preten?ii
(Sentinta civila nr. 756 din data de 21.05.2013 pronuntata de Judecatoria Beius)Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de catre reclamanta S.C. T. S. S.R.L. impotriva paratei S.C. E. F. S.A., avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reprezentanta paratei E. E. V. in baza delegatiei depuse la dosar, lipsa fiind partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, invederandu-se instantei faptul ca pricina se afla la al patrulea termen de judecata; precum si faptul ca la data de 17.05.2013 reclamanta a depus la dosar, prin registratura instantei, taxa judiciara de timbru in cuantum de 5475 lei - potrivit ordinului de plata nr_./_., sentinta civila nr_./_. pronuntata de Judecatoria Beius in dosarul nr_../187/_.., in fotocopii minutele unor alte sentinte civile pronuntate de Judecatoria Beius si extras de pe portalul Judecatoriei Beius.
Instanta pune in discutia contradictorie competenta de solutionare a cererii, in temeiul articolului 159 indice 1 din Codul de Procedura Civila.
Reprezentanta paratei E. E. V. arata ca lasa la aprecierea instantei stabilirea competentei in solutionarea cauzei.
Instanta verificandu-si din oficiu competenta potrivit prevederilor articolului 159 indice 1 din Codul de Procedura Civila, retine ca este competenta general, material si teritorial, in solutionarea acestei cauze, in temeiul articolului 1 si 5 C.pr.civ.
Observand ca au fost invocate mai multe exceptii, dintre care exceptia conexitatii este de procedura, iar exceptia inadmisibilitatii invocata cu denumirea de exceptia prematuritatii pentru neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, este o exceptie de fond ce tine de dreptul de exercitare al actiunii, vazand prevederile art.137 C.pr.civ. instanta va solutiona cu prioritate exceptiile de procedura, iar mai apoi cele de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii, astfel ca va solutiona cu prioritate exceptia conexitatii, dand cuvantul asupra acesteia.
Reprezentanta paratei E. E. V. sustine exceptia invocata, solicitand admiterea acesteia.
Deliberand asupra exceptiei conexitatii invocata de catre parata, instanta o va respinge ca nefondata, potrivit urmatoarelor considerente:
- observa instanta faptul ca actiunile inregistrate pe rolul Judecatoriei Beius, intr-adevar deriva din aceleasi contracte, dar au la baza facturi diferite,
- mai mult decat atat, buna administrare a justitiei nu este cu nimic afectata prin formularea celor 21 de actiuni pe rolul Judecatoriei Beius, observand ca pretentiile reclamantei sunt bine individualizate si distincte si, mai mult decat atat, maniera in care reclamanta a inteles sa isi urmareasca pretentiile in instanta, este in deplin acord cu principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil.
Instanta da cuvantul asupra exceptiei inadmisibilitatii invocata cu denumirea de exceptia prematuritatii pentru neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe.

Deliberand asupra exceptiei inadmisibilitatii invocata de catre parata, instanta o va respinge ca neintemeiata, potrivit urmatoarelor considerente:
- observa instanta faptul ca anterior intre parti s-a purtat un proces privind emiterea ordonantei de plata in temeiul prevederilor OUG 119/2007, acest litigiu valorand indeplinirea procedurii prealabile, in acest sens pronuntandu-se si Inalta Curte de Casatie si Justitie, asa incat instanta constata faptul ca dispozitiile art.720 ind.1 C.pr.civ. sunt respectate, depunerea unui inscris denumit proces verbal de conciliere directa, in conditiile in care este evident ca partile au esuat in rezolvarea diferendului dintre ele, ar intra in perimetrul unui formalism excesiv, ce nu este in spiritul articolului 720 indice 1 din Codul de Procedura Civila.
- va retine instanta totodata si faptul ca procedura prevazuta de art.720 privind solutionarea litigiilor dintre profesionisti este una urgenta si asa cum s-a aratat, formalismul excesiv ar dauna acestei proceduri, dreptului la acces la un tribunal independent si impartial, in acest sens pronuntandu-se si Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In probatiune reprezentanta paratei E. E. V. solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar, aratand ca nu are de formulat alte cereri.
Instanta pune in discutia contradictorie a partilor cererea de probatiune formulata de reclamanta cu inscrisurile depuse la dosar.
Reprezentanta paratei E. E. V. arata ca nu se opune administrarii lor ca probe.
Instanta, considerand pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei proba cu inscrisurile depuse la dosar, solicitata de catre reclamanta si de catre reprezentanta paratei, tinand seama de dispozitiile art.167 alin.1 C.pr.civ. incuviinteaza cererea de probatiune, iar mai apoi
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta in baza art.150 C.pr.civ. socoteste cauza lamurita si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentanta paratei E. E. V. solicita in principal, respingerea actiunii formulata de reclamanta, ca nefondata; in subsidiar, solicita reducerea penalitatilor de intarziere la cuantumul debitului principal; fara cheltuieli de judecata. Totodata, depune la dosar concluzii scrise.
INSTANTA
Asupra cererii de fata,
In baza actelor de la dosar, constata urmatoarele:
1. Pozitia procesuala a reclamantei:
Prin actiunea inregistrata la instanta la data de _.., reclamanta S.C. T. S. S.R.L., a chemat in judecata pe parata S.C. E. F. S.A., solicitand instantei obligarea paratei S.C. E. F. S.A., la plata sumei de 160.450,08 lei reprezentand contravaloarea serviciilor prestate conform contractului de prestari servicii nr_/_.. (nr_../_.) si a facturilor nr_./_, nr_./_, nr_./_; obligarea paratei la plata sumei de 330.788,65 lei reprezentand penalitati de intarziere, calculate in temeiul clauzei penale prevazute de art. 11 din contract, de la scadenta si pana la data de _., precum si la plata penalitatilor de intarziere pana la achitarea efectiva a debitului; cu cheltuieli de judecata reprezentand taxa timbru si timbru judiciar.
In motivarea in fapt a actiunii se arata ca intre parti s-a incheiat contractul de prestari servicii nr_/_.. (nr_../_..), prin care reclamanta - in calitate de prestator, s-a obligat sa asigure paza si protectia bunurilor si valorilor apartinand beneficiarului - paratei, conform structurii prevazute in anexa 1 la contract, pe o perioada de 5 ani, la un tarif de 5 lei/ora, asa cum este prevazut in fisa categoriilor de servicii prestate la beneficiar.
Se arata ca, la solicitarea paratei, la data de _. partile au semnat Actul Aditional la contractul de prestari servicii nr_/_.., respectiv _./_.., prin care au convenit reducerea numarului de posturi pentru asigurarea serviciilor de paza precum si majorarea tarifelor, facturile ulterioare actului aditional fiind intocmite conform modificarilor aduse prin Actul Aditional.
Reclamanta arata ca a respectat prevederile contractuale, respectiv a asigurat paza si protectia bunurilor paratei, a emis facturile catre parata, le-a comunicat prin posta, au fost acceptate de aceasta, fiind inregistrate in contabilitatea paratei, dar cu toate acestea a refuzat sa le achite.
Totodata, reclamanta mentioneaza faptul ca debitul detinut fata de debitoare este mult mai mare decat cel aratat in petitul prezentei cereri, precum si faptul ca el este recunoscut de catre parata prin semnarea periodica a extraselor de cont prin care parata recunoaste inregistrarea in evidentele sale contabile a debitului pe care-l are fata de reclamanta, respectiv extrasul de cont nr_./_., nr_./_., nr_./_., fapt ce demonstreaza certitudinea creantei pe care reclamanta o are de recuperat de la parata.
In ceea ce priveste debitul in suma de 160.450,08 lei ce face obiectul prezentei actiuni, reclamanta arata ca reprezinta contravaloarea facturilor cuprinse in Anexa 1 - Calcul penalitati de intarziere la data de _.. pentru societatea parata, respectiv facturile: nr_./_., nr_./_., nr_./_., care sunt cuprinse in extrasele de cont mentionate mai sus, care au fost acceptate si recunoscute de catre parata prin semnarea acestora.
De asemenea, pentru neachitarea la termen a facturilor de catre parata, reclamanta arata ca este indreptatita sa calculeze penalitati de intarziere de 0,15% pe zi de intarziere conform clauzei penale prevazute la art. 11 din contract, acestea ridicandu-se la data introducerii prezentei actiuni la suma de 330.788,65 lei.
In motivarea in drept a actiunii reclamanta invoca dispozitiile art.112 C.pr.civ., art.969 Cod civil.
In probatiune reclamanta a depus la dosar in fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, urmatoarele inscrisuri: anexa 1 - calcul penalitati de intarziere la data de _. pentru societatea parata, facturile nr_./_, nr_./_, nr_./_., contratul de prestari servicii nr_/_. (nr_./_.), fisa categoriilor de servicii prestate la beneficiarul SC E. F. SA, act aditional la contractul de prestari servicii nr_/_. (nr_./_.), adresa nr_./_, adresa nr_./_, adresa nr.../_. - filele 5-27.
Cererea este timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 5475 lei - potrivit ordinului de plata nr_/_. (fila 218) si in cuantum de 5475 lei - potrivit ordinului de plata nr_./_.. (fila 222) si timbru judiciar in valoare de 10 lei (fila 36).
1.2. Prin raspunsul la intampinare depus la data de 18.03.2013, reclamanta a solicitat respingerea exceptiei conexitatii prezentului dosar la dosarul Judecatoriei Beius nr. _/187/_., aratand ca societatea parata ii datoreaza contravaloarea serviciilor prestate in baza contractului de prestari servicii nr_/_.. si neachitate. In vederea recuperarii creantei reclamanta arata ca a uzat de prevederile art.109 alin. 1 Cod procedura civila de la 1865.
Totodata, arata si faptul ca cele 20 de actiuni, desi au fost inregistrare ca avand acelasi obiect, ele vizeaza insa facturi distincte, motiv pentru care reclamanta apreciaza ca ele pot fi solutionate independent, nefiind imperios necesar conexarea lor intr-un singur dosar, legiuitorul lasand la aprecierea instantei de judecata posibilitatea reuniri pricinilor.
Cu privire la exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, reclamanta solicita respingerea acestei exceptii ca neintemeiata, precizand ca anterior introducerii prezentei actiuni, a formulat cerere pentru emiterea unei ordonante de plata, in vederea recuperarii creantei, intemeiata pe prev. O.G. nr. 119/2007. Aceasta cerere a fost respinsa ca inadmisibila, prin ordonanta irevocabila nr_/COM/_., pronuntata in dosar nr_../111/_. de catre Tribunalul Bihor.
Reclamanta precizeaza faptul ca, in urma semnarii contractului de prestari servicii cu parata, si-a respectat obligatiile contractuale efectuand paza obiectivelor convenite prin contract cu parata, prestarea serviciilor fiind pe deplin dovedita cu urmatoarele inscrisuri: Planuri de paza pentru fiecare post intocmit si convenit cu parata si care sunt semnate de catre parata si aprobate de catre Seful P. o. S.; procese verbale de predare primire a serviciului in care se mentioneaza in mod expres data, ora, postul din care Obiectiv autorizat face parte, cine a predat postul si cine a primit postul in fiecare schimb de tura, fiind semnate atat de predare cat si de primire a postului; buletinele posturilor, care atesta prezenta angajatilor reclamantei la posturile de paza prevazute in planurile de paza; pontajele zilnice ale angajatilor reclamantei in baza carora au fost calculate si virate salariile angajatilor.
Cu privire la clauza penala, reclamanta arata ca la art. 4 si 5 din contract este prevazut in mod expres termenul contractual si modalitatea de prelungire a acestuia, respectiv: "art. 4 Prezentul contract este valabil 5 ani. Art. 5 Durata contractului se poate prelungi cu acordul partilor. Daca nici una dintre parti nu comunica in scris, cu cel putin 15 zile inainte de expirare intentia de renuntare la contrat, acesta se prelungeste in mod automat pentru o perioada egala cu cea pentru care s-a contractat".
Prin Actul aditional la contract nr_./_.. partile au convenit modificarea, conform Obiectului actului aditional, a Anexei 1 la contract incepand cu data de _... Totodata pe exemplarul actului aditional apare si clauza cu scriere olografa "Contractul de prelungeste lunar", scriere semnata de catre reprezentantii celor doua parti contractante. Prin aceasta clauza olografa, partile contractante au inteles sa modifice doar art. 4 din contract, in sensul reducerii duratei contractuale de 5 ani la o luna, cu posibilitatea de prelungire a contractului. Este evident faptul ca art. 5 din contract nu a fost modificat prin Actul Aditional, el ramanand in vigoare in forma initiala din contract, astfel ca in situatia in care parata nu ar mai fi dorit prelungirea contractului dupa data de _., in data de __ trebuia sa comunice intentia de renuntare la contract si evident, ulterior, in fiecare luna pana la incetarea raporturilor contractuale.
Pentru a demonstra ca raporturile contractuale au continuat si dupa data de __ pana la data de _.. si pentru a demonstra netemeinicia tuturor sustinerilor paratei din cuprinsul intampinarii, reclamanta mentioneaza ca depune in probatiune urmatoarele inscrisuri: Actul Aditional nr. _./_. la contractul de prestari servicii nr. ../_., Adresa nr. _/_.. emisa de catre parata, prin care instiinteaza reclamanta de faptul ca "contractul de prestari servicii nr. ../_.. inceteaza incepand cu data de _.., intrucat reclamanta nu va mai executa serviciile ce constituie obiectul contractului astfel incat contractul va ramane fara obiect" - prin aceasta adresa parata recunoaste in mod expres atat valabilitatea contractului cat si executarea serviciilor de catre societatea reclamanta. Cum insa intentia paratei de incetare a contractului nu a fost facuta in conformitate cu prevederile art. 5 din contract, respectiv cu 15 zile inainte de expirarea duratei contractuale, in luna _.. 2012 contractul nu mai putea fi reziliat, motiv pentru care acest fapt s-a produs la data de _..; procesul verbal de predare a obiectivului S.C. E. F. S.A. din S. din data de _., semnat de catre reprezentantii paratei, care demonstreaza faptul ca la data de _.. au incetat prestatiile reclamantei si au fost predate posturile de paza; procesul verbal de predare a obiectivului F. de B. din S. din data de __, semnat de catre reprezentantii paratei, care demonstreaza faptul ca la data de __ au incetat prestatiile reclamantei si au fost predate posturile de paza.
Prin urmare, reclamanta mentioneaza faptul ca, contractul de prestari servicii nr. ../_.. si-a incetat efectele la data de _...
In privinta solicitarii paratei de limitare a cuantumului penalitatilor la valoarea facturilor, reclamanta arata ca cererea introductiva a fost introdusa ulterior abrogarii Legii nr. 462/2002 prin Legea nr. 246/30.06.2009, prin urmare la data la care reclamanta a investit instanta, nu mai exista limitare vis-a-vis de cuantumul penalitatilor de intarziere solicitate ca urmare a neachitarii facturilor, ca atare cuantumul acestora poate depasi valoarea debitului.
In probatiune reclamanta a depus in fotocopii inscrisurile filele 119-203 dosar, respectiv: Ordonanta nr. _/COM/_.. pronuntata de Tribunalul Bihor in dosar nr. _./111/_., plan de paza nr_./_., plan de paza nr_../_., procese verbale de predare primire a serviciului incheiate la data de: _., _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _., _, _, _, _, _, _, buletinele posturilor la obiectivul E. F. din data de: _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, _, Actul Aditional nr. _/_ la contractul de prestari servicii nr_./_, Actul Aditional nr_./_. la contractul de prestari servicii nr_./_., fisa categoriilor de servicii prestate la beneficiar, adresa nr_./_. emisa de catre parata, procesul verbal de predare a obiectivului S.C. E. F. S.A. S. incheiat la data de _., procesul verbal de predare a obiectivului F. de B. S. incheiat la data de _, fila de comunicare din dosarul nr_./111/_, Sentinta comerciala nr_./COM/_. pronuntata de T. B., cererea reclamantei nr_./_. catre BEJ B. I., O.P. nr_/_, O.P. nr_/_, O.P. nr.../_.
-//-
2. Pozitia procesuala a paratei S.C. E. F. S.A.
Legal citata la data de _.. a depus la dosar intampinare prin care solicita respingerea cererii formulate de reclamanta. De asemenea, parata a invocat exceptia conexitatii, solicitand in acest sens trimiterea dosarului la completului civil 3 in vederea punerii in discutie si a pronuntarii asupra conexarii prezentului dosar, la dosarul Judecatoriei Beius nr_./187/_.. Totodata, parata a invocat exceptia prematuritatii introducerii actiunii, raportat la introducerea cererii cu nerespectarea obligatiei prevazute de art.720 ind.1 din vechiul Cod de procedura civila cu privire la concilierea directa. Pe fondul cauzei, parata a solicitat in principal respingerea actiunii reclamantei, ca nefondata, iar in subsidiar, a solicitat admiterea exceptiei inadmisibilitatii penalitatilor calculate peste valoarea presupusului debit restant, precum si a inadmisibilitatii penalitatilor calculate dupa data de ._.
In motivarea in fapt a intampinarii pe fondul cauzei, parata arata ca cererea de chemare in judecata are la baza sustinerea reclamantei conform careia aceasta a asigurat paza si protectia bunurilor debitoarei. Reclamanta insa, nu a dovedit in nici un fel aceasta afirmatie, astfel ca nici unul din documentele depuse in probatiune nu atesta prestarea unui serviciu de catre reclamanta.
Totodata arata ca, clauza penala privind penalitatile nu este aplicabila dupa data de _...
Astfel, contractul de prestari servicii intervenit intre parti este afectat de un termen extinctiv. Conform art. 4 din contract, acesta este valabil pe o perioada de 5 ani, in consecinta, partile au agreat incetarea contractului pana in data de _. Se arata mai apoi faptul ca, prin Actul Aditional nr_./_.., partile au convenit ca dupa data de _, contractul se va prelungi lunar cu acordul ambelor parti. Dupa data de _.. nu mai exista nici o dovada a prelungirii contractului de catre parti.
Cu privire la inadmisibilitatea penalitatilor calculate peste valoarea presupusului debit restant, parata arata ca contractul a fost incheiat intre parti la data de _. Conform prevederilor legale in vigoare la acea data - art.4 al.3 din Legea 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare, prevazute la alin. 1 si 2, nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.
Se arata de asemenea si faptul ca in cuprinsul contractului partile nu au introdus prevederi de exceptie de la regula de mai sus, respectiv nu au consimtit ca totalul penalitatilor de intarziere sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. Lipsa unei astfel de prevederi cu caracter de exceptie, in contextul prevederilor legale in vigoare la acel moment, nu poate semnifica decat intentia clara a partilor de a nu permite ca penalitatile sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. Obligatiile contractuale si mai ales exceptiile de la o anumita regula trebuie prevazute in mod clar si neechivoc, deoarece potrivit art.983 Cod civil "cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga."
Conform cererii, suma totala a pretinsului debit restant este de 160.450,08 lei, fiind defalcat pe mai multe facturi, iar in situatia in care, in urma unei analize a indeplinirii obligatiilor contractuale, s-ar ajunge la concluzia ca parata ar mai datora sume aferente debitului principal, eventualele penalitati nu vor putea in nici un caz depasi sumele ce reprezinta debitul respectiv.
Fata de aceste considerente, parata solicita in subsidiar, reducerea penalitatilor invocate, la nivelul sumelor retinute ca debit restant si principal.
In drept intampinarea nu este motivata.
In probatiune parata a anexat extras de pe portalul Judecatoriei Beius cu cererile de chemare in judecata formulate de reclamanta.
2.1. Prin concluziile scrise depuse in sedinta publica din data de _, parata reitereaza apararile din cuprinsul intampinarii.
-//-
In sedinta publica din data de _. instanta a respins exceptia conexitatii invocata de catre parata si exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata, pentru considerentele retinute in practicaua prezentei hotarari.
-//-
Instanta a incuviintat pentru reclamanta si pentru parata proba cu inscrisurile depuse la dosar.
-//-
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt:
Din analiza inscrisurilor depuse in probatiune la dosar rezulta faptul ca, intre parti s-a incheiat contractul de prestari servicii nr_./_. (nr_./_) - filele 9-12, prin care reclamanta - in calitate de prestator, s-a obligat sa asigure paza si protectia bunurilor si valorilor apartinand beneficiarului - paratei, conform structurii prevazute in anexa 1 la contract, pe o perioada de 5 ani, la un tarif de 5 lei/ora, asa cum este prevazut in fisa categoriilor de servicii prestate la beneficiarul SC E. F. SA, fiind emise in acest sens facturile nr_./_, nr_./_, nr_./_. - filele 6-8, in valoare totala de 160.450,08 lei, urmand ca plata sa fie facuta pe baza facturilor emise de prestator, in termen de 10 zile de la primirea facturii in original, conform articolului 7 din contract.
Prin conventia mai sus identificata - art.11, partile au convenit incheierea unei clauze penale in cazul neachitarii de catre parata a contravalorii facturilor emise de reclamanta, astfel: "pentru neexecutarea la termen a obligatiilor banesti, se vor percepe penalitati de 0,15 % pe zi de intarziere."
Prin actul aditional nr_. incheiat la data de _. la contractul de prestari servicii nr_./_., partile au convenit reducerea numarului de posturi pentru asigurarea serviciilor de paza, precum si majorarea tarifelor facturile ulterioare actului aditional fiind intocmite conform modificarilor aduse prin Actul Aditional.
In ceea ce priveste durata contractului , instanta retine urmatoarele prevederi din conventia partilor:
" Art. 4. Prezentul contract este valabil pentru o perioada de 5 ani.
Art. 5. Durata contractului se poate prelungi cu acordul partilor. Daca nici una din parti nu comunica in scris , cu cel putin 15 zile inainte de expirare intentia de renuntare la contract , acesta se prelungeste in mod automat pentru o perioada egala cu cea care s-a contractat. "
Prin Actul aditional la contract, nr_./_. (fila 191) partile au convenit modificarea, Anexei 1 la contract incepand cu data de _.. Totodata pe exemplarul actului aditional apare si clauza cu scriere olografa "Contractul de prelungeste lunar", scriere semnata de catre reprezentantii celor doua parti contractante.
Instanta va retine ca partile contractante au inteles modificarea doar a art. 4 din contract, in sensul reducerii duratei contractuale de 5 ani la o luna, cu posibilitatea de prelungire a contractului. Va retine asadar instanta ca articolul 5 din contract nu a fost modificat prin actul aditional mai sus individualizat, el ramanand in vigoare in forma initiala din contract.
Din analiza documentelor depuse in probatiune , nu rezulta existenta in perioada (_.-_..) a vreunui inscris redactat de catre parata si comunicat reclamantei , prin care sa se notifice intentia de renuntare la contract, de neprelungire a acestuia, (mai putin adresa nr_./_.. - fila 194).
Retine instanta faptul ca, parata prin semnarea periodica a extraselor de cont nr_./_, nr_./_, nr_./_. - filele 16-27, recunoaste existenta soldurilor, respectiv recunoaste inregistrarea in evidentele sale contabile a debitului pe care-l are fata de reclamanta.
Mai mult decat atat, retine instanta faptul ca prin intampinarea formulata in cauza parata recunoaste si confirma doar inregistrarea facturilor, contestand efectuarea serviciilor.
Din procese verbale de predare primire a serviciului depuse in probatiune de catre reclamanta - filele 145-167, rezulta faptul ca a fost efectuat planul de paza, respectiv reclamanta - in calitate de prestator, a asigurat paza si protectia bunurilor si valorilor apartinand beneficiarului - paratei.
Din cuprinsul adresei nr_./_. emisa de parata catre reclamanta - fila 194, rezulta faptul ca reclamantei i s-a comunicat ca, incepand cu data de _., contractul de prestari servicii nr_./_, nr_./_. inceteaza, intrucat reclamanta nu va mai executa serviciile de constituie obiectul contractului, astfel incat contractul ramane fara obiect.
Din procesul verbal de predare a obiectivului S.C. E. F. S.A. S. incheiat la data de _. - fila 195, precum si din procesul verbal de predare a obiectivului F. de B. S. incheiat la data de _. - fila 196, rezulta faptul ca la predare nu au fost obiectii cu privire la integritatea obiectivului.
Astfel, instanta va respinge apararea paratei conform careia reclamanta nu a dovedit executarea serviciilor la care s-a angajat prin contractul incheiat , mai mult decat atat parata invocand exceptia non adimpleti contractus, sarcina probei ii incumba , dar din ansamblul probatiunii administrate rezulta ca reclamanta a prestat serviciile la care s-a obligat , contravaloarea facturilor fiscale nefiind achitate de catre beneficiar.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind penalitatile de intarziere, instanta retine prevederile art.4 al.1-3 din Legea 462/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, text de lege in vigoare la data nasterii raporturilor juridice intre parti - anume la data de _., potrivit caruia:
"ART. 4
(1) In contractele incheiate partile contractante vor prevedea ca, in cazul neindeplinirii in termen de 30 de zile de la data scadentei a obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (1), debitorii sa plateasca, in afara sumei datorate, penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
(2) In contractele comerciale dintre partile contractante, indiferent de forma in care acestea se incheie, in afara penalitatilor contractuale prevazute la alin. (1), pentru compensarea prejudiciului suferit de catre creditor ca urmare a indeplinirii cu intarziere sau a neindeplinirii obligatiilor asumate de debitor, se pot include si daune-interese pentru neexecutarea totala sau partiala a contractului, sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii.
(3) Totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare, prevazute la alin. (1) si (2), nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul."
Retine mai apoi instanta faptul ca, in cuprinsul contractului ce face obiectul cauzei, partile nu au introdus prevederi de exceptie de la regula de mai sus, respectiv nu au consimtit ca totalul penalitatilor de intarziere sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, astfel ca lipsa unei astfel de clauze, in contextul textelor legale in vigoare la acel moment, nu poate semnifica decat intentia clara a partilor de a nu permite ca penalitatile sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.
Obligatiile contractuale si mai ales exceptiile de la o anumita regula trebuie prevazute in mod clar si neechivoc, deoarece potrivit art.983 Cod civil "cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga."
Raportat la considerentele mai sus retinute, vazand prevederile art.4 al.1-3 din Legea 462/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, in conditiile in care in contract nu s-a prevazut ca penalitatile de intarziere pot depasi valoarea debitului, instanta le va diminua la valoarea debitului principal.
Vazand aceasta stare de fapt, in temeiul art.969 al.1 din Codul Civil potrivit caruia - conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, a art.970 din Codul Civil potrivit caruia - conventiile trebuie executate cu buna-credinta, a art.1073 din Codul Civil potrivit caruia - creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatie, in caz contrar are dreptul la dezdaunare, a art.983 Cod Civil - cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga, , in temeiul articolului 102 din capitolul VII- sectiunea 1 a legii nr. 7/2011 pentru punerea in aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul Civil , potrivit caruia: " contractul este supus legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa. " ,instanta apreciaza cererea de chemare in judecata a reclamantei ca intemeiata in parte, motiv pentru care o va admite in parte, potrivit dispozitivului prezentei hotarari.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta in temeiul art. 274 coroborat cu art.276 din Codul de Procedura Civila, retinand culpa procesuala a paratei o va obliga pe aceasta la plata catre reclamanta a sumei de 8922,40 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, (taxe judiciare aferente debitului principal si penalitatilor acordate si la care parata a fost obligata catre reclamanta), potrivit documentelor justificative anexate (filele 36, 218, 222 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte cererea introdusa de catre reclamanta S.C. T. S. S.R.L., in contradictoriu cu parata S.C. E. F. S.A., si in consecinta:
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 160.450,08 lei reprezentand contravaloarea facturilor nr_./_., nr_./_., nr_./_. emise potrivit contractului de prestari servicii nr_./_..
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 160.450,08 lei reprezentand penalitati de intarziere, aferente facturilor nr_./_., nr_./_, nr_./_. emise potrivit contractului de prestari servicii nr_./_..
Obliga parata sa achite reclamantei suma de 8922,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand contravaloarea taxelor judiciare de timbru.
Definitiva.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 21 mai 2013.
PRESEDINTE , GREFIER ,
C. D. M. - judecator D. S.
Red.C.M.
Tehnored.S.D., 4ex.
30 mai 2013

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011