InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Sibiu

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren

(Decizie nr. 340 din data de 05.04.2012 pronuntata de Tribunalul Sibiu)

Domeniu Reconstituiri (fapte, acte, drepturi) | Dosare Tribunalul Sibiu | Jurisprudenta Tribunalul Sibiu

Constata ca prin sentinta civila nr.20/2012 a Judecatoriei Agnita a fost admisa in parte plangerea formulata de petenta S. Z. in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor si Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu.
S-a dispus anularea hotararii nr.944/28.03.2011 emisa de intimata Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu.
A fost obligata intimata Comisia Locala N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa faca propunerea pentru reconstituirea in natura, in favoarea petentei a dreptului de proprietate asupra suprafetei de teren de 48,163 ha si sa inainteze propunerea impreuna cu intreaga documentatie catre intimata Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu.
De asemenea, a fost obligata intimata Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu. sa valideze propunerea privind reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea in favoarea persoanelor indreptatite si sa procedeze la emiterea titlului de proprietate, iar intimata Comisia Locala Nocrich pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa procedeze in mod subsecvent la punerea in posesie a petentei, in conditiile legii.
Pentru a hotari in acest mod, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In fapt, prin cererea depusa in termenul legal prevazut de Legea nr.247/2005, inregistrata la Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor PUI sub nr.503/30.11.2005 (f. 194 dos. jud. Agnita), petenta S. Z. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
Cererea a fost trimisa de institutia sesizata intimatei Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Nocrich intrucat printre actele depuse in dovedire de petenta s-a regasit si CF 40 H. care cuprindea suprafete de teren care nu se aflau pe teritoriul comunei P. (f. 191 dos. jud. Agnita).
Intimata Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor N. a respins cererea formulata de petenta intrucat nu a fost intrunita conditia legala a cetateniei romane.
Contestatia formulata impotriva acestei hotarari a fost respinsa de intimata Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata a supra Terenurilor Sibiu (f. 58)
Potrivit acestei din urma hotarari, contestatia petentului a fost respinsa intrucat: din documentatia comunicata de comisia locala facea parte doar cererea depusa in termenul legal inregistrata la Comisia Locala pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor P., jud. Hunedoara, sub nr.503/30.11.2005, transmisa Comisiei Locale de Fond Funciar N. cu adresa nr.271/27.01.2009, prin care petenta a solicitat terenul care a apartinut bunicului sau I. T; nu exista nicio cerere formulata in termen legal din care sa rezulte ca petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor detinute de defunctul I. A. L., mentionat in contestatia cu nr.773/18.02.2011, depusa la Primaria comunei N; nu s-a precizat suprafata de teren solicitata in comuna N, jud. Sibiu, ci numai suprafata totala de 64,5 ha revendicata pe raza comunei P. si in imprejurimi, jud. Hunedoara; nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate concludente si pertinente din care sa rezulte suprafata preluata abuziv in perioada 1945-1990 de catre stat sau  C.A.P., de la defunctul I. T; in foile de avere sunt inscrise si persoane dupa care nu s-a solicitat teren; suprafetele sunt inscrise in cote-parti pentru fiecare proprietar; unele inscrisuri sunt in limba maghiara; nu au fost prezentate acte doveditoare ale cetateniei romane.
Instanta de fond retine ca potrivit mentiunilor exprese ale cererii depuse in termenul legal prevazut de Legea nr.247/2005, inregistrata initial la Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor P. iar apoi la Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor N., petenta a solicitat in mod expres reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenuri ramase de pe urma defunctului I. T., terenuri situate pe raza comunei P. si imprejurimi, si in suprafata totala de 64,5 ha, precizand ca urmau sa fie depuse la dosar acte doveditoare (f. 194 dos. jud. Agnita).
Totusi, in sustinerea respectivei cereri a fost depus un extras CF – 40 H. – care se refera la o suprafata de teren aflata pe teritoriul comunie N., ceea ce a si determinat sesizarea intimatei Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor N. de catre Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor P. (f. 191 dos. jud. Agnita).
Totodata, in corespondenta purtata de intimata Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor N. cu reprezentantul petentei si anexata in dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate inregistrat la Primaria N. (f. 102, 108, 113 dos Jud. Sibiu), se fac mentiuni potrivit carora respectiva intimata analiza reconstituirea dreptului de proprietate dupa defunctul I. T.
De asemenea, extrasele CF (f. 120-168 dos Jud. Sibiu) din acelasi dosar de reconstituire a dreptului de proprietate inregistrat la Primaria N. fac referire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au apartinut antecesorilor I. A. L. si I. T.
Instanta de fond retine ca interpretarea restrictiva a cererii petentei, astfel cum a fost retinuta prin Hotararea contestata emisa de intimata Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Sibiu, este bazata pe un formalism excesiv si nu da efect coroborarii tuturor elementelor aflate la dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate.
Cu privire la cetatenia petentei, instanta de fond retine ca prin textul legal invocat in hotararea Comisiei Judetene Sibiu pentru respingerea contestatiei formulate de petent, respectiv art.48 din Legea nr.18/1991, se statueaza in mod expres ca cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, precum si fostii cetateni romani care si-au redobandit cetatenia romana, indiferent daca si-au stabilit sau nu domiciliul in tara, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafetele de terenuri agricole sau terenuri cu destinatie forestiera, prevazute de art.45, care le-au apartinut in proprietate, in termenul, cu procedura si in conditiile prevazute de art.9 alin.3-9.
Insa, prin art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 se recunoaste calitatea de persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate tuturor mostenitorilor persoanelor care au adus  pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta.
Aceeasi lege prevede prin dispozitiile art.13 ca mostenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucat  terenurile nu s-au gasit in circuitul civil, sunt  socotiti repusi de drept in  termenul  de  acceptare  cu  privire  la  cota  ce  li  se  cuvine  din terenurile  ce au apartinut autorului lor, fiind considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Rezulta din aceste dispozitii legale ca mostenitorii persoanelor ce au detinut teren preluat din patrimoniul lor, in conditiile inscrise in actul normativ sunt indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate ce a apartinut autorilor lor, prin depunerea cererii de reconstituire acestia dobandind o „speranta legitima la obtinerea exercitiului efectiv al dreptului de proprietate”, dobandind astfel un bun in sensul art.1 din Primul protocol aditional al CEDO.
Mai mult, potrivit art.44 alin.1 si 2 din Constitutie, dreptul de proprietate este garantat, iar cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care tara noastra este parte, precum si prin mostenire legala.
Chiar daca prin mai multe decizii ale Curtii Constitutionale a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.48 din Legea nr.18/1991, potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 republicata, doar deciziile prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege in vigoare sunt definitive si obligatorii pentru instanta.
De asemenea, trebuie avut in vedere ca prin ratificarea de catre Romania a Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si a protocoalelor aditionale la aceasta, respectarea art.1 privind protectia proprietatii din Primul protocol aditional la Conventie a devenit obligatorie pentru Statul Roman, iar aplicarea lui are si un caracter prioritar, conferit de art.20 din Constitutie.
Instanta de fond retine de asemenea ca prin actele de stare civila depuse la dosarul cauzei, petenta a justificat calitatea de persoana indreptatita pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru  terenul  care  a  apartinut  antecesorilor sai, potrivit art.13 din Legea nr.18/1991 republicata.
Cu privire la suprafata de teren solicitata, instanta de fond retine ca suprafata totala  care rezulta  din  extrasele de  carte  funciara pentru dupa autorii petentei este de 48,163 ha, iar  suprafetele in discutie au fost preluate de stat sau CAP in perioada 1945-1990. Faptul ca in foile de avere sunt inscrise si persoane dupa care nu s-a solicitat teren nu constituie un motiv intemeiat pentru respingerea cererii petentei. Aceste inscrieri sunt ulterioare preluarii abuzive si, in conditiile in care stabilirea eventualei nevalabilitati a acestora excede limitelor sesizarii prezentei instante, reconstituirea dreptului de proprietate urmeaza a fi facuta pe suprafata, si nu pe vechiul amplasament. Totodata, faptul ca unele inscrisuri depuse in probatiune sunt in limba maghiara nu impiedica verificarea temeiniciei cererii petentei, putand fi suficient coroborate cu traducerile existente si cu intregul material probator.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs intimatele Comisia Locala N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor si Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu.
Recurenta Comisia Locala N. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor solicita in recursul sau modificarea hotararii in sensul respingerii plangerii.
In motivarea cererii de recurs se arata in esen?a ca in mod gresit a retinut instanta de fond faptul ca petenta a formulat cerere de reconstituire pentru imobilele ce au apartinut antecesorilor sai pe raza comunei Nocrich, incalcand astfel dispozitiile articolului 9 alin 3 din Legea 18/1991 republicata care reglementeaza faptul ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate se depune la primaria, consiliul local, in a carei raza teritoriala este situat terenul pentru care urmeaza sa fie reconstituit dreptul de proprietate, fie personal, fie prin posta. petenta a depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate la primaria Comunei P. si a solicitate reconstituirea dreptului asupra terenurilor de pe raza comunei P. si imprejurimi asa incat nu exista cerere depusa in termenul legal pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aflate pe raza teritoriala a comunei N.
Petenta nu a facut dovada decesului autorului sau I. T. si nici nu a depus certificat de mo?tenitor dupa acesta astfel cum prevad dispozitiile art. 11 din HG 890/2005.
Din copiile cartilor funciare depuse la dosar nu rezulta ca autorii petentei au detinut in proprietate terenuri dupa 1945, ci anterior acestui an, in unele sunt inscrise alte persoane, unul dintre terenuri este intravilan si face obiectul Legii 10/2001.
De asemenea petenta nu a facut proba cetateniei romane.
In drept, recursul este motivat si pe dispozitiile art. 312 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila.
Recurenta Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Sibiu solicita in recursul sau  modificarea hotararii in sensul respingerii plangerii.
In motivarea recursului se arata ca sentinta instantei de fond a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor Legii fondului funciar, respectiv ale art. 48, precum si a art. 44 din Constitu?ia Romaniei.
Intimata petenta nu a formulat in termenul prevazut de Legea 247/2005 nicio cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aflate pe raza comunei  N.
Nu au fost depuse acte doveditoare concludente cu privire la suprafata de teren preluata de la antecesorii petentei,  nu au fost depuse acte doveditoare ale cetateniei romane, Curtea Constitutionala stabilind in repetate randuri faptul ca exercitarea dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate este conditionata de calitatea de cetatean roman a solicitantului.
Instanta de fond a ignorat faptul ca in materia fondului funciar stabilirea dreptului de proprietate se poate face doar la cerere. Nu este admisibil sa se considere ca cererea formulata la comisia locala Pui trebuie sa fie coroborata cu coresponden?a purtata cu reprezentatii petentei, astfel cum in mod eronat sustine instanta de fond.
In drept, recursul este motivat pe dispozitiile Legii 18/1991, privind fondul funciar, Legea 169/1997, Legea 247/2005, HG 890/2005, Legea 21/1991 a cetateniei romane, art. 299 – 316 Cod de procedura civila.
Intimata a formulat intampinare prin care s-a opus admiterii recursurilor (filele 25- 27), in care sunt reiterate apararile facute cu prilejul dezbaterii cauzei in fata Judecatoriei cu privire la conditia dobandirii dreptului de proprietate prin reconstituire de cetatenia romana.
 Se mai arata, de asemenea, ca a fost formulata cererea de reconstituire a dreptului de proprietate la Primaria comunei pui deoarece dezbaterea succesorala de pe urma autorilor petentei a avut loc in aceasta localitate, au fost depuse la dosar toate documentele care privesc succesiunea dupa defunctul I. T., iar dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de la autorii petentei sunt depuse la dosar.
Recursurile sunt fondate si vor fi admise potrivit celor ce vor urma.
Petenta a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma antecesorilor sau, in termenul  prevazut de Legea nr.247/2005, cerere inregistrata la Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor P. sub nr.503/30.11.2005 (f. 194 dos. jud. Agnita).
Astfel cum rezulta din dispozitiile art. 8 alin (3) stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere., iar in conditiile art.9 alin (3) din acelasi act normativ, cererea se depune la primaria localita?ii sau, dupa caz, la primariile localita?ilor in a caror raza teritoriala se afla terenul pentru care urmeaza sa fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin posta, cu confirmare de primire, pana la data de 31 decembrie 1998, sub sanc?iunea decaderii din termen.
Problema pe care a avut-o de dezlegat instan?a de fond, adusa spre analiza in faza recursului, este aceea daca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de catre petenta in fata Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor P., judetul Hunedoara, ii da vocatie petentei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile detinute de autorii sai pe raza comunei N., judetul Sibiu. Ea este, astfel cum s-a aratat mai sus, adresata Primariei P. si se solicita prin aceasta reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe raza comunei comuna P. si in imprejurimi.
La limita vestica a teritoriului administrativ, comuna P. se invecineaza cu comuna S. de S.; spre nord-vest comuna P. se invecineaza cu comuna S. O., spre nord cu comuna B., spre limita nord-estica cu comuna O. de S. iar spre est cu comuna Ba.
Comuna N. nu se invecineaza cu comuna P., si dupa cum se poate observa nici judetele, in care aceste localitati se afla, nu sunt limitrofe.
In aceste conditii nu se poate sustine ca petenta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate pe raza comunei N., judetul Sibiu.
Astfel cum s-a aratat, legiuitorul a instituit drept conditie pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de fostele CAP uri, ori de stat, in perioada comunista formularea unei cereri de catre persoana indreptatita.
Nu se poate retine ca depunerea unui inscris care atesta dreptul de proprietate al autorilor petente, anterior anului 1945, intr-o alta locatie decat cea pentru care s-a formulat cerere poate fi asimilata unei astfel de manifestari de vointa din partea acesteia. Cererea trebuie sa reprezinte o manifestare expresa de vointa, ea nu se poate presupune. Formularea cererii nu este o simpla formalitate ci o conditie intrinseca pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
In practica sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoa?te ca fiind in marja de apreciere a statului posibilitatea de a adopta legi speciale pentru restituirea bunurilor preluate in perioada comunista, prin  care sa se reglementeze procedura, termenele ?i condi?iile in care restituirea poate avea loc.
In paragraful numarul 142 al acestei cauzei pilot in materia proprietatii, Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 778/22.11.2010, Curtea apreciaza ca „transformarea intr-o valoare patrimoniala in sensul art.1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial, ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de  aceste legi.”
Lipsa cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile aflate in comuna N.este un motiv suficient pentru admiterea recursurilor, astfel incat celelalte motive de recurs invocate de cele doua recurente nu se mai impun a fi analizate.
Fata de cele mai sus aratate, potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 1 raportat la dispozitiile art. 312 Cod de procedura civila, se impune admiterea recursului si modificarea in tot a hotararii atacate in sensul respingerii plangerii.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Reconstituiri (fapte, acte, drepturi)

Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018
FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
OMOR - Sentinta penala nr. 19 din data de 10.03.2017
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
Incuviintare executare silita formulata de executorul judecatoresc. Amenda aplicata de I.S.C.T.R. - Decizie nr. 366 din data de 20.04.2017