Restrangerea dreptului la libera circulatie. Luarea masurii este facultativa, nu obligatorie

In mod corect a retinut prima instanta ca depasirea de catre parat a termenului legal de sedere in strainatate nu ii este imputabila acestuia.
Potrivit art. 38 lit. a din Legea nr. 248 /2005 , luarea masurii mentionate nu este obligatorie, ci facultativa, urmand a se aprecia in fiecare caz in parte daca se impune sau nu sa se ia masura respectiva.

Prin sentinta civila nr. 1485 din 9 mai 2006, pronuntata de Tribunalul Harghita in dosarul nr. 1216/2006, s-a respins actiunea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte impotriva paratului F. L., prin care s-a solicitat sa se dispuna restrangerea exercitarii de catre parat a dreptului la libera circulatie pentru o perioada de cel mult trei ani.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel parata Directia Generala de Pasapoarte din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si a solicitat schimbarea in tot a sentintei atacate si in consecinta, admiterea cererii de transformare a masurii de suspendare temporara a dreptului de folosire a pasaportului in masura restrangerii dreptului la libera circulatie al paratului pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene cu exceptia celor cu privire la care va face dovada ca are drept de intrare.
Paratul F. L. a formulat intampinare si a solicitat respingerea apelului, invocand faptul ca sentinta pronuntata de tribunal este legala si temeinica si a avut in vedere reglementarile in vigoare la data la care a fost returnat din Franta. Astfel, la data respectiva (21 decembrie 2005) erau in vigoare exclusiv prevederile OG nr. 65/1997. Fata de masura luata in conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2004, paratul a depus plangere administrativ a prealabila impotriva suspendarii dreptului de a folosi pasaportul, pana la data de 21 decembrie 2006, comunicata prin adresa nr. 9528672 din 28 decembrie 2005, emisa de Institutia Prefectului judetului Harghita, prin care a solicitat acestei institutii reexaminarea cererii de folosire a pasaportului. Ca raspuns la aceasta plangere s-a redus perioada respectiva la 6 luni si in schimb reclamanta a solicitat prelungirea perioadei suspendarii fara ca aceasta posibilitate sa fi fost prevazuta in vreun act normativ.
Paratul a considerat ca nu i se pot aplica sanctiuni de genul suspendarii dreptului de a folosi pasaportul, care nu erau in vigoare la data returnarii. Pe de alta parte, reclamanta a ignorat principiul neretroactivitatii legii, dorind sa extinda sanctiunea la trei ani, in loc de 12 luni, cat era prevazut in actul normativ in vigoare la data returnarii.
Paratul a sustinut ca temeiul juridic privind suspendarea dreptului de folosire a pasaportului timp de un an a fost gresit aratat in adresa Institutiei Prefectului judetului Harghita, deoarece depasirea termenului de sedere in Franta nu se incadreaza in criteriile stabilite de art. 14 alin. 1 lit. e din OG nr. 65/1997.  Pe de alta parte, depasirea termenului de sedere in Franta nu a avut loc in circumstantele care a avut drept consecinta returnarea sa din aceasta tara, deoarece a stat doar 45 de zile, timp in care paratul a executat anumite lucrari de constructii montaj, in baza unui contract de executie case din lemn, fiind delegat din partea firmei SC A. SRL.
Pentru ca in baza art. 14 alin. 1 lit. e din OG nr. 65/1997 sa se poata dispune suspendarea dreptului de a folosi pasaportul, ar fi fost nevoie ca paratul sa fi savarsit in tara sau in strainatate fapte de natura sa aduca atingere sigurantei nationale, mentinerii ordinii publice, protectiei sanatatii sau moralei, ori drepturilor si libertatilor fundamentale ale altei persoane, care sunt stabilite prin hotarari judecatoresti sau fac obiectul urmaririi penale. De asemenea, masura respectiva se putea lua si in cazul in care paratul ar fi savarsit fapte de cersetorie, constatate potrivit legii sau daca returnarea a operat in baza acordului de readmisie incheiate de Romania, insa in speta depasirea termenului de sedere nu se incadreaza in prevederile legale mentionate si prin urmare, masura a fost gresit luata.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de apel si in raport de efectul devolutiv al apelului si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta de apel retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de  15 martie 2006 la Tribunalul Harghita reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul in Bucuresti, a solicitat in contradictoriu cu paratul F. L., sa se dispuna restrangerea dreptului de libera circulatie al paratului pentru o perioada de cel mult 3 ani, cererea fiind intemeiata pe prevederile art. 38, 39, 55 din Legea nr. 248/2005.
Din actele dosarului rezulta ca paratul a fost returnat din Franta la data de 21 decembrie 2005 pentru sedere ilegala, returnarea acestuia facandu-se in baza Acordului dintre Romania si Franta privind readmisia persoanelor, aprobat prin HG nr. 278/1994.
La data luarii acestei masuri impotriva paratului era in vigoare OG nr. 65/1997 privind regimul pasapoartelor in Romania si in conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 lit. e din acest act normativ s-a dispus suspendarea dreptului de folosire a pasaportului pentru o perioada de un an.
Ulterior durata masurii de suspendare a dreptului de folosire a pasaportului a fost redusa la 6 luni. In acest sens s-a facut aplicarea prevederilor art. 55 alin. 1 lit. c din Legea nr. 248/2005, conform carora masurile de suspendare a dreptului de a folosi pasaportul, dispuse in temeiul art. 14 alin. 1 lit. e din OG nr. 65/1997, inceteaza de drept la data intrarii in vigoare a legii respective, cu exceptia celor dispuse cu privire la cetatenii romani returnati in baza acordurilor de readmisie incheiate de Romania cu alte state, care raman in vigoare pentru o perioada de 6 luni. Art. 55 alin. 1 lit. c din Legea nr. 248/2005 prevede, de asemenea, ca inainte de expirarea termenului de 6 luni, masura suspendarii dreptului de a folosi pasaportul poate fi transformat in masura restrangerii dreptului la libera circulatie in strainatate, in conditiile prevazute de art. 39 alin. 1 si 3-8 din lege.
Din probele administrate in cauza, astfel cum a retinut si prima instanta reiese ca intre S.C. A. SRL, cu sediul in Ciumani, in calitate de executant si numitul M. P., domiciliat in Franta, in calitate de beneficiar, s-a incheiat un contract de executare, conform caruia societatea mentionata s-a obligat sa execute in favoarea beneficiarului o casa din lemn, montajul acesteia urmand sa fie realizat de executant. Paratul a fost delegat din partea S.C. A. SRL sa asigure lucrarile de montaj. Din contractul incheiat de parti rezulta ca beneficiarul s-a obligat ca in situatia in care lucratorii executantului se deplaseaza in tara de origine a beneficiarului, acesta din urma se obliga sa asigure toate conditiile pe care le impune legislatia statului sau.
In aceasta situatie, instanta de apel apreciaza ca in mod corect a retinut instanta de apel ca depasirea de catre parat a termenului legal de sedere in strainatate, respectiv neindeplinirea conditiilor legale pentru sedere in Franta nu ii este imputabila acestuia.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere faptul ca prin art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 se prevede ca in cazul in care o persoana a fost returnata dintr-un stat in baza unui acord de readmisie incheiat intre Romania si acel stat, se poate dispune restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate cu privire la acea persoana. Prin urmare, intr-un asemenea caz luarea masurii mentionate nu este obligatorie, ci facultativa, urmand a se aprecia in fiecare caz in parte daca se impune sau nu sa se ia masura respectiva.
In speta, avand in vedere conditiile in care s-a deplasat paratul in strainatate, fiind delegat din partea S.C. A. SRL pentru a asigura indeplinirea obligatiilor asumate prin contractul de executie la care s-a facut referire mai sus si, totodata, avand in vedere circumstantele in care termenul de sedere in Franta a fost depasit, instanta de apel apreciaza ca nu se justifica restrangerea dreptului la libera circulatie in strainatate a paratului, astfel cum s-a solicitat de catre reclamanta. Prin urmare, in mod corect, instanta de fond a respins cererea introductiva.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, instanta de apel a retinut  ca sentinta atacata este legala si temeinica si in consecinta, in temeiul art. 296 Cod procedura civila, raportat la art. 55 si 39 din Legea nr. 248/2005, apelul declarat de reclamanta urmeaza sa fie respins.