Sistarea starii de indiviziune asupra bunului imobil dobandit in timpul casatoriei

Prin sentinta civila nr.3743/25.05.2009, pronuntata de Judecatoria Sibiu, s-a admis actiunea civila formulata  de reclamanta S. S. in contradictoriu cu paratul O. I; s-a admis  cererea de interventie in interes propriu  formulata de  P. E; s-a constatat  ca in  timpul casatoriei partile au dobandit prin contributie comuna si egala imobilul situat in Cisnadie  si  inscris in C.F. 1 Cisnadie  nr. top. 1  avand o valoare  totala de circulatie de 115.000 lei; s-a  constatat  ca la imobilul mai-sus aratat intervenienta a efectuat investitii ce au adus un spor de valoare de 14.500 lei , ce urmeaza a fi deduse din valoarea totala de circulatie; s-a dispus sistarea starii de codevalmasie asupra bunului imobil  prin atribuirea imobilului  reclamantei si a fost obligata reclamanta sa plateasca paratului  suma de 50250 lei  cu titlu de sulta  (rezultata dupa deducerea investitiilor efectuate de intervenienta) .  S-a mai dispus obligarea  reclamantei sa plateasca intervenientei  suma de 14500 lei  reprezentand c/v investitiilor efectuate de aceasta si s-a dispus  intabularea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei.
S-a respins actiunea reconventionala formulata de parat.
Paratul a fost obligat  sa plateasca reclamantei suma de 859,8 lei cu titlu de  cheltuieli de judecata , iar reclamanta intervenientei suma de 1575 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca partile s-au casatorit la data de 30.09.1988, iar prin hotararea pronuntata in dosarul nr…. din  19.01.2000 s-a dispus dizolvarea casatoriei in urma divortului de la masa si pat pronuntata in 2 februarie 1994 ( filele 51,52) 1993/2006 pronuntata de Judecatoria Sibiu s-a dispus desfacerea acesteia. La data de 10.02.2000 s-a dispus inscrierea  divortului in registrul de stare civila din `s- Gravenhage , astfel cum rezulta din inscrisul emanat de la Serviciul probleme cetatenesti-fila 100. S-a sustinut de catre parat ca  nu a fost recunoscuta de Statul Roman casatoria incheiata de parti. Aceasta sustinere nu este relevanta deoarece hotararea de divort este recunoscuta de plin drept in Romania, conform prevederilor art. 166 din Legea 105/1992 privind raporturile de drept international privat .
In temeiul contractului de vanzare-cumparare, autentificat de notarul public in data de 17.10.1997 ( fila 32)  s-a vandut lui O. I. apartamentul situat in Cisnadie si inscris in C.F. 1 Cisnadie nr. top. 1 compus din doua camere si dependinte , vanzatorii, respectiv  P. G. si P. E. mentinand dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului. In cuprinsul contractului s-a consemnat ca paratul a cumparat apartamentul pe numele sau si al sotiei sale, O. S. S. Dreptul de proprietate s-a intabulat pe numele fostilor soti, prin incheierea nr. 13.267/1997. Prin actiunea formulata reclamanta pretinde ca apartamentul a fost dobandit prin contributie egala, in timp ce paratul sustine ca este bunul sau propriu, fiind dobandit dupa pronuntarea divortului de la masa si pat. Raportat la aceste sustineri, s-a incuviintat probatoriul testimonial. Momentul dobandirii dreptului de proprietate asupra apartamentului se situeaza sub imperiul casatoriei si aceasta in conditiile in care, la data de  19.01.2000, s-a pronuntat dizolvarea casatoriei in urma divortului de la masa si pat, pronuntata in 2 februarie 1994. Bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre  soti  sunt bunuri comune de la data achizitionarii lor, fara a deosebi intre modurile de dobandire. Martora I. L. a aratat ca a discutat cu mama reclamantei , afland de la aceasta ca doreste sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru a fi ingrijita de fiica ei. Aceleasi aspecte au fost redate si de martora R. M. Apoi , din probatoriul testimonial se retine ca dupa anul 2000 in apartament intervenienta a efectuat  lucrari de modernizare, respectiv: a montat o usa la intrarea in apartament, lambriuri in hol si bucatarie, gresie si faianta in baie, faianta in bucatarie, a achizitionat si montat un geam termopan, a refacut instalatia electrica, a montat contoare de apa  si obiecte sanitare noi, precum si un convector pe gaz. Aceste lucrari au fost identificate si de catre expertul numit de instanta, fiind dovedite totodata si cu martorii propusi de intervenienta. Martorii I. L., R. M., C. L. au declarat ca intervenienta a suportat aceste lucrari de modernizare. Cu facturile aflate in dosar la filele 194-199 s-a dovedit ca intervenienta a achitat contravaloarea unor aparate si materiale folosite la modernizarea apartamentului.  Sporul de valoare apreciat prin efectuarea investitiilor este de 14.500, conform raportului de expertiza intocmit de expertul H. V. ( filele 260). Valoarea de circulatie a apartamentului a fost stabilita la suma de 115.000 lei (filele 173-177). S-a sustinut, de catre parat, ca intervenientei, in calitate de uzufructuar, nu-i revenea obligatia de a face investitii. Potrivit art. 546 Cod civil uzufructuarul are indatorirea de a intretine lucrul in buna stare, avand sarcina de a face reparatiile de intretinere. Intervenienta a efectuat aceste lucrari pentru a intretine imobilul, martorii invederand ca erau necesare, aceasta cu atat mai mult cat locuinta a fost data in folosinta cu multi ani in urma, astfel ca toate dotarile apartamentului s-au degradat in timp. Din probe a rezultat ca patrimoniul comunitar al sotilor s-a marit pe seama  patrimoniului intervenientei, astfel ca cererea de interventie este  intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.
Dat fiind faptul ca intervenienta  a avut o contributie proprie la efectuarea investitiilor, se impune deducerea acestora din valoarea supusa partajului, in virtutea imbogatirii fara just temei.
Fata de cele mai sus aratate instanta a retinut ca fostii soti au achizitionat in timpul casatoriei prin contributie  prin contributie comuna si egala imobilul situat in Cisnadie inscris in C. F. 1 Cisnadie  nr. top. 1  avand o valoare  totala de circulatie de 115.000 lei .
Paratul –reclamant reconventional nu a produs nici o proba  prin care sa dovedeasca ca apartamentul este bunul sau propriu, iar apararile sale au fost inlaturate pentru argumentele mai-sus aratate. Pentru aceste considerente s-a respins actiunea reconventionala in temeiul art. 119 si urm Cod procedura civila.
Fata de cele mai sus aratate instanta a admis  actiunea principala, iar  actiunea reconventionala va fi respinsa in totalitate si in baza art. 30 Codul familiei, 673 Cod procedura civila va constata ca in timpul casatoriei  partile au dobandit prin contributie comuna si egala  apartamentul situat in Cisnadie inscris in C.F. 1 Cisnadie nr. top. 1 compus din doua camere si dependinte  avand o valoare de circulatie de 115.000 lei.
S-au mai retinut investitiile facute de  intervenienta, investitii ce au adus un spor de valoare de 14.500 lei, valoare ce a fost  dedusa din valoarea totala de circulatie.
S-a dispus sistarea starii de codevalmasie asupra bunului imobil  prin atribuirea imobilului  reclamantei, aceasta in considerarea legaturii de rudenie existenta intre reclamata si intervenienta  .
In temeiul art. 673 indice 10 Cod procedura civila, instanta a obligat-o pe  reclamanta sa plateasca paratului  suma de 50250 lei  cu titlu de sulta (rezultata dupa deducerea investitiilor efectuate de intervenienta) .
In temeiul imbogatirii fara just temei reclamanta a fost obligata  sa plateasca intervenientei  suma de 14500 lei,  reprezentand c/v investitiilor efectuate de aceasta.
In temeiul art. 20 din L. 7/1996 instanta a dispus intabularea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamanta si paratul.
Reclamanta S. S. a solicitat schimbarea ei sub aspectul valorii de circulatie a imobilului, a obligatiei de plata a investitiilor si a modului de stabilire a cheltuielilor de judecata.
In motivarea apelului  s-a aratat ca valoarea apartamentului, stabilita prin expertiza si luata in calcul de instanta, este prea mare in raport de suprafata acestuia, vechimea si amplasarea acestuia, de faptul ca nu este racordat la nici o sursa de termoficare. Expertul care a efectuat expertiza extrajudiciara arata o valoare mai mica si mult mai apropiata de realitate. Din valoarea imobilului supus partajului s-a scazut valoarea investitiilor intervenientei, asa incat nu mai era cazul sa mai fie odata obligata la plata acestor investitii.
Referitor la plata cheltuielilor de judecata catre intervenienta, s-a sustinut ca obligatia de plata a cheltuielilor revenea si paratului.
Prin apelul declarat de catre parat acesta a sustinut ca  in mod  gresit a fost considerat imobilul bun comun, deoarece acesta a fost cumparat la 3 ani de la pronuntarea divortului de la masa si pat care produce,  conform legislatiei olandeze, efectele unei incetari a comunitatii de bunuri.
Referitor la cererea de interventie s-a aratat ca trebuia sa se faca aplicarea art. 539 Cod civ,. din care rezulta ca uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, sa ceara vreo despagubire pentru imbunatatirile ce  pretinde ca le-a efectua bunului.
S-a mai invocat faptul ca expertiza s-a efectuat contrar art. 208 C. proc.civ., in absenta apelantului, ca au fost supraevaluate investitiile referitor la pardoseli, instalatia electrica, geamul termopan, nu i s-a dat timp pentru a cere o contraexpertiza si nu i s-a luat in calcul faptul ca unele investitii au fost efectuate de catre el; ca instanta in mod nejustificat a micsorat sulta calculata de expert la suma de 57500 lei la 50.000 lei; valoarea apartamentului trebuia stabilita in euro si nu in lei, pentru a se elimina pericolul devalorizarii apartamentului daca procesul ar mai dura.
S-a mai sustinut ca  s-au produs o serie de incalcari de procedura, in sensul ca instanta a permis  reprezentarea reclamantei de o persoana care nu avea mandat si s-a permis sa se prezinte in proces in locul reclamantei, la termenul din 05.11.2007, o persoana care nu avea nici o calitate   in cauza;
Nu s-a luat in calcul ca martora I. L. a facu o declaratie mincinoasa, deoarece nu a fost prezenta la notar cand s-a incheiat contractul de vanzare –cumparare.
Prin decizia civila nr. 437/4.12.2009, pronuntata de Tribunalul Sibiu, s-au  respins ambele apeluri si s-a pastrat ca legala si temeinica sentinta primei instante.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut ca, referitor la apelul reclamantei, „la data de 11.05.2009 a fost depus la dosar raportul de expertiza refacut dupa dispozitia instantei de a se cita partile la expertiza. Nici una dintre parti, (paratul nu a fost prezent) nu a formulat obiectiuni la acest raport de expertiza, asa incat solicitarea reclamantei de admitere a unei noi expertize in faza de apel nu este justificata. Daca nu s-au invocat la primul termen dupa depunerea expertizei, critici referitoarea la imprejurarea ca la stabilirea valorii imobilului nu s-a tinut cont de suprafata acestuia, vechimea si amplasarea lui, de faptul ca nu este racordat la nici o sursa de termoficare, acestea nu mai pot fi invocate in caile de atac. Nu au intervenit elemente noi care sa justifice o astfel de cerere in raport de cele de la fond, deoarece in mai 2009 piata imobiliara era deja afectata de o slaba circulatie a imobilelor, iar valoarea s-a stabilit si in functie de acest element.
In mod corect a fost obligata reclamanta sa plateasca contravaloarea investitiilor efectuate de intervenienta si in nici un caz nu este supusa unei duble plati cum sustine. In raporturile cu paratul instanta a luat in mod corect in calcul valoarea fara investitii, deoarece aceasta trebuia supusa partajului, iar in raport cu intervenienta era firesc ca reclamanta sa suporte contravaloarea investitiilor deoarece i-au fost atribuite ei in totalitate, deci numai ea beneficiaza de ele nu si paratul.
Critica referitoare la cheltuielile de judecata este si ea neintemeiata cata vreme investitiile au fost atribuite reclamantei si ea a fost cea care a fost obligata la plata lor integrala catre intervenienta.
Referitor la apelul paratului.
Critica referitoare la faptul ca imobilul ar fi bun propriu al paratului, nu este intemeiata pe considerentul ca chiar in cuprinsul contractului incheiat in calitate de cumparator doar de catre parat, se face mentiunea expresa ca acesta a fost cumparat pe numele sau si al sotiei sale, in acest sens urmand a se face si intabularea in cartea funciara. Manifestarea expresa de vointa in sensul aratat, face inutila orice discutie referitoare la efectele divortului de la masa si pat specific legislatiei olandeze care guverna relatiile de casatorie dintre soti. Corect, deci, prima instanta a retinut caracterul de bun comun al imobilului.
Dispozitiile art. 539 C. proc. civ. referitoare la uzufructuar au intr-adevar  aplicabilitate in speta, dar nu sub aspectul aratat de apelant. Este adevarat ca uzufructuarul nu are dreptul la despagubiri pentru investitiile legate de cheltuielile de intretinere, dar aceasta nu inseamna ca aceste cheltuieli puteau fi luate in calcul ca  spor de valoare pentru a fi impartit intre fostii soti, cata vreme acest spor nu este realizat de soti. Este adevarat ca in raport de dispozitiile art. 539 C.civ. reclamanta nu putea fi obligata la plata contravalorii investitiilor respective, dar acest aspect nu poate fi invocat de apelantul parat, care nu este obligat sub acest aspect, iar reclamanta nu a formulat un astfel de motiv de apel. 
Referitor la expertiza, criticile paraului nu pot fi acceptate, pe de o parte pentru ca trebuia sa faca obiectiuni la prima instanta, iar apoi si pentru faptul ca la fel ca si reclamanta, el nu a fost de acord cu efectuarea unei noi expertize cu privire la toate aspectele cauzei. Expertiza daca nu este valabila si a fost efectuata fara citarea lui cum se sustine,  ar fi trebuit  contestata in totalitate, iar nu doar in partile care nu-i convin, insa el nu a fost de acord cu o noua expertiza, dupa cum s-a aratat. De fapt prima instanta a dispus  refacerea raportului de expertiza si acesta a fost refacut dupa citarea partilor, chiar daca a pastrat concluziile initiale.   Supraevaluarea unor lucrari nu poate fi retinuta in lipsa unor probe convingatoare care sa combata concluziile de specialitate ale expertizei.
Referitor la faptul ca instanta in mod nejustificat a micsorat sulta calculata de expert de la suma de 57500 lei la 50.000 lei si aceasta este nejustificata deoarece aceasta a fost urmarea deducerii din valoarea de impartit, a investitiilor efectuate de intervenienta, investitii la care fostii soti nu au avut nici o contributie.
Cu privire la incalcarea unor norme de procedura, se observa ca paratul le arata fara a arata in ce mod solicita sa fie indreptate acestea. Oricum, lipsa unor conditii referitoare la valabilitatea mandatului aparatorului reclamantei nu poate fi luata in calcul si pentru simplu fapt ca reclamanta confirma acest mandat, ceea ce are efect retroactiv. De la pagina 33 din dosarul de fond nu rezulta realitatea celor sustinute de apelant ca la acel termen s-ar fi prezentat in locul reclamantei o alta persoana ce nu avea nici o calitate in cauza.
In legatura cu ultimul motiv de apel, respectiv ca declaratia martorei I. L. a fost o declaratie mincinoasa, aceasta afirmatie nu este dovedita si chiar daca ar fi inlaturata nu este de natura a schimba solutia din proces, deoarece, asa cum s-a aratat, esential pentru retinerea calitatii de bun comun este chiar manifestarea de vointa a apelantului in sensul ca imobilul sa devina bun comun, manifestare valabila.”
Impotriva acestei decizii au declarat recurs  reclamanta si paratul.
Prin recursul ei reclamanta a solicitat  modificarea in parte a  dispozitiilor deciziei atacate, pentru netemeinicie, doar in ce priveste valoarea de circulatie a imobilului supus partajului si, rejudecand cauza in fond, sa se dea o corecta interpretare probelor din dosar, apreciind in mod corect si legal obligatia recurentei de plata a sultei; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului s-a aratat ca ambele instante au ignorat faptul ca valoarea de circulatie a imobilului in litigiu a fost stabilita la o data la care piata imobiliara era in plina expansiune, asa incat, la data pronuntarii hotararii, acea valoare a imobilului nu mai era deloc realista. Respingerea cererii de intocmire a unui nou raport de expertiza apare astfel ac nefondata.
Nici expertiza astfel cum a fost realizata la acel moment nu a fost corecta, expertul sporind in mod nejustificat valoarea bunului, netinand cont ca apartamentul nu era racordat la  nici o sursa de termoficare, nu este izolat termic si prezinta o stare avansata de umezeala si igrasie. Expertul extrajudiciar apreciaza in mod pertinent toate aceste aspecte, asa incat stabileste o valoare de circulatie a apartamentului mult mai reala.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 si urm. si 274 Cod pr. civila.
Prin recursul sau, paratul a solicitat  modificarea in tot a deciziei, in sensul  admiterii cererii reconventionale si a  respingerii actiunii si a cererii de interventie; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului s-a aratat ca nu este corecta sustinerea ca imobilul ar fi bun comun al ambelor parti, intrucat acesta a fost achizitionat dupa ramanerea definitiva a hotararii de masa si apt, regimul comunitatii de bunuri fiind guvernat de legea olandeza, deoarece partile nu posedau aceeasi nationalitate in momentul in care s-au casatorit, iar din actele depuse rezulta ca acestea au avut primul domiciliu conjugal in Olanda.
Partile nu au mai locuit impreuna din 8 noiembrie 1993, nu au mai avut un menaj comun, asa incat erau total separate din punct de vedere financiar, conform legilor olandeze. Mentiunea din contractul de vanzare-cumparare ca imobilul se intabuleaza pe numele recurentului si a fostei sale sotii este doar urmarea unei greseli a notarului, care nu putea intelege ca poate exista o stare in care doua persoane mai sunt formal casatorite, dar fara a mai exista intre ele o comunitate de  bunuri. Pentru a lamuri chestiunea dreptului aplicabil spetei, instanta avea posibilitatea, potrivit legii, de a cere parerea unui expert, insa nu a facut-o.
Relativ la cererea de interventie, critica a fost in sensul ca instanta a dat o interpretare eronata dispozitiilor art. 539 Cod civil. Intervenienta nu a  facut altceva decat reparatii de intretinere, adica ceea ce legea o obliga sa faca si care cadeau in sarcina ei. In plus, suma totala dovedita de intervenienta este de  1796,90 lei, iar cea pretinsa de 14500 lei.
Cu referire la raportul de expertiza se arata ca expertul nu a constatat el insusi nimic cu privire la lucrari, spunand mereu „lucrari pretins executate” si mentioneaza ca pentru acestea nu s-au prezentat  bonuri doveditoare.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 si urm. Cod procedura civila, ale Legii nr. 105/1992, ale art. 517, 520, 539, 541, 545 si 547 Cod civil.
Prin decizia civila nr. 44/2010, pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, s-au  admis ambele recursuri, s-a casat decizia atacata si cauza a fost trimisa spre rejudecare Tribunalului Sibiu.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a retinut ca hotararea instantei de apel nu este in nici  un fel motivata in raport cu motivele de nelegalitate si netemeinicie  invocate de parat prin cererea de apel. Astfel, instanta de apel nu se putea rezuma doar la constatarea ca manifestarea de vointa a paratului din cuprinsul contractului autentic de vanzare-cumparare exclude orice discutie referitoare la efectele divortului de masa si pat, specific legislatiei olandeze, care guverna relatiile de casatorie dintre parti, ci trebuia sa raspunda argumentat in fapt si in drept la motivele de  apel invocate.
Asupra celor doua apeluri, tribunalul retine urmatoarele:
Circumstantele de fapt ale cauzei:
Reclamanta, avand cetatenia romana, si paratul, avand cetatenia olandeza, s-au casatorit la data de 30 septembrie 1988 in Republica Socialista Serbia, alegand regimul matrimonial al indiviziunii de bunuri. 
Domiciliul lor comun a fost in Olanda.
Prin decizia Judecatoriei Utrecht din 2 februarie 1994, data in dosarul nr. 24196/FA RK 93-4779 rvw, s-a  pronuntat divortul de masa si pat intre cele doua parti si s-a stabilit ca dupa ramanerea definitiva a hotararii partile vor proceda la impartirea masei conjugale. Se mai retine in cuprinsul hotararii ca intrucat partile au nationalitati diferite si una avand si domiciliul in Olanda, se va aplica dreptul olandez, in temeiul art. 1 alin.1 din Legea dreptului conflictual privind divortul in cazul cererilor de  divort „masa/pat”. Se mai arata ca „instanta are competenta de a solutiona cererea de impartire a masei conjugale. Regimul de bunuri conjugal este  guvernat de dreptul olandez deoarece partile nu posedau aceeasi nationalitate in momentul incheierii casatoriei, iar din actele depuse rezulta ca Olanda este tara in care aveau primul domiciliu conjugal.”(f. 41-44 dosar de fond)
Aceasta decizie a fost inscrisa in registrul starii civile la data de 21 martie 1994.
Ulterior,  sotia, reclamanta, a notificat cererea sa de divort, cerere cu care paratul, fostul ei sot, a fost de acord, asa incat, prin  hotararea din 19 ianuarie 2000 a  Judecatoriei Arondismentului din Utrecht s-a  pronuntat dizolvarea casatoriei in urma divortului de masa si pat.(filele 51-52 dosar de fond)
Paratul a aratat ca din anul 1993 partile s-au si separat in fapt, insa au ramas in relatii de prietenie inca multi ani dupa aceea, iar aspectul nu a fost contestat de reclamanta.
Faptul ca partile nu au facut publica situatia lor familiara rezulta si din depozitiile martorilor si chiar a intervenientei, mama reclamantei, care au aratat ca nu au avut cunostinta despre separarea si divortul celor doi decat mult dupa ce acestea s-au petrecut.(filele 134, 135 dosar de fond).
La data de  17 octombrie 1997, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat de Biroul notarului public (fila 32 dosar de fond), intervenienta si sotul acesteia vand paratului, cu rezerva uzufructului,  imobilul in litigiu, situat in  Cisnadie, inscris in cf 1 Cisnadie nr. top.1. Cumparator in acest contract apare numai paratul, dar in cuprinsul sau se face mentiunea ca  acesta este de acord ca intabularea sa se faca pe numele sau si al sotiei sale, S. S. Relativ la acest aspect, paratul motiveaza ca notarul, neintelegand situatia speciala, a „divortului de  masa si pat”, dizolvarea casatoriei neavand loc inca, i-a considerat casatoriti si a sustinut ca doar in acest mod se poate face inscrierea dreptului sau de proprietate.
In ceea ce priveste apelurile formulate, tribunalul retine urmatoarele:
Intr-o ordine obisnuita s-ar impune analizarea, mai intai, a apelului reclamantei, insa pentru  aceea ca prin apelul paratului se invoca aspecte ce tin de gresita aplicare a legii litigiului de fata, tribunalul va incepe prin a analiza aceste aspecte. Astfel, prima instanta, fara sa argumenteze in fapt sau in drept aspectele legate de  instanta competenta sau de legea aplicabila litigiului, analizeaza si decide asupra partajului bunului din perspectiva dispozitiilor dreptului roman aplicabile regimului matrimonial.
Intr-un litigiu cu elemente de extraneitate, ca cel de fata, demersul instantei trebuie sa inceapa prin a stabili instanta competenta sa solutioneze cererea si, mai apoi, legea aplicabila, raportului juridic cu element de extraneitate dedus judecatii.
Potrivit dispozitiilor art. 148 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat, instantele judecatoresti romane sunt competente, in conditiile prevazute de dispozitiile ce urmeaza, sa solutioneze procesele dintre o parte romana si o parte straina sau numai dintre straini, persoane fizice sau persoane juridice. De  asemenea, potrivit dispozitiilor art. 149 pct. 9 din aceeasi lege, instantele romane sunt competente daca imobilul la care se refera cererea se afla in Romania. Asa fiind, tribunalul apreciaza ca instantele romane sunt competente sa solutioneze aceasta cerere, iar concluzia nu a fost nici pusa sub semnul indoielii de vreuna dintre parti si unanim acceptata si de instantele  investite anterior cu solutionarea cauzei. Dificultati sau o acceptiune diferita pare a fi in ceea ce priveste a doua chestiune, anume a legii aplicabile litigiului, in opinia noastra aceasta fiind legea olandeza.
Astfel, potrivit art. 160 din aceeasi lege  obiectul si cauza actiunii civile, in procesele privind raporturile de drept international privat, sunt determinate de legea care reglementeaza fondul raportului juridic litigios. Dupa aceeasi lege se determina calitatea procesuala a partilor. Art. 20 din lege spune ca relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale  comune, iar in cazul in care acestia au cetatenii deosebite, asa cum este cazul in speta, legii domiciliului comun. Partile au avut domiciliul comun  in Olanda, iar instanta olandeza investita cu solutionarea cererii de separatie si dizolvare a casatoriei a decis ca ii apartine competenta solutionarii acestor cereri, precum si a cererii de impartire a masei conjugale.
Potrivit dispozitiilor art. 99-1 din Cartea 1, Titlul 7, Capitolul 3, art. 99 din legislatia comunitatii de bunuri olandeza, comunitatea de bunuri inceteaza, printre altele, prin divortul de masa si pat. Divortul de masa si pat face astfel  sa inceteze comunitatea de bunuri a sotilor. Cu alte cuvinte, urmare a divortului de masa si pat inceteaza orice relatii patrimoniale si personale dintre parti, chiar daca acestea raman inca persoane casatorite, pana in momentul pronuntarii dizolvarii casatoriei. Cum, divortul de masa si pat, intre parti, s-a pronuntat in 2 februarie 1994 si s-a inscris in registru in martie 1994, la data  in care paratul a cumparat imobilul in litigiu comunitatea de bunuri a sotilor nu mai era in fiinta, asa incat bunul nu poate fi considerat decat bun propriu al paratului.  Ca aceasta concluzie este concordanta legislatiei olandeze o confirma si scrisorile de raspuns ale avocatilor din Olanda care au reprezentat partile in procesul de divort (filele 126, 131 din dosarul de fond) si care arata ca  reclamanta nu poate emite nici o pretentie cu privire la acest apartament (fila 126) sau ca prin dizolvarea casatoriei a incetat doar starea de persoane casatorite, comunitatea de bunuri incetand odata cu divortul de masa si pat (fila 131).
Solutia nu ar fi fost, in esenta, diferita nici daca am fi considerat ca litigiului ii este aplicabila  legea romana. In aceasta ultima situatie, bunul ar fi avut caracterul de bun comun, fiind dobandit in timpul casatoriei, insa probele administrate in cauza dovedesc faptul ca el a fost dobandit de catre parat in perioada in care sotii erau despartiti in fapt si cu contributia sa exclusiva. Doar el este cel care a fost parte in contractul de vanzare-cumparare, in care vanzatorii recunosc ca au primit pretul inainte de semnarea conventiei. S-a spus  de catre prima instanta ca paratul nu a facut dovada ca apartamentul este bunul sau propriu, punct de vedere pe care tribunalul nu si-l insuseste, pentru urmatoarele considerente. Paratul este singurul care figureaza ca si cumparator in contract, intr-o perioada in care sotii nu mai locuiau si nu-si mai administrau in comun bunurile, asa incat daca reclamanta pretinde o contributie la dobandirea bunului, ea trebuia sa faca aceasta dovada, din perspectiva dispozitiilor art. 1169 Cod civil. Nu poate fi retinuta nici afirmatia intervenientei potrivit careia a intentionat sa lase bunul fiicei sale, intrucat nu are nici un sens ca, in aceasta situatie, sa vanda bunul sotului fiicei sale si nu acesteia.
Tribunalul nu impartaseste nici punctul de vedere potrivit caruia simplul fapt ca paratul a facut mentiune in contract ca este de acord cu intabularea bunului pe numele sau si al sotiei sale, face imposibila analizarea caracterului acestuia. Inscrierea in cartea funciara a unui bun pe numele, de pilda, numai a unuia dintre soti nu impiedica pe celalalt sa faca dovada faptului ca cel neinscris nu a contribuit la achizitionarea lui, asa incat si in situatia in care ambii sunt inscrisi in cf , se poate face dovada faptului ca numai unul a fost cel care a contribuit la dobandirea lui.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept si in temeiul dispozitiilor art. 296 Cod pr. civila, tribunalul a admis apelul paratului a respins pe cel al reclamantei, a schimbat  in sensul ca a admis cererea reconventionala a acestuia si a constatat calitatea de bun propriu al imobilului in litigiu si,  in temeiul dispozitiilor Legii nr. 7/1996 a dispus inscrierea dreptului acestuia in cf. Ca urmare a constatarii calitatii de bun propriu, a inlaturat obligatia reclamantei de plata a sultei, precum si de plata a c/valorii investitiilor.
In apelul sau, reclamanta a criticat sentinta sub aspectul modului  in care instanta de fond a stabilit valoarea de circulatie a imobilului si a obligatiei de plata a investitiilor. Pentru aceea ca tribunalul a retinut caracterul de bun propriu al imobilului in favoarea paratului, nu se mai impune analizarea aspectelor criticate de reclamanta, intrucat nu se mai pune problema stabilirii vreunei sulte.
Pentru considerentele pe care le vom expune cand vom analiza admisibilitatea cererii de interventie, nu s-a impus admiterea apelului reclamantei nici sub aspectul problemei investitiilor, intrucat acestea nu au mai fost acordate uzufructuarului.
Pe cale  de consecinta, s-a respins actiunea reclamantei S. S.
Solutia primei instante a fost schimbata si in ceea ce priveste solutionarea cererii de interventie care urmeaza s-a respins. Dispozitiile art. 539 Cod civil, relative la situatia uzufructuarului, nu au fost in mod corect aplicate de catre prima instanta. Uzufructuarul nu are dreptul la restituirea c/valorii investitiilor legate de cheltuielile  de intretinere ale bunului, Codul civil aratand ca: „Uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, cere vreo despagubire pentru investitiile pe care pretinde ca le-a facut, chiar cand prin ele insele ar fi sporit valoarea lucrului.”
In temeiul dispozitiilor art. 274 Cod pr. civila, tribunalul a obligat pe apelanta S. S. la plata catre apelantul O. I. a sumei de 2775,3 lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxe de timbru.