Ridicare control judiciar. Motive temeinice

Prin incheierea de sedinta nr.76 din 01.06.2011, Tribunalul Suceava a admis cererea formulata de inculpatul Z.M.V. si in baza art. 1603 Cod procedura penala a dispus ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpatului prin incheierea 210 din data de 20.10.2010 a Tribunalului Suceava, astfel cum a fost modificat prin incheierea 238 din 19.11.2010 a Tribunalului Suceava.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs in termen legal Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Suceava criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in esenta argumentat de faptul ca prima instanta a analizat in abstract institutia ridicarii controlului judiciar, fara a face referiri in concret la situatia de fapt retinuta in sarcina inculpatului in dosarul de urmarire penala, desi analiza oricaror masuri preventive luate fata de un inculpat trebuie evaluata pornind de la faptele (probe si indicii temeinice) pentru care acesta este cercetat.
Prin decizia penala nr.561/03.06.2011, Curtea a respins recursul promovat in cauza pentru urmatoarele considerente:
Prin incheierea penala nr. 61A/13.10.2010 a  Tribunalului Suceava s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului Z.M.V., cercetat pentru savarsirea infractiunilor de: aderare la un grup infractional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 si 2 lit. a  din Legea 678/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal si trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 678/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, pe o durata de  29 de zile, incepand cu data de 13 octombrie  2010 si pana la data de 10 noiembrie 2010, inclusiv si emiterea, de urgenta, a mandatului de arestare preventiva, retinandu-se incidenta temeiului prev. de art. 143 C.proc.pen. si art. 148 lit. f C.proc.pen.
Ulterior, inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, cerere ce a fost admisa prin incheierea penala nr. 210/20.10.2010 a  Tribunalului  Suceava, iar apoi prin incheierea nr. 238/19.11.2010 pronuntata de aceeasi instanta, s-a modificat in parte acest control prin largirea limitei teritoriale impuse initial, respectiv prin instituirea in concret a obligatiei de a nu depasi granitele statului roman.
Este de observat ca obligatiile si limitarile impuse inculpatului au avut ca principala ratiune asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, in speta desfasurarea cu celeritate si in bune conditii a instructiei penale.
Potrivit art. 1603 C.proc.pen. controlul judiciar instituit de instanta poate fi oricand modificat sau ridicat de aceasta, in total sau in parte, pentru motive temeinice.
Ori in cauza, Curtea a constatat, ca motivele pentru care prima instanta a dispus ridicarea controlului judiciar sunt intemeiate.
Este evident ca orice amestec al autoritatii in viata privata a persoanei este permis in masura in care acesta este prevazut de lege, savarsirea oricarei infractiuni fiind de natura a atrage unele restrangeri in planul libertatii individuale a persoanei, care doar in masura in care isi pastreaza doza de proportionalitate si rezonabilitate, pot fi apreciate ca neavand un caracter excesiv.
Potrivit art. 5 paragraf 3 din Conventie Europeana a Drepturilor Omului, modificat prin Protocolul nr.112 “orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere".
Pe de alta parte, practica constata a Curtii Europene a Drepturilor Omului  statueaza ca exercitiul drepturilor consacrate de Conventie poate fi limitat cu indeplinirea a trei conditii esentiale: limitarea sa fie prevazuta de legea nationala in materie, sa urmareasca un scop legitim si sa fie necesara intr-o societate democratica. Aceasta din urma conditie este supusa unei cerinte adiacente, respectiv ca limitarea recunoscuta si aplicata sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit prin instituirea ei.
In conditiile in are ancheta penala in cauza de fata trebuia sa se desfasoare in mod continuu, fara intreruperi nejustificate, pe o perioada rezonabila de timp si cu respectarea principiului operativitatii, Curtea a constatat ca materialul pus la dispozitie demonstreaza ca in intervalul celor 7 luni, scurs de la liberarea inculpatului sub control judiciar, nu s-a desfasurat nicio activitate de urmarire penala care sa implice prezenta acestuia.
Daca obligatiile si interdictiile impuse de instanta dupa punerea in libertate a acestuia constituie garantii in sensul Conventiei, in raportat de cele mentionate anterior, la acest moment, proportionalitatea intre ingerinta produsa si scopul urmarit nu mai este respectata, deoarece nu mai raspunde unei nevoi sociale, respectiv prezentarea inculpatului la organele de urmarire penala pe toata durata procedurii, astfel ca mentinerea in continuare a obligatiilor si interdictiilor a fost apreciata ca excesiva sub aspectul duratei si aduce atingere principiului enuntat.
Prin urmare, cum nici in recurs nu s-au depus dovezi concrete care sa evidentieze ca in speta nu este vorba de o stagnare a activitatii de urmarire penala si ca se impune prezenta inculpatului intimat in vederea continuarii cercetarilor vizand fapte ce dateaza din anul 2004, procurorul nu poate invoca necesitatea protejarii anchetei penale, prin raportare la materialul probator administrat anterior formularii propunerii de arestare preventiva a inculpatului.
Desi astfel de masuri sunt masuri individuale ce se iau si se mentin in considerarea persoanei, nu este lipsit de relevanta faptul ca persoane cercetate in aceeasi cauza, pentru infractiuni similare, nu sunt supuse vreuneia dintre masurile instituite de art.136 alin.1 lit.b-d Cod procedura penala.
 Pentru cele ce preced, Curtea a concluzionat ca incheierea primei instante este legala si temeinica, si pe cale de consecinta ca recursul declarat de procuror este nefondat, urmand a fi respins ca atare, potrivit art.38515  pct.1 lit. b Cod procedura penala.