Inaplicabilitatea unui acord de mediere, incuviintat de instanta de judecata, prin care au fost stabilite, de catre angajator in favoarea salariatilor, unele sporuri salariale

Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu face parte sporul de dispozitiv pentru categoriile de functionari publici din care fac parte recurentii. Este clar faptul ca disp. Notei 1 la Anexa III/2 din Legea nr. 330/2009 referitoare la sporul de dispozitiv nu sunt aplicabile recurentilor.
Asadar, sporul nu mai poate fi acordat ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici incepand cu 01.01.2011 sporul nu poate fi acordat, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limiteaza sporurile la cele prevazute de respectiva lege.
Prin Decizia nr. XXXVII/2009 pronuntata de ICCJ in cadrul unui recurs in interesul legii, s-au stabilit categoriile de personal bugetar care au dreptul la plata sporului de dispozitiv chiar si pana la data de 31.12.2009, or recurentii nu fac parte din ele.
Faptul ca a existat un acord de mediere intre recurenti si intimata (angajatorul recurentilor), chiar si incuviintat de instanta de judecata, nu poate deroga de la dispozitiile legale imperative, deoarece conventia ramane un acord al partilor, fie si verificat sumar sub aspect formal de instanta de judecata, or de la o norma imperativa nu se poate deroga prin consimtamantul partilor.
                                                                 
                                                                  Decizia nr. 8260 din 28.11.2014 a Curtii de Apel Galati

Prin sentinta nr. 980/05.06.2014, pronuntata de Tribunalul Vrancea in dosarele conexate nr. 829/91/2014 si nr. 830/91/2014, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii C.V. si B.N. (dupa mentiunile din dispozitiv),  in contradictoriu cu parata UAT COM. P. jud. V., prin primar, ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs, in termen legal, reclamantii C.V., B.N., D.M. si M.G.L., criticand-o ca fiind nelegala.
In motivare, au aratat ca instanta de fond nu a indicat in partea introductiva a hotararii numele reclamantilor din cererea conexa si nici nu a mentionat ca reprezentantul paratei a fost prezent.
Reclamantii au depus doua acorduri de mediere incheiate cu parata prin care li s-a recunoscut dreptul la sporul de dispozitiv incepand cu luna iulie 2010.
Conform art. 2 si 73 Legea nr. 192/2006, in materia conflictelor de munca opereaza medierea, astfel ca acordurile sunt legal incheiate.
Mai mult, ele au fost investite de instanta de judecata competenta. Este incorect deci a fi respinsa cererea de acordare a sporului dispozitiv.
Legea nr. 284/2010 nu contine nicio dispozitie privind interzicerea acordurilor colective in derulare.
Sporul de dispozitiv se cuvine reclamantilor conform pct. 9 si 31.1 din Ordinul MAI nr. 496/2003.
In drept, au invocat disp. art. 483-502 C.pr.civ.
In sustinere, au solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Instanta a incuviintat si a administrat in cauza proba cu inscrisuri.
Analizand intreg materialul probator administrat in cauza, Curtea de Apel apreciaza ca recursul este neintemeiat si se impune a fi respins, avand in vedere urmatoarele considerente:
In ce priveste motivul de recurs aplicabil, Curtea constata ca analiza criticilor invocate face posibila incadrarea lor in motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la incalcarea prin hotarare a normelor de drept material.
In ce priveste neindicarea in partea introductiva a hotararii primei instante a numelor unor reclamanti si a prezentei reprezentantului paratei, instanta retine ca aceste constituie erori materiale sau nepronuntari asupra unor cereri, care pot fi remediate numai in conditiile art. 442-444 C.pr.civ., deoarece art. 445 C.pr.civ. interzice indreptarea erorilor materiale sau completarea dispozitivului prin intermediul cailor de atac. Recurentilor le lipseste si interesul de a invoca necomunicarea sentintei, din moment ce au declarat recurs apreciat ca fiind in termen.
In ce priveste fondul cauzei, instanta retine ca art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea in contractele/acordurile colective de munca privitoare la personalul bugetar a unor clauze  referitoare la drepturi in bani altele decat cele prevazute de legislatia in vigoare.
Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu face parte sporul de dispozitiv pentru categoriile de functionari publici din care fac parte recurentii. Este clar faptul ca disp. Notei 1 la Anexa III/2 din Legea nr. 330/2009 referitoare la sporul de dispozitiv nu sunt aplicabile recurentilor.
Asadar, sporul nu mai poate fi acordat ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici incepand cu 01.01.2011 sporul nu poate fi acordat, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limiteaza sporurile la cele prevazute de respectiva lege.
Prin Decizia nr. XXXVII/2009 pronuntata de ICCJ in cadrul unui recurs in interesul legii, s-au stabilit categoriile de personal bugetar care au dreptul la plata sporului de dispozitiv chiar si pana la data de 31.12.2009, or recurentii nu fac parte din ele.
Faptul ca a existat un acord de mediere intre recurenti si intimata, chiar si incuviintat de instanta de judecata, nu poate deroga de la dispozitiile legale imperative, deoarece conventia ramane un acord al partilor, fie si verificat sumar sub aspect formal de instanta de judecata, or de la o norma imperativa nu se poate deroga prin consimtamantul partilor.
Recursul este calea de atac prin intermediul careia partile sau Ministerul Public solicita, in conditiile si pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiintarea unei hotarari judecatoresti pronuntate fara drept de apel sau in apel.
Examinand prezenta cauza prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciaza ca prima instanta a pronuntat o hotarare legala, care nu se impune a fi reformata.
Avand in vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.