Contract de imprumut.Imposibilitatea morala de preconstituire a unui inscris

      Instanta a admis ca reclamantul sa faca dovada conventiei de imprumut incheiata intre acesta si parata cu martori, intrucat in dreptul nostru civil exista cateva  principii care carmuiesc actul  juridic civil si anume, principiul libertatii actelor juridice civile, asa cum rezulta din dispozitiile art.969 alin.2 si art.5 C. civil,  potrivit caruia subiectele de drept civil  pot sa incheie sau nu un act juridic civil , sa-i stabileasca continutul, sa-l modifice sau sa dispuna incetarea acestui act, dar si principiul consensualismului in ceea ce priveste forma actului juridic, forma ceruta pentru validitatea unui asemenea act.
Tot prin forma in materia actului juridic civil, se desemneaza insa nu numai cea care este ceruta pentru insasi validitatea dar si forma ceruta pentru probarea actului.
In acest caz, o asemenea cerinta se instituie ca o limitare a principiului consensualismului si intr-un fel si a principiului libertatii actelor juridice civile pentru ca,  desi valabil incheiat, daca nu se respecta forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sanctiunea imposibilitatii dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de proba.
Astfel, incidentei celor doua principii ii sunt fixate limite rationale care sa conduca la asigurarea certitudinii retinerii drepturilor si obligatiilor la care a dat nastere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existenta si respectarea acestor drepturi si obligatii.
In acest scop, au si fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie intr-adevar interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei sau impotriva sau peste cuprinsul unui inscris.
Dar, tot legiuitorul a avut in vedere si in acest caz ca tot vointa partilor este cea care, cu exceptia actelor juridice pentru care inscrisul se cere ad validitatem, poate sa faca inaplicabila aceasta  regula si chiar daca nu s-a intocmit inscrisul, ele pot conveni sa faca dovada  cu martori sau dovada sa se faca prin marturisirea lor.
Pe de alta parte, legiuitorul a avut in vedere complexitatea vietii sociale si juridice care determina complexitatea si diversitatea situatiilor in care iau nastere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de vointa a subiectelor de drept civil si care le impiedica uneori sa incheie un inscris prin care sa dovedeasca existenta actului juridic.
De aceea, reglementarea  din art.1191 alin.1 si 2 C. civil nu numai ca nu este imperativa dar legiuitorul a si prevazut expres cateva exceptii de la aceste prevederi legale.
Printre aceste exceptii este si cea prevazuta de art.1898 alin.1 pct.1-3 C. civil potrivit careia dovada cu martori este admisa si in cazul imposibilitatii preconstituirii probei scrise.
Practica judiciara a inclus in acest caz si imposibilitatea morala de a preconstitui inscrisul datorita calitatii partilor (rude, afini, prieteni etc.).
Instanta se raliaza acestei  practici pentru ca are in vedere si doua reguli de interpretare a legii civile, si anume: cea care rezulta din prevederile art.978 C. civil potrivit careia legea trebuie interpretata in sensul aplicarii ei iar nu in sensul neaplicarii si regula potrivit careia unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi lege.
De aceea, in cazul imposibilitatii morale de a preconstitui un inscris, se aplica  tot regulile prevazute in art.1198 pct.1 - 3 privind imposibilitatea materiala a preconstituirii inscrisului, cand este admisa si proba cu martori.
 
Prin cererea inregistrata sub nr. pe rolul Judecatoriei Caracal, reclamantul N.N. a chemat in judecata civila si personal la interogatoriu pe parata D.M., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, aceasta sa fie obligata la plata sumei de 1290 lei, echivalentul a 300 Euro,  pe care reclamantul i-a imprumutat paratei in luna noiembrie 2008, solicitand totodata reclamantul si dobanda la zi de la data introducerii actiunii, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul N.N. arata ca la sfarsitul anului 2008 i-a imprumutat paratei D.M. suma de 1290 lei (300 Euro), avand in vedere ca este profesoara fiicei sale  si a avut incredere sa-i imprumute banii, fara a intocmi vreo chitanta.
Reclamantul sustine ca parata, fiind profesoara la doua materii a fiicei sale si, totodata diriginta, i-a promis ca va avea grija deosebita de fiica sa, iar reclamantul, pentru binele copilului sau si avand incredere i-a imprumutat suma fara chitanta.
Mentioneaza reclamantul ca a asteptat pana la jumatatea anului 2009 ca parata sa-i restituie suma datorata, dar constatand ca parata nu mai are de gand sa-i achite suma, s-a hotarat sa mearga insotit de un martor la poarta acesteia, iar parata in prezenta soacrei si a sotului sau l-a rugat pe reclamant sa o mai pasuiasca pana vinde graul si ii va da banii.
Precizeaza reclamantul ca are ca martori pe N. I. si I. P. N.
Mai sustine reclamantul ca a mai asteptat dar vazand ca parata nu isi indeplineste obligatia de plata a imprumutului, la data de 5.03.2010 s-a adresat Parchetului de pe langa Judecatoria C. care prin rezolutia din 18.11.2010 i-a comunicat sa se adreseze instantei civile pentru pretentiile formulate.
In drept, actiunea nu a fost motivata.
La data de 20 ianuarie 2011, parata D. M. a depus la dosar un memoriu.
Reclamantul a mai depus la dosar si sentinta civila nr. pronuntata de Judecatoria C.
In sedinta publica din 10 martie 2011 au fost audiati martorii P. N. si N. I., la cererea reclamantului, ale caror depozitii au fost consemnate si atasate la dosar.
La staruinta reclamantului in aceeasi sedinta publica s-a luat interogatoriu paratei D. M., ale carei raspunsuri au fost cosemnate si atasate la dosar.
In sedinta publica din 10 martie 2011, parata D. M., dupa ce a raspuns la interogatoriu luat la staruinta reclamantului, a mai aratat ca doreste sa-si  angajeze aparator si ca nu este de acord cu audierea martorilor incuviintati reclamantului, apoi a inteles sa paraseasca sala de judecata fara nici un motiv.
Reclamantul si aparatorul acestuia, avand in vedere atitudinea procesuala a paratei, dar si faptul ca martorii incuviintati erau prezenti, au solicitat instantei incuviintarea ca martorii sa fie audiati sub rezerva reaudierii, cerere care a fost admisa de instanta.
Ulterior, cu toate ca parata a fost legal citata la mai multe termene de judecata, nu a inteles sa se mai prezinte in instanta personal ori prin reprezentant, depunand la dosar memorii si adresa cu nr. eliberata de Colegiul Agricol ,, D. P." C., judetul Olt.
Parata D. M. in aparare nu a solicitat incuviintarea administrarii de probe, dar la data de 22 martie 2011 a mai depus o cerere si un memoriu.
In sedinta publica din 28 aprilie 2011, a fost audiat martorul C. M., incuviintat reclamantului in suplimentarea probei suplimentare.
Examinand intregul material probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Instanta a admis ca reclamantul N. N. sa faca dovada conventiei de imprumut incheiata intre acesta si parata D. M. cu martori, intrucat in dreptul nostru civil exista cateva  principii care carmuiesc actul  juridic civil si anume, principiul libertatii actelor juridice civile, asa cum rezulta din dispozitiile art.969 alin.2 si art.5 C. civil,  potrivit caruia subiectele de drept civil  pot sa incheie sau nu un act juridic civil , sa-i stabileasca continutul, sa-l modifice sau sa dispuna incetarea acestui act, dar si principiul consensualismului in ceea ce priveste forma actului juridic, forma ceruta pentru validitatea unui asemenea act.
Tot prin forma in materia actului juridic civil, se desemneaza insa nu numai cea care este ceruta pentru insasi validitatea dar si forma ceruta pentru probarea actului.
In acest caz, o asemenea cerinta se instituie ca o limitare a principiului consensualismului si intr-un fel si a principiului libertatii actelor juridice civile pentru ca,  desi valabil incheiat, daca nu se respecta forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sanctiunea imposibilitatii dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de proba.
Astfel, incidentei celor doua principii ii sunt fixate limite rationale care sa conduca la asigurarea certitudinii retinerii drepturilor si obligatiilor la care a dat nastere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existenta si respectarea acestor drepturi si obligatii.
In acest scop, au si fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie intr-adevar interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei sau impotriva sau peste cuprinsul unui inscris.
Dar, tot legiuitorul a avut in vedere si in acest caz ca tot vointa partilor este cea care, cu exceptia actelor juridice pentru care inscrisul se cere ad validitatem, poate sa faca inaplicabila aceasta  regula si chiar daca nu s-a intocmit inscrisul, ele pot conveni sa faca dovada  cu martori sau dovada sa se faca prin marturisirea lor.
Pe de alta parte, legiuitorul a avut in vedere complexitatea vietii sociale si juridice care determina complexitatea si diversitatea situatiilor in care iau nastere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de vointa a subiectelor de drept civil si care le impiedica uneori sa incheie un inscris prin care sa dovedeasca existenta actului juridic.
De aceea, reglementarea  din art.1191 alin.1 si 2 C. civil nu numai ca nu este imperativa dar legiuitorul a si prevazut expres cateva exceptii de la aceste prevederi legale.
Printre aceste exceptii este si cea prevazuta de art.1898 alin.1 pct.1-3 C. civil potrivit careia dovada cu martori este admisa si in cazul imposibilitatii preconstituirii probei scrise.
Practica judiciara a inclus in acest caz si imposibilitatea morala de a preconstitui inscrisul datorita calitatii partilor (rude, afini, prieteni etc.).
Instanta se raliaza acestei  practici pentru ca are in vedere si doua reguli de interpretare a legii civile, si anume: cea care rezulta din prevederile art.978 C. civil potrivit careia legea trebuie interpretata in sensul aplicarii ei iar nu in sensul neaplicarii si regula potrivit careia unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi lege.
De aceea, in cazul imposibilitatii morale de a preconstitui un inscris, se aplica  tot regulile prevazute in art.1198 pct.1 - 3 privind imposibilitatea materiala a preconstituirii inscrisului, cand este admisa si proba cu martori.
Ori, in speta exista o asemenea imposibilitate morala pentru ca, asa cum au declarat martorii dar si parata prin memoriu depus la dosar in data de 20 ianuarie 2011, aceasta a fost profesoara celor doua fiice ale reclamantului si diriginta uneia dintre eleve, calitate ce l-a determinat pe reclamant sa aiba incredere in parata si in temeiul careia i-a imprumutat suma de 300 Euro, mai ales ca sotia reclamantului lucra in Italia, dupa cum a sustinut chiar parata.
Pentru aceste considerente, instanta a  incuviintat ca reclamantul sa faca dovada incheierii contractului de imprumut cu parata avand ca obiect suma de 300 Euro cu martorii    , declaratiile acestora fiind la dosar.
In ceea ce priveste administrarea acestei probe, instanta a respectat si principiul egalitatii armelor asa cum apare in practica CEDO pentru ca, potrivit acesteia se solicita paratei sa precizeze numele si domiciliile martorilor pe care   intelege sa fie audiati in aparare, dar in speta parata a facut cunoscut ca nu solicita administrarea acestei probe.
Instanta a incuviintat reclamantului si proba cu interogatoriu, avand in vedere ca din dispozitiile 1204-1206 C. civil si art.218-225 C. pr. civila nu rezulta nici o limitare  a administrarii acestei probe.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantul solicita instantei sa oblige parata sa-i restituie suma de 1290 lei, echivalentul a 300 Euro, instanta constata ca este intemeiat.
Astfel, din probele administrate nemijlocit in cauza, rezulta ca intre parti s-a incheiat la sfarsitul anului 2008 un contract de imprumut de consumatie, deoarece reclamantul in calitate de imprumutator i-a transmis paratei in calitate de imprumutat proprietatea asupra sumei de 1290 lei, echivalentul a 300 Euro, banii constituind un bun fungibil si consumtibil, cu obligatia asumata de parata de a-i restitui suma in termen de 2 luni, fiind intrunite astfel conditiile pentru existenta unui asemenea contract asa cum rezulta din reglementarea legala prevazuta de art.1576 C. civil.
Incheierea acestui contract este confirmata de cei trei martori audiati in cauza.
Astfel, martorii au declarat ca nu au fost prezenti la sfarsitul anului 2008 cand reclamantul a imprumutat-o pe parata cu suma de 300 Euro, insa l-au insotit pe reclamant in demersurile intreprinse de acesta in vederea recuperarii sumei imprumutate, iar parata de fiecare data, in prezenta fiecarui martor nu a negat ca are sa-i restuie reclamantului o suma de bani, dar sub diferite pretexte l-a amanat pe reclamant, cu toate ca nici pana in prezent nu si-a indeplinit obligatia de restituire a sumei de bani imprumutate.
S-a constatat ca parata nu si-a indeplinit aceasta obligatie pana la solutionarea cauzei, fiind incalcate astfel si prevederile art.1584 C. civil.
Cu privire la capatul de cerere din actiunea reclamantului privind dobanda legala ridicata de catre parata, instanta constata ca este neintemeiat.
Dobanda legala in cazul neachitarii unei sume de bani reprezinta potrivit art.1088 C. civil dauna moratorie care acopera lipsa de folosinta a sumei de bani respective de catre titularul ei.
Potrivit dispozitiilor art.112 alin.1 pct.3 C. pr. civila, in cererea de chemare in judecata trebuie sa se prevada fara nici o distinctie obiectul cererii si valoarea lui dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea este cu putinta.
In cauza insa, desi reclamantul putea sa  precizeze nu numai obiectul si valoarea capatului de cerere principal, dar si valoarea si obiectul capatului de cerere accesoriu chiar daca nu definitiv ci doar provizoriu sau asa cum se precizeaza in lege dupa aprecierea sa, totusi nu a inteles sa procedeze astfel.
Prin urmare si in cazul acestui capat de cerere este incident principiul potrivit caruia actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, principiul prevazut de art.1 din Legea 146/1997, iar in cazul in care actiunea sau cererea este evaluabila in bani trebuie  timbrate conform prevederilor art.2 din aceeasi lege.
Reclamantul nu si-a indeplinit aceasta obligatie pana la solutionarea cauzei, motiv pentru care nu s-a putut calcula nici cuantumul taxei judiciare de timbru aferent acestui capat de cerere, implicit nu i s-a pus in vedere reclamantului sa timbreze legal acest petit al actiunii, considerent pentru care nu pot fi aplicabile prevederile art.20 alin.3 din Legea 146/1997 potrivit careia neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea si sa oblige  parata sa-i restituie reclamantului suma de 1290 lei, reprezentand echivalentul a 300 Euro.
S-a mai retinut ca, prin cererea inregistrata la Judecatoria C. sub nr., reclamantul I. P. reprezentant al Intreprinderii Individuale I. P., domiciliat in a chemat in judecata pe parata D. M., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligata parata  la plata sumei de l000 lei, reprezentand diferenta pret neachitata si obligarea paratei la cheltuieli de judecata aferente solutionarii cauzei.
Prin sentinta civila nr. din, pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul nr., s-a admis cererea reclamantei Intreprinderea Individuala I. P., cu sediul in comuna R., judetul Olt, formulata prin reprezentantul ei I. P.,  asa cum a  fost precizata la data din l6.06.2010 si data din 6.07.2010 si a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 100  lei reprezentand contravaloare pret marfa, precum si la plata sumei de 9l lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Instanta constata ca este intemeiata si cererea reclamantului N. N., privind obligarea paratei de a-i achita cheltuielile de judecata.
Din chitantele aflate la dosar rezulta ca acesta a suportat cheltuieli in aceasta cauza care se ridica la suma de 668 lei.
Potrivit art.274 C. pr. civila partea care cade in pretentii va fi obligata la cerere sa plateasca cheltuielile de judecata.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita si acest capat de cerere si sa oblige parata sa-i achite reclamantului suma de 668 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, avand in vedere ca, datorita culpei paratei, reclamantul a fost nevoit sa formuleze actiunea.