InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Corabia

Infractiuni prevazute de OUG 195/2002. Concurs.

(Sentinta penala nr. 22 din data de 15.02.2011 pronuntata de Judecatoria Corabia)

Domeniu Circulatie rutiera | Dosare Judecatoria Corabia | Jurisprudenta Judecatoria Corabia

Tip document: sentinta penala
Nr. document:  22
Data document: 15.02.2011
Domeniu asociat: circulatie rutiera
Titlu jurisprudenta: Infractiuni  prevazute de OUG 195/2002. Concurs. La data de 12.01.2011 a fost inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 243/213/2011, cauza penala privind pe inculpatul  P C F , trimis in judecata in stare de libertate pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplic. art.33 lit.b C.p., prin rechizitoriul nr.370/P/2010 din 02.11.2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Corabia.
In continutul rechizitoriului s-a aratat in esenta ca la data de 17.03.2010 inculpatul a condus pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere un autoturism marca  A R , avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala, si, dupa ce a intrat intr-un un copac de pe marginea drumului, a parasit locul accidentului fara a anunta organele de politie.
In faza de urmarire penala au fost administrate urmatoarele mijloace de proba: procesul-verbal de constatare (f.5 dup), declaratiile inculpatului (filele 7-13 ), declaratiile martorilor (filele 14,15,16), diagrama etilotest (f.19 dup), buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie (f.20 dup), adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto si Inmatriculare a Vehiculelor Olt (fila 21)  si planse fotografice ( filele 23,24,25).
      In faza de judecata, in sedinta publica din 15.02.2010, prin inscris autentic, inculpatul a solicitat sa fie judecat potrivit procedurii simplificate introdusa prin Legea nr.202/2010, declarand, inainte de citirea actului de sesizare, ca recunoaste in totalitate savarsirea faptei retinuta in rechizitoriu si ca solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, pe care le cunoaste si le insuseste.
     Instanta a constatat ca sunt indeplinite conditiile art.320, indice 1, din Cpp si, dupa ce a atras atentia inculpatului asupra consecintelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, a dat citire actului de sesizare.
     Instanta a admis cererea de judecare potrivit procedurii prevazute de art.320, indice 1 C.proc.pen avand in vedere ca din probele administrate in cursul urmaririi penale a rezultat ca faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil si ca sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.
     A fost depusa fisa de cazier judiciar a inculpatului (fila 12).
Analizand actele si materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
      La data de 17.03.2010, in jurul orei 1.00, numitul  P C F  a condus autoturismul marca A R , cu numarul de inmatriculare XXXXXX, pe strada Grivita Rosie din orasul Corabia si din cauza lipsei de pricepere in conducere a parasit partea carosabila, intrand in coliziune cu un copac de pe marginea drumului. Dupa impact, invinuitul a parasit locul accidentului fara a anunta organele de politie si la intersectia strazii Grivita Rosie cu strada Fratii Golesti a fost oprit de un echipaj al politiei.
       Potrivit procesului - verbal incheiat de catre organele de politie (f. 5 dosar U.P.), agentii Politiei Rutiere au fost sesizati ca pe raza orasului Corabia, la intersectia strazii Grivita Rosie cu strada Tudor Vladimirescu se afla un autoturism marca A R , cu numarul de inmatriculare XXXXXXX, care era lovit in partea din fata, pe dreapta. La intersectia strazii Grivita Rosie cu strada Fratii Golesti inculpatul PCF  a fost oprit de un echipaj al politiei, care l-a condus la locul faptei.
       In urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca inculpatul nu poseda permis de conducere si, din cauza faptului ca inculpatul  emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, constatandu-se ca acesta avea o imbibatie alcoolica de 0,58 mg/l alcool pur in aerul expirat  (f.19). Acest fapt a fost confirmat si de catre martorul AM , care il insotea in acea seara pe inculpat (f.14,15 dosar U.P.) si care a relatat ca inainte  sa conduca masina A R  inculpatul a consumat 2l bere. Martorul a mai aratat ca din cauza unor defectiuni ale autovehiculului inculpatul a intrat cu autoturismul in copac si, dupa accident, acesta a inchis masina si a parasit locul accidentului. Martorul a mai aratat ca la intersectia strazii Grivita Rosie cu strada Fratii Golesti invinuitul a fost oprit de un echipaj al politiei, care l-a condus la locul faptei si l-au testat cu aparatul etilotest, rezultand o valoare de 0,58 mg alcool pur in aerul expirat.
      De asemenea, din buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie, nr.448 (f.20) rezulta ca invinuitul prezenta o alcoolemie de 1,05‰, la ora 03,25, si de 0,90g‰ la ora 04,25.
      Din adresa nr.1423/17.06.2010 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto si Inmatriculari a Vehiculelor Olt a rezultat ca inculpatul nu figureaza cu permis de conducere.
      Inculpatul a recunoscut savarsirea faptei retinute in sarcina sa, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, (f.7-13 dup si f.15 din dosarul instantei). 
Din analiza probelor administrate in cauza, rezulta in mod indubitabil vinovatia inculpatului, iar in drept, in raport de situatia de fapt retinuta, instanta constata ca faptele acestuia intrunesc obiectiv si subiectiv elementele constitutive ale infractiunilor prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 .
      In ceea ce priveste latura obiectiva a infractiunii, instanta constata ca existenta elementului material, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice avand in sange o imbibatie alcoolica care depaseste limita legala si parasirea locului accidentului de catre conducatorul autovehiculului, daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, fara incuviintarea politiei, rezulta din probele administrate pe parcursul urmaririi penale.
      Infractiunile incriminate fiind de pericol, urmarea imediata a faptei savarsite de catre inculpat consta in punerea in pericol a sigurantei traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotita de actul normativ mai sus mentionat s-a produs prin insasi savarsirea  actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunilor.
     De asemenea, legatura de cauzalitate intre fapta savarsita si urmarea socialmente periculoasa rezulta ex re, din insasi savarsirea faptei.
     Referitor la latura subiectiva a infractiunii, instanta retine ca inculpatul a savarsit fapta cu intentie indirecta prevazuta de art.19 alin.1 pct.1 lit. b C.pen, acesta a prevazut rezultatul faptei sale, respectiv punerea in pericol al sigurantei circulatiei rutiere si a participantilor la trafic si, desi nu l-a urmarit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
     Totodata, instanta urmeaza sa retina si aplicarea art.33 lit.b C.p. Toate cele trei infractiuni se consuma in momentul punerii in miscare a autoturismului pe  drumurile publice, rezultand ca aceeasi actiune intruneste elementele constitutive ale mai multor infractiuni, ceea ce caracterizeaza concursul ideal de infractiuni prevazut de art.33 lit.b C.p..
In procesul complex de individualizare a pedepsei, instanta va avea in vedere criteriile prevazute de art.72 C.p., respectiv gradul de pericol social al infractiunilor, raportat la imprejurarile comiterii faptei, urmarile produse, natura si limitele pedepsei prevazute de lege, persoana si conduita inculpatului.
Conform art.52 C.p. pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul sau este prevenirea savarsirii de noi infractiuni, instanta apreciind ca se impune in cauza aplicarea unor pedepse cu inchisoarea.
     Instanta va avea in vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, dar si circumstantele personale ale inculpatului, in varsta de 23 de ani, a avut o conduita buna atat inainte, cat si dupa savarsirea faptei, o atitudine corespunzatoare, oferind declaratii sincere in fata organelor de politie  si nu a mai fost implicat in incidente de acest gen.
      Pe cale de consecinta, in baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 instanta il va condamna pe inculpatul PCF la pedeapsa de 3 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere.
      In baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 instanta il va condamna pe PCF la pedeapsa de 6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala.
      In baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 instanta il va condamna pe inculpatul PCF la pedeapsa de 6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de parasire a locului accidentului de catre conducatorul autovehiculului, daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni,fara incuviintarea politiei.
       In baza art.33 lit.b rap. la art.34 lit.b C.p., constatand existenta concursului ideal de infractiuni, instanta va contopi pedepsele anterior stabilite, si va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 luni inchisoare.
      Relativ la scopul preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este descris de art. 52 C.p., instanta apreciaza, avand in vedere aspectele descrise mai sus, ca acesta poate fi atins si fara executarea pedepsei in regim de detentie.
      Pe cale de consecinta, in baza art.81 C.p., executarea pedepsei va fi suspendata conditionat pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de incercare stabilit conform art.82 C.p.
      In baza art.359 C.p.p. instanta va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art.83 C.p., a caror nerespectare poate atrage revocarea suspendarii conditionate.
      In ceea ce priveste pedeapsa accesorie, instanta retine ca natura faptei savarsite, ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului duc la concluzia existentei unei nedemnitati in exercitarea drepturilor de natura electorala prevazute de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, motiv pentru care exercitiul acestora va fi interzis pe perioada executarii pedepsei.
      Nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, avand in vedere exigentele CEDO, reflectate in Hotararea din 6 octombrie 2005, in cauza Hirst impotriva  Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, in care Curtea a apreciat, pastrand linia stabilita prin decizia  Sabou si Pircalab impotriva  Romaniei, ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind sa fie dispusa in functie de natura faptei sau de gravitatea deosebita a acesteia.
      Or, fapta care a facut obiectul prezentei cauze nu are conotatie electorala sau vreo gravitate speciala, astfel ca instanta apreciaza ca nu se impune interzicerea dreptului de  a alege.
      Dreptul de a fi ales se impune insa a fi interzis deoarece nu ar putea reprezenta un model de conduita pentru cetateni. In baza art.71 al.5 Cp instanta va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.
      Instanta mai constata ca nu este necesara interzicerea celorlalte drepturi prevazute de art. 64 lit.c-e, vazand si considerentele hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauza Sabou si Parcalab contra Romaniei, fata de faptul ca inculpatul nu se afla in situatiile mentionate de aceste prevederi legale neocupand nici o functie al carei exercitiu sa fie necesar sa-i fie restrans pe durata executarii pedepsei si nici vreo cauza care sa-l faca nedemn de exercitarea drepturilor parintesti sau de a fi tutore sau curator.
      In baza art.191 alin.1 C.p.p., avand in vedere solutia de condamnare dispusa in cauza, inculpatul va fi obligata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in cuantum de 200 de lei.
   A fost publicat pe portal pe 28.02.2012
                                                 Presedinte,
                                                 Lascu Elena
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera

conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010