Evaziune fiscala prin stopaj la sursa

Constata ca prin sentinta penala nr. 333 din 13.11.2008 pronuntata de Judecatoria Medias in baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 63 alin. 3 C.p., a fost condamnata inculpata F.M. G., la pedeapsa amenzii de 1000 lei pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prin stopaj la sursa cu prejudiciu de 860 lei, nerecuperat.
S-a atras atentia inculpatei asupra prevederilor art. 631 C.p.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitata inculpata pentru infractiunea de folosirea bunurilor societatii comerciale in scop contrar intereselor acesteia prevazuta de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
In baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d C.p.p. a fost achitata inculpata pentru infractiunea de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitata inculpata pentru infractiunea de fals in contabilitate prevazuta de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C.p..
A fost obligata inculpata sa plateasca partii civile Statul Roman prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala/ Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Sibiu, suma totala de 860 lei cu titlu de despagubiri civile, la care s-au adaugat dobanzile, penalitatile de intarziere aferente, calculate pana la achitarea datoriei.
Au fost respinse celelalte pretentii banesti formulate de partea civila.
S-a constat ca onorariul  cuvenit expertului contabil A. A., in suma de 1500 lei, a fost achitat in intregime si s-a dispus eliberarea sumei acestuia.
A fost obligata inculpata sa plateasca statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut in fapt ca inculpata F. M. G. a fost asociat al unei societati comerciale denumite SC „D.” Pe baza unei procuri de administrare, din 25 ianuarie 2002, data de ceilalti doi asociati ai firmei, numitii H. M. si P. T., inculpata s-a ocupat efectiv de administrarea si conducerea activitatii societatii comerciale. Aceste imprejurari rezulta din inscrisurile aflate in copie la filele 76 si 170 dosar fond.
Determinat de faptul ca in perioada iulie – octombrie 2005, intreg patrimoniul firmei a fost vandut la licitatie pentru recuperarea creantelor diversilor creditori, persoane fizice, iar societatea figura cu datorii restante catre bugetul de stat, organele inspectiei fiscale au procedat la efectuarea unui control in perioada 07.09.2006-19.10.2006 asupra modului in care a fost administrata firma si conduse evidentele contabile. De pe urma acestui control, s-a facut o sesizare penala, care a fost si actul pe baza caruia a fost declansata, inceputa urmarirea penala si apoi, pusa in miscare actiunea penala, inculpata fiind trimisa in judecata pentru comiterea infractiunilor mentionate.
Instanta a apreciat ca probele cauzei atesta in mod indubitabil ca in perioada februarie 2004 septembrie 2005, inculpata F. M. G. in baza mandatului de reprezentare dat de ceilalti doi asociati a contractat o serie de imprumuturi in valuta de la diferite persoane fizice pentru care au fost intocmite inscrisuri in forma autentica fie la aceeasi data cu cea a contractarii imprumutului fie la o data ulterioara. Astfel din inscrisurile de la filele 173-182 dosar fond, rezulta ca inculpata a luat cu imprumut suma totala de 7700 euro de la martorul C. D., primita in transe in data de 10.05.2005; 29.04.2005;04.04.2005; 03.03.2005; 19.02.2005; 20.04.2004- filele 161,177 dosar fond. De la martorul P. a primit suma de 8800 euro, prima data suma de 5300 euro in 07.04.2004 si apoi 3500 euro in data de 24.08.2005 – conform f. 164,175 dosar fond. De la martorul R. R., a primit suma de 5000 euro in data de 31.08.2005 – filele 165,174 dosar fond; de la martorul F. P. O. suma de 7000 euro primita in data de 12.01.2005, contractul fiind incheiat ulterior in 30.08.2005 conform filei 166-173 dosar fond. De la martorul P. F. a primit suma de 4000 euro, potrivit filei 168, 242 dosar fond; de la martorul M. E., suma de 13.100 euro primita in data de 17.09.2005; de la martorul Z. D., suma de 6000 euro, fila 180 dosar; de la martorul P. F., suma de 4.000 euro primita in transe in data de 12.02.2004, 03.09.2004, 18.01.2005,04.02.2005 conform filei 182 dosar si de la martorul B. A. a primit suma de 6500 euro, in data de 31.08.2005 conform filei 182 dosar. Sumele sunt importante, iar inculpata este acuzata ca a folosit acesti bani in interesul propriu intrucat sumele de bani nu erau evidentiate in scriptele contabile decat numai dupa ce martorii enuntati nu si-au recuperat creantele din pretul obtinut de pe urma vanzarii la licitatie a activelor patrimoniului societatii. In aceasta privinta este de precizat ca nici o proba nu ofera un indiciu precum ca acesti bani au fost folositi in interesul propriu al inculpatei, in vreuna din modalitatile concrete care sa ateste o astfel de destinatie. Acuzarea atunci cand afirma acest fapt, considera instanta de fond, se bazeaza practic pe o prezumtie dedusa din imprejurarea simpla ca imprumuturile nu figureaza ca fiind inregistrate in bilantul din 30.09.2005 si in conturile in care ar fi trebuit sa se reflecte aceste operatiuni contabile; nefiind inregistrate se considera ca banii ar fi fost folositi de catre inculpata in scop personal. Aceasta deductie insa nu se certifica  a fi conforma cu realitatea, probele cauzei dovedind contrariul unei astfel de situatii.
Se mai mentioneaza in hotararea atacata, ca imprejurarile de fapt enuntate coroborate cu mentiunea din raportul inspectiei fiscale anume ca societatea si-a incetat activitatea numai incepand cu data de 01.11.2005, deci la o data ulterioara ultimului imprumut contractat, denunta existenta unor indicii asupra faptului ca banii imprumutati desi nu au fost evidentiati in bilantul de la sfarsitul trimestrului III al anului 2005, au fost folositi in fapt in interesul societatii, neexistand nici cea mai mica dovada ca inculpata ar fi folosit bani in interesul sau personal. De altfel, jurnalul de casa este tot un document de evidenta contabila, iar faptul ca inculpata a depus sume de bani imprumutate, chiar inainte de a fi intocmite actele in forma autentica, sustin buna credinta si nicidecum reaua credinta la care face referire textul legal care incrimineaza fapta respectiva ca fiind infractiune. Mai mult in masura in care intr-adevar inculpata ar fi folosit cu rea credinta acesti bani in scop contrar societatii pe care o administra, primii prejudiciati ar fi fost ceilalti doi asociati, dar cu toate acestea nici unul dintre ei nu au reclamat o astfel de situatie, sesizarea fiind facuta si depusa de catre organele fiscale.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu, solicitand obligarea inculpatei in solidar cu partea responsabila civilmente, la intreaga suma constatata cu titlu de prejudiciu de organul de inspectie si expertiza contabila efectuata.
Analizand sentinta atacata sub aspectul motivelor invocate si din oficiu, conform art. 371-373 C.pr.pen., Tribunalul va respinge apelul formulat, pentru urmatoarele considerente:
In ce priveste savarsirea infractiunii de folosirea bunurilor societatii comerciale in scop contrar intereselor acesteia, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, din actele existente la dosar, si anume bilantul contabil de la sfarsitul trimestrului III al anului 2005 si jurnalul de casa, rezulta ca banii imprumutati au fost folositi in interesul societatii, nefiind dovedita reaua-credinta a inculpatei si nici interesul acesteia in a folosi banii in scop personal.
De altfel, in mod corect prima instanta a retinut aspectul ca ceilalti asociati nu au reclamat o atare situatie, sesizarea fiind facuta si depusa de organele fiscale.
In ce priveste savarsirea infractiunilor de fals in contabilitate si evaziune fiscala, tribunalul retine ca sumele primite in urma incheierii contractelor de imprumut sunt evidentiate in jurnalul de casa, care este tot un act contabil, iar intentia de fraudare a statului nu subzista, cata vreme nu exista nici un fel de prejudiciu din neinregistrarea lor.
Mai mult, aceasta datorie apare mentionata in balanta din 31.12.2005, astfel incat omisiunea inregistrarii contractelor nu este consecinta intentiei.
Cu privire la infractiunea de evaziune fiscala, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, din raportul inspectiei fiscale rezulta ca sumele retinute in plus de catre organele fiscale ca fiind datorate de societatea administrata de inculpata sunt consecinta unor recalculari efectuate de inspectori strict pe baza metodei FIFO, cu toate ca inculpata a folosit atat metoda FIFO, cat si determinarea stocului in functie de metoda mediei preturilor.
Astfel, in mod corect prima instanta a considerat ca diferenta de impozit pe profit aferenta perioadei 01.01.2004 – 31.12.2005 si a celei privind T.V.A.-ul aferenta perioadei 01.01.2001 – 31.07.2006, provine exclusiv din efectuarea unor operatii de recalculare a bazei de impozitare, prin reaprecierea unor cheltuieli ca fiind deductibile, in conditiile in care toate veniturile firmei au fost evidentiate contabil, astfel incat aceste diferente nu sunt consecinta vreunei intentii de frauda a inculpatei, care sa se concretizeze in vreuna dintre formele prevazute de lege.
In legatura cu infractiunea de evaziune fiscala prin stopaj la sursa, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul retine ca acest act normativ a intrat in vigoare la data de 26.08.2005, anterior actele de evaziune fiscala fiind definite si reglementate de Legea nr. 87/1994, unde neretinerea si nevarsarea taxelor era retinuta ca fiind contraventie.
Astfel, in ce priveste luna mai 2005, aceasta fapta nu intra sub incidenta Legii nr. 241/2005, iar pentru cealalta perioada, cu toate ca au fost retinute contributiile de catre angajator, nu s-au facut varsamintele legale la bugetul statului, astfel incat in mod corect prima instanta a retinut savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prin stopaj la sursa, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, in sarcina inculpatei.
Pedeapsa a fost corect individualizata si dozata, respectandu-se prev. art. 52 si 72 C.pen.
De asemenea, si latura civila a fost corect solutionata, in sensul ca inculpata datoreaza partii civile numai prejudiciul aferent lunilor septembrie – octombrie 2005, celelalte sume solicitate neputand fi retinute in sarcina inculpatei, neexistand vinovatia acesteia pentru faptele care au condus la acest prejudiciu.
Astfel, in baza considerentelor enuntate, in temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen., se va respinge ca nefondat apelul formulat, mentinandu-se hotararea atacata.
In baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.