InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Babadag

partaj bunuri comune

(Sentinta civila nr. 963 din data de 24.11.2009 pronuntata de Judecatoria Babadag)

Domeniu Partaj | Dosare Judecatoria Babadag | Jurisprudenta Judecatoria Babadag

         Dosar nr.1240/179/2008
         Domeniu alocat : partaj
         Tip speta : sentinta civila
         Data spetei : s.c. nr. 963/24.11.2009
         Titlu: partaj bunuri comune
            
            
            Prin cererea adresata Judecatoriei Babadag , inregistrata sub nr. 1240/179/ 05.11.2008 reclamanta E.F. a chemat in judecata pe paratul E.C. pentru ca pe cale de hotarare judecatoreasca sa se dispuna :
            - desfacerea casatoriei  incheiata la data de 22.08.1998 la Primaria orasului Babadag, inregistrata sub nr. 36 din aceeasi data;
            - revenirea reclamantei la numele avut anterior de  "G. ";
            - partajarea in cote de 1/2  pentru fiecare a apartamentului situat in Babadag str. Republicii nr.100 ,bl. 78 , sc.A2, etj.4 ,ap. 10 jud. Tulcea;
            - partajarea in cote de 1/2 pentru fiecare  a datoriei comune in suma de 25713,58 lei
            S-a motivat ca s-a casatorit cu paratul la data de 22 august 1998  iar din  relatiile intretinute cu acesta nu au rezultat minori .Inca de la inceput raporturile de casatorie nu au fost dintre cele  mai reusite datorita comportamentului paratului. Acesta genera fara nici un motiv numeroase certuri, o jignea  si manifesta lipsa de afectivitate fata de reclamanta .
            A invederat ca o data cu trecerea timpului a sperat ca relatia dintre parti sa se imbunatateasca, dar din pacate  , raporturile de casatorie sau deteriorat si mai mult , fiind nevoita ca in anul 2005 sa intenteze actiune de divort . La rugamintea paratului insa a renuntat la cererea formulata ce a format obiectul dosarului nr. 770/2005 al Judecatoriei Babadag , reluand raporturile de casatorie .
            Ulterior, in luna octombrie 2007 , ca urmare a datoriilor acumulate a fost nevoita sa plece in strainatate sa presteze munca , avand consimtamantul paratului in acest sens .
            Desi i-a trimis diferite sume de bani, datoriile nu au fost achitat de catre parat, fapt pe care l-a constat in luna martie  cand a venit in tara pentru o scurta perioada.
            A invederat ca se impune desfacerea casatoriei  ,deoarece relatiile cu paratul nu mai pot fi continuate, reclamanta fiind de acord cu pronuntarea divortului pe cale amiabila  si fara motivarea hotararii .
            A precizat ca in timpul casatoriei a dobandit apartamentul  situat in orasul Babadag la adresa mentionata , urmand ca pe parcursul procesului sa se stabileasca o modalitate de partajare, intrucat atat  reclamanta cat si paratul nu au posibilitati de plata a sultei .
            Totodata in timpul convietuirii cu paratul a contract un credit de la CEC in valoare de 25713,58 lei incluzand si dobanda stabilita de CEC , bani ce au fost folositi in timpul casatoriei , reclamanta fiind aceea care a achitat pana in prezent ratele la imprumut, scadenta finala fiind la 25 septembrie 2011.
            In drept , au fost invocate dispozitiile art.36 , art.37 , art.38 Codul Familiei si ale art.617 alin.2 si 3 Cod procedura civila .
            S-au atasat certificatul de casatorie in original , copie de pe contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2599/08.06.1999 la BNP B.C. din Constanta, graficul de rambursare al creditului intocmit de CEC Sucursala Judeteana Tulcea  si sentinta civila nr. 402/19.10.2006 a Judecatoriei Babadag .
            La data de 09 decembrie 2008 paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala.
            A solicitat desfacerea casatoriei  din culpa exclusiva a reclamantei care prin comportamentul sau a determinat destramarea relatiilor de familie . Aceasta a plecat in strainatate  fara consimtamantul sau, facandu-se vinovata de parasirea domiciliului comun .
            Cu privire la partajul apartamentului dobandit in timpul casatoriei a solicitat sa se constate ca partile au cote diferite de contributie la achizitionarea acestuia si anume reclamanta o cota de 1/4 , iar paratul - reconvenient de 3/4 .
            A invederat ca locuinta a fost cumparata in anul 1999, iar banii reprezentand contravaloarea acestuia au avut urmatoarea proveninta:  1800 lei  bani stransi la nunta partilor iar 2000 lei remisi de catre tatal sau, fost cadru militar, care a primit aceasta suma odata cu iesirea la pensie si a inteles sa-si ajute fiul.
            Mai mult, apartamentul a fost cumparat de la matusa sa , care a acceptat sa-l instraineze cu un pret situat mult sub pretul pietei din acea perioada.
            In vederea dovedirii motivelor de divort, la cererea partilor, au fost audiati si martorii G.I.  si I.A. propusi de reclamanta si E.I. si B.M. propusi de catre paratul - reconvenient .
            Ulterior, cu prilejul dezbaterii in fond a  cauzei, cei doi soti  au fost de acord cu desfacerea casatoriei din culpa comuna fara motivare .
            Potrivit art.617 Cod procedura civila, instanta poate sa pronunte divortul impotriva ambilor soti , chiar atunci cand numai unul din ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese vina amandurora.
            In conformitate cu alin.2 al aceluiasi articol hotararea prin care se pronunta divortul nu se va motiva, daca ambele parti solicita instantei aceasta .
            Avand in vedere pozitia exprimata de catre parti , instanta va  constata ca relatiile dintre soti au fost grav vatamate datorita comportamentului amandurora, iar continuarea casatoriei nu mai este posibila, despartirea in fapt dovedindu-se a fi o situatie ireversibila .
            Din aceste considerente, se constata ca in cauza sunt indeplinite cerintele prevazute de disp.art.38 Codul Familiei,urmand a se desface casatoria  din culpa comuna a partilor .
            Potrivit art.40 alin.3 Codul Familiei , pe viitor reclamanta va relua numele de familiei avut anterior casatoriei de " G" .
            In vederea solutionarii capatului de cerere privind partajul apartamentului , a fost incuviintata proba prin inscrisuri , s-au audiat martorii C.I. si A.I., propusi de paratul- reconvenient  si s-a efectuat o expertiza tehnica de catre inginer M.R. , avand ca obiectiv evaluarea imobilului suspus impartelii .
            Din declaratia data de C.I.  , rezulta ca tatal paratului , pe nume E.I. , a lucrat in calitate de subofiter la unitatea militara Codru din orasul Babadag .
            Dupa ce a fost pensionat acesta i-a remis fiului sau intreaga suma primita prin ordonanta cu titlu de compensatii , astfel ca jumatate din contravaloarea apartamentului bun comun  achizitionat de parti a fost suportata de E.I..
            La randul sau martorul A.I. , a declarat ca a fost de fata la domiciliul parintilor paratului - reconvenient  la o discutie purtata intre membrii familiei si cu aceasta ocazie a aflat ca E.I. i-a dat lui E.C. suma de 1500 lei in vederea procurarii imobilului .
            Depozitiile celor doi se coroboreaza cu declaratia autentificata sub nr. 189/29.01.2009 la BNP D.S.  din orasul Babadag, data de catre notarul M.M.  prin care se atesta ca a fost martora in anul 1999 cand partile au achizitionat apartamentul si cu acest prilej au fost avansate urmatoarele sume:  aproximativ 1800 lei dupa ceremonia casatoriei si 1600 lei  achitata de E.I.  cu bani proveniti din salariile compensatorii acordate odata cu iesirea anticipata la pensie .
            Prin urmare, se va retine ca paratul - reconvenient a fost gratificat de catre parinti cu ocazia procurarii imobilului si a avut o contributie mai mare la dobandirea apartamentului bun comun decat reclamanta , justificandu-se retinerea unui aport de 75% la  procurarea bunului din partea acestuia .
            Expertiza M.R. , efectuata in cauza  a stabilit ca valoarea apartamentului situat in Babadag str. R ,jud. Tulcea, este in suma de 103266,74 lei .
            In cursul procesului partile au declarat ca nu dispun de sume de bani care sa fie achitate celeilalte  cu titlu de sulta si nu si-au exprimat dorinta sa le fie atribuit apartamentul, solicitand vanzarea imobilului la licitatie .
            Fata de pozitia adoptata de acestia,instanta va da curs dispozitiilor art.673 indice 11 Cod procedura civila si v-a dispune vanzarea la licitatie a apartamentului de catre executorul judecatoresc .
            Din inscrisurile depuse la dosar de  reclamanta , emis de CEC Bank Tulcea, rezulta ca partile in timpul casatoriei au contractat un credit in valoare de 25713,58 lei.
            Examinand documentatia furnizata de catre CEC ,instanta constata ca reclamanta a achitat pana la data judecarii cauzei un numar de 35 rate lunare la imprumutul contractat in suma de  8841,09 lei.
            Ca o consecinta paratul - reconvenient va fi obligat catre reclamanta la plata sumei de 4420 ,95 lei  reprezentand cota sa de 1/2  din aceasta datorie.
            Se va constata ca paratul reconvenient E.C. are de achitat in contul aceleiasi datorii, pe viitor, suma de 4259,475 lei  reprezentand cota sa din restul de 23 de rate.
            In baza art.274 cod procedura civila, paratul urmeaza a fi obligat catre reclamanta la plata sumei de 511 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Partaj

Partaj bunuri comune. Lichidarea regimului matrimonial. - Decizie nr. 902 din data de 19.12.2017
Prestatie tabulara. - Decizie nr. 314 din data de 02.11.2012
Sistarea starii de codevalmasie asupra bunurilor sotilor. Drept de creanta. - Decizie nr. 27 din data de 06.02.2012
Drept de proprietate. Partaj de folosinta. Despagubiri. - Decizie nr. 127 din data de 18.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 662 din data de 05.09.2012
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 651 din data de 30.08.2012
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 300 din data de 21.03.2012
Pretentii - Sentinta civila nr. 387 din data de 02.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1564 din data de 21.12.2011
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1340 din data de 27.10.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 674 din data de 08.09.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 809 din data de 30.09.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 390 din data de 13.05.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 194 din data de 07.04.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 170 din data de 15.04.2009
Nulitate titlu proprietate - Sentinta civila nr. 71 din data de 25.02.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 625 din data de 02.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 619 din data de 02.12.2009
iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 605 din data de 18.11.2009
partaj succesoral - Sentinta civila nr. 587 din data de 11.11.2009