Raspunderea statului pentru erori judiciare. Conditii

In conditiile in care reglementarea legala care stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului este art. 504 Cod procedura penala, iar situatia invocata de reclamant nu se circumscrie ipotezelor prevazute de acest text legal, in mod gresit a apreciat instanta de fond ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 504 Cod procedura penala pentru antrenarea raspunderii statului pe acest temei.
Prin sentinta civila nr. 1017 din 15 aprilie 2013, pronuntata de Tribunalul Mures in dosarul nr. 4671/102/2012, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul B. R. T. G. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si in consecinta s-a dispus obligarea paratului la plata catre reclamant a sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune materiale, a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale si a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a avut in vedere prevederile art. 504 Cod de procedura civila, care reglementeaza situatiile in care poate fi angajata raspunderea Statului pentru erorile judiciare, precum si prevederile  art. 52 alin.3 din Constitutia Romaniei, potrivit carora statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare  si ale art. 3  din Protocolul nr. 7 la CEDO, potrivit carora "in cazul anularii unei condamnari definitive, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit pedeapsa in cazul acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare a statului respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila".
Raportat  la  aceste prevederi, instanta  de fond a constatat ca in ceea ce-l priveste  pe reclamant, nu s-a dispus  o achitare in cursul unui proces penal, ci o scoatere de sub urmarire penala, neexistand o hotarare definitiva de condamnare urmata de achitare dispusa in urma rejudecarii.
Fata de invocarea de catre paratul Statul Roman prin intampinare a inadmisibilitatii  actiunii, prin prisma textelor de lege la care s-a facut mai sus referire, instanta a retinut insa, ca prin decizia nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale s-a dispus in sensul ca dispozitiile art. 504 alin.1 Cod de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care nu se limiteaza la ipotezele prevazute de text si in acest context s-a apreciat ca prezenta cerere nu este inadmisibila.
Analizand pe fond sustinerile partilor, instanta a retinut ca prin rezolutia data in dosarul  nr. 4472/P/ 2009 al Parchetului  de pe langa Judecatoria Targu-Mures s-a dispus scoaterea de sub urmarire a invinuitului B. R. T. G. sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 85 alin. 1 si 2 din OUG nr. 195/2002,  retinandu-se ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii, fiind disjunsa cauza in ceea ce priveste cercetarea aceluiasi invinuit sub aspectul  comiterii  infractiunii de vatamare corporala din culpa . 
Ulterior, prin rezolutia data in dosarul nr. 7171/P/ 2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Mures s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a aceluiasi invinuit sub aspectul savarsirii infractiunii  prevazute de art. 184 alin.1 si 3 Cod penal, retinandu-se lipsa laturii  subiective a infractiunii .  
Fata de temeiurile  care au dus la scoaterea de sub urmarire a reclamantului, tribunalul a apreciat ca in cauza exista o eroare judiciara si a existat o "inculpare" nedreapta a reclamantului, de natura a aduce prejudicii acestuia, cu atat mai mult cu cat acesta a invocat in cauza si durata desfasurarii procedurii .
Instanta a retinut ca statul este obligat sa raspunda pentru consecintele prejudiciabile ale propriei activitati judiciare.
Instanta a mai aratat ca una din conditiile de angajare a raspunderii pentru repararea pagubelor de ordin material este aceea ca  prejudiciul cauzat sa fie cert si, sub acest aspect, nu s-a dovedit cu certitudine in cauza decat achitarea onorariului avocatial (potrivit celor consemnate in contractul de asistenta  juridica si in chitanta emisa in temeiul acesteia), dovada celorlalte daune materiale pretinse nefiind facuta de reclamant.
In ceea ce priveste daunele de natura morala,  instanta  a retinut ca regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie sa  asigure o satisfactie morala, pe baza unei aprecieri  in echitate  si  sa nu aiba in primul rand un scop patrimonial.
Sub acest aspect s-a apreciat ca o inculpare (in senul larg la cuvantului) pe nedrept este de natura sa creeze o stare de disconfort psihic persoanei aflate in aceasta situatie, fiind de presupus ca a existat o temere cu privire la modalitatea de finalizare a procedurii.
Retinand ca, potrivit declaratiei martorului audiat in cauza s-a dovedit ca prin cercetarea penala ce a fost demarata impotriva sa i s-au cauzat reclamantului neplaceri, in principal, datorita reprezentarii pe care acesta a avut-o asupra starii de fapt, in conditiile in care avea certitudinea ca nu este vinovat, instanta a apreciat ca o justa reparare a acestui prejudiciu se circumscrie sumei de 5.000 de lei.
Totodata instanta a facut aplicarea in cauza a prevederilor art. 274 Cod procedura civila si a dispus obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 100 lei, constand in onorariu avocatial.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs Administratia Finantelor Publice Mures, in numele paratului Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si Parchetul de pe langa Tribunalul Mures.
Prin memoriul de recurs formulat de Administratia Finantelor Publice Mures, in numele Statului Roman  s-a solicitat, in principal, casarea sentintei pronuntata de instanta de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, modificarea in parte a sentintei, cu consecinta respingerii in totalitate a actiunii reclamantului si exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului s-a aratat ca tribunalul nu a aratat in fapt si in drept motivele care i-au fundamentat convingerea, limitandu-se la a face referiri generice cu privire la textul de lege care constituie temeiul de admisibilitate al raspunderii pentru erorile judiciare, nefiind respectate dispozitiile art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, astfel ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, raportat la dispozitiile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila. 
S-a mai aratat ca in ceea ce priveste cererea reclamantului  privind acordarea despagubirilor morale si materiale, solutia pronuntata de instanta de fond a fost data cu aplicarea gresita a legii si in afara cadrului legal instituit de dispozitiile art. 504 -506 Cod procedura penala.
In ceea ce priveste despagubirile acordate s-a invocat faptul ca situatiile in care pot fi acordate despagubiri sunt expres si limitativ prevazute de art. 504-507 Cod procedura penala, fiind nelegala extinderea acestor cazuri.
Recurentul parat a mai sustinut ca raportat la temeiul de drept pe care reclamantul si-a intemeiat actiunea, respectiv prevederile art. 504 alin. 1 Cod procedura penala, aceasta este inadmisibila, deoarece nu exista o hotarare judecatoreasca definitiva de achitare, data in rejudecarea cauzei penale in care reclamantul sa fi fost condamnat definitiv.
In speta, fata de imprejurarea ca reclamantul nu a fost niciodata condamnat definitiv pentru infractiunea pentru care a fost cercetat penal s-a sustinut ca rezolutia din 31.05.2011, data in dosarul nr. 7171/P/2010 al Pachetului de pe langa Judecatoria Targu-Mures nu poate fi asimilata unei hotarari definitive de achitare, actele savarsite de organele de cercetare penala neputand fi incluse in aceasta categorie.
Ca atare, s-a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 504 alin. 1 Cod procedura penala.
Referitor la cheltuielile de judecata la plata carora a fost obligat paratul s-a invocat faptul ca in cauza se impunea ca instanta sa faca aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila si sa reduca onorariul avocatial, cuantumul cheltuielilor de judecata acordate fiind exagerat.
In privinta cererii de modificare a sentintei atacate in sensul respingerii actiunii introductive s-au invocat in drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Recurentul Parchetul de pe langa Tribunalul Mures a solicitat modificarea sentintei atacate si in consecinta respingerea actiunii formulate de reclamant.
Prin memoriul de recurs formulat s-a aratat ca din dispozitiile art. 504 Cod procedura penala rezulta ca legiuitorul face distinctie intre cele doua ipoteze care dau dreptul la reparatie si anume condamnarea definitiva urmata de achitare in rejudecare si restrangerea libertatii in mod nelegal. Sub acest aspect s-a invocat faptul ca restrangerea dreptului de circulatie nu se incadreaza in categoria masurilor prevazute de art. 136 alin. 1 Cod procedura penala, iar invinuirea adusa reclamantului a ramas intr-un stadiu incipient in faza de urmarire penala.
Sustinerile reclamantului cu privire la incidenta in cauza a Deciziei nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale s-au apreciat a fi nefondate, intrucat aceasta decizie viza un alt continut normativ al art. 504 alin. 1 Cod procedura penala, anterior anului 2013.
In concluzie s-a sustinut ca actiunea reclamantului este inadmisibila, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile art. 504  Cod procedura penala raportat la art. 52 alin. 3 din Constitu?ia Romaniei, reclamantul nefiind indreptatit la acordarea de despagubiri.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Reclamantul a formulat intampinare si a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecinta mentinerii solutiei pronuntata de instanta de fond si obligarea paratului Statul Roman la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea intampinarii s-a aratat ca hotararea atacata este motivata atat in fapt, cat si in drept, astfel ca nu pot fi primite criticile referitoare la lipsa motivarii solutiei, instanta de fond concluzionand in mod corect ca reclamantului trebuie sa ii fie reparat integral prejudiciul constand in pagubele pricinuite de procesele penale deschise in mod nelegal impotriva sa.
S-a mai invocat faptul ca in mod nejustificat se sustine in speta ar fi vorba de prejudicii pe care reclamantul nu le-ar fi probat, acestea fiind dovedite prin probele administrate in cauza, iar cheltuielile de judecata acordate sunt rezonabile in raport cu munca depusa de avocat, astfel ca nu se impune reducerea acestora.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si in raport de prevederile art. 3041 Cod procedura civila si avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Recurentul parat Statul Roman, in numele caruia a declarat recurs A. F. P. Mures, a invocat in primul rand incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, sustinand ca instanta de fond nu a motivat hotararea pronuntata conform dispozitiilor art. 261 pct. 5 Cod procedura civila.
Analizand sentinta atacata se constata insa ca aceasta cuprinde motivele de fapt si de drept in temeiul carora instanta si-a format convingerea si care au dus la solutia pronuntata si ca atare critica formulata de recurent nu se incadreaza in prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila.
Referitor la celelalte critici formulate prin recursurile deduse judecatii, Curtea a retinut ca prin actiunea introductiva reclamantul B. R. T. G. a solicitat obligarea paratului Statul Roman la plata de despagubiri pentru repararea prejudiciului material si moral pricinuit de declansarea  impotriva sa a urmaririi penale si de punerea sa sub invinuire pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prevazuta de art. 181 alin. 1 si 3 Cod penal si a infractiunilor de punere in circulatie si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, respectiv punere in circulatie si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare, prevazute de art. 85 alin. 1 si 2 din OUG nr. 195/2002.
Reclamantul si-a intemeiat actiunea pe prevederile art. 504 Cod procedura penala raportat la art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei si art. 96 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.
Prin art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei si art. 96 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 se prevede ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, iar prin art. 504 alin. 1 si 2 Cod procedura penala sunt stabilite situatiile in care  persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale.
Astfel, potrivit art. 504 alin. 1 Cod procedura penala, orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Totodata, prin art. 504 alin. 2 Cod procedura penala se prevede ca are dreptul la repararea pagubei si persoana care in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Modurile de restrangere a libertatii in cursul procesului penal sunt prevazute de dispozitiile art. 136 Cod procedura penala si sunt enumerate ca fiind: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara si arestarea preventiva.
In cazul reclamantului s-au efectuat cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor la care s-a facut referire mai sus, insa ulterior s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmarire penala, rezolutia procurorului prin care s-a dispus aceasta masura neputand fi asimilata unei hotarari definitive de achitare. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca pe parcursul urmaririi penale fata de reclamant nu s-a luat niciuna din masurile procesuale privative sau restrictive de libertate, reglementate de art. 136 Cod procedura penala.
Pe de alta parte masurile dispuse de organele de cercetare penala s-au intemeiat pe prevederile legale, iar actele savarsite pe parcursul cercetarii penale nu pot fi incadrate in categoria erorilor judiciare, atata timp cat pe perioada efectuarii acestei cercetari reclamantul a beneficiat de prezumtia de nevinovatie, care ulterior s-a si concretizat prin masura de scoatere a acestuia de sub urmarire penala.
In atare situatie, instanta de recurs a retinut ca in speta nu se regaseste niciuna din situatiile prevazute expres in art. 504 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, astfel incat reclamantului nu-i pot fi acordate despagubiri pe acest temei legal.
Instanta de fond a retinut ca pretentiile reclamantului se impun a fi analizate prin prisma prevederilor art. 504 Cod procedura penala, in contextul in care prin decizia nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale s-a dispus in sensul ca dispozitiile art. 504 alin.1 Cod de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care nu se limiteaza la ipotezele prevazute de text. Trebuie precizat insa ca la data pronuntarii acestei decizii, art. 504 alin. 1 Cod procedura penala avea o alta redactare, care limita angajarea raspunderii statului doar la doua ipoteze, respectiv daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca persoana in cauza nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista. In prezent textul de lege mentionat are un alt continut, fiind modificat ulterior pronuntarii deciziei amintite, actiunea pentru repararea pagubei nemaifiind limitata doar la cele doua situatii.
In consecinta, instanta de recurs a retinut ca in conditiile in care reglementarea legala care stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului este art. 504 Cod procedura penala, iar situatia invocata de reclamant nu se circumscrie ipotezelor prevazute de acest text legal, in mod gresit a apreciat instanta de fond ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 504 Cod procedura penala pentru antrenarea raspunderii statului pe acest temei, fiind incident astfel motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Fata de cele ce preced, pentru considerentele aratate, in temeiul art. 312 alin. 1 si 3 Cod procedura civila, Curtea a admis recursurile deduse judecatii si a modificat in tot sentinta atacata in sensul ca a respins actiunea civila formulata de reclamant.