InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Recurs. Motive de netemeinicie a deciziei recurate. Nulitatea cererii de recurs.

(Decizie nr. 599 din data de 07.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

Potrivit art. 302 indice 1 litera c Cod procedura civila, cererea de recurs trebuie sa cuprinda motivele de nelegalitate pe care intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de nelegalitate sunt prevazute in art. 304 punctele 1-9 Cod procedura civila. A motiva recursul inseamna, pe de o parte, a arata motivul de modificarea sau casare, prin indicarea unuia dintre motivele de la art. 304 Cod procedura civila, iar, pe de alta parte, a dezvolta motivul, in sensul formularii unor critici privind modul de judecata al instantei de apel, raportat la motivul de modificare sau de casare invocat.

                                Decizia civila nr. 599/R/07.11.2012 a Curtii de Apel Galati

Prin cererea inregistrata sub nr. 1302/275/2010 pe rolul Judecatoriei Panciu, reclamanta SC C. SRL F, in contradictoriu cu paratii M.B., M.G., T.M. si T.T.D., a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna revocarea (desfiintarea) contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 621/15.05.2009 si respectiv 622/15.05.2009 de BNP C.O.F.
  In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, la data de 19.01.2009,  societatea SC B.T.V. SRL administrata de paratii M.B. si M.G. a cumparat de la reclamanta produsul Isosugar 111 (zahar) - folosit in activitatea de producere a vinurilor fermentate.
   In baza derularii acestui contract, administratorii societatii cumparatoare au emis mai multe bilete la ordin fara a avea disponibil in cont cauzand un prejudiciu reclamantei in valoare totala de 111.290,74 lei .
   Urmare faptelor comise, parata M.G., in calitate de  administrator al  societatii cumparatoare, a fost condamnata la o pedeapsa de 5 ani inchisoare prin decizia penala nr. 354/14.03.2011 pronuntata de Curtea de Apel Galati in dosar nr.840/275/2010, pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. 1 si 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
 Reclamanta a mai aratat ca, intrucat existau nereguli in activitatea comerciala desfasurata de SC B.T.V. SRL,  administratorii acesteia - paratii M.B. si M.G. - au distrus actele contabile pentru a nu putea fi verificate.
Incercand sa scape de raspunderea penala si pentru a nu plati creditorii, printre care se numara, paratii au instrainat toate bunurile societatii precum si cele detinute in nume propriu, printre care se numara si imobilele care au facut obiectul contractelor a caror desfiintare o solicita.
A mentionat ca paratii, dupa instrainarea bunurilor societatii si a celor detinute in nume propriu, au parasit tara, stabilindu-se in Franta.
A aratat ca scopul perfectarii celor doua contracte in litigiu a fost acela de a crea o aparenta de instrainare pentru ca bunurilor respective sa nu poata fi urmarite de creditori; ca imobilele ce formeaza obiectul celor doua contracte de instrainare au fost vandute unor rude apropiate paratilor, persoane cu o situatie materiala modesta care nu ar putea justifica provenienta sumelor ce au reprezentat pretul contractelor.
Prin sentinta civila nr. 1895/2011, Judecatoria Panciu a admis actiunea, a dispus desfiintarea contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 621/2009 si nr. 622/15.05.2009 de BNP C.O.F. si a obligat paratii la plata catre reclamanta a sumei de 4651 lei cheltuieli de judecata.
A retinut instanta ca sunt indeplinite conditiile actiunii revocatorii. Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apel paratii T.M. si T.T.D., apel respins ca nefondat prin decizia civila nr. 98 din 26.04.2012 a Tribunalului Vrancea.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii. Desi au sustinut ca decizia atacata este nelegala, invocand, in drept, dispozitiile art. 304 punctul 9 Cod procedura civila, in dezvoltarea acestui motiv de modificare, recurentii au aratat ca in mod gresit instanta de apel a retinut ca sunt complici la frauda, din probele administrate rezultand ca, in realitate, ei au fost cumparatori de buna credinta, ca nu au avut intentia de a frauda pe cineva si ca actele au fost incheiate in anul 2009 cu respectarea legislatiei in vigoare la acel moment.
Au solicitat reaprecierea probatoriilor administrate, respectiv a atestatelor fiscale care dovedesc ca vanzatorii nu au datorii la bugetul de stat precum si a extraselor de carte funciara din care rezulta ca nu existau sarcini pe imobile notate la cartea funciara, toate aceste acte proband, astfel, ca ei, cumparatorii, au fost de buna credinta, au cumparat in interes propriu fara a avea cunostinta de vreo nelegalitate.
Recurentii au mai solicitat sa se aiba in vedere bilantul contabil al societatii din care rezulta ca au existat dividende, deci venituri suficiente care sa le permita sa achizitioneze bunuri, la acestea adaugandu-se si veniturile realizate in calitate de angajati cu contracte de munca.
Au solicitat admiterea recursului si modificarea in tot a hotararilor pronuntate in cauza in sensul respingerii actiunii formulate de reclamanta.
Prin decizia civila nr. 599/R/07 noiembrie 2012, Curtea a constata recursul ca fiind nul. Pentru a decide astfel, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 302 indice 1 litera c Cod procedura civila, cererea de recurs trebuie sa cuprinda motivele de nelegalitate pe care intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de nelegalitate sunt prevazute in art. 304 punctele 1-9 Cod procedura civila.
A motiva recursul inseamna, pe de o parte, a arata motivul de modificarea sau casare, prin indicarea unuia dintre motivele de la art. 304 Cod procedura civila, iar, pe de alta parte, a dezvolta motivul, in sensul formularii unor critici privind modul de judecata al instantei de apel, raportat la motivul de modificare sau de casare invocat.
In speta, Curtea a constatat ca, desi paratii au invocat nelegalitatea deciziei atacate, indicand motivul de modificare reglementat prin dispozitiile art. 304 punctul 9 Cod procedura civila, referitor la situatia in care hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, criticile formulate in dezvoltarea acestui motiv de recurs nu permit incadrarea lor in dispozitiile legale mai sus mentionate.
Recurentii sunt, in realitate, nemultumiti de modalitatea in care instanta de apel a analizat probatoriile administrate in cauza, solicitarea acestora fiind in sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au indicat in mod detaliat, si din care, in opinia lor, rezulta ca au fost cumparatori de buna credinta.
Or, aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotararii pronuntate, cu atat mai putin susceptibil de a fi incadrat in dispozitiile art. 304 punctul 9 Cod procedura civila, ci un aspect de netemeinicie a hotararii, ceea ce nu poate face obiect de analiza pentru instanta de recurs.
In consecinta, retinand ca paratii nu s-au conformat exigentelor cerute de art. 302 indice 1 Cod procedura civila, Curtea a constatat nulitatea recursului declarat de acestia, motivele invocate neincadrandu-se in dispozitiile art. 304 punctele 1-9 Cod procedura civila.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012