Gresita restituire a cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale cu respectarea dreptului la aparare al inculpatilor si a refacerii rechizitoriului. Neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 300 al. 2 si art. 332 al. 2 Cod pr. penala

Prin sentinta penala nr. 119/07.05.2008 Tribunalul Braila a dispus, printre altele,  admiterea exceptiei nulitatii tuturor actelor de urmarire penala efectuate pana la data aducerii la cunostinta a invinuirii, exceptie invocata de inculpatii O. I., M. L. A., M. A., A. A., V. D. A. si C. A. E. si anularea tuturor actelor de urmarire penala si a tuturor probelor efectuate in cauza cu privire la inculpati in perioada 9.12.2005 - 30.10.2006.
Prin aceeasi sentinta s-a admis exceptia neregularitatii actului de sesizare invocata de inculpatii M. L. A., M. A., A. A., V. D. A. si C. A. E. iar in baza art. 332 alin. (2) teza finala c. p. p. s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in vederea refacerii urmaririi penale cu respectarea dreptului la aparare al inculpatilor si a refacerii rechizitoriului.
     Pentru a dispune astfel instanta de fond a apreciat ca prin neinstiintarea inculpatilor de catre organele de urmarire penala cu privire la faptul ca fata de acestia s-a dispus inceperea urmaririi penale s-a produs acestora o vatamare care nu poate fi reparata decat prin constatarea nulitatii actelor de urmarire penala si a probelor administrate in cauza intre momentul inceperii urmaririi penale si momentul aducerii la cunostinta inculpatului a naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa si refacerea lor cu respectarea dispozitiilor legale.
     De asemenea instanta de fond a apreciat ca rechizitoriul cu care a fost sesizata nu cuprinde pentru fiecare act material al infractiunii de "santaj" in forma continuata cine sunt autorii si cine partile vatamate si nu indica pentru fiecare inculpat cate acte materiale de santaj a comis si care sunt partile vatamate, fiind intocmit cu nerespectarea dispozitiilor art. 263 alin. 1 si 2 Cod procedura penala.
               Prin decizia penala nr. 708/R/06.11.2009 pronuntata de Curtea de Apel Galati au fost admise recursurile declarate Parchetul de pe langa Tribunalul Braila si de partile civile C.S.G., C.M.L., M.SV., F.D., P.E.M.,  M.S.C., C.M.F. si  G.S.M., s-a casat in parte sentinta penala nr. 119/07.05.2008 a Tribunalului Braila inlaturandu-se dispozitiile privind anularea actelor de urmarire penala si restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale si a rechizitoriului, dispunandu-se trimiterea cauzei la Tribunalul Braila in vederea continuarii judecatii.
               Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:
     Solutia de restituire a cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale cu respectarea dreptului la aparare al inculpatilor si a refacerii rechizitoriului nu se impunea a fi pronuntata in cauza.  
 1. Sub un prim aspect Curtea constata ca instanta de fond a apreciat ca rechizitoriul cu care a fost sesizata nu cuprinde pentru fiecare act material de santaj cine sunt autorii si cine partile vatamate, ca este intocmit cu nerespectarea dispozitiilor art. 263 alin. 1 si 2 Cod pr. penala si ca nu indica pentru fiecare inculpat cate acte materiale de santaj a comis si care sunt partile vatamate astfel ca ar fi in imposibilitatea de a stabili pe parcursul cercetarii judecatoresti situatia de fapt.
             Consideram ca aceasta sustinere a instantei de fond nu este conforma cu realitatea si ca in cauza s-a facut o interpretare excesiv de formalista a prevederilor referitoare la continutul rechizitoriului.
             Astfel, potrivit dispozitiilor legale in materie (art. 263 al. 1 si 2 Cod procedura penala), rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute in art. 203, datele referitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia, precum si dispozitia de trimitere in judecata. De asemenea in rechizitoriu trebuie sa se arate, numele si prenumele persoanelor care trebuie citate in instanta, cu indicarea calitatii lor in proces si locul unde urmeaza a fi citate.
             In speta Curtea constata ca aceste dispozitii au fost respectate de catre procurorii care au intocmit rechizitoriul acesta cuprinzand, dupa un preambul introductiv referitor la constituirea si organizarea de catre inculpati a unui grup infractional, o expunere amanuntita a activitatii desfasurate. In cadrul acestei expuneri fiecare dintre cele 53 de acte materiale este descris in detaliu, cu aratarea partii vatamate la care se refera si a activitatii infractionale concrete desfasurate de fiecare inculpat urmate de indicarea mijloacele de proba care au stat la baza retinerii situatiei de fapt.
   Dupa expunerea detaliata a activitatii infractionale desfasurata de inculpati procurorii precizeaza care este, in opinia lor, incadrarea juridica a faptelor, apreciind ca in sarcina fiecaruia dintre inculpati trebuie retinute infractiunile de "asociere la un grup infractional organizat" prevazuta de art. 7 al. 1 si 3 din Legea nr. 39/2003 si respectiv "santaj calificat in forma continuata" prevazuta de art. 194 al. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
   Este adevarat ca in momentul stabilirii incadrarii juridice a faptelor procurorii nu mentioneaza cate dintre actele materiale anterior descrise trebuie retinute in sarcina fiecaruia dintre inculpati, aspect care insa nu poate avea decat semnificatia faptului ca, in opinia celor ce au intocmit rechizitoriul, toti inculpatii sunt raspunzatori de fiecare dintre actele materiale ale infractiunii de "santaj".  
Bineinteles ca acest aspect ramane a fi verificat si eventual cenzurat de catre instantele de judecata, care, pe baza descrierii detaliate a situatiei de fapt din rechizitoriu precum si a cercetarii judecatoresti, urmeaza sa stabileasca in concret care sunt actele materiale ce pot fi imputate sau nu fiecaruia dintre inculpati.
Oricum este de remarcat ca acest aspect putea fi remediat si prin acordarea unui termen, situatie in care restituirea pentru refacerea actului de sesizare nu era necesara, conform art. 300 al. 2 Cod procedura penala, si ca in situatia in care procurorii ar fi inteles sa isi mentina aprecierea privind participarea tuturor inculpatilor la toate actele infractionale ale infractiunii de "santaj" instanta avea posibilitatea de a corecta eventual aceasta sustinere prin hotararea de solutionare a cauzei pe fond.
             Pentru cele mai expuse Curtea constata ca actul de sesizare al instantei nu poate fi apreciat ca fiind intocmit cu nerespectarea prevederilor legale in materie si ca aspectul de neregularitate invocat de instanta de fond nu este dintre acelea care atrag in mod obligatoriu restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii rechizitoriului.
             2. Un al doilea aspect pentru care instanta de fond a apreciat ca in cauza se impune restituirea cauzei il constituie incalcarea dreptului inculpatilor la asistenta juridica, potrivit dispozitiilor art. 332 alin. (2) ultima teza Cod procedura penala.
             In concret instanta de fond a retinut ca in cauza a fost inceputa urmarirea penala la data de 09.12.2005 si ca acest lucru a fost adus la cunostinta inculpatilor O. I., M. L. A., M. A., A. A., V. D. A. si C. A. E.  abia la data de 30.10.2006, situatie in care toate actele de urmarire penala efectuate in aceasta perioada ar fi lovite de nulitate. S-a apreciat de catre instanta de fond ca in acest fel au fost incalcate prevederile art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ca potrivit dreptului intern aceasta neregularitate constituie o nulitate relativa, ce a produs inculpatilor o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actelor de urmarire penala efectuate in perioada respectiva.
             Deosebit de cele retinute de instanta de fond Curtea apreciaza ca in cauza nu exista o incalcare a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Conventie si ca neaducerea la cunostinta a invinuirii imediat dupa inceperea urmaririi penale nu poate atrage nulitatea actelor efectuate in perioada 09.12.2005 - 30.06.2006.
             a. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
             Curtea retine ca potrivit textului mai sus aratat orice acuzat are dreptul sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa.
             Analizand aceasta garantie instituita de Conventie instanta de fond a apreciat ca notiunea de "acuzat" corespunde termenului de "invinuit" din dreptul intern astfel ca dreptul de a fi informat se naste inca de la inceputul urmaririi penale fata de o persoana.
             Referitor la acest aspect Curtea constata ca in doctrina si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului aceasta garantie a fost interpretata ca avand drept scop asigurarea posibilitatii persoanei impotriva careia se formuleaza o acuzatie in materie penala de a-si pregati o aparare efectiva si eficienta.
             De asemenea s-a aratat ca obiectul informarii stipulate de art. 6 paragraful 3 lit. "a" il constituie acuzatiile oficiale formulate prin actul de trimitere in judecata, intrucat informarea trebuie sa fie detaliata, ceea ce nu este posibil la inceputul investigatiei, aceasta avand ca scop tocmai strangerea de probe pentru a decide daca o persoana va fi trimisa in judecata. Asa fiind art. 6 paragraful 3 lit. "a" nu poate fi interpretat in sensul ca ofera un drept la informare inca din fazele initiale ale investigatiei, deoarece in acest fel ar fi lipsit de continut dreptul prevazut de art. 5 paragraf 2 (referitor la dreptul persoanei arestate de a fi informata asupra motivelor arestarii si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa) - in acest sens a se vedea S. Trechsel, Human Rights in criminal proceedings, p. 199-200 citat in M. Udroiu si O Petrescu, Protectia europeana a drepturilor omului si procesul penal roman, 2008, p. 696 precum si CEDO, hotararea din 19.12.1989, in cauza Kamasinski contra Austriei, parag. 79-80, CEDO decizia din 08.12.1998, in cauza Padin Gestoso contra Spaniei, parag. 1 (in drept).
             Din cele mai sus aratate rezulta ca potrivit doctrinei si jurisprudentei CEDO notiunea de "acuzat" vizeaza persoana fata de care s-au formulat acuzatii oficiale de trimitere in judecata, persoana care pentru a se apara are dreptul de a fi incunostintata despre natura si cauza acuzatiilor aduse prin actul de inculpare, motiv pentru care se poate trage concluzia ca aceasta notiune este echivalenta cu aceea de "inculpat" din dreptul intern si nu cu aceea de "invinuit".
   Rezulta astfel ca potrivit Conventiei problema informarii persoanei acuzate se pune cel mai curand cu ocazia trimiterii acesteia in judecata astfel incat orice instiintarea anterioara acestui moment nu poate fi apreciata decat ca o respectare a garantiei instituite de 6 paragraful 3 lit. "a" din Conventie.
  Ori in speta se constata ca fiecare dintre inculpati a fost incunostintat, prin proces-verbal intocmit imediat dupa punerea in miscare a actiunii penale, despre        faptele cu privire la care erau cercetati si despre incadrarea juridica a acestora, situatie in care Curtea apreciaza ca in concret in cauza nu a existat o incalcare a prevederilor conventionale mai sus aratate.
   b. Cu privire la pretinsa incalcare a legislatiei nationale prin neaducerea la cunostinta inculpatilor a inceperii urmaririi penale.
Curtea retine ca potrivit art. 6 al. 3 Cod procedura penala "Organele judiciare au obligatia sa-l incunostinteze, de indata si mai inainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii."
Coroborand insa acest text de lege, instituit cu valoare de principiu in partea generala a Codului de procedura penala, cu dispozitiile din partea speciala referitoare la urmarirea penala Curtea constata ca doar in cazul in care procurorul pune in miscare actiunea penala organul de cercetare penala il cheama pe inculpat, ii comunica fapta pentru care este invinuit si ii da explicatii cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are (art. 237 al. 2 Cod procedura penala).
Cat priveste inceperea urmaririi penale Curtea retine ca potrivit art. 228 al. 1 Cod procedura penala organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b1.
In continuare (art. 228 al. 31) se arata ca rezolutia de inceperea urmaririi penale, emisa de organul de cercetare penala, se supune confirmarii motivate a procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala, in termen de cel mult 48 de ore de la data inceperii urmaririi penale, organele de cercetare penala fiind obligate sa prezinte totodata si dosarul cauzei.
Daca insa (art. 228 al. 4) din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate dupa primirea plangerii sau denuntului rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b1 , organul de urmarire penala inainteaza procurorului actele incheiate cu propunerea de a nu se incepe urmarirea penala .
In aceasta din urma situatie (art. 228 al. 6), daca procurorul este de acord cu propunerea, o confirma prin rezolutie motivata comunicand o copie de pe rezolutie persoanei care a facut sesizarea, precum si, dupa caz, persoanei fata de care s-au efectuat acte premergatoare.
Din cele mai sus expuse rezulta cu claritate ca potrivit reglementarilor in vigoare nu exista vreun text de lege in partea speciala a Codului de procedura penala care sa stipuleze expres obligativitatea comunicarii actului de incepere a urmaririi penale sau a instiintarii invinuitului despre inceperea urmaririi penale.
Asa fiind se poate concluziona ca instiintarea invinuitului la care se refera art. 6 al. 3 Cod procedura penala (ce vizeaza fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si nu faptul ca in cauza s-a inceput urmarirea penala) trebuie facuta cel tarziu inainte de audierea invinuitului si in cel mai scurt timp in cazul in care se pune in miscare actiunea penala, astfel cum prevede art. 237 al. 2 Cod procedura penala.
 Un argument suplimentar in sprijinul acestei interpretari a dispozitiilor legale mai sus aratate il constituie reglementarea in materie propusa de noul Cod de procedura penala, aflat in faza dezbaterilor parlamentare.
           Astfel in art. 9 al. 3 din proiect, intitulat " Dreptul la aparare", se arata ca suspectul (care inlocuieste in noua reglementare conceptul de invinuit)  are dreptul de a fi informat, inainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat si incadrarea juridica a acesteia iar inculpatul are dreptul de a fi informat in cel mai scurt timp, despre fapta pentru care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva lui si incadrarea juridica a acesteia.
           Concluzionand, Curtea retine ca la momentul inceperii urmaririi penale fata de inculpatii O. I., M. L. A., M. A., A. A., V. D. A. si C. A. E. procurorii nu aveau obligatia de a-i incunostinta pe acestia despre acest aspect astfel ca aceasta imprejurare nu poate atrage nulitatea actelor de urmarire penala efectuate pana la data punerii in miscare a actiunii penale si audierii inculpatilor si, implicit, nici desesizarea instantei de fond si restituirea cauzei la procuror in baza art. 332 al. 2 Cod procedura penala.
   c. Cu privire la vatamarea care s-ar fi produs inculpatilor prin neaducerea la cunostinta a inceperii urmaririi penale.
             Am aratat in cele mai sus expuse de ce Curtea apreciaza ca in speta nu s-a produs o incalcare a garantiei instituite de art. 6 paragraful 3 lit. "a" din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ca nu a existat o incalcare a dreptului intern in materia asigurarii dreptului la aparare al invinuitilor sau inculpatilor.
           Cu toate acestea, avand in vedere considerentele instantei de fond, Curtea considera necesar a puncta si faptul ca in concret, prin inceperea urmaririi penale fata de inculpati fara ca acestia sa fie incunostintati, nu s-a produs acestora o vatamare care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului efectuat in astfel de conditii.
           In speta, asa cum s-a aratat de mai multe ori, a fost inceputa urmarirea penala prin proces-verbal la data de 09.12.2005 fata de inculpatii O. I., M. L. A., M. A., A. A., V. D. A. si C. A. E. ( vol. X fila 2, dosar urmarire penala) iar punerea in miscare a actiunii penale, audierea inculpatilor si implicit aducerea la cunostinta a faptelor pentru care erau cercetati au avut loc la data de 30.10.2006.
           In acest interval de timp au fost efectuate diverse verificari operative privind activitatea persoanelor urmarite penal, au fost audiate sase parti vatamate (parti care au fost reaudiate dupa data de 30.10.2006) si s-a realizat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de invinuitii M.L.A., M.A., O.I. si V.D.A..
           Incepand cu data de 30.10.2006 si pana la trimiterea in judecata au fost audiati inculpatii, s-au realizat perchezitii la domiciliile acestora si la sediile partilor responsabile civilmente, au fost identificate si audiate restul partilor vatamate, au fost audiati toti martorii, s-au realizat confruntari, s-au luat masuri preventive si masuri asiguratorii, s-au realizat perchezitii informatice si altele astfel ca se poate spune cu certitudine ca marea majoritate a activitatilor de urmarire penala au fost efectuate dupa ce inculpatii au luat cunostinta despre faptul ca sunt cercetati penal, cand si-au putut angaja aparatori care sa le acorde asistenta juridica calificata.
           Este de altfel de remarcat faptul ca activitatile de urmarire penala efectuate inainte de 30.10.2006 (verificarile operative si interceptarea convorbirilor telefonice purtate de invinuiti) erau prin natura lor incompatibile cu instiintarea invinuitilor despre faptul ca in cauza s-a inceput fata de ei urmarirea penala ori cu asistarea de catre avocati acestora.
           In consecinta Curtea apreciaza ca si din perspectiva efectelor pe care le-a produs aducerea la cunostinta a invinuirii cu ocazia ascultarii si nu de la data inceperii urmaririi penale nu se poate retine ca s-a produs o vatamare a dreptului la aparare a inculpatilor care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actelor de urmarire penala efectuate si care sa atraga restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.
           Pentru aceste considerente Curtea va admite recursurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Braila si de partile civile C.S.G., C.M.L., M.SV., F.D., P.E.M.,  M.S.C., C.M.F. si  G.S.M., iar in rejudecare va respinge ca nefondate exceptia nulitatii tuturor actelor de urmarire penala efectuate pana la data aducerii la cunostinta a invinuirii, exceptia neregularitatii actului de sesizare precum si cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale si a rechizitoriului si va dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Braila pentru continuarea judecatii.