Rambursare TVA cu depasirea termenului reglementat de O.M.F.P. nr. 263/2010. Prelungire termen. Conditii pentru stabilirea raspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatilor publice pentru intarzierea rambursarii.

             Pentru a se stabili raspunderea administrativ-patrimoniala a autoritatilor  publice pentru rambursare TVA cu depasirea termenului legal, trebuie intrunite elementele   raspunderii civile delictuale, dreptul comun al raspunderii in toate ramurile de drept: existenta unui act administrativ nelegal, existenta unui prejudiciu material sau moral, existenta raportului de cauzalitate intre actul administrativ nelegal si prejudiciu si a culpei  autoritatii publice.
Daca refuzul de plata a sumei, exprimat prin  adresa nr. 47201/20.09.202   poate fi asimilat actului administrativ, daca lipsa de folosinta a unei sume de bani provoaca creditorului un prejudiciu constand in cuantumul dobanzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima conditie, stabilirea culpei autoritatii publice, implica  a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al intarzierii. Din dispozitiile cuprinse in O.M.F.P. 263/2010 in Anexa 1 lit. c pct. 5, rezulta ca regula o reprezinta solutionarea decontului in termen de 35 de zile, dar in acelasi timp legislatia prevede posibilitatea prelungirii acestui termen pana la comunicarea informatiilor necesare solutionarii cererii de rambursare, fiind expresa trimiterea facuta la art. 70 alin. 2 Cod procedura fiscala: In situatiile in care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate.
               
             Asupra recursului de fata:
Prin  sentinta civila nr. 1521/CA/21.05.2014 s-a respins actiunea formulata de reclamanta S.C.  R. S.A. in contradictoriu cu  paratele D.G.R.F.P. B. si A.J.F.P. B. prin care s-a solicitat obligarea in solidar a paratilor la plata catre reclamanta  a sumei de 196.700 lei reprezentand dobanda corespunzatoare sumelor de rambursat inscris in deconturile de TVA aferente lunilor martie, aprilie,  iunie si  iulie  2011,  restituite cu  depasirea termenului  legal,  cu cheltuieli  de judecata. si s-a respins cererea formulata in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin  A.N.A.F. ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut, in esenta, ca prin cererea nr. 47201/20.09.2012, reclamanta a solicitat paratei  D.G.F.P. B. restituirea dobanzilor aferente sumelor de rambursat inscris  in  deconturile  de TVA,  calculate  incepand cu  ziua urmatoare  expirarii  termenului  legal de solutionare a deconturilor de TVA si  pana  la data platii  efective in cuantum de 196.700  lei. Prin  adresa nr. 7814/12.10.2012 D.G.F.P. B. a respins solicitarea societatii  reclamante invocand faptul ca cererea este nefondata,  avand in  vedere ca  nu  s-au  inregistrat intarzieri in solutionarea deconturilor cererilor de rambursare ale societatii,  prelungirea termenul   legal  fiind determinat de conditii  obiective si  reglementate de lege.
Reclamanta s-a considerat  prejudiciata  prin  faptul ca  paratele au  solutionat cererile de decontare TVA aferente lunilor martie, aprilie,  iunie si  iulie 2011 cu  depasirea termenului legal  maxim  de 125 zile prevazut de O.M.F.P.  nr. 263/2010.
S-a retinut  ca parata A.F.P.B. a transmis decontului de TVA cu  optiunea de rambursare la D.G.F.P.B. -  Activitatea de Inspectie Fiscala  care le-a restituit aceasta  documentatie impreuna  cu  rapoartele de inspectie fiscala  in  data de 20.03.2012 pentru deconturile lunilor martie si  aprilie 2011 si  in  data de 25.07.2012 pentru  deconturile lunilor iunie si  iulie 2011.  Dupa aceste date A.F.P. B. a procedat la compensarea sau  restituirea efectiva  a sumelor cu  titlu de TVA.
Astfel,  potrivit cap. II sectiunea A,  punctul 2, deconturile cu  sume negative de TVA cu  optiune de rambursare se solutioneaza  in  functie de gradul  de risc fiscal  pe care il  reprezinta  fiecare persoana  impozabila  si  in  cazul  deconturilor de TVA cu  risc fiscal  mare cu  inspectie fiscala  anticipata.
Cum  deconturile depuse de societatea reclamanta  prezentau grad de risc fiscal  mare, parata a procedat la inspectia fiscala  a societatii  reclamante, care nu  a mai  fost verificata  pe linie de TVA de la infiintarea acesteia in  anul 2005 si  s-au verificat mai  multe deconturi  de TVA cu  control  ulterior si  a un  decont cu  control  anticipat; in vederea aprobarii  rambursarii sumelor ce rezultau  din  deconturile depuse a fost cuprinsa  o perioada  mare de verificare si  un  numar mare de deconturi  de TVA; au  fost inregistrate notificari  inregistrate la societate pentru  comunicarea  informatiilor necesare  si  s-au efectuat controale  incrucisate care au  generat un  numar mare de zile de suspendare potrivit dispozitiilor art. 70  alin. 2 si art. 104 alin. 3 Cod procedura  fiscala.
Cu toate ca reclamanta sustine ca  deconturile de TVA urmau a fi solutionate in  termenul maxim  de 125 de zile nu  a avut in  vedere perioadele de suspendare in  derularea  inspectiei  fiscale care au  operat pentru obtinerea informatiilor si  documentelor necesare de la societatea reclamanta si  care nu sunt imputabile organului  fiscal.
Pe cale de consecinta, nesolutionarea in termenul legal a cererii  de rambursare este rezultatul unor cauze  obiective ce tin  de incadrarea decontului  de TVA ca  decont de risc mare,  ce a presupus inspectie fiscala anticipata, precum si  aceea  ca  a fost suspendat cursul  inspectiei fiscale, astfel ca nu sunt incidente dispozitiile art. 124 Cod procedura fiscala, cererea reclamantei  de acordare a dobanzilor de intarziere nu  este fondata.
Cu privire la raportul  de expertiza  contabila  efectuat in  cauza, instanta a retinut ca acesta   nu  probeaza  o  alta  situatie de fapt,  intrucat potrivit obiectivului  propus  de reclamanta  s-a efectuat  numai  calculul  dobanzilor de intarziere,  fara a stabili daca  s-a respectat procedura de solutionare a deconturilor de TVA si daca solutionarea deconturilor s-a facut in termenul  legal.
Reclamanta a declarat recurs atat impotriva incheierii de sedinta din data de 23 octombrie 2013  cat si a sentintei civile nr. 1521/CA/21.05.2014 pronuntate de Tribunalul Brasov in dosarul nr. 13013/62/2012, solicitand admiterea recursului, modificarea incheierii de sedinta din data de 23 octombrie 2013 in  ceea ce priveste solutia de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin A.N.A.F., in sensul respingerii  exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului parat Statul Roman prin A.N.A.F. precum si modificarea in  totalitate a sentintei civile nr. 1521/CA/21.05.2014 si, pe cale de consecinta, admiterea cererii de chemare in judecata.
 In ceea ce priveste solutionarea exceptiei, arata ca este aplicabil art. 227 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, Statul Roman prin A.N.A.F. avand calitate procesuala pasiva distincta, nu doar D.G.R.F.P  B. sau A.J.F.P.  B., acesta fiind tinut raspunzator pentru prejudiciile cauzate de functionarii publici din cadrul organelor fiscale, in exercitarea atributiilor de serviciu.
Pe fondul cauzei, arata ca solutia pronuntata este rezultatul interpretarii si  aplicarii gresite a legislatiei aplicabile situatiei de fapt supuse analizei, deoarece instanta a dat relevanta in mod nejustificat alin. 2 al art. 70 Cod procedura fiscala in care se arata ca „in situatiile in care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate". Instanta a aplicat gresit aceste prevederi legale intrucat nu le-a coroborat cu prevederile speciale in materie, reglementate de Ordinul nr. 263/2010 care stabileste termenele speciale si derogatorii de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare cu inspectie fiscala anticipata.
 Arata ca organul de inspectie fiscala a suspendat in mod nelegal inspectia de fiecare data cand s-au efectuat controale incrucisate, acestea fiind cauzele principale ale prelungirii solutionarii deconturilor cu durate foarte mare de timp, recurenta neavand nicio culpa intrucat a raspuns in termenul legal la orice solicitare de furnizare de informatii sau de depunere de documente primita din partea organelor fiscale. In cazul controlului incrucisat potrivit pct. 6.2 si 6.3 din Cap II - Sectiunea C, durata controlului nu poate fi prelungita decat cu maxim 45 de zile, si apoi cu inca 45 de zile dar doar in cazuri apreciate ca fiind justificate de catre directia coordonatoare din cadrul A.N.A.F..
Astfel, potrivit Ordinului ministrului finantelor publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare, cap. II - Procedura de solutionare a solicitarilor de rambursare. sectiunea C. Fluxul operatiunilor in  cazul deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare solutionate cu inspectie fiscala anticipate,este prevazut  un prim termen special, derogatoriu, de solutionare a decontului de TVA, de maximum 35 de zile, termen care cuprinde inclusiv perioada controlului anticipat, fiind prevazuta posibilitatea prelungirii termenului de doua ori cu cate 45 de zile, in  situatii bine motivate, precum efectuarea de controale incrucisate la alte societati, a doua prelungire putand opera doar in cazuri justificate si cu aprobarea directiei coordonatoare din cadrul A.N.A.F:
A se interpreta altfel, ar insemna sa se permita organelor fiscale sa depaseasca acest termen de 35 de zile cu mult peste termenele admise de pct. 6.2 si 6.3, suspendand de fiecare data, pe o perioada nedeterminata controlul principal, ori de cate ori se efectueaza controale incrucisate la alte societati.
In ceea ce priveste adresa nr. 30349/01.11.2012 prin care i s-a raspuns la solicitarea   de plata a sumei de 196.700 lei,  acest raspuns se constituie intr-un refuz nejustificat, intrucat toate apararile formulate de parata A.F.P. B., bazate pe procedurile interne, nu pot fi retinute intrucat contribuabilul nu poate fi tinut de o procedura interna, atata vreme cat parcurgerea acesteia a determinat depasirea termenului legal de maxim 125 de zile, prevazut de Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare.
  Pentru aceste considerente apreciaza ca se impune obligarea in solidar la achitarea dobanzilor de intarziere ca urmare a depasirii termenului legal de solutionare a deconturilor  de TVA  fiind o procedura la care participa ambele institutii fiscale.
 Mai arata recurenta ca nu a contestat dreptul organului fiscal de a solicita informatiile pe care le considera necesare solutionarii cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adaugata, insa toate aceste actiuni, toate aceste demersuri intreprinse de organul fiscal trebuie sa se incadreze in termenul legal special de 125 de zile reglementat de legiuitor, deoarece organul fiscal nu poate solicita la nesfarsit informatii sau efectuarea unor controale incrucisate, depasind astfel termenul legal, special instituit, de solutionare. Dimpotriva, legiuitorul a reglementat si  in  sarcina sa drepturi si  obligatii, prin O.M.F.P. 263/2010, procedura de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare, termenele de plata a sumelor reprezentand TVA aprobata la rambursare, procedura care este obligatorie pentru organul fiscal, nicidecum orientativa, aleatorie.
Recurenta invoca jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si  Justitie  si a CJUE.
Intimata-parata D.G.R.F.P. B. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului. Arata ca  societatea s-a inregistrat in anul 2005. Perioada supusa verificarii a fost stabilita incepand cu luna ianuarie 2006 - aprilie 2011, efectuandu-se in perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale in temeiul prevederilor art. 98 din O.G. nr. 92/2003. In aceste conditii perioada de verificare se prelungeste, cu perioada afectata controlului solutionarii deconturilor de TVA cu control ulterior. Pe cale de consecinta se suspenda de drept termenul de 45 de zile a solutionarii cererii de rambursare.
 In intelesul art. 70 din O.G. nr. 92/2003,  termenul de 45 de zile de solutionare nu este un termen imperativ si absolut. Din analiza alin. 2 al textului aceluiasi articol si anume: alin. (2): „In situatiile in care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate". Astfel ca termenul de 45 de zile, dupa caz, este un termen de recomandare pentru organul fiscal.
Faptul ca recurenta nu s-a conformat solicitarilor sale, nu se poate imputa o culpa organului fiscal. In vederea stabilirii realitatii si legalitatii documentelor inregistrate in  contabilitate (jurnalul de cumparari) referitor la verificarea operatiunilor din care S.C. R. S.R.L. a dedus TVA in  corelatie cu operatiunile altor persoane, echipa de inspectie a efectuat un control incrucisat la S.C. F.M. S.R.L. in perioada 22.06-18.07.2011 justificat de faptul ca suma reprezentand taxa pe valoarea adaugata solicitata la rambursare de S.C. R. S.R.L. provine, in cea mai mare parte, din facturile emise de furnizorul S.C. F.M. S.R.L. in perioada februarie 2010 - aprilie 2011.
S-a constatat astfel lipsa unei contabilitati de gestiune adecvate, fara dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiara, fara o evidenta tehnico-operativa proprie si  reflectarea acestora in conturile de gestiune, adaptata in functie de necesitatile privind specificul activitatii.
S-au constatat deficiente in ceea ce priveste reflectarea costului de productie al lucrarilor/serviciilor terminate si/sau neterminate pe fiecare lucrare in parte.
Controalele incrucisate, efectuate sau solicitate autoritatilor fiscale din tara, solicitarile de explicatii, respectiv Notificarile intocmite cu prilejul tuturor verificarilor, masurile dispuse pentru identificarea in contabilitatea furnizorului a operatiunilor derulate cu acesta, solicitarea de intrerupere a inspectiei fiscale din partea S.C. R. S.R.L., precum si  schimbul international de informatii, reprezinta actiuni realizate cu respectarea tuturor procedurilor fiscale si care au avut ca scop clarificarea situatiei fiscale reale la contribuabilul verificat.
Intimata-parata A.N.A.F. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, solutionarea exceptiei lipsei calitatii sale procesual pasive fiind legala si temeinica.
In cauza nu s-a administrat proba cu inscrisuri suplimentare.
Analizand hotararea pronuntata prin prisma dispozitiilor legale in materie  si a motivelor  invocate, prin prisma dispozitiilor  art. 3041  Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste  exceptia lipsei calitatii procesuale pasive  a Statului Roman prin  A.N.A.F., solutionata de catre instanta de fond prin respingere, se constata ca sunt neintemeiate criticile formulate de recurenta.
Pentru a antrena raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de functionarii publici din cadrul organelor fiscale in exercitarea atributiilor de serviciu, in conditiile art. 227 alin. (2) Cod procedura fiscala,  trebuie indeplinite conditiile prevazute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, si anume sa existe un act administrativ   ilegal, actul respectiv sa fi cauzat reclamantei un prejudiciu, sa existe un raport de cauzalitate intre actul administrativ ilegal si prejudiciu, conditie comuna oricarei forme a raspunderii juridice si care-si gaseste motivatia in teza potrivit careia pentru ca raspunderea sa se declanseze si un subiect sa fie tras la raspundere este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunii sale, precum si conditia culpei autoritatii publice cata vreme aceasta forma a raspunderii este una subiectiva.
Or, cata vreme  nu exista un act administrativ tipic sau asimilat care sa fi fost  constatat a fi nelegal, nu exista premisa pentru a considera statul ca fiind titularul unei obligatii de despagubire, acesta fiind lipsit de calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, se constata ca motivele invocate de recurenta se incadreaza in dispozitiilor art. 304 pct. 9  si art. 3041 Cod procedura civila de la 1865, dar nu sunt fondate.
 Recurenta a  solicitat  plata unor despagubiri pentru sumele  inscrise in deconturile de TVA, restituite cu pretinsa depasire a termenului legal.
Potrivit art. 124 alin. 1 din Cod procedura fiscala, pentru sumele  de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut de art. 70, dupa caz.
Textul consacra o forma de raspundere administrativ-patrimoniala a autoritatilor  publice pentru pagubele create prin actele administrative, iar cu privire la natura juridica a acestei raspunderi,s-a aratat in doctrina ca,desi este o forma de raspundere autonoma, conditiile in care se angajeaza sunt aceleasi  din dreptul civil, pentru ca raspunderea civila delictuala este dreptul comun al raspunderii in toate ramurile de drept: existenta unui act  administrativ nelegal, existenta unui prejudiciu material sau moral, existenta raportului de cauzalitate intre  actul administrativ nelegal si prejudiciu si a culpei  autoritatii publice.
Daca refuzul de plata a sumei de 196.700 lei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 (fila 8 vol. I dosar Tribunal) poate fi asimilat actului administrativ, daca lipsa de folosinta a unei sume de bani provoaca creditorului un prejudiciu constand in cuantumul dobanzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima conditie, stabilirea culpei autoritatii publice, implica  a se cerceta  caracterul justificat sau nejustificat al intarzierii.  Din dispozitiile cuprinse in O.M.F.P. nr. 263/2010 in Anexa 1 lit. c pct. 5, rezulta ca regula o reprezinta solutionarea decontului in termen de 35 de zile, dar in acelasi timp legislatia prevede posibilitatea prelungirii acestui termen pana la comunicarea informatiilor necesare solutionarii cererii de rambursare, fiind expresa trimiterea facuta la art. 70 alin. 2 Cod procedura fiscala: In situatiile in care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate.
Pentru decontul lunii martie 2011 si al lunii aprilie 2011, controlul fiscal demarat la data de 01.06.2011 a cuprins o perioada mare de verificare (ianuarie 2006- aprilie 2011), a impus  solicitare de date  (07.06.2011), cercetare la fata locului (17-21.06.2011), efectuarea de controale incrucisate la o serie de furnizori care au fost transmise la organele fiscale teritoriale  la data de 12.07.2011, raspunsurile sosind la data de 03.08.2011 de la D.G.F.P. M., la 08.08.2011 de la D.G.F.P. T., la 23.08.2011 de la D.G.F.P. C. si  la 07.11.2011 de la D.G.F.P. B.
De asemenea, controlul incrucisat realizat la furnizorul reclamantei, S.C. F.M. S.R.L. si materializat prin procesul verbal nr. 5876/18.07.2011 a stabilit ca reclamanta  a completat eronat declaratia informativa 394 pentru semestrul II 2010, (ceea ce a  impus completarea declaratiei rectificative la 24.06.2011), precum si faptul ca din contabilitatea furnizorului nu se pot determina  lucrarile efectuate pentru reclamanta, ceea ce a pus echipa de inspectie fiscala in imposibilitate sa verifice costurile angajate de S.C. F.M. catre S.C. R. S.R.L.. Pentru remedierea acestei deficiente, prin Dispozitia de masuri  nr. 250/18.07.2011 s-a pus in vedere furnizorului sa-si organizeze contabilitatea de gestiune astfel incat sa se identifice toate costurile angajate si repartizate pe fiecare lucrare in parte, respectiv pe fiecare beneficiar.
Din aceleasi verificari a rezultat existenta unei achizitii intracomunitare care a necesitat la 13.09.2011 demararea procedurii de schimb international de informatii pentru verificarea realitatii operatiunilor de achizitie, raspunsul fiind primit la 31.01.2012, asa incat obiectiv parata nu se putea incadra  in termenul de 45 zile prevazut de pct. 6.2 din Ordinul nr. 263/2010, chiar prelungit conform  pct. 6.3.
In perioada 07.02.2012-20.02.2012 s-a verificat  modul in care a fost adusa la indeplinire masura stabilita prin dispozitia 250/18.07.2011 de catre S.C. F.M. S.R.L., la 24.02.2012, 29.02.2012 si 06.03.2013 s-au solicitat recurentei-reclamante explicatii si documente, iar la data de 19.03.2013 a fost incheiat, avizat si aprobat raportul de inspectie fiscala 199 si s-a emis decizia de impunere 186 si Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 187.
 Pentru decontul lunilor mai 2011, iunie 2011 si iulie 2011, inspectia fiscala  suspendata pentru finalizarea controlului pentru lunile precedente, a fost reluata la 21.03.2012 si a necesitat de asemenea control incrucisat la furnizori, ultima verificare (la S.C. F.M. S.R.L.) fiind incheiata la data de 12.07.2012.
 Din succesiunea cronologica a actelor si masurilor intreprinse de organul fiscal rezulta ca  masura suspendarii inspectiei fiscale s-a impus pana la finalizarea verificarilor incrucisate, iar necesitatea efectuarii acestor controale a reprezentat rezultatul dreptului de apreciere a organului fiscal ce era indreptatit a constata relevanta starilor de fapt fiscale, urmand a adopta solutia admisa de lege pe baza unor constatari complete asupra tuturor imprejurarilor edificatoare in cauza (art. 6 Cod procedura fiscala).
In aceste conditii, corect a apreciat instanta de fond ca  nesolutionarea in termenul legal a cererii de rambursare nu este rezultatul unei atitudini culpabile a organelor fiscale, fiind rezultatul unor cauze obiective ce tin de incadrarea decontului de TVA ca si decont cu risc fiscal mare, ce a presupus inspectie fiscala anticipata, precum si aceea ca in cursul inspectiei fiscale anticipate s-a impus efectuarea unor controale incrucisate ce au determinat suspendarea inspectiei fiscale, presupunand analiza unor operatiuni complexe ale reclamantei  si ale furnizorilor.
In concluzie, in lipsa unei fapte ilicite si a culpei organului fiscal, instanta de fond a apreciat corect ca nu poate da curs cererii reclamantei de acordare a dobanzilor solicitate.
Aceasta solutie este in consens cu practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie (decizia nr. 1253/2012 dosar nr. 7592/2/2010)  care a aratat ca termenul rezonabil, ca garantie a unui proces echitabil, nu este o notiune abstracta, ci se analizeaza de la caz la caz, in functie de anumite criterii cristalizate  in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea partilor, miza litigiului. Or, avand in vedere izvorul cererii de  plata dobanzilor, temeiurile de fapt si de drept ale acesteia, complexitatea si tehnicitatea verificarilor necesare,  in speta nu exista elemente consistente care sa justifice evaluarea fondului raportului juridic-fiscal de catre instanta, in lipsa unei decizii de solutionare a contestatiei administrative.
 In ceea ce priveste  jurisprudenta CJUE invocata de recurenta (Cauza C-107/201), se apreciaza de catre instanta de recurs ca  aceasta nu se circumscrie situatiei de fata,deoarece  se refera  la aplicarea in timp a normelor nationale care reglementeaza  rambursarea TVA, insa  chiar si instanta europeana arata (paragraful 53), ca  termenul  de rambursare  poate fi prelungit in vederea efectuarii unui control fiscal fara ca o astfel de prelungire  sa fie considerata nerezonabila, in masura  in care aceasta prelungire nu depaseste ceea ce este necesar pentru indeplinirea controlului.
A invocat recurenta si decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie  nr. 1084/2012, care nu reprezinta izvor de drept, insa  prin aceasta s-a statuat ca  obligatia autoritatilor fiscale de a datora dobanzi  la TVA rambursat cu intarziere  decurge din culpa acestora  de a suspenda inspectia pentru efectuarea de verificari incrucisate dupa expirarea termenului de 45 zile prevazut de  art. 70 Cod procedura fiscala.  
Pentru aceste motive, in baza art. 312 Cod procedura civila, va fi respins recursul formulat de reclamanta impotriva incheierii din 23.10.2013 si a sentintei  nr. 1521/CA/21.05.2014 ca nefiind fondat.