, iar in subsidiar, modificarea in tot a sentintei in sensul admiterii actiunii.
In motivarea recursului, reclamanta a  aratat ca instanta a solutionat cauza  pe baza unui probatoriu incomplet, refuzand sa administreze proba cu expertiza  specialitatea contabilitate-fiscalitate, desi prin obiectivele solicitate, s-ar fi lamurit de catre un specialist  aspectele tehnico-fiscale in litigiu.
Cat priveste motivele de modificare in tot a sentintei, unul dintre ele este faptul ca instanta de fond s-a rezumat la reluarea argumentelor organului fiscal, ignorand sustinerile sale fara sa motiveze de ce acestea ar fi  neintemeiate, desi a aratat ca P.F.A. este nevoita sa desfasoare operatiuni de aprovizionare cu marfa, pentru care a achizitionat succesiv 4 autovehicule, numarul acestora fiind determinat exclusiv de volumul de munca necesar desfasurarii activitatii, precum si de starea precara din punct de vedere tehnic a autovehiculelor  Renault Clio si Dacia.
Faptul ca achizitia  autovehiculelor in leasing s-a facut in scopul  desfasurarii activitatii P.F.A.  si nu in scopul personal al persoanei fizice T.A., rezulta si din faptul   ca salariata   D.M.  este angajata  pe postul de sofer.
In plus, in anul 2007, autoturismul Dacia Double Cab  a fost instrainat, iar in anul 2008 a fost instrainat si autovehiculul Renault Clio, insa cele doua operatiuni de vanzare au fost ignorate atat de organul fiscal cat si de instanta de judecata.
Instanta a mai retinut, in consens cu sustinerile  organului fiscal, dar  in lipsa probelor, ca pentru activitatea desfasurata, reclamanta nu putea utiliza in acelasi timp mai multe  autoturisme, desi, in realitate, activitatea a implicat rulaje de peste 200.000 lei/an, aspect care ar fi putut fi verificat numai  printr-o expertiza de specialitate.
Mai arata recurenta ca  prevederile art. 145 alin. 2 lit. a) corelate cu cele ale art. 129 alin. 3 lit. a din Codul fiscal arata ca singurele conditii care trebuie  indeplinite pentru deducerea TVA sunt cele  de la art. 145 Cod fiscal, si anume ca achizitiile  realizate de persoana impozabila sa fie destinate utilizarii in folosul desfasurarii operatiunilor taxabile.
Neacordarea dreptului de deducere a dus la incalcarea de catre organele fiscale a principiului impozitarii o singura data in stransa legatura cu principiul neutralitatii fiscale.
In ceea ce priveste majorarile de intarziere si penalitatile, acestea nu sunt datorate conform principiului accesorium sequitur principale, iar cheltuielile cu amortizarea celor doua autovehicule achizitionate in leasing sunt deductibile fiscal, conform art. 24  Cod fiscal.
In drept, recursul este intemeiat pe motivele prevazute la art. 304  si 3041  Cod procedura civila.
Intimata-parata D.G.R.F.P. a depus intampinare in care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece reclamanta nu a facut dovada ca cele doua autovehicule au fost achizitionate pentru desfasurarea activitatii P.F.A. in folosul unor operatiuni taxabile, nefiind justificata necesitatea achizitionarii acestora, in conditiile in care detinea doua autovehicule, din care unul chiar destinat transportului de marfa, iar volumul achizitiei de marfuri era unul scazut.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, a art. 304 Cod procedura civila si recursul declarat de reclamanta P.F.A.  T.A., Curtea constata ca acesta este neintemeiat.
Recurenta a criticat respingerea de catre instanta de fond a cererii de incuviintare a probei cu expertiza contabila, solicitand casarea sentintei si trimiterea cauzei pentru administrarea ei, insa critica este neintemeiata.
Expertiza este un mijloc de proba prin care, in baza unei activitati de cercetare care implica date, metode stiintifice, expertul aduce la cunostinta instantei judecatoresti, concluziile motivate stiintific, cu privire la faptele pentru a caror elucidare sunt necesare cunostinte de specialitate.
Asadar, obiectul expertizei il reprezinta clarificarea de catre un specialist a unor chestiuni de fapt, insa in speta, situatia de fapt nu se contesta, iar prin obiectivele   propuse de reclamanta s-a solicitat opinia expertului cu privire la aplicarea prevederilor privind deductibilitatea fiscala la situatia de fapt necontestata (daca P.F.A. avea dreptul sa achizitioneze mai multe autoturisme, daca contractele de leasing au scop economic licit, daca achizitia autoturismelor de P.F.A. era conditionata de utilizarea unui autoturism functional, daca achizitia autoturismelor s-a facut in scopul desfasurarii activitatii, daca, potrivit legislatiei fiscale, era legala utilizarea de P.F.A. a mai multor autoturisme achizitionate in leasing, etc.), aspecte care insa nu tin de situatia de fapt, ci tind la lamurirea problemei de drept  pe care se circumscrie speta, ceea ce reprezinta sarcina si atributul completului de judecata, asa incat in mod  corect  si instanta de fond in incheierea din 03.12.2013 a apreciat-o ca nefiind utila solutionarii cauzei.
Cat despre faptul ca instanta, in cazul in care nu era de acord cu obiectivele propuse, ar fi trebuit sa propuna altele in baza rolului activ prevazut de art. 129 Cod procedura civila, in jurisprudenta constanta a instantelor s-a stabilit ca lipsa rolului activ nu poate fi invocata in caile de atac si, in plus, rolul activ nu poate constitui temeiul substituirii instantei in pozitia procesuala a unei parti si in apararea intereselor acesteia,cu atat mai mult cu cat a beneficiat de asistenta juridica a unui avocat,asa cum este cazul recurentei-reclamante.
A mai invocat recurenta-reclamanta ca motiv de reformare a sentintei primei instante faptul ca aceasta nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza, motiv de casare ce se circumscrie dispozitiilor art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, dar care nu este fondat, deoarece au fost  analizate situatia de fapt, sustinerile reclamantei din cererea introductiva si s-a retinut aplicarea  dispozitiilor legale la aceasta stare de fapt, astfel ca nu se poate invoca lipsa motivarii.
 Asadar, nu sunt indeplinite conditiile pentru casarea  hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
Cat despre solicitarea subsidiara, aceea de reformare a sentintei primei instante, respectiv faptul ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii, aceasta se incadreaza in dispozitiile art. art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, dar nu  este fondata.
Curtea va retine ca prin raportul de inspectie fiscala din 27.02.2012 si decizia de impunere nr. 35/28.02.2012 a fost respinsa cererea de deducere a TVA si a cheltuielilor cu amortizarea aferenta achizitiei celor doua autovehicule in leasing, retinandu-se, pe de o parte faptul ca nu sunt indeplinite cerintele legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului, deoarece contribuabilul nu a prezentat pentru cele doua autoturisme, documente justificative care sa dovedeasca utilizarea lor pentru activitatea firmei, iar pe de alta parte, la data incheierii ambelor contracte de leasing, avea in folosinta si in exploatare cate un autoturism, ceea ce nu justifica achizitia de noi autoturisme, cu atat mai mult cu cat P.F.A. a avut un singur angajat  in functia de vanzatoare.
Raportat acestei situatii de fapt, Curtea constata ca in mod legal organul fiscal a retinut neindeplinirea conditiilor necesare pentru exercitarea dreptului de deducere, in conditiile art. art. 145-1471 din Legea nr. 571/2003, modificata – Codul fiscal, respectiv achizitiile sa fie destinate  utilizarii in folosul operatiunilor taxabile. 
In aplicarea art. 11 alin. 1 Cod fiscal conform caruia „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in intelesul prezentului cod, autoritatile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzactie care nu are scop economic sau pot reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei”, Curtea retine ca in mod corect s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare in sarcina recurentei-reclamante, in conditiile in care aceasta nu a dovedit  utilizarea autovehiculelor  pentru activitatea firmei.
In conditiile in care recurenta detinea deja autoturismul Renault Clio, achizitionarea autoturismului Renault Megane Sedane  la data de 15.06.2006 nu este justificata, aceeasi concluzie impunandu-se si pentru achizitia  auto  Renault Megan II Dynamique la 24.08.2007.
  Ca achizitia autovehiculelor ar fi fost determinata de volumul de marfa necesar desfasurarii activitatii ramane o simpla afirmatie nesustinuta de probe, din nota explicativa  data  de reclamanta cu ocazia  controlului fiscal  (fila 104 dosar Tribunal) rezultand  ca in luna  ianuarie 2007 s-a achizitionat marfa prin doua facturi (furnizor M. si L. S.R.L.), in aceeasi zi, 18.01.2007, iar in lunile urmatoare maximum doua facturi lunar, iar reclamanta nu a dovedit ca  autoutilitara  Dacia Double Cab  pe care o detinea  din septembrie 2006 ar fi fost insuficienta pentru acest volum de activitate si nici ca ar fi fost intr-o stare tehnica improprie utilizarii.
Se mai afirma ca  angajata D.M. ar fi fost angajata pe postul de sofer, insa din analizarea contractului  individual de munca (fila 67 dosar Tribunal) rezulta ca mentiunea privind felul muncii (Sofer) este in contradictie cu  obiectul contractului (prestarea muncii si plata salariilor), nu exista o fisa a postului privind atributiile  corespunzatoare, nu s-a depus dovada detinerii unui permis de conducere, iar codul corespunzator postului de sofer conform Clasificarii Ocupatiilor in Romania a fost adaugat in locul altui cod, partial ilizibil. De asemenea, organul fiscal a retinut, iar recurenta nu a combatut  faptul ca nu erau inregistrate in evidenta contabila cheltuieli cu serviciile medicale profilactice necesare pentru supravegherea sanatatii personalului care in cadrul activitatii profesionale conduce utilaje sau masina institutiei, de care ar fi trebuit sa beneficieze si angajata daca sustinerile privind calitatea sa de sofer ar fi fost reale.
Un alt motiv de recurs este acela ca la 10.11.2007 si respectiv 20.05.2008, reclamanta a instrainat autoturismul Dacia Double Cab si respectiv  Renault Clio, insa aceasta imprejurare nu are  relevanta  fata de dispozitiile art. 145 alin. 1 din Codul fiscal, dreptul de deducere apreciindu-se la  momentul exigibilitatii taxei, adica la momentul emiterii facturilor in baza contractului de leasing  financiar nr. 682/15.06.2006 pentru perioada ianuarie 2007- mai 2008 si in baza contractului de leasing financiar nr. 874/24.08.2007 pentru perioada august 2007-august 2010, ambele perioade fiind caracterizate de detinerea a cel putin doua autovehicule.
Nefiind utilizate pentru desfasurarea activitatii comerciale, este evident ca recurenta nu are dreptul  nici la deducerea  cheltuielilor cu amortizarea celor doua autovehicule, fiind totodata legala calcularea de catre organul fiscal a majorarilor de intarziere si a penalitatilor la TVA datorat suplimentar.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, curtea va respinge recursul declarat de recurenta P.F.A. T.A. impotriva sentintei civile nr.6486/CA/20.12.2013 pronuntata de Tribunalul Brasov - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.