Contract de locatiune asupra unui bun mobil. Restituirea bunului dupa expirarea termenului. Prescriptie aplicabila. Stabilirea posibilitatii executarii prin echivalent.

Contract de locatiune asupra unui bun mobil. Restituirea bunului dupa expirarea termenului. Prescriptie aplicabila. Stabilirea posibilitatii executarii prin echivalent.

           Textul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 reglementeaza prescriptia dreptului la actiune pentru cererile avand un obiect patrimonial, altele decat cele referitoare la drepturile de proprietate, astfel cum rezulta din art. 21; prin urmare, termenul de trei ani se aplica actiunilor personale patrimoniale, iar nu si celor avand ca obiect un drept real.
           Cererea de despagubire prin echivalent nu va fi admisa, daca bunul exista, fiind identificat in posesia societatii parate cu ocazia intrunirii unei comisii de preluare a acestuia.

Reclamanta S.C. I S.A., prin reprezentanti legali, a chemat in judecata pe parata S.C. GC S.R.L. Constanta, solicitand instantei sa dispuna obligarea acestei societati la restituirea in natura a autotrenului inmatriculat sub nr. 21 CT 1674, in starea tehnica si fizica in care a fost preluat. Printr-o cerere apreciata ca subsidiara, reclamanta a pretins ca in masura in care executarea obligatiei de restituire in natura nu mai este posibila, parata sa fie obligata la plata contravalorii bunului, actualizate in raport de rata inflatiei.
S-a sustinut ca intre cele doua societati s-a incheiat un contract de locatie de gestiune la 20.10.1993, conform caruia paratei i-a fost pus la dispozitie acest autovehicul, in vederea exploatarii. Lista de inventariere si contractul de asigurare incheiat atesta predarea bunului, la 05.11.1993.
Durata locatiei a fost stabilita la 10 luni, cu incepere de la data predarii, parata avand obligatia ca la expirarea acestui termen sa restituie bunul, in starea tehnica si de functionare in care a fost preluat.
Reclamanta a aratat ca desi contractul a expirat, bunul nu a mai fost restituit, cu toate ca s-a incercat continuarea raporturilor contractuale, printr-o asociere in participatiune.
        In drept au fost invocate dispozitiile art. 480 cod civil si cele ale H.G. nr. 1228/ 1990.
Parata a sustinut, prin intampinare, ca dreptul la actiune al reclamantei este prescris, prin faptul ca de la data nasterii acestui drept in restituire au trecut mai mult de trei ani.
Aceste sustineri nu au fost retinute, avand in vedere ca textul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 reglementeaza prescriptia dreptului la actiune pentru cererile avand un obiect patrimonial, altele decat cele referitoare la drepturile de proprietate, astfel cum rezulta din art. 21; prin urmare, termenul de trei ani se aplica actiunilor personale patrimoniale, iar nu si celor avand ca obiect un drept real.
Pe fond, actiunea reclamantei este intemeiata, in parte.
Intre cele doua societati s-a incheiat contractul de locatie de gestiune inregistrat sub nr.2294/ 20.10.1993, avand ca obiect predarea de catre S.C. I S.A., respectiv preluarea de catre S.C. GC S.R.L. a locatiei unui autotren, cu datele de identificare cuprinse in conventie.
Locatorul s-a obligat sa predea bunul si sa efectueze la cerere si contra cost reparatiile impuse de exploatarea autovehiculului. La randul sau, locatarul s-a obligat sa verifice la preluare starea tehnica si integritatea autovehiculului, sa-l pastreze in conditii optime si sa-l mentina in stare de functionare, iar la expirarea contractului sa restituie bunul ,,in aceeasi stare tehnica’’.
In masura neindeplinirii acestei ultime obligatii, locatarul a acceptat sa suporte pe cheltuiala proprie costul operatiunilor de aducere a bunului in ,,starea initiala‘’, intelegandu-se prin aceasta situatia bunului, astfel cum a fost evidentiata in procesul-verbal de predare-primire.
Dupa expirarea, la 25.08.1994, a raporturilor juridice intemeiate pe contract, reclamanta a inteles sa extinda valabilitatea lor si ulterior acestei date, astfel cum rezulta din corespondenta depusa la dosar.
Conform inscrisurilor depuse, reclamanta a recunoscut indeplinirea de catre parata a obligatiei de plata stabilite prin contractul de locatie, exprimandu-si acordul pentru incheierea unei asocieri in participatiune, pentru acelasi bun, contract care insa nu s-a materializat.
Prin urmare, fata de clauzele contractului de locatie, de imprejurarea ca dreptul reclamantei asupra bunului nu a fost contestat si ca parata nu a probat existenta unui titlu valabil pentru utilizarea in continuare a autovehiculului, actiunea reclamantei, privind obligarea paratei de a preda obiectul locatiei, va fi admisa.
Cat priveste capatul de cerere accesoriu, legat de plata contravalorii actualizate a bunului aflat in posesia paratei, instanta il va respinge ca nefondat.
Societatea reclamanta a initiat acest proces pentru a obtine - conform capatului de cerere principal - restituirea in natura a autovehiculului.
Cererea accesorie, de executare in natura prin echivalent, se raporteaza la textul art. 1073 cod civil, potrivit caruia creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei asumate de debitorul sau si doar in caz contrar are dreptul de a pretinde despagubiri.
In speta, bunul exista, fiind identificat in posesia societatii parate cu ocazia intrunirii unei comisii de preluare a acestuia. Imprejurarea ca membrii comisiei au apreciat ca autovehiculul nu mai poate fi transportat nu este echivalenta imposibilitatii de predare a bunului, urmand a fi retinuta obligatia asumata de parata, de a suporta contravaloarea operatiunilor de restituire in buna stare de functionare.
In masura in care aceasta obligatie a paratei a fost consemnata de comun acord prin contract, reclamanta nu poate refuza preluarea bunului si nu poate pretinde - ca mai avantajoasa - despagubirea prin echivalent, la o valoare care nu exprima starea actuala a autovehiculului.
Potrivit datelor regasite in procesul-verbal de predare-primire incheiat in 1993, autotrenul avea o valoare de inventar de 5.813.173 lei si aproape 300.000 km la bord, valoarea neamortizata fiind de 5.174.066 lei. Evaluarea prezentata de reclamanta, ca proba extrajudiciara, nu are ca punct de plecare aceste date si nu justifica suma pretinsa ( 138.405.000 lei ) in raport de gradul de uzura la data predarii si de cel intervenit pe parcursul exploatarii.
In consecinta, cererea de despagubire prin echivalent nu va fi admisa.
(sentinta civila nr. 3127 COM/ 15.12.2000 ; prin decizia civila nr. 879/2001 Curtea de Apel Constanta-sectia comerciala a admis apelul reclamantei si a schimbat in parte sentinta, in sensul admiterii si a capatului de cerere subsidiar, referitor la obligarea paratei la valoarea actualizata a autovehiculului. S-a admis ca solutionarea favorabila a acestei cereri acopera si rezolvarea situatiei in care predarea in natura nu mai este posibila. Proprietarul, lipsit de bunul sau, nu trebuie sa fie prejudiciat prin diminuarea patrimoniului in cazul imposibilitatii restituirii in natura a bunului.
In raport de probele administrate, se va avea in vedere ca valoarea actualizata a autovehiculului  este de 67.237.595 lei.)