Actiune avand ca obiect obligarea Consiliului Local sa-si dea acordul in vederea incheierii contractului de vanzare cumparare cu privire la un imobil ce nu a fost restituit in baza Lg 10/2001. Interpretarea dispozitiilor art. 42 alin. 3 din Legea nr....

Conform disp. art. 42 din Legea nr. 10/2001 imobilele cu destinatia de locuinte, care nu se restituie persoanelor indreptatite in urma procedurilor prevazute de lege raman in administrarea detinatorilor actuali si pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune.
Iar prin art. 42.1 lit.  B din HG nr. 250/2007 se stabileste ca pentru imobilele cu destinatia de locuinte, care nu s-au restituit in natura, detinatorul actual dobandeste vocatia de a le instraina catre chiriasi, insa aceasta instrainare se va face potrivit legislatiei in vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 si Legii nr. 10/2001, republicata,  cu mentiunea ca pretul de vanzare al locuintelor se va stabili potrivit Criteriilor nr. 2.665/1C/311 din 28 februarie 1992 elaborate de Ministerul Finantelor si Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, cu completarile ulterioare, care se va indexa la zi cu indicele de inflatie.
Asa cum corect  a apreciat prima instanta  aceasta reglementare  stabileste chiriasilor un drept de preemtiune si introduce o noutate semnificativa in raport de dispozitiile Legii nr. 112/1995, intrucat face posibila concluzia potrivit careia asemenea imobile ar putea fi vandute si altor persoane nu numai chiriasilor.
Aceste dispozitii ale Legii nr. 10/2001 nu mai prevad insa obligatia unitatii de a vinde imobilul daca se opteaza pentru cumparare de catre chirias (asa cum se stabilea prin art. 9 din Legea nr. 112/1995), ci numai vocatia, adica dreptul unitatii detinatoare de a vinde imobilul oricui, insa cu respectarea dreptului de preemtiune al chiriasului.
Din textele de lege enuntate rezulta ca legiuitorul a avut in vedere  imobilele cu destinatia de locuinta, nerestituite fostilor proprietari, care sunt in administrarea unei persoane juridice de drept public, proprietar fiind statul instituind, totodata, ca element de noutate, vocatia unitatii detinatoare de a instraina bunul cu respectarea dreptului de preemtiune al chiriasului, inteleasa ca disponibilitate a detinatorului de a vinde si nicidecum ca obligatie stabilita in sarcina acestuia.
Prin urmare, dispozitiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicata, devin incidente numai in situatia in care unitatea detinatoare care are in administrare imobilele cu destinatia de locuinta,  ce nu s-au restituit in natura, isi manifesta disponibilitatea de a instraina, notificand chiriasului intentia de instrainare.
In consecinta potrivit alin. 3 al art. 42 din Legea nr. 10/2001,  detinatorul actual dobandeste, in virtutea legii, vocatia si nu obligatia de a le instraina catre chiriasi, insa numai potrivit legislatiei in vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare si  Legii nr. 10/2001.
Chiriasul beneficiaza, potrivit legii, de un drept de preemtiune, adica in cazul instrainarii imobilului are prioritate la cumpararea acestuia.
Asadar numai in masura in care unitatea detinatoare intentioneaza sa vanda bunul, legea confera un drept prioritar la cumparare- drept de preemtiune- chiriasului.
Ca natura juridica dreptul de preemtiune are natura legala, fiind instituit printr-o norma imperativa; vointa proprietarului- vanzator nu are nici un rol in nasterea si exercitarea dreptului de catre titularul lui. In masura in care s-a hotarat sa vanda bunul trebuie sa respecte dreptul de preemtiune. Deci dreptul de preemtiune al chiriasului se naste numai in masura in care unitarea detinatoare intentioneaza sa vanda imobilul.
In mod gresit a apreciat deci prima instanta ca prin disp. art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 se instituie obligatia pentru unitatea detinatoare de a vinde imobilele care nu au fost restituite dupa procedura prev. de aceasta lege catre chiriasi, in conditiile in care, potrivit legii, chiriasii au numai un drept de preemtiune, adica un drept prioritar de a cumpara in cazul in care unitatea detinatoare se hotaraste sa vanda.
In speta nu pot fi aplicabile disp. art. 9 din Legea nr. 112/1995, intrucat beneficiul de a cumpara imobilele in temeiul acestei legi este acordat numai chiriasilor care aveau cotracte de inchiriere valabil incheiate la data aparitiei acestei legi, nefiind cazul in speta.
Fata de cele de mai sus in baza art. 296 C. pr. civ. a fost admis ca fondat apelul declarat si a fost modificata  in totalitate hotararea atacata in sensul ca a fi respinsa actiunea reclamantului.