InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Galati

Insolventa: Diferenta dintre contract de leasing financiar si cel de leasing operational.

(Sentinta civila nr. 1855 din data de 25.11.2013 pronuntata de Tribunalul Galati)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Galati | Jurisprudenta Tribunalul Galati

Potrivit art. 75 al.1 din legea 85/2006 "Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 73 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabel definitiv de creante, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute."
Debitoarea SC. N. G. SRL prin administratorul special C.G. a aratat ca dintr-o eroare a fost trecuta creditoarea SC. E.F.G. SA cu intreaga suma de  X  lei in tabelul de creante, in loc sa fie trecuta aceasta cu valoarea de  Y lei -cat reprezinta creanta certa, iar restul de Z lei trebuia trecuta in tabel ca si creanta sub conditie.
Instanta retine ca aceasta greseala este o eroare esentiala si ea se poate rectifica pe calea contestatiei la tabel pe tot parcursul procedurii insolventei.
Astfel, potrivit art. 64 al.4 si 6 din legea 85/2006
 "(4)Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezenta lege.(_)
(6)Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala. Prevederea se aplica in mod corespunzator pentru creantele nascute in procedura de faliment."
In cauza, instanta retine ca au fost incheiate intre parti doua contracte de leasing: nr.692/09.06.2006 si nr.1515/08.02.2007. Potrivit declaratiei de creante a SC. E.F.G. SA  rezulta ca erau scadente la data deschiderii procedurii insolventei urmatoarele sume: 37.032,84 lei pentru primul contract de leasing (in vederea achitarii integrale a contractului) si suma de 468.826,32 lei pentru cele de al doilea contract de leasing. In total erau scadente facturi emise in baza celor doua contracte de leasing in valoare de 505.859,16lei, asa cum a indicat si creditoarea.
Restul sumelor de bani in valoare de 144.888,598 Euro (637.075,09lei) reprezentand rate ale folosintei bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing nr.1515/08.02.2007 (IVECO Trakker AD410T44+Cantoni) deveneau scadente la data de 25 ale lunii, functie de vointa partilor de a se prelungi luna de luna contractul (f.14). Astfel, fiecare rata din contractul de leasing, devenea scadenta in maxim 10 zile de la emiterea facturilor (punctul 3.4. din contractului de leasing nr.1515/08.02.2007).
Instanta retine ca prezentul contract in litigiu nu este unul de vanzare-cumparare cu plata in rate, unde odata cu transmiterea dreptului de proprietate asupra cumparatorului se naste in patrimoniul sau obligatia de plata a pretului bunului achizitionat. Daca pretul se achita in rate, creanta reprezentand o rata este afectata de termen.
In cazul de fata contractul de leasing este in principal unul de locatiune in care pe masura folosintei bunului contractat se plateste si contravaloarea folosintei de catre debitoare. Astfel, ratele nu sunt scadente toate in acelasi moment si nici nu se cunoaste de la inceput daca partile vor duce contractul pana la capat. Finalizarea acestui contract de leasing este optiunea  debitoarei, oricand aceasta putand rezilia contractul sub sanctiunile prevazute in conventia partilor. Mai mult pentru fiecare rata se emite o factura fiscala cu valoarea ratei lunare calculata functie de cotatia Euro-leu din fiecare luna.
Ca urmare, la momentul deschiderii procedurii insolventei, partile nu cunosteau valoarea in lei a fiecarei rate si nici daca administratorul judiciar era de acord cu continuarea sau nu a derularii contractului de leasing nr.1515/08.02.2007.
Prin urmare, suma care se putea trece in tabelul creditorilor era doar cea de 505.859,16lei, reprezentand creanta certa, lichida si exigibila (rate scadente si neachitate din cele doua contracte de leasing). Restul sumei de 144.888,598Euro (637.075,09lei) reprezentand rate ale folosintei bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing nr.1515/08.02.2007 se nastea ca si creanta in patrimoniul debitoarei luna de luna, functie de optiunea debitoarei de continuare a contratului si de indeplinirea obligatiei creditoarei de a emite facturile fiscale.
Fiecare creanta lunara nou nascuta in baza contractului de leasing nr.1515/08.02.2007, era asociata creantelor noi nascute in timpul procedurii. Acestea potrivit art. 64 al.6 din legea 85/2006, nu se inscriu la masa credala, dar se platesc cu prioritate inaintea celorlalte creante inscrise in tabel.
In aceste conditii, instanta retine ca in mod corect creditoarea SC. E.F.G. SA a prezentat defalcat creantele rezultate din cele doua contracte de leasing in declaratia de creanta, dar administratorul judiciar in mod eronat a inscris in tabelul de creanta intreaga suma rezultata din cele doua contrate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011