Drepturile omului. Eroare judiciara. Despagubiri.

Dosar nr. 1121/83/2008
SENTINTA CIVILA Nr. 1666/D/05 Decembrie 2008

Drepturile omului. Eroare judiciara. Despagubiri.
      
      Prin actiunea inregistrata la instanta sub dosar cu nr.de mai sus, reclamantul B a
chemat in judecata paratul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI
SI FINANTELOR BUCURESTI prin DGFP SATU MARE, solicitand instantei ca prin
hotararea ce se va pronunta in cauza sa dispuna: obligarea paratului la plata sumei de
300.000 lei, reprezentand daune materiale si morale, cu mentiunea ca, lasa la aprecierea
instantei cuantumul daunelor morale; obligarea paratului la plata sumei de 200.000 lei
reprezentand privare de libertate abuziva si nelegala, timp de 11 luni; obligarea paratului
la plata sumei de 200.000 lei pentru durata excesiva a procesului penal, depasind cu mult
termenul rezonabil si neechitatea intregului proces penal.
      In motivare arata ca a fost cercetat si arestat preventiv pentru o presupusa
infractiune de evaziune fiscala si fals intelectual de Parchetul de pe langa Judecatoria
Satu Mare, in perioada 19.10.1999 - 10.09.2000, infractiuni pe care nu le-a comis si
pentru care parchetul nu avea probe, fiind astfel privat de libertate in mod abuziv si
nelegal.
      In timpul arestarii preventive a fost tratat intr-un mod nedemn si degradant, privind
conditiile locului detentiei si prin modul in care a fost cercetat, procurorul chemandu-l 
saptamanal o data sau de doua ori, solicitand sa scrie o declaratie, prin care sa
recunoasca fapta, a trecut la diverse amenintari, pentru a smulge o declaratie de la
reclamant.
      Mai arata ca i s-a incalcat in mod grosolan prezumtia de nevinovatie fiind tratat intr-
un mod impardonabil. In timpul arestarii preventive nu i s-a asigurat aparator nici din
oficiu, ceea ce era obligatoriu. In timpul arestarii preventive a fost supus unor suferinte
psihice greu de imaginat, respectiv familia nu-l putea vizita, nu a avut acces la mijloace de
scris, au aparut probleme cu familia, cu sanatatea, a ajuns in pragul divortului, a pierdut
apartamentul in care locuia, am pierdut un contract semnat si parafat in valoare de
510.000 USD, (contract nr.8230/21.10.1998), cu SC M SA Calan, care nu s-a mai putut
derula din cauza ca au inceput cercetarile la SC E SRL a carui administrator era.
      Dupa 11 luni de arest preventiv, nejustificat si nelegal, in care i-au fost incalcate
drepturi elementare, a intrat in greva foamei pentru a determina anchetatorul sa il trimita
in judecata, fapt ceea ce s-a si intamplat si anume a fost trimis in judecata pe baza unui
similacru de rechizitoriu, facut de mantuiala si fara sa contina probe echivoce care ar fi
justificat arestarea preventiva a reclamantului timp de 11 luni, iar de aici a inceput calvarul
cu instantele de judecata.
      Prin Sentinta penala nr.(_) din 2002, pronuntata de Judecatoria Satu Mare, pe
baza intregului ansamblu probator din dosarul cauzei a fost achitat.
      Mentioneaza ca in cauza s-au efectuat doua expertize contabile si o completare la
expertiza de experti diferiti, care au stabilit fara echivoc faptul ca infractiunile pentru care
reclamantul a fost acuzat nu exista, respectiv Statul Roman nu a fost prejudiciat cu niciun
leu, cel prejudiciat a fost el. Parchetul a declarat apel, iar prin decizia penala din (_)
2003, pronuntata de Tribunalul Satu Mare, cauza a fost retrimisa spre o noua judecare
instantei de fond, pentru un viciu de procedura.
      Prin sentinta penala nr./ 2004, pronuntata de Judecatoria Satu Mare reclamantul a
fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu suspendare. Tot in acest dosar a fost achitat de
acuzatia infractiunii de fals intelectual.
      Atat reclamantul, cat si parchetul au formulat apel, admitandu-se ambele apeluri
prin decizia penala din 2004, pronuntata de Tribunalul Satu Mare, cauza fiind trimisa din
nou spre rejudecare instantei de fond, invocand din nou viciu de procedura.
      Prin sentinta penala nr./ 2005, pronuntata de Judecatoria Satu Mare reclamantul a
fost condamnat de 2 ori la pedeapsa de 2 ani si 6 luni cu suspendare, mod de
condamnare care i-au ridicat semne de intrebare, altminteri la corectitudinea intregului
proces penal, astfel ca a declarat apel.
      Prin decizia penala nr./ 2006, pronuntata de Tribunalul Satu Mare cauza a fost
trimisa spre o noua judecare instantei de fond, invocandu-se iarasi un viciu de procedura.
      Prin sentinta penala nr./ 2006, pronuntata de Judecatoria Satu Mare in dosarul,
reclamantul a fost achitat cu motivatia ca fapta nu exista, scotand in relief arestarea
nedreapta, greva foamei, retinand in mod corect faptul ca organele de cercetare si
urmarire penala nu au lamurit imprejurarile comiterii faptei, a fost arestat fara probe, iar
din probele administrate in cauza, in cursul cercetarii penale nu rezulta cu prisosinta
fapta.
      Parchetul a declarat apel, iar prin decizia penala nr./ 2006 pronuntata de Tribunalul
Satu Mare, cu toate ca avocatul apararii a atras atentia instantei de judecata, aceeasi
instanta care s-a mai pronuntat in dosar fiind incompatibila, solicitand judecatoarelor sa se
abtina, a mai fost condamnat la 4 ani inchisoare, cu toate ca fapta era deja prescrisa.
      Reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia penala nr. /2007 pronuntata de
Curtea de Apel Oradea, pronuntare care a fost amanata de 3 ori, ridicand din nou
serioase semne de intrebare asupra corectitudinii intregului similacru de proces penal,
instanta a constatat faptul ca atat fapta, cat si raspunderea penala au fost prescrise.
      Considera cu tarie ca Statul Roman in tot timpul cercetarii, iar mai apoi in tot
procesul nu i-a putut proba vinovatia, lasand ca raspunderea penala sa se prescrie, ii este
dator, in special pentru suferintele de ordin material, dar mai ales pentru cele psihice,
viata lui devenind un cosmar, iar in urma acestui similacru de proces a ramas ruinat din
toate punctele de vedere.
      Mentioneaza ca durata excesiva a procesului penal nu s-a datorat reclamantului, el
fiind prezent la toate termenele de judecata.
      Pe tot parcursul procesului a avut mai multi avocati din 2005, a angajat un avocat
din Bucuresti caruia i-a platit onorarii exorbitante, pentru aparare.
      Presa locala si centrala a relatat pe larg despre abuzurile si faradelegile comise
impotriva reclamantului, din care depune doar doua articole pe care le considera
relevante.
      Considera ca este de mentionat si faptul ca instante de aceleasi grad au dat solutii
diferite, fiind de 2 ori achitat si de 3 ori condamnat, pana intr-un final tragic raspunderea
penala s-a prescris.
      Mentioneaza faptul ca pentru a putea face fata cheltuielilor ocazionate cu acest
proces, a fost nevoit sa vanda apartamentul, proprietate personala de pe Aleea Gladiolei.
Tatal sau, om corect si cinstit cu frica de Dumnezeu, s-a imbolnavit de suparare, tristete si
amaraciune, in 2001 si a decedat in 2004, putand fi considerat o victima colaterala, a
abuzurilor la care a fost supus fiul lui.
      Considera cu tarie ca nici sumele pe care le-a solicitat nu-i pot reface viata si timpul
pretios pe care l-a petrecut in celula, iar mai apoi in instantele de judecata, timp in care nu
s-a putut ocupa cu afacerile sale, dar mai mult a pierdut tot ce a strans intr-o viata din
munca cinstita.
      In probatiune, anexeaza actiunii toate documentele legate de cauza.
      In drept, invoca art.504 si urmatoarele din Codul de procedura penala, art. 52 alin 3
din Constitutia Romaniei, art.5 si art.6 din Conventia pentru apararea a drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului, ratificata de Romania prin Legea nr.30/1994, Decizia
nr.45 din 10 martie 1998 a Curtii Constitutionale, Decizia nr.107 din 1 iulie 1999 a Curtii
Constitutionale, jurisprudenta comunitara si jurisprudenta C.E.D.O.
      In baza art.242, alin.2 Cod proc.civila, solicita judecarea cauzei si in lipsa.
      Prin intampinarea formulata, STATUL ROMAN, prin MINISTERUL ECONOMIEI SI
FINANTELOR - DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR   PUBLICE A JUDETULUI SATU
MARE  invoca exceptia nelegalitatii procedurii de citare.
      In fapt, prin actiunea civila formulata, reclamantul solicita ca prin hotararea ce se va
pronunta in cauza sa fie obligat Statul Roman la plata sumei de 300.000 lei reprezentand
daune materiale si morale, cu mentiunea ca, cuantumul daunelor morale il lasa la libera
apreciere a instantei; sa fie obligat Statul Roman la plata sumei de 200 000 reprezentand
privare de libertate abuziva si nelegala, timp de 11 luni si la plata sumei de 200.000 lei
pentru durata excesiva a procesului penal, depasind cu mult termenul rezonabil, si
neachitarea intregului proces penal.
      Din actiunea formulata de catre reclamant, reiese faptul ca acesta si-a indreptat
actiunea atat impotriva Statului Roman "reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor,
reprezentat in teritoriu de DGFPS Satu Mare", iar citatia intocmita in prezentul dosar, a
fost emisa catre "STATUL ROMAN DE MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE SATU MARE, din SATU MARE,
PIATA ROMANA, nr.1, judetul SATU MARE".
      In scopul respectarii principiului asigurarii dreptului la aparare si al
contradictorialitatii, art. 85 din Codul de procedura civila prevede ca "judecatorul nu poate
hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca
legea nu dispune altfel." In acelasi sens, in baza art.107 din Codul de procedura civila
instanta este obligata sa dispuna amanarea judecatii "ori de cate ori constata ca partea
care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege sub pedeapsa
nulitatii. "
      Astfel, conform dispozitiilor art. 87 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila, statul
se citeaza "in persoana capului autoritatii la contenciosul sediului central al administratiei
respective sau, in lipsa de contencios, la sediul administratiei", cu alte cuvinte, in acele
situatii in care statul participa nemijlocit la raportul juridic litigios el va fi citat prin Ministerul
Economiei si Finantelor la sediul acestuia din Bucuresti, str. Apollodor, nr. 17, sector 5, cu
exceptia cazului in care o norma speciala dispune altfel.
      Doar dupa ce Ministerul Economiei si Finantelor va fi citat in cauza in
reprezentarea statului, acesta va trimite in teritoriu mandat de reprezentare in favoarea
unitatilor subordonate cu competente in acest sens.
      In considerarea celor de mai sus, solicita admiterea exceptiei nelegalitatii procedurii
de citare invocata, iar in baza art.87 alin.1 pct.1 din Codul de procedura civila solicita
indeplinirea procedurii de citare cu Statul Roman reprezentat prin Ministerul Economiei si
Finantelor la sediul acestuia din Bucuresti, str.Apollodor, nr.17, sector 5, care la randul
sau va trimite in teritoriu mandat de reprezentare.
      Totodata, odata cu indeplinirea procedurii de citare in conformitate cu prevederile
legale, in temeiul art.86 si 114 ind.1 din Codul de procedura civila solicita sa se dispuna si
comunicarea catre Statul Roman, reprezentat prin Ministerul Economiei si Finantelor, a
actiunii introductive, precum si a copiilor de pe inscrisurile depuse in probatiune de catre
reclamant, in vederea pregatirii apararii.
      In drept, invoca dispozitiile legale la care a facut referire in intampinare.
      Prin precizarea de actiunea, reclamantul arata motivele pentru care a inaintat
actiunea si pe care isi fundamenteaza intreaga actiune:
      Solicita instantei sa observe ca in tot cursul cercetarii, respectiv urmaririi penale, iar
mai apoi pe tot parcursul procesului maraton de care a avut parte, i-au fost incalcate cele
mai elementare drepturi, precum: dreptul la libertate; dreptul la aparare; prezumtia de
nevinovatie; dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil, art.5 - 6 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, respectiv Constitutia Romaniei, precum si legislatia
comunitara si europeana privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, dar mai
cu seama jurisprudenta interna si cea comunitara.
      Mai arata ca nu doreste sa detaileze din nou aceste drepturi incalcate in mod
grosolan si flagrant, intrucat la o lecturare a documentelor depuse Ia dosar considera ca
rezulta cele afirmate de reclamant..
      Mentioneaza ca isi rezerva dreptul, de a cere stramutarea pricinii la o instanta de
acelasi grad, potrivit dispozitiilor art.38 alin.1, respectiv art.39 alin.2 Cod procedura civila.
      Prin precizare la actiunea (fila 122 din dosar), reclamantul arata urmatoarele:
      Referitor la primul capat din actiune solicita suma de 200.000 lei,
reprezentand daune morale, intrucat pe tot parcursul cercetarii, urmaririi
penale, iar mai apoi a fazei de judecata (durata 9 ani), a fost stirbita calitatea sa
de om de afaceri, a fost expus dispretului public, in calitate de inculpat, a fost
atinsa grav onoarea si demnitatea reclamantului, a fost afectat grav prestigiul si intreaga
moralitate a persoanei sale, a suferit pe plan familial, a ajuns dintr-un om
sanatos o epava, complet ruinat.
      Tot aici, solicita daune materiale in valoare de 100.000 lei, intrucat toate aspectele
mai sus amintite au condus la prejudicii patrimoniale importante pentru el, prin pierderea
clientilor, a afacerilor, a unor importante contracte (unul se gaseste la dosarul cauzei), a
pierdut imobilul proprietate personala, recurgand la imprumuturi, din cauza cheltuielilor
ocazionate de acest proces interminabil.
      Prin urmare, solicita in total suma de 300.000 lei.
      Invoca art.504 si urmatoarele din Codul de procedura penala, art.998 si urmatoarele
din Codul civil, practica juridica a instantelor din tara, respectiv a ICCJ, respectiv, Decizia
acesteia nr.4286 din 8 iunie 2004 ; Decizia ICCJ 1256 din 12 februarie 2004.
      Referitor la al doilea capat din actiune solicita suma de 200.000 lei, 
reprezentand privare de libertate nelegala, timp de 11 luni.      
      Invoca art.504 alin 2 Cod proc.pen., si, de asemenea, jurisprudenta interna.
      Referitor la capatul trei din actiune solicita suma de 200.000 lei pentru
durata excesiva a procesului penal, care a depasit cu mult termenul rezonabil,
precum si hotararile contradictorii ale acelorasi instante.
      Invoca art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Omului, ratificata de
Romania in 1994.
      Pe langa actele normative sus enumerate considera mai important actelor enumerate
in actiunea introductiva, precum: art. 52 alin.3 din Legea fundamentala a tarii, Constitutia,
art.6 din Conventia Europeana, deciziile Curtii Constitutionale amintite, jurisprudenta
comunitara si jurisprudenta CEDO, prioritatea legislatiei internationale fata de legislatia
interna cu privire la drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
      Prin intampinarea formulata STATUL ROMAN, reprezentat prin MINISTERUL
ECONOMIEI SI FINANTELOR, prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A
JUDETULUI SATU MARE solicita in principal respingerea actiunii reclamantului ca
neintemeiata si in subsidiar, in cazul in care instanta va considera ca situatia reclamantului
se incadreaza in cerintele impuse de art.504 din Codul de Procedura Penala solicita sa se 
acorde reclamantului despagubiri morale tinand seama de prevederile art. 505 din Codul
de procedura penala.
      Conform prevederilor art. 504 alin. 4 din Codul de procedura civila, este indreptatita
la acordare de despagubiri si persoana care a fost privata de libertate" dupa ce a
intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei". Este de observat ca fata de
inculpatul B s-a luat masura arestarii preventive cu mult inainte de a se implini termenul
de prescriptie pentru infractiunea de evaziune fiscala, aceasta intervenind abia in
judecarea recursului.
      In subsidiar, in cazul in care instanta va considera ca situatia reclamantului se
incadreaza in cerintele impuse de art.504 din Codul de Procedura Penala, arata
urmatoarele:
      I. In ceea ce priveste primul si al treilea capat de cerere al reclamantului, privind
solicitarea reclamantului de obligare a statului la plata sumei de 200.000 lei
reprezentand daune morale si 100.000 lei reprezentand daune materiale suferite pe
"parcursul cercetarii, urmaririi penale, iar mai apoi a fazei de judecata", si a
sumei de 200.000 lei reprezentand prejudiciul moral suferit ca urmare a duratei
excesive a procesului penal se observa ca in baza art. 505 alin. 1 din Codul de
procedura penala "La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii
de libertate sau restrangerii de libertate suportate..." In baza acestei prevederi
legale, aceste capete de cerere ale reclamantului apar ca neintemeiate, fapt pentru
care solicita respingerea acestora.
      II. In ceea ce priveste cel de-al 2-lea capat de cerere al reclamantului, la
aprecierea intinderii reparatiei, instanta va avea in vedere prevederile art. 505 din
Codul de procedura penala, conform carora:
      "(1) La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate
sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra
persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa.
      (2) Reparatia consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de
conditiile celui indreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea
unei rente viagere ori in obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a
carui libertate a fost restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta sociala si
medicala.
      (3) Persoanelor indreptatite la repararea pagubei, care inainte de privarea de
libertate erau incadrate in munca, li se calculeaza, la vechimea in munca stabilita potrivit
legii, si timpul cat au fost private de libertate.
      (4) Reparatia este, in toate cazurile, suportata de stat, prin Ministerul Finantelor
Publice. "
      Referitor la repararea prejudiciului moral suferit de catre reclamant, instanta va
avea in vedere la calcularea sumei acordate, mai multe criterii, printre care aminteste:
consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor
morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost
percepute consecintele vatamarii, masura in care a fost afectata situatia familiala,
profesionala si sociala, etc. toate acestea, apreciate in functie de perioada pe care
reclamantul a executat-o in stare de arest.
      O eventuala acordare de catre instanta de judecata in favoarea reclamantului a
unor despagubiri morale vadit mai mari comparativ cu situatia sa reala, contravine
spiritului legii, si anume de acela de a asigura o satisfactie morala pe baza unei aprecieri
in echitate. In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civila
si de proprietate intelectuala, care intr-o cauza similara, prin decizia nr.3189/20.04.2005, a
statuat urmatoarele: "Despagubirile in suma de 30.000 de USD acordate de instanta de
apel, sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin
retinerea nelegala pe o perioada  de 353 zile.
      Incidenta art. 504 Cod procedura penala circumscrie despagubirile morale la
prejudiciile de natura morala cauzate prin eroarea judiciara. In speta, acest factor
prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii preventive de 353 zile - asa cum a retinut si
instanta de apel, deoarece, ulterior punerii in libertate, derularea procesului penal - care in
speta s-a finalizat cu o sentinta de achitare pronuntata de instanta de fond si mentinuta in
caile de atac - reprezinta o cauza licita - pentru care Statul nu poate fi tinut sa raspunda,
indiferent de consecintele pe plan moral, fizic si psihic pe care procesul le-ar fi putut avea
asupra reclamantului. Daunele morale acordate reclamantului confera acestuia o
satisfactie echitabila. Ele nu pot fi deturnate de la scopul lor, prin majorare, asa cum
solicita reclamantul in recursul sau, deoarece i-ar conferi acestuia un folos material   
necuvenit, fara justificare cauzala  in eroarea penala si consecintele acesteia.
      In acest sens (necesitatea statuarii in echitate) s-a pronuntat si Curtea Europeana
a Drepturilor Omului in diversele cauze (avand obiect similar cu speta de fata) cu care a
fost sesizata de-a lungul timpului, dintre care aminteste: cauza Pantea contra Romaniei,
cauza Barbu Anghelescu contra Romaniei, cauza Bursuc contra Romaniei,etc.
      In lumina celor de mai sus, se vom pronunta asupra cuantumului despagubirilor
morale cuvenite reclamantului in urma administrarii probelor la dosar. In cazul in care
instanta va stabili ca sunt indeplinite cerintele legale, aceasta va putea dispune repararea
prejudiciului moral prin obligarea Statului Roman la plata de despagubiri, tinand seama de
criteriile mai sus indicate cat si de prevederile art. 505 din Codul de procedura penala.
      Fata de cele de mai sus solicita, in principal respingerea actiunii reclamantului ca
neintemeiata, iar, in subsidiar, in cazul in care instanta va considera ca situatia
reclamantului se incadreaza in cerintele impuse de art. 504 din codul de Procedura
Penala solicita sa se acorde reclamantului despagubiri morale tinand seama de
prevederile art. 505 din Codul de procedura penala.
      Parchetul a solicitat respingerea actiunii intrucat in speta nu sunt incidente niciunul
din cazurile limitativ prevazute in art.504 C.pr.pen.
      Cauza a suferit intr-adevar mai multe cicluri procesuale (3 casari cu trimitere spre
rejudecare la judecatorie).
      In ultimul ciclu procesual B a fost achitat in baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.a
C.pr.pen. de sub invinuirea savarsirii infractiunii de evaziune fiscala prev. de art.13 teza 1
L.87/1994 cu aplic, art.13 C.pen. si evaziune fiscala prev. de art.13 teza II L.87/1994 cu
aplic, art.41 alin.2 C.pen. si art.13 C.pen., respingand totodata si pretentiile civile
formulate in cauza.
      Tribunalul Satu Mare a admis apelul Parchetului de pe langa Judecatoria Satu
Mare si prin decizia penala nr./ 2006 a schimbat incadrarea juridica din fals intelectual
prev. de art.40 L.82/1991 rap. la art.289 C.pen. cu aplic, art.41 alin.2 C.pen si evaziune
fiscala prev. de art.11 si 13 din L.87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen in infractiunea
complexa de evaziune fiscala prev. de art.13 din L.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
Totodata, pentru savarsirea infractiunii aratate mai sus, l-a condamnat la 4 ani
inchisoare, dispunand in baza art.861 C.pen. suspendarea sub supraveghere a pedepsei,
fiind obligat, de asemenea si la plata despagubirilor civile in suma de 609.68 RON catre
D.G.F.P. Satu Mare in reprezentarea ANAF.
      Impotriva acestei decizii B a declarat recurs. In fata Curtii de Apel Oradea, B a
cerut continuarea procesului penal in conditiile art.13 C.pr.pen., insa instanta, in urma
rejudecarii, nu a constatat existenta vreunuia din cazurile prev.de art.10 lit.a-e C.pr.pen.
(cazuri care impiedica exercitarea actiunii penale), astfel ca prin decizia penala a admis
recursul declarat, a casat sentinta Judecatoriei Satu Mare si decizia penala a Tribunalului
Satu Mare si in baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. rap. la art.10 lit.g.C.pr.pen. a incetat
procesul penal fata de inculpat pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala
mentinand dispozitiile hotararii recurate sub aspectul laturii civile, respectiv, obligarea lui
la despagubirile civile solicitate, respectiv la achitarea prejudiciul cauzat de acesta,
apreciindu-se ca aceasta a fost corect solutionata.
      Rezulta din cele aratate ca nu se afla in prezenta achitarii definitive si nici a unei
privari de libertate nelegale (care ar fi trebuit stabilite in conditiile art.504 alin.3 C.pr.pen.),
iar incetarea procesului penal a avut loc in temeiul art.10 lit.g C.pr.pen. si nu a art.10 lit.j
C.pr.pen asa cum cere art.504 alin.3 C.pr.pen.
      De altfel, in cursul solutionarii recursului penal, reclamantul a uzat de dreptul sau
prev.de art.13 C.pr.pen. de a cere continuarea procesului penal in caz de prescriptie,
insa instanta a apreciat ca in cauza nu exista situatii care sa impiedice exercitarea
actiunii penale (prev.de art.10 lit.a-e C.pr.pen.), care ar fi condus la o solutie de achitare
definitiva, astfel ca a incetat procesul penal in temeiul art.10 lit.g C.pr.pen. mentinand si
obligarea acestuia la recuperarea prejudiciului cauzat.
      Precizeaza, de asemenea, ca reclamantul a fost arestat preventiv in perioada
19.X.1999 - 10.IX.2000, prin urmare cu mult inainte de implinirea termenului de
prescriptie.
      Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
I. Privarea de libertate a reclamantului.
Cronologia actelor judiciare:
In dosarul de urmarire penala nr.y /P/1999  au fost emise urmatoarele acte:
In  baza procesului verbal  din 19.10.1999 s-a dispus inceperea urmaririi penale a
reclamantului, care in calitate de administrator la SC E SRL CAREI, in mod fictiv si-a
majorat cheltuielile pe baza de documente fictive si nu a inregistrat in evidente venituri de
peste 4,5 miliarde lei, sustragandu-se de la plata datoriilor fata de bugetul de stat. S-a
retinut savarsirea infractiunii de fals intelectual, evaziune fiscala prev.si ped.de art.40, 11,
13, 289 din Lg.nr.82/1991; Lg.nr.87/1994.
Cu aceeasi data s-a luat declaratia reclamantului (fila 7 din dosarul de urmarire
penala) in calitate de invinuit..
In 19.10.1999 s-a emis ordonanta de retinere de catre IPJ Satu Mare, (fila 14)
reclamantul fiind invinuit de savarsirea infractiunii de fals intelectual, evaziune fiscala,
prev.de art.11, 13, 4 din Lg.nr.82/1991, Lg.nr.87/1994, infractiunile fiind pedepsite cu
inchisoare de la 6 luni la 8 ani. Retinerea s-a dispus pe timp de 24 ore, incepand cu data
de 19.10.1999, ora 15,30.
In data de 20.10.1999 s-a intocmit referatul nr.6417 cu propunere de punere in
miscare a actiunii penale fata de invinuitul B pentru aceleasi infractiuni.
Prin ordonanta din 20.10.1999, in baza actelor de urmarire penala, s-a dispus
punerea in miscare a actiunii penale fata de reclamant (fila 414) .
In data de 20.10.1999 in baza ordonantei procurorului (fila 415) s-a dispus
arestarea reclamantului pentru savarsirea infractiunilor de fals intelectual, evaziune
fiscala, prev.de art.40 din Lg.nr.82/1991, art.10, 11, 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41
alin.2 si art.33 lit.a Cod penal, retinand incidenta disp.art.148 lit.h Cod procedura penala,
intrucat pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 2 ani, iar lasarea in libertate
prezinta pericol social. Arestarea a fost dispusa pe timp de 30 zile, cu incepere de la
20.10.1999 pana la 18.11.1999 (fila 33 mandat de arestare). Arestarea a fost prelungita
din 30 in 30 de zile, conform incheierilor emise de Judecatoria Satu Mare, astfel: (_), iar
prin incheierea din 08.09.2000 Judecatoria Satu Mare a respins sesizarea din oficiu a
Parchetului de pe langa Judecatoria Satu Mare privind prelungirea arestului preventiv cu
inca 30 de zile, durata arestului preventiv fiind de 331 de zile.
La fila 405 din dosarul de urmarire penala se afla procesul verbal de prezentare a
materialului de urmarire penala cu data de 08.02.2000.
Rechizitoriul a fost intocmit in data de 09.05.2000, prin care s-a dispus trimiterea in
judecata a inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de fals intelectual, prev.si ped.de
art.40 din Lg.nr.82/1991, art.289 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal, evaziune fiscala,
prev.si ped.de art.11 si 13 din Lg.nr.87/1994, art.41 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a
Cod penal.
II. Desfasurarea procesului penal:
Actiunea penala a fost inregistrata in dosarul nr. (_)/2000 al Judecatoriei Satu
Mare, in care a fost pronuntata sentinta penala in baza careia s-a dispus achitarea
inculpatului de sub invinuirea savarsirii infractiunilor de fals intelectual, prev.de art.40 din
Lg.nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal, art.41 alin.2 Cod penal si evaziune fiscala,
prev.si ped.de art.11 si 13 din Lg.nr.87/1994 raportat la art.41 alin.2 Cod penal, avand ca
temei de drept art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedura penala.
(_)
Temeiurile de drept invocate de catre reclamant sunt art.504 Cod procedura
penala, jurisprudenta CEDO, art.5 si art.6 CEDO, deciziile Curtii Constitutionale
nr.45/1998;107/1999; art 52 al 3 din Constitutie.
Retinand starea de fapt mai sus expusa, tribunalul considera ca nu sunt incidente
disp.art.504 alin.1-4 Cod procedura penala, constatarea prescriptiei raspunderii penale 
avut loc in timpul procesului penal, cu mult timp dupa arestarea preventiva a
reclamantului, motiv pentru care nu va analiza cererea reclamantului din perspectiva
textului de lege mai sus invocat.
Problema de drept din prezenta cauza priveste aplicarea directa a disp.art.5 - art.6
din Conventia CEDO in ordinea juridica nationala, raportat la faptul ca Romania prin
Legea nr.30/20.06.1994 a ratificat Conventia CEDO, iar de la aceasta data, conform
art.11 alin.2 din Constitutie, Conventia face parte din dreptul intern.
In preambulul Conventiei CEDO, statele semnatare s-au obligat sa asigure
recunoasterea si aplicarea universala si efectiva a drepturilor enuntate in Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea generala a Natiunilor Unite la
data de 10.12.1948 si ca unul dintre mijloacele pentru a realiza o uniune mai stransa intre
membrii este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
In spiritul acestor scopuri declarate, retinand si principiul prioritatii sanctiunii
nationale a Conventiei, precum si a drepturilor constitutionale, prev.de art.52 alin.3 privind
dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica, art.21 alin.3 privind dreptul partilor la
un proces echitabil, art.23 - libertatea individuala din Constitutia revizuita, drepturi ce sunt
concordante cu cele cuprinse in Conventia CEDO, tribunalul va analiza raportul juridic
dedus judecatii din perspectiva celor de mai sus,tinand cont si  de jurisprudenta CEDO in
materie.
Cu privire la incalcarea disp.art.5 din Conventie, tribunalul retine ca:
Potrivit art.5 pct.1 din Conventie "Orice persoana are dreptul la libertate si la
siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si
potrivit cailor legale:_.c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata
autoritatii judiciare competente atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a
savarsit o infractiune sau cand existe motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l
impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia_; 3. Orice
persoana arestata sau detinuta in conditiile prevazute de paragraful 1 lit.c din prezentul
articol trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit
prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen
rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei
garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere_.. 4. Orice persoana
lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata
unui tribunal pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii, detinerii
sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala. 5. Orice persoana care este
victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are
dreptul la reparatii.".
Acest articol are ca scop sa protejeze o persoana contra unei privari arbitrare.
Textul Conventiei instituie prezumtia de libertate in privinta oricarei persoane,
limitata de doua exigente: de a nu depasi termenul  strict necesar privarii si de a elibera
persoana interesata  cat mai repede  in momentul in care privatiunea se dovedeste a fi
nejustificata.
Rezulta ca privarea de libertate trebuie sa aiba la baza probe, sa se intemeieze pe
unul din motivele prevazute de art 5 din Conventie si sa corespunda circumstantelor
spetei.
La data retinerii si arestarii pentru primele 30 de zile 20.10.1999-18.11.1999, in
privinta reclamantului au existat banuieli legitime care a justificat aceasta masura, aspect
ce rezulta din probele administrate in cauza in dosarul de urmarire penala. Astfel in raport
de expertiza contabila intocmita de exp.contabil Criste Aurora prin care s-au aratat
nereguli in activitatea contabila a firmei SC E SRL Carei, al carui administrator a fost
reclamantul, referitoare la activitatea comerciala a firmei cu un numar de 4 societati
comerciale din Bucuresti, precum si cu firme din  Baia Mare.
Procesul verbal din 28.05.1999 incheiat de Garda Financiara Satu Mare (filele 66-
75 din dosarul de urmarire penala) cu ocazia controlului efectuat la firma reclamantului,
obiectul controlului fiind verificarea realitatii si a legalitatii desfasurarii de catre SC E SRL
Carei a unor activitati comerciale cu o serie de alte societati constatand nereguli in
activitatea contabila descrisa mai sus. Aceste constatari efectuate de autoritati insotit de
acte contabile reprezinta motive plauzibile de a se banui in sensul art.5 alin.1 din
Conventie ca reclamantul savarsise infractiunile.
Sub acest aspect nu a fost incalcat art.5 alin.1 din Conventie.
Potrivit art.143 Cod procedura penala (forma republicata in 1997), "Masura retinerii
poate fi luata de organul de cercetare penala fata de invinuit daca sunt probe sau indicii
temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala_.Sunt indicii temeinice atunci
cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se
efectueaza urmarirea penala a savarsit o fapta."
Potrivit art.146 alin.1 Cod procedura penala "Procurorul, din oficiu sau la sesizarea
organului de cercetare penala, cand sunt intrunite conditiile prevazute in art.143 si exista
in mod corespunzator vreunul din cazurile prev.in art.148, daca considera ca in interesul
urmariri penale este necesara privarea de libertate a invinuitului, dispune prin ordonanta
motivata arestarea acestuia, aratand temeiurile care justifica luarea masurii si fixand
durata arestarii care nu poate depasi 5 zile".
Potrivit legislatiei interne, arestarea putea fi dispusa de catre procuror.
In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceasta a stabilit ca
procurorul nu este magistrat in sensul art.5 alin.3 din Conventie, astfel magistratul trebuie
sa fie independent in raport de executiv si parti. In sensul art.5 alin.3 din Conventie,
independenta fata de executiv este inclusa printre garantiile pe care le presupune
notiunea de "magistrat" (cauza Pantea c/a Romania).
In cauza Vasilescu c/a Romania, Curtea a statuat, ca in Romania procurorii
actionand in calitate de reprezentanti ai Ministerului Public, subordonati mai intai
procurorului general, apoi ministerului justitiei, nu indeplinesc conditia de independenta in
raport cu puterea executiva. Sub acest aspect a avut loc o incalcare a disp.art.5 alin.3 din
Conventie.
In cauze similare, Curtea s-a pronuntat in mod constant ca arestarea decisa de un
procuror lipsit de independenta constituie o violare a art.5 alin.3. In acest sens s-a
pronuntat si in cauzele Belchev c/a Bulgaria, Hamanon c/a Bulgaria, Kuibishev c/a
Bulgaria.
Violarea art.5 alin.3 a avut loc si sub aspectul modului de prelungire a duratei
arestarii preventive din 30 in 30 de zile de catre instante in perioada 19.11.1999-
11.08.2000. Sub acest aspect, in dreptul intern sunt incidente dispt.148-149 Cod
procedura civila (forma republicata in 1997). Potrivit art.148 masura arestarii inculpatului
poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prev.in art.143 si numai in vreunul din
urmatoarele cazuri: "_..h.) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede
pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un pericol
pentru ordinea publica_".
Potrivit art.149 alin.1 Cod procedura penala, "Durata arestarii inculpatului nu poate
depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii_". Alin.3
"arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei,
afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei".
Prin ordonanta procurorului s-a dispus arestarea preventiva a reclamantului pentru
savarsirea infractiunilor de fals intelectual, evaziune fiscala, prev.de art.40 din Lg.82/1991,
art.10, 11, 13 din Lg.nr.87/1994 cu aplic.art.41 alin.2, art.33 lit.a Cod penal, pe o perioada
de 30 de zile incepand din 20.10.1999 - 18.11.1999, temeiul arestarii preventive fiind
disp.art.148 lit.h Cod procedura penala, respectiv pedeapsa prevazuta de lege este mai
mare de 2 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol social.
Sub acest aspect, Curtea a statuat ca practica obisnuita a procurorilor romani era
de a nu mentiona motivele concrete ale masurii arestarii. Astfel, in cauza Tase c/a
Romaniei (29.761/2002, 10.06.2008), Curtea a aratat ca pentru orice perioada de
detentie, indiferent  cat de scurta este, trebuie justificata in mod convingator. De
asemenea, invocarea pericolului public care sa justifice mentinerea unei persoane in stare
de arest nu trebuie sa se refere la o ordine publica abstracta, ci trebuie justificata in
termeni concreti (cauza Dumond-Malinerg c/a Frantei - 31.05.2005).
De asemenea, in cauza Romanov c/a Federatia Rusa (24.07.2008), Curtea a
retinut ca riscul de a se sustrage urmaririi nu se poate masura prin raportare la severitatea
pedepsei pentru infractiunea in cauza, fiind necesar sa fie apreciata in raport de alti factori
care sa justifice existenta unor motive pertinente in luarea masurii privarii de libertate.
Din continutul incheierilor de prelungire a duratei arestarii preventive rezulta ca
aceasta s-a efectuat in mod automat, folosind acelasi formular, retinand in mod constant
ca si motiv pentru justificarea prelungirii  ca "cercetarea penala nu s-a terminat".
In cauza Mansur c.Turciei (08.06.1995)Curtea a statuat ca detentia prelungita nu a
fost justificata fiindca instanta nationala a autorizat mentinerea ei utilizand formulari
identice, deseori fara a indica motivele, astfel judecatorul national nu si-a respectat
obligstia de a efectua un control independent si critic.
In cauza Tase mai sus invocata, Curtea s-a pronuntat in sensul ca   prelungirile
automate ale detentiei, folosirea acelorasi formule, contravin garantiilor prev.de art.5
alin.3, concluzionand ca lipsesc motive concrete in justificarea detentiei.
Invocarea de catre instante de fond ca motiv a prelungirii arestarii preventive ca
cercetarea penala nu s-a terminat este o simpla afirmatie, instantele au utilizat o formula
stereotipa, fara sa indice in concret ce probe erau necesare a fi administrate in
continuare, care sa justifice prelungirea (cauza Paszkowski c/a Poloniei - 20.10.2004,
cauza Tekin si Baltarc c/a Turciei - 7.02.2006).
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul considera ca a avut loc o
incalcare a disp.art.5 alin.3 din Conventie. Faptul ca nu s-a dispus continuarea procesului
penal in baza art.13 Cod.pr.pen.nu inlatura efectele incalcarii dispozitiilor art 5 din
Conventie.mai sus invocate. De asemenea, nu influenteaza incalcarile constate ale
Conventiei imprejurarea ca reclamantul nu  a declarat recurs impotriva fiecarei prelungiri a
masurii arestarii preventive, deoarece nu exista o  practica judiciara din perioada de
referinta  care sa accepte sub forma de critici incalcari ale Conventiei in sensul celor de
mai sus expuse.
Cu privire la incalcarea disp.art.6 alin.1 din Conventie, tribunalul arata urmatoarele:
Potrivit art.6 alin.1 din Conventie "Orice persoana are dreptul la judecarea (_) intr-
un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta (_) care va hotari (_) asupra
temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa".
Impotriva reclamantului actiunea penala a fost pusa in miscare la data de
20.10.1999. procesul penal desfasurat in fata instantelor de judecata, in diferite grade, s-a
incheiat in anul 2007, cand Curtea de Apel Oradea, prin decizia penala nr./2007 a dispus
incetarea procesului penal constatand prescriptia speciala a raspunderii penale cu privire
la savarsirea infractiunilor cu care a fost acuzat reclamantul.
Chiar daca este vorba de o infractiune economica care presupune o anumita
complexitate si ridica probleme speciale, durata procesului penal de 8 ani este
nerezonabila (cauza Tudorache c/a Romaniei - 29.09.2005, Stroianova si Nedelcu c/a
Romaniei - 4.08.2005).
Finalizarea procesului penal prin intervenirea prescriptiei speciale a raspunderii
penale nu poate fi imputata reclamantului, avand in vedere ca, cauza penala a fost trimisa
in rejudecare de 3 ori, pentru motive neimputabile reclamantului, motive ce au fost
prezentate cu ocazia descrierii starii de fapt (pct.2 din prezenta hotarare), trimiterea
cauzei spre rejudecare s-a datorat comportamentului instantelor de fond.
In opinia Curtii de la Strasbourg "repetarea acestor casari denota o deficienta a
sistemului judiciar", sens in care a statuat Curtea in cauza Carstea si Grecu c/a Romaniei
- 23.05.2006).
Complexitatea cauzei raportata la circumstantele concrete prezentate mai sus, nu
justifica o astfel de durata excesiva a procesului penal, ratiuni pentru care tribunalul
considera ca durata procesului penal de care a avut parte reclamantul implicand si cele 3
rejudecari, nu raspunde exigentelor "termenului rezonabil". Ca urmare, a avut loc o
incalcare a disp.art.6 pct.1 din Conventie.
In concluzie, retinand ca a avut loc o incalcare a dispozitiilor art.5 paragraful 3 din
Conventie, tribunalul va constata, ca sunt intrunite elementele raspunderii civile prevazute
de art 52 al 3 din Constitutie   in baza principiului restitutio in integrum, si a unei reparatii
echitabile desprinse din jurisprudenta Curtii, va constata ca  reclamantul a suferit un
prejudiciu moral in cuantum de 200.000 lei RON.
La stabilirea prejudiciului, tribunalul a avut in vedere urmatoarele criterii: durata
arestarii, consecintele asupra vietii de familie a reclamantului determinate de  durata
excesiva a procesului penal, aspecte ce au fost relatate de martorii audiati in cauza,
precum si faptul ca in perioada de referinta reclamantul a avut o societate comerciala
prospera, care a ajuns in faliment (acte de la filele 137-140 din dosar).
Tribunalul va respinge acordarea de despagubiri pentru prejudiciul material, care s-
a referit mai mult la activitatea firmei reclamantului,  prejudiciu ce  nu se poate stabili
distinct, el facand obiectul unei aprecieri globale si al cumulului cu despagubirile morale .
De asemenea, constatand incalcarea disp.art.6 alin.1 din Conventie, tribunalul va
acorda despagubiri reclamantului in cuantum de 14000 lei RON pentru nerespectarea
termenului rezonabil.
Cu privire la dreptul la aparare si prezumtia de nevinovatie, din probele dosarului
nu rezulta incalcari ale acestor drepturi.

 
 
 
  1