Restituirea cauzei la procuror. Nerespectarea dispozitiilor privitoare la sesizarea instantei.
(Decizie nr. 369 din data de 13.10.2009 pronuntata de Curtea de Apel Suceava) Prin sentinta penala nr. 233 din 15.09.2009 a Tribunalului Suceava s-a dispus, in baza art. 332 al. 2 Cod procedura penala, avand in vedere ca in cauza opereaza institutiile conexitatii si indivizibilitatii, restituirea intregii cauze procurorului in vederea refacerii urmaririi penale cu privire la inculpatii CCL, P I, CVM.
In temeiul dispozitiilor art. 332 al. 3 Cod procedura penala raportat la art. 139 al. 1 C.p.p. s-a inlocuit masura arestarii preventive luata fata de inculpati cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca exceptia nulitatii actului de sesizare a instantei trebuie raportata la modul de desfasurare a urmaririi penale pentru situatia fiecarui inculpat trimis in judecata, astfel incat instanta a analizat individual situatia acestora, retinand ca pentru unele fapte retinute in sarcina inculpatilor CCL, PI, CVM, CGD, fie s-a schimbat incadrarea juridica in sensul retinerii unei noi situatii de fapt sau au fost extinse cercetarile pentru noi acte materiale sau noi infractiuni, fara ca ulterior sa se inceapa urmarirea penala sau sa fie pusa in miscare actiunea penala si pentru faptele noi retinute. Prin urmare s-a pus problema daca extinderea cercetarilor sau schimbarea de incadrare juridica in modalitatea aratata justifica faptul ca nu s-a dispus prin rezolutie inceperea urmarii penale sau prin ordonanta ori rechizitoriu punerea in miscare a actiunii penale pentru aceste fapte noi.
Conform art. 238 C.p.p. organul de cercetare penala, daca constata fapte noi in sarcina invinuitului sau inculpatului ori imprejurari noi care pot duce la schimbarea incadrarii juridice a faptei pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale ori s-a pus in miscare actiunea penala sau date cu privire la participarea si a unei alte persoane la savarsirea acelei fapte, este obligat sa faca propuneri procurorului pentru extinderea cercetarilor penale sau schimbarea incadrarii juridice. Propunerile se inainteaza in cel mult 3 zile de la data constatarii faptelor, imprejurarilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanta, in cel mult 5 zile.
Din continutul acestui text legal rezulta ca extinderea cercetarilor penale cu privire la alte fapte sau persoane se poate dispune de procuror prin ordonanta fie dupa ce s-a inceput urmarirea penala, fie dupa ce s-a pus in miscare actiunea penala, deci in orice moment al desfasurarii urmaririi penale.
Inceperea urmarii penale conform art. 228 C.p.p. se dispune de organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 prin rezolutie, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1). Prin urmare pentru a se dispune inceperea urmaririi penale trebuie sa existe date privind comiterea unei fapte prevazute de legea penala, fiind suficient un act de sesizare sau efectuarea unor acte premergatoare pentru a se dispune inceperea urmaririi penale, moment din care incep sa fie administrate probe pentru a se stabili existenta faptei penale, a persoanei invinuitului, a vinovatiei acestuia, urmarirea penala putand sa fie inceputa si "in rem", deci fara a se cunoaste persoana invinuitului.
Conform art. 234 si 235 C.p.p. daca organul de cercetare penala considera ca sunt temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale, face propuneri in acest sens, pe care le inainteaza procurorului. Potrivit art. 235 C.p.p. procurorul se pronunta asupra punerii in miscare a actiunii penale dupa examinarea dosarului; Daca procurorul este de acord cu propunerea, pune in miscare actiunea penala prin ordonanta; Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile aratate in art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia. Spre deosebire de inceperea urmaririi penale actiunea penala nu poate fi pusa in miscare decat "in personam" si presupune existenta unor probe suficiente cu privire la infractiune si la vinovatia celui care a savarsit-o. Punerea in miscare a actiunii penale are ca efect principal conferirea calitatii de inculpat celui care a savarsit o infractiune cu toate consecintele ce decurg din aceasta calitate iar pana in acest moment persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala are calitatea de invinuit.
Prin prisma celor aratate, instanta a apreciat ca termenele de "fapte", "imprejurari" si "date" folosite in textul art. 238 C.p.p. se interpreteaza in sensul ca extinderea cercetarii penale se dispune atunci cand exista informatii despre savarsirea unei noi infractiuni aflata in legatura de conexitate sau corelativitate cu infractiunea care face obiectul cauzei penale sau despre noi acte materiale ce intra in continutul constitutiv al aceleiasi infractiuni (continua, complexa sau continuata), la fel ca in cazul in care se dispune inceperea urmaririi penale. Extinderea este obligatorie pentru a se evita intocmirea unor dosare penale diferite care ulterior ar trebuie conexate. Aceasta posibilitate si totodata obligatie a organelor de urmarire penala de a extinde cercetarile intr-o cauza penala nu inseamna insa ca nu trebuie pusa in miscare actiunea penala si pentru noile infractiuni sau noile acte materiale, intrucat pentru punerea in miscare a actiunii penale trebuie indeplinite conditii suplimentare respectiv sa se constate ca exista suficiente probe cu privire la noile infractiuni sau acte materiale si cu privire la vinovatia invinuitului. Prin urmare, dupa ce se extind cercetarile in cauza, daca se constata ca exista probe suficiente privind comiterea acestei noi infractiuni in sarcina invinuitului/inculpatului, procurorul poate dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale, astfel cum s-a procedat in cauza fata de inculpatul CGD.
In sprijinul acestei interpretari pot fi avute in vedere si dispozitiile art. 9 al. 2 C.p.p. potrivit carora actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege. Acest text trebuie corelat cu prevederile art. 235 si art. 262 al. 1 pct. 1 lit. a C.p.p. din care rezulta ca punerea in miscare a actiunii penale poate fi realizata prin ordonanta (care trebuie sa aiba un anumit continut inclusiv dispozitia de punere in miscare a actiunii penale) sau prin rechizitoriu. De asemenea pot fi avute in vedere si prevederile art. 255 si art. 256 cu referire la notiunea de cercetare penala folosita de legiuitor in art. 238 C.p.p. Astfel, conform art. 255 al. 1C.p.p. in cauzele in care nu a fost pusa in miscare actiunea penala, organul de cercetare, dupa efectuarea actelor de cercetare penala potrivit art. 232, daca exista invinuit in cauza si constata ca impotriva acestuia sunt suficiente probe, procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, aducandu-i la cunostinta invinuirea si intrebandu-l daca are noi mijloace de aparare. Art. 256 C.p.p. prevede ca de indata ce cercetarea penala este terminata, organul de cercetare inainteaza dosarul procurorului cu un referat, in care consemneaza rezultatul cercetarii, spre a se decide potrivit art. 262.
Termenul de cercetare penala, astfel cum rezulta din interpretarea textelor legale mentionate desemneaza activitatea desfasurata in cadrul urmaririi penale constand in strangerea probelor, identificarea infractorului si stabilirea raspunderii acestuia, precum si in efectuarea oricaror acte specifice urmaririi penale, cu exceptia acelora care sunt date in competenta procurorului. Prin urmare extinderea cercetarilor nu este echivalenta cu o extindere a actiunii penale, definita in doctrina juridica ca fiind instrumentul juridic cu ajutorul caruia conflictul de drept penal este adus spre solutionare organelor judiciare in vederea tragerii la raspundere penala a celor vinovati de savarsirea unei infractiuni.
In acest context trebuie avute in vedere si prevederile art. 259 C.p.p. potrivit carora referatul intocmit de organul de cercetare penala trebuie sa se limiteze la fapta care a format obiectul punerii in miscare a actiunii penale, la persoana inculpatului si la ultima incadrare juridica data faptei.
De asemenea art. 262 C.p.p. care reglementeaza continutul rechizitoriului prevede urmatoarele:
Daca procurorul constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existand probele necesare si legal administrate, procedeaza, dupa caz, astfel:
1. cand din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost savarsita de invinuit sau de inculpat si ca acesta raspunde penal:
a) daca actiunea penala nu a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care pune in miscare actiunea penala si dispune trimiterea in judecata;
b) daca actiunea penala a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea in judecata;
Rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute in art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia, precum si dispozitia de trimitere in judecata.
Din aceste dispozitii rezulta cu claritate ca daca nu s-a pus in miscare actiunea penala in cursul urmaririi penale (prin ordonanta prevazuta de art. 235 C.p.p.) aceasta dispozitie trebuie sa se regaseasca in rechizitoriu.
Or, in rechizitoriul nr. 79D/P/2009 din 22.06.2009 nu se regaseste dispozitia de punere in miscare a actiunii penale pentru unele infractiuni pentru care nu s-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta, astfel cum se va arata si in continuare.
Instanta a apreciat ca, in argumentarea ideii ca extinderea cercetarilor penale nu inseamna si o extindere a actiunii penale, trebuie avute in vedere prevederile art. 335, art. 336 si art. 337 C.p.p. care reglementeaza extinderea procesului penal la noi acte, fapte sau persoane in cursul judecatii, in cazuri de conexitate sau indivizibilitate , prevazute si de art. 238 C.p.p. in faza urmaririi penale. Astfel aceste texte legale se refera expres la punerea in miscare a actiunii penale dupa extinderea procesului penal, in cazul infractiunii continuate fiind atributul instantei judecatoresti de a dispune prin incheiere extinderea actiunii penale iar in cazul descoperirii unor noi fapte sau a participarii altor persoane la comiterea faptei procurorul poate sa declare ca pune sau nu pune in miscare actiunea penala si in functie de aceasta instanta extinde sau nu procesul penal cu privire la noile fapte sau persoane.
Intr-adevar in doctrina juridica s-a exprimat si punctul de vedere potrivit caruia extinderea cercetarilor penale in faza urmaririi penale este in fapt o extindere a urmaririi penale insa instanta nu-si poate insusi o astfel de opinie in lipsa unor argumente convingatoare.
Referitor la schimbarea incadrarii juridice realizata in sensul retinerii unor noi fapte instanta apreciaza ca retinerea unor noi fapte in sarcina unui inculpat, unele ca acte materiale ale unei infractiuni continuate , nu se poate face printr-o schimbare de incadrare juridica. Incadrarea juridica este operatiunea efectuata de organele de urmarire penala si instanta de judecata prin care se stabileste concordanta deplina intre fapta concreta savarsita de invinuit sau inculpat si norma penala speciala care incrimineaza acea fapta,precum si in raport cu dispozitiile penale generale aplicabile faptei comise. Cu alte cuvinte incadrarea juridica inseamna incadrarea faptei concrete ilicite care i se imputa invinuitului/inculpatului intr-un text legal care prevede si sanctioneaza o infractiune. Schimbarea incadrarii juridice se realizeaza prin schimbarea calificarii faptei dintr-o infractiune in alta, prin trecerea de la o forma a infractiunii la alta (de exemplu din tentativa in infractiunea consumata), prin schimbarea din infractiunea in forma unica in infractiunea in forma continuata si invers sau dintr-o infractiune continuata in concurs de infractiuni si invers. Prin urmare, retinerea unor noi fapte in sarcina invinuitului nu se poate realiza printr-o schimbare de incadrare juridica pentru ca nu presupune o operatiune juridica in sensul mentionat si duce la eludarea dispozitiilor legale privind inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale. Instanta apreciaza ca si in situatia descoperirii unor noi acte materiale ce ar intra in continutul constitutiv al unei infractiuni continuate pentru care s-a inceput urmarirea penala ori s-a pus in miscare actiunea penala, organele de cercetare penala trebuie sa dispuna prin rezolutie confirmata inceperea urmaririi penale pentru noile fapte si apoi punerea in miscare a actiunii penale, dupa care pot schimba incadrarea juridica, daca forma continuata nu fusese retinuta. Aceasta intrucat trebuie avut in vedere faptul ca infractiunea continuata este o unitate infractionala legala, creata prin vointa legiuitorului, unitate ce poate fi ulterior desfacuta printr-o schimbare de incadrare juridica, actele de executare recapatandu-si individualitatea. De aceea si in cazul acestor noi fapte trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale, fie extinderea cercetarilor penale.
Avand in vedere cele aratate instanta a evidentiat deficientele constatate cu privire la fiecare din cei patru inculpati mentionati mai sus in parte, deci cu exceptia inculpatului Nistor Petru in cazul caruia, astfel cum s-a aratat, s-a dispus trimiterea in judecata pentru aceleasi infractiuni pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale si ulterior punerea in miscare a actiunii penale.
In cazul inculpatului CCL s-a constatat ca s-a inceput urmarirea penala prin rezolutie pentru doua infractiuni respectiv constituire grup infractional organizat si detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie, in cazul acestei din urma infractiuni fapta fiind comisa in cursul lunii ianuarie (desi nu se mentioneaza in ce an din actele si lucrarile dosarului rezulta ca este vorba de anul 2009). Ulterior se extinde urmarirea penala pentru inca o fapta care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie, fapta comisa in luna mai 2009. Pentru aceste infractiuni la data de 10.05.2009 se dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale. Dupa acest moment se dispune schimbarea incadrarii juridice a infractiunii de detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie, fapta prev. de art. 24 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 365/2002, in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, fiind descoperit un nou card contrafacut tot in luna mai 2009. In cazul acestei infractiuni trebuie observat insa ca nu s-a considerat ca este o infractiune continuata, nefiind facuta aplicarea art. 41 al. 2 C.p.p. ci o infractiune simpla avand in continutul sau mai multe acte de detinere. Fara a se pronunta asupra incadrarii juridice a faptelor de detinere de instrumente de plata electronica falsificata, instanta apreciaza ca, nu se putea dispune schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unei noi fapte penale ci trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale prin rezolutie, fie extinderea cercetarilor penale iar ulterior punerea in miscare a actiunii penale. La data de 2.06.2009 s-a dispus extinderea cercetarilor pentru doua noi infractiuni respectiv infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata si infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, faptele fiind comise in luna iulie 2008. Pentru aceste infractiuni nu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, desi instanta apreciaza ca era necesar, in lumina celor aratate mai sus. In data de 17 iunie 2009 se extind din nou cercetarile pentru infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, fapta prev. de art. 27 al. 1 coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, dar si in ceea ce priveste infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata , prevazuta de art. 24 al. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., in sensul retinerii unor noi situatii de fapt,cu mentiunea ca este vorba de noi acte materiale ale unor infractiuni continuate, intrucat s-a facut aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. in cazul acestor doua infractiuni. Nici pentru aceste noi fapte nu s-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta sau rechizitoriu. In concluzie, in cazul acestui inculpat se impune refacerea urmaririi penale avandu-se in vedere cele aratate.
In cazul inculpatului PI s-a inceput urmarirea penala prin rezolutie pentru trei infractiuni respectiv constituire grup infractional organizat, punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata si tentativa la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, infractiuni pentru care se si pune in miscare actiunea penala prin ordonanta. Ulterior, in mod corect (in sensul ca astfel de operatiuni tin de schimbarea de incadrare juridica) prin ordonanta se dispune schimbarea incadrarii juridice si anume pentru infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata se retine forma continuata iar in cazul tentativei la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos se retine forma consumata a infractiunii. Prin aceeasi ordonanta insa s-a dispus in mod gresit si schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unui nou act material al infractiunii continuate de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos. De asemenea, printr-o ordonanta s-a dispus extinderea cercetarilor pentru o noua infractiune si anume detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie, infractiune pentru care nu s-a pus in miscare actiunea penala. In concluzie, in cazul acestui inculpat se impune refacerea urmaririi penale avandu-se in vedere cele aratate.
In cazul inculpatului CVM s-a dispus prin rezolutie inceperea urmaririi penale pentru doua infractiuni: de sprijinire a unui grup infractional organizat si detinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare, infractiuni pentru care s-a si dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale. Ulterior la data de 15.06.2009 s-a dispus extinderea urmaririi penale fata de inculpat pentru comiterea unei noi infractiuni de instigare la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, pentru care nu a fost pusa in miscare actiunea penala. In concluzie, in cazul acestui inculpat se impune refacerea urmaririi penale avandu-se in vedere cele aratate.
In cazul inculpatului CGD s-a dispus prin rezolutie inceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie. Ulterior , prin ordonanta s-au extins cercetarilor fata de inculpat sub aspectul savarsirii infractiunii de sprijinire a unui grup infractional organizat iar punerea in miscare a actiunii penale prin ordonanta a vizat ambele infractiuni, prin urmare nu se impune refacerea urmaririi penale in ceea ce priveste acest inculpat.
Fata de cele aratate instanta a apreciat ca regularitatea desfasurarii urmaririi penale tine de sesizarea instantei de judecata iar actul de sesizare al instantei, rechizitoriul nr. 79D/P/2009 este lovit de nulitate absoluta. In acest sens in primul rand trebuie avute in vedere in primul rand dispozitiile art. 2 al. 1 C.p.p.care reglementeaza principiul legalitatii procesului penal, conform caruia procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege. Acest principiu nu a fost respectat in cursul urmaririi penale din moment ce, in cazul a trei inculpati, actele de urmarire penala nu au fost efectuate conform dispozitiilor legale privind inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale.
Conform art. 197 al. 2, 3 C.proc.pen. dispozitiile relative la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, la sesizarea instantei, la compunerea acesteia si la publicitatea sedintei de judecata sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii iar nulitatea prevazuta in alin. 2 nu poate fi inlaturata in nici un mod. Ea poate fi invocata in orice stare a procesului si se ia in considerare chiar din oficiu. De asemenea art. 332 al. 2 C.proc.pen. instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale in cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator. Cu prilejul analizarii legalitatii sesizarii instanta este obligata sa verifice nu numai intrunirea formala a conditiilor prev. de art. 264 Cod procedura penala, pentru actul de sesizare, ci si caracterul echitabil al procedurii in faza de urmarire penala sau analiza existentei unor motive de nulitate prev. de art. 197 Cod procedura penala, intrucat procurorul emite rechizitoriul intr-o cauza numai daca constata ca sunt satisfacute cerintele imperative prev. de art. 262 al. 1 Cod procedura penala : respectarea dispozitiilor legale care garanteaza aflarea adevarului; urmarirea penala este completa; existenta probelor necesare si legal administrate. Instanta nu face doar o verificare formala a rechizitoriului, ca act de sesizare a instantei, intrucat, in cazul nerespectarii in cursul urmaririi penale a unor dispozitii imperative a caror incalcare este sanctionata cu nulitatea , sanctiunea opereaza si cu privire la rechizitoriu, act procedural prin care se finalizeaza, de regula, urmarirea penala.
Prin urmare, in raport de cele evidentiate anterior, instanta constata ca sesizarea instantei cu judecarea cauzei penale de fata este lovita de nulitate absoluta in conditiile in care s-a dispus trimiterea in judecata de catre procuror pentru infractiuni pentru care nu a fost pusa in miscare actiunea penala sau pentru fapte pentru care nu s-a inceput urmarirea penala, acte procesuale care nu pot fi substituite prin extinderea cercetarilor penale, in lipsa unui temei legal.
Intrucat in cauza opereaza institutiile conexitatii si indivizibilitatii, toti cei cinci inculpati fiind trimisi in judecata fiind acuzati de constituire sau sprijinire a unui grup infractional organizat in scopul comiterii altor infractiuni pentru care au fost trimisi in judecata, se impune restituirea cauzei in intregime la procuror si nu se poate dispune disjungerea.
In cazul inculpatului PI s-a invocat si faptul ca nu i s-a prezentat materialul de urmarire penala pentru o infractiune din cele pentru care a fost trimis in judecata. Conform procesului verbal din 18.06.2009 materialul de urmarire penala s-a prezentat sub aspectul comiterii de catre inculpat a infractiunilor prevazute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 24 al. 2 teza I din legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art. 24 al. 2 din legea nr. 365/2002, cu aplicare art. 33 lit. a si b C.pen., inculpatul mentionand ca i s-a prezentat intregul material de urmarire penala. Sanctiunea care intervine in cazul in care se omite sa se faca referire la o infractiune in procesul-verbal de prezentare a urmaririi penale este nulitatea relativa, nulitate ce este acoperita in cauza avand in vedere faptul ca inculpatul a aratat ca i s-a prezentat intregul material de urmarire penala , acestuia i s-a comunicat o copie de pe rechizitoriu iar instanta a dispus restituirea cauzei la procuror, urmand sa ii fie prezentat din nou materialul de urmarire penala si sa propuna eventual alte probe in aparare.
Fata de cele aratate, in baza art. 332 al. 2 Cod procedura penala, avand in vedere ca in cauza opereaza institutiile conexitatii si indivizibilitatii, Tribunalul va restitui intreaga cauza procurorului in vederea refacerii urmaririi penale cu privire la inculpatii CCL, PI si CVM.
Conform art. 332 al. 3 C.p.p., in cazul in care se dispune restituirea instanta este obligata sa se pronunte asupra masurilor preventive luate in cauza. De asemenea potrivit art. 274 C.p.p. in cazul restituirii cauzei de catre instanta de judecata, potrivit art. 272, daca inculpatul este arestat si instanta mentine arestarea preventiva, termenul de 30 de zile curge de la data pronuntarii hotararii iar durata arestarii inculpatului poate fi prelungita potrivit art. 155 si 159.
Fata de inculpatii NP, CCL, PI s-a dispus luarea si mentinerea masurii arestarii preventive, iar fata de inculpatul CGD s-a dispus luarea masurii arestarii preventive in lipsa sa, incepand cu data punerii in executare efectiva a mandatului de arestare preventiva, ceea ce nu s-a realizat pana in prezent.
Pentru a lua aceste masuri instanta a apreciat ca in cauza s-au schimbat temeiurile care au fost avute in vedere la luarea si mentinerea masurii arestarii preventive. Astfel, instanta a apreciat ca exista indicii temeinice, in acceptiunea legala a acestuia termen, cu privire la comiterea de catre cei trei inculpati a infractiunilor pentru care au fost trimisi in judecata, rezultand din probele evidentiate in cazul fiecarui inculpat in parte prin actul de sesizare, probe care au fost analizate cu prilejul luarii si mentinerii masurii arestarii preventive, astfel incat instanta a apreciat ca nu se impune reluarea analizei lor detaliate.
Insa , Tribunalul a apreciat ca nu mai este indeplinita cerinta art. 148 lit. f teza II Cod Procedura Penala. pentru a se dispune mentinerea starii de arest a inculpatilor pentru inca 30 de zile, insa pentru buna desfasurare a procesului penal se impune luarea fata de inculpati a unei alte masuri preventive, apreciata de legiuitor ca fiind mai putin coercitiva.
Tribunalul a apreciat ca lasarea inculpatilor in libertate prezinta in prezent un grad de pericol concret pentru ordinea publica mai redus in prezent, care nu justifica mentinerea masurii arestarii preventive pentru inca 30 de zile, astfel cum s-a aratat. In ceea ce priveste notiunea de pericol concret pentru ordinea publica Tribunalul a retinut ca nu a fost definita de legiuitor insa o astfel de definitie s-a cristalizat in teoria juridica si intr-o practica judiciara constanta. Exista un astfel de pericol atunci cand este posibil sa se produca o incalcare a regulilor de convietuire sociala, vizand toate valorile ocrotite prin art. 1 C.pen., ca urmare a activitatii inculpatului posterioara savarsirii infractiunii sau o reactie declansata de fapta savarsita de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publica presupune o rezonanta a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, insecuritate sociala. Pericolul concret pentru ordinea publica nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul sa comita o noua infractiune, care constituie un temei al luarii masurii arestarii preventive distinct, deci probele la care se refera art. 148 lit. f nu trebuie sa vizeze actiuni viitoare ale inculpatului, in eventualitatea cercetarii sale in stare de libertate.
In cauza de fata, detinerea in stare de arest a inculpatilor pe o durata de aproximativ 4 luni de zile este rezonabila fata de circumstantele cauzei insa instanta apreciaza ca mentinerea in arest a inculpatilor in continuare pentru inca 30 de zile, in conditiile in care s-a dispus restituirea cauzei la procuror, cauza intorcandu-se in faza urmaririi penale, in vederea refacerii urmaririi penale, nu este indispensabila pentru desfasurarea procesului penal si nu este justificata atat timp cat s-a retinut o culpa a organelor de urmarire penala in efectuarea urmaririi penale, element ce trebuie luat in considerare in aprecierea termenului rezonabil al duratei arestarii preventive. Aceasta cerinta a duratei rezonabile a masurii arestarii preventive rezulta din dispozitiile CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si se apreciaza in functie de circumstantele cauzei. Conform art. 5 paragraf 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului orice persoana arestata sau detinuta are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat in mai multe cauze (Contrada contra Italiei, Muller contra Frantei) ca persistenta motivelor plauzibile de a banui o persoana de a fi savarsit o infractiune este o conditie sine qua non a regularitatii mentinerii detinerii dar dupa un timp ele nu mai sunt suficiente. In cauza Letellier contra Frantei Curtea a aratat ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie cel putin o perioada de timp. Detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata. In baza art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei dispozitiile CEDO si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile in sistemul roman de drept avand forta constitutionala si supralegislativa.
In temeiul disp. art. 332 al. 3 Cod procedura penala Tribunalul va mentine pe o perioada de 30 de zile, masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, prev. de art. 145 Cod procedura penala, luata fata de inculpatul CVM, prin incheierea Camerei de Consiliu din data de 8.07.2009 pronuntata de Tribunalul Suceava, definitiva si va respinge cererile de revocare a masurii obligarii de a nu parasi localitatea si de inlocuire a masurii obligarii de a nu parasi localitatea cu masura obligarii de a nu parasi tara formulate de inculpatul CVM prin aparator. Instanta apreciaza ca si in cazul acestui inculpat din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta presupunerea rezonabila ca a comis infractiunile pentru care a fost trimis in judecata iar pentru buna desfasurare a procesului penal se impune mentinerea masurii obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, obligatie dispusa si in cazul celorlalti trei inculpati.
Instanta va respinge cererile de revocare a masurii arestarii preventive si de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi tara formulate de inculpatul CGD prin aparator. In acest caz instanta are in vedere ca mandatul de arestare preventiva emis pe numele inculpatului nu a produs nici un efect, acesta sustragandu-se de la urmarire penala si de la judecata. In cazul in care se dispune arestarea preventiva in lipsa nu se pune problema prelungirii arestarii preventive in cursul urmaririi penale, a mentinerii arestarii preventive in cursul judecatii, atat timp cat mandatul de arestare nu a fost confirmat. In aceste conditii instanta nu poate aprecia asupra unui termen rezonabil al duratei unei arestari preventive, termen care nu a inceput sa curga, acest element fiind esential si in aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publica pe care il prezinta lasarea in libertate a inculpatului. Trebuie observat ca indeplinirea conditiilor pentru a se dispune luarea masurii arestarii preventive a acestui inculpat s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Suceava, apreciind-o ca fiind nelegala si netemeinica aratand ca rechizitoriul prin care se dispune trimiterea in judecata a inculpatului si sesizarea instantei de judecata trebuie sa se limiteze la fapta (faptele) si persoanele pentru care s-a efectuat urmarirea penala, in sensul ca nu se poate dispune trimiterea in judecata pentru o fapta pentru care inculpatul nu a fost invinuit si ascultat, in vederea exercitarii dreptului sau la aparare, dupa cum nu poate fi trimisa in judecata o persoana care nu a avut calitatea de invinuit sau inculpat in cursul urmaririi penale. De principiu, rechizitoriul care a depasit aceste limite nu este legal intocmit si nu ar trebui sa produca efectul de trimitere in judecata pentru faptele si persoanele fata de care nu s-a efectuat urmarirea penala.
Intrucat aceste limite nu sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 197, alin.2, C.procpen), valabilitatea rechizitoriului cu privire la faptele si persoanele ce depasesc aceste limite se examineaza prin prisma existentei sau inexistentei vatamarii procesuale, in cadrul unei nulitati relative invocate in termenul legal in fata instantei de judecata. Daca inculpatul accepta judecata, aceasta se poate desfasura pentru toate faptele si persoanele cuprinse in actul de trimitere in judecata.
Desi in cuprinsul art.332 Cod procedura penala s-a prevazut, initial, un singur caz de restituire pentru refacerea urmaririi penale, in practica instantelor judecatoresti o astfel de restituire s-a dispus si atunci cand s-au incalcat alte dispozitii legale aflate sub sanctiunea nulitatii absolute, ca in cazul in care materialul de urmarire penala a fost prezentat unui inculpat minor sau detinut fara a li se fi asigurat asistenta juridica obligatorie, ori in cauzele cu inculpati minori cand nu s-a efectuat ancheta sociala in cursul urmaririi penale.
Din aceeasi practica se poate trage concluzia ca restituirea este posibila si in cazul incalcarii dispozitiilor aflate sub sanctiunea nulitatii relative, daca se constata ca vatamarea produsa prin incalcarea legii de procedura penala nu s-ar putea inlatura altfel. Ultimele modificari ale textului incident au deschis practica instantelor de a restitui cauzele in vederea refacerii urmaririi penale, datorita neparcurgerii cauzei a tuturor stadiilor procesuale obligatorii (punerea in miscare a actiunii penale, prezentarea materialului de urmarire penala, intocmirea rechizitoriului in conditiile legale de catre procurorul competent).
Aceste precizari sunt de natura sa demonstreze ca in prezenta cauza nu ne aflam in cadrul nici uneia dintre situatiile enumerate mai sus. Cauza penala a parcurs toate stadiile procesuale cerute de lege fata de toti inculpatii pentru care s-a dispus trimiterea in judecata.
Mai mult decat atat, practica judiciara a statuat ca in cazul in care in sarcina inculpatului se retin mai multe fapte si in cuprinsul ordonantei de punere in miscare a actiunii penale s-a omis indicarea uneia dintre acestea, daca cel in cauza a fost cercetat si pentru acea fapta si s-au administrat probe in aparare la cererea sa, omisiunea mentionata mai sus nu poate atrage casarea hotararii pronuntate in cauza.
Toate dispozitiile de extindere a cercetarilor si de schimbare a incadrarilor juridice au fost aduse la cunostinta inculpatilor, impreuna cu drepturile si garantiile lor procesuale, acestia fiind asistati de aparatorii lor alesi si avand posibilitatea de a-si propune probe in aparare. Aceste ordonante au configurat intregul domeniu al cercetarilor care s-au desfasurat fata de inculpati cu precizarea in fapt si in drept a infractiunilor ce au format obiectul investigatiilor penale, acestia avand posibilitatea sa-si propuna probe in aparare, dar au optat sa-si exercite dreptul la tacere. Interpretarea vointei procesuale a organului de urmarire penala din cuprinsul ordonantelor de extindere a cercetarilor trebuia sa se faca de catre instanta de judecata din perspectiva teleologica a procesului penal prin raportare la momentul procesual la care s-au dispus si la calitatea procesuala a persoanelor vizate. Numai lipsa totala a acestor ordonante ar fi putut fi sanctionata cu nulitatea absoluta.
La finalul urmaririi penale, inculpatilor li s-a prezentat materialul de urmarire penala pentru toate faptele pentru care au fost cercetati, cu ultima lor incadrare juridica (cu o singura exceptie, in cazul inculpatului PI caz in care s-a omis prezentarea materialului de urmarire penala una dintre infractiunile sub aspectul carora a fost cercetat). In consecinta, nu s-a produs nici o vatamare procesuala a intereselor inculpatilor sau, in orice caz, ea nu a fost demonstrata de acestia si nici argumentata de instanta de judecata.
Alte motive de nelegalitate ale hotararii de restituire pronuntate in aceasta cauza sunt ambiguitatea argumentarii motivelor care au determinat restituirea, ca urmare a calificarii unei probleme de interpretare ca un incident procedural extrem de grav, sanctionat cu nulitatea absoluta si, pe de alta parte, omisiunea precizarii actelor de urmarire penala ce trebuie refacute sau efectuate, in fapt fiind vorba despre actele procesuale imperative care ar trebui refacute, dar a caror natura juridica este confundata permanent de catre instanta de fond.
Astfel, instanta de fond a apreciat "ca si in situatia descoperirii unor noi acte materiale ce ar intra in continutul constitutiv al unei infractiuni continuate pentru care s-a inceput urmarirea penala ori s-a pus in miscare actiunea penala, organele de cercetare penala trebuie sa dispuna prin rezolutie confirmata inceperea urmaririi penale pentru noile fapte si apoi punerea in miscare a actiunii penale, dupa care pot schimba incadrarea juridica, daca forma continuata nu fusese retinuta" In continuare, instanta conchide ca "de aceea si in cazul acestor noi fapte trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale, fie extinderea cercetarilor penale".
In cazul unei schimbari a incadrarii juridice, "instanta apreciaza ca nu se putea dispune schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unei noi fapte penale, ci trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale prin rezolutie, fie extinderea cercetarilor penale, iar ulterior punerea in miscare a actiunii penale".
In cele din urma, instanta de judecata "constata ca sesizarea instantei cu judecarea cauzei penale de fata este lovita de nulitate absoluta in conditiile in care s-a dispus trimiterea in judecata de catre procuror pentru infractiuni pentru care nu a fost pusa in miscare actiunea penala sau pentru fapte pentru care nu s-a inceput urmarirea penala, acte procesuale care nu pot fi substituite prin extinderea cercetarii penale, in lipsa unui temei legal‘‘ in mod evident concluzia finala a instantei de fond se afla in contradictie totala cu termenii propriului sau rationament intrucat, desi sustine ca actele procesuale susmentionate nu pot fi substituite printr-o alta institutie procesuala, in cazul inculpatului CGD instanta retine ca sub aspectul savarsirii infractiunii de sprijinire a unui grup infractional organizat organul de urmarire penala a dispus extinderea cercetarilor penale si a pus in miscare actiunea penala, motiv pentru care nu se impune refacerea urmaririi penale, generand astfel o echivalenta intre inceperea urmaririi penale si extinderea cercetarilor penale.
In consecinta, instanta de fond nu si-a lamurit pe deplin natura juridica a celor trei institutii procesuale luate in dezbatere (inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si extinderea cercetarilor penale), a diferentelor si a efectelor juridice specifice pe care acestea le produc si nici nu a indicat precis ce acte de urmarire penala sau acte procesuale de dispozitie trebuie refacute de catre organul de urmarire penala in cazul fiecarui inculpat in parte.
Considera Parchetul ca aceasta maniera evaziva de rezolvare a cauzei este de natura sa deschida calea arbitrariului din perspectiva obligatiei procurorului de a respecta indicatiile date de prima instanta prin sentinta de restituire. Daca actele procesuale nu vor fi strict precizate pentru fiecare inculpat in parte, pentru fiecare situatie procesuala specifica prezentei cauze (adica situatia descoperirii de noi acte materiale ale aceleiasi infractiuni, de noi fapte in sarcina aceluiasi inculpat sau de noi participanti la comiterea aceleiasi fapte ori situatia schimbarii incadrarii juridice), precum si succesiunea lor obligatorie, exista riscul ca in cazul unei eventuale noi investiri a instantei cu judecarea cauzei sa se dispuna din nou restituirea pe motivul ca nu s-a respectat ordinea de preferinta stabilita de instanta de judecata in succesiunea emiterii actelor procesuale de dispozitie.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si drept, prin prisma dispozitiilor art.3856 alin.3 Cod Procedura Penala, Curtea constata ca acesta este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
In cursul urmaririi penale cu privire la cei trei inculpati, in cazul carora instanta de fond a apreciat asupra existentei unor neregularitati procesuale ce au dus la retinerea concluziei nelegalei sesizari a instantei, determinand restituirea cauzei procurorului in vedere refacerii urmaririi penale, s-a procedat in modul urmator:
1. Pentru inculpatul PI s-a inceput urmarirea penala prin rezolutia din 09.02.2009 pentru trei infractiuni, respectiv: "constituire grup infractional organizat", "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" si "tentativa la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", infractiuni pentru care se si pune in miscare actiunea penala prin ordonanta in data de 10.05.2009. Ulterior prin ordonanta din 01.06.2009 se dispune schimbarea incadrarii juridice si anume, pentru infractiunea de "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" se retine forma continuata iar in cazul "infractiunii de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos" se retine forma consumata a infractiunii in locul celei tentate. Prin aceeasi ordonanta s-a dispus si schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unui nou act material al infractiunii continuate de "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos". De asemenea, printr-o alta ordonanta din aceeasi data, respectiv 01.06.2009 s-a dispus extinderea urmaririi penale pentru o noua infractiune si anume "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie".
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a acestui inculpat pentru savarsirea infractiunilor de "constituire a unui grup infractional organizat", prev. si ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie", prev. de art 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificate", prev. de art 24 alin. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", prev. si ped. de art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, toate cu aplicarea art. 33 lit. a si b C. Penal.
2. In cazul inculpatului CVM s-a dispus prin rezolutia din data de 08.05.2009 inceperea urmaririi penale pentru doua infractiuni, respectiv "sprijinire a unui grup infractional organizat"si "detinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare", infractiuni pentru care s-a si dispus prin ordonanta din 10.05.2009 punerea in miscare a actiunii penale. Ulterior la data de 15.06.2009 s-a dispus extinderea urmaririi penale fata de inculpat pentru comiterea unei noi infractiuni de "instigare la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos".
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a acestui inculpat pentru savarsirea infractiunilor de "sprijinire a unui grup infractional organizat", prev. si ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 si " instigare la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", prev. si ped. de art. 25 Cod penal rap. la art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002.
3. Pentru inculpatul CCL s-a inceput urmarirea penala prin rezolutia din data de 09.02.2009 pentru doua infractiuni, respectiv "constituire grup infractional organizat" si "detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie". Ulterior, prin ordonanta din data de 10.05.2009 se extinde urmarirea penala pentru inca o fapta care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de "detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie", fapta comisa in luna mai 2009. Pentru aceste infractiuni la data de 10.05.2009 se dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale. Ulterior, prin ordonanta din 01.06.2009 se dispune schimbarea incadrarii juridice a infractiunii de "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie", in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, fiind descoperit un nou card contrafacut tot in luna mai 2009. La data de 2.06.2009, prin ordonanta, s-a dispus extinderea cercetarilor pentru doua noi infractiuni respectiv "infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" si "infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", faptele fiind comise in luna iulie 2008. In data de 17.06.2009, prin ordonanta, se extinde urmarirea penala pentru infractiunea de "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, dar si in ceea ce priveste infractiunea de "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata", in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, facandu-se aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. in cazul acestor doua infractiuni.
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a acestui inculpat pentru savarsirea infractiunilor de "constituire a unui grup infractional organizat", prev. si ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003," detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie", prev. de art 24 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 365/2002, "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificate", prev. de art 24 alin. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", prev. si ped. de art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a si b C. Penal.
Sintetizand problema supusa analizei in cauza de fata, se impun a fi determinate elementele de diferentiere dintre institutiile care constau in inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si extinderea cercetarilor penale, precum si eventualele zone comune celor trei institutii aratate, cat timp intregul esafodaj al argumentatiei Parchetului graviteaza in jurul ideii de echivalenta a inceperii urmaririi penale si punerii in miscare a actiunii penale cu extinderea cercetarilor penale, asa cum este incriminata de art. 238 Cod Procedura Penala, iar instanta de fond nu imbratiseaza aceste corespondente, exprimand, in esenta, ideea ca toate aceste trei institutii penale sunt justificate de ratiuni diferite si sunt reglementate procesual-juridic diferit, neputand sa se substituie in situatiile aratate.
Sub un prim aspect, Curtea constata ca dispozitiile art. 238 Cod procedura penala sunt aplicabile numai in situatia in care urmarirea penala este efectuata de catre organele de cercetare penala si nu atunci cand este vorba despre o ancheta proprie a procurorului, sens in care s-a si exprimat Tribunalul Suprem prin decizia nr. 1039/1975. Aceasta opinie este imbratisata atat de doctrina cat si de jurisprudenta in materie (Tratat de drept procesual penal-2006, Ion Neagu si Tratat de drept procesual penal-2008, Grigore Theodoru), fiind corect argumentata prin imposibilitatea aplicarii mutatis mutandis, deoarece ar trebui ca dreptul de confirmare a extinderii sa apartina procurorului ierarhic superior, reglementare care nu exista in incriminarea penala actuala.
In acelasi timp, interpretarea sistematica, teleologica a dispozitiilor legale care guverneaza prima parte a procesului penal, respectiv urmarirea penala, interpretare complinita cu cea gramaticala, atesta corectitudinea ideii sus enuntate. In acest sens, dispozitiile art. 201 Cod Procedura Penala fac clar delimitarea dintre organele de cercetare penala si procurori, ambele categorii constituind organele de urmarire penala. Se poate astfel observa din tot cuprinsul Titlului I - Partea Speciala a Codului de Procedura Penala ca utilizarea sintagmei "organe de cercetare penala" se refera strict la aceasta categorie, asa incat este evident ca dispozitiile art. 238 Cod procedura penala sunt aplicabile numai in situatia in care urmarirea penala este efectuata de catre acestea.
Cu toate acestea Curtea apreciaza ca, in lipsa unor dispozitii exprese si explicite care sa defineasca fiecare etapa si activitatea specifica procurorului din ancheta proprie, utilizarea valorii intrinseci a dispozitiilor legale sus-mentionate este adoptata, in mod corect, in practica judiciara de catre procuror.
Astfel, cand deja s-a dispus inceperea urmaririi penale, iar procurorul constata unele dintre situatiile enumerate limitativ in art. 238 Cod procedura penala, acesta dispune extinderea cercetarilor penale, act care echivaleaza din punct de vedere procesual cu inceperea urmaririi penale. In fapt si in drept, aceasta extindere a urmaririi penale reprezinta o noua incepere a acestei faze procesuale pentru situatia regasita in cauza respectiva, una dintre cele trei enumerate in art. 238 Cod procedura penala.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea, din analiza art. 238 Cod procedura penala, constata ca cele trei situatii regasite in textul aratat evidentiaza pe deplin ideea egalitatii juridice dintre institutia extinderii cercetarilor penale si cea a inceperii urmaririi penale.
Astfel, ultima varianta din articolul aratat, respectiv descoperirea unor date cu privire la participarea si a unei alte persoane la savarsirea faptei, determina extinderea cercetarilor penale si cu privire la aceasta. Cat timp cel putin urmarirea penala a fost inceputa in cauza fata de alti participanti la infractiune, propunerea facuta procurorului de catre organele de cercetare penala, asupra careia acesta va decide prin ordonanta, nu poate reprezenta decat o propunere de incepere a urmaririi penale si fata de participantii noi descoperiti, deoarece a accepta mai putin de atat ar insemna ca se propune procurorului declansarea fazei actelor premergatoare, activitate ce intra si in competenta organelor de cercetare penala, conform art. 224 Cod procedura penala. Tocmai pentru ca este vorba de propunerea de declansare a urmaririi penale, legiuitorul a instituit procedura din cuprinsul art. 238 Cod procedura penala, supunand in aceasta maniera propunerea de declansare a urmaririi penale confirmarii procurorului care supravegheaza urmarirea penala, printr-o tehnica identica cu cea prevazuta in cuprinsul art. 228 alin. 3 Cod procedura penala, text de lege care reglementeaza procedura cadru de incepere a urmaririi penale.
Cu nota observatorie, in sustinerea argumentelor sus enuntate, remarcam ca si in doctrina procesual penala (Tratat de drept procesual penal-2008, Grigore Theodoru) se pune pe picior de egalitate urmarirea penala cu cercetarea penala, autorul structurand capitolului dedicat urmaririi penale in subcapitole denumite: cercetarea penala cu punere in miscare a actiunii penale, cercetarea penala fara punere in miscare a actiunii penale, etc.
In acest sens si in cauza de fata procurorul a procedat in aceasta maniera in ceea ce-i priveste pe inculpatii PI, CVM si CCL. Faptul ca in unele situatii a dispus extinderea urmaririi penale, iar in altele a dispus extinderea cercetarilor penale reprezinta numai o denumire diferita a aceleiasi masuri procesuale, respectiv inceperea urmaririi penale pentru unele fapte penale distincte. Constatarea ca in cazul inculpatului CCL procurorul, alternativ, a dat ordonante de extindere a urmaririi penale si ordonante de extindere a cercetarii penale, reprezinta o dovada suplimentara a argumentatiei deja expuse, intarind convingerea ca procurorul, in esenta, in cazul extinderii cercetarilor penale, procesual-juridic a inceput urmarirea penala pentru noile infractiuni. De altfel, si in cuprinsul ordonantelor de extindere a urmaririi penale s-a inserat ca si temei juridic art. 238 Cod procedura penala, cel care guverneaza institutia extinderii cercetarilor penale, tocmai pentru ca echivalenta lor procesuala este evidenta, fiind preluata de catre procuror, asa cum s-a aratat, denumirea marginala a art. 238 Cod procedura penala. In concret, procurorul, in cadrul propriei anchete penale, aplica masura procesuala regasita in acest text legal numai ca si denumire juridica si pentru ideea de continuitate a urmaririi penale, insa in fapt declanseaza urmarirea penala pentru noile fapte penale descoperite.
Din acest punct de vedere considerentele instantei de fond privind neinceperea urmaririi penale in cazul acestor trei inculpati, pentru infractiuni pentru care s-a dispus trimiterea in judecata nu este intemeiata. Asa cum s-a aratat, ordonantele de extindere a urmaririi penale si cele de extindere a cercetarii penale reprezinta in drept inceperea urmaririi penale, si sub acest aspect Curtea constata ca Parchetul nu a incalcat nicio norma procesuala care sa atraga nulitatea absoluta.
Pe de alta parte, sub niciun aspect nu poate fi asimilata aceasta institutie sus analizata cu momentul procesual al punerii in miscare a actiunii penale, care reprezinta o etapa procesuala distincta si diferita de inceperea urmaririi penale si care nu poate fi implicita sau subinteleasa ci trebuie sa fie expresa si clar exprimata.
Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni, ceea ce inseamna solutionarea prin justitie a conflictului de drept penal provocat prin savarsirea unei infractiuni. Din momentul in care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva invinuitului, acesta devine inculpat si are calitatea de parte in proces, subiect pasiv al exercitiului actiunii penale. Legea a prevazut pentru inculpat, ca parte in proces, cele mai numeroase drepturi procesuale si cele mai puternice garantii juridice.
Legiuitorul in tot cuprinsul Codului de Procedura Penala a stabilit modalitatile si formele in care poate fi pusa in miscare actiunea penala, indicand in mod expres obligativitatea declararii punerii in miscare a actiunii penale, nelasand ca acest moment procesual sa fie dedus din alte activitati specifice.
In cursul urmaririi penale sunt prevazute expres actele de inculpare, respectiv ordonanta prev. de art. 235 Cod procedura penala sau rechizitoriul, conform art. 262 pct.1 lit.a Cod procedura penala, tocmai pentru ca dobandirea calitatii de inculpat trebuie expres manifestata si din perspectiva consecintelor juridice pe care le genereaza.
Privind comparativ dispozitiile legale care guverneaza procedura punerii in miscare a actiunii penale in cursul urmaririi penale, paralel cu faza cercetarii judecatoresti se remarca faptul ca in situatiile prevazute de art. 336, 337 Cod procedura penala, instanta este tinuta in extinderea procesului penal de declaratia expresa a procurorului de punere in miscare a actiunii penale. Totodata, in cazul prev. de art. 335 Cod procedura penala, instanta este obligata sa procedeze la punerea expresa in miscare a actiunii penale pentru a putea judeca infractiunea in intregul ei. Deci, daca in toate aceste situatii se impune declararea expresa a punerii in miscare a actiunii penale in faza cercetarii judecatoresti, cel putin prin corespondenta simetrica este necesara abordarea aceleiasi maniere si in cursul urmaririi penale.
Din aceasta perspectiva este de remarcat faptul ca procurorul in cauza de fata, in cazul inculpatilor NP si CGD, dupa ce a extins cercetarile penale, prin ordonanta, a procedat expres la punerea in miscare a actiunii penale prin acelasi tip de act procesual, anterior intocmirii rechizitoriului. Aceeasi situatie s-a produs si in cazul inculpatilor PI, C VM si CCL pentru care a dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale numai pentru o parte dintre infractiunile pentru care a dispus extinderea cercetarilor penale sau extinderea urmaririi penale.
Parte dintre sustinerile din motivele de recurs creeaza o confuzie intre procesul penal si actiunea penala, tocmai pentru ca se indeparteaza de la analiza obiectului acestora si a activitatilor specifice. Astfel, procesul penal constituie o activitate mai vasta in care unul dintre elementele constitutive, cel mai important, il formeaza actiunea penala.. In cadrul aceluiasi proces penal, situatie regasita in speta de fata, se pot pune in miscare si exercita mai multe actiuni penale, daca inculpatul a savarsit mai multe fapte penale.
In ceea ce priveste argumentatia din motivele de recurs vizand indivizibilitatea actiunii penale, Curtea constata ca aspectele expuse sunt preluate fragmentat din doctrina penala incercand a se acredita ideea ca in cadrul unui dosar penal odata pusa in miscare actiunea penala pentru o infractiune, sub cupola acesteia pot fi imputate inculpatului si alte infractiuni pentru care in fapt nu a fost pusa in miscare actiunea penala. Aceasta argumentatie contravine atat teoriilor doctrinare cat si aspectelor jurisprudentiale, care definesc aceasta trasatura a actiunii penale ca fiind exercitarea ei obligatorie impotriva tuturor participantilor la o infractiune, nefiind posibila restrangerea ei numai la unii dintre acestia. In acelasi timp este de retinut faptul ca doctrina stabileste ca actiunea penala este guvernata de doua coordonate certe si fixe si anume infractiunea si infractorul. Literatura de specialitate stabileste faptul ca fiecarei infractiuni si infractor ii corespunde o actiune penala, iar comiterea unei pluralitati de infractiuni de catre un singur invinuit determina declansarea tot atatora actiuni penale in cadrul aceluiasi proces penal, numai acesta din urma fiind caracterizat de unitate procesuala.
De asemenea, relativ si la ordonantele de schimbare a incadrarii juridice date de procuror in prezenta cauza, Curtea retine ca, daca alte acte materiale apartinand aceleiasi infractiuni continuate au fost descoperite ulterior exercitarii actiunii penale numai cu privire la unele acte, se poate exercita actiunea penala cu privire la aceste noi acte, in vederea finalizarii actiunii penale pentru infractiunea unica in integralitatea sa. Chiar daca este vorba de aceeasi actiune penala pentru ca actioneaza asupra unei unice infractiuni continuate, ea trebuie exercitata pentru toate actele materiale ce compun unitatea legala infractionala, si ulterior se procedeaza la schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii art. 41 alin. 2 Cod Penal.
Pentru considerentele expuse mai sus, vizand lipsa punerii in miscare a actiunii penale, Curtea constata ca hotararea recurata este legala si temeinica, atata timp cat pentru o parte dintre infractiunile pentru care cei trei inculpati au fost trimisi in judecata nu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, nici prin ordonanta in cursul urmaririi penale si nici prin rechizitoriu, la momentul trimiterii in judecata.
Din aceasta perspectiva este de remarcat faptul ca procurorul in cauza de fata, in cazul inculpatilor NP si CGD, dupa ce a extins cercetarile penale prin ordonanta a procedat expres la punerea in miscare a actiunii penale prin acelasi tip de act procesual, anterior intocmirii rechizitoriului. Aceeasi situatie nu s-a produs si in cazul inculpatilor PI, CVM si CCL pentru care s-a dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale numai pentru o parte dintre infractiunile pentru care au fost trimisi in judecata, aceasta omisiune regasindu-se si in rechizitoriu.
Astfel, pentru inculpatul PI nu s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunile de "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" in forma continuata, "infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos" in forma consumata si noul act material al infractiunii continuate de "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", infractiuni retinute prin ordonanta din 01.06.2009, prin care s-a dispus schimbarea incadrarii juridice fata de infractiunile retinute prin rezolutia initiala de incepere a urmaririi penale din 09.02.2009. De asemenea, pentru inculpatul Pitic Ioan nu s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunea "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circula
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012
In temeiul dispozitiilor art. 332 al. 3 Cod procedura penala raportat la art. 139 al. 1 C.p.p. s-a inlocuit masura arestarii preventive luata fata de inculpati cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca exceptia nulitatii actului de sesizare a instantei trebuie raportata la modul de desfasurare a urmaririi penale pentru situatia fiecarui inculpat trimis in judecata, astfel incat instanta a analizat individual situatia acestora, retinand ca pentru unele fapte retinute in sarcina inculpatilor CCL, PI, CVM, CGD, fie s-a schimbat incadrarea juridica in sensul retinerii unei noi situatii de fapt sau au fost extinse cercetarile pentru noi acte materiale sau noi infractiuni, fara ca ulterior sa se inceapa urmarirea penala sau sa fie pusa in miscare actiunea penala si pentru faptele noi retinute. Prin urmare s-a pus problema daca extinderea cercetarilor sau schimbarea de incadrare juridica in modalitatea aratata justifica faptul ca nu s-a dispus prin rezolutie inceperea urmarii penale sau prin ordonanta ori rechizitoriu punerea in miscare a actiunii penale pentru aceste fapte noi.
Conform art. 238 C.p.p. organul de cercetare penala, daca constata fapte noi in sarcina invinuitului sau inculpatului ori imprejurari noi care pot duce la schimbarea incadrarii juridice a faptei pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale ori s-a pus in miscare actiunea penala sau date cu privire la participarea si a unei alte persoane la savarsirea acelei fapte, este obligat sa faca propuneri procurorului pentru extinderea cercetarilor penale sau schimbarea incadrarii juridice. Propunerile se inainteaza in cel mult 3 zile de la data constatarii faptelor, imprejurarilor sau persoanelor noi. Procurorul va decide, prin ordonanta, in cel mult 5 zile.
Din continutul acestui text legal rezulta ca extinderea cercetarilor penale cu privire la alte fapte sau persoane se poate dispune de procuror prin ordonanta fie dupa ce s-a inceput urmarirea penala, fie dupa ce s-a pus in miscare actiunea penala, deci in orice moment al desfasurarii urmaririi penale.
Inceperea urmarii penale conform art. 228 C.p.p. se dispune de organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 prin rezolutie, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1). Prin urmare pentru a se dispune inceperea urmaririi penale trebuie sa existe date privind comiterea unei fapte prevazute de legea penala, fiind suficient un act de sesizare sau efectuarea unor acte premergatoare pentru a se dispune inceperea urmaririi penale, moment din care incep sa fie administrate probe pentru a se stabili existenta faptei penale, a persoanei invinuitului, a vinovatiei acestuia, urmarirea penala putand sa fie inceputa si "in rem", deci fara a se cunoaste persoana invinuitului.
Conform art. 234 si 235 C.p.p. daca organul de cercetare penala considera ca sunt temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale, face propuneri in acest sens, pe care le inainteaza procurorului. Potrivit art. 235 C.p.p. procurorul se pronunta asupra punerii in miscare a actiunii penale dupa examinarea dosarului; Daca procurorul este de acord cu propunerea, pune in miscare actiunea penala prin ordonanta; Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile aratate in art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridica a acesteia. Spre deosebire de inceperea urmaririi penale actiunea penala nu poate fi pusa in miscare decat "in personam" si presupune existenta unor probe suficiente cu privire la infractiune si la vinovatia celui care a savarsit-o. Punerea in miscare a actiunii penale are ca efect principal conferirea calitatii de inculpat celui care a savarsit o infractiune cu toate consecintele ce decurg din aceasta calitate iar pana in acest moment persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala are calitatea de invinuit.
Prin prisma celor aratate, instanta a apreciat ca termenele de "fapte", "imprejurari" si "date" folosite in textul art. 238 C.p.p. se interpreteaza in sensul ca extinderea cercetarii penale se dispune atunci cand exista informatii despre savarsirea unei noi infractiuni aflata in legatura de conexitate sau corelativitate cu infractiunea care face obiectul cauzei penale sau despre noi acte materiale ce intra in continutul constitutiv al aceleiasi infractiuni (continua, complexa sau continuata), la fel ca in cazul in care se dispune inceperea urmaririi penale. Extinderea este obligatorie pentru a se evita intocmirea unor dosare penale diferite care ulterior ar trebuie conexate. Aceasta posibilitate si totodata obligatie a organelor de urmarire penala de a extinde cercetarile intr-o cauza penala nu inseamna insa ca nu trebuie pusa in miscare actiunea penala si pentru noile infractiuni sau noile acte materiale, intrucat pentru punerea in miscare a actiunii penale trebuie indeplinite conditii suplimentare respectiv sa se constate ca exista suficiente probe cu privire la noile infractiuni sau acte materiale si cu privire la vinovatia invinuitului. Prin urmare, dupa ce se extind cercetarile in cauza, daca se constata ca exista probe suficiente privind comiterea acestei noi infractiuni in sarcina invinuitului/inculpatului, procurorul poate dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale, astfel cum s-a procedat in cauza fata de inculpatul CGD.
In sprijinul acestei interpretari pot fi avute in vedere si dispozitiile art. 9 al. 2 C.p.p. potrivit carora actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege. Acest text trebuie corelat cu prevederile art. 235 si art. 262 al. 1 pct. 1 lit. a C.p.p. din care rezulta ca punerea in miscare a actiunii penale poate fi realizata prin ordonanta (care trebuie sa aiba un anumit continut inclusiv dispozitia de punere in miscare a actiunii penale) sau prin rechizitoriu. De asemenea pot fi avute in vedere si prevederile art. 255 si art. 256 cu referire la notiunea de cercetare penala folosita de legiuitor in art. 238 C.p.p. Astfel, conform art. 255 al. 1C.p.p. in cauzele in care nu a fost pusa in miscare actiunea penala, organul de cercetare, dupa efectuarea actelor de cercetare penala potrivit art. 232, daca exista invinuit in cauza si constata ca impotriva acestuia sunt suficiente probe, procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, aducandu-i la cunostinta invinuirea si intrebandu-l daca are noi mijloace de aparare. Art. 256 C.p.p. prevede ca de indata ce cercetarea penala este terminata, organul de cercetare inainteaza dosarul procurorului cu un referat, in care consemneaza rezultatul cercetarii, spre a se decide potrivit art. 262.
Termenul de cercetare penala, astfel cum rezulta din interpretarea textelor legale mentionate desemneaza activitatea desfasurata in cadrul urmaririi penale constand in strangerea probelor, identificarea infractorului si stabilirea raspunderii acestuia, precum si in efectuarea oricaror acte specifice urmaririi penale, cu exceptia acelora care sunt date in competenta procurorului. Prin urmare extinderea cercetarilor nu este echivalenta cu o extindere a actiunii penale, definita in doctrina juridica ca fiind instrumentul juridic cu ajutorul caruia conflictul de drept penal este adus spre solutionare organelor judiciare in vederea tragerii la raspundere penala a celor vinovati de savarsirea unei infractiuni.
In acest context trebuie avute in vedere si prevederile art. 259 C.p.p. potrivit carora referatul intocmit de organul de cercetare penala trebuie sa se limiteze la fapta care a format obiectul punerii in miscare a actiunii penale, la persoana inculpatului si la ultima incadrare juridica data faptei.
De asemenea art. 262 C.p.p. care reglementeaza continutul rechizitoriului prevede urmatoarele:
Daca procurorul constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa, existand probele necesare si legal administrate, procedeaza, dupa caz, astfel:
1. cand din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost savarsita de invinuit sau de inculpat si ca acesta raspunde penal:
a) daca actiunea penala nu a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care pune in miscare actiunea penala si dispune trimiterea in judecata;
b) daca actiunea penala a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea in judecata;
Rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute in art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia, precum si dispozitia de trimitere in judecata.
Din aceste dispozitii rezulta cu claritate ca daca nu s-a pus in miscare actiunea penala in cursul urmaririi penale (prin ordonanta prevazuta de art. 235 C.p.p.) aceasta dispozitie trebuie sa se regaseasca in rechizitoriu.
Or, in rechizitoriul nr. 79D/P/2009 din 22.06.2009 nu se regaseste dispozitia de punere in miscare a actiunii penale pentru unele infractiuni pentru care nu s-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta, astfel cum se va arata si in continuare.
Instanta a apreciat ca, in argumentarea ideii ca extinderea cercetarilor penale nu inseamna si o extindere a actiunii penale, trebuie avute in vedere prevederile art. 335, art. 336 si art. 337 C.p.p. care reglementeaza extinderea procesului penal la noi acte, fapte sau persoane in cursul judecatii, in cazuri de conexitate sau indivizibilitate , prevazute si de art. 238 C.p.p. in faza urmaririi penale. Astfel aceste texte legale se refera expres la punerea in miscare a actiunii penale dupa extinderea procesului penal, in cazul infractiunii continuate fiind atributul instantei judecatoresti de a dispune prin incheiere extinderea actiunii penale iar in cazul descoperirii unor noi fapte sau a participarii altor persoane la comiterea faptei procurorul poate sa declare ca pune sau nu pune in miscare actiunea penala si in functie de aceasta instanta extinde sau nu procesul penal cu privire la noile fapte sau persoane.
Intr-adevar in doctrina juridica s-a exprimat si punctul de vedere potrivit caruia extinderea cercetarilor penale in faza urmaririi penale este in fapt o extindere a urmaririi penale insa instanta nu-si poate insusi o astfel de opinie in lipsa unor argumente convingatoare.
Referitor la schimbarea incadrarii juridice realizata in sensul retinerii unor noi fapte instanta apreciaza ca retinerea unor noi fapte in sarcina unui inculpat, unele ca acte materiale ale unei infractiuni continuate , nu se poate face printr-o schimbare de incadrare juridica. Incadrarea juridica este operatiunea efectuata de organele de urmarire penala si instanta de judecata prin care se stabileste concordanta deplina intre fapta concreta savarsita de invinuit sau inculpat si norma penala speciala care incrimineaza acea fapta,precum si in raport cu dispozitiile penale generale aplicabile faptei comise. Cu alte cuvinte incadrarea juridica inseamna incadrarea faptei concrete ilicite care i se imputa invinuitului/inculpatului intr-un text legal care prevede si sanctioneaza o infractiune. Schimbarea incadrarii juridice se realizeaza prin schimbarea calificarii faptei dintr-o infractiune in alta, prin trecerea de la o forma a infractiunii la alta (de exemplu din tentativa in infractiunea consumata), prin schimbarea din infractiunea in forma unica in infractiunea in forma continuata si invers sau dintr-o infractiune continuata in concurs de infractiuni si invers. Prin urmare, retinerea unor noi fapte in sarcina invinuitului nu se poate realiza printr-o schimbare de incadrare juridica pentru ca nu presupune o operatiune juridica in sensul mentionat si duce la eludarea dispozitiilor legale privind inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale. Instanta apreciaza ca si in situatia descoperirii unor noi acte materiale ce ar intra in continutul constitutiv al unei infractiuni continuate pentru care s-a inceput urmarirea penala ori s-a pus in miscare actiunea penala, organele de cercetare penala trebuie sa dispuna prin rezolutie confirmata inceperea urmaririi penale pentru noile fapte si apoi punerea in miscare a actiunii penale, dupa care pot schimba incadrarea juridica, daca forma continuata nu fusese retinuta. Aceasta intrucat trebuie avut in vedere faptul ca infractiunea continuata este o unitate infractionala legala, creata prin vointa legiuitorului, unitate ce poate fi ulterior desfacuta printr-o schimbare de incadrare juridica, actele de executare recapatandu-si individualitatea. De aceea si in cazul acestor noi fapte trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale, fie extinderea cercetarilor penale.
Avand in vedere cele aratate instanta a evidentiat deficientele constatate cu privire la fiecare din cei patru inculpati mentionati mai sus in parte, deci cu exceptia inculpatului Nistor Petru in cazul caruia, astfel cum s-a aratat, s-a dispus trimiterea in judecata pentru aceleasi infractiuni pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale si ulterior punerea in miscare a actiunii penale.
In cazul inculpatului CCL s-a constatat ca s-a inceput urmarirea penala prin rezolutie pentru doua infractiuni respectiv constituire grup infractional organizat si detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie, in cazul acestei din urma infractiuni fapta fiind comisa in cursul lunii ianuarie (desi nu se mentioneaza in ce an din actele si lucrarile dosarului rezulta ca este vorba de anul 2009). Ulterior se extinde urmarirea penala pentru inca o fapta care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie, fapta comisa in luna mai 2009. Pentru aceste infractiuni la data de 10.05.2009 se dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale. Dupa acest moment se dispune schimbarea incadrarii juridice a infractiunii de detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie, fapta prev. de art. 24 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 365/2002, in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, fiind descoperit un nou card contrafacut tot in luna mai 2009. In cazul acestei infractiuni trebuie observat insa ca nu s-a considerat ca este o infractiune continuata, nefiind facuta aplicarea art. 41 al. 2 C.p.p. ci o infractiune simpla avand in continutul sau mai multe acte de detinere. Fara a se pronunta asupra incadrarii juridice a faptelor de detinere de instrumente de plata electronica falsificata, instanta apreciaza ca, nu se putea dispune schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unei noi fapte penale ci trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale prin rezolutie, fie extinderea cercetarilor penale iar ulterior punerea in miscare a actiunii penale. La data de 2.06.2009 s-a dispus extinderea cercetarilor pentru doua noi infractiuni respectiv infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata si infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, faptele fiind comise in luna iulie 2008. Pentru aceste infractiuni nu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, desi instanta apreciaza ca era necesar, in lumina celor aratate mai sus. In data de 17 iunie 2009 se extind din nou cercetarile pentru infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, fapta prev. de art. 27 al. 1 coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, dar si in ceea ce priveste infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata , prevazuta de art. 24 al. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., in sensul retinerii unor noi situatii de fapt,cu mentiunea ca este vorba de noi acte materiale ale unor infractiuni continuate, intrucat s-a facut aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. in cazul acestor doua infractiuni. Nici pentru aceste noi fapte nu s-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta sau rechizitoriu. In concluzie, in cazul acestui inculpat se impune refacerea urmaririi penale avandu-se in vedere cele aratate.
In cazul inculpatului PI s-a inceput urmarirea penala prin rezolutie pentru trei infractiuni respectiv constituire grup infractional organizat, punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata si tentativa la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, infractiuni pentru care se si pune in miscare actiunea penala prin ordonanta. Ulterior, in mod corect (in sensul ca astfel de operatiuni tin de schimbarea de incadrare juridica) prin ordonanta se dispune schimbarea incadrarii juridice si anume pentru infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata se retine forma continuata iar in cazul tentativei la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos se retine forma consumata a infractiunii. Prin aceeasi ordonanta insa s-a dispus in mod gresit si schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unui nou act material al infractiunii continuate de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos. De asemenea, printr-o ordonanta s-a dispus extinderea cercetarilor pentru o noua infractiune si anume detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie, infractiune pentru care nu s-a pus in miscare actiunea penala. In concluzie, in cazul acestui inculpat se impune refacerea urmaririi penale avandu-se in vedere cele aratate.
In cazul inculpatului CVM s-a dispus prin rezolutie inceperea urmaririi penale pentru doua infractiuni: de sprijinire a unui grup infractional organizat si detinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare, infractiuni pentru care s-a si dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale. Ulterior la data de 15.06.2009 s-a dispus extinderea urmaririi penale fata de inculpat pentru comiterea unei noi infractiuni de instigare la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos, pentru care nu a fost pusa in miscare actiunea penala. In concluzie, in cazul acestui inculpat se impune refacerea urmaririi penale avandu-se in vedere cele aratate.
In cazul inculpatului CGD s-a dispus prin rezolutie inceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie. Ulterior , prin ordonanta s-au extins cercetarilor fata de inculpat sub aspectul savarsirii infractiunii de sprijinire a unui grup infractional organizat iar punerea in miscare a actiunii penale prin ordonanta a vizat ambele infractiuni, prin urmare nu se impune refacerea urmaririi penale in ceea ce priveste acest inculpat.
Fata de cele aratate instanta a apreciat ca regularitatea desfasurarii urmaririi penale tine de sesizarea instantei de judecata iar actul de sesizare al instantei, rechizitoriul nr. 79D/P/2009 este lovit de nulitate absoluta. In acest sens in primul rand trebuie avute in vedere in primul rand dispozitiile art. 2 al. 1 C.p.p.care reglementeaza principiul legalitatii procesului penal, conform caruia procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege. Acest principiu nu a fost respectat in cursul urmaririi penale din moment ce, in cazul a trei inculpati, actele de urmarire penala nu au fost efectuate conform dispozitiilor legale privind inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale.
Conform art. 197 al. 2, 3 C.proc.pen. dispozitiile relative la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, la sesizarea instantei, la compunerea acesteia si la publicitatea sedintei de judecata sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii iar nulitatea prevazuta in alin. 2 nu poate fi inlaturata in nici un mod. Ea poate fi invocata in orice stare a procesului si se ia in considerare chiar din oficiu. De asemenea art. 332 al. 2 C.proc.pen. instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale in cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator. Cu prilejul analizarii legalitatii sesizarii instanta este obligata sa verifice nu numai intrunirea formala a conditiilor prev. de art. 264 Cod procedura penala, pentru actul de sesizare, ci si caracterul echitabil al procedurii in faza de urmarire penala sau analiza existentei unor motive de nulitate prev. de art. 197 Cod procedura penala, intrucat procurorul emite rechizitoriul intr-o cauza numai daca constata ca sunt satisfacute cerintele imperative prev. de art. 262 al. 1 Cod procedura penala : respectarea dispozitiilor legale care garanteaza aflarea adevarului; urmarirea penala este completa; existenta probelor necesare si legal administrate. Instanta nu face doar o verificare formala a rechizitoriului, ca act de sesizare a instantei, intrucat, in cazul nerespectarii in cursul urmaririi penale a unor dispozitii imperative a caror incalcare este sanctionata cu nulitatea , sanctiunea opereaza si cu privire la rechizitoriu, act procedural prin care se finalizeaza, de regula, urmarirea penala.
Prin urmare, in raport de cele evidentiate anterior, instanta constata ca sesizarea instantei cu judecarea cauzei penale de fata este lovita de nulitate absoluta in conditiile in care s-a dispus trimiterea in judecata de catre procuror pentru infractiuni pentru care nu a fost pusa in miscare actiunea penala sau pentru fapte pentru care nu s-a inceput urmarirea penala, acte procesuale care nu pot fi substituite prin extinderea cercetarilor penale, in lipsa unui temei legal.
Intrucat in cauza opereaza institutiile conexitatii si indivizibilitatii, toti cei cinci inculpati fiind trimisi in judecata fiind acuzati de constituire sau sprijinire a unui grup infractional organizat in scopul comiterii altor infractiuni pentru care au fost trimisi in judecata, se impune restituirea cauzei in intregime la procuror si nu se poate dispune disjungerea.
In cazul inculpatului PI s-a invocat si faptul ca nu i s-a prezentat materialul de urmarire penala pentru o infractiune din cele pentru care a fost trimis in judecata. Conform procesului verbal din 18.06.2009 materialul de urmarire penala s-a prezentat sub aspectul comiterii de catre inculpat a infractiunilor prevazute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 24 al. 2 teza I din legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., art. 24 al. 2 din legea nr. 365/2002, cu aplicare art. 33 lit. a si b C.pen., inculpatul mentionand ca i s-a prezentat intregul material de urmarire penala. Sanctiunea care intervine in cazul in care se omite sa se faca referire la o infractiune in procesul-verbal de prezentare a urmaririi penale este nulitatea relativa, nulitate ce este acoperita in cauza avand in vedere faptul ca inculpatul a aratat ca i s-a prezentat intregul material de urmarire penala , acestuia i s-a comunicat o copie de pe rechizitoriu iar instanta a dispus restituirea cauzei la procuror, urmand sa ii fie prezentat din nou materialul de urmarire penala si sa propuna eventual alte probe in aparare.
Fata de cele aratate, in baza art. 332 al. 2 Cod procedura penala, avand in vedere ca in cauza opereaza institutiile conexitatii si indivizibilitatii, Tribunalul va restitui intreaga cauza procurorului in vederea refacerii urmaririi penale cu privire la inculpatii CCL, PI si CVM.
Conform art. 332 al. 3 C.p.p., in cazul in care se dispune restituirea instanta este obligata sa se pronunte asupra masurilor preventive luate in cauza. De asemenea potrivit art. 274 C.p.p. in cazul restituirii cauzei de catre instanta de judecata, potrivit art. 272, daca inculpatul este arestat si instanta mentine arestarea preventiva, termenul de 30 de zile curge de la data pronuntarii hotararii iar durata arestarii inculpatului poate fi prelungita potrivit art. 155 si 159.
Fata de inculpatii NP, CCL, PI s-a dispus luarea si mentinerea masurii arestarii preventive, iar fata de inculpatul CGD s-a dispus luarea masurii arestarii preventive in lipsa sa, incepand cu data punerii in executare efectiva a mandatului de arestare preventiva, ceea ce nu s-a realizat pana in prezent.
Pentru a lua aceste masuri instanta a apreciat ca in cauza s-au schimbat temeiurile care au fost avute in vedere la luarea si mentinerea masurii arestarii preventive. Astfel, instanta a apreciat ca exista indicii temeinice, in acceptiunea legala a acestuia termen, cu privire la comiterea de catre cei trei inculpati a infractiunilor pentru care au fost trimisi in judecata, rezultand din probele evidentiate in cazul fiecarui inculpat in parte prin actul de sesizare, probe care au fost analizate cu prilejul luarii si mentinerii masurii arestarii preventive, astfel incat instanta a apreciat ca nu se impune reluarea analizei lor detaliate.
Insa , Tribunalul a apreciat ca nu mai este indeplinita cerinta art. 148 lit. f teza II Cod Procedura Penala. pentru a se dispune mentinerea starii de arest a inculpatilor pentru inca 30 de zile, insa pentru buna desfasurare a procesului penal se impune luarea fata de inculpati a unei alte masuri preventive, apreciata de legiuitor ca fiind mai putin coercitiva.
Tribunalul a apreciat ca lasarea inculpatilor in libertate prezinta in prezent un grad de pericol concret pentru ordinea publica mai redus in prezent, care nu justifica mentinerea masurii arestarii preventive pentru inca 30 de zile, astfel cum s-a aratat. In ceea ce priveste notiunea de pericol concret pentru ordinea publica Tribunalul a retinut ca nu a fost definita de legiuitor insa o astfel de definitie s-a cristalizat in teoria juridica si intr-o practica judiciara constanta. Exista un astfel de pericol atunci cand este posibil sa se produca o incalcare a regulilor de convietuire sociala, vizand toate valorile ocrotite prin art. 1 C.pen., ca urmare a activitatii inculpatului posterioara savarsirii infractiunii sau o reactie declansata de fapta savarsita de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publica presupune o rezonanta a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, insecuritate sociala. Pericolul concret pentru ordinea publica nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul sa comita o noua infractiune, care constituie un temei al luarii masurii arestarii preventive distinct, deci probele la care se refera art. 148 lit. f nu trebuie sa vizeze actiuni viitoare ale inculpatului, in eventualitatea cercetarii sale in stare de libertate.
In cauza de fata, detinerea in stare de arest a inculpatilor pe o durata de aproximativ 4 luni de zile este rezonabila fata de circumstantele cauzei insa instanta apreciaza ca mentinerea in arest a inculpatilor in continuare pentru inca 30 de zile, in conditiile in care s-a dispus restituirea cauzei la procuror, cauza intorcandu-se in faza urmaririi penale, in vederea refacerii urmaririi penale, nu este indispensabila pentru desfasurarea procesului penal si nu este justificata atat timp cat s-a retinut o culpa a organelor de urmarire penala in efectuarea urmaririi penale, element ce trebuie luat in considerare in aprecierea termenului rezonabil al duratei arestarii preventive. Aceasta cerinta a duratei rezonabile a masurii arestarii preventive rezulta din dispozitiile CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, si se apreciaza in functie de circumstantele cauzei. Conform art. 5 paragraf 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului orice persoana arestata sau detinuta are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat in mai multe cauze (Contrada contra Italiei, Muller contra Frantei) ca persistenta motivelor plauzibile de a banui o persoana de a fi savarsit o infractiune este o conditie sine qua non a regularitatii mentinerii detinerii dar dupa un timp ele nu mai sunt suficiente. In cauza Letellier contra Frantei Curtea a aratat ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie cel putin o perioada de timp. Detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata. In baza art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei dispozitiile CEDO si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile in sistemul roman de drept avand forta constitutionala si supralegislativa.
In temeiul disp. art. 332 al. 3 Cod procedura penala Tribunalul va mentine pe o perioada de 30 de zile, masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, prev. de art. 145 Cod procedura penala, luata fata de inculpatul CVM, prin incheierea Camerei de Consiliu din data de 8.07.2009 pronuntata de Tribunalul Suceava, definitiva si va respinge cererile de revocare a masurii obligarii de a nu parasi localitatea si de inlocuire a masurii obligarii de a nu parasi localitatea cu masura obligarii de a nu parasi tara formulate de inculpatul CVM prin aparator. Instanta apreciaza ca si in cazul acestui inculpat din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta presupunerea rezonabila ca a comis infractiunile pentru care a fost trimis in judecata iar pentru buna desfasurare a procesului penal se impune mentinerea masurii obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, obligatie dispusa si in cazul celorlalti trei inculpati.
Instanta va respinge cererile de revocare a masurii arestarii preventive si de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi tara formulate de inculpatul CGD prin aparator. In acest caz instanta are in vedere ca mandatul de arestare preventiva emis pe numele inculpatului nu a produs nici un efect, acesta sustragandu-se de la urmarire penala si de la judecata. In cazul in care se dispune arestarea preventiva in lipsa nu se pune problema prelungirii arestarii preventive in cursul urmaririi penale, a mentinerii arestarii preventive in cursul judecatii, atat timp cat mandatul de arestare nu a fost confirmat. In aceste conditii instanta nu poate aprecia asupra unui termen rezonabil al duratei unei arestari preventive, termen care nu a inceput sa curga, acest element fiind esential si in aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publica pe care il prezinta lasarea in libertate a inculpatului. Trebuie observat ca indeplinirea conditiilor pentru a se dispune luarea masurii arestarii preventive a acestui inculpat s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Suceava, apreciind-o ca fiind nelegala si netemeinica aratand ca rechizitoriul prin care se dispune trimiterea in judecata a inculpatului si sesizarea instantei de judecata trebuie sa se limiteze la fapta (faptele) si persoanele pentru care s-a efectuat urmarirea penala, in sensul ca nu se poate dispune trimiterea in judecata pentru o fapta pentru care inculpatul nu a fost invinuit si ascultat, in vederea exercitarii dreptului sau la aparare, dupa cum nu poate fi trimisa in judecata o persoana care nu a avut calitatea de invinuit sau inculpat in cursul urmaririi penale. De principiu, rechizitoriul care a depasit aceste limite nu este legal intocmit si nu ar trebui sa produca efectul de trimitere in judecata pentru faptele si persoanele fata de care nu s-a efectuat urmarirea penala.
Intrucat aceste limite nu sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 197, alin.2, C.procpen), valabilitatea rechizitoriului cu privire la faptele si persoanele ce depasesc aceste limite se examineaza prin prisma existentei sau inexistentei vatamarii procesuale, in cadrul unei nulitati relative invocate in termenul legal in fata instantei de judecata. Daca inculpatul accepta judecata, aceasta se poate desfasura pentru toate faptele si persoanele cuprinse in actul de trimitere in judecata.
Desi in cuprinsul art.332 Cod procedura penala s-a prevazut, initial, un singur caz de restituire pentru refacerea urmaririi penale, in practica instantelor judecatoresti o astfel de restituire s-a dispus si atunci cand s-au incalcat alte dispozitii legale aflate sub sanctiunea nulitatii absolute, ca in cazul in care materialul de urmarire penala a fost prezentat unui inculpat minor sau detinut fara a li se fi asigurat asistenta juridica obligatorie, ori in cauzele cu inculpati minori cand nu s-a efectuat ancheta sociala in cursul urmaririi penale.
Din aceeasi practica se poate trage concluzia ca restituirea este posibila si in cazul incalcarii dispozitiilor aflate sub sanctiunea nulitatii relative, daca se constata ca vatamarea produsa prin incalcarea legii de procedura penala nu s-ar putea inlatura altfel. Ultimele modificari ale textului incident au deschis practica instantelor de a restitui cauzele in vederea refacerii urmaririi penale, datorita neparcurgerii cauzei a tuturor stadiilor procesuale obligatorii (punerea in miscare a actiunii penale, prezentarea materialului de urmarire penala, intocmirea rechizitoriului in conditiile legale de catre procurorul competent).
Aceste precizari sunt de natura sa demonstreze ca in prezenta cauza nu ne aflam in cadrul nici uneia dintre situatiile enumerate mai sus. Cauza penala a parcurs toate stadiile procesuale cerute de lege fata de toti inculpatii pentru care s-a dispus trimiterea in judecata.
Mai mult decat atat, practica judiciara a statuat ca in cazul in care in sarcina inculpatului se retin mai multe fapte si in cuprinsul ordonantei de punere in miscare a actiunii penale s-a omis indicarea uneia dintre acestea, daca cel in cauza a fost cercetat si pentru acea fapta si s-au administrat probe in aparare la cererea sa, omisiunea mentionata mai sus nu poate atrage casarea hotararii pronuntate in cauza.
Toate dispozitiile de extindere a cercetarilor si de schimbare a incadrarilor juridice au fost aduse la cunostinta inculpatilor, impreuna cu drepturile si garantiile lor procesuale, acestia fiind asistati de aparatorii lor alesi si avand posibilitatea de a-si propune probe in aparare. Aceste ordonante au configurat intregul domeniu al cercetarilor care s-au desfasurat fata de inculpati cu precizarea in fapt si in drept a infractiunilor ce au format obiectul investigatiilor penale, acestia avand posibilitatea sa-si propuna probe in aparare, dar au optat sa-si exercite dreptul la tacere. Interpretarea vointei procesuale a organului de urmarire penala din cuprinsul ordonantelor de extindere a cercetarilor trebuia sa se faca de catre instanta de judecata din perspectiva teleologica a procesului penal prin raportare la momentul procesual la care s-au dispus si la calitatea procesuala a persoanelor vizate. Numai lipsa totala a acestor ordonante ar fi putut fi sanctionata cu nulitatea absoluta.
La finalul urmaririi penale, inculpatilor li s-a prezentat materialul de urmarire penala pentru toate faptele pentru care au fost cercetati, cu ultima lor incadrare juridica (cu o singura exceptie, in cazul inculpatului PI caz in care s-a omis prezentarea materialului de urmarire penala una dintre infractiunile sub aspectul carora a fost cercetat). In consecinta, nu s-a produs nici o vatamare procesuala a intereselor inculpatilor sau, in orice caz, ea nu a fost demonstrata de acestia si nici argumentata de instanta de judecata.
Alte motive de nelegalitate ale hotararii de restituire pronuntate in aceasta cauza sunt ambiguitatea argumentarii motivelor care au determinat restituirea, ca urmare a calificarii unei probleme de interpretare ca un incident procedural extrem de grav, sanctionat cu nulitatea absoluta si, pe de alta parte, omisiunea precizarii actelor de urmarire penala ce trebuie refacute sau efectuate, in fapt fiind vorba despre actele procesuale imperative care ar trebui refacute, dar a caror natura juridica este confundata permanent de catre instanta de fond.
Astfel, instanta de fond a apreciat "ca si in situatia descoperirii unor noi acte materiale ce ar intra in continutul constitutiv al unei infractiuni continuate pentru care s-a inceput urmarirea penala ori s-a pus in miscare actiunea penala, organele de cercetare penala trebuie sa dispuna prin rezolutie confirmata inceperea urmaririi penale pentru noile fapte si apoi punerea in miscare a actiunii penale, dupa care pot schimba incadrarea juridica, daca forma continuata nu fusese retinuta" In continuare, instanta conchide ca "de aceea si in cazul acestor noi fapte trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale, fie extinderea cercetarilor penale".
In cazul unei schimbari a incadrarii juridice, "instanta apreciaza ca nu se putea dispune schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unei noi fapte penale, ci trebuia sa se dispuna fie inceperea urmaririi penale prin rezolutie, fie extinderea cercetarilor penale, iar ulterior punerea in miscare a actiunii penale".
In cele din urma, instanta de judecata "constata ca sesizarea instantei cu judecarea cauzei penale de fata este lovita de nulitate absoluta in conditiile in care s-a dispus trimiterea in judecata de catre procuror pentru infractiuni pentru care nu a fost pusa in miscare actiunea penala sau pentru fapte pentru care nu s-a inceput urmarirea penala, acte procesuale care nu pot fi substituite prin extinderea cercetarii penale, in lipsa unui temei legal‘‘ in mod evident concluzia finala a instantei de fond se afla in contradictie totala cu termenii propriului sau rationament intrucat, desi sustine ca actele procesuale susmentionate nu pot fi substituite printr-o alta institutie procesuala, in cazul inculpatului CGD instanta retine ca sub aspectul savarsirii infractiunii de sprijinire a unui grup infractional organizat organul de urmarire penala a dispus extinderea cercetarilor penale si a pus in miscare actiunea penala, motiv pentru care nu se impune refacerea urmaririi penale, generand astfel o echivalenta intre inceperea urmaririi penale si extinderea cercetarilor penale.
In consecinta, instanta de fond nu si-a lamurit pe deplin natura juridica a celor trei institutii procesuale luate in dezbatere (inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si extinderea cercetarilor penale), a diferentelor si a efectelor juridice specifice pe care acestea le produc si nici nu a indicat precis ce acte de urmarire penala sau acte procesuale de dispozitie trebuie refacute de catre organul de urmarire penala in cazul fiecarui inculpat in parte.
Considera Parchetul ca aceasta maniera evaziva de rezolvare a cauzei este de natura sa deschida calea arbitrariului din perspectiva obligatiei procurorului de a respecta indicatiile date de prima instanta prin sentinta de restituire. Daca actele procesuale nu vor fi strict precizate pentru fiecare inculpat in parte, pentru fiecare situatie procesuala specifica prezentei cauze (adica situatia descoperirii de noi acte materiale ale aceleiasi infractiuni, de noi fapte in sarcina aceluiasi inculpat sau de noi participanti la comiterea aceleiasi fapte ori situatia schimbarii incadrarii juridice), precum si succesiunea lor obligatorie, exista riscul ca in cazul unei eventuale noi investiri a instantei cu judecarea cauzei sa se dispuna din nou restituirea pe motivul ca nu s-a respectat ordinea de preferinta stabilita de instanta de judecata in succesiunea emiterii actelor procesuale de dispozitie.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si drept, prin prisma dispozitiilor art.3856 alin.3 Cod Procedura Penala, Curtea constata ca acesta este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
In cursul urmaririi penale cu privire la cei trei inculpati, in cazul carora instanta de fond a apreciat asupra existentei unor neregularitati procesuale ce au dus la retinerea concluziei nelegalei sesizari a instantei, determinand restituirea cauzei procurorului in vedere refacerii urmaririi penale, s-a procedat in modul urmator:
1. Pentru inculpatul PI s-a inceput urmarirea penala prin rezolutia din 09.02.2009 pentru trei infractiuni, respectiv: "constituire grup infractional organizat", "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" si "tentativa la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", infractiuni pentru care se si pune in miscare actiunea penala prin ordonanta in data de 10.05.2009. Ulterior prin ordonanta din 01.06.2009 se dispune schimbarea incadrarii juridice si anume, pentru infractiunea de "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" se retine forma continuata iar in cazul "infractiunii de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos" se retine forma consumata a infractiunii in locul celei tentate. Prin aceeasi ordonanta s-a dispus si schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii unui nou act material al infractiunii continuate de "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos". De asemenea, printr-o alta ordonanta din aceeasi data, respectiv 01.06.2009 s-a dispus extinderea urmaririi penale pentru o noua infractiune si anume "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie".
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a acestui inculpat pentru savarsirea infractiunilor de "constituire a unui grup infractional organizat", prev. si ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie", prev. de art 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificate", prev. de art 24 alin. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", prev. si ped. de art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 al. 2, toate cu aplicarea art. 33 lit. a si b C. Penal.
2. In cazul inculpatului CVM s-a dispus prin rezolutia din data de 08.05.2009 inceperea urmaririi penale pentru doua infractiuni, respectiv "sprijinire a unui grup infractional organizat"si "detinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea cardurilor bancare", infractiuni pentru care s-a si dispus prin ordonanta din 10.05.2009 punerea in miscare a actiunii penale. Ulterior la data de 15.06.2009 s-a dispus extinderea urmaririi penale fata de inculpat pentru comiterea unei noi infractiuni de "instigare la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos".
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a acestui inculpat pentru savarsirea infractiunilor de "sprijinire a unui grup infractional organizat", prev. si ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 si " instigare la infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", prev. si ped. de art. 25 Cod penal rap. la art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002.
3. Pentru inculpatul CCL s-a inceput urmarirea penala prin rezolutia din data de 09.02.2009 pentru doua infractiuni, respectiv "constituire grup infractional organizat" si "detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie". Ulterior, prin ordonanta din data de 10.05.2009 se extinde urmarirea penala pentru inca o fapta care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de "detinere de instrumente de plata electronica falsificata in vederea punerii in circulatie", fapta comisa in luna mai 2009. Pentru aceste infractiuni la data de 10.05.2009 se dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale. Ulterior, prin ordonanta din 01.06.2009 se dispune schimbarea incadrarii juridice a infractiunii de "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie", in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, fiind descoperit un nou card contrafacut tot in luna mai 2009. La data de 2.06.2009, prin ordonanta, s-a dispus extinderea cercetarilor pentru doua noi infractiuni respectiv "infractiunea de punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" si "infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", faptele fiind comise in luna iulie 2008. In data de 17.06.2009, prin ordonanta, se extinde urmarirea penala pentru infractiunea de "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, dar si in ceea ce priveste infractiunea de "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata", in sensul retinerii unor noi situatii de fapt, facandu-se aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. in cazul acestor doua infractiuni.
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata a acestui inculpat pentru savarsirea infractiunilor de "constituire a unui grup infractional organizat", prev. si ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003," detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circulatie", prev. de art 24 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 365/2002, "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificate", prev. de art 24 alin. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", prev. si ped. de art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a si b C. Penal.
Sintetizand problema supusa analizei in cauza de fata, se impun a fi determinate elementele de diferentiere dintre institutiile care constau in inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale si extinderea cercetarilor penale, precum si eventualele zone comune celor trei institutii aratate, cat timp intregul esafodaj al argumentatiei Parchetului graviteaza in jurul ideii de echivalenta a inceperii urmaririi penale si punerii in miscare a actiunii penale cu extinderea cercetarilor penale, asa cum este incriminata de art. 238 Cod Procedura Penala, iar instanta de fond nu imbratiseaza aceste corespondente, exprimand, in esenta, ideea ca toate aceste trei institutii penale sunt justificate de ratiuni diferite si sunt reglementate procesual-juridic diferit, neputand sa se substituie in situatiile aratate.
Sub un prim aspect, Curtea constata ca dispozitiile art. 238 Cod procedura penala sunt aplicabile numai in situatia in care urmarirea penala este efectuata de catre organele de cercetare penala si nu atunci cand este vorba despre o ancheta proprie a procurorului, sens in care s-a si exprimat Tribunalul Suprem prin decizia nr. 1039/1975. Aceasta opinie este imbratisata atat de doctrina cat si de jurisprudenta in materie (Tratat de drept procesual penal-2006, Ion Neagu si Tratat de drept procesual penal-2008, Grigore Theodoru), fiind corect argumentata prin imposibilitatea aplicarii mutatis mutandis, deoarece ar trebui ca dreptul de confirmare a extinderii sa apartina procurorului ierarhic superior, reglementare care nu exista in incriminarea penala actuala.
In acelasi timp, interpretarea sistematica, teleologica a dispozitiilor legale care guverneaza prima parte a procesului penal, respectiv urmarirea penala, interpretare complinita cu cea gramaticala, atesta corectitudinea ideii sus enuntate. In acest sens, dispozitiile art. 201 Cod Procedura Penala fac clar delimitarea dintre organele de cercetare penala si procurori, ambele categorii constituind organele de urmarire penala. Se poate astfel observa din tot cuprinsul Titlului I - Partea Speciala a Codului de Procedura Penala ca utilizarea sintagmei "organe de cercetare penala" se refera strict la aceasta categorie, asa incat este evident ca dispozitiile art. 238 Cod procedura penala sunt aplicabile numai in situatia in care urmarirea penala este efectuata de catre acestea.
Cu toate acestea Curtea apreciaza ca, in lipsa unor dispozitii exprese si explicite care sa defineasca fiecare etapa si activitatea specifica procurorului din ancheta proprie, utilizarea valorii intrinseci a dispozitiilor legale sus-mentionate este adoptata, in mod corect, in practica judiciara de catre procuror.
Astfel, cand deja s-a dispus inceperea urmaririi penale, iar procurorul constata unele dintre situatiile enumerate limitativ in art. 238 Cod procedura penala, acesta dispune extinderea cercetarilor penale, act care echivaleaza din punct de vedere procesual cu inceperea urmaririi penale. In fapt si in drept, aceasta extindere a urmaririi penale reprezinta o noua incepere a acestei faze procesuale pentru situatia regasita in cauza respectiva, una dintre cele trei enumerate in art. 238 Cod procedura penala.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea, din analiza art. 238 Cod procedura penala, constata ca cele trei situatii regasite in textul aratat evidentiaza pe deplin ideea egalitatii juridice dintre institutia extinderii cercetarilor penale si cea a inceperii urmaririi penale.
Astfel, ultima varianta din articolul aratat, respectiv descoperirea unor date cu privire la participarea si a unei alte persoane la savarsirea faptei, determina extinderea cercetarilor penale si cu privire la aceasta. Cat timp cel putin urmarirea penala a fost inceputa in cauza fata de alti participanti la infractiune, propunerea facuta procurorului de catre organele de cercetare penala, asupra careia acesta va decide prin ordonanta, nu poate reprezenta decat o propunere de incepere a urmaririi penale si fata de participantii noi descoperiti, deoarece a accepta mai putin de atat ar insemna ca se propune procurorului declansarea fazei actelor premergatoare, activitate ce intra si in competenta organelor de cercetare penala, conform art. 224 Cod procedura penala. Tocmai pentru ca este vorba de propunerea de declansare a urmaririi penale, legiuitorul a instituit procedura din cuprinsul art. 238 Cod procedura penala, supunand in aceasta maniera propunerea de declansare a urmaririi penale confirmarii procurorului care supravegheaza urmarirea penala, printr-o tehnica identica cu cea prevazuta in cuprinsul art. 228 alin. 3 Cod procedura penala, text de lege care reglementeaza procedura cadru de incepere a urmaririi penale.
Cu nota observatorie, in sustinerea argumentelor sus enuntate, remarcam ca si in doctrina procesual penala (Tratat de drept procesual penal-2008, Grigore Theodoru) se pune pe picior de egalitate urmarirea penala cu cercetarea penala, autorul structurand capitolului dedicat urmaririi penale in subcapitole denumite: cercetarea penala cu punere in miscare a actiunii penale, cercetarea penala fara punere in miscare a actiunii penale, etc.
In acest sens si in cauza de fata procurorul a procedat in aceasta maniera in ceea ce-i priveste pe inculpatii PI, CVM si CCL. Faptul ca in unele situatii a dispus extinderea urmaririi penale, iar in altele a dispus extinderea cercetarilor penale reprezinta numai o denumire diferita a aceleiasi masuri procesuale, respectiv inceperea urmaririi penale pentru unele fapte penale distincte. Constatarea ca in cazul inculpatului CCL procurorul, alternativ, a dat ordonante de extindere a urmaririi penale si ordonante de extindere a cercetarii penale, reprezinta o dovada suplimentara a argumentatiei deja expuse, intarind convingerea ca procurorul, in esenta, in cazul extinderii cercetarilor penale, procesual-juridic a inceput urmarirea penala pentru noile infractiuni. De altfel, si in cuprinsul ordonantelor de extindere a urmaririi penale s-a inserat ca si temei juridic art. 238 Cod procedura penala, cel care guverneaza institutia extinderii cercetarilor penale, tocmai pentru ca echivalenta lor procesuala este evidenta, fiind preluata de catre procuror, asa cum s-a aratat, denumirea marginala a art. 238 Cod procedura penala. In concret, procurorul, in cadrul propriei anchete penale, aplica masura procesuala regasita in acest text legal numai ca si denumire juridica si pentru ideea de continuitate a urmaririi penale, insa in fapt declanseaza urmarirea penala pentru noile fapte penale descoperite.
Din acest punct de vedere considerentele instantei de fond privind neinceperea urmaririi penale in cazul acestor trei inculpati, pentru infractiuni pentru care s-a dispus trimiterea in judecata nu este intemeiata. Asa cum s-a aratat, ordonantele de extindere a urmaririi penale si cele de extindere a cercetarii penale reprezinta in drept inceperea urmaririi penale, si sub acest aspect Curtea constata ca Parchetul nu a incalcat nicio norma procesuala care sa atraga nulitatea absoluta.
Pe de alta parte, sub niciun aspect nu poate fi asimilata aceasta institutie sus analizata cu momentul procesual al punerii in miscare a actiunii penale, care reprezinta o etapa procesuala distincta si diferita de inceperea urmaririi penale si care nu poate fi implicita sau subinteleasa ci trebuie sa fie expresa si clar exprimata.
Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni, ceea ce inseamna solutionarea prin justitie a conflictului de drept penal provocat prin savarsirea unei infractiuni. Din momentul in care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva invinuitului, acesta devine inculpat si are calitatea de parte in proces, subiect pasiv al exercitiului actiunii penale. Legea a prevazut pentru inculpat, ca parte in proces, cele mai numeroase drepturi procesuale si cele mai puternice garantii juridice.
Legiuitorul in tot cuprinsul Codului de Procedura Penala a stabilit modalitatile si formele in care poate fi pusa in miscare actiunea penala, indicand in mod expres obligativitatea declararii punerii in miscare a actiunii penale, nelasand ca acest moment procesual sa fie dedus din alte activitati specifice.
In cursul urmaririi penale sunt prevazute expres actele de inculpare, respectiv ordonanta prev. de art. 235 Cod procedura penala sau rechizitoriul, conform art. 262 pct.1 lit.a Cod procedura penala, tocmai pentru ca dobandirea calitatii de inculpat trebuie expres manifestata si din perspectiva consecintelor juridice pe care le genereaza.
Privind comparativ dispozitiile legale care guverneaza procedura punerii in miscare a actiunii penale in cursul urmaririi penale, paralel cu faza cercetarii judecatoresti se remarca faptul ca in situatiile prevazute de art. 336, 337 Cod procedura penala, instanta este tinuta in extinderea procesului penal de declaratia expresa a procurorului de punere in miscare a actiunii penale. Totodata, in cazul prev. de art. 335 Cod procedura penala, instanta este obligata sa procedeze la punerea expresa in miscare a actiunii penale pentru a putea judeca infractiunea in intregul ei. Deci, daca in toate aceste situatii se impune declararea expresa a punerii in miscare a actiunii penale in faza cercetarii judecatoresti, cel putin prin corespondenta simetrica este necesara abordarea aceleiasi maniere si in cursul urmaririi penale.
Din aceasta perspectiva este de remarcat faptul ca procurorul in cauza de fata, in cazul inculpatilor NP si CGD, dupa ce a extins cercetarile penale, prin ordonanta, a procedat expres la punerea in miscare a actiunii penale prin acelasi tip de act procesual, anterior intocmirii rechizitoriului. Aceeasi situatie s-a produs si in cazul inculpatilor PI, C VM si CCL pentru care a dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale numai pentru o parte dintre infractiunile pentru care a dispus extinderea cercetarilor penale sau extinderea urmaririi penale.
Parte dintre sustinerile din motivele de recurs creeaza o confuzie intre procesul penal si actiunea penala, tocmai pentru ca se indeparteaza de la analiza obiectului acestora si a activitatilor specifice. Astfel, procesul penal constituie o activitate mai vasta in care unul dintre elementele constitutive, cel mai important, il formeaza actiunea penala.. In cadrul aceluiasi proces penal, situatie regasita in speta de fata, se pot pune in miscare si exercita mai multe actiuni penale, daca inculpatul a savarsit mai multe fapte penale.
In ceea ce priveste argumentatia din motivele de recurs vizand indivizibilitatea actiunii penale, Curtea constata ca aspectele expuse sunt preluate fragmentat din doctrina penala incercand a se acredita ideea ca in cadrul unui dosar penal odata pusa in miscare actiunea penala pentru o infractiune, sub cupola acesteia pot fi imputate inculpatului si alte infractiuni pentru care in fapt nu a fost pusa in miscare actiunea penala. Aceasta argumentatie contravine atat teoriilor doctrinare cat si aspectelor jurisprudentiale, care definesc aceasta trasatura a actiunii penale ca fiind exercitarea ei obligatorie impotriva tuturor participantilor la o infractiune, nefiind posibila restrangerea ei numai la unii dintre acestia. In acelasi timp este de retinut faptul ca doctrina stabileste ca actiunea penala este guvernata de doua coordonate certe si fixe si anume infractiunea si infractorul. Literatura de specialitate stabileste faptul ca fiecarei infractiuni si infractor ii corespunde o actiune penala, iar comiterea unei pluralitati de infractiuni de catre un singur invinuit determina declansarea tot atatora actiuni penale in cadrul aceluiasi proces penal, numai acesta din urma fiind caracterizat de unitate procesuala.
De asemenea, relativ si la ordonantele de schimbare a incadrarii juridice date de procuror in prezenta cauza, Curtea retine ca, daca alte acte materiale apartinand aceleiasi infractiuni continuate au fost descoperite ulterior exercitarii actiunii penale numai cu privire la unele acte, se poate exercita actiunea penala cu privire la aceste noi acte, in vederea finalizarii actiunii penale pentru infractiunea unica in integralitatea sa. Chiar daca este vorba de aceeasi actiune penala pentru ca actioneaza asupra unei unice infractiuni continuate, ea trebuie exercitata pentru toate actele materiale ce compun unitatea legala infractionala, si ulterior se procedeaza la schimbarea incadrarii juridice in sensul retinerii art. 41 alin. 2 Cod Penal.
Pentru considerentele expuse mai sus, vizand lipsa punerii in miscare a actiunii penale, Curtea constata ca hotararea recurata este legala si temeinica, atata timp cat pentru o parte dintre infractiunile pentru care cei trei inculpati au fost trimisi in judecata nu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, nici prin ordonanta in cursul urmaririi penale si nici prin rechizitoriu, la momentul trimiterii in judecata.
Din aceasta perspectiva este de remarcat faptul ca procurorul in cauza de fata, in cazul inculpatilor NP si CGD, dupa ce a extins cercetarile penale prin ordonanta a procedat expres la punerea in miscare a actiunii penale prin acelasi tip de act procesual, anterior intocmirii rechizitoriului. Aceeasi situatie nu s-a produs si in cazul inculpatilor PI, CVM si CCL pentru care s-a dispus prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale numai pentru o parte dintre infractiunile pentru care au fost trimisi in judecata, aceasta omisiune regasindu-se si in rechizitoriu.
Astfel, pentru inculpatul PI nu s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunile de "punere in circulatie de instrumente de plata electronica falsificata" in forma continuata, "infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos" in forma consumata si noul act material al infractiunii continuate de "efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos", infractiuni retinute prin ordonanta din 01.06.2009, prin care s-a dispus schimbarea incadrarii juridice fata de infractiunile retinute prin rezolutia initiala de incepere a urmaririi penale din 09.02.2009. De asemenea, pentru inculpatul Pitic Ioan nu s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunea "detinere de instrumente de plata electronica falsificate in vederea punerii in circula
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)
Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012