Art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2003 prevede o prorogare de competenta in materie de raspundere parinteasca in favoarea instantelor dintr-un stat membru competente sa solutioneze divortul, daca:
(Decizie nr. 106 din data de 05.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Galati)Art. 12 alin. 3 din Regulamentul CE 2201/2003 devine aplicabil doar in situatia in care sunt intrunite cumulativ ambele conditii prevazute de acest text de lege. Cea de-a doua conditie se constata ca nu este indeplinita deoarece nu avem o declaratie expresa a paratului precum ca ar fi de acord ca litigiul sa fie solutionat de instantele romane, iar prezenta sa la doua termene de judecata din 3.05.2012 si 6.12.2012, termene la care a solicitat amanarea cauzei pentru a-si angaja aparator, nu echivaleaza cu o acceptare neechivoca a acestui fapt.
Totodata, se apreciaza ca o solutionare a cauzei de instantele romane nu ar fi in interesul copilului atata vreme cat majoritatea probelor legate de mediul sau de viata, de raporturile de familie si sociale ale copilului pot fi administrate in mod nemijlocit de instantele italiene, copilul fiind in Italia din anul 2007.
Decizia civila nr. 106/R din 05.03.2014 a Curtii de Apel Galati
Prin cererea inregistrata initial sub nr. 1801/338/2011, pe rolul Judecatoriei Zarne?ti, reclamanta N.S.O. a chemat in judecata pe paratul G.A.C. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna incredintarea spre crestere si educare a minorului G.D.L. nascut la 13.12.2005 catre reclamanta, stabilirea unei pensii de intretinere in sarcina paratului, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentin?a civila nr. 21468/10.11.2011 pronun?ata in dosarul sus-indicat, Judecatoria Zarne?ti a admis exceptia de necompetenta teritoriala a instan?ei, declinand competenta de solu?ionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Focsani.
La Judecatoria Focsani, cauza a fost inregistrata la nr. 17832/231/2011.
Prin precizari si completari la actiune, reclamanta a aratat ca in prezent se nume?te P., fiind casatorita, ca are domiciliul legal in Z. dar re?edin?a in Italia, solicitand ca exercitarea autoritatii parinte?ti sa fie exercitata exclusiv de catre ea cu privire la minor, locuin?a acestuia sa fie stabilita la re?edin?a sa din Italia.
In motivare, reclamanta a aratat ca a trait in concubinaj cu paratul, relatie din care a rezultat minorul in discu?ie, ca din acea perioada au plecat impreuna cu minorul in Italia la munca insa paratul s-a reintors dupa o perioada scurta de timp in Romania, ea ramanand cu copilul in continuare, in acea tara, locuind cu ea si sotul acesteia la adresa de rezidenta, este inscris la scoala, se afla sub intre?inerea sa exclusiva si sunt profund ata?a?i unul de celalalt. A mai aratat ca in locuin?a din Italia sunt condi?ii optime de locuit.
In drept, si-a intemeiat cererea pe disp. art. 505 C.civ, art. 398, 4906, 400, 530 C.civ. si 130 C.pr.civila.
Prin sentinta civila nr. 2753 din 06.06.2013 Judecatoria Focsani a respins cererea ca nefiind de competenta instantelor romane.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta are re?edin?a in Italia potrivit contractului de inchiriere locuinta emis la 14.01.2013, locuind impreuna cu sotul actual si minorul in discu?ie, a cartii de identitate existente la dosarul cauzei, ca lucreaza ca si ghid turistic, ca minorul G.D.L. este elev in clasa a II-a la Grupul ?colar Anzio I.
Dupa cum rezulta din chiar cuprinsul cererii precizatoare, la data sesizarii instan?ei cu judecarea prezentei cereri, par?ile se aflau impreuna cu minorul in Italia, ulterior despar?irii acestora, paratul revenind in Romania, iar reclamanta ramanand in Italia impreuna cu minorul.
Instanta a mai retinut aplicabilitatea directa in materie de competenta a Regulamentului Consiliului Europei nr. 2201/2003 care in art. 8 al. 1, care prevede ca instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta a fost sesizata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta P.S.O. (fosta N.) criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica:
- instanta de fond a retinut gresit ca paratul s-a prezentat in sala dupa inchiderea dezbaterilor;
- s-a retinut gresit ca la data sesizarii instantei paratul se afla in Italia. In realitate la acea data paratul era in Romania, caci partile au plecat in Italia cu copilul in octombrie 2007 si dupa 3 luni respectiv in ianuarie 2008 paratul a revenit in tara;
- instanta de fond a facut o interpretare gresita a Regulamentului CE 2201/2003 retinand doar dispozitiile art. 8, dar nu si dispozitiile art. 12 al. 3 care reglementeaza prorogarea de competenta. In baza acestui ultim articol si avand in vedere ca domiciliul ambelor parti este in Romania, ca paratul a acceptat competenta instantei romane caci fiind prezent la doua termene nu a invocat exceptia necompetentei instantei romane, ca partile si minorul au acte de stare civila inregistrate in Romania, instanta competenta era instanta din Romania.
Prin decizia civila 243/2013 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca nefondat apelul retinandu-se urmatoarele:
Tribunalul a retinut ca potrivit art. 8 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata.
Prima instanta a aplicat corect dispozitiile acestui text avand in vedere ca minorul partilor are resedinta obisnuita in Italia dupa cum chiar apelanta recunoaste, resedinta minorului fiind in Italia inca din 2007 octombrie.
S-a constatat, ca in speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 12 pct.1 si nici art. 12 pct.3 din Regulament.
Potrivit art. 12 pct.1 instanta din statul membru competenta sa judece divortul sau anularea casatoriei va fi competenta sa judece orice chestiune privind raspunderea parinteasca daca sunt indeplinite conditiile de la pct. a si b ale art. 12.
Potrivit art. 12 pct.3 instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente, de asemenea in materie de raspundere parinteasca in alte proceduri decat cele mentionate la al.1 cand sunt indeplinite cerintele de la pct. 1 si b ale art. 12 pct.3.
S-a observat ca prorogarea de competenta prevazuta de art. 12 pct.1 si 3 are loc cand cererea privind raspunderea parinteasca are un caracter accesoriu fata de cererea principala care priveste fie divortul, fie anularea casatoriei sau alte proceduri.
Tribunalul Vrancea a apreciat ca cererea privind incredintarea spre crestere si educare a minorului N.S.O., cerere formulata de reclamanta are un caracter principal si nu accesoriu astfel incat in mod corect prima instanta a retinut aplicabilitatea dispozitiilor art. 8 din Regulament si nu a dispozitiilor art. 12 pct. 1 si 3.
Primele doua motive de apel nu au relevanta in solutionarea exceptiei necompetentei instantei romane. Competenta este data de instanta din statul membru de la resedinta minorului din momentul sesizarii instantei potrivit art. 8 din Regulament si nu de resedinta titularului raspunderii parintesti, incat nu are relevanta daca la data sesizarii instantei romane respectiv iunie 2011 paratul era sau nu in tara. De aceea nu are relevanta ca in considerente prima instanta retine din eroare ca la data sesizarii instantei "partile se aflau impreuna cu minorul in Italia". De altfel, ulterior, tot in considerente se retine corect ca paratul ,,spre finele anului 2008 a revenit in Romania".
Cat priveste aplicarea dispozitiilor art. 150 pct.1 din Legea 105/1992 invocate in motivele de apel, Tribunalul a retinut ca aceasta lege a fost abrogata prin art. 83 din Legea nr. 76 din 24.05.2012.
Totodata, s-a constatat ca in mod corect a retinut prima instanta aplicabilitatea Regulamentului Consiliului Europei nr. 2201/2003 care de la data de 01.01.2007 cand Romania a aderat la Uniunea Europeana a devenit obligatoriu pentru toate statele membre.
Impotriva deciziei civile a Tribunalului Vrancea a declarat recurs reclamanta invocand faptul ca in speta sunt incidente disp. art. 12 pct. 3 din Regulamentul CE 2201/2003 potrivit carora instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente, in materie de raspundere parinteasca in alte proceduri decat cele mentionate la art. 12 alin. 1 atunci cand:
1) copilul care o stransa legatura cu acest membru, in special datorita faptului ca unul dintre titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru;
2) competenta instantelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul superior al copilului.
Raportat la aceasta prevedere legala, respectiv art. 12 pct. 3 al Regulamentului, pentru ca instantele judecatoresti din statul membru sa poata fi competente in solutionarea prezentei cauze este necesara indeplinirea cumulativa a celor doua conditii mai sus mentionate.
In privinta primei conditii apreciaza ca e indeplinita deoarece domiciliul sau este in Romania si e plecata temporar in Italia.
A doua conditie e indeplinita deoarece paratul a acceptat neechivoc competenta instantei romane prin neinvocarea acestei exceptii.
Dispozitiile art. 12 pct. 1 si 12 pct. 3 ale aceluiasi Regulament vizeaza situatii distincte.
Avand in vedere dispozitiile art. 12 pct. 1, care reglementeaza prorogarea de competenta in materia raspunderii parintesti doar in privinta cererilor strict enumerate si anume de divort, de separare de drept sau anulare a casatoriei (ca cererile principale), precum si in orice chestiune de raspundere parinteasca (ca cereri accesorii) in legatura cu cererile strict enumerate mai sus, solicita a se observa ca dispozitiile pct. 3 din Regulament reglementeaza prorogarea de competenta in materie de raspundere parinteasca in alte proceduri decat cele mentionate la art. 12 pct. 1 si fara ca acest text de lege sa mai faca referire la caracterul principal sau accesoriu al cererii care vizeaza raspunderea parinteasca.
Recurenta considera ca prezenta cauza, avand ca obiect - incredintare minor - este o cerere de sine statatoare care intra sub incidenta art. 12 pct. 3 din Regulament.
In drept, s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Examinand actele si lucrarile dosarului se constata ca recursul nu este fondat.
In conformitate cu dispozitiile articolului 8 din Regulamentul (CE) 2201/2003, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita intr-un stat membru, la momentul la care instanta este sesizata.
Notiune de "resedinta obisnuita a minorului" este o notiune autonoma de drept a Uniunii Europene, ce nu e definita de Regulament. Potrivit jurisprudentei CJUE, aceasta e determinata de judecatorul national, de la caz la caz, potrivit circumstantelor particulare ale spetei, in functie de criteriile stabilite de CJUE (Cauza C-523/2007).
In afara de prezen?a fizica a copilului intr-un stat membru, trebuie sa fie re?inu?i ?i al?i factori de natura sa demonstreze ca aceasta prezen?a nu are deloc un caracter temporar sau ocazional ?i ca re?edin?a copilului exprima o anumita integrare intr-un mediu social ?i familial.
Trebuie mai ales sa fie luate in considerare durata, regularitatea, condi?iile ?i motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru ?i ale mutarii familiei in acest stat, ceta?enia copilului, locul ?i condi?iile de ?colarizare, cuno?tin?ele lingvistice, precum ?i raporturile de familie ?i sociale ale copilului in statul respectiv.
Toate aceste elemente trebuie raportate la momentul sesizarii instantei.
In speta copilul este nascut la 13.12.2005 in Romania. In octombrie 2007 a plecat cu ambii parinti in Italia. In ianuarie 2008 paratul s-a intors in tara, iar minorul a ramas cu mama sa in Italia pana in prezent.
Se constata cu usurinta ca elementele de fapt mentionate demonstreaza ca "resedinta obisnuita" a minorului e in Italia.
Dispozitiile art. 12 alin. 3 din Regulamentul CE 2201/2003 nu sunt incidente in cauza, nefiind intrunita cea de-a doua conditie instituita de acest articol.
Astfel, art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2003 prevede o prorogare de competenta in materie de raspundere parinteasca in favoarea instantelor dintr-un stat membru in cazul in care:
1) copilul care o stransa legatura cu acest membru, in special datorita faptului ca unul dintre titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si
2) competenta instantelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul superior al copilului.
Prima conditie e indeplinita deoarece intimatul - parat locuieste pe teritoriul Romaniei.
Cea de-a doua conditie se constata ca nu e indeplinita deoarece nu avem o declaratie expresa a paratului precum ca ar fi de acord ca litigiul sa fie solutionat de instantele romane, iar prezenta sa la doua termene de judecata din 3.05.2012 si 6.12.2012, termene la care a solicitat amanarea cauzei pentru a-si angaja aparator nu echivaleaza cu o acceptare neechivoca a acestui fapt.
Totodata, se apreciaza ca o solutionare a cauzei de instantele romane nu ar fi in interesul copilului atata vreme cat majoritatea probelor legate de mediul sau de viata, de raporturile de familie si sociale ale copilului pot fi administrate in mod nemijlocit de instantele italiene.
Cum conditiile art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2003 sunt cumulative, iar cea de-a doua s-a constatat ca nu este indeplinita in cauza in mod corect nu s-a dat eficienta acestui text de lege.
In concluzie, Curtea a apreciat ca instantele romane sunt competente sa solutioneze cauza in conformitate cu disp. art. 8 din Regulamentul 2201/2003 deoarece la momentul sesizarii instantei, resedinta obisnuita a minorului era in Italia.
Totodata, se apreciaza ca o solutionare a cauzei de instantele romane nu ar fi in interesul copilului atata vreme cat majoritatea probelor legate de mediul sau de viata, de raporturile de familie si sociale ale copilului pot fi administrate in mod nemijlocit de instantele italiene, copilul fiind in Italia din anul 2007.
Decizia civila nr. 106/R din 05.03.2014 a Curtii de Apel Galati
Prin cererea inregistrata initial sub nr. 1801/338/2011, pe rolul Judecatoriei Zarne?ti, reclamanta N.S.O. a chemat in judecata pe paratul G.A.C. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna incredintarea spre crestere si educare a minorului G.D.L. nascut la 13.12.2005 catre reclamanta, stabilirea unei pensii de intretinere in sarcina paratului, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentin?a civila nr. 21468/10.11.2011 pronun?ata in dosarul sus-indicat, Judecatoria Zarne?ti a admis exceptia de necompetenta teritoriala a instan?ei, declinand competenta de solu?ionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Focsani.
La Judecatoria Focsani, cauza a fost inregistrata la nr. 17832/231/2011.
Prin precizari si completari la actiune, reclamanta a aratat ca in prezent se nume?te P., fiind casatorita, ca are domiciliul legal in Z. dar re?edin?a in Italia, solicitand ca exercitarea autoritatii parinte?ti sa fie exercitata exclusiv de catre ea cu privire la minor, locuin?a acestuia sa fie stabilita la re?edin?a sa din Italia.
In motivare, reclamanta a aratat ca a trait in concubinaj cu paratul, relatie din care a rezultat minorul in discu?ie, ca din acea perioada au plecat impreuna cu minorul in Italia la munca insa paratul s-a reintors dupa o perioada scurta de timp in Romania, ea ramanand cu copilul in continuare, in acea tara, locuind cu ea si sotul acesteia la adresa de rezidenta, este inscris la scoala, se afla sub intre?inerea sa exclusiva si sunt profund ata?a?i unul de celalalt. A mai aratat ca in locuin?a din Italia sunt condi?ii optime de locuit.
In drept, si-a intemeiat cererea pe disp. art. 505 C.civ, art. 398, 4906, 400, 530 C.civ. si 130 C.pr.civila.
Prin sentinta civila nr. 2753 din 06.06.2013 Judecatoria Focsani a respins cererea ca nefiind de competenta instantelor romane.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta are re?edin?a in Italia potrivit contractului de inchiriere locuinta emis la 14.01.2013, locuind impreuna cu sotul actual si minorul in discu?ie, a cartii de identitate existente la dosarul cauzei, ca lucreaza ca si ghid turistic, ca minorul G.D.L. este elev in clasa a II-a la Grupul ?colar Anzio I.
Dupa cum rezulta din chiar cuprinsul cererii precizatoare, la data sesizarii instan?ei cu judecarea prezentei cereri, par?ile se aflau impreuna cu minorul in Italia, ulterior despar?irii acestora, paratul revenind in Romania, iar reclamanta ramanand in Italia impreuna cu minorul.
Instanta a mai retinut aplicabilitatea directa in materie de competenta a Regulamentului Consiliului Europei nr. 2201/2003 care in art. 8 al. 1, care prevede ca instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta a fost sesizata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta P.S.O. (fosta N.) criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica:
- instanta de fond a retinut gresit ca paratul s-a prezentat in sala dupa inchiderea dezbaterilor;
- s-a retinut gresit ca la data sesizarii instantei paratul se afla in Italia. In realitate la acea data paratul era in Romania, caci partile au plecat in Italia cu copilul in octombrie 2007 si dupa 3 luni respectiv in ianuarie 2008 paratul a revenit in tara;
- instanta de fond a facut o interpretare gresita a Regulamentului CE 2201/2003 retinand doar dispozitiile art. 8, dar nu si dispozitiile art. 12 al. 3 care reglementeaza prorogarea de competenta. In baza acestui ultim articol si avand in vedere ca domiciliul ambelor parti este in Romania, ca paratul a acceptat competenta instantei romane caci fiind prezent la doua termene nu a invocat exceptia necompetentei instantei romane, ca partile si minorul au acte de stare civila inregistrate in Romania, instanta competenta era instanta din Romania.
Prin decizia civila 243/2013 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca nefondat apelul retinandu-se urmatoarele:
Tribunalul a retinut ca potrivit art. 8 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita in acest stat membru la momentul la care instanta este sesizata.
Prima instanta a aplicat corect dispozitiile acestui text avand in vedere ca minorul partilor are resedinta obisnuita in Italia dupa cum chiar apelanta recunoaste, resedinta minorului fiind in Italia inca din 2007 octombrie.
S-a constatat, ca in speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 12 pct.1 si nici art. 12 pct.3 din Regulament.
Potrivit art. 12 pct.1 instanta din statul membru competenta sa judece divortul sau anularea casatoriei va fi competenta sa judece orice chestiune privind raspunderea parinteasca daca sunt indeplinite conditiile de la pct. a si b ale art. 12.
Potrivit art. 12 pct.3 instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente, de asemenea in materie de raspundere parinteasca in alte proceduri decat cele mentionate la al.1 cand sunt indeplinite cerintele de la pct. 1 si b ale art. 12 pct.3.
S-a observat ca prorogarea de competenta prevazuta de art. 12 pct.1 si 3 are loc cand cererea privind raspunderea parinteasca are un caracter accesoriu fata de cererea principala care priveste fie divortul, fie anularea casatoriei sau alte proceduri.
Tribunalul Vrancea a apreciat ca cererea privind incredintarea spre crestere si educare a minorului N.S.O., cerere formulata de reclamanta are un caracter principal si nu accesoriu astfel incat in mod corect prima instanta a retinut aplicabilitatea dispozitiilor art. 8 din Regulament si nu a dispozitiilor art. 12 pct. 1 si 3.
Primele doua motive de apel nu au relevanta in solutionarea exceptiei necompetentei instantei romane. Competenta este data de instanta din statul membru de la resedinta minorului din momentul sesizarii instantei potrivit art. 8 din Regulament si nu de resedinta titularului raspunderii parintesti, incat nu are relevanta daca la data sesizarii instantei romane respectiv iunie 2011 paratul era sau nu in tara. De aceea nu are relevanta ca in considerente prima instanta retine din eroare ca la data sesizarii instantei "partile se aflau impreuna cu minorul in Italia". De altfel, ulterior, tot in considerente se retine corect ca paratul ,,spre finele anului 2008 a revenit in Romania".
Cat priveste aplicarea dispozitiilor art. 150 pct.1 din Legea 105/1992 invocate in motivele de apel, Tribunalul a retinut ca aceasta lege a fost abrogata prin art. 83 din Legea nr. 76 din 24.05.2012.
Totodata, s-a constatat ca in mod corect a retinut prima instanta aplicabilitatea Regulamentului Consiliului Europei nr. 2201/2003 care de la data de 01.01.2007 cand Romania a aderat la Uniunea Europeana a devenit obligatoriu pentru toate statele membre.
Impotriva deciziei civile a Tribunalului Vrancea a declarat recurs reclamanta invocand faptul ca in speta sunt incidente disp. art. 12 pct. 3 din Regulamentul CE 2201/2003 potrivit carora instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente, in materie de raspundere parinteasca in alte proceduri decat cele mentionate la art. 12 alin. 1 atunci cand:
1) copilul care o stransa legatura cu acest membru, in special datorita faptului ca unul dintre titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru;
2) competenta instantelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul superior al copilului.
Raportat la aceasta prevedere legala, respectiv art. 12 pct. 3 al Regulamentului, pentru ca instantele judecatoresti din statul membru sa poata fi competente in solutionarea prezentei cauze este necesara indeplinirea cumulativa a celor doua conditii mai sus mentionate.
In privinta primei conditii apreciaza ca e indeplinita deoarece domiciliul sau este in Romania si e plecata temporar in Italia.
A doua conditie e indeplinita deoarece paratul a acceptat neechivoc competenta instantei romane prin neinvocarea acestei exceptii.
Dispozitiile art. 12 pct. 1 si 12 pct. 3 ale aceluiasi Regulament vizeaza situatii distincte.
Avand in vedere dispozitiile art. 12 pct. 1, care reglementeaza prorogarea de competenta in materia raspunderii parintesti doar in privinta cererilor strict enumerate si anume de divort, de separare de drept sau anulare a casatoriei (ca cererile principale), precum si in orice chestiune de raspundere parinteasca (ca cereri accesorii) in legatura cu cererile strict enumerate mai sus, solicita a se observa ca dispozitiile pct. 3 din Regulament reglementeaza prorogarea de competenta in materie de raspundere parinteasca in alte proceduri decat cele mentionate la art. 12 pct. 1 si fara ca acest text de lege sa mai faca referire la caracterul principal sau accesoriu al cererii care vizeaza raspunderea parinteasca.
Recurenta considera ca prezenta cauza, avand ca obiect - incredintare minor - este o cerere de sine statatoare care intra sub incidenta art. 12 pct. 3 din Regulament.
In drept, s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Examinand actele si lucrarile dosarului se constata ca recursul nu este fondat.
In conformitate cu dispozitiile articolului 8 din Regulamentul (CE) 2201/2003, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parintesti privind un copil care are resedinta obisnuita intr-un stat membru, la momentul la care instanta este sesizata.
Notiune de "resedinta obisnuita a minorului" este o notiune autonoma de drept a Uniunii Europene, ce nu e definita de Regulament. Potrivit jurisprudentei CJUE, aceasta e determinata de judecatorul national, de la caz la caz, potrivit circumstantelor particulare ale spetei, in functie de criteriile stabilite de CJUE (Cauza C-523/2007).
In afara de prezen?a fizica a copilului intr-un stat membru, trebuie sa fie re?inu?i ?i al?i factori de natura sa demonstreze ca aceasta prezen?a nu are deloc un caracter temporar sau ocazional ?i ca re?edin?a copilului exprima o anumita integrare intr-un mediu social ?i familial.
Trebuie mai ales sa fie luate in considerare durata, regularitatea, condi?iile ?i motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru ?i ale mutarii familiei in acest stat, ceta?enia copilului, locul ?i condi?iile de ?colarizare, cuno?tin?ele lingvistice, precum ?i raporturile de familie ?i sociale ale copilului in statul respectiv.
Toate aceste elemente trebuie raportate la momentul sesizarii instantei.
In speta copilul este nascut la 13.12.2005 in Romania. In octombrie 2007 a plecat cu ambii parinti in Italia. In ianuarie 2008 paratul s-a intors in tara, iar minorul a ramas cu mama sa in Italia pana in prezent.
Se constata cu usurinta ca elementele de fapt mentionate demonstreaza ca "resedinta obisnuita" a minorului e in Italia.
Dispozitiile art. 12 alin. 3 din Regulamentul CE 2201/2003 nu sunt incidente in cauza, nefiind intrunita cea de-a doua conditie instituita de acest articol.
Astfel, art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2003 prevede o prorogare de competenta in materie de raspundere parinteasca in favoarea instantelor dintr-un stat membru in cazul in care:
1) copilul care o stransa legatura cu acest membru, in special datorita faptului ca unul dintre titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si
2) competenta instantelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul superior al copilului.
Prima conditie e indeplinita deoarece intimatul - parat locuieste pe teritoriul Romaniei.
Cea de-a doua conditie se constata ca nu e indeplinita deoarece nu avem o declaratie expresa a paratului precum ca ar fi de acord ca litigiul sa fie solutionat de instantele romane, iar prezenta sa la doua termene de judecata din 3.05.2012 si 6.12.2012, termene la care a solicitat amanarea cauzei pentru a-si angaja aparator nu echivaleaza cu o acceptare neechivoca a acestui fapt.
Totodata, se apreciaza ca o solutionare a cauzei de instantele romane nu ar fi in interesul copilului atata vreme cat majoritatea probelor legate de mediul sau de viata, de raporturile de familie si sociale ale copilului pot fi administrate in mod nemijlocit de instantele italiene.
Cum conditiile art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2003 sunt cumulative, iar cea de-a doua s-a constatat ca nu este indeplinita in cauza in mod corect nu s-a dat eficienta acestui text de lege.
In concluzie, Curtea a apreciat ca instantele romane sunt competente sa solutioneze cauza in conformitate cu disp. art. 8 din Regulamentul 2201/2003 deoarece la momentul sesizarii instantei, resedinta obisnuita a minorului era in Italia.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)
Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012